52011DC0782

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Elaborarea unei strategii maritime pentru zona Oceanului Atlantic

(Text cu relevanță pentru SEE)

1. Domeniul de aplicare

Oceanul Atlantic, care reprezintă granița vestică a UE, este al doilea ca mărime dintre oceanele planetei. Comunicarea de față vine ca răspuns la o solicitare din partea Consiliului Uniunii Europene[1] (UE) și a Parlamentului European[2]. Ea propune o abordare coerentă și echilibrată, în conformitate cu agenda strategiei 2020 a UE[3] și cu inițiativele principale ale acesteia, care promovează coeziunea teritorială și ține cont de dimensiunea internațională.

Pe lângă faptul că abordarea propusă se va orienta în principal înspre a sprijini comunitățile care trăiesc și muncesc pe coasta Atlanticului să facă față noilor realități economice, ea va mai implica și recunoașterea faptului că UE deține o parte din responsabilitatea legată de gestionarea oceanelor planetei. În mare, strategia va acoperi coastele, apele teritoriale și cele aflate sub jurisdicția celor cinci state membre cu ieșire la Oceanul Atlantic[4] – Franța, Irlanda, Portugalia, Spania și Regatul Unit[5], precum și apele internaționale care se întind la vest spre cele două Americi, la est spre Africa și Oceanul Indian, la sud spre Oceanul Sudic și la nord spre Oceanul Arctic[6]. Pe lângă desfășurarea de acțiuni care privesc cele cinci state membre ale UE, atât la nivel național cât și la nivel local, se urmărește implicarea celorlalte state membre care folosesc acest spațiu și a partenerilor internaționali ale căror ape intră în contact cu el. Implicațiile aderării Islandei la UE trebuie de asemenea luate în considerare.

Toate acțiunile propuse vor fi finanțate în cadrul programelor existente și nu vor crea niciun impact suplimentar asupra bugetului UE.

2. Provocări și oportunități

Provocările și oportunitățile existente în legătură cu Oceanul Atlantic pot fi clasificate în cinci grupe tematice. Cu toate acestea, ele formează un tot unitar. Acțiunile din cadrul unui grup tematic pot contribui și la atingerea obiectivelor altui grup. Toate vor contribui la obiectivul principal, care vizează crearea de locuri de muncă durabile și creșterea economică.

2.1. Implementarea abordării ecosistemice

Gestionarea activităților umane în zona Oceanului Atlantic trebuie să aibă ca rezultat un ecosistem sănătos și productiv. Este știut faptul că această abordare se aplică cel mai bine prin gestionarea tuturor activităților care împreună au un impact asupra apelor marine. Abordarea ecosistemică reprezintă baza pentru managementul marin atât în cadrul politicii comune de pescuit cât și în Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”[7] Ambele instrumente conțin trimiteri la o coerență sporită[8]. Cu toate acestea, procesele de implementare al căror rol este asigurarea pescuitului durabil și realizarea unei stări ecologice bune sunt încă puse în practică separat, ceea ce va însemna un efort suplimentar în ceea ce privește zona Oceanului Atlantic.

Astfel, strategia pentru Atlantic trebuie să se axeze pe dezvoltarea următoarelor aspecte:

– Pescuitul ocupă un loc central în economiile de pe ambele coaste ale Atlanticului. Aproximativ o treime[9] din volumul debarcat de flotele de pescuit ale UE provine din această activitate. Un sfert din valoarea importurilor de pește ale UE provine din Norvegia și Islanda. Propunerea de reformă a politicii comune în domeniul pescuitului (PCP)[10] sugerează gestionarea acestor stocuri astfel încât să se atingă randamentul durabil maxim păstrând în același timp, pentru generațiile prezente și cele viitoare, bunurile și serviciile provenite din resursele acvatice vii. S-au făcut multe progrese. De exemplu, în conformitate cu rezoluțiile Organizației Națiunilor Unite nr. 61/105 și nr. 64/72, ambele organizații pentru gestionarea pescuitului în zona Atlanticului de Nord, Comisia pentru pescuitul în zona Atlanticului de Nord-est și Organizația de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest, au interzis utilizarea traulelor de fund în zonele de pescuit nu doar pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung a stocurilor de pești de adâncime, ci și pentru a conserva ecosistemele marine vulnerabile, cum ar fi bureții și coralii. Însă ar trebui să se facă mai mult. Gestionarea speciilor unice trebuie înlocuită cu planurile pe termen lung referitoare la mai multe specii și care au în vedere ecosistemul în ansamblu. Statele membre de pe coasta Atlanticului trebuie să profite de oportunitățile de regionalizare create de reforma politicii comune în domeniul pescuitului pentru a adopta măsuri tehnice pentru zona Oceanului Atlantic. Comisia intenționează să propună un cadru adecvat de îndată ce reforma PCP este adoptată.

