COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 6.7.2022
COM(2022) 327 final
2022/0209(NLE)
Propunere de
REGULAMENT AL CONSILIULUI
privind aplicarea articolelor 93, 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat în sectorul transportului feroviar, al transportului pe căile navigabile interioare și al transportului multimodal
(Text cu relevanță pentru SEE)
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Motivele și obiectivele propunerii
Contextul
Astfel cum a indicat Comisia în Strategia sa anuală pentru 2021 privind creșterea durabilă, măsurile care vizează transporturile pot sprijini puternic tranziția verde prin reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea calității aerului, stimulând în același timp creșterea productivității și consolidând reziliența ecosistemelor industriale. În acest context, Comisia a subliniat importanța investițiilor în transportul public și în infrastructură, care sprijină tranziția către o mobilitate mai durabilă și inteligentă, printre care rețelele multimodale europene neîntrerupte și eficiente, precum și modernizarea rețelei transeuropene de transport de călători și de mărfuri.
Un sistem de transport feroviar, pe căi navigabile interioare și multimodal care funcționează bine este esențial pentru asigurarea conectivității în întreaga Europă, pentru crearea unui spațiu feroviar unic european, pentru promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în conformitate cu articolele 170 și 174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”), pentru realizarea obiectivelor climatice ale UE („Pactul verde european”) și pentru sprijinirea rezilienței industriei UE și a lanțurilor sale valorice („noua strategie industrială”, astfel cum a fost actualizată), inclusiv cele care sprijină obiectivele transformării digitale și ale digitalizării („Strategia digitală europeană”). La 9 decembrie 2020, Comisia a adoptat o comunicare referitoare la Strategia sa pentru o mobilitate durabilă și inteligentă („Strategia Comisiei pentru o mobilitate durabilă și inteligentă”), în care consolidarea transportului feroviar și pe căile navigabile interioare, precum și a transportului multimodal, este o componentă esențială a transformării verzi și digitale a transporturilor europene, care, la rândul său, este crucială pentru atingerea obiectivului Uniunii de neutralitate climatică până în 2050.
Aceste obiective nu pot fi atinse fără investiții majore din partea statelor membre. Gama de investiții pe care statele membre le pot lua în considerare pentru a sprijini modurile de transport cu emisii scăzute variază de la investiții în parcul de vehicule noi sau existente la investiții în infrastructura feroviară, în terminalele de transbordare și în atelierele de întreținere, inclusiv în vederea stimulării cererii pentru un parc auto cu emisii zero și pentru soluții digitale care să permită interoperabilitatea între modurile de transport și în cadrul sectoarelor. Acest lucru necesită norme privind ajutoarele de stat care să permită aceste investiții în cazul în care un astfel de sprijin public este necesar, menținând și consolidând în același timp concurența în sectorul transportului feroviar, al transportului pe căile navigabile interioare și al transportului multimodal.
Conform articolului 93 din TFUE, „sunt compatibile cu tratatele ajutoarele care răspund necesităților de coordonare a transporturilor sau care constituie compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public”. Articolul 93 din TFUE este inclus în „Titlul VI – TRANSPORTURILE”, ale cărui dispoziții se aplică exclusiv transporturilor feroviare, rutiere și pe căi navigabile interioare, astfel cum se prevede la articolul 100 alineatul (1) din TFUE. Prezenta propunere vizează transporturile feroviare și pe căi navigabile interioare, inclusiv transportul multimodal.
i)Ajutoare care răspund nevoilor de coordonare a transporturilor
Liniile directoare comunitare din 2008 privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor feroviare („Liniile directoare pentru sectorul feroviar”) au vizat codificarea și actualizarea practicii Comisiei privind compatibilitatea cu tratatul a ajutoarelor acordate întreprinderilor din sectorul transportului feroviar în urma evoluției cadrului juridic sectorial, în special pentru a însoți deschiderea treptată a pieței către concurență. Verificarea adecvării normelor privind ajutoarele de stat, inclusiv a Liniilor directoare pentru sectorul feroviar, efectuată în 2020, a confirmat necesitatea unei revizuiri a normelor privind ajutoarele de stat aplicabile transportului feroviar, transportului pe căile navigabile interioare și transportului intermodal, având în vedere evoluțiile majore în materie de reglementare și de piață care au avut loc începând din 2008. În acest context, Comisia are în vedere nu numai o revizuire a Liniilor directoare pentru sectorul feroviar, ci și adoptarea unor norme specifice de exceptare pe categorii pentru a ajuta transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul multimodal (atât serviciile de transport de călători, cât și de marfă) să adopte tranziția verde și tranziția digitală.
