Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52022PC0171

Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2107 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentului (UE) .../2022 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană

COM/2022/171 final

Bruxelles, 21.4.2022

COM(2022) 171 final

2022/0111(COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2107 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentului (UE) .../2022 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

În temeiul Deciziei 86/238/CEE a Consiliului 1 , Uniunea este, din 14 noiembrie 1997, parte contractantă la Convenția internațională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (denumită în continuare „Convenția ICCAT”).

Obiectivul principal al propunerii este transpunerea în dreptul Uniunii a modificărilor aduse măsurilor de conservare și de executare adoptate de Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (denumită în continuare „ICCAT”) în cadrul reuniunilor sale anuale din 2006, 2016, 2017, 2018, 2019 și 2021.

Convenția ICCAT prevede un cadru de cooperare regională în domeniul conservării și gestionării speciilor de ton și a speciilor înrudite cu tonul din Oceanul Atlantic și din mările adiacente, prin înființarea ICCAT.

ICCAT are autoritatea de a adopta decizii (recomandări) pentru conservarea și gestionarea activităților de pescuit din domeniul său de competență, care trebuie respectate de părțile contractante. Respectivele recomandări sunt adresate, în principal, părților contractante la Convenția ICCAT, dar includ, de asemenea, obligații pentru operatori (de exemplu, pentru comandanții navelor). Acestea se aplică exclusiv zonei Convenției ICCAT, care acoperă marea liberă și zonele economice exclusive ale părților contractante.

Articolul VIII alineatul (2) din Convenția ICCAT prevede că recomandările ICCAT intră în vigoare pentru toate părțile contractante la șase luni de la data notificării din partea Comisiei ICCAT, iar părțile contractante au obligația să le pună în aplicare.

Articolul 3 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că UE contribuie la respectarea strictă a dreptului internațional. Aceasta include și respectarea măsurilor de gestionare, conservare și control adoptate de ICCAT.

Regulamentul (UE) 2017/2107 2 a transpus în dreptul Uniunii măsurile de gestionare, conservare și control adoptate de ICCAT, în conformitate cu recomandările ICCAT. Prezenta propunere vizează o serie de modificări aduse ca urmare a recomandărilor adoptate de ICCAT în 2006, 2016, 2017, 2018 și 2019 și care trebuie transpuse în dreptul Uniunii.

Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat

Propunerea este în concordanță cu Regulamentul (UE) 2017/2107 și îl modifică în conformitate cu cele mai recente recomandări ale ICCAT care nu au fost transpuse încă în dreptul Uniunii: măsurile cu privire la tonul tropical, tonul alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, peștele velier, marlinul albastru și marlinul alb, raportarea datelor privind istioforidele, rechinii mako, precum și la sănătatea și siguranța observatorilor în cadrul programelor regionale de observare ale ICCAT, responsabilitățile observatorilor științifici și actualizarea listei speciilor ICCAT. În plus, propunerea conține, de asemenea, o modificare adusă Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1936/2001, (UE) 2017/2107 și (UE) 2019/833 și de abrogare a Regulamentului (UE) 2016/1627 3 , care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentul (UE) 2017/2107.

Propunerea este în concordanță cu partea VI (Politica externă) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 4 privind politica comună în domeniul pescuitului, care prevede că Uniunea își dezvoltă relațiile externe în domeniul pescuitului în conformitate cu obligațiile sale internaționale și cu obiectivele sale generale, și anume, sprijină și contribuie în mod activ la activitățile organizațiilor internaționale care se ocupă de pescuit, inclusiv ale organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP), și cooperează, inclusiv prin intermediul Agenției Europene pentru Controlul Pescuitului, cu țările terțe și cu organizațiile internaționale din domeniul pescuitului, inclusiv cu ORGP, pentru a consolida respectarea măsurilor.

Propunerea completează Regulamentul (UE) 2017/2403 5 privind gestionarea sustenabilă a flotelor de pescuit externe, care prevede că navele de pescuit ale Uniunii fac obiectul unor autorizații de pescuit speciale acordate de ORGP. Propunerea completează, de asemenea, Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului 6 privind pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat, care prevede includerea listei de nave de pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN) a ICCAT pe lista de nave de pescuit INN a Uniunii.

Prezenta propunere nu vizează posibilitățile de pescuit ale UE care sunt decise în fiecare an de ICCAT. În temeiul articolului 43 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Consiliul are competența de a adopta măsurile privind stabilirea prețurilor, a taxelor, a ajutoarelor și a contingentelor, precum și privind stabilirea și repartizarea posibilităților de pescuit.

Coerența cu alte politici ale Uniunii

Propunerea este coerentă cu alte politici ale Uniunii.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Temeiul juridic

Propunerea se întemeiază pe articolul 43 alineatul (2) din TFUE, întrucât stabilește dispozițiile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor politicii comune în domeniul agriculturii și pescuitului.

Subsidiaritatea (în cazul competenței neexclusive)

Propunerea intră în sfera de competență exclusivă a Uniunii [articolul 3 alineatul (1) litera (d) din TFUE]. În consecință, principiul subsidiarității nu se aplică.

Proporționalitatea

Propunerea va asigura îndeplinirea obligațiilor UE în cadrul ICCAT, fără a depăși ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

Alegerea instrumentului

Instrumentul ales este un regulament al Parlamentului European și al Consiliului.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

Evaluări ex post/verificări ale adecvării legislației existente

Nu se aplică.

Consultările cu părțile interesate

Experții naționali din statele membre ale UE și reprezentanții industriei au fost consultați atât în perioada premergătoare reuniunilor anuale ale ICCAT, în cadrul căreia au fost adoptate recomandările menționate anterior, cât și în cursul negocierilor ICCAT.

Obținerea și utilizarea expertizei

Prezenta propunere transpune în dreptul Uniunii recomandările ICCAT adoptate în conformitate cu avizele științifice și de control ale comitetelor permanente ale ICCAT.

Evaluarea impactului

Nu se aplică. Prezenta propunere transpune în dreptul Uniunii recomandările ICCAT care sunt obligatorii pentru părțile contractante.

Adecvarea reglementărilor și simplificarea

Prezenta propunere nu este legată de adecvarea reglementărilor și simplificare (REFIT).

Drepturile fundamentale

Prezenta propunere nu are niciun impact asupra protejării drepturilor fundamentale.

4.IMPLICAȚIILE BUGETARE

Prezenta propunere nu are implicații bugetare.

5.ALTE ELEMENTE

Planuri de punere în aplicare și măsuri de monitorizare, evaluare și raportare

Nu se aplică.

Documente explicative (în cazul directivelor)

Nu se aplică.

Explicații detaliate ale dispozițiilor specifice ale propunerii

Propunerea conține o serie de dispoziții referitoare la recomandările ICCAT, care includ: (i) definițiile pentru nave auxiliare și dispozitivele de concentrare a peștilor („DCP”), pentru obiect plutitor și baliză operațională, în conformitate cu Recomandarea 19-02 a ICCAT; (ii) limitări ale capacității pentru tonul tropical și interdicția de aruncare înapoi în mare a tonului tropical capturat de nave de pescuit cu plase pungă, care trebuie transpuse în dreptul Uniunii, în conformitate cu Recomandarea 17-01 a ICCAT; (iii) dispoziții noi privind instalarea DCP și acoperirea de către observatori, în conformitate cu Recomandarea 19-02 a ICCAT; (iv) dispoziții privind tonul alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, în conformitate cu Recomandările 16-06 și 16-07 ale ICCAT, inclusiv dispozițiile privind reportarea, precum și reportările pentru peștele-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, în conformitate cu Recomandările 17-02 și 17-03 ale ICCAT; (v) dispoziții privind colectarea datelor referitoare la peștii velieri, istioforide și marlini, în conformitate cu Recomandările 16-11, 18-05, 19-05 ale ICCAT și (vi) dispoziții privind reportările pentru tonul obez, în conformitate cu Recomandarea 21-01 a ICCAT.