– Acvacultura poate satisface cererea UE de produse din pește sănătoase și obținute prin modalități sustenabile mult peste nivelul la care o poate face pescuitul. Apele costale curate ale Atlanticului, scăldate de maree puternice, oferă posibilitatea de a satisface această cerere, de a menține competitivitatea pe o piață globală și de a respecta mediul înconjurător. Însă, deocamdată, țărmul Oceanului Atlantic nu oferă posibilități de extindere. Chiar dacă avansarea cercetării, tehnologiile noi și ingineria inovatoare vor permite industriei să se deplaseze mai departe de coastă, pe continent, faptul de a împărți spațiul cu alte infrastructuri cum ar fi platformele cu turbine eoliene, reprezintă o oportunitate care trebuie luată în calcul încă din faza de început a oricărui proces de autorizare. Așadar, strategia trebuie să promoveze planificarea spațială ca instrument pentru implementarea abordării ecosistemice în zona Oceanului Atlantic. Un astfel de proces are rolul de a întări coerența, conectivitatea și rezistența zonelor marine protejate din Oceanul Atlantic conform planului de acțiune al UE privind biodiversitatea.

Instrumentele UE pentru o politică maritimă integrată și cooperare teritorială sprijină deja proiecte-pilot referitoare la planificarea spațială și gestionarea zonei de coastă în regiunea Oceanului Atlantic. Comisia Europeană studiază în prezent opțiuni privind o abordare mai structurată a acestor mecanisme, care va permite statelor membre și părților interesate din zona Atlanticului să implementeze abordarea ecosistemică.

– În sfârșit, circulația oceanică din Atlantic determină schimbări atât în ecosistemele europene terestre cât și în cele marine. În absența unei înțelegeri mai bune a Oceanului Atlantic, nu va fi posibilă prezicerea schimbărilor viitoare ale climatului Europei și nici adaptarea la aceste schimbări. Se impune crearea, atât în spațiu cât și pe apă, a unor sisteme durabile de observare a variabilelor marine cheie. Partenerii europeni și nord-americani contribuie la programul Argo, care a pus deja în funcțiune 900 de plutitoare care monitorizează constant temperatura și salinitatea din regiunea de nord a Oceanului Atlantic. Comisia intenționează să examineze opțiuni care sprijină acest sistem de monitorizare a oceanului și să pregătească, împreună cu partenerii săi, extinderea lui la adâncimi mai mari și la parametri biogeochimici și fizici.

2.2. Reducerea amprentei de carbon a Europei

Dat fiind că atenuarea schimbărilor climatice este parte integrantă din politicile UE, strategia trebuie să se axeze pe următoarele elemente:

– În Oceanul Atlantic există vânturi mai puternice decât în celelalte mări care scaldă coastele Europei. Acest lucru nu furnizează doar energie curată, ci contribuie și la reducerea dependenței de surse îndepărtate de combustibili fosili. Turbinele eoliene sunt incluse în Planul Strategic European al UE și sunt deja mutate offshore [11] pentru a putea profita de vânturi mai puternice și de un impact scăzut asupra peisajului. Extinderea fermelor eoliene de uscat în zona Atlanticului va oferi porturilor care se ocupă de ele oportunități industriale importante. Până în 2020, aproximativ 20% din capacitatea eoliană europeană localizată offshore ar putea fi mutată în bazinul Oceanului Atlantic.

– Trebuie de asemenea exploatat și potențialul valurilor și mareelor puternice ale Atlanticului. Natura previzibilă a energiei provenite din maree poate constitui un complement la energia fluctuantă obținută din vânt. Insulele își pot lua o mare parte din energia de care au nevoie din mare. Însă o utilizare la scară largă cu succes a energiilor regenerabile offshore se va putea produce doar dacă racordările la rețele vor asigura legătura dintre centrele principale de producție și consumatori. În decembrie 2010, 10 țări europene au convenit asupra realizării unei rețele de electricitate offshore în zona Mării Nordului. În noile orientări privind implementarea infrastructurilor de energie ale Europei, Comisia va propune ca Marea Irlandei să fie inclusă, împreună cu Marea Baltică și Marea Nordului, într-o „rețea offshore a mărilor nordului”, care va fi considerată o prioritate în domeniul infrastructurii energiei. Acest lucru va grăbi procesul de acordare a licențelor.

