This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52014DC0033
COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT, THE COUNCIL, THE EUROPEAN ECONOMIC AND SOCIAL COMMITTEE AND THE COMMITTEE OF THE REGIONS Addressing the consequences of disenfranchisement of Union citizens exercising their right to free movement
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR de abordare a consecințelor privării de dreptul de vot pentru cetățenii Uniunii care își exercită dreptul la liberă circulație
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR de abordare a consecințelor privării de dreptul de vot pentru cetățenii Uniunii care își exercită dreptul la liberă circulație
/* COM/2014/033 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR de abordare a consecințelor privării de dreptul de vot pentru cetățenii Uniunii care își exercită dreptul la liberă circulație /* COM/2014/033 final */
1. Introducere Posibilitatea ca cetățenii să își
exprime voința politică de exercitare a dreptului lor de vot, unul
dintre drepturile politice fundamentale ale cetățeniei, face parte
din însăși esența democrației. Uniunea Europeană
însăși se întemeiază pe valoarea respectului față de
democrație[1].
Fiecare cetățean al UE are dreptul de a participa la viața
democratică a Uniunii[2].
Comisia consideră că încurajarea participării cetățenilor
UE la viața democratică a Uniunii este o prioritate[3]. Drepturile politice
ale cetățenilor UE au ocupat un loc privilegiat pe parcursul Anului
European al Cetățenilor 2013, dedicat promovării unei dezbateri și
sensibilizării cu privire la drepturile și responsabilitățile
care decurg din cetățenia UE. Unul dintre obstacolele cu care se
confruntă cetățenii UE din anumite state membre în calitate de
actori politici, identificate în Raportul din 2010 privind cetățenia
Uniunii[4],
este privarea de dreptul de vot în cadrul alegerilor naționale din statul
lor de origine după ce au locuit în alt stat membru pentru o anumită
perioadă de timp, inclusiv în cazul în care își au reședința
în alt stat membru. În consecință, acești cetățeni nu
pot participa la alegerile naționale, nici în statul membru de origine, și
nici în statul membru de reședință. În conformitate cu articolul 4
alineatul (2) din TUE, Uniunea trebuie să respecte identitățile
naționale ale statelor membre, inerente structurilor lor fundamentale,
politice și constituționale. Prin urmare, este de competența
exclusivă a fiecărui stat membru, respectând în același timp
valoarea democrației, comună tuturor statelor membre, să
decidă asupra compoziției electoratului pentru alegerile sale naționale.
Totuși, trebuie să se ia în
considerare faptul că politicile naționale care duc la privarea
cetățenilor de dreptul lor de vot pot fi considerate ca limitând
exercitarea drepturilor aferente cetățeniei UE, cum ar fi dreptul la
liberă circulație și ședere pe teritoriul Uniunii, un drept
fundamental al fiecărui cetățean al UE. Acest lucru contravine unuia dintre
principiile fondatoare ale cetățeniei Uniunii, și anume faptul
că aceasta vine în completarea cetățeniei statelor membre și
este menită să confere drepturi suplimentare cetățenilor
UE, în timp ce, în acest caz, exercitarea dreptului la liberă circulație
poate duce la pierderea unui drept de participare politică. De asemenea, astfel de politici nu sunt în
concordanță cu actuala tendință globală de a permite
cetățenilor nerezidenți să voteze[5]. În plus, cetățenii
UE care își au reședința în alt stat membru pot menține pe
tot parcursul vieții legături strânse cu țara lor de origine și
pot continua să fie afectați în mod direct de actele adoptate de
puterea legislativă din acea țară (de exemplu, plata
impozitelor, drepturi la pensie). În special, grație
generalizării accesului la programele de televiziune din alte țări[6] și
disponibilității internetului și a altor tehnologii de comunicații
on-line și mobile, inclusiv platformele de comunicare socială, este
mai ușor ca niciodată pentru cetățeni să
rămână în contact cu viața politică din țara lor de
origine și să ia parte la evoluțiile sociale și politice
din acea țară. În mod recurent, petițiile,
întrebările membrilor Parlamentului European, precum și corespondența
din partea publicului larg arată că cetățenii UE sunt
preocupați de ceea ce ei percep ca fiind o lacună în drepturile lor
politice. În general, europenii consideră că cetățenii UE
nu ar trebui să își piardă dreptul de vot în cadrul alegerilor
