Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52017AP0104

    Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 5 aprilie 2017 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind ratificarea de către statele membre a Protocolului din 2010 la Convenția internațională privind răspunderea și despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanțelor periculoase și nocive, precum și aderarea statelor membre la respectivul protocol, în interesul Uniunii Europene, cu excepția aspectelor legate de cooperarea judiciară în materie civilă (13806/2015 – C8-0410/2015 – 2015/0135(NLE))

    JO C 298, 23.8.2018, p. 283–283 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    23.8.2018   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 298/283


    P8_TA(2017)0104

    Ratificarea și aderarea la Protocolul din 2010 la Convenția privind substanțele periculoase și nocive, cu excepția aspectelor legate de cooperarea judiciară în materie civilă ***

    Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 5 aprilie 2017 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind ratificarea de către statele membre a Protocolului din 2010 la Convenția internațională privind răspunderea și despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanțelor periculoase și nocive, precum și aderarea statelor membre la respectivul protocol, în interesul Uniunii Europene, cu excepția aspectelor legate de cooperarea judiciară în materie civilă (13806/2015 – C8-0410/2015 – 2015/0135(NLE))

    (Procedura de aprobare)

    (2018/C 298/25)

    Parlamentul European,

    având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (13806/2015),

    având în vedere Convenția internațională din 1996 privind răspunderea și despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanțelor periculoase și nocive („Convenția HNS din 1996”),

    având în vedere Protocolul din 2010 la Convenția HNS din 1996,

    având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 100 alineatul (2) și articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C8-0410/2015),

    având în vedere Decizia Consiliului 2002/971/CE din 18 noiembrie 2002 de autorizare a statelor membre să ratifice sau să adere, în interesul Comunității Europene, la Convenția internațională din 1996 privind răspunderea și despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanțelor periculoase și nocive (Convenția HNS) (1),

    având în vedere avizul Curții de Justiție din 14 octombrie 2014 (2),

    având în vedere Rezoluția sa intermediară din 8 iunie 2016 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului (3),

    având în vedere răspunsul din 4 octombrie 2016 al Comisiei la rezoluția intermediară,

    având în vedere avizul sub formă de scrisoare privind temeiul juridic adecvat pentru proiectul de decizie menționat mai sus, adoptat de Comisia pentru afaceri juridice la 19 februarie 2016 (4) și anexat la raportul intermediar al Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0191/2016),

    având în vedere articolul 99 alineatele (1) și (4) și articolul 108 alineatul (7) din Regulamentul său de procedură,

    având în vedere recomandarea Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0076/2017),

    1.

    aprobă ratificarea de către statele membre a Protocolului din 2010 la Convenția internațională privind răspunderea și despăgubirile pentru prejudicii în legătură cu transportul pe mare al substanțelor periculoase și nocive, precum și aderarea statelor membre la respectivul protocol, în interesul Uniunii Europene, cu excepția aspectelor legate de cooperarea judiciară în materie civilă;

    2.

    încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

    (1)  JO L 337, 13.12.2002, p. 55.

    (2)  Avizul Curții de Justiție din 14 octombrie 2014, 1/13, ECLI:EU:C:2014:2303.

    (3)  Texte adoptate, P8_TA(2016)0259.

    (4)  PE576.992.


    Top