COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 11.7.2023
COM(2023) 433 final
2023/0279(NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comisiei extinse a Convenției pentru conservarea tonului roșu din sud și de abrogare a Deciziei (UE) 2019/824
EXPUNERE DE MOTIVE
1.Obiectul propunerii
Prezenta propunere se referă la o decizie de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul reuniunilor Comisiei extinse a Convenției pentru conservarea tonului roșu din sud pentru perioada 2024-2028, în legătură cu adoptarea preconizată de măsuri de conservare și gestionare.
2.Contextul propunerii
2.1.Comisia pentru conservarea tonului roșu din sud
Convenția pentru conservarea tonului roșu din sud (Convenția CSBT) urmărește, prin instituirea Comisiei pentru conservarea tonului roșu din sud (CCSBT), să asigure conservarea și utilizarea optimă a tonului roșu din sud. Convenția a intrat în vigoare la 20 mai 1994.
UE este parte contractantă la Comisia extinsă a CCSBT, dat fiind că a aprobat convenția în temeiul Deciziei (UE) 2015/2437 a Consiliului.
2.2.Comisia pentru conservarea tonului roșu din sud
CCSBT este organismul instituit prin Convenția CSBT care răspunde de gestionarea și conservarea resurselor piscicole din aria de răspândire a tonului roșu din sud. Întrucât convenția este limitată la state, CCSBT a instituit „Comisia extinsă a CCSBT”, care include, pe lângă membrii CCSBT, entități din sectorul pescuitului și UE. Comisia extinsă a CCSBT pregătește deciziile pe care CCSBT le aprobă ulterior în mod oficial. Măsurile CCSBT de conservare, gestionare și utilizare optimă a tonului roșu din sud vor deveni obligatorii pentru UE.
În calitate de membru al Comisiei extinse a CCSBT, UE are dreptul de a participa și de a vota deciziile acesteia. CCSBT își adoptă deciziile prin consens.
2.3.Deciziile CCSBT
CCSBT este împuternicită să adopte măsuri de conservare și gestionare a zonelor de pescuit din sfera sa de competență, iar aceste măsuri sunt obligatorii pentru părțile contractante.
În conformitate cu articolul 8 alineatul (7) din Convenția CSBT, măsurile intră în vigoare imediat după adoptarea lor de către CCSBT.
3.Poziția care urmează să fie adoptată în numele UE
Poziția care urmează să fie adoptată în numele UE în cadrul reuniunilor anuale ale organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului este în prezent stabilită în conformitate cu o abordare pe două niveluri. O decizie a Consiliului stabilește, pe o bază multianuală, principiile directoare și orientările în ceea ce privește poziția UE, iar aceasta este apoi ajustată, pentru fiecare reuniune anuală, prin documente neoficiale ale serviciilor Comisiei care sunt aprobate de Consiliu.
În ceea ce privește CCSBT, această abordare este pusă în aplicare prin Decizia (UE) 2019/824 a Consiliului din 14 mai 2019, care stabilește poziția UE în cadrul CCSBT pentru perioada 2019-2023. Decizia conține principii generale, dar ia în considerare, de asemenea, în măsura posibilului, caracteristicile specifice ale CCSBT. În plus, decizia stabilește procesul standard pentru stabilirea poziției UE an de an, conform solicitării statelor membre.
Decizia (UE) 2019/824 a Consiliului a încorporat principiile noii politici comune în domeniul pescuitului, astfel cum au fost stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, ținând cont, de asemenea, de obiectivele stabilite în Comunicarea Comisiei privind dimensiunea externă a politicii comune în domeniul pescuitului. În plus, aceasta a adaptat poziția UE la Tratatul de la Lisabona.
Decizia (UE) 2019/824 a Consiliului prevede o revizuire a poziției UE înainte de reuniunea anuală din 2024. Prin urmare, prezenta propunere stabilește poziția UE în cadrul CCSBT pentru perioada 2024-2028, înlocuind astfel Decizia (UE) 2019/824 a Consiliului.
Prezenta revizuire ia în considerare, în ceea ce privește pescuitul, Pactul verde european, în special strategia privind biodiversitatea, strategia privind adaptarea la schimbările climatice și strategia „De la fermă la consumator”. De asemenea, aceasta ia în considerare Strategia privind materialele plastice și Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării. În plus, propunerea ia în considerare, de asemenea, Comunicarea comună privind guvernanța internațională a oceanelor.