naționale din țara a cărei naționalitate o dețin, doar
pentru că s-au mutat în altă țară din UE[7]. Din aceste motive, Comisia a anunțat — în
Raportul pe 2010 privind cetățenia UE — că va lansa o discuție
pentru a identifica opțiunile politice menite să împiedice pierderea
drepturilor politice ale cetățenilor UE în urma exercitării
dreptului lor la liberă circulație (acțiunea 20). Ca urmare a acestui anunț, Comisia s-a
adresat în scris către anumite state membre, explicându-și punctele
de vedere privind impactul negativ al privării de dreptul de vot asupra
drepturilor conferite de UE și invitându-le să contribuie la o reflecție
comună pe această temă. Răspunsurile au furnizat
clarificări cu privire la legislația și politicile în vigoare,
precum și cu privire la dezbaterile la nivel național. La 19 februarie 2013, Parlamentul European și
Comisia au organizat o audiere comună cu privire la cetățenia
UE. Participanții, inclusiv cetățeni ai UE afectați,
reprezentanți ai societății civile, membri ai Parlamentului
European și experți, au subliniat necesitatea de a reevalua
politicile existente care privează cetățenii de dreptul de vot —
și justificările care stau la baza acestora — având în vedere evoluțiile
actuale către o participare democratică mai favorabilă
incluziunii în cadrul UE. În Raportul pe 2013 privind cetățenia
Uniunii „Cetățeni ai UE: drepturile dumneavoastră, viitorul
dumneavoastră”[8],
Comisia a subliniat faptul că participarea deplină a cetățenilor
UE la viața democratică a Uniunii la toate nivelurile reprezintă
chiar esența cetățeniei Uniunii. Prin urmare, Comisia a anunțat
că va propune modalități constructive pentru a permite cetățenilor
UE care locuiesc în alt stat membru să participe pe deplin la viața
democratică a UE prin menținerea dreptului lor de vot în alegerile naționale
din țara lor de origine (acțiunea 12). Prezenta comunicare pune în aplicare acest
angajament. Ea se bazează pe rezultatul dezbaterilor în curs de desfășurare
la nivel național și la nivelul UE, cu participarea societății
civile, a cadrelor universitare și a cetățenilor UE înșiși.
Comunicarea are drept obiectiv să propună modalități
constructive, care urmează să fie analizate în cooperare cu statele
membre în cauză, de a consolida dreptul cetățenilor UE de a
participa la viața democratică a Uniunii și dreptul lor la liberă
circulație, limitând consecințele politicilor, ale măsurilor și
ale practicilor administrative naționale în materie de privare de dreptul
de vot. Prezenta comunicare este însoțită de o recomandare care
propune soluții favorabile incluziunii și proporționale în acest
scop. 2. Situația în statele
membre Majoritatea
statelor membre dispun de norme care prevăd privarea cetățenilor
de drepturile lor de vot ca urmare a unor condamnări penale pentru infracțiuni
grave sau din motive de pierdere a capacității juridice legate de
probleme de sănătate mintală și de dizabilități
intelectuale. Conform informațiilor de care dispune
Comisia, în cinci state membre regimurile juridice aplicabile în prezent pot
duce la o situație în care cetățenii Uniunii cu reședința
în alte state membre și-ar putea pierde dreptul de vot numai pe motiv
că aceștia și-au avut reședința în
străinătate pentru o anumită perioadă de timp.[9] Principalele
caracteristici ale acestor regimuri pot fi rezumate după cum urmează: În Danemarca, cetățenilor danezi
care părăsesc țara li se permite să rămână pe
lista electorală, în cazul în care aceștia își
înregistrează intenția de a se întoarce în termen de doi ani[10] — o normă care
reflectă obligația de rezidență permanentă
consacrată în Constituție ca o condiție prealabilă pentru
participarea la vot la alegerile naționale[11]. Unii alegători[12] sunt considerați
ca având reședința permanentă în Danemarca, indiferent dacă
aceștia locuiesc în străinătate. În mod similar, cetățenilor
irlandezi care părăsesc țara li se permite să
rămână pe lista electorală numai în cazul în care aceștia își
înregistrează intenția de a se întoarce în termen de 18 luni[13]. Cu toate acestea, în
contextul planului său de reformă constituțională, Convenția
Constituțională irlandeză a examinat în 2013 problema
eliminării acestei limitări și a sugerat, în raportul său
prezentat guvernului irlandez la 25 noiembrie 2013[14], să li se acorde
cetățenilor irlandezi dreptul de a vota, fără această
limitare, la ambasadele Irlandei în cadrul alegerilor prezidențiale.
