This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52012DC0022
COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT, THE COUNCIL AND THE EUROPEAN ECONOMIC AND SOCIAL COMMITTEE Trade, growth and developmentTailoring trade and investment policy for those countries most in need
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN Comerț, creștere și dezvoltareAdaptarea politicii comerciale și de investiții pentru țările care au cel mai mult nevoie de sprijin
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN Comerț, creștere și dezvoltareAdaptarea politicii comerciale și de investiții pentru țările care au cel mai mult nevoie de sprijin
/* COM/2012/022 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN Comerț, creștere și dezvoltareAdaptarea politicii comerciale și de investiții pentru țările care au cel mai mult nevoie de sprijin /* COM/2012/022 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE
PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL
EUROPEAN Comerț, creștere și dezvoltare
Adaptarea politicii comerciale și de investiții pentru
țările care au cel mai mult nevoie de sprijin
1.
Scop
Peisajul economic mondial s-a transformat
radical în ultimul deceniu, determinând schimbări de amploare ale
politicilor comerciale, de investiții și de dezvoltare. Tarifele cele mai scăzute din istorie și reorganizarea
comerțului internațional de-a lungul lanțurilor de aprovizionare
globale au deplasat interesul politicilor comerciale către chestiuni
normative și către alte problematici din interiorul frontierelor.
Țările în curs de dezvoltare au suferit schimbări radicale.
Unele dintre ele, precum China, India sau Brazilia, au reușit să
fructifice avantajele piețelor mondiale deschise și tot mai
integrate, numărându-se în prezent printre cele mai mari și mai
competitive economii mondiale, în timp ce altele se află în continuare în
urmă, iar decalajele acestora riscă să se adâncească. În
mod particular, țările cel mai puțin dezvoltate (LDC), în
principal în Africa, se confruntă în continuare cu multe
dificultăți și au cele mai reduse perspective de a atinge
obiectivele de dezvoltare ale mileniului. Prin urmare, noțiunea de „țări
în dezvoltare” ca grup își pierde sensul, iar
politicile comerciale, de investiții și de dezvoltare trebuie
adaptate pentru a reflecta acest lucru. Problema dezvoltării, precum
și rolul specific al comerțului pentru dezvoltare, rămân
totuși în continuare chestiuni stringente. UE are o responsabilitate
specială în calitate de cea mai mare putere comercială la nivel
mondial, de cel mai mare partener comercial al multor LDC sau al altor
țări cu venituri submedii și de cel mai mare furnizor de
asistență pentru dezvoltare (inclusiv pentru programele legate de
comerț). În plus față de comunicarea
„Comerț, creștere și afaceri internaționale”[1] din 2010, prezenta comunicare actualizează comunicarea privind
comerțul și dezvoltarea din 2002[2] pentru a
reflecta evoluțiile realităților economice, a face bilanțul
modului în care UE și-a îndeplinit angajamentele și a preciza
direcția pe care ar trebui să o urmeze în următorul deceniu
politicile comerciale și de investiții pentru dezvoltare ale UE. În
timp ce aceasta confirmă principalele principii menționate în 2002,
prezenta comunicare subliniază necesitatea de a face din ce în ce mai mult
distincție între țările în curs de dezvoltare pentru a permite
concentrarea eforturilor asupra celor care au cea mai mare nevoie de sprijin,
precum și pentru a îmbunătăți modul în care instrumentele
noastre duc la atingerea rezultatelor. Aceasta subliniază, de asemenea,
necesitatea ca partenerii din țările în curs de dezvoltare să
realizeze reforme interne și ca alte economii dezvoltate și emergente
să se alăture inițiativelor noastre de a deschide piețele
pentru țările care au cel mai mult nevoie de sprijin. Prezenta comunicare propune
modalități concrete de consolidare a sinergiilor dintre politicile
comerciale și de dezvoltare. Politica
comercială eficientă este esențială pentru stimularea
creșterii și a ocupării forței de muncă în Europa
și în străinătate și pentru proiectarea valorilor și
intereselor UE în lume. Ea poate fi, de asemenea, o importantă
forță motrice pentru dezvoltare, în conformitate cu principiul UE al
coerenței politicilor pentru dezvoltare[3].
Politica de dezvoltare eficace este esențială pentru favorizarea
creării de condiții mai bune pentru schimburi comerciale și
investiții în țările în curs de dezvoltare, precum și
pentru asigurarea unei distribuții echitabile a profitului acestor
țări în vederea eradicării sărăciei. În comunicarea
„Agenda schimbării”[4]
se preconizează sporirea asistenței destinate consolidării
mediului de afaceri, pentru a promova integrarea regională și a
profita de oportunitățile pe care le oferă piețele mondiale
în calitate de forță motrice pentru creșterea favorabilă
incluziunii și pentru dezvoltarea durabilă. În toate acțiunile
sale externe, UE se bazează pe valorile fundamentale care stau la baza
existenței acesteia, printre care se numără respectul și
promovarea drepturilor omului.[5]
2.
O lume în schimbare
2.1.
Marea redistribuire din ordinea economică
mondială
Ritmul schimbărilor actuale din
economia mondială este fără precedent.
Multe țări au reușit să profite de posibilitățile
oferite de un sistem comercial deschis pentru a-și mări volumul
exporturilor de bunuri fabricate și de servicii în raport cu exporturile
de produse de bază tradiționale și pentru a înregistra o
rată de creștere susținută a PIB-ului. China a devenit
primul exportator mondial după UE și a treia economie din lume
după UE și SUA. India, Brazilia și alte economii emergente
urmează o traiectorie similară. Acestea au atras investiții
străine directe (ISD) și sunt în prezent, la rândul lor, investitori
esențiali la nivel mondial. Economiile emergente determină
creșterea mondială și sunt recunoscute ca actori economici
și politici principali la nivel internațional. Ele își
consolidează prezența în țările mai sărace, precum
și legăturile cu acestea din urmă. Pentru prima dată în
istoria recentă, țările în curs de dezvoltare în ansamblu
reprezintă mai mult de jumătate din comerțul mondial. Criza
economică și financiară mondială a accelerat deplasarea
puterii economice de la țările dezvoltate către economiile
emergente, care în prezent sunt considerate ca o parte a soluției pentru
criză. Performanțele comerciale ale țărilor în curs de
dezvoltare Sursă: FMI Deși aceste schimbări au
contribuit la ieșirea din sărăcie a sute de milioane de oameni,
nu toate țările în curs de dezvoltare au obținut astfel de
beneficii. Țările cel mai puțin dezvoltate, în special, au fost
și mai mult marginalizate[6]. Deși PIB-ul și schimburile comerciale au crescut
semnificativ în unele dintre acestea, acest fapt s-a datorat în principal unei
creșteri a exporturilor de petrol și de produse de bază, care a
avut un impact redus asupra reducerii sărăciei. Un număr mare de
LDC au devenit din ce în ce mai dependente de exportul unui număr limitat
de produse, în special de produse de bază[7].
Cu toate acestea, unele dintre țările cel mai puțin dezvoltate,
ca de exemplu Bangladesh și Cambodgia, au înregistrat progrese
satisfăcătoare, datorită specializării lor în industrii de
tehnologie joasă, în special în industria textilelor. Unele țări
africane care nu sunt exportatoare de petrol sau de bunuri de bază au
înregistrat de asemenea progrese în ultimul deceniu și chiar și-au
extins oferta de servicii. În parte ca urmare a unui program de stimulare a exporturilor
de produse agricole, ca de exemplu cafeaua, și de favorizare a turismului,
în Ruanda, creșterea anuală medie a exporturilor a fost de 19 %
începând cu 2001, aceasta fiind însoțită de rate înalte de
creștere a economiei și de o îmbunătățire
constantă a indicatorilor de dezvoltare umană. Un alt exemplu este
Capul Verde, care a avansat de la statutul de LDC și a atins în 2007
nivelul unei țări cu venituri medii inferioare, datorită bunei
gestiuni macroeconomice și bunei guvernanțe, inclusiv prin
deschiderea progresivă a schimburilor comerciale și prin integrarea
în economia mondială. În țările LDC cu o situație
economică mai bună și în țările în curs de dezvoltare,
performanțele țărilor au variat, în
special în ceea ce privește amploarea reformelor la nivel național
și integrarea lor în economia mondială.
2.2.