În ceea ce privește rechinii, propunerea conține dispoziții actualizate privind colectarea de date referitoare la rechinii mako și rechini, în conformitate cu Recomandările 19-06, 19-07 și 19-08 ale ICCAT. În plus, ca urmare a recomandărilor ICCAT (16-14, 16-15, 18-10, 19-10), propunerea conține dispoziții privind frecvența de transmitere a datelor pentru navele de pescuit cu plase pungă, dispoziții noi privind registrul ICCAT al navelor de transport, precum și obligațiile statelor membre în ceea ce privește transportul în cadrul programului regional de observare al ICCAT, inclusiv procentajul minim de acoperire de către observatori.

Recomandarea 19-02 a ICCAT privind responsabilitățile observatorilor științifici impune o actualizare a Regulamentului (UE) 2017/2107, inclusiv în ceea ce privește acoperirea de către observatori. Propunerea conține, de asemenea, obligații privind reperarea navelor în conformitate cu Recomandarea 19-09 a ICCAT și denumirile noilor specii reglementate de ICCAT în scopul modificării anexei I la Regulamentul (UE) 2017/2107, în conformitate cu Recomandarea 19-01 a ICCAT.

În plus, prezentul document propune modificarea Regulamentului privind planul multianual pentru tonul roșu cu declarația anuală de reportare a statelor membre și anumite dispoziții privind plasarea în cuști, în conformitate cu Recomandarea 06-07 a ICCAT, precum și reportarea anuală pentru tonul obez, în conformitate cu Recomandarea 21-01 a ICCAT.

Prezentul document propune, de asemenea, modificarea împuternicirii Comisiei de a modifica Regulamentul (UE) 2017/2107 ca urmare a modificărilor ulterioare adoptate de ICCAT în ceea ce privește: (i) limitările capacității pentru tonul tropical și raportarea planurilor anuale aferente privind capacitatea de pescuit; (ii) reportarea cotelor anuale pentru tonul obez, pentru tonul alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud și pentru peștele-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud; (iii) planurile de gestionare privind dispozitivele de concentrare a peștelui; (iv) numărul de balize instrumentale; (v) cerințele privind DCP; (vi) informațiile care trebuie transmise de nave cu privire la DCP; (vii) perioadele de interzicere a activităților de pescuit în cazul DCP; (viii) restricțiile privind numărul de nave care pescuiesc ton alb din Atlanticul de Nord; (ix) planul de gestionare pentru peștele-spadă din Atlanticul de Nord; (x) condițiile de autorizare pentru capturarea și reținerea la bord a rechinilor mako; (xi) cerințele privind asigurarea de șanse maxime de supraviețuire țestoaselor marine; (xii) procentajul minim de acoperire de către observatori și măsurarea acestuia și (xiii) lista speciilor ICCAT.

2022/0111 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2107 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentului (UE) .../2022 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European 7 ,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)De la adoptarea Regulamentului (UE) 2017/2107 al Parlamentului European și al Consiliului 8 , Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) a adoptat, în cadrul reuniunilor sale anuale din 2017, 2018, 2019 și 2021, o serie de măsuri obligatorii din punct de vedere juridic pentru conservarea resurselor piscicole care intră în domeniul său de competență. În plus, UE nu a pus încă în aplicare măsurile obligatorii din punct de vedere juridic adoptate în cadrul reuniunii anuale a ICCAT din 2006 privind activitățile de creștere a tonului roșu.

(2)Prin urmare, Regulamentul (UE) 2017/2107 ar trebui modificat pentru a pune în aplicare în legislația Uniunii măsurile ICCAT privind tonul tropical, tonul alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, peștele velier, marlinul albastru și marlinul alb, raportarea datelor privind istioforidele, rechinul mako, precum și programul de observare, responsabilitățile observatorilor științifici și o listă actualizată a speciilor ICCAT.

(3)Regulamentul (UE) XX/2022 9 ar trebui modificat pentru a transpune în dreptul Uniunii declarația anuală de reportare a statelor membre responsabile de fermele piscicole și anumite obligații privind plasarea în cuști.

(4)Este posibil ca anumite dispoziții ale recomandărilor ICCAT să fie modificate în cadrul viitoarelor reuniuni anuale ale ICCAT ca urmare a introducerii unor noi măsuri tehnice și de gestionare pentru activitățile de pescuit reglementate de Convenția ICCAT. Prin urmare, pentru a transpune rapid în dreptul Uniunii viitoarele modificări ale recomandărilor ICCAT înainte de începerea perioadei de pescuit, ar trebui delegată Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în ceea ce privește următoarele aspecte: limitările capacității pentru tonul tropical și raportarea planurilor anuale aferente privind capacitatea de pescuit; reportarea cotelor anuale pentru tonul obez, pentru tonul alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud și pentru peștele-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud; planurile de gestionare privind dispozitivele de concentrare a peștilor (DCP); numărul de balize instrumentale; cerințele privind DCP; informațiile care trebuie transmise de nave cu privire la DCP; perioadele de interzicere a activităților de pescuit în cazul DCP; restricțiile privind numărul de nave care pescuiesc ton alb din Atlanticul de Nord; planul de gestionare pentru peștele-spadă din Atlanticul de Nord; condițiile de autorizare pentru capturarea și reținerea la bord a rechinilor mako; cerințele privind asigurarea de șanse maxime de supraviețuire țestoaselor marine; procentajul minim de acoperire de către observatori și măsurarea acestuia; și modificarea listei speciilor ICCAT.

(5)Numărul navelor auxiliare care oferă sprijin navelor de pescuit cu plase pungă nu ar trebui să crească față de numărul înregistrat în iunie 2020, astfel cum se prevede în Recomandarea 21-01 a ICCAT. O astfel de aplicare retroactivă nu aduce atingere principiului securității juridice și protecției așteptărilor legitime. 

(6)Prin urmare, Regulamentele (UE) 2017/2107 și XX/2022 ar trebui modificate în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1
Modificări ale Regulamentului (UE) 2017/2107

Regulamentul (UE) 2017/2107 se modifică după cum urmează:

(1)Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a) la punctul 20 se adaugă următoarea teză:

„și instalarea, întreținerea și recuperarea unui dispozitiv de concentrare a peștilor;”

(b) punctul 24 se înlocuiește cu următorul text:

„24. «dispozitiv de concentrare a peștilor» (DCP) înseamnă obiecte, structuri sau dispozitive permanente, semipermanente sau temporare din orice material, artificial sau natural, lansate și/sau urmărite de nave și utilizate pentru a concentra peștii în vederea capturării ulterioare. DCP pot fi ancorate (DCPa) sau plutitoare (DCPp);”

(c) se adaugă punctul 30:

„30. «operare pe DCP» înseamnă instalarea unei unelte de pescuit în jurul unui banc de ton asociat cu un DCP;”

(d) se adaugă punctul 31:

„31. «obiect plutitor» (FOB) înseamnă orice obiect plutitor natural sau artificial (de la suprafața apei sau din apă) care nu are capacitatea de a se mișca singur;”

(e) se adaugă punctul 32:

„32. «baliză operațională» înseamnă orice baliză instrumentală, activată anterior, pusă în funcțiune și utilizată pe mare, care transmite pozițiile și orice alte informații disponibile, cum ar fi estimări furnizate de ecosondă;”

(f) se adaugă punctul 33:

„33. «istioforide» înseamnă specii de pești din familia Istiophoridae gestionate de ICCAT.”

