This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52013DC0422
COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT AND THE COUNCIL 4th Annual Report on Immigration and Asylum (2012)
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Al patrulea raport anual privind imigrația și azilul (2012)
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Al patrulea raport anual privind imigrația și azilul (2012)
/* COM/2013/0422 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Al patrulea raport anual privind imigrația și azilul (2012) /* COM/2013/0422 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Al patrulea raport anual privind
imigrația și azilul (2012) I. Introducere Anul 2012 a fost
marcat de o creștere cu aproape 10 % a numărului de solicitări
de azil, parțial din cauza conflictului din Siria, care a necesitat atât
un răspuns umanitar[1],
cât și unul în materie de protecție din partea UE. Acest lucru
ilustrează importanța realizării în cele din urmă a
sistemului european comun de azil, pentru a avea un statut uniform de
protecție în întreaga UE. În contextul crizei economice, atenția
liderilor europeni a continuat să fie concentrată asupra
asigurării redresării și creșterii economice. Deși
rata șomajului a rămas foarte ridicată, multe state membre s-au
confruntat cu o penurie de forță de muncă și de
competențe în anumite domenii. Ponderea populației în
vârstă de muncă a UE (grupa de vârstă 15-64 de ani), comparativ
cu totalul populației UE, a atins deja nivelul maxim în 2006, potrivit
datelor furnizate de Eurostat. Raportul de dependență a persoanelor
vârstnice a atins 26,8 % în 2012[2]
și se estimează că va crește brusc până la 52,6 %
până în 2060[3].
În acest context, o migrație bine gestionată poate juca un rol
pozitiv în stimularea creșterii economice și abordarea deficitelor de
pe piața forței de muncă. În 2012 au fost
propuse, negociate și finalizate câteva inițiative-cheie, fapt care a
reflectat dinamismul politicii privind migrația și azilul și
nevoia tot mai acută a unui răspuns coerent la nivelul UE. Au
continuat negocierile în vederea creării unor mecanisme de finanțare
după anul 2013, prin Regulamentul privind Fondul pentru azil și
migrație[4],
precum și negocierile referitoare la propunerea de reformare a
Regulamentului EURODAC[5],
la Directiva privind procedurile de azil[6],
Directiva privind lucrătorii sezonieri[7]
și Directiva privind persoanele transferate în cadrul aceleiași
companii[8].
O altă
evoluție importantă a fost începutul activității
Agenției UE pentru gestionarea sistemelor informatice la scară
largă, în spațiul de libertate, securitate și justiție[9], în special în ceea ce
privește Sistemul de Informații Schengen de a doua generație
(SIS II), Sistemul de Informații privind Vizele (VIS) și EURODAC.
Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate (AGMM)[10] a continuat să servească
drept cadru general al politicii externe a UE în materie de migrație
și azil. Rolul politicii comune în materie de vize în vederea
stimulării creșterii economice în UE a fost, de asemenea, în centrul
preocupărilor în 2012. Prezentul raport
se bazează, în principal, pe evaluările politice ale Comisiei și
este completat de un document de lucru factual al serviciilor Comisiei[11], conținând o anexă
în care sunt menționate date statistice detaliate cu privire la
evoluțiile la nivel european și la nivelul statelor membre, colectate
de rețeaua europeană de migrație (REM)[12]. Un raport privind dezvoltarea
rețelei de ofițeri de legătură în materie de imigrație[13] este, de asemenea, inclus în
documentul de lucru al serviciilor Comisiei. II. O
imagine de ansamblu a migrației în UE în 2012[14] Potrivit datelor Eurostat, la 1 ianuarie 2012,
populația totală a UE era de 503,7 milioane de persoane, ceea ce
reprezintă o creștere de 1,3 milioane față de 2011, care
este echivalentă cu o rată anuală de + 2,6 la 1000 de
locuitori, cifră compusă dintr-o creștere naturală de 0,4 milioane
(+ 0,8 ‰) și migrația netă plus o ajustare statistică
de 0,9 milioane (+ 1,8 ‰)[15].
Cei 20,7 milioane de resortisanți din țări terțe care
locuiesc în UE reprezintă aproximativ 4,1 % din populația totală
a UE, depășind numărul cetățenilor UE care locuiesc în
alt stat membru (13,6 milioane sau 2,7 % din populația totală a
UE)[16].
Numărul primelor permise de ședere eliberate resortisanților din
țări terțe s-a ridicat la aproximativ 2,5 milioane în 2011[17], numărul de permise
eliberate pe motive familiale reprezentând 30 % din numărul total,
comparativ cu 26 % pentru activități remunerate, 21 %
pentru studii și 23 % pentru diferite alte motive (de exemplu, din
motive legate de protecție, ședere fără drept de muncă).
În 2011, cele mai multe permise de ședere au fost eliberate
resortisanților din Ucraina (aproximativ 204 000), SUA (aproximativ
189 000), India (aproximativ 179 000), China (aproximativ
153 000) și Maroc (aproximativ 120 000). În timp ce numărul total de cereri de
azil a rămas cu mult sub nivelul maxim de 425 000 în 2001, s-a
înregistrat o creștere de 9,7 % față de 2011 a numărului
total de solicitanți de azil în 2012, ajungând la puțin peste
330 000, creștere generată în principal de un aflux sporit de
solicitanți de azil din Siria (al căror număr a fost de
aproximativ 23 510 în 2012 sau 7 %, comparativ cu 7 885[18] în 2011). Alte țări
din care a provenit un număr important de solicitanți de azil au fost
Afganistan (8 % din numărul total de solicitanți),
Federația Rusă (7 %), Pakistan (6 %) și Serbia
(6 %). În unele state membre s-a înregistrat o creștere a
numărului de cereri neîntemeiate, după liberalizarea vizelor, din
partea cetățenilor din Serbia, din Fosta Republică
Iugoslavă a Macedoniei, și, într-o anumită măsură, din
Bosnia și Herțegovina. În ceea ce privește protecția
acordată în 2012, un număr total de 71 580 de solicitanți de
azil au primit protecție în primă instanță [pentru
refugiați (37 245), protecție subsidiară (27 920) sau
umanitară (6 415)], reprezentând aproximativ 27 % din totalul deciziilor
luate[19]. În 2012 s-a
înregistrat o ușoară creștere a numărului de minori
neînsoțiți care au solicitat protecție internațională
în UE, de la 12 350 în 2011 la peste 12 610 în 2012[20], Germania, Suedia, Belgia
și Austria primind aproximativ 70 % din numărul total al
solicitanților. Acești minori neînsoțiți provin în
principal din Afganistan (5 350), Somalia (850), Guineea (430) și
Pakistan (415). Deși statisticile privind migranții
în situație neregulamentară continuă să fie incomplete sau,
din cauza naturii înseși a fenomenului pe care intenționează
să îl surprindă, au o fiabilitate redusă, migrația
neregulamentară continuă să fie o componentă majoră a
migrației către UE. Se pot utiliza indicatori precum refuzurile,
reținerile și returnările, cu toate că și aceștia
sunt supuși mai multor limitări. În 2012[21],
au fost respinse aproximativ 316 060 de cereri de intrare în UE, ceea ce
reprezintă o scădere de 8 % față de 2011, marea majoritate
a respingerilor înregistrându-se în Spania (63 %), în special la
frontierele terestre externe. Tot în 2012, au fost reținute aproximativ
427 195[22]
de persoane (o scădere față de 2011, când numărul acestora
a fost de 468 840) și, în 2012, statele membre au returnat aproximativ
186 630 de resortisanți ai țărilor terțe[23] (cu aproximativ 4 % mai
puțin decât în 2011). Rapoartele trimestriale ale Frontex[24] au avut, de asemenea, rolul de
a informa responsabilii politici, în timp util, asupra situației la
frontierele externe ale UE. Pentru perioada de referință
2008-2010, profilul victimelor traficului de persoane, diferențiat în
funcție de sex și vârstă, a fost de 68 % femei, 17 %
bărbați, 12 % fete și 3 % băieți.
Majoritatea victimelor identificate și presupuse sunt victime ale traficului
de persoane în vederea exploatării sexuale (62 %). Traficul de
persoane în scopul muncii forțate (25 %) se află pe locul doi, urmat
de traficul în alte scopuri, precum prelevarea de organe, desfășurarea
de activități infracționale sau vânzarea copiilor, într-un
procent mai redus (14 %)[25]
. Conform datelor furnizate de REM, colectate în câteva state membre, în 2012,
736 de resortisanți ai țărilor terțe[26] au primit permise de ședere
în calitate de victime ale traficului de persoane, iar conform datelor preliminare
ale unor state membre, 4 351 de traficanți[27] au fost arestați și
627 de traficanți[28]
au fost condamnați. III. Migrația
ca instrument de creștere Potrivit celor mai recente previziuni ale
Eurostat, numărul total al populației în vârstă de muncă (15-64
de ani) din UE a fost de 335,4 milioane în 2012 și se estimează
că va continua să scadă în următorii 50 de ani, ajungând la
290,6 milioane în 2060[29].
În condițiile îmbătrânirii populației și presupunând
că migrația continuă, în medie, în același ritm, raportul
de dependență a persoanelor vârstnice va crește de la 26,8 % în
2012 la 52,6 % în 2060. În condițiile unei imigrații mai reduse,
acest raport va fi și mai ridicat[30].
Impactul îmbătrânirii populației asupra productivității, a
competitivității și a creșterii se face deja resimțit
în UE.O migrație bine gestionată nu poate fi un remediu universal la
această provocare comună, dar poate juca un rol pozitiv. Atât în
cadrul reuniunilor informale ale Consiliului Justiție și Afaceri
Interne (JAI), cât și în cadrul Parlamentului European au loc
discuții politice privind modul în care migrația poate fi
gestionată mai eficient pentru a contribui la creșterea
economică[31]
. III.1. Strategii pentru abordarea deficitelor existente
pe piața forței de muncă Există mai
multe strategii complementare pentru a atenua deficitele din anumite sectoare
ale pieței forței de muncă. Acestea includ dezvoltarea în
continuare a instrumentelor care permit corelarea între cererea și oferta
de locuri de muncă[32],
prelungirea vieții profesionale, sporirea ratei de participare pe
piața muncii, perfecționarea competențelor forței de
muncă existente, încadrarea în muncă a șomerilor și o
mobilitate sporită a lucrătorilor în UE[33]. Ca parte a acestei strategii
coerente, este necesar să se acorde o atenție sporită
valorificării mai eficace a competențelor resortisanților țărilor
terțe stabiliți deja în UE[34],
precum și migrației economice bine gestionate, în parteneriat cu țările
terțe[35].