4.Temei juridic
4.1.Temeiul juridic procedural
4.1.1.Principii
Articolul 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede posibilitatea adoptării unor decizii de stabilire „a pozițiilor care trebuie adoptate în numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie să adopte acte cu efecte juridice, cu excepția actelor care modifică sau completează cadrul instituțional al acordului”.
„Actele cu efecte juridice” includ actele care au efecte juridice în temeiul normelor de drept internațional care reglementează organismul în cauză, precum și instrumentele care nu au un caracter obligatoriu în temeiul dreptului internațional, dar care „au vocația de a influența în mod decisiv conținutul reglementării adoptate de legiuitorul Uniunii”.
4.1.2.Aplicarea la cazul în discuție
CCSBT este un organism creat printr-un acord, și anume Convenția CSBT.
Actele pe care trebuie să le adopte CSBT sunt acte cu efecte juridice. Actele avute în vedere vor fi obligatorii în temeiul dreptului internațional, în conformitate cu articolul 20 din Convenția CSBT și pot influența în mod decisiv conținutul legislației UE, și anume:
·Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat;
·Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului; și
·Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind gestionarea sustenabilă a flotelor de pescuit externe.
Actele avute în vedere nu completează sau nu modifică cadrul instituțional al Convenției CSBT.
Prin urmare, temeiul juridic procedural al deciziei propuse este articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
4.2.Temeiul juridic material
4.2.1.Principii
Temeiul juridic material al unei decizii adoptate în temeiul articolului 218 alineatul (9) din TFUE depinde în primul rând de obiectivul și de conținutul actului avut în vedere cu privire la care se adoptă o poziție în numele UE. În cazul în care actul respectiv urmărește două obiective sau include două elemente, iar unul dintre aceste obiective sau elemente poate fi identificat ca fiind obiectivul sau elementul principal, iar celălalt obiectiv sau element are mai degrabă un caracter accesoriu, decizia adoptată în temeiul articolului 218 alineatul (9) din TFUE trebuie să se întemeieze pe un singur temei juridic material, respectiv cel impus de obiectivul sau de elementul principal sau predominant.
4.2.2.Aplicarea la cazul în discuție
Obiectivul principal și conținutul actului avut în vedere se referă la pescuit. Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 reprezintă temeiul juridic care stabilește principiile care trebuie să se reflecte în această poziție.
Prin urmare, temeiul juridic material al deciziei propuse este articolul 43 alineatul (2) din TFUE. Decizia urmează să înlocuiască Decizia (UE) 2019/824 a Consiliului, care acoperă perioada 2019-2023.
4.3.Concluzie
Temeiul juridic al propunerii de decizie ar trebui să fie articolul 43 alineatul (2) din TFUE, coroborat cu articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
2023/0279 (NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comisiei extinse a Convenției pentru conservarea tonului roșu din sud și de abrogare a Deciziei (UE) 2019/824
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Prin Decizia 2015/2437 a Consiliului, Uniunea Europeană a încheiat Convenția privind conservarea tonului roșu din sud („Convenția CSBT”), care a instituit Comisia pentru conservarea tonului roșu din sud („CCSBT”).
(2)CCSBT răspunde de gestionarea și conservarea resurselor piscicole din aria de răspândire a tonului roșu din sud. Întrucât convenția este limitată la state, CCSBT a instituit „Comisia extinsă a CCSBT”, care include, pe lângă membrii CCSBT, entități din sectorul pescuitului și Uniunea. În cadrul CCSBT, Comisia extinsă a CCSBT pregătește deciziile pe care CCSBT le aprobă ulterior în mod oficial. CCSBT adoptă măsuri de conservare și gestionare pentru conservarea, gestionarea și utilizarea optimă a tonului roșu din sud. Aceste măsuri ar putea deveni obligatorii pentru Uniune.
