52013DC0006

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

referitor la implementarea legislației UE privind deșeurile

Directiva 2006/12/CE privind deșeurile, Directiva 91/689/CEE privind deșeurile periculoase, Directiva 75/439/CEE privind uleiurile uzate, Directiva 86/278/CEE privind nămolurile de epurare, Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, Directiva 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri și Directiva 2002/96/CE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice pentru perioada 2007-2009

1.           Introducere

Prezentul raport are drept scop informarea cu privire la implementarea legislației UE privind deșeurile în perioada 2007-2009. Raportul se referă la Directivele 2006/12/CE privind deșeurile, 91/689/CE privind deșeurile periculoase, 75/439/CEE privind uleiurile uzate, 86/278/CEE privind nămolurile de epurare, 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri și 2002/96/CE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice. Implementarea Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transferurile de deșeuri, a Directivei 2006/21/CE privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive și a Directivei 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz va fi tratată în rapoarte separate.

Raportul se bazează pe informațiile furnizate de statele membre. Rapoarte detaliate cu privire la fiecare directivă sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/environment/waste/reporting/index.htm.

Directivele 2006/12/CE privind deșeurile, 91/689/CEE privind deșeurile periculoase și 75/439/CEE privind uleiurile uzate au fost abrogate, cu începere de la 12 decembrie 2010, prin versiunea revizuită a Directivei 2008/98/CE privind deșeurile, care cuprinde principalele dispoziții ale acestora. Prin urmare, prezentul raport este ultimul raport referitor la implementarea acestor directive. Pentru Directiva 2008/98/CE s-a stabilit un nou chestionar privind implementarea[1]. O sinteză a modificărilor acquis-ului în materie de deșeuri este ilustrată în figura 1 din anexa la prezentul raport.

2.           Raportarea la timp și calitatea raportării

Pentru perioada de raportare 2007-2009, aproape toate statele membre și-au respectat obligațiile de raportare[2]. Disciplina de raportare a statelor membre poate fi totuși îmbunătățită: patru state membre nu și-au prezentat rapoartele la timp, uneori rapoartele prezentate nu conțineau răspunsuri la toate întrebările, iar informațiile nu erau întotdeauna complete.

În ceea ce privește datele anuale privind reciclarea și valorificarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și ale ambalajelor, majoritatea statelor membre au făcut trimitere la rapoartele anuale transmise EUROSTAT. Pentru majoritatea statelor membre nu au fost disponibile date pentru anul 2009 (ceea ce este în conformitate cu cerințele de raportare în privința DEEE). În cazul anilor 2007 și 2008, pentru DEEE și ambalaje a fost disponibil un set complet de date privind ratele generale de reciclare și de valorificare, precum și ratele de reciclare și colectare specifice fluxurilor de materiale sau de deșeuri.

Calitatea raportării și informațiile furnizate au variat în mod considerabil. Adesea, statele membre au oferit răspunsuri neclare. Deși în unele cazuri acest lucru s-ar putea datora lipsei de claritate în formularea mai multor întrebări din chestionarele privind implementarea, răspunsurile statelor membre au fost vagi în mod repetat; de exemplu, s-a făcut trimitere la legislația națională, dar fără a se indica detalii suplimentare, chiar și în cazul în care se solicitau în mod explicit explicații sau detalii privind experiența.

3.           Directiva 2006/12/CE privind deșeurile (Directiva-cadru privind deșeurile, DCD).

Această directivă, în prezent abrogată și înlocuită prin Directiva 2008/98/CE privind deșeurile, stabilea cerințele de bază, definițiile și principiile pentru gestionarea deșeurilor în UE. Adoptată în 1975 și revizuită substanțial în 1991, DCD a fost modificată în numeroase rânduri. Directiva 2006/12/CE (denumită în continuare „DCD 2006”), o versiune codificată a Directivei anterioare 75/442/CEE, a constituit documentul relevant pentru perioada de raportare 2007-2009.

DCD 2006 a introdus definiții esențiale în domeniul gestionării deșeurilor (precum definiția noțiunii de „deșeuri”), a obligat statele membre să instituie rețele adecvate de instalații de eliminare a deșeurilor, a introdus o ierarhie de gestionare a deșeurilor în trei etape care să promoveze mai degrabă prevenirea producerii de deșeuri decât valorificarea acestora, eliminarea reprezentând soluția de ultimă instanță. Directiva a obligat statele membre să asigure faptul că deșeurile erau valorificate sau eliminate fără a pune în pericol sănătatea umană și mediul și a interzis abandonarea, descărcarea sau eliminarea necontrolată a deșeurilor. De asemenea, a impus statelor membre să întocmească planuri naționale de gestionare a deșeurilor (PGD) și a introdus obligația de obținere a unei autorizații pentru manipularea deșeurilor.