În special, Comisia urmărește să sporească securitatea juridică și să reducă sarcina administrativă legată de anumite măsuri naționale de ajutor care sprijină transferul modal al mărfurilor și al pasagerilor de la transportul rutier la moduri și soluții de transport mai puțin poluante, care sunt concepute, pe baza vastelor practici decizionale ale Comisiei, într-un mod care să asigure limitarea denaturării concurenței. Regulamentele de exceptare pe categorii sporesc securitatea juridică pentru statele membre și beneficiarii ajutoarelor în ceea ce privește modul în care ar trebui concepute măsurile. În același timp, acestea simplifică procedurile, prin scutirea anumitor măsuri de la obligația prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE de a notifica Comisiei ajutoarele de stat înainte de punerea lor în aplicare, atunci când este posibil, pe baza practicii decizionale a Comisiei, să fie definite condiții de compatibilitate ex ante care să asigure limitarea denaturărilor potențiale ale concurenței.
Comisia a dobândit o experiență semnificativă în ceea ce privește ajutoarele pentru coordonarea transporturilor care intră sub incidența secțiunii 6.3 din Liniile directoare pentru sectorul feroviar, precum și în ceea ce privește ajutoarele pentru sprijinirea modurilor și a soluțiilor de transport mai puțin poluante și mai durabile decât transportul rutier exclusiv, inclusiv ajutoarele pentru sprijinirea transportului intermodal și a transportului pe căile navigabile interioare. Din experiența Comisiei, ajutorul pentru coordonarea transporturilor este esențial pentru transferul modal și, în anumite condiții, nu generează denaturări semnificative ale concurenței. Totodată, statele membre au solicitat pe scară largă o exceptare pe categorii pentru ajutoarele pentru coordonarea transporturilor. Prin urmare, este oportun să se permită Comisiei să excepteze pe categorii ajutoarele acordate de statele membre în sprijinul măsurilor respective, în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții.
Exceptarea pe categorii ar acoperi măsurile care intră sub incidența articolului 93 din TFUE și ar sprijini trecerea mărfurilor și a pasagerilor de la moduri de transport mai poluante (în special transportul rutier) la moduri și soluții de transport mai puțin poluante și mai durabile, în conformitate cu practica decizională a Comisiei.
ii) Ajutoare care reprezintă compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public
În ceea ce privește ajutoarele pentru îndeplinirea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public (care nu intră în prezent sub incidența Liniilor directoare pentru sectorul feroviar), Comisia poate lua în considerare, de asemenea, posibilitatea exceptării pe categorii, în anumite condiții, a compensației acordate de statele membre pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public în sectoarele transportului feroviar, transportului pe căile navigabile interioare și transportului multimodal, cu condiția să nu intre sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 [Regulamentul (CE) nr. 1370/2007].
În special, în ceea ce privește transportul de mărfuri, obligațiile de serviciu public pot fi un instrument adecvat pentru promovarea serviciilor în zonele și segmentele în care, altfel, transportul de mărfuri ar avea loc exclusiv pe cale rutieră.
Prezenta propunere nu acoperă ajutoarele pentru compensarea obligațiilor de serviciu public privind transportul de călători reglementate de articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007. Dispoziția respectivă scutește de la obligația de notificare prealabilă compensația de serviciu public pentru exploatarea serviciilor publice de transport de călători sau pentru respectarea obligațiilor tarifare stabilite prin norme generale și plătite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1370/2007.
Problema pe care inițiativa intenționează să o abordeze
Sunt necesare norme specifice care să permită simplificarea procedurală în ceea ce privește ajutoarele pentru transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul multimodal.
În cadrul repartizării competențelor între Consiliu și Comisie, prevăzută la articolul 108 alineatul (4) și la articolul 109 din TFUE, este de competența Consiliului să stabilească categoriile de ajutoare care pot fi exceptate de la notificarea ajutoarelor de stat, iar de competența Comisiei să adopte regulamentele de stabilire a normelor detaliate privind o astfel de exceptare.
Prin intermediul regulamentelor de exceptare pe categorii, Comisia exceptează de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE măsurile de ajutor identificate de Consiliu, permițând astfel statelor membre să le pună în aplicare în mod direct, fără aprobarea prealabilă a Comisiei.
Regulamentul (UE) 2015/1588 al Consiliului din 13 iulie 2015 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din TFUE anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale („Regulamentul de abilitare din 2015”) identifică un anumit număr de categorii de ajutoare care pot fi exceptate de Comisie de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE. Cu toate acestea, Regulamentul de abilitare din 2015 se referă numai la măsurile de ajutor de stat declarate compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (2) sau al articolului 107 alineatul (3) din TFUE, dar lasă neacoperite măsurile de ajutor a căror compatibilitate este evaluată în temeiul articolului 93 din TFUE.