Învățăminte pentru politicile
comerciale și de investiții pentru dezvoltare
Liberalizarea schimburilor comerciale a
avut un rol esențial în reușita strategiilor de creștere și
dezvoltare. Nicio țară nu a fost
capabilă vreodată să susțină creșterea pe termen
lung fără a se integra în economia mondială. Accesul la
piețe în străinătate permite realizarea de economii de
scară mai important, precum și specializarea, iar accesul la materii
prime mai ieftine și mai variate, inclusiv la servicii mai eficiente,
oferă noi posibilități de producție. ISD au devenit, de
asemenea, un factor esențial al creșterii economice și al
performanțelor la export (de exemplu, filialele străine
reprezintă astăzi 75% din schimburile comerciale ale Chinei).
Liberalizarea mobilității persoanelor poate contribui la transferul
de competențe, precum și la investiții în țările în
curs de dezvoltare, în special dacă luăm în considerare rolul
comunităților din diaspora[8]. Cu toate acestea, chiar dacă
schimburile comerciale sunt o condiție necesară pentru dezvoltare,
ele nu sunt suficiente. Ele pot favoriza dezvoltarea,
precum și reducerea sărăciei, în funcție de structura
economiei și dacă ordinea punerii în aplicare a măsurilor de
liberalizare a schimburilor comerciale este adecvată, cât și în
funcție de aplicarea unor măsuri complementare. Reformele
naționale sunt esențiale pentru susținerea creșterii
generate de comerț și investiții. Performanța
economică a țărilor cel mai puțin dezvoltate este adesea
obstrucționată nu doar de lipsa diversificării economiei și
a bazei de export, de neadaptarea infrastructurii și a serviciilor sau de
lipsa competențelor adecvate, ci și de factori politici legați
de administrarea deficitară, de fraudă și corupție, de
carențe în respectarea drepturilor omului și de lipsa
transparenței, de slaba capacitate administrativă, de
ineficiența politicilor fiscale și de evaziunea fiscală pe
scară largă, de insuficiența instrumentelor de redistribuire, de
carențele programelor de politici sociale și de mediu, de exploatarea
nedurabilă a resurselor naturale, precum și de amenințările
la adresa securității și de instabilitate. Folosirea cu succes a comerțului
pentru stimularea dezvoltării necesită mult mai mult decât reducerea
taxelor vamale. Politicile comerciale moderne și
favorabile dezvoltării trebuie să corespundă unei întregi game
de problematici, cum sunt facilitarea schimburilor comerciale la nivel local
și regional la reglementarea tehnică, socială și din
domeniul mediului, respectarea drepturilor omului, măsurile de sprijinire
a investițiilor, protecția drepturilor de proprietate
intelectuală, reglementarea serviciilor, politicile de
concurență, transparența și accesul la piețe în cazul
contractelor de achiziții publice. Progresele înregistrate în aceste
domenii pot facilita transparența, previzibilitatea și
responsabilitatea, care sunt esențiale pentru dezvoltarea favorabilă
incluziunii și pentru reducerea sărăciei, evoluții pe care
reducerea taxelor vamale nu le poate genera dacă nu este însoțită
de alte măsuri. În fine, politicile active sunt necesare pentru a reduce
la minimum efectele negative ale deschiderii piețelor. Creșterea diversității
țărilor în curs de dezvoltare necesită o diferențiere mai
mare în ceea ce privește conceperea și punerea în aplicare a
politicilor UE. Economiile emergente și cele mai
sărace au potențiale, necesități și obiective
diferite, care necesită, prin urmare, o abordare politică
diferită. Politica trebuie elaborată cu atenție, astfel încât
să reflecte diferitele situații. Trebuie acordată prioritate
țărilor care ar avea perspective limitate de creștere pe termen
lung și de dezvoltare durabilă fără asistență
externă, în special țărilor cel mai puțin dezvoltate
și altor țări care au cel mai mult nevoie de sprijin, în
conformitate cu ceea ce a fost propus în domeniul politicii de dezvoltare[9]. În paralel, ne
intensificăm angajamentul pe care îl avem față de economiile
emergente, astfel cum se menționează în Comunicarea „Comerț,
creștere și afaceri internaționale” din 2010. Dar relația
noastră cu aceste țări își schimbă bazele,
concentrându-se mai puțin pe dezvoltare și mai mult pe noi forme de
parteneriat bazate pe interese și avantaje reciproce, precum și pe
responsabilități globale asumate în mod egal[10].
3.
Ce am realizat până acum
Comunicarea din 2002 privind comerțul
și dezvoltarea exprima angajamentele de a facilita mai mult accesul
țărilor în curs de dezvoltare la piețele UE, de a acorda
finanțări adecvate pentru proiecte de asistență legate de
schimburile comerciale și de a plasa comerțul în centrul strategiilor
de dezvoltare. Angajamentele au inclus folosirea acordurilor comerciale pentru
promovarea facilitării în continuare a accesului pe piață,
sprijinirea integrării regionale și îmbunătățirea
normelor comerciale pentru a stimula promovarea dezvoltării. Piața UE
este cea mai deschisă pentru țările în curs de dezvoltare. Cu
excepția combustibililor, importăm mai mult din țările cel
mai puțin dezvoltate decât SUA, Canada, Japonia și China
laolaltă. Ne-am respectat angajamentele, fiind adesea un deschizător
de drumuri la nivel global. Cu toate acestea, trebuie să înregistrăm
progrese în continuare.
3.1.
Programe autonome inovatoare
Am instituit două noi sisteme
preferențiale în cadrul sistemului generalizat de preferințe (SGP)[11]: ·
Inițiativa „Totul în afară de arme”
(EBA), lansată în 2001, a fost esențială pentru deschiderea
completă a pieței UE pentru LDC, prin excluderea oricărei taxe
vamale sau a contingentelor. Zece ani mai târziu, EBA
și-a dovedit eficacitatea în ceea ce privește stimularea exporturilor
țărilor cel mai puțin dezvoltate către piața
noastră. Importurile UE din LDC au crescut cu peste 25% mai repede
față de importurile din țările care nu au beneficiat de
sistemele preferențiale (exporturile de textile din Bangladesh fiind un
exemplu grăitor)[12].
În schimb, impactul asupra diversificării exporturilor nu este concludent.
Ratele de utilizare pot fi îmbunătățite și mai mult.
Presiunea concurenței din partea partenerilor preferențiali mai
avansați (care absorb peste 40% dintre exporturile preferențiale din
cadrul regimului SPG), precum și eroziunea preferințelor s-au
accentuat, subliniind necesitatea reformării sistemului de preferințe
generalizat (a se vedea 4.1.1). ·
Regimul SPG+ instituit în 2006 este un instrument
extrem de inovator al politicii comerciale a UE în favoarea dezvoltării
durabile, concentrându-se în special asupra țărilor în curs de
dezvoltare vulnerabile. Preferințele suplimentare
ale regimului reprezintă un stimulent important pentru țările
angajate în punerea în aplicare a principalelor convenții
internaționale privind drepturile omului, dreptul muncii, protecția
mediului și buna guvernanță. Regimul SPG+ se adresează în
prezent unui număr de 16 țări beneficiare[13]. Acesta a favorizat
exporturile țărilor în cauză către Uniunea Europeană
și aproape toate aceste țări s-au bucurat de avantaje
semnificative în termeni de venituri. O viitoare provocare va fi lărgirea
criteriilor de acces și multiplicarea măsurilor de stimulare, precum
și consolidarea monitorizării implementării efective a
principalelor convenții internaționale. De asemenea, am
depus eforturi substanțiale pentru a facilita utilizarea regimurilor
preferențiale existente: ·
Noile reguli de origine ale SPG aplicabile
începând cu 2011[14] răspund criticii conform căreia rigiditatea acestor reguli
împiedică țările în curs de dezvoltare să utilizeze pe
deplin preferințele UE. Noile reguli sunt mai
simple și mai ușor de respectat. Ele
oferă posibilități extinse de aprovizionare și noi
oportunități pentru cumul regional și interregional între
țări. Țările cel mai puțin dezvoltate beneficiază
de marje de manevră suplimentare, superioare nivelurilor oferite de
majoritatea celorlalte țări dezvoltate în cadrul regimurilor
preferențiale ale acestora din urmă. Norme
îmbunătățite au fost, de asemenea, propuse în cadrul
negocierilor pentru Acordurile de parteneriat economic (APE) (a se vedea
punctul 3.3). ·
În 2004, Comisia lansat un serviciu online,
denumit Export Helpdesk, privind aspectele practice ale obținerii accesului
la piața UE și pentru potențialii exportatori din
țările în curs de dezvoltare.[15] Serviciul oferă
informați detaliate privind taxele vamale la importul în UE, regulile de
origine, procedurile vamale, cerințele tehnice etc. Este vorba de un
instrument unic la nivel mondial, a cărui utilizare mai intensă ar fi
benefică pentru LDC.
