This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52013PC0721
Proposal for a COUNCIL DIRECTIVE amending Directive 2006/112/EC on the common system of value added tax as regards a standard VAT return
Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește o declarație standard privind TVA
Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește o declarație standard privind TVA
/* COM/2013/0721 final - 2013/0343 (CNS) */
Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește o declarație standard privind TVA /* COM/2013/0721 final - 2013/0343 (CNS) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII Sistemul TVA prevede că întreprinderile
trebuie să completeze declarații periodice privind TVA în care să prezinte
detaliat informațiile necesare pentru plata și controlul TVA, iar acest lucru
poate fi deosebit de dificil atunci când se depun declarații privind TVA în
state membre diferite. Dificultatea rezultă din faptul că trebuie furnizate
informații diferite, că definițiile informațiilor nu sunt armonizate, că nu
există bune orientări comune, că există norme și proceduri diferite pentru
depunere și pentru corectare și din faptul că trebuie utilizată limba
națională. Toate acestea duc la creșterea sarcinilor administrative ale
întreprinderilor și la reducerea preciziei și a promptitudinii declarațiilor
privind TVA, limitând totodată comerțul transfrontalier. Pentru a soluționa aceste probleme, Comisia a
solicitat opiniile părților interesate cu privire la o declarație standard
privind TVA în cadrul consultării referitoare la Cartea verde privind viitorul
TVA[1]. Răspunsurile pozitive
transmise de părțile interesate au determinat Comisia să includă în Comunicarea
privind viitorul TVA[2]
angajamentul de a prezenta o propunere referitoare la o declarație standard
privind TVA înainte de sfârșitul anului 2013. Propunerea sprijină alte inițiative ale
Comisiei. Programul de acțiune pentru reducerea sarcinilor administrative în UE
este sprijinit de un grup la nivel înalt, care va funcționa până în octombrie 2014
și care oferă consultanță Comisiei privind reducerea sarcinilor administrative
legate de legislația UE. Acesta se concentrează asupra IMM-urilor și a
microîntreprinderilor, precum și asupra modalităților de a face administrațiile
publice ale statelor membre mai eficiente și mai sensibile la necesitățile
părților interesate atunci când pun în aplicare legislația UE. Declarația
standard privind TVA corespunde acestor obiective de reducere a sarcinii. Reducerea birocrației pentru IMM-uri, pe baza
principiului „a gândi mai întâi la scară mică” din inițiativa în favoarea întreprinderilor
mici („Small Business Act”) , este un obiectiv cheie al Comisiei. Recenta
comunicare privind „Reglementarea inteligentă – luarea în considerare a
nevoilor întreprinderilor mici șimijlocii” a evidențiat, pe baza unei anchete
online referitoare la IMM-uri, că Directiva TVA[3]
reprezintă unul dintre cele mai împovărătoare acte legislative ale UE.
Declarația privind TVA, în special, este identificată drept un domeniu în care
divergențele constituie un obstacol în calea comerțului din UE. Prezenta propunere
vizează reducerea sarcinilor pentru toate întreprinderile și în special pentru
IMM-uri și este evidențiată în Comunicarea privind reglementarea inteligentă[4]. Întreprinderile se plâng tot mai des de faptul
că, atunci când fac afaceri în UE, poate fi dificil să se conformeze normelor
în materie de TVA. Acest lucru poate fi adevărat în special în cazul comerțului
electronic și al livrării de bunuri în cadrul pieței interne, unde clientul
este o persoană fizică, iar furnizorul trebuie să se înregistreze, să declare
și să plătească TVA în statul membru al clientului. Aceste obligații pot crea
obstacole în calea comerțului transfrontalier, iar o declarație standard
privind TVA poate reduce aceste obstacole. Prin urmare, Actul privind piața
unică II[5]
prevede introducerea unei declarații standard privind TVA. În plus, consolidarea fiscală favorabilă
creșterii este una dintre cele cinci priorități ale Analizei anuale a creșterii
pentru 2012. Având în vedere că TVA reprezintă aproximativ 21 % din
veniturile fiscale naționale și că 12 % din veniturile din TVA nu sunt
percepute, este necesar un sistem de TVA invulnerabil la fraudă mai eficient.
Schimbul de informații în timp util între statele membre reprezintă un element
esențial în reducerea fraudei și în ameliorarea conformității cu normele, iar o
declarație standard privind TVA poate contribui la atingerea acestor obiective. 2. REZULTATELE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE
INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI Consultarea
părților interesate Declarația standard privind TVA a făcut
obiectul mai multor consultări. A fost inclusă în consultarea privind Cartea
verde privind viitorul TVA, ale cărei rezultate pot fi consultate la adresa: http://ec.europa.eu/taxation_customs/common/consultations/tax/2010_11_future_vat_en.htm Întreprinderile și statele membre au fost
consultate pe parcursul studiului realizat de PwC, care a inclus un seminar
Fiscalis organizat în octombrie 2012. În plus, întreprinderile au fost
consultate ulterior, în cadrul reuniunilor grupului de experți în materie de
TVA din ianuarie 2012, și în cadrul reuniunii de follow-up privind inițiativa
în favoarea întreprinderilor mici („Small Business Act”) cu părțile interesate
din rândul IMM-urilor, desfășurată în aprilie 2013, și cu statele membre din
cadrul Grupului privind viitorul TVA, desfășurată în ianuarie 2013. Rezultatele obținute de Grupul de experți în
materie de TVA pot fi consultate la adresa: http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/vat/key_documents/expert_group/index_en.htm Rezultatele obținute de Grupul privind
viitorul TVA pot fi consultate la adresa: http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/vat/key_documents/discussions_member_states/index_en.htm Evaluarea
impactului Propunerea este însoțită de o evaluare a
impactului. Dintre opțiunile evaluate în detaliu, opțiunea
preferată este o declarație standard privind TVA, obligatorie pentru statele
membre și pentru întreprinderi, care cuprinde o listă de informații standardizate
din care numai un număr redus de elemente sunt necesare în toate cazurile.