Toate statele membre care au prezentat rapoarte au confirmat transpunerea directivei în legislația lor națională și respectarea cerințelor de bază ale acesteia, inclusiv elaborarea unuia sau mai multor PGD-uri și luarea de măsuri în vederea atingerii autosuficienței în domeniul eliminării deșeurilor. În plus, toate statele membre care au prezentat rapoarte au confirmat respectarea dispozițiilor DCD 2006 privind cerințele pentru acordarea autorizațiilor și ținerea evidențelor.

Cu toate acestea, s-a putut identifica o deficiență importantă în aplicarea legislației UE în materie de deșeuri, în ceea ce privește opțiunile de tratare a deșeurilor alese. Statisticile au arătat că numeroase state membre depind încă în mare măsură de depozitarea deșeurilor menajere, ceea ce nu este în conformitate cu conceptul de ierarhie a deșeurilor evidențiat la articolul 3 alineatul (1) din DCD 2006 și va contrasta chiar și mai tare cu cerințele DCD revizuite, care introduce o ierarhie de gestionare a deșeurilor în cinci etape. În 2009, metodele de tratare a deșeurilor municipale au variat semnificativ de la un stat membru la altul, de la o dependență extrem de ridicată de depozitele de deșeuri (Bulgaria, România, Malta, Lituania și Letonia trimit la depozitele de deșeuri peste 90 % din deșeurile lor) la o pondere de sub 5 % a utilizării depozitelor de deșeuri (Belgia, Danemarca, Germania, Țările de Jos, Austria și Suedia). Cea mai mare rată de reciclare (incluzând compostarea[3]) a fost atinsă în Austria (70 %), urmată de Germania (66 %), Belgia și Țările de Jos (60 %) și Suedia (55 %). Suedia, Danemarca, Țările de Jos, Luxemburg, Belgia, Germania și Franța au înregistrat cele mai mari rate de incinerare (nu s-a făcut nicio distincție între incinerarea cu și fără valorificare energetică la momentul respectiv). Aceste discrepanțe mari au fost, într-o anumită măsură, rezultatul implementării cu întârziere a legislației în materie de deșeuri în statele membre care au aderat la UE după 2004. Prin urmare, progresele înregistrate în aceste țări vor trebui atent monitorizate, fiind principalul indicator al eficacității politicilor naționale ale acestora în domeniul gestionării deșeurilor. Unele state membre mai vechi au demonstrat însă în mod constant niveluri scăzute de performanță (de exemplu Grecia, cu o pondere de 82 % a depozitelor de deșeuri, și Portugalia, cu un procent de reciclare de numai 20 %). În aceste țări trebuie încurajată realizarea de progrese prin acordarea de consiliere concretă și prin utilizarea finanțării din fondurile structurale și de coeziune.

Față de perioada de raportare anterioară s-au putut observa unele progrese în ceea ce privește gestionarea deșeurilor municipale, care se pot explica probabil prin infrastructura mai bună de gestionare a deșeurilor instituită în ultimii ani. Implementarea directivelor UE privind măsuri specifice anumitor fluxuri de deșeuri (cum ar fi Directiva privind ambalajele, Directiva DEEE sau Directiva privind bateriile) și a măsurilor care vizează îndeplinirea obiectivelor prevăzute de acestea au reprezentat de asemenea factori determinanți, deoarece infrastructura, schemele de colectare, campaniile de informare etc. introduse pentru a se conforma acestei legislații ar fi contribuit la o ameliorare globală a gestionării deșeurilor. Cu toate acestea, cifrele globale privind gestionarea deșeurilor în general și gestionarea deșeurilor municipale în special rămân nesatisfăcătoare, ținând seama de scopul UE de a evolua către o societate europeană axată pe reciclare evidențiat în prezent de DCD revizuită 2008/98/CE. Există încă potențiale de reciclare uriașe, care lasă neutilizate mai mult de jumătate din resursele existente conținute în deșeuri, și trebuie făcute eforturi imediate pentru a accelera introducerea de sisteme de gestionare a deșeurilor moderne și eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor.

4.           Directiva 91/689/CEE privind deșeurile periculoase

Directiva privind deșeurile periculoase – în prezent abrogată, principalele sale dispoziții fiind incluse în Directiva 2008/98/CE privind deșeurile – a introdus o definiție uniformă a deșeurilor periculoase și a asigurat gestionarea rațională din punct de vedere ecologic a acestui flux de deșeuri. Au fost impuse o serie de controale, pe lângă cele stabilite în DCD 2006, privind gestionarea deșeurilor periculoase, inclusiv interzicerea amestecării deșeurilor periculoase, cerințe de trasabilitate și obligația de notificare a Comisiei cu privire la deșeurile care prezintă proprietăți periculoase dar nu sunt clasificate ca atare.