3.2.
Lideri în acordarea sprijinului pentru comerț
(SpC)
·
UE și statele sale membre depun cele mai
mari eforturi la nivel mondial pentru sprijinirea comerțului, care
reprezintă peste o treime din fluxurile mondiale. În 2007, UE și statele ei membre au adoptat o strategie
comună. Ne-am dublat eforturile, ajungând la 10,5 miliarde EUR în 2009,
adică mai mult decât ne-am propus. Mai mult de o treime din ajutorul
pentru dezvoltare acordat în prezent de UE sprijină nevoile legate de
comerț. Cu toate acestea, este îngrijorător faptul că
țările cel mai puțin dezvoltate beneficiază numai de o
parte limitată din ajutorul pentru comerț (22%). Am depus eforturi
pentru îmbunătățirea eficienței prin promovarea unei mai
bune sincronizări cu posibilitățile legate de schimburile
comerciale, inclusiv prin creșterea nivelului coerenței și
monitorizării la nivel internațional, cu toate că
recunoaștem că și în acest caz este necesară înregistrarea
unor progrese suplimentare. Ajutorul colectiv pentru comerț acordat de UE (UE și statele
membre ale UE)
3.3.
Eforturi bilaterale și regionale reînnoite
Ca urmare a
acordului de la Cotonou, în 2002 au fost demarate negocieri cu țări
din Africa, din zona Caraibilor și din Pacific (ACP) pentru încheierea
Acordurilor de parteneriat economic (APE). Un APE
regional complet a fost semnat și aplicat provizoriu cu grupul CARIFORUM
al statelor din zona Caraibilor. Am negociat APE interimare cu alte
țări și regiuni pentru a asigura continuitatea în comerțul
cu mărfuri după ce preferințele de la Cotonou au expirat la
sfârșitul anului 2007. În prezent, negocierile pentru acorduri extinse
continuă cu toate regiunile. În așteptarea ratificării APE
interimare, în decembrie 2007 au fost adoptate măsuri temporare[16]. În septembrie 2011, Comisia a
propus menținerea și după 2013 a acestor acorduri de acces la
piață numai pentru țările care iau măsurile necesare
în vederea ratificării acordului lor respectiv de parteneriat economic[17]. În 2006, Comunicarea „Europa globală”[18] a lansat o nouă serie de negocieri pentru semnarea acordurilor de
liber schimb (ALS) cu țări și regiuni în curs de dezvoltare mai
avansate. Sunt în curs de desfășurare
negocieri cu India și Mercosur. Din cauza progreselor lente înregistrate
în negocierile interregionale cu țările ASEAN, negocierile au loc în
prezent pe bază bilaterală cu Singapore, respectiv Malaysia. De asemenea, am încheiat negocierile pentru
acorduri complete de liber schimb cu Peru, Columbia și America
Centrală, precum și cu Ucraina. UE a urmărit să favorizeze în
permanență integrarea regională, în
special pentru a depăși dezavantajele cauzate de mărimea
redusă a piețelor și de fragmentarea acestora, precum și
sporirea atractivității pentru ISD și stimularea creșterii
economice. Acordurilor noastre cu America Centrală și CARIFORUM au
susținut puternic procesele de integrare regională, dar am
înțeles necesitatea de a adapta abordarea noastră în cazul în care
voința politică sau capacitatea regională nu erau suficient de
rezistente. În anumite cazuri, trebuie să avansăm pe o bază
bilaterală, ca etapă intermediară în vederea atingerii
obiectivului pe termen lung de semnare a acordurilor între regiuni în așa
fel încât să li se permită celorlalți parteneri regionali
să semneze acordul atunci când sunt pregătiți pentru aceasta. Am
consacrat finanțări substanțiale integrării regionale, cu
toate că rezultatele au fost adesea sub așteptări. O dificultate
majoră este capacitatea limitată a organizaților regionale de a
formula propuneri de proiecte viabile și susținute de către
membrii acestora.
3.4.
O impresie globală ambivalentă
UE a avut un rol esențial în lansarea
negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei de la Doha din 2001. Cu
toate acestea, zece ani de negocieri nu au fost suficienți pentru a ajunge
la un acord. Chiar un acord interimar pentru un pachet
de măsuri destinat țărilor cele mai sărace pare greu de
obținut. Am făcut eforturi considerabile pentru a accelera
negocierile, inclusiv prin prezentarea de oferte fără precedent cu
avantaje semnificative pentru țările în curs de dezvoltare, fie în
ceea ce privește accesul la piață, fie privind disciplinele
aplicabile subvențiilor agricole. Am avansat propuneri de compromis în
repetate rânduri. Însă dificultățile structurale, asociate cu
lipsa de angajament a unora dintre țările membre ale OMC nu au permis
să se ajungă la un acord asupra parametrilor principali. Angajamentul luat la începutul crizei
economice și financiare prin care se confirma abținerea de la orice
formă de protecționism, angajament în
favoarea căruia UE a pledat cu insistență, s-a bucurat de mai
mult succes, chiar dacă trebuie urmărit în continuare cu
vigilență acest aspect[19].
UE a contribuit, de asemenea, la integrarea mai multor țări în curs
de dezvoltare în OMC (de exemplu, recent, Samoa și Vanuatu).
4.
Sarcini pentru următorul deceniu
Pornind de la realizările și eforturile recente, dar și
pe baza învățămintelor trase din experiențele în care
progresele înregistrate nu au fost la înălțimea
așteptărilor, UE își va intensifica eforturile pentru a ajuta
acele țări care au cel mai mult nevoie să profite de avantajele
piețelor mondiale din ce în ce mai integrate. Totuși,
acest succes va depinde în primul rând de responsabilitatea și disponibilitatea
țărilor în curs de dezvoltare de a întreprinde reformele interne
necesare. Sunt multe de făcut în cadrul
multilateral, în care eforturilor noastre în numele țărilor care au
cel mai mult nevoie de sprijin trebuie să li se alăture alte mari
puteri comerciale.
4.1.
Ce poate oferi Europa
UE trebuie să își concentreze eforturile pe țările
cele mai sărace și mai vulnerabile și să se asigure că
aceste eforturi sunt adaptate nevoilor și constrângerilor acestora,
garantând, în același timp, coerența și complementaritatea
dintre comerț, dezvoltare și alte politici. 4.1.1. Preferințe mai specifice Comisia a propus o reformă a regimului
SPG pentru a se asigura că țărilor care au cel mai mult nevoie
de sprijin beneficiază de preferințele corespunzătoare[20]. Această revizuire ține cont de diferențele din ce în
ce mai mari dintre țările în curs de dezvoltare și de nevoile
diferite ale acestora și sugerează revizuirea criteriilor de
eligibilitate și a mecanismelor de acordare a statutului pentru a garanta
că numai țările cel mai puțin dezvoltate, țările
cu venituri mici și cele cu venituri medii inferioare beneficiază
într-adevăr de sistem în sectoarele în care este necesar sprijinul.
Previzibilitatea pentru agenții economici va fi, de asemenea,
îmbunătățită, pe baza unui regim de ajutoare pe durată
nedeterminată și a unor etape procedurale mai transparente pentru
ajustările necesare, însoțite de perioade de tranziție
corespunzătoare. Un ansamblu de măsuri
pentru promovarea schimburilor comerciale destinat micilor operatori din
țări în curs de dezvoltare Întreprinderile mici formează coloana
vertebrală a economiilor multor țări în curs de dezvoltare, în
special vastul sector informal, și suferă într-un mod
disproporționat din cauza procedurilor administrative complexe, precum
și din cauza lipsei informațiilor, a formării profesionale, a
contactelor sau a accesului la finanțare. Pentru a aborda aceste probleme,
vor fi luate în considerare următoarele inițiative: ·
Multiplicarea informațiilor practice
privind politicile comerciale și piața. În
plus față de inițiativa Export Helpdesk a UE, vom
sprijini o inițiativă multilaterală privind transparența în
schimburile comerciale, în scopul furnizării de informații similare
pe toate piețele. Acest lucru este util
în special pentru schimburile comerciale regionale sud-sud. ·
Facilitarea utilizării instrumentelor de proprietate
intelectuală de către micii producători și fermieri pentru a ajuta la maximizarea valorii economice a bunurilor acestora,
prin dezvoltarea și protejarea identității și calității
produselor, prin folosirea mărcilor comerciale, a indicațiilor
geografice și a modelelor înregistrate[21]. ·
Formarea rețelelor de mici comercianți
din rândurile diasporei care își desfășoară activitatea în
UE (de exemplu, în privința procedurilor comerciale,
a standardelor, a accesului la finanțare) astfel încât acestea să
contribuie pozitiv la dezvoltarea țării lor de origine. ·
Promovarea dialogului cu întreprinderile mici
și mijlocii în cadrul Forumului privind
finanțarea IMM-urilor în Africa, creat în 2011, și în cadrul
memorandumului de înțelegere cu Comisia Uniunii Africane, semnat la 30
noiembrie 2011. ·
Facilitarea accesului la finanțare al
micilor exportatori/comercianți din țările în curs de
dezvoltare. Suntem gata să sprijinim activitatea
instituțiilor financiare internaționale în acest domeniu, precum
și reexaminarea necesităților, efectuată de G20 în
țările cu venituri mici[22].