Aceasta maximizează reducerea sarcinii pentru întreprinderi, limitând totodată
costurile pentru statele membre. Se estimează că opțiunea preferată va reduce
sarcina administrativă cu maximum 15 miliarde EUR pe an. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII Propunerea se bazează pe articolul 113 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în măsura în care
armonizarea respectivă este necesară pentru a se asigura funcționarea pieței
interne și pentru a se evita denaturarea concurenței. Principiul
subsidiarității Obiectivele propunerii nu pot fi realizate în
măsură suficientă de către statele membre. Standardizarea declarației privind
TVA poate fi realizată numai prin intermediul procesului legislativ al UE, prin
modificarea Directivei TVA, care stabilește normele relevante referitoare la
declarația privind TVA. Domeniul de aplicare al propunerii este
limitat la ceea ce poate fi realizat numai prin legislația UE și, prin urmare,
este în conformitate cu principiul subsidiarității. Principiul
proporționalității Modificările aduse Directivei TVA sunt
necesare pentru standardizarea declarațiilor privind TVA și pentru limitarea
cerințelor în materie de informare la ceea ce este necesar pentru controlul și
colectarea TVA, pentru a permite reducerea sarcinilor administrative ale
întreprinderilor și eliminarea obstacolelor din calea bunei funcționări a
pieței interne. În plus, denaturarea concurenței poate fi mai
bine evitată prin creșterea posibilităților de control pe care un formular
standard le oferă statelor membre. Prin urmare, propunerea respectă principiul
proporționalității. Alegerea
instrumentelor Instrumentul propus este o directivă, dat
fiind că actul legislativ modificat este o directivă și niciun alt act
legislativ nu ar fi adecvat. Documente
explicative Statele membre sunt obligate să comunice
Comisiei textul dispozițiilor naționale de transpunere a directivei, precum și
unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele
prezentei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de
transpunere. Acest lucru este justificat și proporțional. 4. IMPLICAȚIILE BUGETARE Propunerea nu are niciun impact negativ asupra
bugetului UE. 5. EXPLICAREA DETALIATĂ A PROPUNERII Ideea care stă la baza unei declarații
standard privind TVA este de a permite tuturor întreprinderilor să furnizeze
fiecărui stat membru informații standardizate, prezentate într-un format comun,
de preferință electronic. Astfel, o întreprindere care depune o declarație
privind TVA într-un stat membru poate cu ușurință să completeze și să depună o
declarație privind TVA într-un alt stat membru, pentru că informațiile și modul
de depunere sunt standardizate. Declarația standard privind TVA ar trebui să
fie disponibilă pentru toate întreprinderile, deoarece limitarea acesteia la
anumite categorii de întreprinderi ar servi doar la reducerea domeniului său de
aplicare, ar spori dificultățile și, prin urmare, ar împiedica reducerea sarcinii.
De asemenea, în scopul reducerii costurilor și a dificultăților pentru statele
membre, ar trebui să existe, la nivelul UE, o singură declarație privind TVA,
și anume declarația standard privind TVA. Propunerea abordează aspecte legate de
conținutul declarației standard privind TVA, de momentul și modalitățile de
depunere a acesteia, precum și de corecturile care îi pot fi aduse. În ceea ce
privește conținutul, elementele esențiale pentru reducerea sarcinilor
întreprinderilor sunt atât cantitatea de informații, cât și standardizarea
acestora. Propunerea enumeră maximum douăzeci și șase de rubrici de informații
care trebuie completate de către întreprinderi, statele membre putând alege să
acorde întreprinderilor scutiri de la toate aceste rubrici, în afară de cinci.