(2)Se adaugă articolul 5a după cum urmează:

Articolul 5a

Limitarea capacității pentru tonul tropical

(1) Până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, statele membre elaborează un plan anual de capacitate/pescuit.

(2) Statele membre se asigură că gestionarea capacității totale a flotei lor de nave de pescuit cu paragate și cu plase pungă se realizează în conformitate cu planurile anuale de capacitate/pescuit, în special pentru a limita capturile de ton tropical, în conformitate cu limitele de capturi stabilite în temeiul dreptului Uniunii.

(3) Statele membre nu își măresc numărul de nave auxiliare care acordă sprijin navelor de pescuit cu plase pungă față de numărul înregistrat în iunie 2020.

(4) Statele membre raportează Comisiei datele la care și-au atins limitele de capturi pentru speciile de ton tropical. Comisia transmite fără întârziere aceste informații Secretariatului ICCAT.

(5) Pentru navele de pescuit cu plase pungă ale Uniunii și pentru navele cu paragate de mari dimensiuni (lungime maximă de 20 m sau mai mare), statele membre raportează lunar Comisiei capturile de ton tropical, crescând frecvența de raportare la o dată pe săptămână în cazul în care capturile lor ating 80 % din limitele de capturi corespunzătoare.”

(3)Se adaugă articolul 6 a după cum urmează:

„Articolul 6a

Interzicerea aruncării înapoi în mare a tonului tropical capturat de navele de pescuit cu plase pungă ale Uniunii

(1) Navele de pescuit cu plase pungă ale Uniunii care sunt autorizate să pescuiască ton tropical rețin la bord, debarcă sau transbordează în port întreaga cantitate de ton tropical capturat, cu excepția cazurilor descrise la alineatul (3).

(2) Tonul tropical capturat de o navă de pescuit cu plase pungă a Uniunii nu poate fi aruncat înapoi în mare în timpul lansării după strângerea în întregime a năvodului și după retragerea a mai mult de jumătate din năvod. În cazul apariției unei probleme tehnice legate de procedura de închidere sau de retragere a năvodului, care împiedică aplicarea acestei norme, echipajul trebuie să depună toate eforturile pentru a elibera în mare cât mai curând posibil exemplarele de ton capturate.

(3) Prin derogare de la alineatul (1), tonul tropical poate fi aruncat înapoi în mare în următoarele cazuri:

(a) atunci când comandantul navei stabilește că exemplarele de ton tropical capturate sunt prinse în ochiuri sau zdrobite în plasa pungă; sunt deteriorate din cauza prădătorilor; au murit și s-au dezintegrat în năvod atunci când activitățile normale de recuperare a năvodului, de pescuit și de eliberare a peștelui viu nu s-au putut desfășura din cauza unei defecțiuni a uneltelor de pescuit;

(b) atunci când comandantul navei stabilește că tonul tropical a fost capturat în timpul ultimei lansări dintr-o campanie de pescuit, iar capacitatea de depozitare este insuficientă pentru depozitarea tonului capturat în timpul respectivei lansări. Respectivele exemplare de ton pot fi aruncate înapoi în mare numai dacă este posibilă eliberarea exemplarelor vii și cu condiția să nu se mai desfășoare alte operațiuni de pescuit până la debarcarea sau transbordarea tonului aflat la bordul navei de pescuit.

(4) Comandantul navei de pescuit raportează statelor membre de pavilion toate capturile aruncate înapoi în mare. Statele membre transmit Comisiei rapoartele privind capturile aruncate înapoi în mare, în cadrul datelor de la sarcinile I și II.”

(4)Articolul 7 se modifică după cum urmează:

(a) alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Navelor de pescuit de mari dimensiuni care nu sunt înscrise în registrul ICCAT al navelor autorizate să pescuiască ton tropical, inclusiv navelor auxiliare, le este interzis să pescuiască, să rețină la bord, să transbordeze, să transporte, să transfere, să prelucreze sau să debarce ton tropical din zona Convenției ICCAT sau să acorde orice fel de sprijin pentru aceste activități, inclusiv să instaleze sau să recupereze DCP și/sau balize. Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu se aplică în astfel de cazuri.”

(b) se adaugă alineatul (3):

„(3) Navelor de pescuit ale Uniunii care nu sunt autorizate să pescuiască ton tropical în temeiul articolului 6 din prezentul regulament li se poate permite capturarea accidentală de ton tropical în conformitate cu limita maximă a capturilor accidentale la bord, stabilită pentru respectivele nave. Statele membre raportează Comisiei, în cadrul raportului anual, limita maximă a capturilor accidentale permisă pentru navele lor și informații cu privire la modul în care acestea asigură respectarea respectivei limite.”

(5)Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„Până la data de 30 iunie a fiecărui an, statele membre transmit Comisiei lista navelor autorizate aflate sub pavilionul lor, care au pescuit ton tropical în zona Convenției ICCAT sau care au oferit orice fel de sprijin pentru activitățile de pescuit (nave auxiliare) în anul calendaristic precedent. În cazul navelor de pescuit cu plase pungă, această listă include și navele auxiliare care au acordat sprijin pentru activitățile de pescuit, indiferent de pavilionul lor. Comisia transmite Secretariatului ICCAT listele primite de la statele membre până la data de 31 iulie a fiecărui an.”

(6)Se adaugă articolul 8 a după cum urmează:

„Articolul 8a

Capturi de ton obez sub/peste cotele stabilite

(1) Orice parte neutilizată sau orice depășire a cotei/limitei de capturi anuale a unui stat membru poate fi adăugată la respectiva cotă/limită de capturi sau, după caz, scăzută din aceasta pe parcursul sau anterior anului de ajustare, în conformitate cu recomandările ICCAT aplicabile pentru tonul obez.

(2) Cantitatea maximă de capturi care nu a atins cota stabilită și pe care un stat membru o poate reporta în oricare an nu poate depăși cantitatea admisă stabilită de ICCAT pentru anul respectiv.”

(7)Articolul 9 se modifică după cum urmează:

(a) alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Statele membre se asigură ca fiecare navă cu balize operaționale să nu aibă, în niciun moment, mai mult de 300 de DCP active.”

(b) se adaugă alineatul (5):

„(5) Numărul de DCP cu balize operaționale va fi verificat pe baza facturilor pentru serviciile de telecomunicații. Aceste verificări sunt efectuate de autoritățile competente ale statului membru.”

(c) se adaugă alineatul (6):

„(6) Statele membre pot autoriza navele lor cu plase pungă să opereze pe obiecte plutitoare, cu condiția ca navele respective să aibă la bord un observator sau un sistem electronic de monitorizare funcțional, care să verifice tipul de operațiune și compoziția speciilor și să furnizeze informații privind activitățile de pescuit Comitetului permanent pentru cercetare și statistică al ICCAT.”

(8)Alineatele (2) și (3) de la articolul 10 se înlocuiesc cu următoarele texte:

„(2) Atunci când utilizează sau proiectează DCP, statele membre se asigură că:

(a) toate DCP lansate nu sunt de încurcare, în conformitate cu orientările din anexa 5 la Recomandarea 19-02;

(b) toate DCP sunt construite din materiale biodegradabile, inclusiv din materiale care nu sunt din plastic, cu excepția materialelor utilizate la construcția balizelor de urmărire a DCP;

(3) Statele membre raportează anual, în cadrul planurilor lor de gestionare a DCP, măsurile luate în scopul asigurării respectării dispozițiilor de la alineatul (2).”

(9)Articolul 11 se modifică după cum urmează:

(a) litera (e) de la alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(e) descrierea epavei sau identificatorul DCP (și anume, marcajul DCP sau codul de identificare al radiobalizei sau oricare altă informație care permite identificarea proprietarului);”

(b) la alineatul (2) se adaugă litera (g):

„(g) codul de identificare al balizei.”