Guvernul irlandez urmează să emită răspunsul său la
raport în martie 2014. Cetățenii ciprioți își
pierd dreptul de vot la alegerile naționale în cazul în care nu au avut reședința
în Cipru în cursul celor șase luni imediat premergătoare unor astfel
de alegeri, cu excepția cazului în care aceștia își au reședința
în străinătate întrucât studiază sau lucrează temporar
acolo sau din motive de sănătate[15]. În temeiul Constituției malteze,
cetățenii maltezi își pierd dreptul de vot în cazul în care nu
au avut reședința în Malta timp de cel puțin șase luni în
cele optsprezece luni imediat premergătoare înscrierii lor pe listele
electorale naționale[16]. Cetățenii britanici își pierd
dreptul de a vota la alegerile parlamentare din Regatul Unit în cazul în care
nu au fost înregistrați pentru a vota la o adresă din Regatul Unit în
cursul ultimilor 15 ani[17].
În ultimii ani, guvernele și parlamentele succesive au considerat că,
în principiu, această restricție este necesară și
justificată. Această restricție a fost contestată în fața
Curții Europene a Drepturilor Omului, care, conform jurisprudenței
anterioare, nu a considerat că ea reprezintă o încălcare a
articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a
drepturilor omului[18].
Compatibilitatea acestei norme cu legislația UE nu a fost încă
stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene[19]. Câteva state membre impun anumite alte condiții
pentru menținerea dreptului de vot la alegerile naționale. Cetățenii
germani care își au reședința în străinătate sunt
eligibili să voteze în alegerile naționale dacă întrunesc una
dintre următoarele condiții: i) și-au avut reședința
în Germania pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin trei
luni după împlinirea vârstei de paisprezece ani, în cursul ultimilor 25 de
ani; sau ii) s-au familiarizat, în mod personal și direct, cu situația
politică din Germania și sunt afectați de aceasta[20]. Legea austriacă[21] impune cetățenilor
să solicite înainte de a părăsi țara să
rămână înscriși pe lista electorală și să își
reînnoiască această cerere la fiecare zece ani — o reînnoire care
poate fi efectuată prin mijloace electronice. Autoritățile sunt
obligate să îi avertizeze pe cetățenii care își au reședința
în altă țară cu privire la scoaterea lor de pe listele
electorale și ele diseminează informații cu privire la dreptul
resortisanților aflați în străinătate de a se înscrie pe
listele electorale. 3. Punctul de vedere al
Consiliului Europei Statele au dreptul suveran de a hotărî,
în conformitate cu normele internaționale pe care au obligația de a
le respecta, condițiile pentru exercitarea de către cetățeni
a dreptului lor de vot la alegerile naționale, inclusiv condițiile
legate de reședința în țară. Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a evaluat aceste condiții referitoare la reședință,
în conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția
europeană a drepturilor omului[22]
și a acceptat, în toate cazurile pe care le-a examinat până în
prezent, că acestea nu reprezintă, în principiu, o restricție
arbitrară a dreptului de vot[23].
