19.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 271/18

1.1

CESE consideră că promovarea economiei ecologice integratoare va reprezenta principala provocare cu care se va confrunta Europa în următorii ani, dacă dorește să fie în continuare o putere economică pe plan mondial. La Conferința Rio+20, UE a mizat pe o economie ecologică, ca formă de dezvoltare durabilă. Acesta este momentul în care UE trebuie să acționeze. Pentru aceasta, este necesar un model de dezvoltare economică care să acorde prioritate investițiilor publice și să definească în mod corespunzător stimulentele destinate investițiilor private în infrastructuri și cercetare–dezvoltare–inovare „ecologice”, în dublul scop de a stimula activitatea de producție pentru a ieși rapid din situația actuală de recesiune și de a face față tranziției către această a treia revoluție industrială de pe o poziție de lider din punct de vedere economic și social.

1.2

CESE consideră că profundele și necesarele schimbări în tipul de producție și consum necesită în mod fundamental implicarea societății civile de-a lungul întregului proces de tranziție către o economie ecologică integratoare și, de asemenea, că acest lucru trebuie să aibă loc la toate nivelurile, în mod deosebit la nivel sectorial și teritorial (european, național și regional). Este necesară o gestionare participativă pentru a atenua la maximum rezistența și efectele negative pe care le are orice transformare. Această participare va permite un progres durabil din punct de vedere economic, social și de mediu.

1.3

CESE constată cu îngrijorare că politicile de stimulare fiscală în favoarea ecologiei au suferit reduceri drastice în ultimii ani, din cauza politicilor de „austeritate fiscală”, care au efecte dramatice, și anume, reducerea activității economice și dispariția locurilor de muncă. FMI a recunoscut că efectele reale de contracție economică ale acestor politici asupra activității productive au fost cu mult mai mari decât se estima până în prezent.

1.4

CESE subliniază că, odată cu dezvoltarea economiei ecologice integratoare, posibilitățile de creare de locuri de muncă sporesc. Prin locuri de muncă ecologice se înțeleg nu doar cele legate de unele dintre noile sectoare emergente, ci toate cele generate de „ecologizarea” proceselor de producție în toate sectoarele. O tranziție echitabilă către o economie ecologică necesită politici active de ocupare a forței de muncă, care să asigure crearea de locuri de muncă decente, să includă formarea profesională și formarea pe tot parcursul vieții a lucrătorilor încadrați în câmpul muncii. Încadrarea în muncă a femeilor și a tinerilor în aceste sectoare va reprezenta cheia acestei creșteri.

1.5

CESE consideră că o politică industrială agreată între agenții sociali este indispensabilă pentru a coordona eforturile pentru inovare tehnologică și pentru a promova schimbările în infrastructura de producție a multor sectoare europene afectate de implementarea unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor. Pentru aceasta va fi necesar și un efort considerabil în ce privește investițiile din partea întreprinderilor.

1.6

În opinia CESE, UE trebuie să integreze obiectivele strategiei pentru dezvoltare durabilă în toate politicile sale și, mai ales, în Strategia Europa 2020 și în cele șapte inițiative emblematice. Este necesar ca între diversele strategii ale UE să existe coerență, iar comisarii trebuie să se exprime la unison în privința acestei chestiuni. În mod specific, Comisia ar trebui să valorifice oportunitatea revizuirii intermediare a Strategiei Europa 2020 pentru a consolida aspectele legate de durabilitate și a o integra pe deplin în Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene. În acest sens vor fi necesare definirea și utilizarea de indicatori care să facă să se refere la calitatea creșterii și care să permită monitorizarea și evaluarea acesteia.

1.7

CESE subliniază rolul important pe care îl pot și trebuie să-l joace semestrul european și analiza anuală a creșterii pentru a garanta monitorizarea politicilor de creștere durabilă. CESE consideră necesar să se elimine subvențiile nocive pentru mediu și să se elaboreze recomandări specifice adresate statelor membre privind creșterea impozitelor legate de mediu, precum și recomandări pentru gestionarea deșeurilor și a apelor, precum și pentru îmbunătățirea reciclării. În aceste domenii, statele membre ar trebui să facă dovadă de ambiție și să-și propună obiective mai ample.