Toate statele membre care au prezentat rapoarte au transpus dispozițiile relevante ale Directivei privind deșeurile periculoase în legislațiile lor naționale. Cu toate acestea, informațiile oferite de statele membre care au prezentat rapoarte nu au fost întotdeauna precise și exhaustive. În special, persistă motive de îngrijorare în ceea ce privește aplicarea interdicției de amestecare a deșeurilor și excepțiile aferente. Există îndoieli dacă inspecțiile raportate de unele state membre, bazate pe reclamații și cazuri specifice, au fost suficiente pentru a asigura respectarea cerinței de realizare a unor inspecții periodice corespunzătoare. În plus, nu este întotdeauna evident dacă inspecțiile, precum și cerințele de raportare au vizat într-adevăr producători de deșeuri periculoase sau, la nivel general, întreprinderi sau unități implicate în gestionarea deșeurilor.

5.           Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate

Directiva privind uleiurile uzate a fost de asemenea abrogată cu începere de la 12 decembrie 2010 - uleiurile uzate sunt în prezent reglementate de Directiva 2008/98/CE privind deșeurile.

Toate statele membre au transpus în legislația națională Directiva privind uleiurile uzate. Evaluarea rapoartelor transmise de statele membre a demonstrat că s-au instituit mecanismele corespunzătoare de autorizare și control pentru a preveni producerea de efecte negative asupra mediului și a sănătății din cauza gestionării uleiurilor uzate.

În 2008 și 2009, la nivelul UE s-au aplicat diverse metode de tratare. Șapte state membre au acordat prioritate regenerării uleiurilor uzate față de arderea și trimiterea acestora la depozitele de deșeuri, patru state membre s-au axat pe ardere și unul a ales ca opțiune de gestionare trimiterea acestora la depozitele de deșeuri. Două state membre au exportat o proporție remarcabilă a uleiurilor lor uzate. În cazul a opt state membre nu s-a putut realiza o analiză detaliată din cauza lipsei de date. Celelalte cinci state membre au optat pentru o combinație a celor trei opțiuni de tratare.

O serie de state membre au identificat unele constrângeri care au împiedicat regenerarea sau arderea uleiurilor uzate. Motivele cel mai des invocate au fost cantitățile mici de ulei produse și colectate și, în consecință, lipsa capacităților de prelucrare. Din punct de vedere economic, țările respective au considerat că investițiile în infrastructura de tratare a uleiurilor uzate nu sunt rezonabile.

6.           Directiva 86/278/CEE privind nămolurile de epurare

Directiva privind nămolurile de epurare urmărește să încurajeze utilizarea nămolurilor de epurare în agricultură și să prevină efectele nocive ale acestora asupra solului, a vegetației, a animalelor și a sănătății umane. Directiva conține o serie de cerințe privind calitatea nămolului pentru utilizarea în agricultură, calitatea solului pe care urmează să fie utilizat nămolul sau limitarea utilizării nămolului pentru anumite scopuri și în anumite perioade de timp. Obiectivul principal al acestor cerințe este de a limita concentrațiile de metale grele în soluri. În acest scop au fost definite valori limită pentru metale grele în soluri pe care se utilizează nămol, precum și pentru cantitățile maxime anuale de astfel de metale grele care ar putea fi introduse în sol prin utilizarea nămolurilor în agricultură.

Transpunerea și implementarea acestei directive sunt în continuare lipsite de probleme și nicio schimbare majoră nu a avut loc de la ultima perioadă de raportare. Este interesant de observat că există o mare diversitate între statele membre în ceea ce privește valorile limită pentru metale grele adoptate la nivel național: în timp ce unele state membre au adoptat pragurile prevăzute de directivă, altele au decis să adopte valori limită mult mai stricte.

Analiza datelor raportate de statele membre cu privire la nămolurile produse și utilizate în agricultură arată că scopul de a încuraja utilizarea nămolurilor în agricultură a fost atins. Cu toate că producția de nămol s-a redus ușor (< 1 %) din 2007 în 2009, statele membre au raportat o creștere cu aproximativ 8 % a utilizării nămolurilor în agricultură în aceeași perioadă.

În primul trimestru al anului 2013, Comisia va realiza o evaluare ex post a unei serii de directive din domeniul fluxurilor de deșeuri, între care și Directiva privind nămolurile de epurare.