Comisia intenționează să implementeze solicitarea Consiliului[12] de a explora sinergiile între politica energetică europeană și politica maritimă integrată, cu scopul de a promova generarea sporită de energie din mare, în special din valuri, maree, curenți și surse de gradienți termali, inclusiv din Oceanul Atlantic.

– Schimbările din domeniul transportului maritim vor contribui și ele la reducerea amprentei de carbon în zona Atlanticului.

În prezent au loc negocieri sub auspiciile Organizației Maritime Internaționale (OMI) cu scopul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră provenite din transporturile maritime internaționale. Adoptarea indexului de proiectare pentru eficiența energetică va reduce emisiile provenite de la navele construite după 2013. Nivelurile de emisie vor avantaja navele mai eficiente din punct de vedere al consumului de carburant și, de asemenea, pot influența traiectoriile transportului maritim în zona Atlanticului. Strategia pentru Oceanul Atlantic trebuie să reflecte modul în care se va desfășura transportul maritim în Atlantic având în vedere constrângerile legate de volumul tot mai mare de transporturi și de necesitatea de a reduce emisiile de dioxid de carbon.

Deplasarea transportului de mărfuri de pe uscat pe mare va contribui și ea la reducerea emisiilor. În conformitate cu cea mai recentă Carte Albă a UE privind transporturile, se întreprind acțiuni al căror scop este integrarea transportului pe apă în rețeaua de transport europeană. La Oceanul Atlantic nu se întâlnesc cele mai mari porturi ale Europei, ci o serie de porturi mai mici, dar importante. Proiectele europene privind „autostrăzile mării” își fac deja simțită contribuția prin căile existente între Bilbao și Zeebrugge, între Sines și La Spezia și prin noua cale între Gijón și Saint-Nazaire care va fi în curând îmbunătățită pentru a putea suporta o frecvență mai mare a transportului. Se are în vedere un traseu nou între Nantes-Saint-Nazaire și Vigo, care va fi extins ulterior la Le Havre și Algesiras. În 2014 trebuie să intre în funcțiune un traseu între Brest și Leixões. Autoritățile regionale ale Atlanticului iau în calcul extinderea coridoarelor de transport multimodal în cadrul rețelei europene de transport (TEN-T). Alte acțiuni ale UE care vizează sporirea eficienței transportului maritim pe distanțe scurte în Atlantic includ implementarea proiectului „Un spațiu european de transport maritim fără frontiere”[13] și a proiectului pilot „Centura albastră”, cu scopul de a reduce sarcinile administrative de genul procedurilor vamale pentru transportul de mărfuri în interiorul UE. Comisia va evalua progresele realizate până în 2012. În urma unui dialog cu administrația maritimă a Statelor Unite privind transportul maritim, în 2011 s-a semnat un memorandum de cooperare în legătură cu transportul maritim pe distanțe scurte. Rezultatele reflecțiilor autorităților regionale, raportul intermediar al Comisiei și concluziile trase din cooperarea cu alte autorități maritime vor fi încorporate în eforturile strategiei pentru Atlantic de a crește volumul transporturilor maritime pe distanțe scurte.

2.3. Exploatarea durabilă a resurselor naturale de pe fundul Oceanului Atlantic

Pentru a susține exploatarea durabilă a resurselor naturale de pe fundul Oceanului Atlantic, strategia de față trebuie să se concentreze pe următoarele aspecte :

– Ultima Comunicare a Comisiei privind provocările existente în ceea ce privește piețele de mărfuri și materiile prime[14] subliniază nevoia de a mări investițiile în resursele naturale ale Europei, ținând totodată seama de faptul că resursele minerale trebuie extrase în condiții care respectă mediul și forța de muncă. Autoritatea Internațională a Fundului Mărilor a adoptat, în 2010, reglementări privind prospectarea și explorarea nodulilor polimetalici[15], iar în iulie 2011 a emis o licență pentru prospectarea unei zone în partea de nord a versantului din centrul Oceanului Atlantic. Eforturile depuse de contractanții curenți pe lângă Autoritatea Internațională a Fundului Mărilor sunt concentrate mai degrabă asupra studiilor geologice și de mediu pe termen lung, care sunt finanțate prin subvenții guvernamentale și nu asupra explorării de tip comercial. Parteneriatul european privind materiile prime avut în vedere de Comisie în cadrul Inițiativei UE2020 privind o Uniune a inovării[16] va include promovarea cercetării și a inovării în domeniul accesului durabil la materiile prime provenite din mări.