Prin urmare, Comisia consideră că o astfel de lacună ar trebui eliminată în interesul simplificării procedurale pentru statele membre care instituie măsuri de ajutor de stat pentru transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul multimodal.
Întrucât ajutoarele de stat pentru transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul multimodal intră sub incidența articolului 93 din TFUE, care constituie o lex specialis în raport cu articolul 107 alineatele (2) și (3) din TFUE, pare pe deplin justificat un regulament specific de abilitare al Consiliului pentru transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul multimodal („Regulamentul de abilitare privind transporturile”). De fapt, articolul 93 din TFUE se află în titlul VI partea 3 din acest tratat, care se referă la transporturi, și prevede că sunt compatibile cu tratatele ajutoarele care „care răspund necesităților de coordonare a transporturilor sau care constituie compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public”. În consecință, compatibilitatea ajutoarelor de stat cu piața internă în temeiul articolului 93 din TFUE depinde de verificarea urmăririi acestor obiective prin acordarea ajutoarelor. Regulamentul de exceptare pe categorii al Comisiei ar stabili criteriile relevante în acest scop.
Prezenta propunere vizează alinierea normelor privind ajutoarele de stat aplicabile transportului feroviar, transportului pe căile navigabile interioare și transportului multimodal la Strategia Comisiei pentru o mobilitate durabilă și inteligentă. În conformitate cu Regulamentul de abilitare privind transporturile, Comisia va fi în măsură să adopte regulamente de exceptare pe categorii pentru ajutoarele acordate în temeiul articolului 93 din TFUE care implică un risc limitat de concurență și de denaturare a schimburilor comerciale. Prezenta propunere permite Comisiei să adopte regulamente de exceptare pe categorii în domenii în care a acumulat suficientă experiență pentru a defini criterii clare de compatibilitate, asigurându-se în același timp că efectul asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale dintre statele membre este limitat.
Regulamentul de abilitare privind transporturile nu va avea niciun impact direct în sine, ci va constitui un temei juridic pentru adoptarea unor eventuale regulamente de exceptare pe categorii. Comisia va evalua diferite opțiuni de politică pentru orice astfel de regulamente de exceptare pe categorii și impactul acestora în contextul unei evaluări a impactului, pe baza Regulamentului de abilitare privind transporturile.
•Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat și cu alte politici ale Uniunii
Prezenta propunere contribuie la obiectivele generale ale Uniunii, în special la obiectivul de asigurare a respectării normelor privind ajutoarele de stat și de simplificare a acestora, pe de o parte, și la punerea în aplicare a Pactului verde european, pe de altă parte.
În ceea ce privește interesul asigurării respectării normelor privind ajutoarele de stat, astfel cum a indicat Comisia în Comunicarea sa din 8 mai 2012 privind modernizarea ajutoarelor de stat, activitatea de asigurare a respectării normelor privind ajutoarele de stat ar trebui să se concentreze asupra cazurilor cu cel mai mare impact asupra pieței interne. Acest lucru implică, pe de o parte, un control mai strict al ajutoarelor mari și cu potențial de denaturare și, pe de altă parte, o analiză simplificată a cazurilor cu un efect limitat asupra schimburilor comerciale și a concurenței. Aceasta din urmă poate fi realizată prin exceptarea pe categorii de la obligația de notificare a acestor categorii de ajutoare.
În ceea privește interesul de a simplifica normele privind ajutoarele de stat, este necesar să existe o abordare uniformă în cadrul procedurilor aplicabile ajutoarelor sub forma compensației pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public atât în segmentul transportului de pasageri, cât și în cel al transportului de mărfuri. Articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1370/2007 prevede deja exceptarea de la notificarea prealabilă a compensației pentru obligația de serviciu public în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat pentru serviciile publice de transport de călători. Cu toate acestea, pentru transportul de mărfuri nu există în prezent o exceptare pe categorii similară a compensației pentru obligația de serviciu public. Prin urmare, ajutoarele pentru compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public în ceea ce privește transportul de marfă feroviar, pe căile navigabile interioare sau intermodal, astfel cum se menționează la articolul 93 din TFUE, ar trebui incluse în domeniul de aplicare al unui regulament de abilitare privind transporturile.