În „Pachetul privind ocuparea forței de muncă”[36], care prevede un program pe
termen mediu pentru acțiunile UE și ale statelor membre în vederea
sprijinirii unei redresări generatoare de locuri de muncă și a
realizării obiectivelor Strategiei Europa 2020 pentru locuri de muncă
și o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii, se recunoaște faptul că, pe termen mai lung, migrația
economică va constitui un aspect esențial pentru piața forței
de muncă din UE. Acest lucru este în conformitate cu orientările
privind ocuparea forței de muncă, în care statele membre ale UE sunt
invitate să asigure acces și oportunități pentru toți
de-a lungul întregii vieți, reducând astfel sărăcia și
excluziunea socială, prin eliminarea barierelor din calea
participării pe piața forței de muncă pentru persoanele
cele mai îndepărtate de piața muncii, inclusiv pentru migranții
legali[37].
În cadrul
Semestrului european 2012, trei state membre au început să pună în
aplicare recomandările specifice fiecărei țări (BE, DK,
NL), în vederea integrării migranților pe piața forței de
muncă. Pentru Semestrul european 2013, Comisia a lansat, de asemenea, o
inițiativă privind dezvoltarea competențelor și o mai
bună adaptare a sistemului de educație și formare la nevoile
pieței forței de muncă[38]
, relevantă și pentru integrarea resortisanților
țărilor terțe. În 2012 au fost lansate câteva inițiative
care au analizat contribuția migranților la creșterea
economică[39]
. Contribuția socio-economică a migranților este bine
documentată și dovezile în acest sens sugerează faptul că
migranții îi pot completa pe lucrătorii UE, în loc să îi
înlocuiască, și că ei au contribuit la o mai mare flexibilitate
a pieței forței de muncă și la inovare[40]. Potențialul
întreprinzătorilor[41]
și al investitorilor migranți este din ce în ce mai mult recunoscut.
În cadrul Planului de acțiune Antreprenoriat 2020[42], Comisia a propus luarea în
considerare a unor inițiative care să atragă
întreprinzătorii migranți și să faciliteze spiritul
antreprenorial în rândul migranților deja prezenți sau al celor care
urmează să sosească, precum și analizarea
posibilității de a propune acte legislative menite să
înlăture obstacolele de natură juridică din calea
înființării de întreprinderi și care să acorde permise de
ședere stabile întreprinzătorilor migranți calificați. Se pot oferi deja
exemple practice de situații în care există deficite[43], în ciuda crizei și a
scăderii generale a cererii de forță de muncă. Au fost
identificate deficite grave în ceea ce privește competențele
profesionale în domeniul tehnologiei informației (IT), estimându-se
că cererea de specialiști în domeniu va crește cu aproximativ 3
% pe an, cererea depășind oferta de forță de muncă[44]. În prezent, deficitele de
personal în domeniul sănătății și al ingineriei sunt,
de asemenea, o realitate[45].
Politica UE în domeniul migrației ar trebui să ofere
facilități întreprinderilor pentru a recruta personalul competent
care, în caz contrar, ar putea să decidă să își transfere
operațiunile din UE, fapt care ar avea consecințe negative pentru economia
UE[46]. III.2. Atragerea și menținerea talentelor Pentru a atrage talentele, UE trebuie să
facă față tot mai mult concurenței, de exemplu, din partea
Canadei, a SUA și a Elveției[47].
Europa trebuie să rămână o destinație atractivă[48] și, în același timp,
să asigure respectarea securității și să prevină
abuzurile. Un dialog cu restul lumii, în contextul Abordării globale în
materie de migrație și mobilitate (AGMM), poate contribui la
facilitarea migrației ca parte a unei abordări globale a tuturor
aspectelor privind gestionarea migrației[49].
Legislația UE privind migrația
contribuie la atragerea anumitor categorii de migranți. Un exemplu este
Directiva din 2009 privind Cartea Albastră a UE[50], prin care resortisanților
țărilor terțe li se acordă dreptul de intrare și de ședere
pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate. Evaluarea
transpunerii acestei directive este în prezent în curs de desfășurare
și va ajuta să se stabilească dacă directiva privind cartea
albastră a UE și-a atins obiectivul. Primele statistici referitoare
la punerea sa în aplicare ar trebui să fie disponibile în 2013, iar
Comisia va publica un raport până la jumătatea anului 2014. Comisia a
primit notificări de la unele state membre referitoare la transpunerea
Directivei privind permisul unic[51]și
încurajează alte state membre să respecte termenul-limită de
transpunere fixat pentru sfârșitul anului 2013. Sunt necesare
eforturi suplimentare din partea colegislatorilor pentru a conveni asupra
directivei privind persoanele transferate în cadrul aceleiași companii[52] și a directivei privind
lucrătorii sezonieri[53],
pentru care negocierile au avansat în 2012. Portalul UE
privind imigrația[54]
este un instrument important pentru o mai bună informare a
potențialilor migranți cu privire la posibilitățile și
condițiile de migrație legală. În medie, pagina de internet a
fost consultată de aproximativ 7 000 de vizitatori pe lună în
ultimul trimestru al anului 2012. Portalul este disponibil în prezent în
limbile franceză și engleză, noi versiuni lingvistice fiind
adăugate treptat[55]. Pentru ca UE să devină o
destinație mai atractivă pentru cei mai talentați studenți
și cercetători și pentru a stimula cercetarea, dezvoltarea
și performanța inovatoare, Comisia a adoptat o propunere de reformare
a legislației privind normele care stabilesc condițiile de intrare, ședere
și drepturile cercetătorilor, ale studenților și ale altor
grupuri[56]
de resortisanți ai țărilor terțe. Această propunere
abordează câteva lacune existente, introducând condiții de admitere și
garanții procedurale mai clare, sporind coerența cu programele de
mobilitate ale UE, precum Erasmus Mundus și bursele Marie Curie. În cadrul
acesteia s-a propus să li se ofere studenților mai multe
posibilități de a căuta un loc de muncă în timpul și
după încheierea studiilor. Se urmărește, de asemenea, asigurarea
unei mai bune protecții și abordarea anumitor drepturi la egalitatea
de tratament pentru resortisanții țărilor terțe și
cetățenii UE. O propunere de regulament de instituire a
Corpului voluntar european de ajutor umanitar[57]
a Comisiei prevede posibilitatea ca resortisanții unei țări
terțe rezidenți pe termen lung să fie, de asemenea, eligibili în
cadrul acestui corp. Curtea de Justiție a Uniunii Europene
(CJUE) a pronunțat două hotărâri[58] privind interpretarea
directivei privind rezidenții pe termen lung[59]. Una dintre acestea
abordează problema drepturilor la egalitate de tratament în ceea ce
privește avantajele referitoare la alocațiile pentru locuințe
acordate resortisanților țărilor terțe care fac obiectul
acestei directive. De asemenea, Curtea a afirmat că un stat membru nu
poate impune taxe excesive și disproporționate pentru a acorda
permise de ședere resortisanților țărilor terțe. III.3. O abordare mai
inteligentă în materie de vize și controale la frontiere pentru a
contribui la creșterea economică Facilitarea trecerii frontierelor de
către resortisanții țărilor terțe pentru a intra în UE
este un alt mod de a face din UE o destinație mai atractivă. La
28 februarie 2013, Comisia a adoptat pachetul „Frontiere inteligente”, care
cuprinde propuneri privind un „sistem de intrare-ieșire”[60], un „program de înregistrare a
călătorilor”[61]
și modificările ulterioare ale Codului frontierelor Schengen, pentru
a accelera, facilita și consolida procedurile de control la frontieră
pentru străinii care vin în UE. În contextul în care, în 2012, s-a înregistrat
din nou o creștere a numărului vizelor Schengen eliberate la nivel
mondial, ajungându-se la 14,2 milioane de vize, în comparație cu 12,7 milioane
în 2011, este evident faptul că punerea în aplicare a Codului de vize[62] dă roade. În 2012,
Comisia a evidențiat[63]
modul în care o politică mai inteligentă în materie de vize ar putea
contribui la obiectivele de creștere ale Strategiei Europa 2020, prin
facilitarea oportunităților de călătorie, în special pentru
turiști. Un raport privind punerea în aplicare a Codului de vize va fi
însoțit, de asemenea, de o propunere de modificare, pentru a se garanta
faptul că politica UE în domeniul vizelor stimulează creșterea
economică și schimburile culturale, prin facilitarea
călătoriilor persoanelor care călătoresc legal, precum
oamenii de afaceri, turiștii, studenții și tinerii, și
pentru a se asigura, în continuare, un nivel ridicat de securitate pentru UE.
Se va efectua în acest sens o evaluare a impactului. Sistemul de
Informații privind Vizele (VIS) a fost dezvoltat în continuare în 2012,
pentru a include două regiuni suplimentare (Orientul Apropiat și
regiunea Golfului). Astfel, un număr mai mare de cereri de vize fac în
prezent obiectul procedurilor VIS, ceea ce permite prelucrarea mai rapidă
a acestora și combaterea mai eficientă a furtului de identitate[64].În prezent, Comisia
elaborează un studiu privind recunoașterea amprentelor copiilor cu
vârste sub 12 ani, pentru a identifica, pe cale științifică,
dacă există o vârstă-limită pentru colectarea de amprente. III.4. Măsuri care să permită integrarea
în societățile noastre UE trebuie să se asigure că
există măsuri eficace de promovare a integrării, cu participarea
atât a migranților, cât și a societății în care aceștia
trăiesc[65].
