COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 9.3.2018
COM(2018) 111 final
2018/0046(NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul celei de a 55-a sesiuni a Comitetului de experți în domeniul transportului mărfurilor periculoase al Organizației pentru Transporturile Internaționale Feroviare cu privire la anumite modificări ale apendicelui C la Convenția privind transporturile internaționale feroviare, aplicabile de la 1 ianuarie 2019
EXPUNERE DE MOTIVE
1.Obiectul propunerii
Prezenta propunere se referă la decizia de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii cu ocazia reuniunii Comitetului de experți în domeniul transportului mărfurilor periculoase („Comitetul de experți RID”) al Organizației pentru Transporturile Internaționale Feroviare (OTIF) care va avea loc la 30 mai 2018 în legătură cu adoptarea preconizată a anumitor modificări ale dispozițiilor tehnice și administrative cuprinse în anexa la apendicele C la Convenția privind transporturile internaționale feroviare (COTIF), asupra cărora trebuie să decidă comitetul respectiv.
2.Contextul propunerii
2.1.Regulamentul privind transportul internațional feroviar al mărfurilor periculoase (RID)
Regulamentul privind transportul internațional feroviar al mărfurilor periculoase are ca scop reglementarea transportului internațional feroviar al mărfurilor periculoase între statele membre ale OTIF care aplică normele RID (statele contractante ale RID). Uniunea Europeană este parte la acord, cu toate că două dintre statele sale membre, Cipru și Malta, nu sunt state contractante ale acordului.
2.2.Comitetul de experți RID
Comitetul de experți RID este instituit în temeiul COTIF pentru a decide cu privire la modificările aduse RID. El este format din reprezentanți ai statelor membre ale OTIF care aplică RID și din reprezentanți ai Uniunii. Fiecare stat membru al OTIF dispune de un vot și, în cazul în care un punct de pe ordinea de zi tratează aspecte care țin exclusiv de competența Uniunii, Comisia votează în numele Uniunii.
Dispozițiile internaționale privind transportul mărfurilor periculoase sunt stabilite de diverse organizații internaționale, cum ar fi OTIF, Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) și diverse organisme specializate ale Organizației Națiunilor Unite. Dat fiind că normele trebuie să fie compatibile între ele, organizațiile implicate în această activitate au pus la punct un sistem internațional complex de coordonare și de armonizare. Dispozițiile sunt adaptate periodic, o dată la doi ani.
În decursul pregătirii acestor modificări a fost consultată o gamă largă de experți din sectorul public și privat. Pe parcursul elaborării acestora, au avut loc următoarele reuniuni tehnice:
–în cadrul Subcomitetului de experți al ONU în domeniul transportului de mărfuri periculoase, cu ocazia:
(1)celei de a 47-a sesiuni, de la Geneva, 22-26 iunie 2015,
(2)celei de a 48-a sesiuni, de la Geneva, 30 noiembrie-9 decembrie 2015,
(3)celei de a 49-a sesiuni, de la Geneva, 27 iunie-7 iulie 2016,
(4)celei de a 50-a sesiuni, de la Geneva, 28 noiembrie-6 decembrie 2016,
–în cadrul reuniunii comune CEE-ONU – OTIF a Comitetului de experți RID și a Grupului de lucru privind transportul mărfurilor periculoase, cu ocazia:
(1)sesiunii de toamnă 2016, de la Geneva, 19-23 septembrie 2016,
(2)sesiunii de primăvară 2017, de la Berna, 13-17 martie 2017,
(3)sesiunii de toamnă 2017, de la Geneva, 19-29 septembrie 2017,
(4)este prevăzută o altă reuniune comună (în cadrul sesiunii de primăvară de la Berna, în perioada 13-17 martie 2018), în cursul căreia este de așteptat să se recomande modificări suplimentare aplicabile la 1 ianuarie 2019,
–în cadrul Grupului de lucru permanent al Comitetului de experți RID, cu ocazia:
(1)celei de a 7-a sesiuni, de la Praga, 22-24 noiembrie 2016,
(2)celei de a 8-a sesiuni, de la Utrecht, 20-24 noiembrie 2017.
Cu ocazia acestor reuniuni, comitetele de experți au analizat și au prelucrat fiecare propunere de modificare în parte. În majoritatea cazurilor, măsurile recomandate au fost convenite în unanimitate. În cazul anumitor propuneri, adoptarea a fost recomandată de o majoritate a experților.
Comitetul de experți RID în domeniul transportului mărfurilor periculoase va lua decizii cu privire la aceste propuneri la 30 mai 2018.
Comitetul pentru transportul mărfurilor periculoase, instituit în temeiul Directivei 2008/68/CE, a desfășurat o dezbatere preliminară pe marginea acestor propuneri în cadrul reuniunii sale din 14 decembrie 2017.