·
Extinderea procedurii simplificate pentru
obținerea dovezii de origine. Preferințele
comerciale sunt oarecum mai puțin folosite pentru tranzacțiile mici,
parțial din cauza raportului cost/beneficii ridicat al obținerii unei
dovezi de origine. Reforma din 2011 privind regulile de origine pentru SPG
permite o procedură simplificată bazată pe autocertificare
pentru toate loturile, pe baza înregistrării prealabile de către
exportator. Dacă acest sistem va funcționa bine, vom lua în
considerare extinderea acestuia la alte regimuri preferențiale. ·
Sprijinirea participării micilor
întreprinderi la regimuri comerciale care garantează valoarea
adăugată pentru producători, cum sunt regimurile care corespund
criteriilor de durabilitate (de exemplu comerțul
echitabil, etic sau ecologic) și criteriilor de origine geografică în
cooperarea pentru dezvoltare cu alte țări terțe. Aceste
regimuri pot reprezenta pentru producători un mod eficace de a-și
diferenția produsele, de a dispune de o mai mare putere de negociere
și de a obține un preț mai ridicat la vânzare. 4.1.2. Un ajutor mai bine
direcționat pentru comerț Vom continua
să încurajăm țările în curs de dezvoltare să
includă comerțul în strategiile lor de dezvoltare. În acest context, ajutoarele pentru comerț pot fi vitale și
vom continua să depunem eforturi pentru a îmbunătăți în
continuare programarea și acordarea ajutoarelor. ·
Îmbunătățirea
complementarității dintre politicile comerciale și cele de
dezvoltare: Atunci când măsurile de
politică comercială vor crea mai multe oportunități pentru
partenerii noștri din țările în curs de dezvoltare (de exemplu,
APE, noul SPG, noile reguli de origine), vom fi pregătiți să
oferim ajutoare pentru comerț pentru a le ajuta să beneficieze de
aceste oportunități. Instrumente precum programele sectoriale sau un
ajutor bugetar ar putea sprijini reformele economice necesare pentru a putea
beneficia de oportunitățile comerciale și de investiții[23]. În afara programelor
geografice, ar putea fi folosite noi programe tematice care să
însoțească deschiderea piețelor[24].
·
Prioritate acordată țărilor cel
mai puțin dezvoltate. Ar trebui să
menținem un sprijin eficace destinat întăririi
capacităților de identificare, stabilire a priorităților
și punere în practică a ajutorului pentru comerț, pe baza
cadrului integrat consolidat, finanțat de donatori multipli, care sprijină
țările cel mai puțin dezvoltate să își dezvolte schimburile
comerciale. ·
Prioritate acordată micilor operatori. Ar trebui să ne asigurăm că micii operatori, inclusiv
micii agricultori rurali, au un acces adecvat la ajutorul pentru comerț
pentru a facilita participarea acestora la piețele externe. ·
Întărirea parteneriatelor economice, a
dialogurilor în materie de reglementare și a cooperării comerciale. Împărtășirea
experienței UE poate ajuta țările noastre partenere să
își gestioneze reformele interne (a se vedea 4.2) și să
obțină accesul pe piața UE. Noul
instrument de parteneriat pe care l-a propus Comisia poate să sprijine
astfel de inițiative, în special în economiile emergente, și să
contribuie la crearea de noi forme de cooperare cu țările care
și-au îmbunătățit situația datorită
asistenței bilaterale pentru dezvoltare. ·
Revizuirea abordării noastre privind sprijinirea
integrării regionale. Continuând să ne
concentrăm pe consolidarea capacităților administrațiilor
regionale și naționale responsabile cu integrarea, ar trebui să
abordăm aceste probleme într-un mod mai strategic în cadrul dialogului
politic cu țările în curs de dezvoltare. Programele regionale
specifice de ajutor pentru comerț ar putea fi concepute pentru facilitarea
comerțului și conectivitatea schimburilor comerciale. În cazul în
care organizațiile regionale își raționalizează
compoziția astfel încât să țină seama mai bine de
realitățile economice și politice, noi suntem gata să le
sprijinim. ·
Pregătirea populației pentru schimbare: Politicile privind competențele și educația, dreptul
muncii și protecția socială sunt deosebit de relevante pentru
țările cele mai sărace și pentru segmentele cele mai
vulnerabile ale populației, inclusiv pentru copii și femei, în
special în ceea ce privește reformele comerciale. Prin urmare,
această dimensiune trebuie integrată pe deplin în cooperarea pentru
dezvoltare a UE, în același context cu sprijinul permanent al UE pentru
condiții de muncă decente, pentru protecția drepturilor omului
și pentru protecție socială[25]. ·
Întărirea eficacității ajutorului: Acordarea ajutorului pentru comerț ar trebui să respecte
principiile și angajamentele adoptate în forumurile la nivel înalt privind
eficacitatea ajutoarelor[26].
Astfel cum s-a convenit în cadrul forumului de la Busan, ajutoarele pentru
comerț ar trebui să pună accentul pe rezultate și efecte,
cu scopul de a întări capacitățile de producție, a
contribui la remedierea deficiențelor pieței, a consolida accesul la
piețele de capital și a promova abordările care diminuează
riscurile cu care se confruntă actorii din sectorul privat. Este
esențială o mai bună coordonare între donatorii UE . De
asemenea, va fi necesară îmbunătățirea cooperării cu
donatorii tradiționali sau emergenți care nu fac parte din UE.
După cum s-a convenit, de asemenea, la Busan, ne vom concentra asupra
implementării angajamentelor la nivel național și vom sprijini noul
parteneriat global bazat pe incluziune consacrat eficacității
cooperării pentru dezvoltare[27]. 4.1.3. Instrumente
complementare pentru favorizarea ISD În timp ce ISD
în și din țările în curs de dezvoltare au crescut
substanțial în ultimul deceniu, acestea au ocolit în mare parte
țările care au cel mai mult nevoie de sprijin din cauza
perspectivelor economice nepromițătoare și a condițiilor de
investiții nefavorabile din aceste țări. Investitorii au nevoie
de medii reglementare stabile, transparente și previzibile. UE poate
contribui la îmbunătățirea mediului de afaceri prin intermediul
ajutorului pentru comerț și a unei game de instrumente legate de ISD;
aceste instrumente au fost extinse prin Tratatul de la Lisabona, ceea ce a
permis realizarea unor investiții în cadrul politicii comerciale a UE,
care este una dintre competențele exclusive ale Uniunii[28]. ·
Dispozițiile din acordurile de liber schimb
ale UE oferă investitorilor o siguranță juridică
consolidată în ceea ce privește accesul pe
piață și condițiile în care acestea sunt autorizate să
funcționeze. Includem sectoare (de exemplu, telecomunicațiile,
transportul, sectorul bancar, al energiei, al serviciilor de mediu,
construcțiile și distribuția) care contribuie la dezvoltarea
unui mediu favorabil pentru întreprinderi și la dezvoltarea
infrastructurilor. UE dă dovadă de flexibilitate și
sensibilitate față de nevoile partenerilor noștri în aceste
negocieri: numai sectoarele menționate în
mod explicit sunt acoperite, iar dreptul țărilor de a reglementa
și de a formula limitări sau restricții este păstrat în
continuare. ·
Protecția investițiilor garantată
de tratatele bilaterale de investiții (TBI) poate, de asemenea, să
dezvolte potențialul investițiilor străine directe, întrucât o astfel de protecție oferă garanții
suplimentare și mărește siguranța juridică pentru
investitori. Statele membre UE dispun deja de o rețea amplă de TBI cu
țările în curs de dezvoltare. Intenționăm să
semnăm acorduri de protecție a investițiilor la nivelul UE în
mod progresiv, fie ca parte a negocierilor privind ALS aflate în curs de
desfășurare, fie în cadrul unor acorduri autonome. Suntem gata
să examinăm cereri din partea partenerilor din țările în
curs de dezvoltare care sunt interesați de această posibilitate. ·
Mecanismele combinate ale UE pot fi folosite
pentru a profita de investițiile naționale și străine în
țările în curs de dezvoltare[29].