(c) la alineatul (3), litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„identificatorul DCP (și anume, marcajul DCP sau codul de identificare al balizei).”

(d) alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Navele de pescuit ale Uniunii păstrează o listă a DCP instalate, pe care o actualizează lunar și pe dreptunghiuri statistice 1°x1° și care cuprinde cel puțin informațiile prevăzute în anexa III.”

(10)Articolul 12 se modifică după cum urmează:

(a) litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b) numărul și tipul radiobalizelor/balizelor (de exemplu, radio, doar sonar, cu ecosondă) instalate lunar pe dreptunghiuri statistice 1°x1°;”

(b) litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„(c) numărul mediu de radiobalize/balize activate sau dezactivate, lunar, care au fost urmărite de fiecare navă;

(c) litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

„(d) numărul mediu de DCP pierdute cu balize active, lunar;”

(d) se adaugă literele (f) și (g):

„(f) capturile, efortul de pescuit și numărul de lansări (pentru navele cu plase pungă) ale navelor de pescuit cu plase pungă și cu momeală în funcție de modul de pescuit (activitățile de pescuit în bancuri de pești libere sau asociate unor obiecte plutitoare), în conformitate cu cerințele privind datele de la sarcina II (și anume, pe dreptunghi statistic de 1°x1° și pe lună);

(g) atunci când activitățile navelor de pescuit cu plase pungă sunt efectuate în asociere cu nave de pescuit cu momeală, se raportează capturile și efortul de pescuit al navelor cu plase pungă asociate navelor de pescuit cu momeală în conformitate cu datele de la sarcina I și cu cerințele în materie de date de la sarcina II.”

(11)Articolul 14 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 14

Acoperirea de către observatori și interzicerea lansării de DCP pentru protecția puietului

(1) Statele membre se asigură că navele lor nu utilizează DCP plutitoare pentru o perioadă de 15 zile anterior perioadelor de interdicție a pescuitului stabilite în temeiul dreptului Uniunii.

(2) Statele membre ale căror nave vizează tonul tropical:

(a) pentru navele lor de pescuit cu paragate cu o lungime totală de cel puțin 20 de metri, asigură un procentaj de acoperire de către observatori de cel puțin 10 % din efortul de pescuit până în 2022, prin prezența unui observator uman la bord în conformitate cu anexa IV și/sau a unui sistem electronic de monitorizare;

(b) pentru navele lor de pescuit cu plase pungă, asigură un procentaj de acoperire de către observatori de 100 % din efortul de pescuit, prin prezența unui observator la bord în conformitate cu anexa IV sau prin intermediul unui sistem electronic de monitorizare aprobat;

(c) raportează Secretariatului ICCAT și Comitetului permanent pentru cercetare și statistică al ICCAT informațiile colectate de observatori sau de sistemul electronic de monitorizare din anul precedent până la data de 30 aprilie, ținând seama de cerințele în materie de confidențialitate.”

(12)Articolul 16 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 16

Identificarea pescuitului INN

În cazul în care secretarul executiv al ICCAT notifică Comisiei o posibilă încălcare de către navele de pescuit ale Uniunii a articolului 7 alineatul (2) sau a articolului 14 alineatul (1) sau alineatul (2), Comisia informează fără întârziere statul membru de pavilion în cauză. Statul membru respectiv investighează imediat situația și, dacă nava pescuiește în combinație cu obiecte care ar putea afecta concentrarea peștilor, inclusiv cu DCP, în perioadele de interdicție a pescuitului, acesta solicită navei să înceteze pescuitul și, dacă este necesar, să părăsească zona fără întârziere. Statul membru de pavilion în cauză raportează fără întârziere Comisiei rezultatele investigației sale și măsurile corespunzătoare luate. Comisia transmite aceste informații statului costier și secretarului executiv al ICCAT.”

(13)Titlul capitolului II se înlocuiește cu următorul text:

„CAPITOLUL II

Tonul alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud

(14)Se adaugă articolul 17a:

„Articolul 17 a

Autorizații specifice pentru navele de capturare de mari dimensiuni care vizează tonul alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud

(1) Statele membre eliberează autorizații de pescuit, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/2403 10 , navelor de capturare de mari dimensiuni aflate sub pavilionul lor pentru a pescui ton alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud în zona Convenției ICCAT.

(2) Navelor de pescuit de mari dimensiuni, care nu sunt înscrise în registrul ICCAT al navelor autorizate să pescuiască ton alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, le este interzis să pescuiască, să rețină la bord, să transbordeze, să transporte, să transfere, să prelucreze sau să debarce ton alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud din zona Convenției ICCAT. Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu se aplică în astfel de cazuri.

(3) Navelor de pescuit ale Uniunii, care nu sunt autorizate să pescuiască ton alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud în temeiul alineatului (1), li se poate permite capturarea accidentală de ton alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud în conformitate cu limita maximă a capturilor accidentale la bord stabilită pentru respectivele nave. Statele membre raportează Comisiei, în cadrul raportului anual, limita maximă a capturilor accidentale permisă pentru navele lor.”

(15)Se adaugă articolul 17b:

„Articolul 17b

Capturi de ton alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud sub/peste cotele stabilite

(1) Orice parte neutilizată sau orice depășire a cotei/limitei de capturi anuale a unui stat membru poate fi adăugată la respectiva cotă/limită de capturi sau, după caz, scăzută din aceasta pe parcursul sau anterior anului de ajustare, în conformitate cu recomandările ICCAT aplicabile pentru tonul alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud.

(2) Cantitatea maximă de capturi care nu a atins cota stabilită și pe care un stat membru o poate reporta în oricare an nu trebuie să depășească cantitatea admisă stabilită de ICCAT pentru anul respectiv.”

(16)Se adaugă articolul 17c:

„Articolul 17c

Înregistrarea capturilor de ton alb din Atlanticul de Sud

Statele membre ale căror nave capturează ton alb din Atlanticul de Sud raportează Secretariatului ICCAT capturile lor exacte și validate de ton alb din Atlanticul de Sud, în cadrul datelor de la sarcina I și al datelor de la sarcina II, menționate la articolul 50.”

(17)Se adaugă articolul 18a:

„Articolul 18a

Autorizații specifice pentru navele de capturare de mari dimensiuni care vizează peștele-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud

(1) Statele membre eliberează autorizații de pescuit, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/2403, navelor de capturare de mari dimensiuni aflate sub pavilionul lor pentru a pescui pește-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud în zona Convenției ICCAT.

(2) Navelor de pescuit de mari dimensiuni, care nu sunt înscrise în registrul ICCAT al navelor autorizate să pescuiască pește-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, le este interzis să pescuiască, să rețină la bord, să transbordeze, să transporte, să transfere, să prelucreze sau să debarce pește-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud din zona Convenției ICCAT. Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu se aplică în astfel de cazuri.

(3) Navelor de pescuit ale Uniunii, care nu sunt autorizate să pescuiască pește-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud în temeiul alineatului (1), li se poate permite capturarea accidentală de pește-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud în conformitate cu limita maximă a capturilor accidentale la bord stabilită pentru respectivele nave. Statele membre raportează Comisiei, în cadrul raportului anual, limita maximă a capturilor accidentale permisă pentru navele lor.”

(18)Se adaugă articolul 18b:

„Articolul 18b

Capturi de pește-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud sub cotele stabilite

(1) Orice parte neutilizată din cota/limita de capturi anuală a unui stat membru poate fi adăugată la respectiva cotă/limită de capturi pe parcursul sau anterior anului de ajustare, în conformitate cu recomandările ICCAT aplicabile pentru peștele-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud.