2.3.Decizia Comitetului de experți RID
La 30 mai 2018, cu ocazia celei de a 55-a sesiuni a sa, Comitetul de experți RID urmează să adopte un set de modificări aduse RID în ceea ce privește adaptarea anexei sale la progresul științific și tehnic („decizia”). Scopul deciziei este de a actualiza dispozițiile existente referitoare la obligațiile în materie de siguranță ale participanților în ceea ce privește transportul mărfurilor periculoase ambalate în cantități limitate, lista de verificare pentru umplerea și golirea vagoanelor-cisternă de gaz lichefiat, placardarea și distanța de protecție, anumite numere de identificare a pericolelor, transportul mărfurilor periculoase ca bagaje de mână sau ca bagaje înregistrate etc.
Actul avut în vedere va fi obligatoriu din punct de vedere juridic pentru părțile la acord începând de la 1 ianuarie 2019.
3.Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii
Uniunea Europeană a aderat la COTIF în iulie 2011, prin Decizia 2013/103/UE a Consiliului. COTIF este un acord mixt la care atât Uniunea, cât și majoritatea statelor membre sunt părți contractante. Anexa III la decizia respectivă stabilește procedurile interne pentru Consiliu, pentru statele membre și pentru Comisie în cadrul lucrărilor din OTIF. În domeniile care țin de competența exclusivă a Uniunii, votul Uniunii corespunde numărului de voturi ale tuturor statelor sale membre care sunt membre ale COTIF.
Mai mult, articolul 38 din COTIF stabilește că, în scopul exercitării dreptului de vot și a dreptului de opoziție prevăzut la articolul 35 alineatele (2) și (4), organizația regională, în acest caz Uniunea Europeană, se bucură de un număr de voturi egal cu cel al membrilor săi care sunt și state membre ale organizației.
După cum s-a menționat mai sus, 26 de state membre ale Uniunii sunt membre ale COTIF. În prezent, există 45 de state contractante ale RID și 50 de state membre ale OTIF.
Începând de la 1 ianuarie 1997, Uniunea aplică dispozițiile RID tuturor transporturilor de pe teritoriul său, inițial în temeiul Directivei 96/49/CE a Consiliului. În 2008, Directiva 96/49/CE a fost înlocuită de Directiva 2008/68/CE, care urmărește aceleași obiective ca predecesoarea sa.
Articolul 4 din Directiva 2008/68/CE, referitor la țările terțe, stabilește că „Transportul de mărfuri periculoase între statele membre și țări terțe este autorizat în măsura în care acesta respectă cerințele ADR, RID sau ADN, cu excepția cazului în care în anexe se prevede altfel”. În plus, potrivit considerentului 12 din directiva menționată, „[u]tilizarea mijloacelor de transport înmatriculate în țări terțe ar trebui să fie permisă pentru efectuarea de transporturi internaționale de mărfuri periculoase pe teritoriul statelor membre cu condiția respectării dispozițiilor relevante ale ADR, RID sau ADN și ale prezentei directive”. Prin urmare, chestiunea modificărilor aduse RID ține în întregime de competența exclusivă a Uniunii.
Astfel, în conformitate cu articolul 35 din COTIF, odată adoptate de Comitetul de experți al RID, modificările intră în vigoare pentru toate părțile contractante în prima zi a celei de a șasea luni care urmează datei la care secretarul general le-a notificat părților contractante. O parte contractantă poate formula o obiecție în termen de patru luni de la data notificării. În cazul în care un sfert dintre părțile contractante formulează obiecții, modificarea nu intră în vigoare.
Cu excepția cazului în care părțile ridică un număr suficient de obiecții, modificările vizate de prezenta propunere ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2019 și să devină obligatorii pentru Uniune și pentru statele membre, devenind parte integrantă din acquis-ul Uniunii.
Proiectul de propunere prevede, la articolul 1, o listă detaliată a modificărilor preconizate, precizând modificările care pot fi acceptate de Uniune. Modificările avute în vedere sunt considerate adecvate pentru a asigura transportul mărfurilor periculoase în condiții de siguranță și în mod rentabil, ținând cont de progresul tehnologic și, prin urmare, pot fi sprijinite.
4.Temeiul juridic
4.1.Temeiul juridic procedural
4.1.1.Principii
Articolul 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede posibilitatea adoptării unor decizii de stabilire „a pozițiilor care trebuie adoptate în numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie să adopte acte cu efecte juridice, cu excepția actelor care modifică sau completează cadrul instituțional al acordului.”
Conceptul de „acte cu efecte juridice” include actele care au efecte juridice prin aplicarea normelor de drept internațional care reglementează organismul în cauză. De asemenea, sunt incluse instrumentele care nu au un caracter obligatoriu în temeiul dreptului internațional, dar care „au vocația de a influența în mod decisiv conținutul reglementării adoptate de legiuitorul Uniunii”.