Accesul la educație, la servicii sociale și medicale este un aspect
important pentru integrare. În 2012, statele membre au început procesul
de punere în aplicare a Directivei din 2011 privind permisul unic, care
oferă resortisanților țărilor terțe care intră
sub incidența directivei respective dreptul la egalitate de tratament în
raport cu cetățenii UE, de exemplu în ceea ce privește
condițiile de muncă și de salarizare, educația, formarea
profesională și securitatea socială. Dincolo de contribuția acestora la
economia și inovarea în UE, rolul pozitiv al migranților
înșiși trebuie să fie respectat. Marea diversitate
culturală și socială, precum și spiritul de
toleranță ale UE trebuie să continue să constituie un
exemplu pozitiv. Cu toate acestea, este îngrijorător faptul că
numărul cazurilor de violență de natură xenofobă la
adresa migranților a crescut în întreaga UE. Printr-o politică
în domeniul migrației și o politică de integrare bine
gestionate, UE poate contribui în mod activ la combaterea atitudinilor xenofobe
prin, de exemplu, sprijinirea dialogului și îmbunătățirea
înțelegerii și a încrederii între diferitele comunități. Situația
resortisanților țărilor terțe, în comparație cu
populația UE în ansamblu, arată că se pot depune mai multe
eforturi pentru a garanta faptul că migranții care sunt deja
rezidenți în UE sunt bine integrați, că își pot valorifica
pe deplin potențialul într-un mediu în care drepturile lor fundamentale
sunt respectate integral și că pot contribui la prosperitatea
societăților noastre. Potrivit
raportului privind situația socială și ocuparea forței de
muncă în Europa în 2012[66]
, ratele șomajului sunt mai mari în rândul resortisanților
țărilor terțe (21,3 % ) în comparație cu media UE (10,5 %).
S-a constatat că resortisanții țărilor terțe sunt mai
susceptibili de a fi supracalificați în raport cu omologii lor la nivel
național și sunt mai expuși riscului de sărăcie sau de
excluziune socială[67].
În întreaga UE, riscul de sărăcie și excludere socială în
rândul persoanelor de origine străină cu vârste cuprinse între 25 și
54 de ani depășește, în medie, cu peste 10 puncte procentuale
același risc în rândul celorlalți cetățeni. După
transferurile sociale, diferența dintre riscul de sărăcie al
migranților și cel al cetățenilor UE este, de asemenea,
semnificativă, ridicându-se la 8 puncte procentuale. Mai mult, în cazul
copiilor proveniți din familii de migranți există un risc mai
mare de abandon școlar timpuriu[68].
Potrivit unui alt studiu, tinerii care provin din familii de imigranți
sunt mult mai expuși riscului de a aparține categoriei de tineri care
nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program
educațional sau de formare (NEET), în comparație cu alți tineri[69]. Recunoscând această
provocare, Consiliul a adoptat concluzii în noiembrie 2012, prin care s-au
identificat prioritățile necesare pentru abordarea participării
și a incluziunii sociale a tinerilor, acordându-se o atenție
deosebită celor care provin din familii de migranți[70]. Pachetul de
măsuri privind investițiile sociale oferă statelor membre ale UE
orientare și sprijin în eforturile lor de a elimina barierele din calea
participării lucrătorilor slab reprezentați, inclusiv a
migranților, pe piața muncii, și le îndeamnă să ia
măsuri pentru a elimina discriminarea la locul de muncă, să
îmbunătățească sistemele de recunoaștere a
competențelor și calificărilor și să faciliteze
accesul migranților la educație (în special la
învățământul superior), la serviciile de ocupare a forței
de muncă (inclusiv la informațiile privind locurile de muncă
vacante), la serviciile financiare, la prestațiile de securitate
socială și la asistență socială[71]. Reîntregirea
familiei joacă, de asemenea, un rol în facilitarea și promovarea
integrării. Ca urmare a unei consultări publice a părților
interesate după publicarea Cărții verzi din 2011 privind
reîntregirea familiei[72],
Comisia pregătește orientări pentru a asigura o punere în
aplicare mai eficientă, mai transparentă și mai clară a
normelor privind reîntregirea familiei la nivelul UE. Aceste
orientări, prevăzute pentru sfârșitul anului 2013, vor aborda
necesitatea de a găsi un echilibru între dreptul fundamental la viața
de familie și necesitatea de a garanta că acest drept este aplicat
efectiv, în mod coerent, în conformitate cu normele directivei[73]. III.5. Perspectiva externă Migrația
devine o chestiune din ce în ce mai importantă la nivel mondial. În cadrul AGMM, care oferă un cadru global
pentru politica externă a UE în domeniul migrației, UE a lansat o
serie de inițiative, atât la nivel regional, cât și la nivel mondial. Facilitarea migrației și a
mobilității ar trebui să contribuie la creșterea
economică și competitivitatea UE. Legăturile importante
dintre migrație și aspectele privind dezvoltarea sunt, de asemenea,
recunoscute în mod clar în cadrul politicii de dezvoltare a UE, „Agenda
schimbării”. În plus față de parteneriatele
pentru mobilitate existente, în 2012 au avut loc negocieri cu Maroc și
Tunisia privind noi parteneriate pentru mobilitate, inclusiv privind
facilitarea mobilității și o migrație legală mai bine
gestionată[74].
De asemenea, UE a inițiat discuții preliminare cu Azerbaidjan. Un
dialog structurat privind migrația, mobilitatea și securitatea a fost
lansat cu Iordania, ceea ce ar putea duce la un parteneriat pentru mobilitate.
Vor urma dialoguri similare cu alte țări din regiunea
sud-mediteraneană, atunci când situația politică va permite
acest lucru. Se analizează instituirea unui alt cadru de cooperare,
„agende comune în materie de migrație și mobilitate”, cu alte
țări prioritare care nu se încadrează în sfera politicii de
vecinătate a UE, cum ar fi India. De asemenea, în
2012 UE s-a implicat într-o serie de dialoguri și procese de cooperare la
nivel regional și subregional, acoperind toate aspectele și temele de
interes comun în domeniul migrației și al mobilității. În
conformitate cu concluziile Consiliului din 29 mai 2012[75]n, s-a acordat prioritate parteneriatului
Africa-UE privind migrația, mobilitatea și ocuparea forței de
muncă și Procesului de la Rabat[76]
în sud, Procesului de la Praga[77]
și grupului Parteneriatului estic privind migrația și azilul, în
est, precum și dialogului privind migrația UE-ALC și dialogului
cu țările situate de-a lungul Drumului mătăsii, în cadrul
Procesului de la Budapesta[78]
. Țările
de origine beneficiază, de asemenea, de canalele legale bine gestionate
pentru a pătrunde pe teritoriul UE, iar importanța acestui aspect nu
ar trebui să fie subestimată. Fondurile transferate de migranți
constituie în continuare o sursă importantă de venituri private
pentru multe familii din țările terțe, iar în 2011, aceste
venituri s-au ridicat la 28,5 miliarde EUR, o creștere de 3 %
,comparativ cu anul 2010[79].
În ultimii ani, Comisia și statele membre au întreprins o serie de
inițiative privind fondurile transferate și au fost aduse îmbunătățiri,
rămânând încă multe de făcut[80]. Grupurile din
diaspora contribuie, de asemenea, la dezvoltarea țărilor lor de
origine în multe alte moduri, inclusiv prin transferul de competențe
și promovarea investițiilor. La nivel mondial, Uniunea Europeană
este implicată activ în pregătirea celui de al doilea dialog la nivel
înalt al ONU privind migrația internațională și
dezvoltarea, care va avea loc în cursul celei de a șaizeci și opta
sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, la
34 octombrie 2013, pentru a contribui în mod eficace la realizarea unei
reuniuni reușite. În comunicarea
sa „Maximizarea impactului migrației asupra dezvoltării —
Contribuția UE la dialogul la nivel înalt al Organizației
Națiunilor Unite și etapele următoare către consolidarea
corelației dintre dezvoltare și migrație[81]”, legăturile dintre
migrație și dezvoltare sunt abordate în continuare și
poziția comună a UE este definită cu mesaje-cheie pentru o
cooperare consolidată la nivel mondial. IV. Abordarea
provocărilor privind protecția internațională IV.1. Finalizarea Sistemului european comun de azil
(SECA) Europa rămâne o destinație
importantă pentru persoanele care au cu adevărat nevoie de a
obține protecție. Pentru a avea un statut uniform de protecție
în întreaga UE, Parlamentul European, Consiliul și Comisia au depus
eforturi intense în cursul anului 2012 pentru a finaliza pachetul necesar de
instrumente pentru a doua fază a SECA. După adoptarea în 2011 a
directivei revizuite privind condițiile pentru protecția internațională[82] , în 2012 s-a ajuns la un
acord politic privind reformarea Regulamentului Dublin[83] și a Directivei privind
condițiile de primire[84].
Modificările la Directiva privind condițiile de primire sunt deosebit
de importante, deoarece introduc, pentru prima dată, norme detaliate
privind detenția în domeniul azilului, inclusiv o listă
exhaustivă a motivelor restrictive pentru o astfel de detenție,
și cerințe stricte cu privire la condițiile de detenție.
Modificările la Regulamentul Dublin vor spori atât eficiența, cât
și aspectele privind protecția ale acestuia, în special în ceea ce
privește dreptul de recurs împotriva deciziilor de transfer și
menținerea unității familiei. În martie 2013, s-a ajuns la un
acord politic privind ultimele două acte legislative care constituie SECA,
reformarea celor două instrumente, Directiva privind procedurile de azil[85] și Regulamentul EURODAC
privind baza de date biometrice pentru compararea amprentelor digitale[86]. Directiva revizuită
privind procedurile de azil va conduce la decizii mai echitabile, mai rapide
și de o mai bună calitate în materie de azil, nevoile speciale ale
persoanelor vulnerabile vor fi luate mai bine în considerare și, în
special, minorii neînsoțiți și victimele torturii vor beneficia
de un grad mai mare de protecție. Regulamentul EURODAC revizuit va
permite, în plus, accesul autorităților de asigurare a
respectării legii la baza de date a UE conținând amprentele digitale
ale solicitanților de azil în condiții foarte stricte, în vederea
prevenirii, depistării sau investigării celor mai grave
infracțiuni, precum crimele și actele de terorism. Odată ce aceste măsuri din cadrul SECA vor fi puse efectiv în
aplicare, UE va dispune de un sistem de azil cuprinzător, care va prevedea
proceduri comune și un statut uniform pentru persoanele cărora li se
acordă azil sau protecție subsidiară în întreaga UE, cu
garanții suficiente pentru a combate abuzurile. De asemenea, aceste
măsuri sunt menite să asigure respectarea drepturilor fundamentale
ale solicitanților de azil, în special, a principiului nereturnării
și a dreptului la o cale de atac eficientă în fața unei
instanțe. IV.2. Promovarea unei cooperări practice și a
solidarității în interiorul UE A existat o
dezbatere intensă la nivelul UE privind solidaritatea în materie de azil
în interiorul UE, în cadrul căreia au fost adoptate documente strategice
de către Parlamentul European[87]
și Consiliu[88]
și avize de către Comitetul Regiunilor[89] și Comitetul Economic
și Social European[90].