– Institutele de cercetare marină de pe ambele coaste ale Atlanticului sunt bine plasate pentru a înțelege ceea ce poate oferi bogata biodiversitate a oceanului în termeni de hrană, combustibil și produse farmaceutice, fără a-i pune în pericol funcțiile de ecosistem. Institutele respective lucrează din ce în ce mai mult împreună. Cele cinci state europene cu ieșire la Oceanul Atlantic și alte state membre ale UE, precum și Norvegia și Islanda lucrează deja împreună[17] sub egida acțiunii de coordonare SEAS-era[18] finanțată de al șaptelea program-cadru și în prezent pregătesc noua inițiativă comună de programare „Mări și oceane sănătoase și productive”[19] pentru a distribui sarcinile programelor naționale de cercetare marină. Deși elaborarea unor parteneriate transatlantice s-a dovedit dificilă din cauza nevoii de a sincroniza oportunitățile de finanțare, Comisia va încerca să definească anumite regimuri care să permită organizațiilor de pe ambele coaste ale Atlanticului să își aducă contribuția la proiectele comune.

– În trecut, nu a fost tot timpul ușor să se obțină acces la rezultatele muncii institutelor de cercetare și ale altor autorități publice. Inițiativa UE „Cunoașterea mediului marin 2020”[20] va sprijini autoritățile din domeniile afacerilor și al conservării prin furnizarea unui punct de acces unic pentru datele din domeniul marin, armonizat la nivel de bazine maritime, reducând astfel costul colectării de date necesare pentru a proiecta, construi și exploata o infrastructură de coastă sau offshore. Deblocarea patrimoniului de date din domeniul marin va spori competitivitatea proceselor existente în domeniul afacerilor și, de asemenea, va stimula inovarea prin faptul că cercetătorii și întreprinderile mici care înainte nu au fost luate în considerare vor avea acces la datele respective. Intenția strategiei este ca eforturile UE să contribuie și la inițiativele globale privind accesul liber, cum ar fi GEBCO[21] și OneGeology[22]. Strategia trebuie să analizeze oportunitățile pe care aceste demersuri le creează pentru zona Oceanului Atlantic.

2.4. Răspunsul la amenințări și urgențe

UE trebuie să fie pregătită pentru situații de amenințări și urgențe care pot apărea în zona Atlanticului, fie că sunt cauzate de accidente, dezastre naturale sau activități cu caracter infracțional. Următoarele aspecte reprezintă priorități pentru zona Oceanului Atlantic:

– Adoptarea unor măsuri legislative importante privind siguranța maritimă, cea mai recentă fiind al treilea pachet privind siguranța maritimă din 2009[23], care a redus riscul accidentelor legate de transportul pe apă. Acordurile de la Bonn și Lisabona[24] au stimulat coordonarea între statele membre cu privire la pregătirea și răspunsul în caz de dezastru marin. Memorandumul de înțelegere de la Paris a avut ca rezultat efectuarea, anual, a mai mult de 24 000 inspecții pe nave. Cu toate acestea, încă se pot produce accidente, iar coasta Atlanticului rămâne vulnerabilă la evenimente de genul furtunilor care au lovit regiunea Vendée în 2010. Schimbările climatice, împreună cu alte impacturi de origine umană asupra mărilor, sugerează că modul în care s-a acționat în trecut nu poate servi drept model pentru viitor. Trebuie să ne așteptăm tot timpul la situații neprevăzute.

