Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52016PC0645

Propunere de DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI de modificare a Deciziei 2007/884/CE privind autorizarea Regatului Unit de a continua aplicarea unei măsuri care derogă de la dispozițiile articolului 26 alineatul (1) litera (a), ale articolului 168 și ale articolului 169 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

COM/2016/0645 final - 2016/0315 (NLE)

Bruxelles, 7.10.2016

COM(2016) 645 final

2016/0315(NLE)

Propunere de

DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

de modificare a Deciziei 2007/884/CE privind autorizarea Regatului Unit de a continua aplicarea unei măsuri care derogă de la dispozițiile articolului 26 alineatul (1) litera (a), ale articolului 168 și ale articolului 169 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată


EXPUNERE DE MOTIVE

În conformitate cu articolul 395 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „Directiva TVA”), Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate autoriza orice stat membru să aplice măsuri speciale de derogare de la dispozițiile directivei respective, pentru a simplifica procedura de colectare a TVA sau pentru a preveni anumite forme de evaziune fiscală sau de fraudă.

Printr-o scrisoare înregistrată de Comisie la 14 martie 2016, Regatul Unit a solicitat autorizația de a continua aplicarea unei măsuri de derogare referitoare la dreptul de deducere a TVA aferentă închirierii sau leasingului de autovehicule utilizate și în interes personal, acordată ultima dată prin Decizia 2013/681/UE a Consiliului 1 . În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE, Comisia a informat celelalte state membre, printr-o scrisoare datată 28 iunie 2016, cu privire la cererea înaintată de Regatul Unit. Printr-o scrisoare din data de 28 iunie 2016, Comisia a înștiințat Regatul Unit că deține toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

Articolele 168 și 168a din Directiva TVA prevăd că o persoană impozabilă are dreptul de a deduce valoarea TVA percepută pentru achizițiile efectuate în scopul operațiunilor sale taxabile. În același timp, articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Directiva TVA prevede că utilizarea în folosul propriu a bunurilor care constituie o parte din activele folosite în cadrul unei activități economice trebuie considerată o prestare de servicii efectuată cu plată atunci când valoarea TVA aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parțial. În consecință, sistemul garantează că se taxează consumul final atunci când valoarea TVA aferentă achizițiilor corespunzătoare a fost inițial dedusă.

În ceea ce privește autovehiculele, este uneori dificil și împovărător pentru persoanele impozabile să identifice și să înregistreze distincția dintre utilizarea în scopuri profesionale și cea în scopuri private și pentru administrația fiscală să verifice separarea efectivă a acestor utilizări. Același lucru ar fi valabil chiar dacă Regatul Unit ar face uz de opțiunea prevăzută la articolul 168a alineatul (2) din Directiva TVA pentru a limita deducerea cheltuielilor aferente autoturismelor întreprinderii proporțional cu utilizarea efectivă în interes de serviciu de către persoana impozabilă. În plus, din cauza numărului de vehicule cu utilizare multiplă, evaziunea fiscală ar putea deveni considerabilă.

În vederea simplificării colectării TVA și a combaterii evaziunii fiscale, Regatul Unit a fost autorizat din 1995 2 și apoi, ultima dată, în 2013 3 , să limiteze, până la 31 decembrie 2016, la 50 % dreptul persoanei care ia un vehicul în chirie sau în regim de leasing de a deduce taxa aferentă cheltuielilor de închiriere sau de leasing al unui autovehicul, în cazul în care acesta nu este utilizat exclusiv în interes de serviciu. Pentru a evita dubla impunere, Regatul Unit este autorizat, de asemenea, să nu considere utilizarea în scop personal a unui autovehicul de serviciu închiriat sau luat în leasing de către o persoană impozabilă drept prestare de servicii efectuată cu plată.

Această derogare scutește persoana care închiriază sau ia în leasing autovehicule de obligația de a mai ține o evidență detaliată a kilometrilor parcurși în scop personal cu fiecare dintre respectivele autovehicule și de a mai declara TVA aferentă utilizării în scop personal. Opțiunea prevăzută la articolul 168a alineatul (2) din Directiva TVA nu prevede deducerea parțială la o rată fixă și nu este aplicabilă decât pentru TVA plătită pentru autovehicule care fac parte din activele persoanei impozabile; o derogare este așadar o măsură adecvată pentru a realiza simplificarea solicitată.