Liniile generale ale strategiei Comisiei stabilite în Comunicarea privind
consolidarea solidarității în domeniul azilului pe teritoriul UE [91] au fost sprijinite. Strategia
se bazează pe intensificarea încrederii reciproce și dezvoltarea în
paralel a unei varietăți de instrumente care pot să răspundă
nevoilor și situațiilor diferite din statele membre. Aceste
instrumente și cadre pot reuși în practică numai cu angajamentul
deplin al autorităților statelor membre, precum și al Biroului
European de Sprijin pentru Azil (EASO). Angajamentul statelor membre față de
măsurile de solidaritate a fost pus la încercare în trei ocazii în cursul
anului 2012, și anume în ceea ce privește planul național de
acțiune al Greciei în materie de azil și migrație[92], conflictul din Siria și
transferul beneficiarilor de protecție internațională în
interiorul UE, în special prin intermediul proiectului EUREMA II. Toate aceste
trei situații au demonstrat că este necesar să se dezvolte în
continuare punerea în aplicare efectivă a angajamentelor de solidaritate
asumate. Punerea în
aplicare a fost tema unei reuniuni a experților privind solidaritatea în
interiorul UE, care a avut loc la începutul anului 2013. Reuniunea a confirmat
faptul că ar putea fi intensificată în continuare cooperarea
practică între autoritățile naționale. De exemplu,
reuniunea a arătat că, în pofida înaltei calității a
Programului de formare european în materie de azil, recunoscută pe
scară largă, doar câteva state membre folosesc acest program în mod
sistematic. În același timp, experți din mai multe state membre
și-au exprimat disponibilitatea de a examina mai atent procedurile
naționale de azil la nivelul UE, în contextul consolidării încrederii
reciproce prin intermediul unei transpuneri coerente a noilor acte legislative
în domeniul azilului. În ceea ce privește prevenirea și gestionarea
crizelor, în cadrul reuniunii au fost identificate principalele provocări,
cum ar fi responsabilitățile privind coordonarea acțiunilor de
solidaritate la nivelul UE și elaborarea unor planuri de intervenție
în situațiile de criză în materie de azil. IV.2.1. Un Birou European de Sprijin
pentru Azil (EASO) pe deplin operațional Biroul European de
Sprijin pentru Azil[93]
joacă un rol crucial în punerea în aplicare a SECA, în special prin
întărirea cooperării practice și coordonarea sprijinului
operațional între statele membre[94].
EASO a devenit complet independent din punct de vedere financiar în septembrie
2012 și principalele măsuri practice de cooperare în domeniul
azilului, gestionate anterior de către Comisie, au fost transferate
biroului în 2012. În timp ce s-a continuat sprijinirea punerii în aplicare a
planului de acțiune al UE privind migrația și azilul în Grecia,
EASO și-a trimis pentru a doua oară echipele de sprijin pentru azil,
de această dată în Luxemburg, și a contribuit la formarea
personalului nou recrutat. EASO intervine din ce în ce mai mult în
calitate de furnizor de informații, cu scopul de a lua măsuri
preventive și a aborda probleme specifice înainte ca acestea să se
transforme în crize. Biroul este dependent de resursele statelor membre
în vederea îndeplinirii sarcinilor sale, iar statele membre sunt, de asemenea,
încurajate să își sporească sprijinul și contribuția
la alte proiecte coordonate de EASO, cum ar fi activitățile din
cadrul programului de formare european în materie de azil și cele
referitoare la țara de origine. Parteneriatul
dintre Comisia Europeană și EASO va fi consolidat în continuare în
2013, când biroul va deveni un partener esențial în cadrul punerii în
aplicare a noii legislații. O primă evaluare a EASO, în
conformitate cu Comunicarea privind consolidarea solidarității în
interiorul UE[95],
va avea loc în 2013. De asemenea, Comisia va colabora cu EASO în vederea
adoptării integrale a măsurilor prevăzute în Declarația
comună privind agențiile descentralizate ale UE[96]. IV.2.2. Sprijinul în domeniul azilului
acordat Greciei Comisia, împreună cu EASO și cu alte
părți interesate, a luat măsuri pentru a sprijini Grecia să
își îmbunătățească sistemul de azil. Acest
lucru a inclus misiuni pe teren, acordarea de finanțare în scopuri
specifice și detașarea echipelor de sprijin pentru azil și a
experților EASO în domeniul implementării fondurilor UE. Printre evoluțiile pozitive se
numără instituirea unui nou serviciu independent în materie de azil,
stabilirea de măsuri în vederea rezolvării cazurilor
nesoluționate, cum ar fi crearea comitetelor de apel și a unui grup
operativ special. În vederea sprijinirii acestor eforturi au fost acordate
fonduri, prin intermediul Fondului European pentru Refugiați, în valoare
de aproximativ 19,95 milioane EUR pentru perioada 2011-2013, din care
aproximativ 3,2 milioane EUR au fost alocate numai în 2013[97]. Comisia salută aceste evoluții în
mod clar, însă consideră că există în continuare lacune în
domeniu și va fi nevoie de eforturi suplimentare, în special în ceea ce
privește respectarea drepturilor omului în centrele de detenție,
îmbunătățirea accesului la procedura de azil și a
disponibilității centrelor de primire deschise. Comisia va continua
să lucreze cu autoritățile elene pentru a stabili
priorități și a facilita ulterior implementarea rapidă a
planului de acțiune. Este nevoie, de asemenea, de sprijinul și
solidaritatea continue din partea altor state membre ale UE. Importanța
menținerii vigilenței în acest sens este confirmată de
implicațiile, pentru întregul sistem european de azil, ale hotărârii
Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele
conexate C-411/10 și C-493/10[98]. IV.2.3. Protecția acordată
refugiaților din Siria Migrația
generată de conflictul din Siria constituie o provocare importantă
pentru sistemele de azil ale anumitor state membre. Marea majoritate a
celor aproximativ 600 000 de sirieni care și-au părăsit
țara în cursul anului 2012 s-a îndreptat către Iordania, Turcia,
Liban și Irak[99],
dintre care aproximativ 23 770[100]
au solicitat azil în UE. Dintre aceștia, majoritatea au solicitat azil în
Germania și Suedia (în fiecare dintre acestea s-a înregistrat aproximativ
33 % din totalul cererilor de azil), alte state membre fiind doar marginal
afectate. Cu toate că aceste cifre nu au fost destul de ridicate pentru a
destabiliza sistemele de azil, în special deoarece evaluarea cererilor a putut
fi realizată rapid, mai ales în Germania, a devenit clar că este
totuși nevoie de un grad mai ridicat de pregătire, având în vedere
evoluțiile imprevizibile. Începând din
august 2012, Comisia a înființat o rețea constituită din
agențiile de resort (EASO, Frontex, Europol) pentru a efectua schimburi de
informații în mod regulat, în vederea coordonării acțiunilor.
Acest mecanism de coordonare între Comisia Europeană și
agențiile UE reprezintă un proiect pentru a asigura o mai bună
monitorizare generală a situației la frontierele externe și a
sistemelor de azil ale UE. Acest lucru va facilita activarea instrumentelor de
sprijin în timp util, inclusiv prin intermediul mecanismului de alertă
timpurie prevăzut la articolul 33 al Regulamentului Dublin revizuit. IV.2.4. Transferul în cadrul UE Transferul
beneficiarilor de protecție internațională continuă să
fie unul dintre cele mai tangibile acte de solidaritate de care dispun statele
membre care doresc să reducă presiunile exercitate asupra sistemelor
de azil ale altor state membre. Acest aspect rămâne, de asemenea, și
unul dintre cele mai controversate. În ciuda faptului că proiectul EUREMA
II[101]
, care a început în 2012, a fost prelungit până la sfârșitul anului
2013, există încă dificultăți în ceea ce privește
transferul beneficiarilor din Malta în anumite state membre participante.
Potrivit datelor oferite de EASO și informațiilor furnizate Comisiei
de către ICNUR, OIM și guvernul maltez, cauzele acestor
dificultăți sunt diferite, de la criteriile restrictive aplicate de
statele membre pentru selectarea persoanelor care beneficiază de transfer,
la temerile beneficiarilor potrivit cărora condițiile de reîntregire
a familiei și perspectivele de integrare în statul membru care se
oferă să îi primească le-ar putea provoca dificultăți. IV.3. Dimensiunea externă a
politicii de azil a UE - programele de protecție regionale și
politica privind relocarea Solidaritatea nu
ar trebui să înceteze la granițele UE și țările
terțe ar trebui, de asemenea, să beneficieze de sprijinul UE în ceea
ce privește protecția internațională. În cadrul AGMM, UE ar
trebui să sporească cooperarea cu țările terțe
relevante, în vederea acordării de asistență pentru consolidarea
sistemelor de protecție ale acestora și pentru a asigura
conformitatea cu standardele internaționale, precum și pentru a-și
exprima solidaritatea cu refugiații și cu alte persoane care au
nevoie de protecție din întreaga lume. Programele de protecție
regionale (PPR) și relocarea sunt instrumente cruciale pentru atingerea
acestui obiectiv, în paralel cu cooperarea continuă a UE, atât la nivel
bilateral, cât și la nivel multilateral, cu țările terțe. Pe lângă
activitățile privind PPR existente[102]
și în urma unei invitații din partea Consiliului Justiție
și Afaceri Interne[103],
Comisia răspunde conflictului în curs din Siria și situației
refugiaților din țările învecinate prin instituirea, în cursul
anului 2014, a unui program regional de dezvoltare și protecție în
Orientul Mijlociu, complementar asistenței umanitare imediate oferite
deja. Comisia oferă
ajutor financiar ICNUR în vederea sprijinirii eforturilor care să
permită persoanelor refugiate în țările vecine ale Siriei
să fie corect înregistrate și, astfel, să obțină acces
la protecție. Acest ajutor include sprijinirea autorităților
locale în asigurarea transportului de la punctele de trecere a frontierei,
furnizarea echipamentelor și a aprovizionării necesare, precum
și, ori de câte ori este nevoie, asigurarea pregătirii și
familiarizarea organizațiilor neguvernamentale, a funcționarilor
și a altor părți interesate cu principiile de bază ale
protecției internaționale. Relocarea refugiaților
din afara UE continuă să fie un act important de solidaritate între
UE și statele sale membre, pe de o parte, și, pe de altă parte,
țările terțe care găzduiesc o populație de
refugiați numeroasă. Obiectivul Comisiei este de a se asigura
că, în fiecare an, mai multe state membre găzduiesc mai mulți
refugiați, respectându-se în același timp caracterul voluntar al
relocării. În martie 2012, în vederea ajungerii la un acord privind
programul comun de relocare al UE[104]
în cadrul Fondului European pentru Refugiați, statele membre au convenit,
pentru prima dată, asupra priorităților specifice comune ale UE
privind relocarea pentru 2013[105].
