52011DC0084

[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 28.2.2011

COM(2011) 84 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind punerea în practică și aplicarea anumitor prevederi ale Directivei 2008/94/CE privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind punerea în practică și aplicarea anumitor prevederi ale Directivei 2008/94/CE privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului

INTRODUCERE

Directiva 2008/94/CE[1] (denumită în continuare „directiva”) codifică Directiva 80/987/CEE[2] astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/74/CE[3].

Directiva vizează protejarea lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului, în special pentru garantarea plății creanțelor lor neachitate. În acest scop, statele membre trebuie să instituie un organism care să garanteze plata acestor creanțe.

Articolul 15 din directivă cere Comisiei să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport privind transpunerea în practică și aplicarea articolelor 1 – 4, a articolelor 9 și 10, a articolului 11 alineatul (2), a articolului 12 litera (c) și a articolelor 13 și 14 în statele membre.

Pentru pregătirea acestui raport, Comisia a comandat efectuarea unui studiu de către experți independenți, a adresat un chestionar statelor membre și partenerilor sociali europeni și i-a invitat să transmită observații cu privire la concluziile studiului.

DOMENIU DE APLICARE șI DEFINIțII (ARTICOLELE 1, 2 șI 13)

Lucrătorii protejați

În afară de excepțiile menționate mai jos, directiva se aplică tuturor persoanelor considerate ca fiind lucrători salariați în conformitate cu legislația națională. Comisia constată că în Republica Cehă, angajații care lucrează pe baza unui acord de execuție a unei lucrări nu beneficiază de protecția prevăzută de directivă. Întrucât această excludere ar putea constitui o încălcare a dispozițiilor directivei, Comisia va verifica mai atent dacă aceste persoane nu sunt considerate drept lucrători salariați în temeiul legislației muncii din Republica Cehă.

Directiva impune în mod clar statelor membre să includă în domeniul ei de aplicare salariații cu jumătate de normă, lucrătorii angajați cu contract pe durată determinată și lucrătorii cu contract de muncă temporară [articolul 2 alineatul (2)]. Conform informațiilor de care dispune Comisia, toate statele membre respectă această cerință.

Directiva interzice statelor membre de a fixa o durată minimă a raporturilor de muncă pentru ca lucrătorii să aibă dreptul la protecția prevăzută de aceasta [articolul 2 alineatul (3)]. Comisia observă că, în conformitate cu legislația cipriotă, pentru a avea dreptul la plata creanțelor, un salariat trebuie să fi lucrat cel puțin 26 de săptămâni neîntrerupte pentru același angajator înainte de data insolvenței acestuia. În opinia Comisiei, aceasta ar putea constitui o încălcare a directivei.

Cu titlu excepțional, statele membre sunt autorizate să excludă anumite categorii de salariați:

a) cu condiția existenței unor alte forme de garanție care să asigure persoanelor interesate un grad de protecție echivalent cu cel care decurge din directivă [articolul 1 alineatul (2)]. Trei state membre au făcut uz de această posibilitate. În Belgia, lucrătorii și ucenicii întreprinderilor care depind de mai multe comitete sau subcomitete paritare sunt excluși de la protecția fondului de garantare general dar beneficiază de protecția fondurilor sectoriale stabilite prin convențiile colective. În Cipru, personalul navigant nerezident din marina comercială este exclus de la drepturi. În Regatul Unit, marinarii din marina comercială sunt excluși de la drepturi. Comisia consideră că „privilegiul maritim”[4] care pare a fi principala protecție oferită marinarilor în aceste două state membre în cazul insolvenței angajatorului nu pare să ofere întotdeauna un grad de protecție echivalent cu cel al instituției de garantare, întrucât valoarea navei poate să nu fie suficientă, în anumite cazuri, pentru a acoperi suma minimă a creanțelor neachitate prevăzută de directivă.

b) personalul menajer angajat de o persoană fizică și pescarii remunerați în cotă-parte, cu condiția ca aceste excluderi să fi existat deja în legislația națională a statului membru în cauză la data intrării în vigoare a Directivei 2002/74/CE [articolul 1 alineatul (3)]. Comisia constată că pescarii remunerați în cotă-parte sunt excluși în Grecia, Italia, Malta și Regatul Unit; personalul menajer este exclus în Spania, Franța, Malta, Țările de Jos și Polonia.

Angajatorii în cauză

Directiva se aplică tuturor angajatorilor, în sensul legislațiilor naționale, care se află în stare de insolvență. Directiva nu prevede posibilitatea excluderii niciunei categorii de angajatori.