Informațiile furnizate ar trebui să fie consecvente în toate statele membre,
astfel încât informațiile declarate într-un stat membru să fie determinate în
exact același mod în care sunt determinate în toate celelalte state membre. În plus, statele membre pot solicita
informații suplimentare pentru controlul și administrarea TVA, în cazul
anumitor regiuni, teritorii, sau regimuri speciale, permise în mod excepțional
de legislația în domeniul TVA. Numai în aceste cazuri justificate în mod corespunzător,
statele membre pot solicita întreprinderilor să furnizeze mai multe informații
decât sunt prevăzute în cele douăzeci și șase de rubrici de informații
standard. În ceea ce privește depunerea, propunerea
prevede un standard minim. Toate întreprinderile ar trebui să aibă
posibilitatea să depună declarații lunare privind TVA, cu obligația de a achita
TVA până la sfârșitul lunii care urmează după perioada aferentă declarației
privind TVA. În afară de aceasta, statele membre pot reduce și mai mult sarcinile
pentru a permite prelungirea perioadelor aferente declarației privind TVA până
la un an și pentru a extinde termenul de depunere a declarațiilor și de plată
cu până la o lună. Acest lucru ar trebui să garanteze că nicio întreprindere nu
este obligată să depună mai frecvent declarații privind TVA și nici să achite
TVA datorat într-un termen redus. Propunerea încurajează, de asemenea, depunerea
declarațiilor prin mijloace electronice. Întreprinderile ar trebui să aibă
dreptul de a depune declarația standard privind TVA prin mijloace electronice
în toate statele membre, inclusiv prin transferul electronic de fișiere,
folosind semnături electronice avansate, interoperabile în întreaga UE, sau
alte tehnologii care oferă un nivel similar de securitate. Pentru a se asigura standardizarea anumitor
aspecte tehnice legate de declarația privind TVA, lucru care este imposibil de
realizat printr-o directivă, în propunere se prevede recurgerea la procedura de
comitologie. Aceasta este avută în vedere acolo unde este necesară pentru
detaliile tehnice ale declarației, pentru definițiile și procedurile comune,
pentru tratamentul detaliat al corecturilor, precum și pentru metodele comune
de depunere pe cale electronică. Articolele 178,
185, 211, 271 și 318 Termenul „declarație privind TVA” din
Directiva TVA se înlocuiește cu termenul „declarație standard privind TVA”
pentru a se evita orice confuzie, întrucât capitolul 5 de la titlul XI a fost
împărțit în două secțiuni, și anume „Declarația standard privind TVA” și „Alte
declarații și informații.” Acest lucru afectează modificările aduse articolelor
178, 185, 211, 271 și 318. Definiția „declarației privind TVA” de la
articolul 357 punctul 5 și de la articolul 358 punctul 4 se aplică, de la 1
ianuarie 2015, capitolului referitor la regimurile speciale pentru persoanele
impozabile nestabilite care prestează servicii de telecomunicații, servicii de
radiodifuziune și televiziune și servicii electronice în beneficiul persoanelor
neimpozabile și poate rămâne neschimbată. Articolele 206
și 252 Articolul 206, în forma sa actuală, permite
statelor membre să opteze pentru un alt termen de plată decât cel al depunerii
declarației privind TVA și să solicite plăți intermediare. Această dispoziție,
care permite coexistența mai multor termene de plată, ar anula parțial
beneficiile declarației standard privind TVA propuse. Prin urmare, regula
generală conform căreia achitarea TVA se face în momentul depunerii declarației
standard privind TVA este menținută la articolul 206, dar se elimină posibilitatea
ca statele membre să aleagă orice alt termen de plată. În conformitate cu articolul 252, declarația
standard privind TVA trebuie depusă până la sfârșitul lunii următoare perioadei
aferente declarației standard privind TVA . În unele cazuri, pentru a se evita
reducerea termenelor de plată pentru întreprinderi, statele membre sunt
autorizate să prelungească termenul limită pentru depunerea declarației
standard privind TVA cu încă o lună. Astfel, atât depunerea declarației privind
TVA, cât și achitarea TVA trebuie efectuate la minimum o lună și la maximum 2
luni de la sfârșitul perioadei aferente declarației privind TVA. În conformitate cu articolul 252, perioada
aferentă declarației standard privind TVA este de o lună. Cu toate acestea,
pentru ca întreprinderile să nu depună declarațiile standard privind TVA mai
frecvent decât o fac în prezent, statele membre pot permite întreprinderilor să
depună declarații standard privind TVA pentru o perioadă de până la un an. În concordanță cu politica comună a Uniunii
privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii[6], microîntreprinderile cu o
cifră de afaceri anuală mai mică de 2 000 000 EUR pot depune
declarații trimestriale privind TVA, cu excepția cazului în care există un risc
pentru controlul și colectarea TVA. Articolul 250 În toate declarațiile standard privind TVA
sunt solicitate cinci tipuri de informații, referitoare la taxa în aval și taxa
în amonte, la valorile nete asociate și la suma netă care trebuie plătită sau
rambursată. În prezent, toate statele membre solicită aceste informații, în
temeiul actualului articol 250 alineatul (1). Pentru a atinge nivelul dorit de
standardizare, sunt necesare norme comune în materie de corectare a
declarațiilor privind TVA. Cu toate acestea, ar trebui să li se permită
statelor membre să își stabilească propriile perioade de corectare, întrucât
aceste perioade sunt strâns legate de procedurile naționale de audit. Prin
urmare, la al doilea paragraf, se introduce principiul conform căruia persoanele
impozabile sunt autorizate să corecteze declarațiile privind TVA într-o
perioadă de timp stabilită de către statele membre. Valoarea totală a
livrărilor și achizițiilor intracomunitare de bunuri poate fi stabilită pe baza
listelor de vânzări din UE și, prin urmare, nu ar trebui să fie inclusă în
declarația standard privind TVA. Cu toate acestea, este necesară o perioadă de
tranziție pentru ajustarea sistemelor statistice naționale care, în prezent,
pentru compilarea statisticilor privind comerțul intracomunitar de mărfuri[7], se bazează, în mare măsură, pe
informațiile furnizate în declarațiile privind TVA. Articolul 251 Pe lângă informațiile obligatorii din
declarația standard privind TVA, statele membre pot solicita și alte informații
în scopuri de analiză a riscurilor și de control. Pentru a reduce sarcinile
întreprinderilor și pentru a exclude informațiile necesare în scopuri
statistice, nu în scopul TVA, cerințele în materie de informații suplimentare
trebuie să fie standardizate și menținute la un nivel minim. O parte dintre informațiile suplimentare sunt
specifice anumitor tranzacții din Directiva TVA și sunt standardizate.
Articolul 251 alineatul (1) permite informații standardizate suplimentare în
legătură cu vânzările și cu TVA datorat și conține opt tipuri de informații.