Curtea a evidențiat factorii care ar putea justifica aceste condiții:[24] ·
faptul că un cetățean nerezident
este preocupat în mod mai puțin direct sau mai puțin continuu de
problemele cotidiene ale țării sale și le cunoaște mai puțin; ·
faptul că este imposibil pentru candidații
la alegerile parlamentare să prezinte cetățenilor din
străinătate aspectele legate de programul lor electoral și
faptul că aceștia din urmă nu au nicio influență
asupra selecției candidaților sau asupra formulării programelor
lor electorale; ·
legătura strânsă dintre dreptul de a vota
la alegerile parlamentare și faptul de a fi afectat în mod direct de
actele organelor politice astfel alese; precum și ·
preocuparea legitimă de a limita influența
la alegeri a cetățenilor cu reședința în altă țară
cu privire la aspecte care, deși sunt fundamentale, afectează în
primul rând persoanele care locuiesc în țara respectivă. Cu toate acestea, astfel de justificări
ar trebui să fie puse în balanță cu principiile care stau la
baza participării la viața politică. Astfel cum a subliniat
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, „Dreptul de vot nu reprezintă
un privilegiu. În secolul XXI, într-un stat democratic, ar trebui să
existe o prezumție în favoarea conferirii acestui drept unui număr
cât mai mare de cetățeni [...] Orice derogare generală,
automată și fără discernământ de la principiul votului
universal riscă să submineze validitatea democratică a puterii
legislative astfel alese și a legilor promulgate de aceasta.”[25] Potrivit Comisiei europene pentru democrație
prin drept (Comisia de la Veneția), în cazul în care este stabilit un
termen pentru păstrarea dreptului de vot după ce un resortisant a
emigrat, este de preferat ca această situație să fie
„reexaminată” la expirarea termenului respectiv, mai degrabă decât ca
dreptul de vot să fie pur și simplu pierdut. Statele ar putea impune
anumite restricții formale privind drepturile de vot ale cetățenilor
cu reședința în străinătate, cum ar fi cerința de a se
înregistra pe o listă electorală, care, de obicei, rămâne
valabilă numai pentru o perioadă limitată. Acest lucru ar
permite excluderea persoanelor fără legături cu țara de
origine, respectând în același timp principiul proporționalității[26]. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a subliniat existența unei tendințe actuale în favoarea
acordării permisiunii de a vota cetățenilor nerezidenți.
Examinând legislația statelor care sunt membre ale Consiliului Europei,
Curtea a constatat că „apariția unor noi tehnologii și
ieftinirea transportului a permis migranților să mențină
contactul cu statul a cărui cetățenie o dețin într-o mai
mare măsură decât ar fi fost posibil pentru majoritatea migranților
în urmă cu patruzeci, chiar treizeci, de ani. Acest fapt a determinat
unele state […] să își modifice legislația pentru a permite
pentru prima oară nerezidenților să voteze la alegerile naționale.”
Prin urmare, se concluzionează că există o tendință
clară în favoarea ideii de a se permite exercitarea dreptului de vot de
către cetățenii nerezidenți, chiar dacă nu există
încă o abordare europeană comună în acest sens.[27] 4. Contextul UE Conform hotărârii Curții de Justiție,
în cazul în care o chestiune intră în sfera de competență a
statelor membre – cum ar fi definirea componenței electoratului la
alegerile naționale – statele membre trebuie să exercite totuși
această competență în conformitate cu dreptul UE, în special cu
dispozițiile din tratat privind dreptul fiecărui cetățean
al Uniunii de a se deplasa și de a-și stabili reședința în
mod liber pe teritoriul statelor membre și, prin urmare, trebuie să
evite orice discriminare directă sau indirectă pe baza naționalității[28]. În acest sens, Curtea a recunoscut, de
exemplu, cu privire la alegerile europene, faptul că un criteriu legat de
reședință nu este, în principiu, inadecvat pentru a determina
cine are dreptul de a vota și de a candida, clarificând în același
timp faptul că un astfel de criteriu nu ar trebui să ducă la
încălcarea principiilor generale ale dreptului UE, în special principiul
nediscriminării[29].
