COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 11.10.2019
COM(2019) 457 final
2019/0217(NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt CETA instituit în temeiul Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, în ceea ce privește adoptarea unei decizii de stabilire a aspectelor administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de apel
EXPUNERE DE MOTIVE
1.Obiectul propunerii
Prezenta propunere se referă la decizia de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt CETA instituit în temeiul Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, în legătură cu adoptarea preconizată a unei decizii de stabilire a aspectelor administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de apel.
2.Contextul propunerii
2.1.Acordul economic și comercial cuprinzător (CETA) între Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte
Acordul economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) are ca obiectiv să liberalizeze și să faciliteze comerțul și investițiile, precum și să promoveze o relație economică mai strânsă între Uniunea Europeană și Canada (denumite în continuare „părțile”). Acordul a fost semnat la 30 octombrie 2016 și se aplică, în mod provizoriu, de la 21 septembrie 2017.
2.2.Comitetul mixt CETA
Comitetul mixt CETA este instituit în temeiul articolului 26.1 din acord, conform căruia Comitetul mixt CETA este compus din reprezentanți ai Uniunii Europene și reprezentanți ai Canadei și va fi coprezidat de ministrul pentru Comerț Internațional din Canada și de membrul Comisiei Europene responsabil pentru comerț, sau persoanele desemnate de aceștia. Comitetul mixt CETA se întrunește o dată pe an sau la solicitarea uneia dintre părți și convine asupra calendarului reuniunilor sale și își stabilește ordinea de zi. Comitetul mixt al CETA este responsabil pentru toate chestiunile privind comerțul și investițiile între părți, precum și pentru punerea în aplicare și aplicarea prezentului acord. O parte poate sesiza Comitetului mixt CETA orice chestiune legată de punerea în aplicare și interpretarea prezentului acord sau orice alt aspect privind comerțul și investițiile între părți.
În conformitate cu articolul 26.3 din acord, Comitetul mixt CETA are competență de decizie, de comun acord, în ceea ce privește toate aspectele prevăzute în acord. Deciziile luate de Comitetul mixt CETA sunt obligatorii pentru părți, sub rezerva finalizării oricăror cerințe și proceduri interne necesare, iar părțile trebuie să le pună în aplicare.
În conformitate cu articolul 26.2 alineatul (4) din acord, comitetele specializate, inclusiv Comitetul pentru servicii și investiții, pot propune proiecte de decizii în vederea adoptării de către Comitetul mixt CETA.
În conformitate cu articolul 10.2 din Regulamentul de procedură al Comitetului mixt CETA și al comitetelor specializate, în perioada dintre reuniuni, Comitetul mixt CETA poate adopta decizii sau recomandări prin procedură scrisă, în cazul în care părțile la acord decid de comun acord. În acest sens, textul propunerii va fi transmis în scris de la copreședinți către membrii Comitetului mixt CETA în conformitate cu articolul 7, specificându-se un termen în care membrii vor face cunoscute orice preocupări sau modificări pe care doresc le efectueze. Propunerile adoptate vor fi comunicate în conformitate cu articolul 7, după expirarea termenului, și vor fi înregistrate în procesul-verbal al următoarei reuniuni.
2.3.Actul avut în vedere al Comitetului mixt CETA
Comitetul mixt CETA urmează să adopte o decizie de stabilire a aspectelor administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de apel în conformitate cu articolul 8.28 alineatul (7) din acord (denumit în continuare „actul avut în vedere”).
Prin urmare, scopul actului avut în vedere este de a pune în aplicare articolul 8.28 alineatul (7) din acord.
Actul avut în vedere va deveni obligatoriu pentru părți. Articolul 26.3 alineatul (2) din acord prevede: „Deciziile luate de Comitetul mixt CETA sunt obligatorii pentru părți, sub rezerva finalizării oricăror cerințe și proceduri interne necesare, iar părțile le pun în aplicare”.
3.Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii
Astfel cum se prevede la punctul 6 litera (f) din instrumentul comun de interpretare privind acordul, Uniunea Europeană și statele sale membre și Canada au convenit să înceapă imediat lucrările privind punerea în aplicare a dispozițiilor privind soluționarea litigiilor în materie de investiții din acord, așa-numitul „sistem jurisdicțional în materie de investiții”.