Articolul 251 alineatul (2) permite treisprezece tipuri de informații
standardizate legate de achiziții și de TVA deductibil. Cu toate acestea, atunci când statele membre
aplică norme speciale în anumite regiuni sau teritorii sau pentru regimuri
speciale aplicabile anumitor persoane sau tranzacții impozabile, sunt necesare
și alte informații suplimentare. Acest lucru este prevăzut la articolul 251
alineatul (3). Din cauza caracterului său specific, conținutul informațiilor
suplimentare menționate la articolul 251 alineatul (3) vor fi standardizate
prin procedura de comitologie. Pentru a asigura transparența și a facilita
conformarea întreprinderilor, în cazul în care statele membre solicită
informații suplimentare, acest lucru ar trebui notificat comitetului
corespunzător. Noul articol
252a Depunerea declarației prin mijloace
electronice ar trebui să fie promovată mai mult și, deși statele membre trebuie
să permită și pot solicita depunerea prin mijloace electronice, acest lucru ar
trebui să fie îmbunătățit în continuare pentru a permite transferul de fișiere,
ca în cazul declarațiilor recapitulative, și pentru a furniza metode comune
sigure de transmitere, inclusiv utilizarea semnăturilor electronice avansate.
Definițiile utilizate în acest articol sunt în concordanță cu Directiva 1999/93/CE[8] privind semnăturile
electronice. Totuși, poate fi necesar ca aceste definiții să fie adaptate după
adoptarea propunerii Comisiei de regulament privind identificarea electronică
și serviciile de asigurare a încrederii pentru tranzacțiile electronice pe
piața internă[9]. Acest articol standardizează și mai mult
actualul articol 250 alineatul (2). Articolul 253 Se elimină întrucât constituie o măsură
specifică aplicabilă numai Suediei și ar fi contrar obiectivelor unei
declarații standard privind TVA. Articolul 254 Conținutul acestui articol este transferat la
noul articol 257a din noua secțiune 2 cu titlul „Alte declarații și
informații”. Acest lucru se datorează faptului că, deși eventualele informații
specifice solicitate vânzătorului unui mijloc de transport nou în temeiul
actualului articolul 254 nu ar trebui incluse într-o declarație standard
privind TVA, informațiile respective sunt totuși necesare. Articolul 255 Acest articol înlocuiește articolele 255, 256
și 257 și le reunește într-un singur articol. Nu există nicio modificare de
substanță. Articolele 256
și 257 Conținutul acestor articole este transferat la
articolul 255. Articolele 258
și 259 Articolul 258 privind prezentarea informațiilor
referitoare la achizițiile intracomunitare de mijloace de transport noi și de
produse supuse accizelor, precum și articolul 259 privind informațiile necesare
pentru verificarea aplicării corecte a normelor privind achiziționarea de
mijloace de transport noi sunt în continuare necesare, dar sunt modificate
astfel încât să reflecte faptul că aceste informații pot fi solicitate în alte
declarații. Articolul 260 Informațiile privind importurile de bunuri
sunt acum incluse la articolele 251 alineatul (1) litera (g) și la articolul 251
alineatul (2) litera (g) și, prin urmare, prezentul articol ar trebui să fie
eliminat. Articolul 261 Statele membre nu mai au dreptul de a solicita
persoanelor impozabile să depună o declarație sintetică anuală privind TVA care
să prezinte detaliat toate tranzacțiile declarate în declarațiile periodice
privind TVA din anul precedent și care oferă informațiile necesare pentru
eventualele ajustări. Ajustările sunt incluse în declarația standard privind
TVA prin articolul 251 alineatul (2) litera (h) și, prin urmare, articolul 261
ar trebui eliminat. Noile
articole 255a și 255b Ca și în cazul declarației privind TVA pentru
regimurile speciale aplicabile persoanelor impozabile nestabilite care
prestează servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și
televiziune și servicii electronice unor persoane neimpozabile, Directiva TVA
ar trebui să stabilească cerințele în materie de informații, iar un regulament
de punere în aplicare al Comisiei ar trebui să precizeze detaliile tehnice.