Acest lucru reprezintă un semnal politic puternic de unitate și
solidaritate cu comunitatea internațională și cu refugiații
care au nevoie de soluții durabile și este expresia importanței
pe care UE și statele membre o acordă concentrării acțiunilor
UE în materie de relocare asupra situațiilor în care statutul de refugiat
este de lungă durată și care necesită o atenție specială
și eforturi sporite. Liniile generale ale Programului de relocare al
Uniunii, începând cu 2014, sunt în curs de negociere ca parte a noului Fond
pentru azil și migrație. IV.4. Minorii
neînsoțiți Minorii
neînsoțiți, inclusiv cei care nu solicită azil, reprezintă
un grup vulnerabil care a continuat să beneficieze de o atenție
deosebită în 2012. În cadrul raportului intermediar[106] privind punerea în aplicare a
planului de acțiune privind minorii neînsoțiți (2010-2014)[107] s-a subliniat necesitatea
îmbunătățirii colectării datelor, a prevenirii
migrației nesigure și a traficului de persoane, a asigurării
unor măsuri de primire și garanții procedurale în UE și a
găsirii unor soluții durabile pentru a combate eficient acest fenomen
persistent. Integrarea nevoilor specifice ale minorilor (neînsoțiți)
și recunoașterea, în mod corespunzător, a poziției lor
vulnerabile în situații de azil reprezintă în continuare unul dintre
cele mai importante aspecte pentru Comisie în timpul negocierilor referitoare
la instrumentele Sistemului european comun de azil. EASO a lansat o serie de inițiative
privind tehnicile de evaluare a vârstei și regăsirea familiei. De
asemenea, Comisia a lansat o cerere de propuneri de proiecte pentru a analiza
politicile și a identifica cele mai bune practici în materie de primire,
protecție și integrare a minorilor neînsoțiți[108]. IV.5. Eradicarea traficului de persoane și
protejarea victimelor traficului Este necesară o strânsă cooperare
între UE și statele sale membre pentru a eradica traficul de persoane,
care este, în principal, un fenomen transfrontalier. Victimele din afara
Uniunii Europene provin în principal din Nigeria și China. În 2012, au avut
loc câteva evoluții importante și dinamice în cadrul juridic și
de politică al UE în materie de combatere a traficului de persoane. În
iunie 2012, Comisia a lansat Strategia UE pentru perioada 2012-2016 în vederea
eradicării traficului de persoane[109],
care se concentrează asupra victimelor și completează punerea în
aplicare a legislației UE în domeniul traficului de persoane[110]. Biroul coordonatorului UE
pentru combaterea traficului de persoane, instituit în 2011, joacă un rol
crucial în monitorizarea punerii în aplicare. În
octombrie 2012, Consiliul European a adoptat concluzii[111] prin care saluta această
strategie și reafirma voința politică și disponibilitatea
statelor membre de a-și respecta angajamentele politice. Parlamentul
European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor
au salutat, de asemenea, comunicarea în cauză[112]. În ceea ce privește dimensiunea
externă a traficului de persoane, în cadrul celui de-al doilea (și
ultimul) raport privind punerea în aplicare a documentului de măsuri al
Uniunii Europene privind consolidarea dimensiunii externe a acțiunilor UE
în domeniul combaterii traficului de persoane[113] s-a recunoscut faptul că
strategia UE ar trebui să servească drept nou cadru orientativ pentru
dimensiunea externă. Acesta prevede eforturi concertate pentru
îmbunătățirea cooperării cu țările terțe de
origine, de tranzit și de destinație. Acest lucru este, de asemenea,
în concordanță cu concluziile Consiliului privind abordarea
globală în materie de migrație și mobilitate[114]. Traficul de persoane este o
temă permanentă în toate dialogurile privind migrația și
mobilitatea purtate de UE și partenerii săi atât la nivel regional,
cât și la nivel bilateral, precum și în cadrul parteneriatelor pentru
mobilitate. Raportul a inclus o listă specifică de țări
și regiuni propuse în vederea unei consolidări și raționalizări
sporite a cooperării și parteneriatului, care va fi revizuită
și actualizată la intervale regulate. V. Măsurile
de politică adoptate de UE ca răspuns la presiunea migrației V.1. O abordare coerentă
pentru a reduce migrația neregulamentară Migrația neregulamentară
continuă să ridice probleme pentru UE și statele membre, care
sunt toate afectate, deși în grade și circumstanțe diferite, la
fel ca și migranții înșiși, aflați adesea în
situații periculoase și inumane. UE are ca obiectiv clar prevenirea
și menținerea sub control a presiunilor existente generate de
migrația neregulamentară, precum și a utilizării abuzive a
căilor de migrație legală. Aceasta este o condiție
prealabilă pentru o politică credibilă în materie de
migrație legală și de mobilitate. La 23 aprilie 2012, Consiliul a adoptat
„Acțiunea UE privind presiunile exercitate de migrație - Un
răspuns strategic”[115],
care evidențiază șase domenii strategice prioritare de
acțiune: (I) consolidarea cooperării cu țările terțe
de tranzit și de origine în ceea ce privește gestionarea
migrației; (II) consolidarea gestionării frontierelor la frontierele
externe; (III) prevenirea imigrației ilegale la frontiera
greco-turcă; (IV) o mai bună abordare a utilizării abuzive a
căilor legale de migrație; (V) garantarea și protejarea liberei
circulații prin prevenirea utilizării abuzive de către
resortisanți ai țărilor terțe și (VI) consolidarea
gestionării migrației, inclusiv a cooperării în materie de
practici de returnare. „Acțiunea UE privind presiunile exercitate
de migrație - Un răspuns strategic” oferă un instrument care
permite UE și statelor sale membre să abordeze migrația
neregulamentară, asigurând, în același timp, respectarea drepturilor
fundamentale[116].
Punerea în aplicare și urmărirea punerii în aplicare a elementelor
sale presupune o strânsă cooperare între diferitele instituții
implicate (Consiliul, statele membre, Comisia și agențiile competente
ale UE), în cadrul căreia fiecare participă în conformitate cu
competențele și rolul lor instituțional[117]. Documentul de lucru al
serviciilor Comisiei care însoțește prezentul raport prevede
întocmirea unui raport privind progresele înregistrate de statele membre în
implementarea acțiunilor din aceste domenii prioritare[118]. Prioritățile
strategice trebuie să fie văzute ca parte integrantă a
aspectului mai larg privind gestionarea fluxurilor de migrație, care
încorporează toate elementele, de la dialogul cu țările
terțe în cadrul AGMM, la acțiuni de solidaritate cu Grecia, până
la acțiunile întreprinse de către fiecare stat membru, în interiorul
frontierelor sale. Persoanele care angajează lucrători
resortisanți ai țărilor terțe aflați în situație
de ședere neregulamentară trebuie să fie sancționate.
Comisia evaluează în prezent transpunerea de către statele membre a
Directivei privind sancțiunile împotriva angajatorilor[119]. Pe baza acestei
evaluări, Comisia va publica un raport până la jumătatea anului
2014. Statele membre sunt invitate să comunice rapoartele anuale privind
inspecțiile, prevăzute pentru luna iulie a fiecărui an. V.1.1 Identificarea și
abordarea punctelor de presiune Frontex joacă un rol-cheie în analizarea
rutelor de migrație neregulamentară și coordonează
acțiuni pentru a aborda punctele unde există o presiune sporită,
cum ar fi, în prezent, cele aflate la frontiera dintre Grecia și Turcia.
Punctele de presiune pot, de asemenea, să apară și în altă
parte, prin urmare este important să se monitorizeze permanent
evoluția situației. Ca parte a planului național de acțiune
al Greciei privind azilul și migrația, printre evoluțiile
pozitive se numără progresele înregistrate în ceea ce privește
gestionarea integrată a frontierelor externe, prin supravegherea
electronică, precum și crearea unei unități naționale
de coordonare, la care se adaugă o politică de returnare
eficientă, care se va concentra pe sprijinirea returnărilor voluntare
și, când acestea nu sunt posibile, pe returnările forțate. V.1.2 Acordurile de readmisie Comisia continuă să promoveze
punerea în practică a celor 13 acorduri de readmisie existente ale UE[120], ținând seama de
concluziile Consiliului din 9 și 10 iunie 2011 referitoare la strategia
Uniunii Europene privind readmisia. Aceasta continuă, de asemenea, să
depună eforturi în calitate de negociator al acordurilor de readmisie ale
UE. Noi acorduri de readmisie au fost încheiate cu Capul Verde în aprilie 2012
și cu Armenia în octombrie 2012. De asemenea, s-a ajuns la un acord cu
Turcia în iunie 2012, acord care așteaptă semnarea și
ratificarea. Negocierile cu Azerbaidjan au progresat într-un ritm constant.