În conformitate cu articolul 8.28 alineatul (7) din acord, „Comitetul mixt CETA adoptă fără întârziere o decizie pentru a stabili următoarele aspecte administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de Apel: (a) sprijin administrativ; (b) procedurile pentru inițierea și desfășurarea apelurilor, precum și procedurile pentru retrimiterea chestiunilor către tribunal pentru modificarea sentințelor, după caz; (c) procedurile pentru ocuparea unui post vacant în cadrul tribunalului de apel și în cadrul unei diviziuni a tribunalului de apel constituită pentru a soluționa o cauză; (d) remunerarea membrilor tribunalului de apel; (e) dispoziții referitoare la costurile procedurii de apel; (f) numărul membrilor tribunalului de apel; și (g) orice alte elemente pe care le stabilește ca fiind necesare pentru buna funcționare a tribunalului de apel”.
Alineatul (6) litera (g) din instrumentul comun de interpretare privind acordul prevede următoarele: „CETA este primul acord care include un mecanism de recurs care va permite corectarea erorilor și va asigura coerența deciziilor tribunalului de primă instanță”. În plus, Declarația nr. 36 a Comisiei și a Consiliului, consemnată în procesul-verbal al Consiliului cu ocazia adoptării de către Consiliu a deciziei de autorizare a semnării CETA în numele Uniunii, prevede: „Mecanismul de apel prevăzut la articolul 8.28 din CETA va fi organizat și îmbunătățit astfel încât să devină pe deplin capabil să asigure coerența hotărârilor pronunțate în primă instanță și să contribuie astfel la securitatea juridică. Concret, acest lucru presupune următoarele: Componența curții de apel va fi organizată de așa manieră încât să asigure cea mai extinsă permanență posibilă. Se va prevedea ca fiecare membru al Tribunalului de apel să aibă obligația de a fi la curent cu hotărârile pronunțate de secțiile Tribunalului de apel din care nu face parte. Tribunalul de apel va trebui să aibă posibilitatea de a se întruni în „Marea Cameră” în cauzele care presupun chestiuni importante de principiu sau în legătură cu care opiniile secțiilor Tribunalului de apel sunt diferite”.
Actul avut în vedere pune pe deplin în aplicare aceste angajamente, prin includerea unor norme detaliate privind componența Tribunalului de apel și acordurile administrative (articolul 2 din actul avut în vedere); și desfășurarea apelurilor (articolul 3). Actul avut în vedere va intra în vigoare la data intrării în vigoare a acordului (articolul 4).
Prezenta propunere este în concordanță cu alte inițiative privind punerea în aplicare a sistemului jurisdicțional în materie de investiții al CETA. Mai precis, începând din iunie 2018, Comisia colaborează cu statele membre în cadrul Comitetului pentru politică comercială (servicii și investiții) al Consiliului și cu Canada cu privire la un pachet de patru proiecte de decizii privind:
–norme de stabilire a aspectelor administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de apel în conformitate cu articolul 8.28 alineatul (7) din acord;
–un cod de conduită pentru membrii Tribunalului, membrii Tribunalului de apel și mediatori în conformitate cu articolul 8.44 alineatul (2) din acord;
–norme de mediere destinate utilizării de către părțile la litigiu în conformitate cu articolul 8.44 alineatul (3) litera (c) din acord; și
–norme privind procedura pentru adoptarea unor interpretări, în conformitate cu articolul 8.31 alineatul (3) și articolul 8.44 alineatul (3) litera (a) din acord.
Aprofundarea lucrărilor cu privire la alte domenii de punere în aplicare a sistemului jurisdicțional în materie de investiții continuă, inclusiv în ceea ce privește selecția, numirea și remunerarea membrilor Tribunalului, ai Tribunalului de apel și mediatorilor. Deși cuantumul remunerației membrilor Tribunalului și ai Tribunalului de apel face obiectul discuțiilor cu statele membre și Canada, Comisia a estimat în trecut că costurile fixe anuale ale sistemului jurisdicțional în materie de investiții al CETA se vor ridica la aproximativ 800 000 EUR, urmând ca acestea să fie împărțite în mod egal între Canada și UE. Prin urmare, impactul acestor costuri fixe asupra bugetului UE ar fi de aproximativ 400 000 EUR pe an. Aceste costuri vor fi luate în considerare în bugetul UE pentru 2021.
Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt CETA cu privire la actul avut în vedere pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a acordului.
4.Temei juridic
4.1.Temeiul juridic procedural
4.1.1.Principii
Articolul 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede posibilitatea adoptării unor decizii de stabilire „a pozițiilor care trebuie adoptate în numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie să adopte acte cu efecte juridice, cu excepția actelor care modifică sau completează cadrul instituțional al acordului.”