În conformitate cu articolul 2 alineatul (1), un angajator este considerat a fi în stare de insolvență :

- atunci când s-a cerut deschiderea unei proceduri colective bazate pe insolvența angajatorului, prevăzută de legislația națională, care implică deposedarea parțială sau totală a angajatorului de activele sale și numirea unui lichidator ( sau a unei persoane care să exercite o funcție similară);

- atunci când autoritatea competentă a hotărât deschiderea procedurii (sau a constatat închiderea definitivă a întreprinderii angajatorului precum și insuficiența activelor disponibile pentru a justifica deschiderea procedurii).

Comisia semnalează că Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului[5] se aplică procedurilor colective de insolvență care implică deposedarea parțială sau totală a debitorului și numirea unui lichidator [articolul 1 alineatul (1)], adică, aceleași proceduri de insolvență ca și cele prevăzute de directivă. În aceste circumstanțe, statele membre, cu câteva excepții, au confirmat Comisiei că tipurile de proceduri de insolvență naționale care intrau în domeniul de aplicare al directivei sunt cele enumerate în anexa A la regulament. Excepțiile sunt următoarele: Germania, unde numai procedura Insolvenzverfahren generează o creanță protejată de directivă; Grecia, care exclude cazurile a) unei societăți puse sub administrare temporară (administrare și gestionare de către creditori) și b) unei societăți puse în lichidare judiciară în vederea ajungerii la un compromis cu creditorii săi; Irlanda, unde procedurile examinership și winding up of partnerships sunt excluse; Ungaria, unde legislația națională în vigoare nu se aplică decât procedurilor de lichidare („felszámolási eljárás”); Slovenia, unde procedurile skrajšani stečajni postopek și prisilna poravnava v stečaju sunt excluse . Întrucât definițiile procedurilor de insolvență acoperite de ambele instrumente sunt aceleași, Comisia intenționează să examineze mai îndeaproape această chestiune pentru a se asigura că toate procedurile de insolvență relevante sunt acoperite.

Mai mult, legislația belgiană nu utilizează noțiunea de insolvență ci de închidere a unei întreprinderi. Închiderea unei întreprinderi înseamnă „încetarea definitivă a activității principale a întreprinderii atunci când numărul de lucrători este redus la mai puțin de un sfert din numărul de lucrători care era ocupat, în medie, în întreprindere în cursul celor patru trimestre precedente trimestrului în care a avut loc încetarea definitivă a activității principale”[6]. Este posibil ca anumite situații de insolvență în sensul directivei să nu fie acoperite de fondul de garantare belgian.

Danemarca, care nu are obligația de a respecta regulamentul, a informat Comisia că fondul de garanție național acoperă următoarele situații: a) falimentul; b) încetarea activității unui angajator a cărui insolvență a fost constatată; c) decesul angajatorului ale cărui bunuri sunt puse sub administrare pentru insolvență sau lichidate fără administrare.

În orice caz, articolul 2 alineatul (4) din directivă permite statelor membre să extindă protecția salariaților la alte situații de insolvență care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1).

Directiva nu face nicio diferență între angajatori în funcție de dimensiunile acestora, de calitatea lor de comercianți sau de beneficiile generate de aceștia și nici regimurile de garantare din statele membre nu ar trebui să facă acest lucru. Comisia constată, totuși, că în Ungaria, procedurile de faliment nu se aplică decât anumitor tipuri de persoane sau de entități. În mod similar, în Luxemburg, procedurile de faliment nu pot fi deschise decât împotriva unei societăți comerciale sau a unei persoane fizice considerate ca fiind un comerciant. Aceasta poate duce la excluderea lucrătorilor angajați de anumite persoane fizice și juridice de la protecția prevăzută de directivă.

CREANțE ACOPERITE DE INSTITUțIA DE GARANTARE (ARTICOLELE 3 șI 4)

Creanțele preluate de către instituția de garantare sunt creanțe salariale neachitate generate de un contract de muncă și referitoare la o perioadă anterioară și/sau ulterioară unei date determinate de către statele membre. Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Grecia, Malta, Portugalia și Austria au fixat o perioadă de referință de șase luni înainte de cererea de deschidere a procedurii de insolvență la care trebuie să se raporteze creanțele; Polonia utilizează o perioadă de referință de nouă luni; în Italia și Letonia aceasta este de 12 luni; în Slovacia, Irlanda și Lituania perioada este de 18 luni; în Cipru ea este de 78 de săptămâni; Belgia utilizează o perioadă care începe de la 12 luni înainte de închiderea întreprinderii până la 13 luni după aceasta. Mai multe state membre nu au stabilit o perioadă de referință ci doar o dată înaintea căreia sau după care trebuie să se raporteze creanțele. Acesta este cazul Estoniei, Franței, Germaniei, Luxemburgului, Ungariei, Țărilor de Jos, României, Sloveniei, Spaniei, Finlandei, Suediei și Regatului Unit.