În ceea ce privește contribuția sa la Pactul verde european, prezenta propunere va facilita promovarea unui sistem de transport multimodal verde, eficient și interconectat, ceea ce reprezintă un pas necesar în vederea atingerii obiectivului Uniunii de neutralitate climatică până în 2050. În acest sens, există o legătură clară între prezenta propunere și revizuirea planificată a Liniilor directoare pentru sectorul feroviar, deoarece ambele sunt menite să faciliteze finanțarea publică a transferului modal al traficului de la transportul rutier la cel feroviar, la cel pe căile navigabile interioare și la soluțiile de transport multimodal mai durabile și, în cele din urmă, să sprijine transformarea verde și digitală a transporturilor europene, asigurând, în același timp, faptul că denaturarea concurenței rămâne limitată. Propunerea de regulament de abilitare privind transporturile ar excepta de la obligația de notificare măsurile aflate sub incidența articolului 93 din TFUE pentru care este posibil să se definească condiții de compatibilitate clare.
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temeiul juridic
Temeiul juridic al prezentei propuneri îl constituie articolul 109 din TFUE, care permite Consiliului să adopte regulamentele adecvate, în special pentru a stabili condițiile de aplicare a articolului 108 alineatul (3) din TFUE, precum și categoriile de ajutoare care pot fi exceptate de la procedura respectivă.
Competența Consiliului de a adopta orice regulament adecvat pentru a stabili categoriile de ajutoare care pot face obiectul exceptării pe categorii, astfel cum se prevede la articolul 109 din TFUE, vizează toate măsurile de ajutor de stat, inclusiv în ceea ce privește transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul multimodal, care intră sub incidența articolului 93 din TFUE.
•Subsidiaritatea și proporționalitatea
Propunerea intră în sfera competenței exclusive a Uniunii. Potrivit articolului 3 din TFUE [„Competența Uniunii este exclusivă în următoarele domenii: [...] (b) stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne”]. În consecință, principiul subsidiarității nu se aplică.
Propunerea nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului său, și anume acela de a permite Comisiei să excepteze pe categorii ajutoarele pentru coordonarea transporturilor și ajutoarele pentru compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public, cu condiția îndeplinirii anumitor cerințe. Prin urmare, propunerea respectă principiul proporționalității.•Alegerea instrumentului
Instrumentul propus este un regulament al Consiliului.
În temeiul articolului 109 din TFUE, un regulament este singurul instrument juridic de care dispune Consiliul pentru a stabili condițiile în care se aplică articolul 108 alineatul (3) din TFUE și categoriile de ajutoare exceptate de la această procedură.
3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX-POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI
•Evaluările ex-post/verificarea adecvării legislației existente
Concluzia verificării adecvării Liniilor directoare pentru sectorul feroviar este că liniile directoare respective necesită o revizuire completă pentru a le alinia la evoluțiile pieței și la evoluțiile în materie de reglementare, precum și la noile priorități generale stabilite în agenda Pactului verde. Printre altele, verificarea adecvării a evidențiat caracterul adecvat al unei exceptări pe categorii, în special pentru mai multe tipuri de ajutoare pentru coordonarea transporturilor care au fost aprobate de Comisie în ultimul deceniu prin decizii de a nu ridica obiecții, fără efectuarea unei proceduri oficiale de investigare. Mai precis, evaluarea secțiunii 6.3 din Liniile directoare pentru sectorul feroviar în ceea ce privește ajutoarele pentru coordonarea transporturilor a arătat că toate cazurile au condus la decizii de a nu ridica obiecții, în general într-un interval de timp limitat de la notificare.
Verificarea adecvării Liniilor directoare pentru sectorul feroviar s-a bazat pe o revizuire cuprinzătoare a deciziilor Comisiei privind ajutoarele de stat aprobate în temeiul Liniilor directoare pentru sectorul feroviar și/sau al articolului 93 din TFUE și pe feedbackul primit din partea statelor membre și a părților interesate în cadrul consultării publice deschise. Necesitatea unui regulament de abilitare privind transporturile este și mai presantă având în vedere Pactul verde european și importanța sporită a transferului modal către moduri de transport mai durabile, cum ar fi transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul multimodal, pentru a se îndeplini obiectivul de reducere a emisiilor până în 2050.
•Consultările cu părțile interesate
Prezenta propunere nu necesită consultări cu părțile interesate.
Propunerea de regulament de abilitare privind transporturile nu va avea, în sine, niciun impact direct asupra părților interesate, deoarece va oferi doar un temei juridic pentru adoptarea de către Comisie a regulamentelor de exceptare pe categorii. Având în vedere natura tehnică a prezentei propuneri, care nu face decât să pregătească terenul pentru viitoarele regulamente de exceptare pe categorii, nu va avea loc nicio consultare publică. Cu toate acestea, la 1 octombrie 2021, Comisia a publicat o foaie de parcurs privind în mod specific inițiativa de elaborare a prezentei propuneri. Părțile interesate au avut la dispoziție patru săptămâni pentru a oferi feedback cu privire la foaia de parcurs.