1.8

CESE își arată îngrijorarea față de faptul că realitatea cadrului financiar multianual al Uniunii pentru perioada 2014-2020 prezintă o gravă contradicție: sectoarele economice care emit mai mult CO2 (locuințele, sectorul energetic, industrial și al transporturilor) nu sunt cele care primesc mai multe fonduri comunitare în vederea facilitării procesului de tranziție către o economie ecologică; din acest motiv, este indispensabilă sporirea semnificativă a fondurilor și garantarea eficienței și eficacității punerii lor în aplicare.

1.9

CESE consideră deosebit de util să se progreseze pe calea impozitării ecologice, inclusiv prin stimulente fiscale pentru întreprinderile care constituie fonduri de reinvestiții pentru combaterea schimbărilor climatice, cu condiția ca gestionarea acestora să se realizeze împreună cu lucrătorii.

1.10

În ce privește politica comercială a UE, Comitetul consideră că, pentru a se evita riscul de delocalizare industrială, ar trebui să se analizeze posibilitatea stabilirii unor taxe echivalente impozitelor pe emisiile de CO2 pentru țările care nu aderă la angajamentele internaționale de reducere a emisiilor.

2.1

În 2011, OCDE și UNEP au elaborat diverse rapoarte complete privind economia ecologică, OIM a lansat Programul „Locuri de muncă ecologice”, iar una dintre temele principale ale Conferinței Rio+20 din 2012 a fost „Economia ecologică în contextul dezvoltării durabile și al eradicării sărăciei”.

2.2

În cadrul UE, în 2006 a fost reînnoită Strategia pentru dezvoltare durabilă, iar în 2009 a fost lansat un pachet de măsuri privind energia și schimbările climatice care viza reducerea cu 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea la 20 % a procentului de energii regenerabile și îmbunătățirea cu 20 % a eficienței energetice până în 2020 (1). UE va trebui să progreseze către reduceri mai mari pentru perioada 2025-2030. În 2011, Comisia a adoptat inițiativa emblematică „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” (2), „Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050” (3), „Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2020” și „Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” (4).

2.3

CESE a sprijinit întotdeauna conceptul de „ecologizare a economiei”, ca o contribuție la dezvoltarea durabilă și a subliniat că propunerile societății civile privind tranziția către o economie ecologică trebuie să fie plasate pe primul plan al politicii europene și naționale, semnalând în special necesitatea unei colaborări mai strânse între toți actorii sociali. Din acest motiv, numeroase avize ale Comitetului se referă la diversele aspecte ale conceptului menționat și la propunerile succesive ale Comisiei: CESE a subliniat că îmbunătățirea economiei ecologice și a guvernanței nu poate fi realizată fără promovarea producției, a locurilor de muncă și consumului durabile și nici fără strategia pentru egalitate între bărbați și femei sau pachetul de măsuri al UE pentru combaterea schimbărilor climatice.

3.1

Economia ecologică integratoare trebuie să găsească un echilibru între prosperitatea economică, o mai mare coeziune socială și o mai bună conservare și o utilizare rațională a resurselor naturale, care mențin bunăstarea noastră și pe cea a generațiilor următoare. Obiectivul său este dematerializarea producției, adică decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor naturale și de poluare și generarea de deșeuri.

3.2

Potrivit OIM, locurile de muncă ecologice reduc impactul asupra mediului al întreprinderilor și sectoarelor economice până la atingerea unor niveluri durabile, contribuie la reducerea consumului de energie, materii prime și apă, la decarbonizarea economiei și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Conceptul de „loc de muncă ecologic” este destul de dinamic, întrucât linia care separă „locurile de muncă ecologice” de cele „neecologice” depinde de procesele de inovare tehnologică. Prin urmare, nu sunt doar cele legate unele dintre noile sectoare emergente, ci și toate cele derivate din „ecologizarea” proceselor de producție și a produselor în toate sectoarele.

3.3

Dezvoltarea economiei ecologice este condiționată de două elemente principale: unul promovat de politica de combatere a schimbărilor climatice, iar celălalt generat de concurența crescândă a țărilor emergente în ce privește obținerea resurselor, care vor fi tot mai reduse și mai scumpe.