4.1.2.Aplicarea în cazul în discuție
Comitetul de experți RID este un organism instituit printr-un acord, și anume prin Convenția privind transporturile internaționale feroviare (COTIF).
Decizia pe care urmează să o adopte Comitetul de experți RID este un act cu efecte juridice. Decizia va fi obligatorie în temeiul dreptului internațional în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul privind transportul internațional feroviar al mărfurilor periculoase (RID). În plus, articolul 1 din Directiva 2008/68/CE prevede că anexa la RID se aplică transportului feroviar de mărfuri periculoase în interiorul statelor membre sau între acestea, cu excepția statelor membre care nu au un sistem feroviar. În fine, articolul 4 din Directiva 2008/68/CE, referitor la țările terțe, stabilește că „Transportul de mărfuri periculoase între statele membre și țări terțe este autorizat în măsura în care acesta respectă cerințele ADR, RID sau ADN, cu excepția cazului în care în anexe se prevede altfel”.
Decizia nu completează și nu modifică cadrul instituțional al acordului. Prin urmare, temeiul juridic procedural al propunerii de decizie este articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
4.2.Temeiul juridic material
4.2.1.Principii
Principalul obiectiv și conținut al deciziei se referă la transportul feroviar de mărfuri periculoase. Prin urmare, temeiul juridic material al deciziei propuse este articolul 91 din TFUE.
4.3.Concluzie
Temeiul juridic al deciziei propuse ar trebui să fie articolul 91 din TFUE coroborat cu articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
5.Publicarea actului avut în vedere
Întrucât decizia Comitetului de experți RID va modifica anexa la RID, este oportun să se publice informații cu privire la rezultatul reuniunii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după adoptarea sa.
Modificările aduse RID, în măsura în care devin obligatorii pentru Uniune, vor trebui să fie încorporate în Directiva 2008/68/CE privind transportul interior de mărfuri periculoase, care pune în aplicare normele uniforme stabilite de COTIF și de CEE-ONU în cazul transportului rutier, feroviar sau pe căi navigabile interioare de mărfuri periculoase în interiorul statelor membre sau între acestea. În acest scop, Comisia a fost împuternicită să adapteze secțiunea II.1 din anexa II la Directiva 2008/68/CE, ținând cont de progresele științifice și tehnice.
2018/0046 (NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul celei de a 55-a sesiuni a Comitetului de experți în domeniul transportului mărfurilor periculoase al Organizației pentru Transporturile Internaționale Feroviare cu privire la anumite modificări ale apendicelui C la Convenția privind transporturile internaționale feroviare, aplicabile de la 1 ianuarie 2019
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 91 coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Uniunea a aderat la Convenția privind transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată de Protocolul de la Vilnius din 3 iunie 1999 („COTIF”), prin Decizia 2013/103/UE a Consiliului.
(2)Toate statele membre, cu excepția Ciprului și a Maltei, sunt state membre ale COTIF și aplică această convenție.
(3)În temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (d) și al articolului 33 alineatul (5) din COTIF, Comitetul de experți în domeniul transportului mărfurilor periculoase („Comitetul de experți RID”) al Organizației pentru Transporturile Internaționale Feroviare (OTIF) poate modifica anexa la apendicele C la COTIF, și anume Regulamentul privind transportul internațional feroviar al mărfurilor periculoase (RID).
(4)Directiva 2008/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului stabilește cerințe privind transportul rutier, feroviar sau pe căi navigabile interioare al mărfurilor periculoase în interiorul statelor membre sau între acestea, făcând trimitere la RID.
(5)Pentru a adapta anexa la RID la progresul tehnic și științific, este esențială adoptarea de către Comitetul de experți RID a unor modificări privind standarde tehnice sau specificații tehnice uniforme. Mai precis, scopul este de a asigura transportul mărfurilor periculoase în condiții de siguranță și în mod eficient, ținând totodată seama de progresele științifice și tehnice din acest sector și de dezvoltarea unor noi substanțe și articole care ar putea prezenta un pericol în timpul transportului.
(6)Cu ocazia cele de a 55-a sesiuni ale sale, care va avea loc la 30 mai 2018, Comitetul de experți RID urmează să adopte o decizie cu privire la modificările aduse RID.
(7)Este necesar să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului de experți RID, deoarece decizia adoptată de comitetul respectiv va avea caracter obligatoriu pentru Uniune,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii cu ocazia celei de a 55-a sesiuni a Comitetului de experți RID în cadrul Convenției privind transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la Vilnius din 3 iunie 1999, este stabilită în anexa la prezenta decizie.
Reprezentanții Uniunii în cadrul Comitetului de experți RID pot conveni asupra unor modificări minore ale documentelor menționate în anexă fără a mai fi necesară o nouă decizie a Consiliului.
Articolul 2
După adoptarea sa, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se publică o trimitere la decizia Comitetului de experți RID.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează Comisiei.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu
Președintele