Legislațiile naționale privind
componența electoratului la alegerile naționale sunt foarte
eterogene. Deoarece, în prezent, niciun stat membru nu are o politică
generală referitoare la acordarea dreptului de a vota la alegerile naționale
resortisanților altor state membre care își au reședința pe
teritoriul său[30],
de cele mai multe ori cetățenii UE privați de dreptul de vot nu
au dreptul de a vota la alegerile naționale în niciunul dintre statele
membre. Cu toate acestea, deoarece Uniunea nu a făcut încă uz de
posibilitatea prevăzută la articolul 25 din TFUE de a completa
lista drepturilor de care se bucură cetățenii Uniunii, legislația
UE nu poate garanta unui cetățean al UE că un transfer al reședinței
sale către un alt stat membru va fi complet neutru în ceea ce privește
dreptul său de vot la alegerile naționale.[31] Această situație poate reprezenta
totuși un obstacol în calea exercitării depline a drepturilor și
beneficiilor pe care le aduce cetățenia UE în viața lor de zi cu
zi. În primul rând, situația actuală
ar putea fi percepută ca fiind în contrast cu premisa de bază a
cetățeniei UE. În temeiul articolului 20 din TFUE,
cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională
a unui stat membru, ci se adaugă acesteia. Drepturile fundamentale
asociate cetățeniei Uniunii trebuie conferite cetățenilor
UE în plus față de cele care derivă din cetățenia
lor națională. Exercitarea drepturilor legate de cetățenia
Uniunii nu ar trebui să aibă drept rezultat pierderea dreptului de
vot la alegerile naționale, care este, în general, legat de cetățenia
națională. În al doilea rând, politicile naționale
în materie de privare de dreptul de vot pot influența modul în care
cetățenii UE își exercită dreptul de a se deplasa și
de a-și stabili reședința în mod liber pe teritoriul statelor
membre. De exemplu, acești cetățeni ar
putea lua în considerare posibilitatea de a nu declara autorităților
administrative faptul că și-au mutat reședința pentru a se
asigura că nu își vor pierde drepturile politice în țara lor de
origine. În al treilea rând, politicile care
privează cetățenii de dreptul de vot generează o
lacună în drepturile politice ale cetățenilor UE în cauză
care este în contrast cu eforturile de promovare a participării cetățenilor
la viața democratică a Uniunii. Deși cetățenii UE privați
de dreptul de vot își păstrează dreptul de a alege membrii
Parlamentului European, aceștia nu au dreptul de a participa la procesele
naționale care duc la formarea guvernelor naționale, ai căror
membri fac parte din componența Consiliului, celălalt colegiuitor al
Uniunii, ceea ce este în contrast cu eforturile actuale de îmbunătățire
a condițiilor pentru participarea cetățenilor la sfera
publică națională și europeană. Din aceste motive, Comisia sugerează
unele opțiuni care ar contribui la reducerea riscului de a priva de
dreptul de vot cetățenii UE care își exercită pur și
simplu dreptul lor la liberă circulație. Aceste opțiuni nu aduc atingere rolului
Comisiei de gardian al tratatelor și normelor din tratat privind dreptul
la liberă circulație al cetățenilor UE, astfel cum au fost
interpretate de către Curtea de Justiție. 5. Opțiuni pentru a
face față consecințelor privării de dreptul de vot 5.1. Opțiuni
inadecvate din perspectiva UE Una dintre opțiunile prezentate în
ultimii ani pentru a remedia pierderea drepturilor politice în țara de
origine este naturalizarea în țara de reședință, ceea ce
conduce la dobândirea de drepturi politice în acea țară. Cu toate
acestea, promovarea naturalizării în țara-gazdă ca modalitate de
sporire a drepturilor politice ar fi în contrast cu rolul cetățeniei
UE ca principal vehicul pentru promovarea respectării identității
și diversității naționale și pentru asigurarea
egalității de tratament, indiferent de cetățenie. În plus,
această opțiune nu ține cont de complexitatea mobilității
în interiorul UE. Persoanele fizice își pot avea reședința în
mai multe țări pentru o perioadă mai lungă sau mai
scurtă — și se pot întoarce chiar în cele din urmă în țara
lor de origine. Nu poate fi de așteptat ca acestea să dobândească
cetățenii multiple sau succesive, doar pentru a-și păstra
drepturile politice. O altă opțiune, promovată în
special de mediul academic[32],
ar fi instituirea unui dialog structurat sau a unei metode deschise de
coordonare pentru a încuraja statele membre să asigure recunoașterea
reciprocă — pe o bază bilaterală sau multilaterală — a
drepturilor de vot pentru cetățenii lor care trăiesc în alte
state membre (în special în țările din imediata vecinătate sau
în țările cu care întrețin legături puternice). Cu toate
acestea, o astfel de abordare ar conduce la drepturi de vot fragmentate și
asimetrice pentru cetățenii UE în interiorul UE[33]. 5.2. Soluții adecvate
în cadrul UE 5.2.1. Soluții proporționale
pe termen scurt Normele aplicabile în prezent în anumite state
membre se bazează pe prezumția că, în urma șederii în