Va fi organizată o consultare publică pentru revizuirea Liniilor directoare pentru sectorul feroviar, care include proiectul de simplificare a normelor privind ajutoarele de stat pentru coordonarea transporturilor prin intermediul unui regulament de exceptare pe categorii. De asemenea, se va desfășura o consultare publică specifică pentru viitoarele regulamente de exceptare pe categorii ale Comisiei.
•Evaluarea impactului
Nu este necesar ca prezenta propunere să fie sprijinită printr-o evaluare a impactului. Prezenta propunere vizează adoptarea de către Consiliu a unui regulament de abilitare privind transporturile, care va permite Comisiei să adopte regulamente de exceptare pe categorii pentru ajutoarele pentru transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul multimodal care implică un risc limitat de denaturare a schimburilor comerciale și a concurenței. Prezenta propunere nu implică nicio exceptare imediată pe categorii a tipurilor de ajutoare care fac obiectul Regulamentului de abilitare privind transporturile avut în vedere, ci permite Comisiei să adopte regulamente de exceptare pe categorii într-o etapă ulterioară.
Conținutul viitoarelor regulamente de exceptare pe categorii ale Comisiei va fi susținut de o evaluare a impactului.
•Adecvarea reglementărilor și simplificarea
Prezenta propunere vizează, printre altele, simplificarea normelor existente privind ajutoarele de stat pentru coordonarea transporturilor și privind ajutoarele de stat care reprezintă compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public în sectoarele transportului feroviar, transportului pe căile navigabile interioare și transportului multimodal, precum și reducerea numărului de notificări privind ajutoarele de stat și a costurilor de reglementare aferente.
Propunerea de regulament de abilitare privind transporturile permite Comisiei să adopte regulamente de exceptare pe categorii pentru ajutoarele destinate transportului feroviar, transportului pe căile navigabile interioare și transportului multimodal. Adoptarea unor astfel de regulamente de exceptare pe categorii va aduce beneficii Uniunii în ansamblu. În primul rând, va promova o transformare verde și digitală fundamentală a transporturilor europene, în concordanță cu obiectivele de politică stabilite în Pactul verde european. În al doilea rând, va reduce în mod semnificativ sarcina administrativă și costurile pentru investițiile în moduri de transport cu emisii scăzute și pentru consolidarea/extinderea modurilor și soluțiilor de transport existente mai puțin poluante decât transportul rutier. În al treilea rând, va simplifica autorizarea ajutoarelor pentru îndeplinirea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public și va sprijini moduri și soluții de transport mai curat în zone și segmente în care, altfel, transportul ar avea loc doar pe cale rutieră.
•Drepturile fundamentale
Prezenta propunere nu are consecințe asupra protecției drepturilor fundamentale.
4.IMPLICAȚII BUGETARE
Propunerea nu are implicații asupra bugetului Uniunii.5.ALTE ELEMENTE
•Planurile de punere în aplicare și măsurile de monitorizare, evaluare și raportare
Propunerea de regulament de abilitare privind transporturile va fi obligatorie în toate elementele sale și se va aplica direct în toate statele membre de la intrarea sa în vigoare.
În temeiul articolului 6 din Propunerea de regulament de abilitare privind transporturile, Comisia va prezenta o dată la cinci ani un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la aplicarea Regulamentului de abilitare privind transporturile. În plus, un proiect de raport va fi prezentat în prealabil spre examinare Comitetului consultativ privind ajutoarele de stat menționat la articolul 5 din Regulamentul de abilitare privind transporturile care a fost propus. În temeiul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul de abilitare privind transporturile care a fost propus, comitetul respectiv va fi, de asemenea, consultat de către Comisie atunci când aceasta intenționează să adopte un regulament de exceptare pe categorii și înainte de adoptarea unui astfel de regulament.
•Explicarea detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii
Articolul 1 alineatul (1) din Propunerea de regulament de abilitare privind transporturile identifică două categorii de ajutoare exceptate de la obligația notificării în temeiul articolului 108 alineatul (3) din TFUE: (i) ajutoarele pentru coordonarea transporturilor și (ii) ajutoarele pentru compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public. Aceste categorii reflectă domeniul de aplicare al articolului 93 din TFUE. Cu toate acestea, domeniul de aplicare al Regulamentului de abilitare privind transporturile propus nu include compensația de serviciu public pentru exploatarea serviciilor publice de transport de călători sau pentru respectarea obligațiilor tarifare stabilite prin norme generale, care face obiectul Regulamentului (CE) nr. 1370/2007.