(2) Cantitatea maximă de capturi de pește-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud care nu a atins cota stabilită și pe care un stat membru o poate reporta în oricare an nu trebuie să depășească cantitatea admisă stabilită de ICCAT pentru anul respectiv.”

(19)Titlul capitolului IV se înlocuiește cu următorul text:

„CAPITOLUL IV

Peștele velier, marlinul albastru, marlinul alb și peștele-spadă cu corp rotund

(20)Articolul 27 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 27a

Eliberarea în mare a exemplarelor vii de marlin albastru, de marlin alb, de pește-spadă cu corp rotund

(1) Prin derogare de la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, atunci când 80 % din cota lor este epuizată, statele membre se asigură că navele aflate sub pavilionul lor eliberează toate exemplarele de marlin albastru (Makaira nigricans), de marlin alb (Tetrapturus albidus) și de pește-spadă cu corp rotund (Tetrapturus georgei) care sunt vii la momentul ridicării la bord.

(2) Navele pelagice cu paragate ale Uniunii și navele de pescuit cu plase pungă ale Uniunii eliberează imediat exemplarele de marlin albastru și de marlin alb/pește-spadă cu corp rotund care sunt vii în momentul aducerii la bord, într-un mod care să cauze cât mai puține vătămări posibil acestor exemplare și să le asigure șanse maxime de supraviețuire după eliberare și acordând atenția cuvenită siguranței membrilor echipajului.

(3) Statele membre încurajează punerea în aplicare a standardelor minime prevăzute pentru procedurile de manipulare și de eliberare a exemplarelor vii în condiții de siguranță, specificate în anexa 1 la Recomandarea 19-05, prin elaborarea de orientări pentru flotele lor de pescuit. Navele de pescuit trebuie să aibă pe punte, într-un loc ușor accesibil echipajului, un dispozitiv de ridicare, un clește, un degorjor pentru eliberarea în condiții de siguranță a exemplarelor vii de marlin capturate.

(4) Statele membre se asigură că atât căpitanii, cât și membrii echipajelor navelor lor de pescuit sunt instruiți în mod corespunzător, cunosc și utilizează tehnici adecvate de atenuare, de identificare, de manipulare și de eliberare și păstrează la bord toate echipamentele necesare pentru eliberarea exemplarelor de marlin în conformitate cu standardele minime prevăzute pentru procedurile de manipulare în condiții de siguranță specificate în anexa 1 la Recomandarea 19-05, prin elaborarea de orientări pentru flotele lor de pescuit.

(5) Statele membre depun eforturi pentru a reduce la minimum mortalitatea după eliberarea exemplarelor de marlin/pește-spadă cu corp rotund în cadrul activităților lor de pescuit ICCAT.

(6) Statele membre pot elibera propriilor nave pelagice cu paragate și nave cu plase pungă autorizații pentru a pescui și a reține la bord, a transborda sau a debarca exemplarele moarte de marlin albastru și de marlin alb/pește-spadă cu corp rotund, în limitele de debarcare corespunzătoare.”

(21)La articolul 29, se adaugă alineatul (5):

„(5) În cadrul pescuitului recreativ, orice exemplar de pește se eliberează într-un mod care să cauzeze cât mai puține vătămări posibil.”

(22)Se introduce articolul 29a:

„Articolul 29a

Colectarea de date privind peștii velieri

Pentru sprijinirea procesului de evaluare a stocurilor de pește, statele membre colectează date privind capturile de pești velieri, inclusiv exemplarele vii și cele moarte aruncate înapoi în mare, și raportează respectivele date anual, în cadrul procesului de transmitere a datelor de la sarcinile I și II.”

(23)Se introduce articolul 29b:

„Articolul 29br

Colectarea și raportarea datelor

(1) Statele membre pun în aplicare programe de colectare a datelor care asigură raportarea către ICCAT a datelor exacte privind istioforidele, incluzând capturile, efortul de pescuit, dimensiunea și exemplarele aruncate înapoi în mare, în conformitate deplină cu cerințele ICCAT privind transmiterea datelor de la sarcinile I și II.

(2) Statele membre transmit Comisiei fișele lor de verificare a punerii în aplicare a măsurilor privind istioforidele, în conformitate cu anexa 1 la Recomandarea 18-05, inclusiv informații cu privire la acțiunile pe care le-au întreprins pe plan intern pentru monitorizarea capturilor și pentru conservarea și gestionarea speciilor de istioforide.

(3) Neraportarea datelor de la sarcina I, inclusiv a exemplarelor moarte aruncate înapoi în mare, pentru marlinul albastru și marlinul alb/peștele-spadă cu corp rotund, în conformitate cu Recomandările 01-16 și 11-15 ale ICCAT va conduce la interzicerea păstrării acestor specii.”

(24)Articolul 33 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 33

Rechinul mako (Isurus oxyrinchus)

(1) Navele de pescuit ale Uniunii eliberează imediat exemplarele de rechin mako din Atlanticul de Nord astfel încât să cauze cât mai puține vătămări posibil respectivelor exemplare și acordând atenția cuvenită siguranței membrilor echipajului.

(2) Fără a aduce atingere alineatului (1), statele membre pot elibera propriilor nave de pescuit autorizații pentru a pescui și a reține la bord, a transborda sau a debarca rechini mako din Atlanticul de Nord, cu condiția ca:

(i) exemplarele de rechin mako să fie moarte în momentul aducerii la bordul navei;

(ii) numărul exemplarelor de rechin mako reținute la bord să nu depășească numărul mediu de exemplare de rechin mako debarcate de nava de pescuit și un observator să se afle la bord; numărul de exemplare este verificat pe baza jurnalelor de bord obligatorii și prin intermediul unor inspecții ale debarcărilor efectuate pe baza evaluării riscurilor.

(3) În plus, pentru navele cu o lungime mai mare de 12 m, statele membre pot elibera navelor lor de pescuit autorizații pentru a pescui și a reține la bord, a transborda sau a debarca rechini mako din Atlanticul de Nord numai dacă, în plus față de condițiile prevăzute la alineatul (2):

(a) nava are la bord fie un observator, fie un sistem electronic de monitorizare funcțional care să poată stabili dacă peștele este viu sau mort;

(b) observatorul colectează date privind numărul de exemplare prinse în cârlige, lungimea corpului, sexul, starea, vârsta (dacă exemplarul este gestant și dimensiunea litierei) și greutatea produselor pentru fiecare rechin mako capturat, precum și efortul de pescuit și

(c) în cazul în care rechinii mako nu sunt reținuți la bord, numărul de exemplare moarte aruncate înapoi în mare și numărul de exemplare vii eliberate sunt înregistrate de către observator sau sunt estimate pe baza înregistrărilor din sistemul electronic de monitorizare.

(4) De asemenea, observatorul este încurajat să colecteze eșantioane biologice, cum ar fi țesuturi musculare (pentru identificarea stocului), organul de reproducere cu embrion (pentru identificarea ciclului de gestație și a capacității de reproducere) și vertebre (pentru estimarea curbei de creștere). Eșantioanele biologice colectate de observator ar trebui analizate de statele membre în cauză, iar rezultatul ar trebui transmis de către Comisie Comitetului permanent pentru cercetare și statistică.

(5) Statele membre raportează, de asemenea, Comisiei numărul exemplarelor de rechin mako din Atlanticul de Nord, atât cele moarte aruncate înapoi în mare, cât și cele vii eliberate în mare; acest număr este estimat pe baza efortului total de pescuit al flotelor lor relevante, utilizând datele colectate prin intermediul programelor de observare sau al altor programe relevante de colectare a datelor. Statele membre care le interzic navele lor să pescuiască și să rețină la bord, să transbordeze sau să debarce rechin mako din Atlanticul de Nord în conformitate cu alineatele (2) și (3) înregistrează, de asemenea, prin programele lor de observare, numărul exemplarelor de rechin mako din Atlanticul de Nord, atât cele moarte aruncate înapoi în mare, cât și cele vii eliberate în mare. Comisia raportează aceste date Comitetului permanent pentru cercetare și statistică.”