7.           Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje

Directiva privind ambalajele vizează armonizarea măsurilor luate la nivel național pentru a preveni sau a reduce impactul ambalajelor și al deșeurilor de ambalaje asupra mediului și pentru a asigura funcționarea fără probleme a pieței interne. Aceasta conține dispoziții referitoare la prevenirea producerii de deșeuri de ambalaje, la reutilizarea ambalajelor și la valorificarea și reciclarea deșeurilor de ambalaje. Directiva stabilește obiective de reciclare și de valorificare, obligă statele membre să introducă scheme de colectare a deșeurilor de ambalaje și introduce cerințe minime pe care trebuie să le îndeplinească toate ambalajele pentru a putea fi introduse pe piața UE. Mai multor state membre le-au fost acordate perioade de tranziție pentru atingerea obiectivelor de valorificare și de reciclare.

În general, toate statele membre care au prezentat rapoarte au transpus în mod corect dispozițiile directivei în legislațiile lor naționale. Pe baza informațiilor furnizate de statele membre și a statisticilor Eurostat, se poate presupune că nivelul global de implementare este în continuare satisfăcător. Numai două state membre au indicat că legislația lor națională a suferit modificări în cursul perioadei de raportare.

Între 2007 și 2009, volumul și compoziția deșeurilor de ambalaje generate au rămas destul de stabile, înregistrând o ușoară creștere, ca greutate, în 2007 și în 2008. În 2009 s-a înregistrat o scădere semnificativă a cantității de deșeuri de ambalaje generate, sub nivelurile din 2005, deși nu este posibil să se indice cu exactitate motivele care au determinat această evoluție.

Grecia, Irlanda și Portugalia au primit perioade de tranziție pentru obiectivele de tratare a deșeurilor de ambalaje până în 2011, din cauza numărului ridicat de insule mici, a existenței unor zone rurale și muntoase și, respectiv, a nivelului scăzut de consum de ambalaje. În plus, Directiva 2005/20/CE și tratatele de aderare prevăd o dată ulterioară pentru îndeplinirea obiectivelor în cazul țărilor care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 (Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia) și în 2007 (România și Bulgaria).

Ratele totale de valorificare și de reciclare au crescut în mod semnificativ în comparație cu perioada de raportare precedentă, în principal datorită introducerii unor sisteme de colectare și de tratare a deșeurilor de ambalaje în noile state membre. Între 2007 și 2009, ratele totale de valorificare și de reciclare au înregistrat o creștere ușoară, dar constantă la nivelul UE-27.

Marea majoritate a statelor membre au atins obiectivele globale de valorificare și de reciclare, precum și obiectivele de reciclare specifice privind materialele, cu unele excepții. În 2009, patru state membre nu și-au îndeplinit unul sau mai multe dintre obiectivele definite. Unele state membre nu au atins un obiectiv într-un anumit an, dar au reușit să îl atingă în anul precedent sau în anul următor, ceea ce pare să sugereze că în statele membre respective nu există deficite structurale sistematice în privința infrastructurii de gestionare a deșeurilor. Cu toate acestea, alte state membre nu au reușit în mod sistematic să își îndeplinească obiectivele de valorificare/reciclare sau obiectivele specifice privind materialele în cursul perioadei de raportare, iar această problemă trebuie abordată în mod individual.

Majoritatea statelor membre au luat măsuri pentru a preveni generarea de deșeuri de ambalaje; cu toate acestea, încurajarea prevenirii producerii de deșeuri de ambalaje și dezvoltarea de sisteme de reutilizare a ambalajelor rămâne o sarcină continuă pentru statele membre.

Toate statele membre care au prezentat rapoarte au indicat instituirea unor scheme de colectare separată a deșeurilor de ambalaje[4]. Sistemele diferă în ceea ce privește gradul lor de eficiență și de disponibilitate pentru populație și costul pentru cetățean. Unele dintre statele membre care au aderat în 2004 au început abia recent să creeze infrastructura relevantă, prin intermediul unor proiecte pilot în zone urbane. Statele membre au implementat o serie de inițiative diferite în scopul creșterii gradului de informare a consumatorilor și a întreprinderilor cu privire la gestionarea rațională din punct de vedere ecologic a deșeurilor de ambalaje, inclusiv colectarea separată. Acolo unde au fost instituite astfel de sisteme, performanțele înregistrate de colectarea separată (și, ca urmare, calitatea reciclării) au fost mult mai bune.

Implementarea și punerea în practică a cerințelor stabilite de directivă variază considerabil de la un stat membru la altul, fapt care este confirmat de analiza datelor statistice. Directiva privind ambalajele este de asemenea inclusă în evaluarea ex post planificată, care urmează să fie lansată în 2013.