3.4

Economia ecologică nu este o simplă ajustare sectorială între sectoarele emergente și cele mai tradiționale (generată de avântul tehnologic către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon). Aceasta include o modernizare ecologică a modalității de producție și consum, în vederea integrării obiectivelor de creștere a valorii adăugate a întreprinderilor și a durabilității lor față de mediu, din perspectiva economisirii materialelor, a eficienței energetice a organizării muncii și a însăși relației lucrătorilor cu întreprinderea în ce privește îmbunătățirea productivității tuturor factorilor.

3.5

În ultimii ani, au ieșit la iveală limitele capacității Pământului, atât din punctul de vedere al resurselor naturale disponibile pentru o cerere tot mai mare, cât și al capacității planetei de a absorbi deșeurile și poluarea.

3.6

Nu trebuie ignorate consecințele schimbărilor climatice asupra sănătății, și anume: o mai mare frecvență a fenomenelor meteorologice extreme, creșterea nivelurilor de ozon și de particule în suspensie în atmosferă și a toxicității acestora datorate unor temperaturi crescute, precum și revenirea pe continentul european a unor boli infecțioase deja eradicate.

3.7

Modificările în structura energetică, de producție și de transport din principalele economii dezvoltate și din mare parte din cele emergente se vor concentra, în următorii ani, în tranziția de la o economie cu emisii ridicate de dioxid de carbon la o nouă economie, diferită, cu emisii scăzute de dioxid de carbon, în care, pentru generarea de energie, vor avea o pondere semnificativă sursele de energie regenerabile și ecologice, și anume, cele care nu emit gaze cu efect de seră și nici alte reziduuri periculoase.

3.8

Această profundă transformare a producției, pe care unii o numesc „a treia revoluție industrială”, nu va rămâne fără efecte pe planul competitivității internaționale, mai ales pentru țările care, ca majoritatea celor care formează UE, sunt importatori neți de surse de energie și de materii prime. Pentru aceasta, chiar din 2009, multe guverne ale țărilor membre ale OCDE au lansat planuri ambițioase de stimulare, în care aveau un rol fundamental investițiile în infrastructurile și cercetarea–dezvoltarea–inovarea ecologică, în dublul scop de a stimula activitatea de producție pentru a ieși rapid din situația actuală de recesiune și de a face față actualei restructurări a producției de pe o poziție de lider.

3.9

Cu toate acestea, în multe țări din UE, dotarea financiară a acestor planuri, ca și bugetul comunitar, au suferit reduceri considerabile dictate, printre altele, de politicile de „austeritate bugetară”. Economistul-șef al FMI a recunoscut faptul că efectele de contracție economică ale acestor politici sunt mult mai mari decât se prevedea până acum; potrivit unui studiu realizat în 28 de țări, factorul fiscal de multiplicare de la începutul crizei, în 2008, este între 0,8 și 1, 7 (5).

3.10

Această încetinire a avântului economiei ecologice poate genera probleme enorme pentru multe state membre ale UE, întrucât decalajul tehnologic actual dintre țările dezvoltate și cele emergente este mult mai îngust și mai schimbător. Europa în ansamblul ei nu are un loc garantat în plutonul de frunte al națiunilor dezvoltate cu economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon, ceea ce, pe termen lung poate provoca puternice tensiuni în sânul UE, întrucât ar putea pune în pericol capacitatea de a construi în continuare o societate mai avansată din punct de vedere economic, cu o coeziune socială sporită și mai durabilă din punctul de vedere al mediului. Cu toate acestea, trebuie subliniat că UE deține o poziție solidă de lider al tehnologiei și producției în diverse sectoare industriale cu bune perspective pentru viitor.