străinătate pe o anumită durată, resortisanții
respectivi pierd legătura cu viața politică din țara lor de
origine. Totuși, această prezumție nu este valabilă în
fiecare caz în parte. Prin urmare, ar putea fi adecvat să se acorde
cetățenilor care riscă să fie privați de dreptul de
vot posibilitatea de a demonstra continuitatea interesului lor pentru viața
politică din statul membru ai cărui resortisanți sunt. Astăzi există posibilități
pentru cetățenii UE de a rămâne în contact cu viața
politică din țara lor de origine, iar în prezent se tinde către
abordări mai favorabile incluziunii în ceea ce privește participarea
politică. Alături de importanța deosebită a dreptului la
liberă circulație în UE, aceasta ar sugera că ar trebui să
fie puse în aplicare soluții proporționale pe termen scurt. Acestea
ar trebui să permită cetățenilor UE să determine ei înșiși
cât de strânse vor fi legăturile pe care le mențin cu țara de
origine. În ceea ce privește criteriile adecvate
pentru a demonstra existența acestor legături, o acțiune
pozitivă din partea cetățenilor, cum ar fi cererea acestora de a
rămâne înscriși pe lista electorală, ar trebui să fie
considerată suficientă în acest scop – și pare a fi soluția
cea mai simplă și mai puțin împovărătoare pentru
cetățenii înșiși. Statele
membre care limitează drepturile resortisanților lor de a vota la
alegerile naționale exclusiv pe baza unei condiții privind reședința
ar trebui să permită resortisanților lor care își exercită
dreptul la liberă circulație și ședere în Uniunea
Europeană să își păstreze dreptul de vot în cazul în care
aceștia demonstrează continuitatea interesului lor pentru viața
politică din statul membru ai cărui resortisanți sunt, inclusiv
printr-o cerere de a rămâne înscriși pe lista electorală. Posibilitatea de a solicita din partea
cetățenilor o cerere de a rămâne înscriși pe lista
electorală nu ar trebui să aducă atingere posibilității
ca statele membre să solicite cetățenilor lor să
reînnoiască astfel de cereri la intervale adecvate, confirmând astfel
persistența unui asemenea interes.[34]
În
cazurile în care statele membre permit resortisanților lor care își
au reședința în alt stat membru să își păstreze
dreptul de vot la alegerile naționale printr-o cerere de a rămâne
înscriși pe lista electorală, aceste state membre pot institui
măsuri de însoțire proporționale, cum ar fi reînnoirea cererii
la intervale de timp adecvate. Pentru a reduce la minimum sarcina pentru
cetățenii care își au reședința în străinătate,
depunerea cererilor lor de a se înscrie sau de a rămâne înscriși pe
lista electorală ar trebui să poată fi efectuată prin
mijloace electronice. Statele
membre care permit resortisanților lor ce își au reședința
în alt stat membru să își păstreze dreptul de vot la alegerile
naționale prin introducerea sau reintroducerea unei cereri de a
rămâne înscriși pe lista electorală ar trebui să se asigure
că toate cererile în acest sens pot fi depuse în format electronic. În sfârșit, este important să se garanteze
informarea adecvată a cetățenilor care se deplasează sau își
au reședința într-un alt stat membru cu privire la condițiile în
care aceștia își pot păstra drepturile de vot. Aceste informații
ar putea fi puse la dispoziție prin intermediul broșurilor, al
emisiunilor de televiziune și radiodifuziune și al informațiilor
specifice oferite de consulate, ambasade și de organizațiile de
expatriați. Statele membre care prevăd pierderea dreptului de vot la alegerile
naționale în cazul resortisanților lor care își au reședința
în alt stat membru ar trebui să îi informeze pe aceștia prin mijloace
adecvate și în timp util cu privire la condițiile și la
modalitățile practice pentru păstrarea dreptului lor de vot la
alegerile naționale. O viziune pe
termen mai lung Această reflecție privind
consolidarea participării politice a cetățenilor UE prin
abordarea consecințelor privării de dreptul de vot nu ar trebui
să împiedice o reflecție pe termen mai lung cu privire la
modalitățile de remediere a lacunei existente în ceea ce privește
participarea cetățenilor UE care locuiesc în alt stat membru la viața
politică națională și, după caz, regională, nivel
național și, după caz, la nivel regional. Într-adevăr,
acordarea dreptului de vot în țara-gazdă este prezentată în
dezbaterile actuale, de asemenea, ca o contribuție la consolidarea
participării politice a cetățenilor UE privați de dreptul
de vot care nu au dreptul de a vota la alegerile naționale nicăieri
în UE. În mod evident, aceasta este o chestiune mult
mai amplă — care ar contribui la punerea în aplicare deplină a
dreptului fiecărui cetățean de a participa la viața
democratică a Uniunii, ar permite o mai bună integrare în țara-gazdă
a cetățenilor UE care își exercită dreptul la libera
circulație și ar consolida cetățenia UE. După cum s-a anunțat în Raportul din
2013 privind cetățenia UE, este oportun să se analizeze acest