Subvențiile ar fi combinate cu împrumuturi sau capitaluri de risc, de
exemplu, pentru a sprijini viabilitatea financiară a investițiilor
strategice. Vom urmări să distribuim o mai mare parte a ajutorului
pentru comerț prin intermediul unor astfel de instrumente financiare
inovatoare, în virtutea noilor instrumente financiare care fac parte din cadrul
financiar multianual pentru perioada 2014-2020[30].Utilizarea
unor astfel de instrumente financiare va fi evaluată de la caz la caz în
țări în care viabilitatea datoriei este fragilă. Alte
instrumente care vor fi luate în considerare includ garanții, capital privat
și parteneriate public-privat. Se urmărește cooperarea cu Banca
Europeană de Investiții și cu statele membre sau cu alte
agenții de finanțare a dezvoltării. Este necesară, de
asemenea, o mai mare coerență în raport cu acordurile comerciale
și de investiții. 4.1.4. Acorduri
regionale/bilaterale complete și modulate Conform agendei „Europa Globală”[31],
vom urmări să adoptăm acorduri de liber schimb complete și
vom continua să ținem cont de nivelul de dezvoltare al partenerilor
noștri, oferind abordări flexibile adaptate
nevoilor și capacităților fiecărei țări. Vom depune eforturi pentru a încheia
negocierile pentru APE cu toate țările și regiunile ACP
interesate, în conformitate cu obiectivele Acordului
de la Cotonou de susținere a accelerării integrării regionale,
de modernizare a relațiilor noastre economice și de folosire a
schimburilor comerciale pentru relansarea creșterii economice. Timpul este
un element primordial pentru a garanta în sfârșit operatorilor
siguranța și previzibilitatea. Cu
cât sunt semnate mai repede astfel de acorduri, cu atât mai repede acestea vor
da roade în domeniul dezvoltării[32]. Dacă țările ACP aleg această
opțiune, APE vor include angajamente în materie de servicii și
investiții, cât și în domenii legate de comerț și
menționate în Acordul de la Cotonou drept vectori de creștere
importanți. Dacă acordurile complete și regionale se dovedesc a
fi imposibil de încheiat, pot fi introduse acordurile cu geometria sau viteza
variabilă. Confirmăm oferta privind accesul liber la piața UE și
privind regulile îmbunătățite referitoare la regulile de origine
pentru acele țări ACP care au beneficiat în trecut de
preferințele comerciale Cotonou, în condițiile în care
țările respective se liberalizează parțial și în mod
progresiv. Am propus soluții pragmatice pentru eliminarea obstacolelor
care continuă să existe în cadrul negocierilor și suntem gata
să ajustăm aceste soluții pentru a înlătura ultimele
obstacole din negocieri, ghidați de principiul fundamental conform
căruia APE care se vor încheia trebuie să fie la înălțimea
viziunii Acordului de la Cotonou de promovare a dezvoltării
țărilor și regiunilor ACP. Țările care nu sunt
pregătite pentru asumarea obligațiilor impuse de acordurile comerciale
compatibile cu normele OMC, pot opta să beneficieze de SPG, în cazul în
care acestea sunt eligibile. Cu toate acestea, acest lucru nu ar oferi
aceleași posibilități de dezvoltare precum APE, în special în
ceea ce privește integrarea regională, consolidarea
investițiilor și îmbunătățirea mediului de afaceri. Drept răspuns la primăvara
arabă, UE a anunțat, de asemenea, un parteneriat pentru
democrație și prosperitate împărtășită care abordează aspecte mult mai ample decât simplul acces la
piață, pentru a aprofunda în continuare integrarea cu
țările sud-mediteraneene și a promova drepturile omului, buna
guvernanță și reformele democratice[33]. Vom începe negocierile pentru
încheierea unor ALS aprofundate și complete cu Egiptul, Tunisia, Iordania
și Maroc. De asemenea, vom dezvolta relații strânse cu Armenia, Georgia
și Moldova în vecinătatea noastră orientală. Scopul final
este de a sprijini crearea unei zone de prosperitate
împărtășită, care să ofere țărilor din
ambele regiuni perspectiva participării la piața internă a UE în
momentul în care condițiile necesare vor fi îndeplinite[34]. 4.1.5. Un program
comercial bazat pe valori pentru a promova dezvoltarea durabilă Unul dintre obiectivele fundamentale ale UE este de a garanta că
dezvoltarea și creșterea economică se desfășoară
în paralel cu justiția socială, inclusiv cu normele fundamentale în
domeniul muncii, precum și cu practicile ecologice durabile, inclusiv prin
politici externe. Aceste eforturi sunt
deosebit de relevante într-un context de dezvoltare, în care țările
se confruntă cu provocări de amploare. Regimul SPG+
constituie instrumentul fundamental al politicii comerciale a UE în
privința sprijinului acordat dezvoltării durabile și bunei
guvernanțe în țările în curs de dezvoltare. Comisia a propus să transforme acest regim într-un instrument mai
atractiv prin eliminarea mecanismului schimbării de statut, prin relaxarea
criteriilor economice de admitere și prin posibilitatea oferită
țărilor de a solicita în orice moment participarea la regim. În
același timp, mecanismele de monitorizare și de retragere vor fi
consolidate pentru a se asigura punerea în aplicare eficace a angajamentelor
asumate de țările beneficiare. Acordurile de
liber schimb recente ale UE includ în mod sistematic dispoziții privind
comerțul și dezvoltarea durabilă. Scopul
este angajarea țărilor partenere într-un proces de cooperare la care
să participe societatea civilă, precum și garantarea
respectării mai ferme a normelor naționale și
internaționale privind dreptul muncii și mediul. Dispozițiile
permit, de asemenea, reexaminări imparțiale și independente. În
momentul în care acordurile în cauză vor intra în vigoare, va trebui
să ne asigurăm că aceste mecanisme sunt folosite în mod eficient
și că ele contribuie în mod corespunzător la cooperarea
noastră pentru dezvoltare. Ne angajăm
să evaluăm mai bine impactul inițiativelor comerciale asupra UE
și asupra partenerilor comerciali ai acesteia, inclusiv țările
în curs de dezvoltare[35]. Ne vom asigura că analizele efectuate în momentul
elaborării unei noi politici (evaluările impactului) sau în timp ce
un acord este în curs de negociere (evaluările impactului asupra
dezvoltării durabile) ori în curs de implementare (analize ex post)
abordează toate efectele semnificative economice, sociale, asupra
drepturilor omului și asupra mediului și se bazează pe o
consultare largă a părților interesate relevante. În plus,
astfel de analize ar trebui să ajute la elaborarea măsurilor de
însoțire din cadrul ajutorului pentru comerț. Am adoptat
măsuri pentru promovarea gestionării durabile a anumitor resurse
strategice, cum sunt lemnul și resursele halieutice comercializate în UE[36]. Vom sprijini partenerii în curs de dezvoltare în aplicarea acestor
programe, astfel încât aceștia să își maximizeze
potențialul de creștere durabilă. De asemenea, vom coopera cu
alte țări care reprezintă importante piețe de resurse
naturale pentru a promova standarde similare. Vom
susține eliminarea barierelor tarifare și netarifare impuse bunurilor
și serviciilor care se dovedesc benefice pentru mediu. Aceasta inițiativă va sprijini eforturile noastre de a
asigura facilitarea accesului la tehnologii ecologice pentru țările
în curs de dezvoltare. Măsurile
de stimulare a comerțului nu sunt doar consecința acțiunii
guvernamentale, ci și urmarea unui transfer, pe piață,
către produse mai durabile. Sistemele private
legate de dezvoltarea durabilă (de exemplu, comerțul echitabil, etic
sau ecologic), pot reprezenta un mijloc eficace de promovare a unei
creșteri durabile și bazate pe incluziune în țările în curs
de dezvoltare[37].