(25)Se adaugă articolul 36a:

„Articolul 36a

Colectarea de date privind rechinii

(1) Statele membre pun în aplicare programe de colectare a datelor care asigură raportarea către ICCAT a datelor exacte privind rechinii, incluzând capturile, efortul de pescuit, dimensiunea și exemplarele aruncate înapoi în mare, în conformitate deplină cu cerințele ICCAT privind transmiterea datelor de la sarcinile I și II.

(2) Statele membre transmit Comisiei fișele lor de verificare a punerii în aplicare a măsurilor privind rechinii, în conformitate cu anexa 1 la Recomandarea 18-06, inclusiv informații cu privire la acțiunile pe care le-au întreprins pe plan intern pentru monitorizarea capturilor și pentru conservarea și gestionarea speciilor de rechini.”

(26)Se adaugă un nou articol 44a:

„Articolul 44a

Sistemul de monitorizare prin satelit a navelor de pescuit

„Pe lângă dispozițiile de la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 11 , fiecare stat membru se asigură că dispozitivele de urmărire prin satelit ale navelor de pescuit aflate sub pavilionul său sunt operaționale în permanență și continuu și că informațiile sunt colectate și transmise cel puțin o dată pe oră pentru navele cu plase pungă.”

(27)Articolul 54 se modifică după cum urmează, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Notificarea menționată la alineatele (2) și (3) reflectă formatul și structura stabilite de secretarul executiv al ICCAT și include următoarele informații:

numele navei, numărul de înmatriculare;

numărul din registrul ICCAT (dacă este cazul);

numărul OMI;

numele anterior (dacă este cazul);

pavilionul anterior (dacă este cazul);

detalii anterioare privind ștergerea din alte registre (dacă este cazul);

indicativul de apel radio internațional;

tipul navelor, lungimea, tonajul registru brut (TRB) și capacitatea de transport;

numele și adresa armatorului (armatorilor) și operatorului (operatorilor);

tipul de transbordare autorizată (de exemplu, în port și/sau pe mare);

perioada autorizată pentru transbordare.”

(28)Se adaugă un nou articol 58a:

„Articolul 58a

Sănătatea și siguranța observatorilor în cadrul programelor regionale de observare ale ICCAT

(1) Fiecare stat membru se asigură că navele sale care au la bord un observator regional ICCAT sunt echipate cu echipamente de siguranță adecvate pentru întreaga călătorie, inclusiv:

(a) o plută de salvare cu capacitate suficientă pentru toate persoanele aflate la bord și cu un certificat de inspecție valabil pe toată durata șederii la bord a observatorului;

(b) veste de salvare sau costume de supraviețuire suficiente pentru toate persoanele aflate la bord și conforme cu standardele internaționale relevante și

(c) o radiobaliză de semnalizare a poziției în caz de urgență (EPIRB) înregistrată în mod corespunzător și un transponder pentru căutare și salvare (SART), a căror valabilitate nu va expira decât după încheierea perioadei de ședere la bord a observatorului.

(2) Navele statelor membre care au la bord un observator regional ICCAT elaborează și pun în aplicare un plan de acțiune în caz de urgență (EAP) care trebuie urmat în cazul în care un observator decedează, este dat dispărut sau se presupune că a căzut peste bord, suferă de o boală gravă sau are o leziune care îi amenință sănătatea, siguranța sau bunăstarea ori a fost agresat, intimidat, amenințat sau hărțuit. Aceste planuri de acțiune în caz de urgență includ, printre altele, elementele menționate în anexa 1 la Recomandarea 19-10.

(3) Navele statelor membre care au al bord un observator regional ICCAT prezintă Comisiei planuri de acțiune în caz de urgență pentru a fi publicate pe site-ul ICCAT. Atunci când devin disponibile, planurile de acțiune în caz de urgență, noi sau modificate, sunt transmise Comisiei în vederea publicării.

(4) Navele Uniunii sunt eligibile să aibă la bord un observator în cadrul unui program regional de observare al ICCAT numai dacă au transmis un plan de acțiune în caz de urgență. În plus, în cazul în care constată, pe baza informațiilor din planul de acțiune în caz de urgență, neconcordanțe cu standardele prevăzute în anexa 1 la Recomandarea 19-10, Comisia poate decide ca trimiterea unui observator pe o navă a statului membru de pavilion în cauză să fie amânată până la remedierea în mod suficient a neconcordanțelor.”

(29)Articolul 61 se modifică după cum urmează:

(a) la alineatul (1), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a) o acoperire de către observatori a unui minimum de 5 % din efortul de pescuit din fiecare activitate de pescuit pelagică cu paragate, cu plase pungă, cu momeală, cu capcane, cu setcă simplă și cu traul;”

(b) alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Procentajul de acoperire se va măsura:

(a) în număr de lansări sau ieșiri pe mare pentru pescuitul cu plase pungă;

(b) în zile de pescuit, număr de lansări sau ieșiri pe mare pentru pescuitul pelagic cu paragate;

(c) în zile de pescuit pentru pescuitul cu momeală și capcane;

(d) în ore sau zile de pescuit pentru pescuitul cu setci simple și

(e) în traulări sau zile de pescuit pentru pescuitul cu traule.”

(30)Articolul 63 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 63

Responsabilitățile observatorilor științifici

(1) Fiecare stat membru solicită, printre altele, observatorilor:

(a) să înregistreze și să raporteze informații privind activitățile de pescuit ale navei care face obiectul observării, cuprinzând, cel puțin, următoarele elemente:

(i) colectarea de date, care include cuantificarea capturilor totale vizate, a capturilor aruncate înapoi în mare și a capturilor accidentale (inclusiv rechinii, țestoasele marine, mamiferele marine și păsările marine), estimarea sau măsurarea componenței pe dimensiuni, dacă se poate practic, starea în care se află exemplarele (și anume, păstrate, aruncate înapoi în mare moarte, eliberate vii), colectarea de eșantioane biologice pentru studii privind ciclul biologic (de exemplu gonade, otolite, coloane vertebrale, solzi);

(ii) colectarea și raportarea tuturor etichetelor găsite;

(iii) informații privind operațiunea de pescuit, inclusiv localizarea capturii în funcție de latitudine și longitudine; informații privind efortul de pescuit (de exemplu, număr de lansări, număr de cârlige etc.); data fiecărei operațiuni de pescuit, inclusiv, după caz, momentul de început și cel de încheiere a activității de pescuit; utilizarea unor obiecte de concentrare a peștilor, inclusiv DCP; și starea generală a exemplarelor eliberate în raport cu ratele de supraviețuire (de exemplu, exemplare moarte/vii, rănite etc.);

(b) să observe și să înregistreze utilizarea măsurilor de atenuare pentru a reduce capturile accidentale și alte informații relevante;

(c) în măsura în care este posibil, să observe și să raporteze condițiile de mediu (de exemplu, starea mării, clima și parametrii hidrologici etc.);

(d) să observe și să raporteze DCP, în conformitate cu programul regional de observare al ICCAT adoptat în cadrul programului multianual de conservare și gestionare pentru tonul tropical și

(e) să efectueze oricare alte sarcini științifice recomandate de Comitetul permanent pentru cercetare și statistică și aprobate de Comisie.