8.           Directiva 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri

Directiva privind depozitele de deșeuri are ca scop prevenirea sau reducerea efectelor adverse ale depozitelor de deșeuri asupra mediului și a sănătății umane. Directiva stabilește cerințe tehnice stricte pentru amplasamentele de depozitare a deșeurilor și cerințe specifice pentru acceptarea deșeurilor în aceste amplasamente și introduce o clasificare a depozitelor în funcție de deșeurile pe care urmează să le conțină. Directiva obligă statele membre să asigure faptul că autoritățile naționale competente eliberează autorizațiile necesare pentru exploatarea amplasamentelor. Printre dispozițiile esențiale se numără obiective referitoare la reducerea treptată a volumului de deșeuri municipale biodegradabile[5] trimise la depozitele de deșeuri, în scopul scăderii emisiilor de metan[6], obiective cuplate cu cerințe tehnice privind captarea și tratarea gazelor de depozit.

Depozitarea deșeurilor a fost întotdeauna opțiunea cea mai puțin dezirabilă de gestionare a deșeurilor. Acest lucru a fost confirmat de DCD 2008. Multe state membre au luat măsuri pentru a elimina în totalitate această practică și au înregistrat un real succes în acest sens (ratele de trimitere a deșeurilor municipale la depozitele de deșeuri au scăzut sub 5 % în Belgia, Danemarca, Germania, Țările de Jos, Austria și Suedia). Cu toate acestea, în multe țări, depozitarea deșeurilor este opțiunea predominantă (dacă nu chiar singura disponibilă) de gestionare a deșeurilor municipale. Aceste din urmă țări trebuie să depună eforturi semnificative pentru a schimba situația și a reduce drastic rata de depozitare a deșeurilor.

Statele membre au raportat că au transpus majoritatea cerințelor directivei în legislațiile lor naționale. Toate statele membre au raportat că au luat măsuri pentru a reduce gradul de depozitare a deșeurilor municipale, inclusiv programe de prevenire, și că au adoptat strategii și măsuri naționale menite să reducă volumul deșeurilor biodegradabile trimise la depozitele de deșeuri. Datele furnizate cu privire la cantitatea de deșeuri biodegradabile care este trimisă la depozitele de deșeuri arată că volumul acestor deșeuri se reduce continuu: din cele 19 state membre pentru care datele pot fi comparate cu cele din raportul anterior, 11 și-au putut reduce volumul de deșeuri municipale biodegradabile trimise la depozitele de deșeuri.

Toate statele membre au definit criterii de admitere a deșeurilor pentru diferite categorii de depozite de deșeuri. Cerințele tehnice ale directivei (monitorizarea levigatului[7], a apelor de suprafață, a apelor subterane și a emisiilor de gaze) sunt în general bine transpuse în legislațiile naționale. Cu toate acestea, nu sunt întotdeauna disponibile date complete privind aplicarea în practică a acestor cerințe de către operatorii de depozite de deșeuri. Conform datelor disponibile, la sfârșitul perioadei de raportare 2007-2009 exista încă în exploatare un număr considerabil de depozite de deșeuri neconforme, deși numărul lor a scăzut în comparație cu raportul precedent (în special în cazul depozitelor de deșeuri nepericuloase). Majoritatea statelor membre au indicat că toate depozitele de deșeuri aflate în exploatare, inclusiv depozitele de deșeuri inerte, respectă cerințele directivei. Patru state membre au raportat doar un procent mic de depozite de deșeuri conforme, restul necesitând îmbunătățiri și modernizări.

Comisia va revizui obiectivele privind redirecționarea deșeurilor biodegradabile de la depozitele de deșeuri și va prezenta în 2014 un raport Parlamentului European și Consiliului, însoțit, dacă este cazul, de o propunere.

9.           Directiva 2002/96/CE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (Directiva DEEE)

Directiva DEEE are ca scop promovarea și optimizarea colectării, reutilizării, reciclării și valorificării deșeurilor din echipamentele electrice și electronice (DEEE), pentru a se asigura un nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății. Ea prevede instituirea de scheme de colectare pentru returnarea dispozitivelor vechi și se axează pe responsabilitatea producătorului ca principal mecanism de politică pentru reducerea cantităților de DEEE destinate eliminării definitive. Directiva urmărește să îmbunătățească proiectarea produselor pentru a preveni generarea de DEEE și pentru a crește posibilitatea de reutilizare și valorificare a acestora și prevede finanțarea sistemelor de valorificare și de tratare a DEEE de către producători. Ea subliniază că DEEE trebuie gestionate cu grijă, din cauza proprietăților lor de obicei periculoase și a valorii lor materiale ca resursă. Prin urmare, directiva definește obiective obligatorii pentru statele membre în ceea ce privește colectarea DEEE provenite de la gospodării și stabilește obiective de reutilizare/reciclare și valorificare pentru diferite categorii de DEEE, în vederea asigurării unei utilizări eficiente a acestei resurse (unele state membre au primit perioade de tranziție pentru atingerea obiectivelor).