În conformitate cu articolul 3 din Decizia 2007/884/CE a Consiliului 4 , astfel cum a fost modificată, Regatul Unit a prezentat un raport cu privire la aplicarea deciziei care include o reexaminare a limitării procentuale care se aplică dreptului de deducere a TVA aferentă închirierii sau luării în leasing a autovehiculelor care nu sunt utilizate exclusiv în interes de serviciu. Raportul stabilește că, pe baza setului de date utilizate, raportul estimat în prezent dintre utilizarea profesională și cea în scop personal nu deviază în mod semnificativ de la 50%.

În mod normal, derogările se acordă pe o perioadă limitată, pentru a se putea evalua dacă măsura specială în cauză este adecvată și eficace. Din raportul înaintat de Regatul Unit rezultă că proporția de 50% dintre utilizarea în interes de serviciu și cea în scop personal [sau orice altă utilizare în alte scopuri decât pentru desfășurarea activității, în sensul articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2006/112/CE] reflectă în continuare, la nivel general, utilizarea în interes de serviciu și în scop personal a vehiculelor închiriate sau luate în leasing de către persoanele impozabile din Regatul Unit. Prin urmare, este oportună prelungirea măsurii de derogare.

Cu toate acestea, orice prelungire ar trebui să fie limitată ca durată pentru a se putea verifica continuitatea validității condițiilor pe care se bazează derogarea. Prin urmare, se propune să se prelungească derogarea până la sfârșitul anului 2019 și să se solicite Regatului Unit prezentarea unui nou raport în cazul în care se are în vedere o nouă cerere de prelungire după termenul menționat.

Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică

Conform articolului 176 din Directiva 2006/112/CE, Consiliul stabilește cheltuielile pentru care TVA nu este deductibilă. Până la adoptarea unor dispoziții în acest sens, statele membre sunt autorizate să mențină excluderile care erau în vigoare la 1 ianuarie 1979. Există așadar un număr de dispoziții de tip „statu-quo” care limitează dreptul de deducere în ceea ce privește autovehiculele.

În pofida inițiativelor anterioare de stabilire a unor reguli privind categoriile de cheltuieli care pot face obiectul limitării dreptului de deducere 5 , această derogare este adecvată în așteptarea unei armonizări a acestor reguli la nivelul UE.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Temei juridic

Articolul 395 din Directiva TVA.

Subsidiaritate (pentru competență neexclusivă)

Având în vedere prevederea din Directiva TVA pe care se bazează propunerea, nu se aplică principiul subsidiarității.

Proporționalitate

Decizia se referă la o autorizare acordată unui stat membru la solicitarea acestuia și nu constituie o obligație.

Având în vedere domeniul de aplicare limitat al derogării, măsura specială este proporțională cu obiectivul urmărit. În mod concret, având în vedere posibilitatea întreprinderilor de a declara un cuantum al TVA mai mic decât cel datorat și povara pe care o reprezintă pentru autoritățile fiscale verificarea datelor de kilometraj, limitarea la 50 % ar evita o supraestimare a kilometrajului în interes de serviciu și contribuie la protejarea împotriva pierderilor de venituri cauzate de erori și de evaziunea fiscală și la simplificarea colectării TVA într-un sector specific.

Alegerea instrumentului

Instrumentul propus este o decizie de punere în aplicare a Consiliului. Alte instrumente nu ar fi adecvate din următorul motiv: în temeiul articolului 395 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului, derogarea de la normele comune în materie de TVA este posibilă numai cu autorizarea Consiliului, care hotărăște în unanimitate la propunerea Comisiei. O decizie de punere în aplicare a Consiliului este instrumentul cel mai adecvat, dat fiind faptul că ea poate fi adresată unui singur stat membru.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX-POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI

Consultări cu părțile interesate

Prezenta propunere se bazează pe o cerere înaintată de Regatul Unit și se referă doar la acest stat membru.