(2) Fiecare stat membru se asigură că observatorii:

(a) nu interferează cu echipamentele electronice ale navei;

(b) sunt familiarizați cu procedurile de urgență la bordul navei, inclusiv cu localizarea plutelor de salvare, a extinctoarelor și truselor de prim ajutor;

(c) comunică, după cum este necesar, cu comandantul cu privire la aspecte și sarcini relevante ale observatorului;

(d) nu împiedică sau nu incomodează activitățile de pescuit și operațiunile normale ale navei;

(e) participă la o sesiune (sesiuni) de informare finală (finale) cu reprezentanții de resort ai institutului științific sau ai autorității naționale responsabile de punerea în aplicare a programului de observare.

(3) Comandanții navelor la care este repartizat observatorul:

(a) acordă acces adecvat la navă și la operațiunile sale;

(b) permit observatorului să își îndeplinească responsabilitățile în mod eficace, inclusiv prin:

(i) furnizarea unui acces adecvat la echipamentele navei, la documentația navei (inclusiv la jurnalele electronice și pe suport de hârtie) și la capturi;

(ii) comunicarea în orice moment cu reprezentanții de resort ai institutului științific sau ai autorității naționale;

(iii) asigurarea accesului adecvat la echipamentul electronic și la alte echipamente relevante pentru activitatea de pescuit, inclusiv, dar fără a se limita la:

echipamentele de navigație prin satelit;

mijloacele electronice de comunicare.

(iv) garantarea faptului că nicio persoană de la bordul navei care face obiectul observării nu manipulează sau nu distruge echipamentele sau documentația observatorului; nu obstrucționează, nu interferează sau nu acționează altfel, într-un mod care ar putea împiedica în mod inutil observatorul să își îndeplinească sarcinile.

(c) oferă cazare observatorilor, inclusiv spațiu de dormit, mâncare și instalații sanitare și medicale adecvate, în condiții egale cu cele ale ofițerilor;

(d) pune la dispoziția observatorului un spațiu adecvat pe pasarelă sau în timonerie pentru a-și îndeplini sarcinile, precum și un spațiu pe punte, adecvat pentru îndeplinirea sarcinilor de observare.

(4) Fiecare stat membru:

(a) impune navelor sale, atunci când pescuiesc specii ICCAT, să aibă la bord un observator științific în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament;

(b) monitorizează siguranța observatorilor săi;

(c) încurajează, atunci când este fezabil și oportun, institutul științific sau autoritatea națională de care aparține să încheie acorduri cu institutele științifice sau cu autoritățile naționale ale altor state membre sau PCC în scopul efectuării schimburilor de rapoarte și de date de observare;

(d) furnizează în raportul său anual, în vederea utilizării de către Comisie și de către Comitetul permanent pentru cercetare și statistică, informații specifice privind punerea în aplicare a Recomandării 16-14 a ICCAT, care includ:

(i) detalii privind structura și conceperea programelor sale de observare științifică, inclusiv, printre altele:

nivelul-țintă de prezență a observatorilor pentru fiecare activitate de pescuit și în funcție de tipul de unealtă de pescuit, precum și modul în care este măsurat acest nivel-țintă;

datele care trebuie colectate;

protocoalele de colectare și de manipulare a datelor în vigoare;

informații privind modul în care navele sunt selectate pentru prezența observatorilor pentru a atinge nivelul-țintă de prezență a observatorilor al statului membru;

cerințe în materie de formare a observatorilor și

cerințe în materie de calificări ale observatorilor;

(ii) numărul de nave monitorizate, nivelul de acoperire de către observatori realizat în funcție de activitatea de pescuit și de tipul de unelte de pescuit, precum și detalii privind modul în care a fost calculat respectivul nivel de acoperire;

(e) în urma prezentării inițiale a informațiilor prevăzute la litera (d) punctul (i), raportează modificările aduse structurii și/sau conceperii programelor sale de observare în cadrul rapoartelor sale anuale numai atunci când au loc astfel de modificări. Statele membre continuă să raporteze anual Comisiei informațiile solicitate în temeiul literei (d) punctul (ii);

(f) utilizând formatele electronice desemnate care sunt elaborate de Comitetul permanent pentru cercetare și statistică, raportează în fiecare an Comitetului permanent pentru cercetare și statistică informațiile colectate prin intermediul programelor naționale de observare pentru a fi utilizate de Comisie, în special în scopul evaluării stocurilor de pește și în alte scopuri științifice, în conformitate cu procedurile în vigoare pentru alte cerințe de raportare a datelor și în conformitate cu cerințele naționale în materie de confidențialitate;

(g) garantează punerea în aplicare a unor protocoale solide de colectare a datelor de către observatorii săi, atunci când își îndeplinesc sarcinile menționate la alineatul (1), inclusiv, dacă este necesar și adecvat, utilizarea de fotografii.”

(31)La articolul 66 se adaugă alineatele (4) și (5):

„(4) Fiecare stat membru inspectează anual cel puțin 5 % din operațiunile de debarcare și transbordare efectuate de navele de pescuit ale țărilor terțe în porturile lor desemnate.

(5) Statele membre de pavilion țin seama de rapoartele privind încălcările transmise de inspectorii statului portului, precum și de rapoartele transmise de proprii inspectori și acționează pe baza rapoartelor respective, în conformitate cu legislația lor internă.”

(32)Se adaugă articolul 66a:

„Articolul 66a

Reperarea navelor

(1) Statele membre colectează cât mai multe informații posibil, prin intermediul operațiunilor de inspecție și de supraveghere desfășurate de autoritățile lor competente în zona Convenției ICCAT, atunci când reperează o navă de pescuit a Uniunii, o navă de pescuit a unei țări terțe sau o navă fără naționalitate care desfășoară activități de pescuit sau activități legate de pescuit (de exemplu, transbordare) și despre care se presupune că este implicată în activități de pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN).

(2) Statele membre colectează informații privind reperările de nave în conformitate cu fișa cu informații privind reperările de nave prevăzută în anexa la Recomandarea ICCAT 19-09.

(3) Atunci când o navă este reperată în conformitate cu alineatul (1), statul membru care reperează nava notifică fără întârzieri nejustificate autorităților competente din statul membru de pavilion sau din PCC sau din statul de pavilion care nu este PCC, după caz, informații cu privire la nava reperată și furnizează imagini înregistrate cu nava respectivă și:

(a) în cazul în care nava reperată arborează pavilionul unui stat membru, statul membru de pavilion ia, fără întârzieri nejustificate, măsurile corespunzătoare cu privire la nava în cauză. Atât statul membru care reperează nava, cât și statul membru de pavilion al navei reperate furnizează Comisiei și Agenției Europene pentru Controlul Pescuitului (EFCA) informații cu privire la nava reperată, inclusiv detalii cu privire la orice acțiune ulterioară întreprinsă;

(b) în cazul în care nava reperată arborează pavilionul unei alte PCC sau al unui alt stat care nu este PCC ori arborează un pavilion neidentificat sau care nu are naționalitate, statul membru care reperează nava furnizează Comisiei și EFCA, fără întârzieri nejustificate, toate informațiile corespunzătoare referitoare la nava reperată. După caz, Comisia transmite aceste informații Secretariatului ICCAT.”

(33)La articolul 71 alineatul (1), data „20 august” se înlocuiește cu data „1 august”.