Autoritățile publice pot favoriza aceste inițiative. Vom
consolida sprijinul acordat producătorilor din țările în curs de
dezvoltare care participă la sisteme comerciale durabile, prin mobilizarea
și mai accentuată a măsurilor de cooperare, inclusiv a
ajutorului pentru comerț, vom îmbunătăți monitorizarea
activităților conexe și vom continua să încurajăm
țările partenere să promoveze comerțul echitabil și
etic. De asemenea, intenționăm să facilităm o alegere a
produselor achiziționate de către autoritățile publice în
Europa, bazată pe comerțul echitabil și etic în contextul
viitoarei revizuiri a directivelor privind achizițiile publice. Responsabilitatea
socială a întreprinderilor joacă, de asemenea, un rol din ce în ce
mai important la scară internațională
prin faptul că acestea pot contribui la creșterea durabilă
și bazată pe incluziune datorită acordării unei
importanțe sporite impactului activității lor asupra drepturilor
omului, asupra societății și mediului. Încurajăm
întreprinderile și partenerii noștri comerciali să adere la
liniile directoare și la principiile recunoscute la nivel
internațional în acest domeniu[38],
cum sunt principiile directoare ale OCDE destinate întreprinderilor
multinaționale. În plus, în acordurile noastre includem dispoziții
pentru promovarea unei conduite responsabile în afaceri din partea
investitorilor. 4.1.6. Sprijin acordat
țărilor vulnerabile pentru îmbunătățirea
rezistenței și reacției la criză Țările
cel mai puțin dezvoltate și alte țări vulnerabile sunt mai
predispuse la crize, ceea ce poate pune în pericol eforturile lor de dezvoltare
pe termen lung, în special în cazul celor cu o strategie de creștere
bazată în principal pe export, întrucât șocurile la nivelul
prețurilor mondiale ale materiilor prime sau catastrofele naturale interne
pot provoca dificultăți grave în balanța de plăți în
cazul în care veniturile din exporturi ar scădea sau prețul
importurilor ar crește brusc. Putem contribui la
îmbunătățirea rezistenței la șocuri externe și a
capacității de reacție: ·
Catastrofele naturale pot avea efecte
perturbatoare majore asupra lanțurilor de aprovizionare, schimburilor
și activității economice. După
inundațiile din iulie 2010, UE a propus acordarea de preferințe
suplimentare pentru Pakistan, dar experiența a arătat că
această abordare nu a provocat o reacție suficient de rapidă. De
asemenea, această inițiativă a provocat îngrijorări cu
privire la posibilul impact asupra altor țări sărace al
deturnării fluxului comercial. În viitor, vom încerca să
utilizăm, în cadrul noilor reguli de origine ale SPG, derogări
temporare de la cerințele privind regulile de origine în cazul
țărilor afectate de criză. Pentru a îmbunătăți
capacitatea de reacție la catastrofele naturale, vom încerca să
luăm în considerare vulnerabilitatea schimburilor comerciale în orice
evaluare a nevoilor efectuată în cadrul politicii de ajutor umanitar a UE.
Uniunea Europeană contribuie, de asemenea, la instituirea, în
țările partenere, a unei asigurări inovatoare pentru riscurile
climatice, bazată pe indexuri. În plus, putem trage învățăminte
din exemplele de reușite în ceea ce privește deplasarea riscurilor
legate de condițiile meteorologice către piața financiară,
de exemplu prin utilizarea obligațiunilor care oferă compensații
în caz de calamități pentru acoperirea riscului financiar pentru
bugetul de stat în cazul unui cutremur. ·
Mai multe țări în curs de dezvoltare
sunt devastate de conflicte care sunt legate deseori de controlul resurselor
naturale. Comisia a prezentat mai multe proiecte de
directive pentru a promova publicarea plăților efectuate în contul
guvernelor în ceea ce privește industria extractivă și
silvicultura, atât în cazul societăților cotate la bursele din UE[39], cât și în cazul altor
societăți mari din UE[40].
Acesta este primul pas spre un mediu de investiții mai transparent, care
poate reduce riscul de corupție și fraudă fiscală.
Bazându-ne pe experiența procesului de la Kimberley, pe Inițiativa
privind transparența în industriile extractive (EITI), pe Planul de
acțiune privind aplicarea legislației, guvernanța și schimburile
comerciale în domeniul forestier (FLEGT) și pe Regulamentul privind
lemnul, vom studia, de asemenea, metode de îmbunătățire a
transparenței de-a lungul lanțului de aprovizionare, inclusiv în ceea
ce privește diligența necesară. În același timp, vom pleda
pentru o utilizare și o respectare mai accentuate ale orientărilor
OCDE adresate întreprinderile multinaționale, orientări publicate
recent, precum și ale recomandărilor OCDE în materie de
diligență necesară și de gestionare responsabilă a
lanțului de aprovizionare, aspecte pe care trebuie să le
promovăm și în țările care nu sunt membre ale OCDE. În
paralel, vom continua să cooperăm cu țările în curs de
dezvoltare și să le oferim sprijin în domeniile mineritului durabil,
al cunoștințelor geologice și al bunei guvernanțe în
gestionarea resurselor naturale[41]. ·
Volatilitatea prețurilor produselor de
bază are implicații pentru bugetele publice ale țărilor
partenere. Putem ajuta țările partenere
să utilizeze mecanisme de asigurare bazate pe legile pieței, ca de
exemplu piața la termen a produselor de bază, pentru a se proteja
împotriva scăderii veniturilor. Pe baza mecanismului FLEX legat de
vulnerabilitate (V-FLEX), creat în 2009 pentru a ajuta la atenuarea efectelor
crizelor alimentare și financiare mondiale asupra țărilor ACP,
ne vom strădui să instituim un nou regim de „amortizare”,
concentrându-ne asupra șocurilor exogene mai mari, cu o dimensiune
transnațională[42].
4.2.
Reformele naționale și buna
guvernanță sunt esențiale pentru creșterea bazată pe
comerț
Principalul
motor al creșterii economice este în primul rând național. Buna guvernanță este esențială pentru dezvoltarea
sectorului privat și pentru o creștere durabilă datorată
comerțului și investițiilor. Ea începe cu instituții
și practici politice stabile, cu independența sistemului judiciar, cu
protecția drepturilor omului, transparența finanțelor publice, a
regulilor și instituțiilor și cu o poziție fermă
împotriva corupției și fraudei. Politicile, reglementările
și instituțiile care sprijină dezvoltarea sectorului privat,
locurile de muncă decente și competitivitatea în materie de exporturi
sunt, de asemenea, cruciale. Reformele la nivel național sunt necesare
pentru a îmbunătăți capacitatea de aprovizionare și dotarea
cu capital (inclusiv cu capital uman), pentru a reduce costurile de transport,
a stimula productivitatea agricolă și industrială, a
îmbunătăți rata de implementare a anumitor standarde privind
mediul și forța de muncă și pentru a ameliora climatul de
investiții. Ele sunt esențiale pentru a limita eventualele pierderi
de venituri tarifare și pentru a permite ajustările necesare prin
instrumente fiscale și de redistribuire eficace și prin măsuri
de siguranță eficiente. Acestea joacă un rol primordial în
transformarea câștigurilor generate de creșterea economică în
acțiuni eficace pentru eradicarea sărăciei. Asistența
externă și acordurile comerciale pot sprijini acest proces. Reformatorii din multe țări încearcă de fapt să
încheie acorduri comerciale bilaterale sau regionale pentru a-și pune în
aplicare propria agendă internă și a-și consolida reformele
realizate la nivel național. Pentru a fi eficiente, astfel de acorduri
trebuie să includă norme care să promoveze transparența,
previzibilitatea și responsabilitatea. Proprietatea
este o condiție esențială pentru reușită Soluțiile nu pot fi impuse din exterior. În cele din urmă,
țările în curs de dezvoltare trebuie să facă propriile
alegeri. Peru, Columbia, America Centrală și anumite țări
din CARIFORUM au fost martorele unei schimbări calitative și au
încheiat acorduri ambițioase cu UE, care implică schimbări
structurale ale economiilor acestora, în loc să continue să se bazeze
pe preferințe comerciale unilaterale. Aceste
acorduri vor contribui la consolidarea unora dintre cele mai importante reforme
pe care țările din America Latină le-au înfăptuit după
etapa politicilor de înlocuire a importurilor. Este vorba despre un exemplu
grăitor al importanței voinței politice care se impune în raport
cu nivelul de dezvoltare, întrucât țări precum Honduras, Nicaragua
sau Haiti nu se numără printre cele mai bogate.
4.3.
Agenda multilaterală până în 2020
Un sistem
comercial multilateral solid este de o importanță vitală pentru
interesele pe termen lung ale țărilor în curs de dezvoltare, atât
datorită regulilor pe care le impune, cât și datorită accesului
la piețele principale pe care îl garantează.
