Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52020DP0023

Decizia Parlamentului European din 30 ianuarie 2020 privind propunerea de numire a directorului executiv al Autorității bancare europene (N9-0003/2020 – C9-0006/2020 – 2020/0901(NLE))

JO C 331, 17.8.2021, p. 46–46 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

17.8.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 331/46


P9_TA(2020)0023

Numirea directorului executiv al Autorității bancare europene

Decizia Parlamentului European din 30 ianuarie 2020 privind propunerea de numire a directorului executiv al Autorității bancare europene (N9-0003/2020 – C9-0006/2020 – 2020/0901(NLE))

(Procedura de aprobare)

(2021/C 331/08)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Consiliului supraveghetorilor al Autorității bancare europene din 14 ianuarie 2020 (C9-0006/2020),

având în vedere articolul 51 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (1),

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2019 referitoare la echilibrul de gen în numirile în funcții din domeniul economic și monetar la nivelul UE (2),

având în vedere Rezoluția sa din 16 ianuarie 2020 referitoare la instituțiile și organismele uniunii economice și monetare: prevenirea conflictelor de interese după ocuparea unor funcții publice (3),

având în vedere articolul 131 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A9-0008/2020),

A.

întrucât actualul director executiv al Autorității Bancare Europene și-a anunțat demisia din post, cu efect de la 31 ianuarie 2020;

B.

întrucât, la 14 ianuarie 2020, în urma unei proceduri de selecție deschise, consiliul supraveghetorilor al Autorității Bancare Europene l-a propus pe Gerry Cross în funcția de director executiv cu un mandat de cinci ani, în conformitate cu articolul 51 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010;

C.

întrucât, la 22 ianuarie 2020, Comisia pentru afaceri economice și monetare a organizat o audiere cu Gerry Cross, care a făcut o declarație introductivă și a răspuns apoi la întrebările adresate de membrii comisiei;

1.

se opune numirii lui Gerry Cross în funcția de director executiv al ABE și solicită să se retragă propunerea și să i se transmită Parlamentului o nouă propunere;

2.

îi încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului, Comisiei, Autorității Bancare Europene, precum și guvernelor statelor membre.

(1)  JO L 331, 15.12.2010, p. 12.

(2)  Texte adoptate, P8_TA(2019)0211.

(3)  Texte adoptate, P9_TA(2020)0017.


Top