În 2008, Comisia a lansat un proces de reformare a Directivei DEEE pentru a adapta obiectivele de colectare la realitatea diferită din statele membre, în scopul consolidării prevederilor împotriva transporturilor ilegale, precum și al reducerii sarcinii administrative. Noua Directivă DEEE a fost adoptată la 4 iulie 2012[8].

Toate statele membre au transpus dispozițiile relevante ale Directivei DEEE în legislațiile lor naționale.

Pe baza rapoartelor naționale de implementare pentru perioada 2007-2009 și a datelor prezentate la îndeplinirea obiectivelor, se pare că gradul de conformitate cu directiva a fost în general satisfăcător. În anii de raportare 2007 și 2008, țările UE-15 au trebuit să îndeplinească obiectivele stabilite în directivă. În 2008, și Slovenia a trebuit să îndeplinească această cerință. Celelalte state membre vor trebui să demonstreze conformitatea începând din anul de raportare 2009. Toate statele membre au raportat date în acest sens. Dintre țările care trebuiau să atingă conformitatea în 2008, doar Italia și Slovenia s-au situat cu mult sub actualul obiectiv de colectare de 4 kg[9]. Din datele anuale raportate până în prezent rezultă o tendință pozitivă privind colectarea și valorificarea.

Toate statele membre care au prezentat rapoarte au indicat instituirea unor sisteme de colectare a DEEE. Colectarea la nivel municipal a fost opțiunea aleasă în mod predominant – sisteme private individuale există doar în câteva cazuri, pe lângă cele colective. Sistemele naționale diferă în ceea ce privește complexitatea și eficiența lor, precum și în ceea ce privește proximitatea și disponibilitatea pentru locuitori. În plus, nivelul de dezvoltare diferă de la o țară la alta și între zonele rurale și cele urbane.

O cantitate din ce în ce mai mare de DEEE a fost colectată, reutilizată/reciclată și valorificată în această perioadă de raportare în toate statele membre pentru care au fost disponibile date. Marea majoritate a statelor membre a fost în măsură să atingă obiectivele de colectare prevăzute de directivă[10] și să îndeplinească obiectivele de reutilizare/reciclare și valorificare specifice pe categorii. În cazurile în care statele membre nu au reușit să respecte obiectivele directivei, în general ele nu au respectat doar anumite obiective (nu întregul set de obiective). În 2007 și 2008, obiectivele de reutilizare/reciclare specifice pe fluxuri de deșeuri nu au fost îndeplinite de până la trei state membre dintre cele care au prezentat rapoarte.

10.         Concluzii

Din rapoartele statelor membre pentru perioada 2007-2009 reiese că legislația UE privind deșeurile este în mare măsură transpusă corect în legislațiile naționale.

Potrivit informațiilor furnizate de statele membre și datelor statistice disponibile, nivelul de implementare a Directivei DEEE și a Directivei privind ambalajele este în general satisfăcător, doar câteva state membre nereușind să îndeplinească anumite obiective.

În ceea ce privește implementarea directivelor privind gestionarea uleiurilor uzate și nămolurile de epurare nu s-au identificat probleme și deficiențe majore.

Cu toate acestea, în cazul altor directive există probleme importante legate de implementarea și aplicarea în practică. Această concluzie se desprinde nu numai din rapoartele privind implementarea ale statelor membre, ci și din alte surse de informații, cum ar fi datele Eurostat, studiile proprii ale Comisiei sau numărul de reclamații și de cazuri de nerespectare a legislației UE privind gestionarea deșeurilor. Nivelul de aplicare variază considerabil în ceea ce privește diversele directive, Directiva privind deșeurile periculoase, DCD 2006 și Directiva privind depozitele de deșeuri prezentând cele mai mari motive de îngrijorare.

În cazul Directivei privind deșeurile periculoase, există îndoieli în ceea ce privește aplicarea în practică a interdicției de amestecare a deșeurilor[11] și a scutirilor aferente definite de directivă[12] și, într-un context mai larg, înțelegerea inspecțiilor „periodice” și a unităților aferente care fac obiectul inspecțiilor în unele state membre.