Articolul 1 alineatul (2) din Propunerea de regulament de abilitare privind transporturile indică elementele pe care Comisia le va specifica în regulamentele sale ulterioare pentru a excepta pe categorii de la notificarea în temeiul articolului 108 alineatul (3) din TFUE categoriile de ajutoare de mai sus. Aceste categorii sunt aceleași cu cele identificate în regulamentul de abilitare din 2015.
Articolul 1 alineatul (3) din Propunerea de regulament de abilitare privind transporturile indică tipul de condiții pe care Comisia le poate specifica în regulamentele sale ulterioare de exceptare pe categorii pentru a asigura compatibilitatea cu piața internă a ajutoarelor care fac obiectul prezentei propuneri. În special, articolul 1 alineatul (3) litera (b) permite Comisiei să excludă anumite sectoare din domeniul de aplicare al regulamentelor de exceptare pe categorii. Această prevedere ține seama de faptul că prezenta propunere permite Comisiei să adopte regulamente de exceptare pe categorii deoarece a acumulat suficientă experiență pentru a defini criterii clare de compatibilitate, asigurându-se, în același timp, că efectul asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale dintre statele membre este limitat.
În ceea ce privește transparența și monitorizarea, perioada de valabilitate și modificarea regulamentelor, audierea părților interesate, Comitetul consultativ privind ajutoarele de stat și consultarea acestuia, precum și raportul de evaluare, articolele 2-6 din Propunerea de regulament de abilitare privind transporturile reflectă dispozițiile regulamentului de abilitare din 2015.
2022/0209 (NLE)
Propunere de
REGULAMENT AL CONSILIULUI
privind aplicarea articolelor 93, 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat în sectorul transportului feroviar, al transportului pe căile navigabile interioare și al transportului multimodal
(Text cu relevanță pentru SEE)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 109,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere avizul Parlamentului European,
întrucât:
(1)Regulamentul (UE) 2015/1588 al Consiliului împuternicește Comisia să declare, prin regulamente, că anumite categorii de ajutoare specifice sunt compatibile cu piața internă și sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din tratat. Deși Regulamentul (UE) 2015/1588 acoperă anumite categorii de ajutoare pentru întreprinderi care își desfășoară activitatea în diverse sectoare, cum ar fi ajutoarele pentru protecția mediului, acesta nu acoperă, printre altele, ajutoarele pentru sprijinirea transportului feroviar și a transportului pe căile navigabile interioare, inclusiv transportul multimodal. Sectoarele transportului feroviar, transportului pe căile navigabile interioare și transportului multimodal au devenit din ce în ce mai relevante la nivelul Uniunii, în contextul Pactului verde european și al Strategiei pentru o mobilitate durabilă și inteligentă a Comisiei.
(2)În conformitate cu articolul 93 din tratat, ajutoarele pentru transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interioare și transportul multimodal, care răspund necesităților de coordonare a transporturilor sau reprezintă compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public, trebuie să fie compatibile cu tratatele.
(3)Comisia a aplicat articolul 93, articolul 107 alineatul (1) și articolul 108 din tratat în numeroase decizii privind anumite categorii de ajutoare de stat acordate întreprinderilor active în sectoarele transportului feroviar, transportului pe căile navigabile interioare și transportului intermodal și a elaborat orientări pentru evaluarea anumitor categorii de ajutoare de stat menite să răspundă nevoilor de coordonare a transporturilor. Din experiența Comisiei, ajutoarele de acest tip nu cauzează denaturări semnificative ale concurenței, în condițiile în care se acordă pe baza unor proceduri deschise, transparente și nediscriminatorii și pot fi definite condiții de compatibilitate clare pe baza experienței dobândite.
(4)Prin urmare, în vederea simplificării procedurilor administrative în cazurile în care denaturarea concurenței este limitată la minimum, Comisia ar trebui să fie împuternicită să declare, prin intermediul unor regulamente, că ajutoarele pentru coordonarea transporturilor sau pentru compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public, astfel cum se menționează la articolul 93 din tratat, sunt compatibile cu piața internă și sunt exceptate de la cerințele de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din tratat.
(5)Ajutoarele de stat care constituie rambursare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public în legătură cu serviciile de transport public de pasageri sunt acoperite deja de Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, inclusiv atunci când statele membre decid să aplice acest regulament pentru transportul public de pasageri pe căile navigabile interioare și în apele maritime naționale, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din acest regulament. Compensația de serviciu public privind transportul public de pasageri ar trebui să fie exclusă, prin urmare, din domeniul de aplicare al prezentului regulament.