Primele ore dintr-o criză sunt vitale, iar evenimentele cu impact local trebuie să primească sprijin de la cei aflați în vecinătate. Trebuie să existe mecanisme care să fie funcționale înainte de producerea furtunilor, a cutremurelor, valurilor de tip tsunami, accidentelor nucleare, invaziilor de specii alogene sau deversărilor de petrol. Avertismentele timpurii necesită o monitorizare continuă a mării, o transmitere rapidă a informațiilor, coordonarea echipelor de intervenție și mobilizarea avizelor experților. Comisia îndrumă acțiunile legate de prevenție și pregătire în baza unei politici de gestionare a riscurilor[25] care asociază evaluarea amenințării și a riscurilor cu procesul decizional și elaborarea de scenarii în caz de dezastre transfrontaliere. În cazul unei urgențe majore, mecanismul comunitar de protecție civilă facilitează coordonarea și transportul ajutorului din partea statelor membre și a Agenției europene pentru siguranță maritimă (EMSA). O altă contribuție mai poate veni și din previziunile marine precise emise de serviciul marin principal din cadrul programului de monitorizare globală pentru mediu și siguranță. Serviciul emite previziuni separate pentru versantul de nord-vest și pentru zonele iberică și Biscaya. Autoritățile naționale și regionale responsabile de protejarea coastei Atlanticului și a persoanelor care trăiesc acolo trebuie să aibă în vedere elaborarea de proiecte pentru testarea gradului de pregătire în cadrul programului de cooperare și să participe activ la mecanismul comunitar de protecție civilă.

– Oceanul Atlantic are o importanță vitală în comerțul european. Siguranța aprovizionării în Europa trebuie garantată cu orice preț, iar traficul de arme, carne vie și droguri trebuie să înceteze. Economiile UE și ale Statelor Unite reprezintă aproximativ jumătate din PIB-ul mondial și aproape o treime din fluxurile comerciale ale globului. În iunie 2011, UE și SUA au convenit asupra recunoașterii mutuale a normelor existente pentru a reduce blocajele de reglementare a comerțului, asigurând totodată siguranța arterei vitale pe care o constituie legătura transatlantică. În ceea ce privește alte rute maritime de importanță critică, strategia vizează întărirea capacității în statele de coastă. În prezent se efectuează o evaluare a nevoilor pentru a stabili care sunt măsurile din cadrul instrumentului pentru stabilitate care ar putea reduce pirateria, atacurile armate pe mare și luarea de ostateci în Golful Guineei.

Sistemul SafeSeaNet dezvoltat de Agenția europeană pentru siguranță maritimă asigură deja integrarea declarațiilor obligatorii date de nave și un portal pentru mesajele transmise de sistemele lor de identificare automată preluate de stațiile de pe coastă. Navele de pescuit sunt monitorizate cu ajutorul sistemului de monitorizare a navelor, iar sistemul de identificare și urmărire la distanță permite monitorizarea tuturor navelor de pasageri și de transport de marfă de peste 300 de tone pe o distanță de până la 1 000 mile marine în largul coastei europene. A fost demonstrată monitorizarea navelor pe distanțe și mai mari, cu ajutorul altor tipuri de tehnologii[26]. Cu toate acestea, cei care luptă împotriva amenințărilor precum contrabanda, pescuitul ilegal sau traficul nu au încă acces la toate informațiile, deoarece încă nu există sisteme funcționale care să permită transferul de date între diferitele autorități. Regiunile din zona Atlanticului vor beneficia așadar de măsurile în curs la nivelul UE al căror scop este de a promova dezvoltarea mediului comun în vederea schimbului de informații (CISE), care va face legătura între sisteme precum Sistemul european de supraveghere a frontierelor (EUROSUR), pentru a asigura schimbul de informații privind migrarea ilegală și infracționalitatea transfrontalieră și sistemul SafeSeaNet. Distribuirea informațiilor nu constituie o sarcină care aparține exclusiv UE. De exemplu, în septembrie 2011, Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit să facă schimb de informații privind pescuitul ilegal, neraportat și nereglementat. Scopul principal al strategiei pentru Atlantic trebuie sa fie maximizarea beneficiilor obținute din schimbul de informații.

2.5. Creșterea incluziunii sociale

Deși activitățile care se desfășoară de-a lungul coastei Atlanticului sunt foarte variate, multe comunități trebuie să facă față unei scăderi a numărului locurilor de muncă în domeniul pescuitului și al construcției de nave, deplasării turismului de masă spre zone mai însorite și tendinței persoanelor în vârstă de a alege să se retragă pe coastă. Provocarea este de a asigura crearea de noi locuri de muncă pe coastă, cu valoare adăugată mare. În același timp este important ca cei care caută un loc de muncă în noul tip de economie să posede competențele necesare pentru postul respectiv.