Comisia depune eforturi pentru a consolida garanțiile de protecție a
drepturilor fundamentale în cadrul acordurilor de readmisie ale UE cu
țări terțe, recent negociate. Un set de recomandări formulate în cadrul
reuniunilor la nivel de experți privind, printre altele, readmisia, menite
să îmbunătățească punerea în aplicare a
dispozițiile relevante ale articolului 13 (Migrația) din Acordul de
la Cotonou[121]
, a fost aprobat cu ocazia reuniunii ministeriale ACP din Vanuatu, în iunie
2012. V.1.3 Stabilirea unor standarde în
cadrul unei politici comune de returnare Până la sfârșitul anului 2012, toate
statele care au obligații în temeiul Directivei privind returnarea[122], cu excepția Islandei,
au notificat Comisiei transpunerea integrală. Prin urmare, UE este acum
foarte aproape de a avea standarde comune privind returnarea, cu respectarea
deplină a drepturilor fundamentale. Evaluarea transpunerii corecte a
Directivei privind returnarea în legislațiile naționale a fost
finalizată și este monitorizată în prezent de către
Comisie. O hotărâre importantă a CJEU din 2012 clarifică în ce
măsură dispozițiile de drept intern care incriminează
șederea neregulamentară sunt compatibile cu Directiva privind returnarea[123]. O comunicare privind
returnarea va fi publicată înainte de sfârșitul anului 2013. În 2012, 52,1 % din numărul total de
returnări efectuate au fost returnări sau plecări voluntare.
Returnarea sau plecarea voluntară rămâne opțiunea
preferată, cu toate că, în unele cazuri, pot fi necesare
returnările forțate. Statele membre ar trebui să continue
să utilizeze la maximum posibilitățile oferite de către
Rețeaua europeană de returnare voluntară (VREN)[124] , precum și
finanțarea din Fondul european de returnare. Utilizarea zborurilor comune
de returnare ar trebui promovată în continuare, prin utilizarea la maxim a
Fondului de returnare și a coordonării cu Frontex[125]. Garanțiile procedurale,
astfel cum sunt prevăzute de Directiva privind returnarea, inclusiv
prezența supraveghetorilor returnării forțate, trebuie să
fie consolidate. Statele membre se confruntă frecvent cu
un număr mare de resortisanți ai țărilor terțe care nu
pot fi returnați în practică, chiar dacă o decizie de returnare
a fost luată. Concluziile unui studiu comparativ[126] , efectuat pentru Comisie, au
fost că anumite state membre prevăd căi și situații în
care persoanele care fac obiectul unui ordin amânat de
returnare/îndepărtare pot intra într-o procedură de regularizare, cu
condiția ca acestea să îndeplinească anumite condiții, cum
ar fi o durată minimă de ședere, cooperarea și absența
problemelor privind ordinea publică. Comisia analizează în prezent
concluziile acestui studiu și va propune posibile acțiuni în cadrul
comunicării sale privind returnarea. V.1.4 Abordarea utilizării
abuzive a regimului liberalizării vizelor Comisia, cu
sprijinul EASO și al Frontex, continuă să monitorizeze efectele
noilor regimuri fără viză, prin intermediul așa-numitului
mecanism de monitorizare ulterioară liberalizării vizelor. Au
continuat, de asemenea, negocierile privind modificările propuse[127] la Regulamentul nr. 539/2001[128]. Această revizuire a
regulamentului urmează să introducă o nouă suspendare a
vizelor și mecanisme de reciprocitate revizuite ca o ultimă soluție
în cazurile în care instaurarea unui regim fără vize conduce la o
creștere bruscă și substanțială a cazurilor de
migrație neregulamentară sau a cererilor de azil nefondate. Nu s-a
ajuns încă la un acord privind mecanismul de reciprocitate. V.2. Gestionarea eficientă a
frontierelor V.2.1 Frontierele externe ale UE Frontex
continuă să joace un rol esențial în facilitarea cooperării
operaționale dintre statele membre în domeniul securității
frontierelor și al returnării. Punerea în aplicare a regulamentului
revizuit de instituire a Frontex[129],
care a intrat în vigoare în decembrie 2012, trebuie acum să fie o
prioritate principală pentru agenție, în special recurgând activ la
ofițerul pentru drepturile fundamentale numit și la Forumul
consultativ privind drepturile fundamentale. Comisia a salutat consultarea
publică privind Frontex și drepturile fundamentale[130] lansată de Ombudsmanul
European. În
urma anulării de către CJEU a Deciziei 2010/252/UE a Consiliului în
ceea ce privește orientările privind operațiunile de
căutare și salvare[131],
Comisia a prezentat, în aprilie 2013, o propunere[132] care să înlocuiască
această decizie și să țină cont de hotărârea de
referință a Curții Europene a Drepturilor Omului,
pronunțată în 2012[133].
În strânsă
coordonare cu Frontex și cu statele membre, Comisia a continuat să
dezvolte sistemul european de supraveghere a frontierelor (EUROSUR), care
urmează să devină operațional în octombrie 2013. Se
preconizează că Regulamentul de înființare a sistemului va fi
adoptat în prima jumătate a anului 2013, Consiliul European și
Parlamentul fiind invitate să sprijine acest calendar. Pentru a dispune de
un ansamblu cuprinzător de instrumente pentru gestionarea frontierelor
externe ale UE, în linie cu ultimele evoluții tehnologice, Comisia a
adoptat „pachetul privind frontierele inteligente” în februarie 2013. V.2.2 Guvernanța Schengen După cum a anunțat în comunicarea sa
din 2011 privind migrația[134],
Comisia a publicat orientări[135],
ca parte integrantă a primului raport semestrial privind funcționarea
spațiului Schengen[136],
pentru a asigura o punere în aplicare și o interpretare coerente ale
normelor care reglementează spațiul Schengen. Au fost identificate
două domenii în care astfel de orientări ar putea avea o valoare
adăugată: eliberarea de permise de ședere temporară și
de documente de călătorie pentru cetățenii din afara UE,
precum și aplicarea de măsuri polițienești în zonele de
frontieră internă. În privința acestora din urmă, statele
membre sunt invitate să se asigure că legislația și
practicile naționale sunt în conformitate cu dispozițiile relevante ale
acquis-ului Schengen și cu jurisprudența CJUE[137]. Propunerile legislative prezentate în 2011[138] pentru consolidarea
guvernanței Schengen au fost intens discutate în cursul anului 2012 în
cadrul Consiliului și al Parlamentului European; discuțiile
continuă în 2013. VI. Observații
finale Migrația a fost întotdeauna și va
rămâne o parte a ceea ce reprezintă UE. Așa cum se arată în
prezentul raport, au fost realizate progrese importante în ultimul timp și
în următorii ani vor continua să apară provocări la care
trebuie găsite soluții. Numărul tot mai mare al incidentelor de
violență de natură xenofobă la adresa migranților din
întreaga UE este alarmant. Prin intermediul unor politici în materie de
migrație și integrare bine gestionate, UE poate contribui în mod activ
la combaterea acestor atitudini. Europa ar trebui să întâmpine favorabil
diversitatea și să transforme migrația într-o forță
dinamică pentru creștere și progres. În scopul atragerii
talentelor și a întreprinzătorilor de care Europa are nevoie, UE trebuie
să țină pasul cu concurenții săi mondiali. În
sprijinul obiectivelor Strategiei UE 2020, trebuie să se creeze
condițiile pentru o politică vizionară și
cuprinzătoare în materie de migrație a forței de muncă,
pentru a permite activităților economice să prospere într-un
mediu stabil și sigur. În acest sens, sunt necesare eforturi în vederea
unei gestionări mai moderne și mai eficiente a fluxurilor
călătorilor la frontierele externe ale UE, cu consolidarea
politicilor în materie de imigrație legală și integrare bine
gestionate, intensificând totodată lupta împotriva migrației
neregulamentare și a traficului de persoane și garantând, în
același timp, respectarea drepturilor fundamentale ale imigranților și
ale solicitanților de azil. Pentru aceasta, colegislatorii trebuie să
acorde prioritatea necesară adoptării pachetelor legislative aflate
în discuție. Acest fapt implică, de asemenea, necesitatea unei
monitorizări mai proactive de către Comisie a punerii în aplicare a acquis-ului
privind migrația. Politicile în domeniul azilului și
migrației nu pot fi dezvoltate fără sprijinul bugetar necesar.
Este în continuare necesar să se asigure faptul că este convenit
și instituit în mod eficient cadrul general pentru bugetul Uniunii
Europene pentru perioada 2014-2020. Ar trebui să se ajungă urgent la
un acord referitor la propunerea de regulament privind Fondul pentru azil
și migrație și propunerea de regulament privind Fondul pentru
securitate internă, astfel încât măsurile necesare să poată
fi puse în practică pentru începutul anului 2014. Comisia va organiza
„dialoguri politice” cu statele membre și, în ceea ce privește unele
părți ale Fondului pentru securitate internă, cu statele
asociate spațiului Schengen, înainte de începerea negocierilor privind
programele lor multianuale. Dialogul de politică ar trebui să
conducă la o mai bună concentrare pe obiective, rezultate și
impacturi. Între timp, statele membre sunt invitate să utilizeze pe deplin
fondurile care sunt disponibile în prezent, pentru a sprijini punerea în
aplicare a politicii UE în domeniul migrației. Comisia așteaptă cu interes
continuarea dezbaterilor pe baza prezentului raport, atât în cadrul
Parlamentului European, cât și al Consiliului. [1] Comisia s-a angajat să pună la
dispoziție fonduri umanitare suplimentare în valoare de 100 de milioane
EUR pentru cele peste 4 milioane de persoane care au nevoie de ajutor din cauza
conflictului din Siria. Datorită acestor fonduri, care
urmează să fie distribuite în 2013, valoarea totală a
finanțării Comisiei pentru acordarea de ajutor umanitar se
ridică la 200 de milioane EUR. A se vedea http://ec.europa.eu/echo/news/2013/20130129_en.htm. [2] Eurostat (codul datelor online: demo_pjanind) [3] Eurostat (codul datelor online: proj_10c2150p) [4] COM(2011) 751final. [5] COM(2012) 254 final. Propunere
modificată în a doua lectură. [6] COM(2011) 319 final. Propunere modificată. [7] COM(2010) 379 final. [8] COM(2010) 378 final. [9] Regulamentul (UE) nr. 1077/2011. A se vedea http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-is-new/news/news/2012/docs/20121129_agency_large_scale_it_systems_en.pdf. [10] COM
(2011) 743 final și concluziile ulterioare ale Consiliului. Un raport
bianual cu privire la punerea în aplicare a AGMM, care va fi publicat în iunie 2013,
va face bilanțul progreselor înregistrate și va contribui la
consolidarea în continuare a punerii în aplicare a AGMM. [11] SWD(2013) 210 [12] REM,
http://www.emn.europa.eu [13] Regulamentul (CE) nr. 377/2004 al Consiliului, modificat prin
Regulamentul (UE) nr. 493/2011. JO L 141,
27.5.2001, p. 1. [14] Statisticile prezentate aici și
în cadrul prezentei comunicări sunt, în majoritate, cele mai recente
statistici disponibile furnizate de Eurostat. Date statistice mai detaliate, unele din partea REM, incluzând o
defalcare pe stat membru, sunt prezentate în anexa statistică a
documentului însoțitor de lucru al serviciilor Comisiei [SWD(2013) 210]. [15] Migrația netă în UE, fără ajustarea
statistică, s-a ridicat la + 0,5 milioane, din care 1,2 milioane de
emigranți și 1,7 milioane de imigranți. [16] Statisticile Eurostat privind migrația. A se vedea,
de asemenea, Buletinul trimestrial privind ocuparea forței de muncă
și situația socială în UE, martie 2013, supliment special
privind tendințele demografice [17] Datele furnizate de Eurostat pentru 2011, la 31.3.2013. Datele
pentru 2012 vor fi disponibile în iulie 2013. SWD (2013) 210, Anexa
statistică, include datele prezentate de către REM privind
situația din 2012 pentru majoritatea statelor membre. [18] Această cifră, care cuprinde cele 4 state
asociate, a fost de 8 980. [19] Date ale Eurostat. Comunicatul de presă nr. 48/2013
din 22 martie 2013. [20] Eurostat, nu există date disponibile pentru situația din
Malta și Țările de Jos în 2012. [21] Eurostat (la 18.4.2013). [22] Eurostat (la 18.4.2013). UE-27,
cu excepția HU și NL. [23] Eurostat (la 25.4.2013) UE-27,
cu excepția DK, CY, NL, LU, date din martie-decembrie 2012. [24] http://www.frontex.europa.eu/publications
[25] Eurostat, Raportul statistic al DG Afaceri interne include
datele pentru anii 2008, 2009 și 2010, colectate de la toate cele 27 de
state membre ale UE, Croația și următoarele țări
candidate și țările AELS/SEE: Islanda, Muntenegru, Norvegia,
Serbia, Elveția și Turcia. Disponibile pe pagina de internet privind combaterea traficului de persoane în Europa. [26] BE, BG, EL, FR, IT, MT, PL, RO, SI, SE, UK și NO.