Obținerea și utilizarea expertizei

Nu a fost necesar să se recurgă la expertiză externă.

Evaluarea impactului

Decizia urmărește prelungirea perioadei de aplicare a unei măsuri de simplificare ce vizează combaterea evaziunii în domeniul TVA și simplificarea procedurii de impozitare. Limitarea la 50 % a dreptului de deducere a taxei este un substitut pentru valoarea efectivă a taxei datorate pentru utilizarea autovehiculelor în cauză în scop personal. Această limitare elimină necesitatea ca persoana care ia vehiculul în chirie sau în leasing să țină evidența kilometrilor parcurși în scop personal cu vehicule de serviciu și să declare taxa aferentă utilizării în scop personal pentru fiecare autovehicul și, prin urmare, reduce în mod semnificativ sarcina administrativă pentru contribuabili și autoritățile fiscale. Întreprinderile care își folosesc autovehiculele în scopuri profesionale într-o proporție mai mare de 50 %, dar mai mică de 100 % ar urma să suporte costuri suplimentare.

În plus, având în vedere sfera de aplicare restrânsă și aplicarea limitată în timp, acest impact va fi, în orice caz, limitat.

4.IMPLICAȚII BUGETARE

Propunerea nu va avea implicații negative pentru bugetul UE.

5.ALTE ELEMENTE

Propunerea include o clauză de încetare a efectelor; derogarea expiră automat la 31 decembrie 2019.

În cazul în care Regatul Unit va avea în vedere solicitarea unei noi prelungiri a măsurii de derogare după 2019, acesta va trebui să transmită Comisiei un raport de evaluare, împreună cu cererea de prelungire, până la 1 aprilie 2019 cel târziu.

2016/0315 (NLE)

Propunere de

DECIZIE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI

de modificare a Deciziei 2007/884/CE privind autorizarea Regatului Unit de a continua aplicarea unei măsuri care derogă de la dispozițiile articolului 26 alineatul (1) litera (a), ale articolului 168 și ale articolului 169 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată 6 , în special articolul 395,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)Decizia 2007/884/CE a Consiliului 7 , modificată ultima dată prin Decizia de punere în aplicare 2013/681/UE a Consiliului 8 , a autorizat Regatul Unit să limiteze la 50% dreptul persoanei care ia un vehicul în chirie sau în regim de leasing de a deduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) aferentă cheltuielilor de închiriere sau de leasing al unui vehicul, în cazul în care respectivul vehicul nu este utilizat exclusiv în interes de serviciu. Regatul Unit a fost autorizat, de asemenea, să nu considere drept prestare de servicii efectuată cu plată utilizarea în scop personal a unui autovehicul închiriat sau luat în leasing de către o persoană impozabilă. Această măsură de simplificare scutește persoanele care au închiriat sau au luat în leasing autovehicule de obligația de a ține evidența kilometrilor parcurși în scop personal cu vehicule de serviciu și de a declara, pentru fiecare vehicul, taxa datorată pentru kilometrii parcurși efectiv în scop personal.

(2)Printr-o scrisoare înregistrată de Comisie la 14 martie 2016, Regatul Unit a solicitat autorizația de a prelungi o măsură de derogare cu scopul de a continua să limiteze dreptul persoanelor care iau un vehicul în chirie sau în regim de leasing de a deduce TVA aferentă cheltuielilor de închiriere sau de leasing al unui vehicul, în cazul în care respectivul vehicul nu este utilizat exclusiv în interes de serviciu.

(3)Comisia a informat celelalte state membre, printr-o scrisoare datată 28 iunie 2016, cu privire la cererea înaintată de Regatul Unit. Printr-o scrisoare din data de 28 iunie 2016, Comisia a înștiințat Regatul Unit că deține toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.

(4)Conform raportului furnizat de Regatul Unit, limitarea la 50% corespunde în continuare situației reale în ceea ce privește utilizarea în interes de serviciu și în interes personal a vehiculelor de către persoana care ia vehicule în chirie sau în leasing. Prin urmare, este oportun ca Regatul Unit să fie autorizat să aplice în continuare măsura respectivă până la 31 decembrie 2019.