– Pentru a putea păstra experții în domeniul marin și a face meseriile din acest domeniu mai atractive, se impun o recunoaștere mutuală mai largă a formării, inclusiv a generației viitoare de oameni de știință în domeniul marin[27], a recalificării și a calificărilor profesionale. Este nevoie de o mai bună utilizare a experienței persoanelor care au lucrat în domeniul maritim și este important să se depună eforturi pentru a-i atrage pe tineri spre acest tip de carieră. Trebuie să continue dialogul cu partenerii sociali pe temele legate de condițiile de muncă pentru pescari și navigatori. Din acest motiv, Comisia a demarat lucrările de evaluare a directivei din 2005 privind calificările profesionale, care vor duce la elaborarea unei cărți verzi în 2011 și la revizuirea directivei în 2012. Strategia trebuie să ia în considerare datele furnizate de industriile maritime din zona Atlanticului și să le includă în eforturile întreprinse.

Gruparea la nivel regional a industriilor maritime și a instituțiilor de învățământ poate asigura o mână de lucru competentă și poate promova mobilitatea forței de muncă între sectoare. De exemplu, sectorul industrial offshore din Brest este avantajat de faptul că se află în apropierea instituțiilor care oferă cursuri și cercetare în domeniul marin. Inițiativa SmartOcean a Institutului marin irlandez implică companii multinaționale din domeniul tehnologiei informației și întreprinderi mici în elaborarea de produse de valoare mare pentru industria marină. Apariția de noi tehnologii în domeniul comunicației înseamnă că un număr foarte mare de industrii și cercetători aflați în locații diferite din punct de vedere geografic pot forma grupuri virtuale. Strategia trebuie să se concentreze pe încurajarea dezvoltării acestor grupuri prin intermediul proiectelor de cooperarea teritorială.

– Un turism bine orientat[28] poate ajuta la regenerarea unor zone de pe coasta Atlanticului, însă, pentru a menține locuri de muncă avantajoase, el trebuie să rămână activ tot timpul anului, nu doar pe perioada verii. Frumusețea naturală pură a Atlanticului, biodiversitatea bogată, bucătăria tradițională axată pe fructe de mare și cultura celtică sunt valori care pot fi exploatate cu ușurință. Activitățile nautice reprezintă o importantă sursă de venit și un generator de locuri de muncă foarte avantajoase. Cu toate acestea, coasta Atlanticului prezintă un deficit major de posturi de acostare pentru navele mari de agrement. Creșterea spectaculoasă a industriei croazierelor peste tot în lume se lasă așteptată în zona Atlanticului. Strategia pentru Atlantic trebuie să încorporeze oportunitățile de dezvoltare în acest domeniu.

3. Instrumente UE

Instrumentele legislative ale UE care au impacturi importante asupra mărilor și care permit o autonomie locală considerabilă se află în prezent într-o fază de debut, iar o serie de instrumente financiare ale UE pentru perioada de programare a UE 2014-2020 sunt în curs de pregătire. Deciziile legate de programare care se iau acum și în viitorul apropiat vor avea un impact pe durata acestei perioade. Este așadar esențial ca părțile interesate de zona Atlanticului să fie pregătite să folosească aceste instrumente pentru a face față provocărilor menționate mai sus. Principalele instrumente sunt următoarele:

– Un cadru comun strategic pentru fondurile structurale care va transpune scopurile și obiectivele strategiei Europa 2020 în acțiuni-cheie și se va concentra pe domenii precum energia și mediul. De asemenea, va identifica acțiunile-cheie de care este nevoie în legătură cu obiectivele principale și inițiativele pilot. Cadrul strategic comun va cuprinde acțiunile care în prezent sunt acoperite de Fondul de coeziune, Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și va identifica legăturile și mecanismele de coordonare cu alte instrumentele ale UE, precum programele de cercetare, inovare, învățare permanentă și rețele.

– Horizon 2020 – un cadru strategic comun pentru cercetare, inovare și dezvoltare tehnologică care va constitui o legătură strânsă cu programele naționale de cercetare pentru a promova excelența, pentru a aborda provocările de la nivelul societății și pentru a spori competitivitatea. Cercetarea, dezvoltarea tehnologică și inovarea pot crea oportunități de creștere sustenabile care compensează declinul relativ al industriilor maritime tradiționale. Proiectul SEAS-ERA care se află în derulare va furniza priorități specifice bazinului Atlanticului care vor putea fi încorporate în programele de lucru ale noului program-cadru.

