This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52017PC0359
Proposal for a COUNCIL DECISION authorising Croatia, the Netherlands, Portugal and Romania to accept, in the interest of the European Union, the accession of San Marino to the 1980 Hague Convention on the Civil Aspects of International Child Abduction
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI de autorizare a Croației, Portugaliei, României și Țărilor de Jos să accepte, în interesul Uniunii Europene, aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI de autorizare a Croației, Portugaliei, României și Țărilor de Jos să accepte, în interesul Uniunii Europene, aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii
COM/2017/0359 final - 2017/0149 (NLE)
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 3.7.2017
COM(2017) 359 final
2017/0149(NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a Croației, Portugaliei, României și Țărilor de Jos să accepte, în interesul Uniunii Europene, aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXT
•Temeiurile și obiectivele propunerii
Obiectivul Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția din 1980”), ratificată până în prezent de 97 de țări, inclusiv de toate statele membre ale UE, este de a restabili statu-quo-ul prin înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit, prin intermediul unui sistem de cooperare între autoritățile centrale desemnate de părțile contractante.
Întrucât prevenirea răpirii copiilor este o parte esențială a politicii UE de promovare a drepturilor copilului, Uniunea Europeană întreprinde acțiuni la nivel internațional în vederea îmbunătățirii aplicării Convenției din 1980 și încurajează țările terțe să adere la convenție.
La 14 decembrie 2006, San Marino și-a depus instrumentul de aderare la Convenția din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare în San Marino la 1 martie 2007.
Convenția din 1980 este deja în vigoare între San Marino și marea majoritate a statelor membre ale UE (23). Numai Croația, Danemarca, Portugalia, România și Țările de Jos nu au acceptat încă aderarea Republicii San Marino la convenție.
Conform articolului 38 alineatul (4) din Convenția din 1980, aceasta se aplică între statul care aderă și statele contractante care vor fi declarat că acceptă această aderare.
Existența competenței exclusive a UE în ceea ce privește acceptarea aderării unui stat terț la Convenția din 1980 a fost confirmată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a fost consultată la inițiativa Comisiei.
La 14 octombrie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis avizul 1/13 care a statuat că acceptarea aderării unui stat terț la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii ține de competența exclusivă a Uniunii Europene.
Curtea a insistat asupra nevoii de uniformitate la nivelul UE în acest domeniu, în vederea evitării unei geometrii variabile între statele membre.
Întrucât problema răpirii internaționale de copii intră în sfera competenței externe exclusive a Uniunii Europene, decizia privind acceptarea aderării Republicii San Marino trebuie luată la nivelul UE printr-o decizie a Consiliului. Prin urmare, statele membre care nu au acceptat încă aderarea Republicii San Marino ar trebui să facă declarația de acceptare în interesul Uniunii Europene.
Prin acceptarea de către Croația, Portugalia, România și Țările de Jos, Convenția din 1980 ar deveni aplicabilă între San Marino și toate statele membre ale UE, cu excepția Danemarcei.
•Coerența cu dispozițiile deja existente în domeniul de politică vizat
În ceea ce privește răpirea copiilor de către unul dintre părinți, Convenția de la Haga din 1980 este contrapartea internațională a Regulamentului nr. 2201/2003 al Consiliului (cunoscut sub denumirea de „Regulamentul Bruxelles IIa”), care reprezintă piatra de temelie a cooperării judiciare în cadrul UE în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești 1 .
Unul dintre obiectivele principale ale regulamentului este acela de a descuraja răpirile de copii între statele membre prin stabilirea de proceduri pentru a asigura înapoierea imediată a copilului în statul membru în care își are reședința obișnuită. În acest scop, Regulamentul Bruxelles IIa include, la articolul 11, procedura prevăzută în Convenția de la Haga din 1980 și o completează prin clarificarea unor aspecte ale acesteia, în special ascultarea copilului, perioada de timp necesară pentru a pronunța o hotărâre după depunerea unei cereri de înapoiere și motivele de refuz al înapoierii copilului. Regulamentul introduce, de asemenea, dispoziții care reglementează situațiile în care în state membre diferite se pronunță hotărâri contradictorii, de înapoiere și de refuz al înapoierii.
La nivel internațional, Uniunea Europeană sprijină aderarea statelor terțe la Convenția din 1980 pentru ca statele sale membre să se bazeze pe un cadru juridic comun atunci când tratează cazurile de răpiri internaționale de copii.
Au fost deja adoptate, între iunie 2015 și decembrie 2016, zece decizii ale Consiliului de acceptare a aderării la Convenția de la Haga din 1980 privind răpirea internațională de copii a zece țări terțe (Maroc, Singapore, Federația Rusă, Albania, Andorra, Seychelles, Armenia, Republica Coreea, Kazahstan și Peru) 2 .
•Coerența cu alte domenii de politică a Uniunii
Prezenta propunere este legată în mod evident de obiectivul general consacrat la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană de a proteja drepturile copilului. Sistemul prevăzut de Convenția de la Haga din 1980 vizează protejarea copilului de efectele dăunătoare ale unei răpiri parentale și asigurarea faptului că respectivul copil poate menține contactul cu ambii părinți, de exemplu prin garantarea exercitării efective a drepturilor de vizitare.
Trebuie menționată și legătura cu promovarea utilizării medierii în soluționarea litigiilor familiale transfrontaliere. Directiva privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială 3 se aplică și dreptului familiei în spațiul judiciar european comun. Convenția de la Haga din 1980 încurajează, de asemenea, soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor familiale. Unul dintre ghidurile de bune practici elaborate în temeiul Convenției de la Haga din 1980, care este publicat de Conferința de la Haga privind dreptul internațional privat, este consacrat utilizării medierii pentru soluționarea litigiilor familiale internaționale legate de copii care intră în domeniul de aplicare al convenției. La inițiativa Comisiei Europene, acest ghid a fost tradus în toate limbile UE, în afara englezei și francezei, precum și în arabă, pentru a sprijini dialogul cu statele care nu au ratificat încă această convenție și pentru a contribui la găsirea, împreună cu țările care nu au ratificat convenția, a unor modalități concrete de soluționare a problemelor legate de răpirea internațională de copii 4 .