Definiția termenului „remunerație” aparține legislației naționale, ceea ce duce la diferențe între statele membre cu privire la amploarea garanției. Cu toate acestea, legislația națională trebuie să respecte principiul general al egalității și al nediscriminării atunci când precizează prestațiile datorate de instituția de garantare[7].

Articolul 4 alineatul (1) din directivă permite, de asemenea, statelor membre să limiteze în două feluri obligația de plată a instituției de garantare:

1. prin specificarea duratei perioadei care dă dreptul la plata creanțelor neachitate, cu condiția ca această perioadă să acopere cel puțin remunerația ultimelor 3 luni de raporturi de muncă sau 8 săptămâni dacă perioada de referință este de cel puțin 18 luni [articolul 4 alineatul (2)]. Belgia, Danemarca, Franța, Ungaria, Austria și Finlanda nu au recurs la această opțiune. Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovenia și Slovacia au optat pentru o perioadă maximă de 3 luni; perioada maximă este de 8 săptămâni în Irlanda și în Regatul Unit, 13 săptămâni în Cipru și 19 săptămâni în Țările de Jos; în Spania, ea este de 150 de zile în timp ce în Luxemburg și în Portugalia ea este de 6 luni; în Suedia, ea este de 8 luni.

2. prin fixarea unui plafon pentru plățile efectuate de către instituția de garantare, cu condiția ca acest plafon să nu fie inferior unui prag care este compatibil din punct de vedere social cu obiectivul social al directivei [articolul 4 alineatul (3)]. Cu excepția Țărilor de Jos, toate statele membre au fixat astfel de plafoane dar metoda de calcul a acestora este foarte variată. Directiva nu oferă precizări în acest sens. Totuși, așa cum a fost constatat de către Comisie în raportul său din 1995 privind punerea în aplicare a directivei din 1995[8], se poate afirma că, dacă plata garanției ar echivala în cele din urmă cu prestațiile de asistență socială sau cu salariul minim legal, s-ar putea ivi probleme de compatibilitate cu obiectivul social al directivei.

SITUAțII TRANSNAțIONALE (ARTICOLELE 9 șI 10)

Directiva prevede ca, atunci când întreprinderea care desfășoară activități pe teritoriile a cel puțin două state membre se află într-o situație de insolvență, instituția competentă pentru plata creanțelor neachitate ale salariaților este instituția din statul membru pe al cărui teritoriu aceștia lucrează sau își exercită de obicei activitatea [articolul 9 alineatul (1)]. În hotărârea sa din cauza C-310/07[9], Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că o întreprindere stabilită într-un stat membru, pentru a fi considerată ca desfășurând activități pe teritoriul unui alt stat membru, trebuie să dispună pe teritoriul acestuia din urmă, de o prezență economică stabilă, caracterizată prin existența unor resurse umane care să-i permită realizarea activităților, dar nu este necesar ca aceasta să dispună de o sucursală sau de un birou fix în acest alt stat.

În perioada 2006-2008, Comisia a înregistrat 239 de intervenții în cursul cărora instituția de garantare a unui stat membru a efectuat plăți către lucrătorii unei întreprinderi aflate în situație de insolvență într-un alt stat membru (cf. Tabelul 4 din anexă). Numărul de salariați vizați a fost de 1 158, iar sumele plătite s-au ridicat la aproximativ 10,8 milioane EUR.

Comisia a ajutat statele membre să elaboreze un proiect de formular tip care poate fi utilizat pentru schimbul de informații, facilitând, astfel, punerea în aplicare a articolului 10 alineatul (1) din directivă.

De altfel, în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din directivă, Comisia publică și actualizează cu regularitate detaliile de contact ale autorităților administrative competente și/sau ale instituțiilor de garantare pe site-ul său internet http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=706&langId=en&intPageId=198 .