– reforma politicii comune în domeniul pescuitului. Comisia a propus[29] o agendă cu obiective ambițioase în ceea ce privește regionalizarea și simplificarea. Chiar dacă deciziile-cheie cu privire la obiective, scopuri, standarde comune minime, rezultate și perioade de livrare rămân la nivelul UE, statele membre trebuie să aibă flexibilitatea de a decide în legătură cu alte măsuri privind gestionarea pescuitului, sub supravegherea Comisiei și în deplină conformitate cu legislația UE. Statele membre de pe coasta Atlanticului au întâmpinat pozitiv această descentralizare și se așteaptă ca ea să ducă la o gestionare a pescuitului care va permite o reacție mai rapidă și mai eficientă la condițiile economice sau de mediu care sunt în schimbare.

– Directiva-cadru privind strategia pentru mediul marin[30], care instituie un cadru pentru realizarea sau păstrarea unei bune stări ecologice în mediul marin cel târziu până în 2020. Starea ecologică bună este observată la nivelul regiunii marine[31], deci este necesară cooperarea între statele de coastă în ceea ce privește definirea, monitorizarea și evaluarea stării ecologice.

– inițiativele-pilot ale politicii în domeniul marin privind supravegherea maritimă, cunoștințele în domeniul marin și planificarea spațială maritimă. Toate acestea vor stabili standarde la nivelul UE, dar vor include și măsuri specifice zonei Atlanticului. De exemplu, procesul care vizează îmbunătățirea cunoștințelor în domeniul marin cuprinde puncte de verificare separate pentru a determina lipsurile, duplicatele și prioritățile din cadrul programelor de monitorizare marină pentru Golful Biscaya, mările celtice, coasta iberică și Macaronezia.

– instrumentele de politică externă precum Fondul european de dezvoltare (FED) și programul UE privind rutele maritime critice, cu scopul de a implica statele terțe în protecția transportului maritim în Oceanul Atlantic, dar și prin intermediul dialogului internațional (prin OMI) și bilateral cu partenerii din regiunea Atlanticului.

– Este necesar să se prioritizeze, în acest program-cadru, cercetarea, proiectele pilot, dialogurile, parteneriatele și investițiile în propuneri strategice și de programe, pentru crearea celui mai eficient pachet în avantajul Atlanticului.

4. Punerea în aplicare a strategiei

Strategia pentru Atlantic nu va funcționa doar în baza acțiunilor întreprinse de instituțiile UE. Ea are nevoie de angajamente din partea statelor membre, a regiunilor, autorităților locale și a industriei private, cât și din partea grupurilor de reflecție. Elaborarea strategiei pentru zona Oceanului Atlantic se bazează pe următoarea metodologie:

– În ceea ce privește proiectarea și implementarea acțiunilor care cuprind informații provenite de la grupurile locale de acțiune, se pornește de la o bază constituită din angajamentul și inițiativa statelor membre, a regiunilor și a părților interesate din zona Atlanticului. Grupurile locale de acțiune sunt formate din parteneri publici și privați care beneficiază de sprijin specific din fondul european pentru pescuit și fondul agricol european pentru dezvoltare rurală în vederea identificării investițiilor făcute de UE. Această abordare autonomă de jos în sus a oferit comunităților locale mijloacele de a dezvolta noi activități economice în zone în care oportunitățile tradiționale sunt în declin. Ea va continua în cadrul noului tip de finanțare structurală după 2013.

– Promovarea cooperării internaționale cu privire la probleme precum observarea, transmiterea de date, evaluări în domeniul marin, cercetare, reducerea emisiilor de gaze și a poluării provenite de la nave, navigare sigură, siguranța porturilor, lupta împotriva pirateriei și combaterea picuitului ilegal, neregulat și neraportat.

– Adoptarea unui plan de acțiune pentru această strategie până la sfârșitul anului 2013 care să menționeze proiectele și acțiunile pentru care se recomandă ajutor.

– „Guvernare inteligentă” în ceea ce privește implementarea strategiei, bazându-se pe structurile actuale.

Instrumentele pentru implementarea strategiei sunt:

– cooperare sporită – întâlniri, conferințe, ateliere, discuții online și site-uri web de informare.

– acțiuni bine orientate în cadrul acordurilor și structurilor existente, precum Convenția OSPAR, organizațiile regionale de pescuit și Organizația maritimă internațională.