Aceste articole reproduc procedura respectivă prin faptul că prevăd că
detaliile tehnice legate de informațiile menționate la articolele 250 și 251,
de definițiile și procedurile comune pentru transmiterea informațiilor, de
procedurile comune prin care se pot efectua corecturile și de metodele
electronice comune, cu excepția utilizării semnăturilor electronice avansate,
pot fi convenite printr-un regulament de punere în aplicare al Comisiei, prin
intermediul procedurii de comitologie. Noul articol
257a Articolul 254 este transferat în noua secțiune
2 privind „Alte declarații și informații”, întrucât informațiile referitoare la
vânzarea de mijloace de transport noi nu sunt incluse în declarația standard
privind TVA. Articolul 272 În scopul asigurării unei aplicări coerente a
declarației standard privind TVA, ar trebui ca statele membre să fie autorizate
să scutească unele persoane impozabile de obligația de a depune o declarație
privind TVA în anumite cazuri limitate. Aceste cazuri sunt cele în care persoana
impozabilă nu este supusă TVA pentru achizițiile sale intracomunitare sau face
obiectul scutirii pentru întreprinderi mici sau al regimului comun forfetar
pentru agricultori. Articolul 273 Pentru a se asigura că declarația standard
privind TVA este, într-adevăr, standardizată, statele membre nu ar trebui să
fie autorizate să impună întreprinderilor alte obligații suplimentare în ceea
ce privește declarația standard privind TVA decât cele specificate și, prin
urmare, opțiunea de a se face acest lucru, prevăzută la articolul 273, este
exclusă în ceea ce privește declarația standard privind TVA. 2013/0343 (CNS) Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2006/112/CE
privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește o
declarație standard privind TVA CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, în special articolul 113, având în vedere propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act
legislativ către parlamentele naționale, având în vedere avizul Parlamentului European[10], având în vedere avizul Comitetului Economic și
Social European[11], hotărând în conformitate cu o procedură
legislativă specială, întrucât: (1) Directiva 2006/112/CE a
Consiliului[12]
prevede obligativitatea persoanelor impozabile de a depune declarații privind
TVA, dar le permite statelor membre să fie flexibile pentru a determina
informațiile necesare. Acest lucru dă naștere unor norme și proceduri diferite
în ceea ce privește depunerea declarațiilor privind TVA în Uniune, unor
dificultăți mai mari pentru întreprinderi și unor obligații în materie de TVA
care creează obstacole în calea schimburilor comerciale din Uniune. (2) Pentru a reduce sarcinile
întreprinderilor și a îmbunătăți funcționarea pieței interne, ar trebui
introdusă o declarație standard privind TVA pentru toate întreprinderile care
efectuează tranzacții comerciale în Uniune; utilizarea declarațiilor
standardizate ar trebui să faciliteze controlul declarațiilor privind TVA de
către statele membre. (3) Este necesar ca sarcinile
administrative să fie reduse la minimum. Prin urmare, în declarația standard
privind TVA ar trebui să figureze un set limitat de informații obligatorii. În
plus, în ceea ce privește declarația standard privind TVA și alte declarații,
statele membre nu ar trebui să fie autorizate să solicite alte informații decât
cele prevăzute la titlul XI capitolul 5 din directivă. (4) Statele membre ar trebui să
fie autorizate să solicite persoanelor impozabile informații suplimentare și,
în acest scop, este oportun să se stabilească o listă standardizată cu
informațiile suplimentare care pot fi solicitate. Acest lucru este util pentru
analiza riscurilor și în scopuri de control. Pentru a asigura transparența și standardizarea,
statele membre care solicită aceste informații suplimentare ar trebui să
informeze în acest sens Comitetul permanent pentru cooperare administrativă. (5) Pentru a permite statelor
membre să își adapteze sistemele în vederea compilării de statistici
referitoare la livrările și la achizițiile de bunuri din cadrul Uniunii,
informațiile privind valoarea totală a livrărilor și a achizițiilor de bunuri
din cadrul Uniunii ar trebui să facă parte din informațiile obligatorii
prevăzute în declarația standard privind TVA până la 31 decembrie 2019. (6) Perioada fiscală ar trebui să
fie lunară pentru toate întreprinderile, cu excepția microîntreprinderilor care
ar trebui să depună declarațiile standard privind TVA trimestrial. Ar trebui să
fie în continuare posibil ca statele membre să prelungească această perioadă
până la un an, pentru a reduce sarcina administrativă. (7) La sfârșitul lunii care
urmează perioadei fiscale, ar trebui stabilit un termen limită comun pentru
depunerea declarației standard privind TVA pentru a crea un standard minim, dar
acordând flexibilitate statelor membre pentru a prelungi acest termen cu încă o
lună pentru a evita creșterea sarcinilor administrative ale întreprinderilor. (8) Termenele de plată ar trebui
să fie armonizate cu scopul de a reduce sarcina administrativă, iar valoarea
netă a TVA ar trebui să fie achitată în momentul depunerii declarației standard
privind TVA sau, în orice caz, în momentul expirării termenului până la care
trebuie depusă declarația standard privind TVA. (9) Pentru a încuraja depunerea
electronică, ar trebui permisă depunerea declarației standard privind TVA prin
mijloace electronice. (10) Având în vedere că declarația
standard privind TVA cuprinde toate informațiile necesare pentru eventualele ajustări
care trebuie făcute, este oportun să se renunțe la cerințele specifice
referitoare la importul de bunuri și la declarația sintetică anuală privind
TVA. (11) Declarația standard privind
TVA ar trebui utilizată de toate întreprinderile care livrează anumite bunuri
similare și, prin urmare, posibilitatea ca statele membre să scutească anumite
întreprinderi de obligația de a depune o declarație standard privind TVA ar
trebui să fie restricționată, astfel încât cerința privind depunerea
declarației respective să se aplice în mod coerent în întreaga Uniune. (12) În ceea ce privește mijloacele
de transport noi și produsele supuse accizelor, informațiile solicitate au un