aspect în contextul viitoarelor reflecții mai ample cu privire la viitorul
UE. 6. Concluzie Având în vedere dialogul politic privind
privarea de dreptul de vot cu toate părțile interesate relevante, cu
actorii instituționali și cu societatea civilă și ca
răspuns la așteptările cetățenilor UE înșiși,
astfel cum au fost exprimate în cadrul consultărilor publice și al
dialogurilor cu cetățenii cu privire la viitorul UE, Comisia propune
soluții adecvate. Raționamentul care stă la baza actualelor
politici în materie de privare de dreptul de vot ar trebui reevaluat ținând
seama de realitățile socioeconomice și tehnologice, de stadiul
actual al integrării europene și de tendințele actuale
către participarea politică favorabilă incluziunii. În acest
context este important rolul fundamental al cetățeniei UE pentru a
garanta că cetățenii sunt tratați în calitate de membri
egali și apreciați ai comunității, atât în țara lor de
origine, cât și țara lor de reședință. Prezenta comunicare identifică posibile
soluții constructive pe care le propune spre examinare statelor membre în
cauză. În recomandarea care o însoțește, Comisia propune
abordări incluzive și proporționale privind drepturile politice
ale cetățenilor care își exercită dreptul lor la
liberă circulație, plecând de la premisa că acestor cetățeni
ar trebui să li se permită să decidă ei înșiși
dacă își mențin un interes puternic pentru viața
politică din țara lor de origine. Comisia va evalua progresele înregistrate în
direcția abordării consecințelor privării de dreptul de vot
a cetățenilor UE care își exercită dreptul la liberă
circulație în momentul raportării privind progresele înregistrate în
vederea exercitării efective a cetățeniei Uniunii. [1] Articolul
2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). [2] Articolul
10 alineatul (3) din TUE. [3] Comunicarea Comisiei „Pregătirea pentru alegerile
europene din 2014: consolidarea în continuare a desfășurării
eficiente și democratice a alegerilor” din 12 martie 2013 [COM(2013) 126]
și Recomandarea privind „consolidarea desfășurării
democratice și eficiente a alegerilor pentru Parlamentul European” din 12
martie 2013 [C(2013) 1303]. [4] COM (2010) 603. [5] Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului
din 7 mai 2013 în cauza Shindler/ Regatul Unit, punctele 110 și
115. [6] Grație Directivei 2010/13/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor
dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative
în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media
audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale). [7] Aproape două treimi (65 %) dintre europeni
consideră nejustificat faptul că cetățenii UE care își
au reședința într-o țară a UE alta decât țara lor de
origine își pierd drepturile de vot la alegerile naționale: Sondajul
Eurobarometru nr. 364 din 2012 privind „Drepturile electorale”, http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_364_en.pdf.
Acest punct de vedere a fost împărtășit de o mare parte a
respondenților (62 %) în cadrul unei consultări publice online
privind cetățenia UE: Consultarea publică organizată în 2012
„Cetățeni ai UE — drepturile dumneavoastră, viitorul
dumneavoastră”, http://ec.europa.eu/justice/citizen/files/report_eucitizenship_consultation_en.pdf. [8] COM(2013) 269. [9] Cipru, Danemarca, Irlanda, Malta și Regatul Unit. [10] Articolul 2 alineatul (3) din capitolul I,
partea I din Legea privind alegerile parlamentare nr. 271 din 13 mai 1987,
astfel cum a fost modificată ultima dată în 2009. [11] Partea IV articolul 29 din Legea Constituțională
din 5 iunie 1953. [12] În principal diplomați, angajații unor organisme
publice sau societăți private sau ai unor organizații internaționale
sau organizații daneze de asistență sau organizații
umanitare, studenți care învață în străinătate sau
persoane care locuiesc în străinătate din motive de
sănătate. [13] Articolul 11 alineatul (3) litera (a) din partea
II a Legii electorale nr. 23 din 1992. [14] Cel de al cincilea raport prezentat Oireachtas
(Parlamentului) este disponibil la adresa: https://www.constitution.ie/Default.aspx. [15] Articolul 5 din Legea nr. 72/1979 și
articolul 11 din Legea nr. 40/1980, astfel cum a fost modificată
ultima dată prin Legea nr. 4 (i)/2003). [16] Articolul 57 din Constituție, astfel cum a fost
modificat prin Legea LVIII.1974.23. [17] Secțiunea 1 alineatul (3) litera (c) din Legea din1985
privind reprezentarea națională, astfel cum a fost modificată
prin Legea din 2000 privind partidele politice și referendumul. [18] Cauza Shindler, citată anterior. [19] Această normă a fost contestată de
cetățeni înaintea instanțelor naționale; aceste contestații
nu au avut succes. Totuși, până în prezent, nu a fost adresată
nicio întrebare preliminară Curții de Justiție a Uniunii
Europene. [20] Articolul 1 din cea de a 21-a Lege de modificare a
legii privind alegerile federale din 27 aprilie 2013, Monitorul Oficial I p. 962.