– o combinare strategică a instrumentelor financiare și legislative ale UE, așa cum sunt definite în secțiunea 3, în vederea realizării obiectivelor legate de zona Atlanticului.

Ca un prim pas, se va institui un Forum pentru Atlantic, care va permite statelor membre, Parlamentului, autorităților regionale, societății civile și reprezentanților industriilor existente și emergente să își prezinte contribuțiile. Forumul va cuprinde o serie de ateliere care se concentrează asupra provocărilor și oportunităților descrise mai sus și un grup de reflecție care va sugera opțiuni pentru atingerea obiectivelor. Se așteaptă ca Forumul să își înceapă activitatea în 2012 și să fie închis în 2013.

[1]               Concluziile Consiliului din 14 iunie 2010 privind Politica maritimă integrată

[2]               Rezoluția referitoare la strategia europeană pentru regiunea atlantică, 9 martie 2011 (ref B7 0165/2011).

[3]               COM (2010) 2020

[4]               Nu sunt luate în considerare aici problemele relativ diferite cu care se confruntă zonele de coastă și apele Mării Nordului. Nu s-a luat încă nicio decizie legată de elaborarea unei strategii separate pentru Marea Nordului.

[5]               Inclusiv Insulele Azore, Insulele Canare, Guiana franceză, Guadelupa, Madeira, Martinica, insula Sfântul Bartolomeu și insula Sfântul Martin.

[6]               S-a elaborat o abordare UE separată pentru Arctica, a se vedea COM(2008) 763

[7]               A se vedea mai ales JO L 164, 25.6.2008, p. 19., articolul 1 alineatul (3). Strategiile din domeniul marin vor implementa, în ceea ce privește gestionarea activităților umane, o abordare bazată pe ecosisteme.

[8]               A se vedea, de exemplu, considerentele 39 și 40 din Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” și considerentul 8 și articolul 2 alineatul (4) din regulamentul propus pentru PCP.

[9]               Fără Marea Nordului

[10]             COM(2011) 417 Reforma politicii comune în domeniul pescuitului

[11]             COM(2008) 768, 13.11.2008.

[12]             Consiliul Afacerilor Generale, 16 noiembrie 2009

[13]             COM(2009) 10, ianuarie 2009

[14]             COM (2011) 25, februarie 2011.

[15]             ISBA/6/A/18, anexa

[16]             COM(2010) 546 final

[17]             Instrumentul principal al UE pentru finanțarea cercetării și a dezvoltării tehnologiei

[18]             SEAS-era: Spre programe și strategii integrate de cercetare în domeniu marin– http://www.seas-era.eu

[19]             http://www.jpi-oceans.eu

[20]             Comunicarea intitulată „Cunoașterea mediului marin 2020: date și observații privind mediul marin pentru o creștere inteligentă și durabilă” [COM (2010) 461, 8.9.2010].

[21]             Hărțile generale batimetrice ale oceanelor

[22]             O inițiativă internațională a sondajelor geologice mondiale, lansată în 2007 pentru a contribui la „Anul internațional al planetei pământ”.

[23]             Regulamentele din 23 aprilie 2009 (JO L 131, 28.5.2009) și directivele corespunzătoare care au urmat.

[24]             Acordul de la Lisabona stipulează implementarea Centrului internațional de acțiune pentru răspuns în caz de incidente de poluare în Atlanticul de nord-est (CILPAN).

[25]             Orientări privind evaluarea și cartografierea riscului pentru gestionarea dezastrelor SEC(2010)1626

[26]             De exemplu, prin folosirea sateliților pentru a capta semnale provenite de la sistemele de identificare automată ale navelor.

[27]             Atelierul Ziua europeană maritimă 2010 „Pentru un forum al tinerilor oameni de știință și tehnologi europeni în domeniul maritim”: www.eurocean.org/euymast/

[28]             COM (2010) 352, 30.6.2010

[29]             COM (2011) 417

[30]             Directiva 2008/56/CE din 17 iunie 2008.

[31]             Conform articolului 4, regiunea marină din nord-estul Atlanticului este împărțită în următoarele sub-regiuni: (i) Marea Nordului în sens larg, inclusiv strâmtoarea Kattegat și Canalul Mânecii; (ii) Mările Celtice; (iii) golful Biscaya și coasta iberică; (iv) în Oceanul Atlantic, regiunea biogeografică macaroneziană, reprezentată de apele din jurul insulelor Azore, Madeira și Canare.