Noțiunea de „acte cu efecte juridice” include actele care au efecte juridice în temeiul normelor de drept internațional aplicabile organismului în cauză. Sunt incluse, de asemenea, instrumentele care nu au un caracter obligatoriu în temeiul dreptului internațional, dar care „au vocația de a influența în mod decisiv conținutul reglementării adoptate de legiuitorul Uniunii”.
4.1.2.Aplicarea la cazul în discuție
Comitetul mixt CETA este un organism creat printr-un acord, și anume Acordul economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”).
Actul pe care Comitetul mixt CETA este invitat să îl adopte este un act cu efecte juridice. Actul avut în vedere va fi obligatoriu pentru părți în temeiul dreptului internațional, în conformitate cu articolul 26.3 alineatul (2) din acord.
Actul avut în vedere nu completează și nu aduce modificări cadrului instituțional al acordului.
Prin urmare, temeiul juridic procedural al propunerii de decizie este articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
4.2.Temeiul juridic material
4.2.1.Principii
Temeiul juridic material al unei decizii adoptate în temeiul articolului 218 alineatul (9) din TFUE depinde în primul rând de obiectivul și de conținutul actului avut în vedere cu privire la care se adoptă o poziție în numele Uniunii. În cazul în care actul avut în vedere urmărește două obiective sau include două elemente, iar unul dintre aceste obiective sau elemente poate fi identificat ca fiind obiectivul sau elementul principal, iar celălalt obiectiv sau element are mai degrabă un caracter accesoriu, decizia adoptată în temeiul articolului 218 alineatul (9) din TFUE trebuie să se întemeieze pe un singur temei juridic material, respectiv cel impus de obiectivul sau de elementul principal sau predominant.
4.2.2.Aplicarea la cazul în discuție
Obiectivul principal și conținutul actului avut în vedere se referă la politica comercială comună.
Prin urmare, temeiurile juridice materiale ale deciziei propuse sunt articolul 207 alineatul (3) și articolul 207 alineatul (4) primul paragraf din TFUE.
4.3.Concluzie
Temeiurile juridice ale deciziei propuse ar trebui să fie articolul 207 alineatul (3) și articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborate cu articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
5.Limbile autentice și publicarea actului avut în vedere
Întrucât actul Comitetului mixt CETA va pune în aplicare acordul în ceea ce privește soluționarea litigiilor în materie de investiții dintre investitori și state, este oportun ca acesta să fie adoptat în toate limbile autentice ale acordului și să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene după adoptarea sa.
2019/0217 (NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt CETA instituit în temeiul Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, în ceea ce privește adoptarea unei decizii de stabilire a aspectelor administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de apel
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (3) și articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborate cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Decizia (UE) 2017/37 a Consiliului prevede semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”). Acordul a fost semnat la data de 30 octombrie 2016.
(2)Decizia (UE) 2017/38 a Consiliului prevede aplicarea cu titlu provizoriu a unor părți din acord, inclusiv înființarea Comitetului mixt CETA. Acordul este aplicat cu titlu provizoriu începând de la 21 septembrie 2017.
(3)În temeiul articolului 26.3 alineatul (1) din acord, în vederea realizării obiectivelor stabilite de acord, Comitetul mixt CETA are competență de decizie în ceea ce privește toate aspectele prevăzute în acord.
(4)În temeiul articolului 26.3 alineatul (2) din acord, deciziile luate de Comitetul mixt CETA sunt obligatorii pentru părți, sub rezerva finalizării oricăror cerințe și proceduri interne necesare, iar părțile le pun în aplicare.
(5)În conformitate cu articolul 8.28 alineatul (7) din acord, Comitetul mixt CETA urmează să adopte o decizie pentru a stabili aspectele administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de Apel.
(6)Prin urmare, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului mixt CETA pe baza proiectului de decizie anexat al Comitetului mixt CETA privind Tribunalul de apel pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a acordului,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt CETA în ceea ce privește adoptarea unei decizii de stabilire a aspectelor administrative și organizatorice în ceea ce privește funcționarea Tribunalului de apel se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt CETA anexat la prezenta decizie a Consiliului.
Articolul 2
1.Decizia Comitetului mixt CETA se adoptă în toate limbile autentice ale acordului.
2.Decizia adoptată de Comitetul mixt CETA se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu
Președintele