caracter specific și limitat. Standardizarea acestor informații în declarația
standard privind TVA nu este adecvată. În schimb, informațiile ar trebui să fie
colectate prin intermediul unei declarații separate, în vederea reducerii
sarcinii pentru majoritatea întreprinderilor. (13) În vederea asigurării unor
condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Directivei 2006/112/CE, ar
trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește
furnizarea detaliilor tehnice, inclusiv un mesaj electronic comun pentru
transmitere, un set comun de definiții și de proceduri de depunere, proceduri
comune prin care se pot efectua corecturi și metode electronice comune care să
ofere un nivel suficient de securitate pentru depunerea declarației standard
privind TVA. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu
Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16
februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind
mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de
executare de către Comisie[13]. (14) În conformitate cu Declarația
politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011
privind documentele explicative[14],
statele membre s-au angajat să anexeze, în cazuri justificate, la notificarea
măsurilor lor de transpunere, unul sau mai multe documente care să explice
relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din
instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă,
organul legislativ consideră că transmiterea unor astfel de documente este
justificată. (15) Prin urmare, Directiva 2006/112/CE
ar trebui modificată în consecință, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ: Articolul 1 Directiva 2006/112/CE se modifică după cum
urmează: (1) La articolul 178, litera (c) se
înlocuiește cu următorul text: „(c) pentru deducerile în temeiul
articolului 168 litera (c), în ceea ce privește achiziția intracomunitară de
bunuri, aceasta are obligația de a include în declarația standard privind TVA
prevăzută la articolul 250 valoarea TVA datorate pentru achizițiile sale
intracomunitare de bunuri și are obligația de a deține o factură emisă în
conformitate cu titlul XI capitolul 3 secțiunile 3, 4 și 5;” (2) La articolul 185, alineatul (1)
se înlocuiește cu următorul text: „(1) Regularizarea se efectuează în special
atunci când, după întocmirea declarației standard privind TVA, apar modificări
ale factorilor utilizați la stabilirea sumei de dedus, de exemplu atunci când
se anulează cumpărări sau se obțin reduceri de preț.” (3) Articolul 206 se înlocuiește cu
următorul text: „Articolul 206 Orice persoană impozabilă obligată la plata
TVA are obligația de a plăti valoarea netă a TVA cu ocazia depunerii
declarației standard privind TVA prevăzute la articolul 250, sau, în orice caz,
la expirarea termenului până la care trebuie depusă declarația standard privind
TVA.” (4) La
articolul 211, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În special, statele membre pot prevedea că,
în cazul importului de bunuri efectuat de către persoane impozabile sau de
anumite categorii de astfel de persoane ori de către persoane obligate la plata
TVA sau de anumite categorii de astfel de persoane, TVA datorat pentru import
nu este necesar să fie achitată la momentul importului, cu condiția să fie
menționată ca atare în declarația standard privind TVA care urmează să fie
depusă în conformitate cu articolul 250.” (5) Înaintea articolului 250 se inserează
următorul titlu de secțiune: „Secțiunea
1 Declarația
standard privind TVA” (6) Articolele 250, 251 și 252 se înlocuiesc
cu următorul text: „Articolul 250, [articolul 250 alineatul (1)] (1) Fiecare persoană impozabilă depune o
declarație standard privind TVA, care include codul său de înregistrare în
scopuri de TVA sau numărul său de înregistrare fiscală și perioada fiscală în
cauză, care stabilește: (a) taxa care a devenit exigibilă; (b) taxa pentru care este efectuată
deducerea; (c) valoarea netă a TVA care trebuie
plătită sau care urmează a fi rambursată; (d) valoarea totală, fără TVA, a
tranzacțiilor pentru care taxa a devenit exigibilă, inclusiv valoarea
tranzacțiilor scutite; (e) valoarea totală, fără TVA, a
tranzacțiilor pentru care este efectuată deducerea; (f) valoarea totală a livrărilor de
bunuri menționate la articolul 138 pentru perioadele fiscale de până la 31
decembrie 2019. (g) valoarea totală, fără TVA, a
achizițiilor intracomunitare de bunuri sau a tranzacțiilor asimilate acestora
pentru perioadele fiscale, de până la 31 decembrie 2019. (2) Statele membre permit corectarea
declarației standard privind TVA și stabilesc perioada de timp în raport cu
care pot fi efectuate astfel de corecții. Articolul 251 [articolul 251] (1) Pentru tranzacții pentru care TVA a
devenit exigibilă în cursul perioadei fiscale, pe lângă informațiile prevăzute
la articolul 250 alineatul (1), statele membre pot solicita ca declarația
standard privind TVA care acoperă o anumită perioadă fiscală să conțină oricare
dintre informațiile următoare sau toate aceste informații: (a) taxa aferentă și valoarea totală, fără
TVA, a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii pentru fiecare rată; (b) valoarea totală a livrărilor de bunuri
menționate la articolul 138 pentru perioadele fiscale ulterioare datei de 31
decembrie 2019; (c) valoarea totală, fără TVA, a prestărilor
de servicii, altele decât serviciile care sunt scutite de TVA în statul membru
în care tranzacția este impozabilă, pentru care beneficiarul are obligația de a
plăti taxa în temeiul articolului 196; (d) valoarea totală, fără TVA, a livrărilor
de bunuri sau a prestărilor de servicii care nu sunt menționate la litera (c),
pentru care beneficiarul are obligația de a plăti taxa; (e) valoarea totală a livrărilor de bunuri
menționate la articolul 146 alineatul (1) literele (a) și (b); (f) valoarea totală a oricăror alte
tranzacții scutite, neincluse la literele (b)-(e); (g) taxa pe: (i) achiziții intracomunitare de bunuri sau
tranzacții asimilate acestora, în temeiul articolelor 21 sau 22; (ii) livrări de bunuri sau prestări de
servicii primite pentru care beneficiarul are obligația de a plăti TVA; (iii) importul de bunuri, în cazul în care