(6)Atunci când adoptă regulamente de exceptare a anumitor categorii de ajutoare de la cerințele de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din tratat (denumite în continuare „regulamente de exceptare pe categorii”), Comisia ar trebui să precizeze scopul ajutorului, categoriile de beneficiari și pragurile care limitează ajutoarele exceptate, condițiile care reglementează cumularea ajutoarelor și condițiile de monitorizare și să adauge toate condițiile detaliate suplimentare pentru a asigura compatibilitatea cu piața internă a ajutoarelor care fac obiectul prezentului regulament.
(7)Este important ca toate părțile să poată verifica dacă un ajutor este acordat în conformitate cu normele aplicabile. Prin urmare, transparența ajutoarelor de stat este esențială pentru aplicarea corectă a normelor tratatului și are drept rezultat o mai bună respectare a normelor, o mai mare responsabilizare, o evaluare inter pares și, în ultimă instanță, o cheltuire mai eficace a fondurilor publice. Din acest motiv, statelor membre ar trebui să li se solicite să prezinte rezumate ale informațiilor privind ajutoarele implementate de acestea care fac obiectul unui regulament de exceptare. Pentru a asigura transparența măsurilor adoptate de statele membre, rezumatele respective ar trebui publicate de către Comisie.
(8)În conformitate cu articolul 108 alineatul (1) din tratat, Comisia, în cooperare cu statele membre, trebuie să examineze în mod constant toate sistemele de ajutoare existente. În acest scop și pentru a asigura cel mai înalt grad posibil de transparență și un control adecvat, Comisia ar trebui să se asigure că statele membre înregistrează și stochează informații cu privire la aplicarea regulamentelor de exceptare pe categorii adoptate de Comisie. De asemenea, Comisia ar trebui să se asigure că statele membre îi prezintă un raport, cel puțin o dată pe an, cu privire la aplicarea unor astfel de regulamente de exceptare pe categorii. Aceste rapoarte ar trebui să fie accesibile tuturor statelor membre.
(9)Înainte de a adopta regulamente de exceptare pe categorii în temeiul prezentului regulament, Comisia ar trebui să permită tuturor părților interesate să își prezinte observațiile, pentru a obține un feedback cât mai cuprinzător și cât mai reprezentativ posibil. În acest scop, Comisia ar trebui să publice un proiect al acestor regulamente de exceptare pe categorii.
(10)Comitetul consultativ privind ajutoarele de stat, instituit prin articolul 7 din Regulamentul (UE) 2015/1588, ar trebui consultat la momentul publicării unui proiect de regulament. Cu toate acestea, pentru transparență, proiectul de regulament ar trebui să fie publicat pe site-ul web al Comisiei simultan cu consultarea pentru prima dată a Comitetului consultativ de către Comisie.
(11)Controlul acordării de ajutoare implică probleme de fapt, de drept și economice de natură foarte complexă și extrem de variate, într-un mediu aflat în continuă schimbare. În consecință, Comisia ar trebui să examineze cu regularitate categoriile de ajutoare care ar trebui exceptate de la obligația de notificare. În acest scop, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului, o dată la cinci ani, un raport de evaluare,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Exceptări pe categorii
1.Comisia poate declara, prin intermediul unor regulamente adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 5, că următoarele categorii de ajutoare, în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat, sunt compatibile cu piața internă și nu sunt supuse obligațiilor de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din tratat:
(a)ajutoarele pentru coordonarea transporturilor;
(b)ajutoarele pentru compensarea anumitor obligații inerente noțiunii de serviciu public, cu excepția compensațiilor pentru obligația de serviciu public în legătură cu serviciile de transport public de pasageri, care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1370/2007.
2.Regulamentele adoptate în temeiul alineatului (1) precizează, pentru fiecare categorie de ajutor:
(c)scopul ajutorului;
(d)categoriile de beneficiari;
(e)pragurile exprimate ca intensitate a ajutoarelor în raport cu totalul costurilor eligibile sau ca valori maxime ale ajutorului sau, în cazul anumitor tipuri de ajutor pentru care poate fi dificil să se identifice intensitatea sau valoarea maximă a ajutorului cu precizie, în special în cazul instrumentelor de inginerie financiară sau al investițiilor în capital de risc sau al unor instrumente de natură similară, din perspectiva nivelului maxim al sprijinului acordat de stat pentru sau în legătură cu măsura respectivă, fără a aduce atingere calificării măsurilor vizate din perspectiva articolului 107 alineatul (1) din tratat;
(f)condițiile care reglementează cumulul ajutoarelor;
(g)condițiile de transparență și de monitorizare conform articolului 2.