Din ce în ce mai des, piețele sunt situate chiar în țări
în curs de dezvoltare. Într-adevăr,
pentru prima oară în istoria recentă, comerțul sud-sud a devenit
mai important decât comerțul nord-sud, cu toate că barierele
comerciale impuse comerțului sud-sud sunt mult mai ridicate decât cele
impuse la accesul pe piețele țărilor dezvoltate[43]. Negocierile multilaterale
sunt, așadar, esențiale. Trebuie să încheiem cu succes negocierile
în curs de desfășurare, să stabilim o bază solidă
pentru viitoarele negocieri și să ajustăm sistemul multilateral
pentru ca schimburile comerciale să aibă un impact și mai
concludent asupra dezvoltării. 4.3.1. Obținerea de
rezultate privind dimensiunea legată de dezvoltare a Agendei de dezvoltare
de la Doha (ADD) Agenda multilaterală rămâne o prioritate pentru UE. ADD este într-un grav impas, dar reprezintă un potențial mult
prea mare pentru țările în curs de dezvoltare în general și
pentru țările cel mai puțin dezvoltate, în special, pentru a fi
abandonată. UE își păstrează angajamentele față
de Agenda de Dezvoltare de la Doha și față de pachetul specific
consacrat țărilor cel mai puțin dezvoltate. Considerăm
că toți membrii OMC ar trebui să continue negocierile în
măsura posibilului, în 2012 și ulterior, pentru a include, de
exemplu, teme mandatate precum facilitarea comerțului, barierele
netarifare și soluționarea litigiilor, care au o dimensiune
„dezvoltare” semnificativă. Un acord privind facilitarea comerțului oferă avantaje
substanțiale pentru dezvoltare prin garantarea
unor reforme coerente în toate țările membre ale OMC, destinate
facilitării schimburilor comerciale atât la nivel național, cât
și pe piețele de export. În timp ce un acord ar fi avantajos pentru
toți membrii OMC, acesta ar fi util în special pentru țările în
curs de dezvoltare, mai ales pentru țările fără ieșire
la mare din rândul acestora. Implementarea ar fi adaptată la nevoile și
capacitățile fiecărei țări și sprijinită,
după caz, prin asistență externă. Toți
participanții ar avea de câștigat de pe urma încheierii rapide a
acestor discuții. Vom continua
să urmărim obținerea unor rezultate concrete avantajoase pentru
țările cel mai puțin dezvoltate. Nu putem fi mulțumiți de
absența implementării de către membrii OMC a deciziilor
existente privind accesul fără aplicarea de taxe vamale și
contingente, care sunt esențiale pentru crearea de noi
oportunități comerciale sigure pentru LDC. Este,
de asemenea, important să se ajungă la un rezultat pozitiv privind
bumbacul în negocierile legate de agricultură. Pe
baza reformei noastre recente a regulilor de origine, vom depune eforturi
pentru stabilirea unei coerențe mai mari în regulile de origine
preferențiale pentru țările cel mai puțin dezvoltate,
inclusiv pentru o mai mare transparență, pentru simplificare și
pentru îmbunătățirea accesului pe piață. Derogarea în domeniul serviciilor pentru LDC,
adoptată în cadrul celei de-a opta Conferințe ministeriale a OMC în
decembrie 2011, care permite membrilor OMC să acorde țărilor cel
mai puțin dezvoltate un acces preferențial pe piața serviciilor,
este un prim pas către elaborarea unui ansamblu de măsuri în favoarea
țărilor cel mai puțin dezvoltate. În plus față de negocierile ADD
și pentru a permite unui număr cât mai ridicat de țări
să beneficieze de sistem, vom continua să susținem și
să facilităm aderarea la OMC a țărilor cel mai puțin
dezvoltate și vom contribui activ la revizuirea regulilor de aderare,
astfel încât să poată fi făcute recomandări adecvate în
acest scop până în iulie 2012. Procesul de
aderare este util și reprezintă un motor al reformelor, dar este
adesea lung și solicitant. Menținând în același timp
integritatea normelor OMC, vom da în continuare dovadă de moderație
în ceea ce privește deschiderea piețelor și vom ajuta LDC
să adopte și să pună în aplicare noi discipline. De
asemenea, la examinarea necesităților și cerințelor
țărilor cel mai puțin dezvoltate în ceea ce privește
punerea în aplicare a Acordului OMC privind aspectele comerciale ale
drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS), vom lua în considerare în
mod favorabil cererile de prelungire a termenului de punere în aplicare
anterior, care a fost stabilit pentru 2013, și vom oferi asistența
tehnică corespunzătoare. 4.3.2. Stabilirea unei
baze solide pentru viitor Prioritatea
noastră absolută trebuie să fie salvgardarea și
consolidarea sistemului comercial multilateral. Orice
diminuare a rolului OMC ar fi în detrimentul celor mai mici și mai fragili
membri ai acesteia. Acest lucru ar fi cu atât mai grav în perioadele de
criză, când tentația de a recurge la protecționism este
puternică. Impasul actual al negocierilor din cadrul
ADD indică o slăbiciune fundamentală a structurii OMC,
organizație care nu a evoluat la fel de rapid ca realitățile
economice. Deplasarea de anvergură a puterii
economice relative între marii parteneri comerciali nu a fost încă pe
deplin reflectată în sistemul OMC. Există un dezechilibru tot mai
mare între contribuția țărilor emergente mari la sistemul
comercial multilateral și avantajele care derivă din aceasta. Acest
fapt este resimțit din ce în ce mai mult în țările mai
sărace care constată o accentuare a diferențelor dintre ele
și țările emergente. Această tendință era
vizibilă la momentul lansării ADD, dar de atunci ea s-a accentuat
semnificativ și se preconizează că ea va continua să se
accentueze și în viitor. Problema diferențierii și rolul
economiilor emergente trebuie abordate în interesul sistemului multilateral
și în favoarea dezvoltării. Țările
emergente ar trebui să dea dovadă de mai mult spirit de
inițiativă și să își asume o responsabilitate mai mare
în deschiderea piețelor lor pentru LDC, prin intermediul regimurilor
preferențiale, dar și pe o bază nediscriminatorie față
de restul membrilor OMC, din care patru cincimi sunt țări în curs de
dezvoltare. În opinia noastră, acest lucru nu
implică reciprocitatea totală a angajamentelor față de
țările dezvoltate ca o consecință a ADD, ci o contribuție mai proporțională cu avantajele pe care
le obțin prin intermediul acestui sistem. 4.3.3. Abordarea noilor
provocări Țările în curs de dezvoltare beneficiază de reguli
multilaterale solide și obligatorii. Obstacolele
din calea schimburilor comerciale în economia globală modernă
țin tot mai puțin de tarife și din ce în ce mai mult de
măsuri de reglementare inutil de complicate sau reciproc incompatibile,
care duc deseori la mult mai multe probleme în țările în curs de
dezvoltare cele mai sărace și în cele cu capacități
administrative foarte limitate. Va trebui acordată o atenție
specială modului în care comerțul este legat de alte probleme de mare
interes pentru țările în curs de dezvoltare cele mai sărace. Acesta a fost deja cazul cu privire la interdependența dintre
comerț și siguranța alimentară, în special în urma
apelurilor G20 și al ONU, rămase până în prezent fără
ecou, de a suprima în mod permanent restricțiile sau taxele la exportul de
produse alimentare pentru Programul alimentar mondial în scopuri umanitare. De
asemenea, se pot depune eforturi mai mari, de exemplu, pentru a
îmbunătăți transparența restricțiilor la exportul de
produse alimentare, luarea în considerare a efectelor acestora și
consultarea altor membri ai OMC. Țările în curs de dezvoltare
sărace se confruntă, de asemenea, cu alte provocări globale,
precum asigurarea unei aprovizionări cu energie suficiente și fiabile
sau adaptarea sistemelor lor economice la evoluția condițiilor
climatice globale și la amenințările la adresa resurselor lor
naturale, cât și cu provocări privind promovarea și
menținerea competitivității întreprinderilor lor pe piețele
mondiale. Membrii OMC vor trebui să acorde o mai mare atenție acestor
chestiuni strategice în anii următori. O cooperare eficientă cu
țările emergente va fi esențială. 5. Concluzie Creșterea
țărilor emergente dovedește în mod incontestabil că
dezvoltarea este posibilă și că piețele deschise, într-o
economie mondială din ce în ce mai integrată, joacă un rol
primordial în acest proces. Totuși, multe țări în curs de dezvoltare sunt încă
în urmă. Ele au nevoie de ajutor, iar
aceasta înseamnă că UE trebuie să își mențină
și să își intensifice angajamentul de anvergură,