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temeiul juridic
Dat fiind că decizia se referă la un acord internațional, temeiul juridic aplicabil este articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, coroborat cu articolul 81 alineatul (3). Consiliul hotărăște în unanimitate și după consultarea Parlamentului European.
Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 și, în consecință, acestea participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.
•Proporționalitatea
Prezenta propunere este elaborată după modelul deciziilor Consiliului adoptate deja pe aceeași temă și nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului de a întreprinde acțiuni coerente la nivelul UE în ceea ce privește răpirea internațională de copii, prin asigurarea faptului că toate statele membre ale UE acceptă aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980 într-un anumit interval de timp.
3.REZULTATE ALE EVALUĂRILOR EX POST, CONSULTĂRILOR PĂRȚILOR INTERESATE ȘI EVALUĂRII IMPACTULUI
•Consultările părților interesate
Croația, Portugalia, România și Țările de Jos, fiind consultate de către Comisie cu privire la disponibilitatea lor de a accepta aderarea Republicii San Marino la Convenția din 1980, au dat un răspuns pozitiv.
Din discuțiile purtate în cadrul reuniunii experților din 24 aprilie 2017 reiese că, în această etapă, nu există obiecții din partea statelor membre cu privire la acceptarea de către Croația, Portugalia, România și Țările de Jos a aderării Republicii San Marino la Convenția din 1980.
•Obținerea și utilizarea expertizei
Având în vedere faptul că această convenție este deja în vigoare cu 23 de state membre, opinia Comisiei și a experților din statele membre este că, în astfel de cazuri, nu este necesară o evaluare specifică a situației din țara terță în cauză.
Experții din statele membre nu au semnalat nicio problemă cu privire la aplicarea Convenției din 1980 în ceea ce privește San Marino.
•Evaluarea impactului
Pentru cele zece decizii ale Consiliului, adoptate deja între 2015 și 2016, privind acceptarea aderării mai multor state terțe la Convenția de la Haga din 1980 nu s-a efectuat nicio evaluare a impactului, având în vedere natura acestui act legislativ. În orice caz, s-a considerat că nu este necesară o evaluare specifică a situației din San Marino, dat fiind faptul că această convenție este deja în vigoare între San Marino și 23 de state membre ale UE și că Croația, Portugalia, România și Țările de Jos și-au exprimat disponibilitatea de a accepta aderarea acestui stat.
4. IMPLICAȚII BUGETARE
Decizia propusă nu are implicații bugetare.
5.ELEMENTE DIVERSE
•Planurile de implementare și mecanismele de monitorizare, evaluare și raportare
Având în vedere faptul că propunerea se referă numai la autorizarea Croației, Portugaliei, României și Țărilor de Jos să accepte aderarea Republicii San Marino la Convenția din 1980, monitorizarea punerii în aplicare a acesteia este limitată la respectarea de către statele membre a textului declarației, precum și a termenului pentru depunerea declarației și pentru notificarea Comisiei cu privire la depunere, astfel cum sunt stabilite în decizia Consiliului.
2017/0149 (NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
de autorizare a Croației, Portugaliei, României și Țărilor de Jos să accepte, în interesul Uniunii Europene, aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (3), coroborat cu articolul 218,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
având în vedere avizul Parlamentului European 5 ,
întrucât:
(1) Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici.
(2) Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 6 (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea.
(3) Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.
(4) Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.
(5) Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980, prin participarea alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.
(6) Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.
(7) Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care vor fi declarat că acceptă aderarea.
(8) Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la această convenție și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.
(9) În temeiul Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene, declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.
(10) La 14 decembrie 2006, San Marino și-a depus instrumentul de aderare la Convenția din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare în San Marino la 1 martie 2007.
(11) Toate statele membre, cu excepția Croației, Danemarcei, Portugaliei, României și Țărilor de Jos, au acceptat deja aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din San Marino a condus la concluzia că Croația, Portugalia, România și Țările de Jos sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Republicii San Marino în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.
(12) Prin urmare, Croația, Portugalia, România și Țările de Jos ar trebui autorizate să își depună declarațiile de acceptare a aderării Republicii San Marino, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii. Celelalte state membre ale Uniunii care au acceptat deja aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980 nu trebuie să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.
(13) Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și participă, prin urmare, la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.
(14) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
1. Croația, Portugalia, România și Țările de Jos sunt autorizate, prin prezenta decizie, să accepte aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), în interesul Uniunii.
2. Statele membre menționate la alineatul (1) prezintă cel târziu până la … [douăsprezece luni de la data adoptării prezentei decizii] o declarație de acceptare a aderării Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, formulată după cum urmează:
„[Denumirea completă a STATULUI MEMBRU] declară că acceptă aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în conformitate cu Decizia (UE) 2017/… a Consiliului*.”
73. Statele membre menționate la alineatul (1) informează Consiliul și Comisia cu privire la depunerea declarației fiecăreia de acceptare a aderării Republicii San Marino și transmit Comisiei textul declarației în termen de două luni de la depunerea acesteia.
Articolul 2
Statele membre care și-au depus declarația de acceptare a aderării Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980 înainte de data adoptării prezentei decizii nu depun noi declarații.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Prezenta decizie se adresează Croației, Portugaliei, României și Țărilor de Jos.
Adoptată la ...,
Pentru Consiliu,
Președintele