Această lege a fost adoptată în urma unei hotărâri a Curții
Constituționale germane care, în urma unei examinări prealabile a
legislației naționale aplicabile, hotărâse că criteriul
unic al unei șederi anterioare de trei luni în orice moment în Germania ca
o condiție pentru ca cetățenii nerezidenți să își
poată menține dreptul de vot era inadecvat, în sine, pentru a
demonstra că persoanele în cauză sunt familiarizate cu situația
politică națională și că sunt afectate de aceasta. În
schimb, Curtea a subliniat, în special, faptul că ar fi necesar să se
determine dacă persoanele în cauză sunt familiarizate cu sistemul
politic nu doar pe baza informațiilor obținute prin intermediul
mass-mediei moderne, ci și în mod direct, de exemplu prin participarea la
asociații sau partide, și dacă statul le poate impune taxe;
Hotărârea din 4 iulie 2012 (2 BvC 1/11 și 2 BvC 2/11), punctele 44, 45,
47, 50, 52, 56. [21] Articolul 2 alineatul (3) și articolul 2a alineatul (1)
din Legea privind listele electorale din 1973. [22] Articolul 3 din Protocolul nr. 1 acordă dreptul
la alegeri libere prin impunerea pentru părțile contractante a obligației
de a se angaja „să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere
cu vot secret, în condiții care asigură libera exprimare a opiniei
poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”. [23] Cel mai recent în cauza Shindler, citată
anterior. [24] A se vedea, în special, hotărârea din 7 septembrie 1999,
Hilbe/Liechtenstein, și cauza Shindler, citată mai sus,
punctul 105. [25] Cauza Shindler, citată anterior, punctul 103. [26] Raport privind votarea în străinătate, 24 iunie 2011
[CDL-AD (2011) 022], punctele 72 și 76. [27] Cauza Shindler, citată anterior, punctele 110 și
115. [28] Cauza C-403/03, Schempp, punctul 19. [29] Cauza C-300/04, Eman și Sevinger, punctele 55 și
61. [30] Singurele excepții sunt posibilitatea ca cetățenii
irlandezi și cetățenii ciprioți și maltezi (considerați
drept „Qualifying Commonwealth citizens”) să voteze la alegerile
parlamentare naționale din Regatul Unit și posibilitatea ca
cetățenii britanici să voteze la alegerile parlamentare naționale
din Irlanda. [31] În conformitate cu articolul 25 alineatul (2)
din TFUE, Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o
procedură legislativă specială și după obținerea
aprobării Parlamentului European, poate adopta dispoziții de
consolidare sau de sporire a drepturilor de care se vor bucura cetățenii
Uniunii, în temeiul articolului 20 alineatul (2) din TFUE.
Respectivele dispoziții intră în vigoare după ce au fost
aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituționale. [32] J. Shaw, E.U. citizenship and
political rights in an evolving European Union („Cetățenia UE și
drepturile politice într-o Uniune Europeană aflată în evoluție”),
Fordham L. Rev., Vol. 75 2549, 2567 (2007). [33] Cetățenii statelor membre care prevăd
privarea de dreptul de vot pot dobândi drept de vot în unele sau în toate
statele membre, dar nu ar exista nicio garanție privind un astfel de drept
pentru cetățenii celor 23 de state membre care nu prevăd
privarea de dreptul de vot. [34] Acesta este sistemul utilizat în Austria, unde o astfel de
reînnoire a cererii este necesară la fiecare zece ani.