(3)Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului prevede că Uniunea trebuie să garanteze faptul că activitățile de pescuit și de acvacultură sunt sustenabile din punctul de vedere al mediului pe termen lung și sunt gestionate într-un mod coerent cu obiectivele de a realiza beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de a contribui la disponibilitatea aprovizionării cu alimente. De asemenea, regulamentul prevede că Uniunea trebuie să aplice o abordare precaută a gestionării pescuitului și trebuie să garanteze că exploatarea resurselor biologice marine vii duce la refacerea și menținerea populațiilor de specii recoltate peste nivelurile care permit obținerea capturii maxime durabile. Acesta prevede, de asemenea, că Uniunea trebuie să ia măsuri de gestionare și de conservare pe baza celor mai bune avize științifice disponibile, să susțină dezvoltarea cunoștințelor și a avizelor științifice, să elimine treptat practicile de aruncare înapoi în mare a capturilor și să promoveze metode de pescuit care contribuie la un pescuit mai selectiv și evitarea și reducerea, în măsura posibilului, a capturilor nedorite, precum și să utilizeze metode de pescuit cu impact scăzut asupra ecosistemului marin și a resurselor piscicole. În plus, Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede în mod expres că obiectivele și principiile respective trebuie să fie aplicate de Uniune în relațiile sale externe din domeniul pescuitului.
(4)În conformitate cu Strategia privind biodiversitatea, Strategia privind adaptarea la schimbările climatice și Strategia „De la fermă la consumator”, este esențial să se protejeze natura și să se inverseze degradarea ecosistemelor. Riscurile generate de schimbările climatice și de pierderea biodiversității nu trebuie să pună în pericol disponibilitatea bunurilor și serviciilor pe care ecosistemele marine sănătoase le oferă pescarilor, comunităților costiere și umanității în general.
(5)Strategia pentru materialele plastice se referă la măsuri specifice de reducere a poluării cu materiale plastice și a poluării marine, precum și la pierderea sau abandonarea în larg a uneltelor de pescuit. În plus, Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării vizează reducerea cu 50 % a deșeurilor de plastic din mare și cu 30 % a microplasticelor eliberate în mediu.
(6)În conformitate cu Comunicarea comună privind guvernanța internațională a oceanelor, protecția și conservarea biodiversității marine sunt priorități-cheie în cadrul acțiunii externe a UE. UE este cel mai important actor din cadrul organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) și al organismelor din domeniul pescuitului din întreaga lume. În cadrul acestora, UE promovează sustenabilitatea stocurilor de pește și un proces decizional transparent, bazat pe avize științifice solide, îmbunătățește cercetarea științifică și consolidează respectarea normelor.
(7)Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul reuniunilor CCSBT pentru perioada 2024-2028, întrucât măsurile de conservare și de asigurare a aplicării normelor ale CCSBT vor fi obligatorii pentru Uniune și vor fi de natură să influențeze în mod decisiv conținutul legislației Uniunii, și anume, Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului; Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului și Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului.
(8)În prezent, poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor CCSBT este stabilită prin Decizia (UE) 2019/824 a Consiliului. Este oportun ca respectiva decizie să fie abrogată și să se adopte o nouă decizie pentru perioada 2024-2028.
(9)Având în vedere caracterul evolutiv al resurselor piscicole în aria de răspândire a tonului roșu din sud și, prin urmare, necesitatea ca poziția Uniunii să țină seama de noile evoluții, inclusiv de noile informații științifice și de alte informații relevante prezentate înaintea sau în cursul reuniunilor CCSBT, ar trebui să fie stabilite proceduri, în conformitate cu principiul cooperării loiale dintre instituțiile Uniunii prevăzut la articolul 13 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru precizarea anuală a poziției Uniunii pentru perioada 2024-2028,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor Comisiei extinse a Convenției pentru conservarea tonului roșu din sud (CCSBT) este prezentată în anexa I la prezenta decizie.
Articolul 2
Precizarea anuală a poziției pe care Uniunea urmează să o adopte în cadrul reuniunilor anuale ale Comisiei extinse a CCSBT se stabilește în conformitate cu anexa II.
Articolul 3
Poziția Uniunii stabilită în anexa I este evaluată și, după caz, revizuită de către Consiliu la propunerea Comisiei cel târziu până la reuniunea anuală a Comisiei extinse a CCSBT din 2029.
Articolul 4
Decizia (UE) 2019/824 se abrogă.
Articolul 5
Prezenta decizie se adresează Comisiei.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu
Președintele