statul membru își exercită opțiunea prevăzută la articolul 211 al doilea
paragraf. (2) Pentru tranzacțiile în cazul cărora
se efectuează o deducere a TVA în cursul perioadei fiscale, pe lângă
informațiile menționate la articolul 250 alineatul (1), statele membre pot
solicita ca declarația standard privind TVA care acoperă o anumită perioadă
fiscală să conțină oricare dintre sau toate informațiile următoare: (a) taxa aferentă și valoarea totală, fără
TVA, a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii primite, altele decât
cele menționate la literele (b)-(g); (b) valoarea totală, fără TVA, a achizițiilor
intracomunitare de bunuri sau a tranzacțiilor asimilate acestora pentru
perioadele fiscale ulterioare datei de 31 decembrie 2019; (c) taxa aferentă achizițiilor
intracomunitare de bunuri sau tranzacțiilor asimilate acestora; (d) taxa aferentă și valoarea totală, fără
TVA, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii primite pentru care
beneficiarul are obligația de a plăti taxa în conformitate cu articolul 199 sau
199a sau cu o măsură națională autorizată în temeiul articolului 199b sau 395; (e) taxa aferentă și valoarea totală, fără
TVA, a prestărilor de servicii primite, altele decât serviciile care sunt
scutite de TVA în statul membru în care tranzacția este impozabilă, pentru care
beneficiarul are obligația de a plăti taxa în temeiul articolului 196; (f) taxa aferentă și valoarea totală, fără
TVA, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii care nu sunt menționate
la literele (c) și (d), pentru care beneficiarul are obligația de a plăti taxa; (g) taxa aferentă și valoarea totală, fără
TVA, a importului de bunuri; (h) orice ajustare a deducerilor, astfel se
prevede la articolul 184. (3) Pentru tranzacții inițiate în sau
având ca destinație o anumită regiune sau un anumit teritoriu pentru care se
aplică norme speciale sau care sunt acoperite de un regim special în afara
regimului normal de TVA, pentru care TVA a devenit exigibilă în cursul
perioadei fiscale, pe lângă informațiile prevăzute la articolul 250 alineatul (1),
statele membre pot solicita ca declarația standard privind TVA care acoperă o
anumită perioadă fiscală să includă unul dintre elementele următoare sau
ambele: (a) informații necesare pentru calcularea
taxei care a devenit exigibilă; (b) informații necesare pentru calcularea TVA
deductibile. (4) Statele membre informează comitetul
instituit prin articolul 58 din Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului[15] cu privire la măsurile
legislative naționale adoptate în temeiul prezentului articol alineatele (1), (2)
și (3). Articolul 252 [articolul 252] (1) Declarația standard privind TVA se depune
până la un termen care urmează să fie stabilit de statele membre. Termenul
respectiv nu se poate fixa la mai puțin de o lună și mai mult de două luni de
la încheierea fiecărei perioade fiscale. (2) Perioada fiscală se stabilește la o lună
calendaristică. Cu toate acestea, statele membre trebuie să
permită o perioadă fiscală de trei luni calendaristice pentru persoanele
impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 2 000 000 EUR
sau echivalentul în moneda națională, calculată în conformitate cu articolul 288,
cu excepția cazului în care este necesară o lună calendaristică pentru a
preveni evaziunea sau frauda fiscală în cazuri specifice. În alte cazuri, statele membre pot stabili
perioade fiscale mai lungi, cu condiția ca perioadele respective să nu
depășească un an.” (7) Se introduce următorul articol 252a: „Articolul 252a [articolul 250 alineatul (2)
și articol nou] Statele membre permit și pot solicita
depunerea declarației standard privind TVA prin mijloace electronice. Aceasta
include posibilitatea de a utiliza transferul electronic al fișierelor. Declarațiile standard privind TVA depuse prin
mijloace electronice sunt acceptate de statele membre atunci când
autenticitatea originii și integritatea conținutului acestora sunt asigurate
printr-o semnătură electronică avansată, în sensul articolului 2 punctul 2 din
Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului[16], bazată pe un certificat
calificat și creată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii, în
sensul articolului 2 punctele 6 și 10 din Directiva 1999/93/CE sau prin alte
metode care oferă un nivel similar de securitate.” (8) Articolele 253 și 254 se elimină. (9) Articolul 255 se înlocuiește cu
următorul text: „Articolul 255[articolele 255, 256 și 257] Statele membre iau măsurile necesare pentru a
se asigura că următoarele persoane respectă obligațiile referitoare la depunerea
unei declarații standard privind TVA, în conformitate cu prezenta secțiune: (a) clientul aurului de investiții ca
persoană obligată la plata TVA în temeiul articolului 198 alineatul (1) sau
dacă, în cazul aurului sub formă de materie primă, produse semiprelucrate sau
aur de investiții, definit la articolul 344 alineatul (1), statele membre își
exercită opțiunea prevăzută la articolul 198 alineatul (2) de a desemna
clientul ca persoană obligată la plata TVA; (b) persoanele considerate ca persoane
obligate la plata TVA în locul unei persoane impozabile nestabilite pe
teritoriul lor, în conformitate cu articolele 194-197 și cu articolul 204; (c) persoanele juridice neimpozabile
care sunt obligate la plata TVA datorat pentru achiziții intracomunitare de bunuri,
în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (b) punctul (i).” (10) Se introduc următoarele articole 255a și 255b: „Articolul 255a [nou] Următoarele elemente se stabilesc în
conformitate cu procedura prevăzută la articolul 255b: (a) detaliile tehnice, inclusiv un mesaj
electronic comun, privind transmiterea informațiilor menționate la articolele 250
și 251; (b) un set comun de definiții și
proceduri pentru transmiterea informațiilor menționate la articolele 250 și 251; (c) proceduri comune prin care se pot
aduce corecții declarației standard privind TVA; (d) metode electronice comune care să
ofere un nivel suficient de securitate pentru depunerea declarației standard
privind TVA. „Articolul 255b [nou] (1) Comisia este asistată de comitetul instituit
prin articolul 58 din Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului(*).
Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011
al Parlamentului European și al Consiliului(**). (2) Atunci când se face trimitere la prezentul
alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. __________________________ (*) JO L 268, 12.10.2010, p. 1. (**) JO L 55, 28.2.2011, p. 13.” (11) Articolele 256 și 257 se elimină. (12) Înaintea articolului 255b se inserează
următorul titlu de secțiune: „Secțiunea
2 Alte
declarații și informații” (13) Se introduce următorul articol 257a: „Articolul 257a
[articolul 254] În cazul livrărilor de mijloace de transport
noi efectuate în conformitate cu condițiile menționate la articolul 138
alineatul (2) litera (a) de către o persoană impozabilă identificată în scopuri
de TVA pentru un client neidentificat în scopuri de TVA sau de către o persoană
impozabilă, astfel cum este definită la articolul 9 alineatul (2), statele
membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că vânzătorul comunică
toate informațiile necesare pentru a permite aplicarea TVA și controlul
aplicării acesteia de către autoritățile fiscale.” (14) Articolele 258 și 259 se înlocuiesc cu
următorul text: „Articolul
258 Statele membre stabilesc norme de aplicare
pentru depunerea declarațiilor pentru achizițiile intracomunitare de mijloace
de transport noi, în temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul
(ii), și pentru achizițiile intracomunitare de produse supuse accizelor, în
temeiul articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul (iii). Articolul
259 Statele membre pot solicita persoanelor care
efectuează achiziții intracomunitare de mijloace de transport noi în temeiul
articolului 2 alineatul (1) litera (b) punctul (ii) să furnizeze, în momentul
depunerii declarațiilor, toate informațiile necesare pentru aplicarea TVA și
pentru controlul aplicării TVA de către autoritățile fiscale.” (15) Articolele 260 și 261 se elimină. (16) La articolul 271, prima teză se
înlocuiește cu următorul text: „În baza autorizației prevăzute la articolul 269,
statele membre care stabilesc la peste trei luni perioada fiscală pentru care
persoanele impozabile au obligația de a depune declarația standard privind TVA
prevăzută la articolul 250 pot permite persoanelor respective să depună
declarații recapitulative pentru aceeași perioadă, în cazul în care persoanele
impozabile respective îndeplinesc următoarele trei condiții:” (17) Articolul 272 se modifică după cum
urmează: (a) La alineatul (1), al doilea paragraf se
elimină. (b) Se introduce următorul alineat (1a): „(1a) Statele membre nu pot scuti următoarele
persoane impozabile de următoarele obligații: (a) persoanele impozabile menționate la
alineatul (1) litera (b) de la obligațiile de facturare prevăzute la capitolul 3
secțiunile 3-6 și la capitolul 4 secțiunea 3; (b) persoanele impozabile menționate la
alineatul (1) literele (b) și (c) de la obligațiile aferente declarației
standard privind TVA prevăzute la capitolul 5 secțiunea 1.” (18) La articolul 273, al doilea paragraf se
înlocuiește cu următorul text: „Opțiunea prevăzută la primul paragraf nu
poate fi considerată ca argument pentru a impune alte obligații de facturare și
alte obligații aferente declarației standard privind TVA decât cele stabilite
la capitolul 3 și la capitolul 5 secțiunea 1.” (19) La articolul 318 alineatul (1),
primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Pentru a simplifica procedura de colectare a
taxei și după consultarea comitetului TVA, statele membre pot prevedea că,
pentru anumite tranzacții sau pentru anumite categorii de comercianți persoane
impozabile, baza impozabilă pentru livrările de bunuri supuse regimului marjei
urmează a fi determinată pentru fiecare perioadă fiscală în cursul căreia
comerciantul persoană impozabilă are obligația de a depune declarația standard
privind TVA prevăzută la articolul 250.” Articolul 2 (1) Statele membre asigură
intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative
necesare pentru a se conforma prezentei directive până cel târziu la 31
decembrie 2016. Statele membre comunică Comisiei textul acestor acte. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele
cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de
trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea
de efectuare a acestei trimiteri. (2) Statele membre comunică
Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în
domeniul reglementat de prezenta directivă. Articolul 3 Prezenta directivă intră în vigoare în a
douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolul 4 Prezenta directivă se adresează
statelor membre. Adoptată la Bruxelles, Pentru
Consiliu Președintele [1] COM(2010) 695 final. [2] COM(2011) 851 final. [3] Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006
privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p.1). [4] COM(2013) 122 final. [5] COM(2012) 573 final. [6] Recomandarea Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea
microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003,
p. 36). [7] Regulamentul (CE) nr. 638/2004 al Parlamentului
European și al Consiliului din 31 martie 2004 privind statisticile
comunitare ale comerțului cu mărfuri între statele membre și de abrogare a
Regulamentului (CEE) nr. 3330/91 al Consiliului (JO L 102, 7.4.2004, p. 1) [8] Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile
electronice (JO L 13, 19.1.2000, p. 12). [9] COM(2012) 0238 final – 2012/0146 (COD). [10] JO C , , p. . [11] JO C , , p. . [12] Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006
privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p. 1). [13] JO L 55, 28.2.2011, p. 13. [14] JO C 369, 17.12.2011, p. 14. [15] Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului din 7
octombrie 2010 privind cooperarea administrativă și combaterea fraudei în
domeniul taxei pe valoarea adăugată (JO L 268, 12.10.2010, p. 1).” [16] Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile
electronice (JO L 13, 19.1.2000, p. 12).