Anexă statistică, tabelul 9, SWD (2013) 210. Sursă:REM. [27] BG, EL, ES, FR, IT, LV, LU, MT, PL,
SK, FI, SE. Sursă:REM. [28] BG, EL, IT, LV, LU, MT, PL, RO, SK, FI, SE. Sursă: REM. [29] Europop2010 [30] În comparație cu populațiile statelor membre,
imigranții sunt în general mai tineri, în special în rândurile grupului cu
vârste cuprinse între 20 și 50 de ani. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/population/documents/Tab/ESSQR_Mar2013_demogr_suppl_final.pdf
[31] Reuniunile informale ale Consiliului JAI, 23-24.7.2012 și 17-18.1.2013. PE cu privire la integrarea migranților,
efectele sale asupra pieței muncii și dimensiunea externă a
coordonării securității sociale (votul din 10.1.2013). Avizul Comitetului Economic și Social European (CESE) privind
întreprinzătorii migranți (2012/C 351/04). [32] De exemplu, Panorama
competențelor în UE, http://euskillspanorama.ec.europa.eu/; analiză efectuată de CEDEFOP. [33] De exemplu, prin intermediul EURES (http://ec.europa.eu/eures/) și inclusiv prin facilitarea mobilității
resortisanților țărilor terțe în interiorul UE (a se vedea
studiul REM). [34] În grupul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64
de ani, procentul resortisanților țărilor terțe
supracalificați este mult mai mare decât procentul persoanelor
supracalificate din populația totală (45 % față de 21 %). SEC(2011) 957 final,
p. 28. [35] COM (2012) 173 final, „Către o
redresare generatoare de locuri de muncă”, p. 18-19. http://ec.europa.eu/europe2020 [36] COM(2012) 173 final. [37] 2010/707/UE: Decizia
Consiliului din 21 octombrie 2010 privind orientările pentru politicile de
ocupare a forței de muncă ale statelor membre [38] Regândirea educației: investiții în
competențe pentru rezultate socio-economice mai bune, COM (2012) 669
final. [39] În
special în contextul unor proiecte și studii care abordează
această problemă. De exemplu: Buletinul trimestrial al Comisiei
privind ocuparea forței de muncă și situația socială
în UE, Rețeaua independentă a experților în migrația
și integrarea forței de muncă (LINET ) a OIM (http://www.labourmigration.eu/) și cea de a opta reuniune a Forumului european pentru integrare. [40] Brückner, H. „Impactul imigrației asupra pieței
muncii și consecințele sale politice” (The Labour Market Impact of
immigration and its Policy Consequences). Centrul pentru dezvoltarea
politicilor de migrație, MPC. (2012). [41] CESE (2012/C 351/04). [42] COM(2012) 795 final. [43] COM (2011) 815 final, Analiza anuală a creșterii
pe 2012, p. 11. [44] https://ec.europa.eu/digital-agenda/node/21022.
[45] Raportul european pentru 2012 privind locurile de
muncă vacante și recrutarea, http://euskillspanorama.ec.europa.eu/docs/EVVR2012Factsheets/08-Bottleneck.pdf [46] De exemplu, în sectorul tehnologiei informației: IP/13/52,
Comisia lansează la Davos, împreună cu întreprinderile din sectorul
tehnologiei informației și al telecomunicațiilor, un apel la
acțiune pentru combaterea decalajului în materie de competențe
și locuri de muncă în Europa http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-52_ro.htm [47] „OCDE: „Stabilirea: Indicatorii
OCDE privind integrarea imigranților, 2012” (Settling In: OECD
Indicators of Immigrant Integration 2012), tabelul 1.A1.2 „Nivelul de
instruire în rândul populației de origine străină și al populației
autohtone cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani care nu urmează
nicio formă de educație, 2009-2010”. [48] Conform datelor OCDE, în comparație cu SUA sau
Canada, în UE există un procent mai mic de persoane cu studii superioare
în rândul populației de origine străină (Sursa: „Stabilirea: Indicatorii OCDE privind integrarea
imigranților, 2012”, Capitolul 7, tabelul 1.A1.2) [49] AGMM abordează, de asemenea, prevenirea și
combaterea migrației neregulamentare și eradicarea traficului de
persoane; maximizarea impactului migrației și mobilității
asupra dezvoltării și promovarea
protecției internaționale, precum și consolidarea dimensiunii
externe a politicii în materie de azil. [50] Directiva 2009/50/CE din 25 mai 2009. [51] Directiva 2011/98/UE adoptată la 13 decembrie 2011. Transpunerea
directivei ar trebui să fie finalizată până la 25 decembrie 2013. [52] A se vedea Observatorul legislativ al Parlamentului European, referința
interinstituțională COD 2010/ 0209. [53] A se vedea Observatorul legislativ al Parlamentului European, referința
interinstituțională COD 2010/ 0210. [54] http://ec.europa.eu/immigration
[55] Versiunea în limba spaniolă a fost lansată în
ianuarie 2013. Versiunea în limba arabă va fi lansată ulterior, în
decursul anului 2013. [56] COM(2013)151 final, adoptată la 25.3.2013. Legislația
deja existentă: Directiva 2005/71/CE (cercetători) și 2004/114/CE
(studenți). [57] COM(2012) 514 final. [58] Cauzele C-571/10 și C-508/10,
http://ec.europa.eu/dgs/homhttp://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-is-new/news/news/2012/20120510_en.htme-affairs/what-is-new/news/news/2012/20120510_en.htm [59] Directiva 2003/109/CE, modificată prin Directiva 2011/51/UE,
prin care statutul de rezident pe termen lung se aplică și
beneficiarilor de protecție internațională. [60] COM(2013) 95. [61] COM(2013) 97. [62] Regulamentul (CE) nr. 810/2009. [63] COM (2012) 649 final, Comunicarea
Comisiei „Aplicarea și dezvoltarea politicii comune în materie de vize în
vederea stimulării creșterii economice în UE”, însoțită, de
asemenea, de un raport privind funcționarea cooperării locale
Schengen [COM (2012) 648 final]. [64] Aproximativ 2,4 milioane de cereri de viză au fost introduse în
VIS în 2012. Această cifră
reprezintă aproximativ 16 % din numărul total al cererilor de
viză din anul respectiv. [65] Strategia actuală a UE în acest sens este definită în Agenda
europeană pentru integrarea resortisanților țărilor
terțe, a se vedea COM(2011) 455 final și concluziile ulterioare ale
celei de a 3135-a reuniuni a Consiliului JAI din 13 și 14 decembrie 2011. A se vedea, de asemenea, avizul Comitetului
Regiunilor privind ordinea de zi (CIVEX-V-024). [66] Disponibil la http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=89&newsId=1774&furtherNews=yes și Eurostat, Ancheta privind forța de muncă în UE, tabelul
lfsa_urgan. [67] Statisticile privind ratele șomajului în statele
membre sunt disponibile în SWD (2013)210. [68] COM(2013) 83 final, p. 6-7. [69] Eurofound (2012) NEET – Tineri care nu sunt încadrați
profesional și nu urmează niciun program educațional sau de
formare: Caracteristici, costuri și răspunsuri din sfera politicilor
în Europa. [70] A se vedea http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/educ/133859.pdf [71] COM(2013) 83 final, Către investiții sociale
pentru promovarea creșterii și coeziunii – inclusiv implementarea
Fondului social european pentru perioada 2014-2020, p. 11-12, SWD (2013) 39
final, Urmărirea punerii în aplicare de către statele membre a
Recomandării Comisiei Europene din 2008 privind incluziunea activă a
persoanelor excluse de pe piața forței de muncă — Către o
abordare bazată pe investiții sociale, p. 56. [72] COM(2011) 735 final. Contribuțiile
primite ca răspuns la această carte verde sunt disponibile la adresa http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-is-new/public-consultation/index_en.htm#/c_ [73] Studiul REM intitulat „Utilizarea
abuzivă a dreptului la reîntregirea familiei — căsătorii de
conveniență și declarații false de filiație” (Misuses
of the Right to Family Reunification - Marriages and convenience and false
declarations of parenthood) (iunie 2012) constituie o sursă de
informații în cadrul acestei dezbateri. [74] S-a ajuns la un acord politic cu Marocul la 1 martie 2013. [75] Concluziile Consiliului privind abordarea globală a
migrației și mobilității (doc. 9417/12). [76] Parteneriatul euro-african pentru migrație și
dezvoltare, declarație semnată la Rabat, 2006. [77] Procesul politic de promovare a parteneriatelor în
domeniul migrației între statele participante din Uniunea Europeană,
spațiul Schengen, Europa de Sud-Est, Europa de Est și Asia
Centrală, în plus față de Turcia, a început cu o
conferință ministerială la Praga, în 2009. A se vedea:
www.icmpd.org [78] Forum consultativ din care fac
parte peste 50 de guverne și 10 organizații internaționale, care
vizează dezvoltarea de sisteme cuprinzătoare și durabile pentru
migrația reglementată. A se vedea: www.icmpd.org [79] Comunicatul de presă nr.176/2012 al Eurostat din 11
decembrie 2012. [80] Transferurile
de fonduri dinspre UE înspre țările în curs de dezvoltare, obstacole
subzistente, provocări și recomandări (Eu remittances for