3.În plus, regulamentele adoptate în temeiul alineatului (1) pot, în special:
(h)să stabilească praguri sau alte condiții pentru notificarea acordărilor de ajutoare individuale;
(i)să excludă anumite sectoare din sfera lor de aplicare;
(j)să impună condiții suplimentare privind compatibilitatea ajutoarelor exceptate în temeiul acestor regulamente.
Articolul 2
Transparență și monitorizare
4.Regulamentele adoptate în temeiul articolului 1 alineatul (1) includ norme detaliate pentru a asigura transparența și monitorizarea ajutoarelor care fac obiectul regulamentelor respective.
5.În cazul în care statele membre pun în aplicare scheme de ajutoare sau ajutoare individuale exceptate de la obligația notificării în temeiul regulamentelor menționate la articolul 1 alineatul (1), acestea transmit Comisiei, în vederea publicării, rezumate ale informațiilor privind aceste ajutoare.
6.Statele membre înregistrează și compilează toate informațiile privind aplicarea regulamentelor adoptate în temeiul articolului 1 alineatul (1). În cazul în care Comisia deține informații care îi oferă motive să creadă că un regulament adoptat în temeiul articolului 1 alineatul (1) nu este aplicat în mod corespunzător, statele membre îi transmit toate informațiile pe care aceasta le consideră necesare pentru a evalua dacă un ajutor acordat în temeiul respectivului regulament respectă toate condițiile acestuia.
7.Cel puțin o dată pe an, statele membre transmit Comisiei un raport privind aplicarea regulamentelor adoptate în temeiul articolului 1 alineatul (1), în conformitate cu cerințele specifice ale Comisiei, de preferință în format electronic. Comisia asigură accesul tuturor statelor membre la rapoartele menționate anterior. Comitetul prevăzut la articolul 5 examinează și evaluează aceste rapoarte o dată pe an.
Articolul 3
Perioada de valabilitate și modificarea regulamentelor
8.Regulamentele adoptate în temeiul articolului 1 alineatul (1) precizează perioada de valabilitate a acestora. Regulamentele prevăd o perioadă de tranziție în cazul în care perioada lor de valabilitate nu este prelungită în momentul expirării.
9.În cazul în care regulamentele adoptate în temeiul articolului 1 alineatul (1) sunt abrogate sau modificate printr-un nou regulament, noul regulament prevede o perioadă de tranziție de șase luni pentru a permite ajustarea ajutoarelor care fac obiectul regulamentului abrogat sau modificat.
Articolul 4
Audierea părților interesate
Înainte de adoptarea unui regulament în temeiul articolului 1 alineatul (1), Comisia publică un proiect al acestuia pentru a permite tuturor persoanelor și organizațiilor interesate să își prezinte observațiile într-un termen stabilit de Comisie. Termenul respectiv trebuie să fie egal cu cel puțin o lună, cu excepția cazurilor în care Comisia consideră oportun să stabilească un termen mai scurt.
Articolul 5
Consultarea Comitetului consultativ privind ajutoarele de stat
10.Comisia consultă Comitetul consultativ privind ajutoarele de stat (denumit în continuare „comitetul”):
(k)simultan cu publicarea oricărui proiect de regulament în temeiul articolului 4 și
(l)înainte de adoptarea oricărui regulament în temeiul articolului 1 alineatul (1).
11.Consultarea comitetului are loc în cadrul unei reuniuni convocate de Comisie prin mijloace electronice de comunicare. Proiectele și documentele care urmează să fie examinate sunt anexate comunicării electronice. Reuniunea are loc în termen de cel puțin două luni de la data comunicării electronice. Acest termen poate fi redus în cazul consultărilor prevăzute la alineatul (1), dacă se justifică din motive de urgență sau pentru prorogarea datei aplicării unui regulament.
12.Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului proiectul măsurilor care urmează să fie adoptate. Comitetul emite un aviz privind proiectul în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză, dacă este necesar, prin vot.
13.Avizul Comitetului este consemnat în procesul-verbal. În plus, fiecare stat membru are dreptul de a solicita ca poziția sa să fie consemnată în procesul-verbal. Comitetul poate recomanda publicarea avizului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
14.Comisia ține seama de avizul emis de comitet. Aceasta informează comitetul asupra modului în care avizul său este luat în considerare.
Articolul 6
Raportul de evaluare
Din cinci în cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament. Aceasta prezintă comitetului prevăzut la articolul 5 un proiect de raport în vederea evaluării.
Articolul 7
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles,
Pentru Consiliu,
Președintele