orientându-se mai clar asupra acelor țări care au cel mai mult nevoie
de sprijin. Sprijinul este acordat sub forma unui
parteneriat în care țările în curs de dezvoltare trebuie, la rândul
lor, să facă alegeri și își asume
responsabilități în interesul consolidării avantajelor pe termen
lung ale comerțului și investițiilor. Proprietatea și buna guvernanță sunt esențiale în acest
sens. Vom oferi asistență prin
intermediul cooperării pentru dezvoltare și vom propune acorduri
comerciale și de investiții care sprijină și
consolidează schimbările instituționale esențiale pentru dezvoltare. În privința viitorului, toate
părțile trebuie să se adapteze la deplasarea puterii economice
constatate în ultimul deceniu. În prezent, schimburile
comerciale sud-sud au depășit pentru prima oară volumul
schimburilor comerciale nord-sud. Numeroase țări dezvoltate și
emergente trebuie încă să atingă nivelul de deschidere al UE în
ceea ce privește comerțul cu țările în curs de dezvoltare
mai sărace. Acesta este un argument decisiv în favoarea unei acțiuni
multilaterale, inclusiv în ceea ce privește Agenda de dezvoltare de la
Doha și programele ulterioare, și în favoarea unei reexaminări
complete a bazei negocierilor multilaterale. Țările mari cu economii
emergente trebuie să ia mai mult inițiativa și să își
asume mai mult responsabilitatea în cadrul sistemului comercial multilateral,
în interesul sistemului și în avantajul dezvoltării globale. La Conferința de la Istanbul a
țărilor cel mai puțin dezvoltate din mai 2011 a fost fixat un
obiectiv ambițios: dublarea, până în 2020, a părții de
piață a țărilor cel mai puțin dezvoltate în
exporturile mondiale. Abordarea descrisă în
prezenta comunicare poate contribui la acest obiectiv. Această abordare ar
trebui să se reflecte în viitoarele întruniri internaționale
importante, în special în cadrul UNCTAD XIII, care va avea loc la Doha în aprilie
2012, și la conferința Rio+20 pentru dezvoltarea durabilă, din
iunie 2012, care ar trebui să ofere noi orientări în calea către
o economie ecologică. [1] „Comerț, creștere și
afaceri internaționale: Politica comercială - componentă cheie a
strategiei UE 2020”, COM (2010) 612, 9.11.2010. [2] „Trade and Development: Assisting Developing
Countries to Benefit from Trade” (Comerț și dezvoltare:
Sprijinirea țărilor în curs de decoltare pentru a le permite să
profite de avantajele comerțului), COM (2002) 513, 18.9.2002. [3] Articolul 208 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene impune Uniunii să ia în considerare obiectivele
cooperării pentru dezvoltare - principalul obiectiv fiind eradicarea
sărăciei - în cadrul politicilor care pot afecta țările în
curs de dezvoltare. [4] „Creșterea impactului politicii UE în domeniul
dezvoltării: o agendă a schimbării ”, COM (2011)637, 13.10.2011. [5] „Drepturile omului și democrația în centrul
acțiunilor externe ale Uniunii Europene: către o abordare mai
eficientă ”, COM (2011) 886, 12.12.2011. [6] Împreună, ele reprezentau 0,6 % din PIB-ul mondial
în 2010, față de 0,7 % în 2000. [7] În medie, trei produse de export reprezintă peste
75 % din totalul exporturilor acestora. În 8 dintre țările cel mai
puțin dezvoltate, acest procent este mai mare de 95 %. [8] „Abordarea globală în materie de migrație
și mobilitate”, COM (2011) 743, 18.11.2011 și propunerea de
Directivă privind condițiile de intrare și de ședere a
resortisanților țărilor terțe în contextul unui transfer în
cadrul aceleiași companii, COM (2010) 378, 13.7.2010 [9] COM(2011) 637. [10] Concluziile Consiliului European, 16.9.2010. [11] Regimul SPG a fost, la rândul său, reexaminat în 2006
pentru a acoperi un număr mai mare de produse, precum și pentru
simplificarea normelor și ameliorarea previzibilității. Reforma
a stimulat exporturile și ISD ale țărilor beneficiare și a
sprijinit diversificarea exportului din numeroase țări. [12] CARIS, evaluare intermediară a SPG al UE, 2010. [13] Armenia, Azerbaidjan, Bolivia, Capul Verde, Columbia,
Costa Rica, Ecuador, El Salvador, Georgia, Guatemala, Honduras, Mongolia,
Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru. [14] Regulamentul (CE) nr. 1063/2010 al Consiliului, 18.11.2010. [15] www.exporthelp.europa.eu [16] Regulamentul (CE) nr. 1528/2007 al
Consiliului, 20.12.2007. [17] COM (2011) 598, 30.09.2011. [18] „Europa globală: concurența în lume”, COM(2006)
567, 4.10.2006. [19] A
se vedea al optulea raport al UE privind măsurile potențial
restrictive pentru comerț (octombrie 2010-septembrie 2011): http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2011/october/tradoc_148288.pdf [20] COM (2011) 241, 10.05.2011. [21] A se vedea viitoarea comunicare a Comisiei „Strategy
for the protection and enforcement of intellectual property rights in third
countries” (Strategie pentru protecția și punerea în aplicare a
drepturilor de proprietate intelectuală în țări terțe). [22] Întâlnirea la vârf de la Cannes a G20 – declarația
finală, „Construirea viitorului nostru comun: reînnoirea acțiunii
colective în interesul tuturor”, 4.11.2011. [23] „Viitoarea abordare a sprijinului bugetar al UE în
favoarea țărilor terțe”, COM (2011) 638, 13.10.2011. [24] Programul tematic pentru „bunuri publice globale și
provocări ” al Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare propus de
Comisie în „ Europa în lume: o nouă abordare privind finanțarea
acțiunilor externe ale UE” COM (2011) 865, 7.12.2011, prevede, inter
alia, asistență pentru definirea și punerea în aplicare a
politicilor comerciale și a acordurilor, asistență pentru
integrarea în sistemul comercial multilateral, promovarea relațiilor de
investiții dintre UE și țările și regiunile partenere. [25] COM (2011) 637. [26] Roma 2003, Paris 2005, Accra 2008,
Busan 2011. [27] Parteneriatul de la Busan pentru eficacitatea
cooperării pentru dezvoltare, al patrulea Forum la nivel înalt privind
eficacitatea ajutorului, Busan, Republica Coreea, 29.11.2011-1.12.2011. [28] În comunicarea „Către o politică europeană
globală în domeniul investițiilor internaționale”, COM (2010)
343, 7.7.2010, Comisia a subliniat obiectivele viitoarei politici de
investiții a UE. [29] Precum Fondul fiduciar pentru infrastructură
UE-Africa, Facilitatea de investiții pentru vecinătate și
Facilitatea de investiții pentru America Latină, precum și
Facilitatea de investiții pentru Asia Centrală. [30] COM (2011) 865. [31] COM (2006) 567, 4.10.2006. [32] După ce anumite țări din ACP încheie un
APE, alte țări ACP pot solicita, bineînțeles, aderarea la acord. [33] „Un parteneriat pentru democrație și
prosperitate împărtășită cu țările sud-mediteraneene”,
COM(2011) 200, 8.3.2011. [34] „Un răspuns nou în contextul schimbărilor din
țările vecine”, COM (2011) 303, 25.5.2011. [35] COM(2010) 612. [36] „Regulamentul privind lemnul” (Regulamentul (UE) nr.
995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului, 20.10.2010) și
„Regulamentul împotriva pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat
(INN)” (Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului, 29.10.2008). [37] „Contribuind la dezvoltarea durabilă: rolul
comerțului echitabil și al sistemelor neguvernamentale de asigurare a
durabilității comerciale” COM (2009) 215, 5.5.2009. [38] „O nouă strategie UE (2011-2014) pentru
responsabilitatea socială a întreprinderilor”, COM (2011) 681, 25.10.2011. [39] Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 15.12.2004 privind armonizarea obligațiilor de
transparență în ceea ce privește informația referitoare la
emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la
tranzacționare pe o piață reglementată și de
modificare a Directivei 2001/34/CE; [40] Propunere de directivă privind situațiile
financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele
conexe ale anumitor tipuri de entități, COM (2011) 684. [41] Comunicare privind piețele de mărfuri și
piețele materiilor prime, COM (2011) 25, 2.2.2011. [42] Cadrul financiar multianual privind finanțarea
cooperării UE cu statele ACP și cu țările și
teritoriile de peste mări (TTPM) pentru perioada 2014-2020 (cel de al
11-lea Fond european de dezvoltare). [43] Aproape de trei ori mai mare după estimările lui
P. Kowalski și ale lui B. Shepherd (2006), „South-South Trade In Goods”
(Comerțul cu mărfuri sud-sud), documente de lucru ale OECD privind
politica comercială, nr. 40.