(5)În conformitate cu articolul 3 din Decizia 2007/884/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată, Regatul Unit a prezentat Comisiei un raport cu privire la aplicarea respectivei decizii, care include o reexaminare a limitării procentuale. Informațiile furnizate de Regatul Unit arată în continuare că limitarea la 50 % a dreptului de deducere corespunde situației reale în ceea ce privește procentajul utilizării în scopuri profesionale și în scopuri private a vehiculelor respective. Prin urmare, Regatul Unit ar trebui să fie autorizat să aplice în continuare măsura respectivă pentru o perioadă limitată, și anume până la 31 decembrie 2019.

(6)În cazul în care consideră că este necesară o nouă prelungire după 2019, Regatul Unit ar trebui să transmită Comisiei un raport care să includă reevaluarea procentului aplicat, însoțit de o cerere de prelungire, până la 1 aprilie 2019.

(7)Derogarea va avea doar un efect neglijabil asupra valorii globale a veniturilor fiscale colectate în etapa de consum final și nu va avea niciun impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii care provin din TVA.

(8)Prin urmare, Decizia 2007/884/CE ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Articolul 3 din Decizia 2007/884/CE se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

Prezenta decizie expiră la 31 decembrie 2019.

Orice cerere de prelungire a măsurilor prevăzute în prezenta decizie trebuie însoțită de un raport care să fie prezentat Comisiei până la 1 aprilie 2019 și care să cuprindă o reexaminare a limitării procentuale care se aplică dreptului de deducere a TVA aferentă închirierii sau luării în leasing a autovehiculelor care nu sunt utilizate exclusiv în interes de serviciu.”

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2017.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu

   Președintele

(1) Decizia de punere în aplicare 2013/681/UE a Consiliului din 15 noiembrie 2013 de modificare a Deciziei 2007/884/CE privind autorizarea Regatului Unit de a continua aplicarea unei măsuri care derogă de la dispozițiile articolului 26 alineatul (1) litera (a), ale articolului 168 și ale articolului 169 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 316, 27.11.2013, p. 41).
(2) Decizia 95/252/CE a Consiliului din 29 iunie 1995 privind autorizarea Regatului Unit de a aplica o măsură de derogare de la dispozițiile articolelor 6 și 17 din a șasea Directivă a Consiliului (77/388/CEE) privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri (JO L 159, 11.7.1995, p. 19).
(3) Decizia 2007/884/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind autorizarea Regatului Unit de a continua aplicarea unei măsuri care derogă de la dispozițiile articolului 26 alineatul (1) litera (a), ale articolului 168 și ale articolului 169 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 346, 29.12.2007, p. 21) a fost prelungită prin Decizia de punere în aplicare 2011/37/UE a Consiliului din 18 ianuarie 2011 (JO L 19, 22.1.2011, p. 11) până la 31 decembrie 2013 și prin Decizia de punere în aplicare 2013/681/UE a Consiliului din 15 noiembrie 2013 până la 31 decembrie 2016 (JO L 316, 27.11.2013, p. 41).
(4) JO L 346, 29.12.2007, p. 21-22. 
(5) COM (2004) 728 final - Propunere de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 77/388/CEE în vederea simplificării obligațiilor în materie de taxă pe valoarea adăugată (JO C 24, 29.1.2005, p.10), retrasă la 21 mai 2014 (JO C 153, 21.5.2014, p. 3).
(6) JO L 347, 11.12.2006, p. 1.
(7) Decizia 2007/884/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind autorizarea Regatului Unit de a continua aplicarea unei măsuri care derogă de la dispozițiile articolului 26 alineatul (1) litera (a), ale articolului 168 și ale articolului 169 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 346, 29.12.2007, p. 21).
(8) Decizia de punere în aplicare 2013/681/UE a Consiliului din 15 noiembrie 2013 de modificare a Deciziei 2007/884/CE privind autorizarea Regatului Unit de a continua aplicarea unei măsuri care derogă de la dispozițiile articolului 26 alineatul (1) litera (a), ale articolului 168 și ale articolului 169 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 316, 27.11.2013, p. 41).
Top