În cazul Directivei privind depozitele de deșeuri, cu toate că cerințele sale stricte sunt adesea transpuse în legislația națională și se iau măsuri de reducere a volumului deșeurilor biodegradabile care ajung în depozitele de deșeuri, numărul de depozite de deșeuri neconforme care sunt încă în exploatare rămâne un motiv de îngrijorare. O altă problemă gravă este rata globală de depozitare – în timp ce mai multe state membre au demonstrat că reducerea acestei rate până aproape de zero este fezabilă, câteva alte state membre depind în mare măsură de această opțiune, cea mai puțin favorabilă, de gestionare a deșeurilor. Acest aspect necesită o atenție deosebită în contextul priorității politice privind eliminarea aproape integrală a practicii de trimitere a deșeurilor la depozite, enunțate în cadrul Foii de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.

În cazul DCD 2006, statisticile disponibile, numărul cazurilor de încălcare a legislației UE, rapoartele anterioare privind implementarea și studiile proprii ale Comisiei arată existența în continuare a unor deficiențe de implementare și aplicare. Persistă motive de îngrijorare cu privire la implementarea corectă a ierarhiei opțiunilor de gestionare a deșeurilor, chiar și în versiunea în trei etape a acesteia, gradul ridicat de dependență de depozitele de deșeuri conducând la neexploatarea potențialului de reciclare și valorificare, deși s-au putut observa unele progrese în cursul acestei perioade de raportare. Printre cele mai importante bariere în calea implementării corecte la nivel de stat membru se numără lipsa de angajament și de resurse pentru controlul implementării și aplicarea în contextul unor constrângeri de ordin structural, instituțional și constituțional[13]. Abordarea acestor obstacole, precum și adăugarea unor inspecții naționale mai severe și ameliorarea cunoștințelor cu privire la gestionarea deșeurilor ar aduce îmbunătățiri majore.

Ierarhia opțiunilor de gestionare a deșeurilor a fost modificată de Directiva 2008/98/CE privind deșeurile, punându-se un accent mai puternic pe prevenire, reutilizare și reciclare. Introducerea de către această directivă a unor noi obiective de reciclare și de valorificare va fi un factor important de stimulare a mai bunei utilizări a materialelor conținute în deșeuri, în loc ca acestea să fie eliminate. În același timp, directiva revizuită permite statelor membre să se îndepărteze de ierarhie acolo unde acest lucru se justifică printr-o abordare axată pe ciclul de viață în privința efectelor globale ale generării și gestionării deșeurilor. Aceasta va permite statelor membre să adopte o abordare mai largă pentru identificarea și implementarea opțiunilor de gestionare a deșeurilor care oferă cele mai bune rezultate din punctul de vedere al mediului[14].

Un studiu recent[15] publicat de Comisie arată că implementarea integrală a legislației UE în domeniul deșeurilor ar putea duce la economii de 72 miliarde EUR pe an, ar putea crește cu 42 miliarde EUR cifra de afaceri anuală a sectorului gestionării și reciclării deșeurilor din UE și ar putea crea peste 400 000 de locuri de muncă până în 2020. Operațiunile ilegale legate de deșeuri sau lipsa infrastructurilor în statele membre cauzează o pierdere, pe care nu ne-o putem permite, a unor oportunități de creștere economică, generând amenințări la adresa mediului. Prin urmare, este de o importanță primordială să luăm măsuri decisive pentru a elimina lacunele de implementare în domeniul gestionării deșeurilor și pentru a evolua către o societate eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.

            Anexă

Figura 1. Prezentare generală a legislației UE în domeniul deșeurilor – situația în iulie 2012

Figura 2. Deșeuri municipale generate, pe țări, în 1995, 2002 și 2009, sortate în funcție de nivelul din 2009 (în kg per cap de locuitor)

Figura 3. Deșeuri municipale trimise la depozitele de deșeuri, incinerate, reciclate și transformate în compost în UE-27, 1995-2009

Figura 4. Tratarea deșeurilor municipale în 2009 (sursă: DG ENV, pe baza datelor de la EUROSTAT)

Figura 5. Generarea de deșeuri minerale și neminerale în 2008 (în kg per cap de locuitor)

Figura 6. Generarea de deșeuri periculoase în 2004-2008 (în kg per cap de locuitor)

Figura 7. Evoluția tratării deșeurilor în UE-27, pe categorie de deșeuri, în 2004-2008 (în mii tone)

Figura 8. Prezentare generală a obiectivelor privind DEEE trimise spre tratare în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Directiva DEEE 2002/96/CE

Tratarea cuprinde cel puțin îndepărtarea tuturor fluidelor. Directiva prevede la articolul 7 obiective de reciclare și de valorificare specifice, care variază în funcție de categoriile specifice de echipamente. || Rata de refolosire și de reciclare (în greutate medie pe aparat) || Rata de valorificare (în greutate medie pe aparat)

Fluxul de deșeuri electronice:

Aparate electrocasnice mari || 75 % || 80 %

Distribuitoare automate || 75 % || 80 %

Echipamente informatice și de telecomunicații || 65 % || 75 %

Echipamente de larg consum || 65 % || 75 %

Aparate de uz casnic de mici dimensiuni || 70 % || 50 %

Echipamente de iluminat || 70 % || 50 %

Unelte electrice și electronice (cu excepția uneltelor industriale fixe de mari dimensiuni) || 70 % || 50 %

Jucării, echipamente pentru petrecerea timpului liber || 70 % || 50 %

Instrumente de supraveghere și control || 70 % || 50 %

Lămpi cu descărcare în gaze || 80 % ||

[1]               Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 18 aprilie 2012 de stabilire a chestionarului de raportare de către statele membre cu privire la implementarea Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind deșeurile, http://ec.europa.eu/environment/waste/reporting/pdf/C_2012_2384.pdf.

[2]               Cu excepția Franței, Greciei, Maltei și a regiunilor belgiene Bruxelles și Valonia, care, la momentul finalizării prezentului raport, nu furnizaseră un set complet de rapoarte privind implementarea.

[3]               Compostarea este un proces care transformă biomasa în compost cu ajutorul oxigenului și al anumitor microorganisme (pentru explicarea detaliată a diferitelor forme de tratare a deșeurilor biodegradabile, a se vedea caseta 2 din documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește Comunicarea Comisiei privind viitoarele etape ale gestionării deșeurilor biologice în Uniunea Europeană, SEC(2010) 577 final, la adresa: http://ec.europa.eu/environment/waste/compost/pdf/sec_biowaste.pdf).

[4]               Sistemele de colectare separată a deșeurilor de ambalaje sunt înțelese ca sisteme instituite pentru a asigura returnarea și/sau colectarea ambalajelor folosite și/sau a deșeurilor de ambalaje de la consumator, de la alt utilizator final sau din fluxul de deșeuri, pentru a le îndrepta spre cele mai adecvate alternative de gestionare a deșeurilor [articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Directiva privind ambalajele].

[5]               Deșeuri biodegradabile înseamnă orice deșeuri care pot suferi o descompunere aerobă sau anaerobă, cum ar fi alimentele, deșeurile de grădină, hârtia și cartonul [articolul 2 litera (m) din Directiva privind depozitele de deșeuri].

[6]               Deșeurile biodegradabile care se descompun în depozitele de deșeuri generează metan, un gaz cu puternic efect de seră, de aproximativ 20 de ori mai puternic decât CO2 în ceea ce privește efectul de seră.

[7]               Levigat înseamnă orice lichid care se scurge din deșeurile depozitate și care provine din sau este conținut într-un depozit de deșeuri [a se vedea articolul 2 litera (i) din Directiva privind depozitele de deșeuri].

[8]               Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), JO L 197, 24.7.2012, p. 38.

[9]               Statele membre asigură, până la 31 decembrie 2006, atingerea unei rate medii anuale de colectare selectivă de cel puțin patru kilograme pe cap de locuitor de DEEE provenite de la gospodăriile particulare [articolul 5 alineatul (5) din Directiva DEEE].

[10]             Pentru obiectivele aplicabile diferitelor categorii de DEEE, a se vedea articolul 7 alineatul (2) și anexa IA la Directiva DEEE, precum și figura 8 din anexa la prezentul raport și tabelul 3 din raportul specific privind implementarea Directivei DEEE la adresa:          http://ec.europa.eu/environment/waste/reporting/index.htm.

[11]             Statele membre iau măsurile necesare pentru a impune ca unitatea și întreprinderea care elimină, valorifică, colectează sau transportă deșeuri periculoase să nu amestece diferite categorii de deșeuri periculoase sau să amestece deșeurile periculoase cu deșeurile nepericuloase [articolul 2 alineatul (2) din Directiva privind deșeurile periculoase].

[12]             A se nota că dispozițiile privind interdicția de amestecare a deșeurilor și condițiile prealabile pentru eventualele scutiri sunt modificate în mod considerabil în Directiva 2008/98/CE.

[13]             A se vedea studiul Comisiei intitulat „Implementing EU legislation for green growth”, raport final din 29 noiembrie 2011, disponibil la adresa:   http://ec.europa.eu/environment/waste/studies/pdf/study%2012%20FINAL%20REPORT.pdf.

[14]             A se vedea orientările Comisiei privind modul de aplicare a abordărilor bazate pe ciclul de viață (de ex. ECV) la adresa: http://lct.jrc.ec.europa.eu/assessment/publications.

[15]             „Implementing EU legislation for green growth”, raport final din 29 noiembrie 2011, disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/environment/waste/studies/pdf/study%2012%20FINAL%20REPORT.pdf.