3.11

Dezvoltarea economiei ecologice, prin investițiile și stimulentele necesare, sporește posibilitățile de creare de locuri de muncă în Europa. Nu putem ignora actualele activități de producție care constituie în prezent baza economică a țărilor membre ale UE. Multe dintre locurile de muncă considerate în prezent ca aparținând unor industrii foarte poluante vor deveni locuri de muncă ecologice, în măsura în care vor trece prin procese care să le permită să-și sporească eficiența energetică și să-și reducă consumul de materii prime și poluarea pe care o provoacă. Câteva exemple: în sectorul transporturilor rutiere, întreprinderile care dezvoltă și construiesc autovehicule electrice și hibride, precum și autovehicule destinate transportului public, sectoarele de construcții civile care se ocupă cu construirea de căi ferate de înaltă viteză, întrucât acest lucru implică o economie de energie pe călător față de avion și de trenul tradițional, întreprinderile de construcții care se ocupă cu reabilitarea energetică a locuințelor cu o eficiență scăzută în materie de consum de energie. Acest demers trebuie să aibă loc într-un cadru de dezvoltare și consolidare a dialogului și a concertării sociale, precum și a negocierii colective, astfel încât rezultatul final să fie pozitiv, în ce privește locurile de muncă (din punct de vedere cantitativ și calitativ) și egalitatea (în ce privește condițiile de lucru și salariile). Cu toate acestea, doar opt țări din UE dispun de o definiție oficială a locului de muncă ecologic, ceea ce generează estimări diferite, din cauza diferențelor dintre definiții și metodologii.

4.1

Această a treia revoluție industrială are o caracteristică cu totul nouă, și anume gradul de dezvoltare atins de forțele de producție, precum și enorma sensibilitate și presiune ale societății civile față de chestiunile durabilității și protecției mediului. În Europa, dezvoltarea puternică a organizațiilor ecologice, a asociațiilor de consumatori, a sindicatelor, a organizațiilor patronale și a altor actori ai societății civile permite ca schimbările care vor surveni să dea naștere unei economii puse în serviciul unei dezvoltări mai ușor de guvernat și mai durabile, socială și de mediu; acest lucru era de neimaginat în procesele anterioare, în cadrul cărora schimbările tehnologice și cele legate de producție erau determinate integral de deciziile la scară micro-antreprenorială.

4.2

În Pactul global privind locurile de muncă, adoptat în iunie 2009, OIM sublinia în mod expres că „dialogul social reprezintă un mecanism de o valoare inestimabilă pentru elaborarea politicilor adaptate la prioritățile naționale. Este o bază solidă pentru constituirea angajamentului patronilor și lucrătorilor față de o acțiune în comun cu guvernele, care este indispensabilă pentru depășirea crizei și pentru o recuperare durabilă.” O politică industrială agreată între agenții sociali este indispensabilă pentru a coordona eforturile pentru inovare tehnologică și pentru a promova schimbările în infrastructura de producție a multor sectoare europene afectate de tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.

4.3

Inovarea tehnologică este inerentă economiei ecologice. De aceea, sectoarele, întreprinderile și tehnologiile care promovează ecologizarea economiei vor beneficia de un mai mare sprijin financiar, public și privat, întrucât acestea vor spori competitivitatea globală a economiei europene. În acest sens, Deutsche Bank a definit, în scopul orientării investițiilor private, următoarele sectoare ca fiind prioritare pentru combaterea schimbărilor climatice:

4.4

Trebuie acordată o atenție specială dificultăților cu care se confruntă IMM-urile europene în ce privește obținerea unei finanțări suficiente a investițiilor necesar a fi realizate în eco-inovare.

4.5

Pentru ca inovarea să reprezinte o valoare competitivă, modelul de organizație patronală trebuie să țină seama de practicile care stimulează implicarea lucrătorilor. Valorificarea participării forței de muncă la organizarea muncii și la planificarea întreprinderii reprezintă un factor care dezvoltă incontestabil inovarea și permite obținerea unei mai mari productivități. Acest lucru reprezintă o provocare pentru modernizarea sistemului de relații profesionale și de negociere colectivă și a relației acestuia cu gestionarea întreprinderii.

4.6

Participarea lucrătorilor la activitățile antreprenoriale este unul dintre principalele elemente care favorizează poziția de lider tehnologic al Europei în multe sectoare și permite menținerea capacității sale de export. Acest element nu poate fi înțeles doar din perspectiva repartizării bogăției generate, întrucât el însuși reprezintă un element hotărâtor în ce privește generarea bogăției, așa cum recunosc chiar întreprinderile (6). În mare măsură, dificultățile din calea inovării au legătură, în mod fundamental, cu structurile organizatorice rigide, care privesc lucrătorul ca pe un simplu instrument.