(34)Articolul 73 se modifică după cum urmează:

(a) la litera (a), se introduce „anexa I” în locul trimiterii la anexa II;

(b) se adaugă următoarele litere:

„(j) limitările capacității pentru tonul tropical prevăzute la articolul 5a în legătură cu raportarea planului de pescuit privind capacitatea anuală menționată la alineatul (2), precum și numărul de nave auxiliare menționate la alineatul (3);

(k) planurile de gestionare în ceea ce privește DCP prevăzute la articolului 9 în ceea ce privește numărul de balize instrumentale menționat la alineatul (4);

(l) cerințele privind DCP prevăzute la articolul 10 alineatul (1);

(m) informațiile care trebuie transmise cu privire la instalarea DCP de către nave în temeiul articolului 11 alineatul (1), informațiile și raportarea informațiilor menționate la alineatul (2), precum și colectarea și raportarea informațiilor pentru pierderile de DCP menționate la alineatul (3);

(n) perioadele de interzicere a instalării de DCP prevăzute la articolul 14 alineatul (1) și procentajul minim de acoperire de către observatori prevăzut la articolul 14 alineatul (2);

(o) restricțiile privind numărul de nave care pescuiesc ton alb din Atlanticul de Nord prevăzute la articolul 17;

(p) reportarea anuală pentru tonul obez prevăzută la articolul 8a;

(q) capturile anuale de ton alb din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud prevăzute la articolul 17b;

(r) reportarea anuală cu privire la peștele-spadă din Atlanticul de Nord și din Atlanticul de Sud, prevăzută la articolul 18b;

(s) planul de gestionare pentru peștele-spadă din Atlanticul de Nord, prevăzut la articolul 18;

(t) condițiile de autorizare pentru capturarea și reținerea la bord a rechinilor mako, prevăzute la articolul 33 alineatul (2);

(u) cerințele privind asigurarea de șanse maxime de supraviețuire țestoaselor marine, prevăzute la articolul 41;

(v) procentajul minim de acoperire de către observatori prevăzut la articolul 61 alineatul (1) litera (a) și măsurarea acestuia, prevăzută la articolul 61 alineatul (2).”

(35)Anexa I la Regulamentul (UE) 2017/2107 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2
Modificări ale Regulamentului (UE) …/2022 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1936/2001, (UE) 2017/2107 și (UE) 2019/833 și de abrogare a Regulamentului (UE) 2016/1627

Regulamentul (UE) XXX/2022 se modifică după cum urmează:

(1)La alineatul (...) de la articolul 7, se introduc următoarele litere (a) și (b):

„(a) Statele membre ale fermelor piscicole completează și transmit Comisiei o declarație anuală de reportare până la data de 25 mai a fiecărui an.

Această declarație cuprinde:

cantitățile (exprimate în kg) și numărul de exemplare care urmează a fi reportate;

anul capturării;

greutatea medie;

PCC de pavilion;

referințele din documentele privind capturile de ton roșu, care corespund capturilor reportate;

numele și numărul ICCAT ale fermei piscicole;

numărul cuștii și

informații privind cantitățile recoltate (exprimate în kg), după finalizarea recoltării.

(b) cantitățile reportate în conformitate cu alineatul anterior sunt plasate în cuști sau serii de cuști separate în ferma piscicolă în funcție de anul capturării.”

(2)La alineatul (...) de la articolul 46 se introduc următoarele litere (a) și (b):

„(a) statele membre nu plasează tonul roșu într-o fermă piscicolă neautorizată de statul membru sau de PCC sau care nu figurează în registrul instalațiilor de creștere al ICCAT.

(b) statele membre ale fermelor piscicole se asigură că respectivele capturi de ton roșu sunt plasate în cuști sau serii de cuști separate și sunt împărțite în funcție de statul membru de pavilion sau de PCC-ul de origine. Prin derogare, în cazul în care tonul roșu este capturat în contextul unei operațiuni comune de pescuit (OCP) între diferite state membre, statele membre ale fermelor piscicole se asigură că tonul roșu este plasat în cuști sau serii de cuști separate și este împărțit în funcție de operațiunile comune de pescuit.”

Articolul 3
Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European,                    Pentru Consiliu,

Președinta                    Președintele

(1)    JO L 162, 18.6.1986, p. 33.
(2)    JO L 315, 30.11.2017, p. 1.
(3)    Propunere care nu a fost încă adoptată de colegiuitori – COM(2019) 619 final, 28.11.2019.
(4)    JO L 354; 28.12.2013, p. 22.
(5)    JO L 347; 28.12.2017, p. 81.
(6)    JO L 286; 29.10.2008, p. 1.
(7)    JO C […], […], p. […].
(8)    Regulamentul (UE) 2017/2107 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2017 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1936/2001, (CE) nr. 1984/2003 și (CE) nr. 520/2007 ale Consiliului (JO L 315, 30.11.2017, p. 1).
(9)    Propunere care nu a fost încă adoptată de colegiuitori – COM(2019) 619 final, 28.11.2019.
(10)    Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind gestionarea sustenabilă a flotelor de pescuit externe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (JO L 347, 28.12.2017, p. 81).
(11)    Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).
Top

Bruxelles, 21.4.2022

COM(2022) 171 final

ANEXĂ

la

Propunerea de

Regulament al Parlamentului European și al Consiliului

de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2107 de stabilire a măsurilor de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și de modificare a Regulamentului (UE) .../2022 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui plan multianual de gestionare pentru tonul roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană









ANEXĂ

„ANEXA I

Familie

Denumirea în limba latină

Denumirea în limba română

Scombridae

Acanthocybium solandri

Macrou de India

Alothunnus fallai

Ton subțire

Auxis rochei

Ton negru

Auxis thazard

Ton fregată

Euthynnus alletteratus

Ton mic

Gasterochisma melampus

Pește-fluture

Katsuwonus pelamis

Ton dungat

Orcynopsis unicolor

Pălămidă argintie

Sarda sarda

Pălămidă

Scomberomorus brasiliensis

Macrou regal spaniol

Scomberomorus cavalla

Macrou regal

Scomberomorus maculatus

Macrou regal spaniol pătat

Scomberomorus regalis

Cero

Scomberomorus tritor

Macrou regal african

Thunnus alalunga

Ton alb

Thunnus albacares

Ton cu aripioare galbene

Thunnus atlanticus

Ton negru

Thunnus maccoyii

Ton roșu din sud

Thunnus obesus

Ton obez

Thunnus thynnus

Ton roșu

Istiophoridae

Istiophorus albicans

Pește velier de Atlantic

Makaira indica

Marlin negru

Makaira nigricans

Marlin albastru

Tetrapturus albidus

Marlin alb

Tetrapturus belone

Marlin mediteranean

Tetrapturus georgii

Peștele-spadă cu corp rotund

Tetrapturus pfluegeri

Pește-sabie

Xiphiidae

Xiphias gladius

Pește-spadă

Alopiidae

Alopias superciliosus

Rechin-vulpe cu ochi mari

Alopias vulpinus

Rechin-vulpe

Carcharhinidae

Carcharhinus falciformis

Rechin catifelat

Carcharhinus galapagensis

Rechinul de Galapagos

Carcharhinus longimanus

Rechin cu înotătoare albe

Prionace glauca

Rechin albastru

Lamnidae

Carcharodon carcharias

Rechin alb

Isurus oxyrinchus

Rechin mako

Isurus paucus

Rechin mako cu pectorale lungi

Lamna nasus

Rechinul scrumbiilor

Sphyrnidae

Sphyrna lewini

Rechin-ciocan comun

Sphyrna mokarran

Rechin-ciocan uriaș

Sphyrna zygaena

Rechin-ciocan neted

Rhincodontidae

Rhincodon typus

Rechin-balenă

Pseudocarchariidae

Pseudocarcharias kamoharai

Rechin-crocodil

Cetorhinidae

Cetorhinus maximus

Rechin pelerin

Dasyatidae

Pteroplatytrygon violacea

Pisică-de-mare violetă

Mobulidae

Manta alfredi

Nu se aplică 1  

Manta birostris

Diavol de mare

Mobula hypostoma

Diavol-de-mare-mic

Mobula japonica

Nu se aplică1

Mobula mobular

Diavol de mare

Mobula tarapacana

Diavol-de-mare chilian

Mobula thurstoni

Diavol-de-mare”

(1)    Denumirea comună nu este disponibilă.
Top