Developing Countries, Remaining Barriers, Challenges and Recommendations). http://ec.europa.eu/europeaid/what/migration-asylum/documents/eu_remittances_for_developing_countries_final_19-11-2012.pdf. [81] COM(2013) 292 din 21.5.2013. [82] Directiva 2011/95/UE. [83] Reformarea Directivei 2003/9/CE. Comunicatul de presă nr. 14556/12 al
Consiliului JAI din 25.10.2012. [84] Reformarea Regulamentului (CE) nr. 343/2003
al Consiliului. Comunicatul de
presă nr. 17315/12 al Consiliului JAI din 6-7.12.2012 [85] Directiva 2005/85/CE privind
standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare
și retragere a statutului de refugiat. JO L 326, 13.12.2005, p. 13. Observatorul legislativ al Parlamentului European, referința interinstituțională COD (2009) 0165. [86] Regulamentul (CE) nr. 2725/2000 al Consiliului, JO L316, 15.12.2000, p.1. Link-ul
către Observatorul legislativ al Parlamentului European. Observatorul legislativ al Parlamentului European, referința interinstituțională COD (2008) 0242. Următorul raport anual EURODAC va fi publicat în cea de-a doua
jumătate a anului 2013. [87] http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2012-0310+0+DOC+XML+V0//RO [88] http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/jha/130731.pdf [89] http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:277:0012:0017:RO:PDF [90] http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.en.soc-opinions [91] COM(2011) 835 final. [92] A se vedea, de asemenea, grupul operativ al Comisiei
pentru Grecia, la adresa: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/taskforce-greece/. [93] EASO și-a lansat, de asemenea, site-ul oficial în 2012,
a se vedea http://easo.europa.eu/, și a publicat primul său raport anual în iunie 2012. [94] Raportul anual al EASO, care urmează să fie
publicat la jumătatea anului 2013, va oferi mai multe detalii privind
diferitele sale activități în 2012. [95] COM(2011) 835 final [96] http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/sefcovic/headlines/news/2012/07/2012_07_17_joint_agreement_agencies_en.htm [97] Pentru perioada 2011-2013, Greciei i-a fost alocată, de asemenea,
o sumă de 97,9 milioane EUR pentru Fondul de returnare și 129,7
milioane EUR pentru Fondul pentru frontierele externe. În 2013,
sumele alocate sunt în valoare de 35,3 milioane EUR și, respectiv, 44
milioane EUR. Suma de 19,95 milioane EUR include fonduri de
urgență în valoare de 7,7 milioane EUR, în cadrul Fondului
European pentru Refugiați. [98] Cauzele conexate C-411/10 și C-493/10 (N.S., M.E.
și alții) http://ec.europa.eu/dgs/legal_service/arrets/10c411_en.pdf [99] http://data.unhcr.org/syrianrefugees/regional.php, date înregistrate la
începutul lunii ianuarie 2013. [100] Datele privind luna decembrie nu sunt disponibile pentru toate statele
membre. Nu există date
disponibile pentru NL. [101] În cadrul primului proiect de transfer din Malta al UE (EUREMA), în
perioada 2010-2011 au fost transferați 227 de beneficiari de
protecție internațională din Malta. In
cadrul proiectului EUREMA II, au fost inițial propuse 97 de locuri, plus
angajamente bilaterale pentru încă 265 de locuri, în afara proiectului. În
cursul anului 2012 au fost transferate 105 persoane, fie în cadrul EUREMA II,
fie în cadrul acordurilor bilaterale suplimentare. [102] Comisia a fost, de asemenea, foarte activă în
sprijinirea dezvoltării PPR în Africa de Nord (inclusiv în Egipt și
Tunisia). [103] Octombrie
2012. http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/jha/133241.pdf [104] Decizia 281/2012/UE din 29 martie 2012. http://www.resettlement.eu [105] În cadrul acestui sistem, statele membre participante s-au angajat
să reinstaleze 3 962 de refugiați în 2013. Această cifră reprezintă o creștere în
comparație cu 2012, când statele membre s-au angajat să reinstaleze 3 083
de refugiați. [106] COM(2012) 554 final și documentul de lucru
însoțitor al serviciilor Comisiei SWD (2012) 281. [107] COM(2010) 213 final. [108] A se vedea . [109] COM(2012) 286 final. [110] În special, Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și
combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, JO L 101,
15.4.2011. Termenul-limită pentru
transpunere este aprilie 2013.. [111] http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/jha/133202.pdf. [112] http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.en.soc-opinions.23965 și http://toad.cor.europa.eu/corwipdetail.aspx?folderpath=civex-v/035&id=21618 [113] http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/12/st13/st13661-re03.en12.pdf. [114] http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/12/st09/st09417.en12.pdf.
[115] Documentul
nr. 8714/1/12 REV 1 al Consiliului. A se vedea: http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/12/st08/st08714-re01.en12.pdf Pentru a reflecta necesitatea de a revizui în mod constant
această strategie, fiecare președinție a Consiliului a fost de
acord să o includă ca parte a programului său și să
actualizeze periodic documentul „Acțiunea UE privind presiunile exercitate
de migrație - Un răspuns strategic”, mai ales în contextul
Comitetului strategic pentru imigrație, frontiere și azil (CSIFA). [116] De exemplu, documentul de orientare „Reținerea
migranților aflați în situație neregulamentară –
considerații privind drepturile fundamentale” (Apprehension of migrants
in an irregular situation – fundamental rights considerations), elaborat de
Agenția pentru Drepturi Fundamentale în 2012 ar trebui să fie luat în
considerare în aplicarea practicilor de reținere. [117] De exemplu, negocierile privind acordurile referitoare la
readmisie sunt întreprinse de către Comisie, care acționează în
deplină cooperare cu statele membre, în cadrul grupurilor
corespunzătoare ale Consiliului. [118] SWD (2013) 210 final, secțiunea 4. [119] Directiva 2009/52/CE. [120] COM(2011) 76. [121] http://ec.europa.eu/europeaid/where/acp/overview/cotonou-agreement/index_en.htm [122] Directiva 2008/115/CE. [123] În special, cauza C-430/11 (Sagor) a clarificat și mai
mult în ce măsură dispozițiile de drept intern prin care este
incriminată șederea neregulamentară nu trebuie să submineze
standardele comune ale Directivei privind returnarea. În această
cauză, Curtea a hotărât că legislația statului membru care
permite penalizarea șederii neregulamentare a resortisanților
țărilor terțe prin intermediul unei sancțiuni a
domiciliului forțat este compatibilă cu standardele comune ale
Directivei privind returnarea numai dacă această sancțiune se
încheie de îndată ce transportul fizic al persoanei în cauză din
statul membru respectiv este posibil. Această hotărâre rafinează
în continuare jurisprudența CJUE privind acest aspect, bazându-se pe
jurisprudența deja stabilită în cauzele C 61-11 (El Dridi) și C 329-11
(Achoughbabian), conform căreia dispozițiile de drept intern prin
care este incriminată șederea neregulamentară trebuie să
fie proporționale și nu trebuie să întârzie procedura de
returnare. [124] http://www.vren-community.org/
[125] În 2012, Frontex a coordonat un total de 39 de zboruri comune în
vederea returnării a 2 110 persoane. Douăzeci de state membre (AT, BE, BG, DE, EL, ES, FI, FR, HU, IE,
IT, LU, MT, NL, PL, RO, SE, UK) și două țări asociate
Schengen (CH, NO) au participat la aceste zboruri. Țările de returnare au fost Armenia, Columbia, Ecuador,
Georgia, Ghana, Gambia, Kosovo(*), Nigeria, Pakistan, Serbia, Ucraina și
Uzbekistan. (* Această desemnare
nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă
cu RCSONU 1244/1999 și Avizul CIJ privind declarația de
independență a Kosovo.) [126] Disponibil din data de 11.3.2013 la: http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/e-library/documents/policies/immigration/return-readmission/index_en.htm [127] COM(2011) 290 final. [128] JO L81, 21.3.2001, p.1. [129] Regulamentul (UE) nr. 1168/2011 din 22.11.2011. [130] http://europa.eu/rapid/press-release_EO-12-14_en.htm?locale=en.
[131] Hotărârea în cauza C-355/10 din 5 septembrie 2012 [132] COM(2013) 197. [133] CEDO, Hirsi Jamaa și alții / Italia [Marea
Cameră], nr. 27765/09, 23 februarie 2012. [134] COM(2011) 248 final. [135] Anexa la COM (2012) 230 [136] COM(2012) 230. Acest prim raport a cuprins perioada 1.11.2011-30.4.2012
și a fost discutat de Consiliul JAI la 7 iunie 2012 și de Parlamentul
European la 4.7. 2012. Al doilea raport [COM(2012) 686), care acoperă
perioada 1.5-31.10.2012, a fost adoptat la 23.11.2012 și a fost
dezbătut în cadrul Consiliului JAI la 6-7.12.2012 și al Parlamentului
European la 18.12.2012. [137] În special, hotărârea în cauza C-278/12. [138] COM(2011) 559 (link către Observatorul legislativ al Parlamentului European) și COM(2011) 560 (link către Observatorul legislativ al Parlamentului European).