5.1

La Conferința Rio+20, UE a pledat pentru o economie ecologică integratoare, care să permită avansarea către o dezvoltare durabilă. Obiectivul Comisiei este de a promova creșterea durabilă și integratoare, plasând ecologizarea economiei în centrul activităților sale de monitorizare a Rio+20. Pentru a obține implicarea indispensabilă a societății civile în acest proces, autoritățile trebuie să dezvolte dialogul social.

5.2

Pentru a contribui la punerea în aplicare a inițiativei emblematice a Comisiei și a Foii de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, Comisia a înființat în 2012 o Platformă europeană, care va prezenta un raport intermediar în 2013 și un raport final în 2014 privind eficiența utilizării resurselor și care lucrează pe baza unor propuneri concrete pentru o tranziție spre o economie ecologică în următoarele domenii: „Condiții-cadru pentru investițiile în energiile regenerabile” și „Stabilirea obiectivelor și măsurarea progreselor”; în acest sens, trebuie înființat un sistem solid de indicatori dincolo de PIB, care să arate rezultatele acestor politici în sectoarele implicate și în societate în ansamblul său (sporirea competitivității, îmbunătățirea condițiilor de muncă ale lucrătorilor, procentele de reciclare, eficiența energetică și utilizarea resurselor, procentul de energie regenerabilă, reducerea poluării), precum și „Economia circulară/ecologizarea economiei”.

5.3

Este extrem de util să se avanseze pe calea impozitării ecologice și a reducerii substanțialelor subvenții acordate combustibililor fosili în multe țări din UE, întrucât prețurile multor produse și servicii nu indică în mod corect totalitatea costurilor de producție, dată fiind externalizarea costurilor legate de poluare. Politicile de etichetare ecologică voluntară s-au dovedit insuficiente, cu atât mai mult într-un context de criză cum este cel actual, în care crește numărul consumatorilor pentru care este fundamental prețul produsului și nu calitatea sa în raport cu mediul. Pentru ca o politică de impozitare ecologică să atingă un grad înalt de acceptare socială, ea trebuie să țină seama de efectele sale asupra competitivității întreprinderilor și de consecințele sale sociale asupra cetățenilor, așa-numita „sărăcire energetică” și să dezvolte politici complementare (industriale, comerciale și de ajutorare a grupurilor sociale defavorizate) care să atenueze aceste efecte. De asemenea, ar trebui încurajate stimulentele fiscale pentru reinvestirea beneficiilor întreprinderilor în reducerea emisiilor de CO2 (prin fonduri de reinvestiții pentru combaterea schimbărilor climatice) și a altor efecte negative asupra mediului, cu condiția ca gestionarea acestora să se realizeze împreună cu lucrătorii.

5.4

Comisia și-a adoptat propunerea pentru al șaptelea Program-cadru de acțiune pentru mediu, care stabilește contribuția politicii de mediu la tranziția către o economie ecologică. Parlamentul și Consiliul trebuie să aprobe acest program, la care CESE a contribuit prin elaborarea unui aviz pe această temă (7). Cu toate acestea, realitatea cadrului financiar multianual al Uniunii pentru perioada 2014-2020 prezintă o gravă contradicție: sectoarele economice care emit mai mult CO2 (locuințele, sectorul energetic, industrial și al transporturilor) nu sunt cele în care se investesc mai multe fonduri comunitare.

5.5

În ce privește politica comercială a UE, trebuie să se țină seama de faptul că creșterea taxelor pe emisiile de CO2 ar trebui să impună, pentru reducerea riscului de delocalizare, stabilirea unor taxe echivalente pentru țările care nu aderă la angajamentele internaționale de reducere a emisiilor. O taxă pe emisiile de CO2 reprezintă o restricție în calea libertății comerțului, dar ea a fost deja acceptată de comunitatea internațională; printre altele, Protocolul de la Montréal, încheiat pentru protejarea stratului de ozon, include posibilitatea de a stabili restricții comerciale în vederea asigurării respectării sale, dat fiind că liberul schimb nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de a genera bogăție în mod durabil. Este indiscutabil faptul că evitarea unei catastrofe la scară planetară generată de schimbările climatice este mai importantă decât menținerea deschiderii piețelor mondiale pentru produse obținute generând un volum uriaș de emisii de gaze cu efect de seră.