CLAUZA DE MENțINERE A NIVELULUI DE PROTECțIE (ARTICOLUL 11 AL DOILEA PARAGRAF)

Comisia nu a constatat cazuri în care punerea în aplicare a directivei a dus la un regres al situației existente în statele membre la data intrării în vigoare a directivei sau în legătură cu nivelul general de protecție a salariaților în cazul insolvenței angajatorului. Dimpotrivă, aplicarea directivei a consolidat protecția salariaților, întrucât a dus la crearea unor instituții de garantare în statele membre în care acestea nu existau încă.

CAZUL SALARIATULUI-ACțIONAR AL ÎNTREPRINDERII [ARTICOLUL 12 LITERA (C )]

În temeiul directivei, statele membre pot refuza să acorde protecție unui lucrător salariat sau să îi reducă gradul de protecție, dacă acesta deține, pe cont propriu sau împreună cu familia sa apropriată, o parte esențială din întreprindere și exercită o influență considerabilă asupra activităților acesteia.

Mai multe state membre au recurs la această opțiune ( Republica Cehă, Danemarca, Germania, Grecia, Cipru, Letonia, Malta, Țările de Jos, Austria, Slovenia și Suedia). În alte state membre (Spania, Irlanda, Finlanda), refuzul protecției acestor persoane se face în mod indirect, prin intermediul definiției termenului de „salariat”, și anume persoanele care dețin o parte din întreprindere și au o influență considerabilă asupra activităților acesteia nu sunt considerate ca fiind „salariați”. În Bulgaria, este suficient ca un salariat să fie asociatul sau membrul unui organ de conducere al întreprinderii pentru ca acestuia/acesteia să i se refuze protecția. Întrucât nu se precizează că salariatul trebuie să dețină o parte esențială din întreprindere și să exercite o influență considerabilă asupra activităților ei, aceasta nu pare să fie o situație conformă cu directiva. Celelalte state membre (Belgia, Estonia, Franța, Italia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovacia și Regatul Unit) nu au recurs la această opțiune.

PREZENTARE GENERALă A CAZURILOR

La începutul anului 2010, Comisia a trimis statelor membre un chestionar pentru a obține date privind numărul de cazuri de insolvență tratate de către instituțiile de garantare naționale, precum și numărul de lucrători vizați și sumele care le-au fost achitate (cf. Tabelele 1, 2 și 3 din anexă)[10].

În perioada dintre 2006 și 2009, instituțiile de garantare naționale au intervenit în peste 420 000 de cazuri de insolvență (cf. Tabelul 1 din anexă). În aceeași perioadă, 3,4 milioane de lucrători au beneficiat de plăți din partea instituțiilor de garantare în urma insolvenței angajatorilor lor (cf. Tabelul 2 din anexă). Mai mult, instituțiile de garantare au plătit acestor lucrători 17,7 miliarde EUR (cf. Tabelul 3 din anexă). În perioada 2006-2009, existau în medie 8 lucrători pentru fiecare caz de angajator insolvabil iar suma medie plătită fiecărui lucrător de către instituțiile de garantare naționale a fost de 5 187 EUR.

Comisia a constatat creșterea semnificativă a numărului de cazuri între 2008 și 2009 (+19%) și, mai ales, creșterea numărului de lucrători (+61%) și a sumelor plătite (+72%), care pot fi atribuite crizei economice. Mărimea medie a societăților în situație de insolvență în 2009 a crescut, de asemenea, (de la 7,4 lucrători per caz în 2008 la 10,0 lucrători per caz în 2009, adică o creștere de 35%) precum și suma remunerațiilor neachitate (de la 5 059 EUR per lucrător în 2008 la 5 409 EUR per lucrător în 2009, adică o creștere de 7%).

În timp ce Germania este statul membru cu cel mai mare număr de cazuri (146 673 în perioada 2006-2009), Franța este statul cu cel mai mare număr de lucrători (953 887 în perioada 2006-2009) și cu cea mai mare sumă de bani vărsată (6,4 miliarde EUR).

OPINIILE PARTENERILOR SOCIALI EUROPENI

UEAPME și cele șapte federații membre ale BUSINESSEUROPE care au formulat observații, consideră că directiva și-a atins scopul de a asigura un grad minim de protecție a salariaților în cazul insolvenței angajatorului acestora și că plafoanele fixate în temeiul articolului 4 alineatul (3) sunt compatibile din punct de vedere social cu obiectivul social al directivei.

Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) consideră Directiva 2008/94/CE ca fiind un instrument legislativ european indispensabil care oferă un minimum de protecție pentru lucrătorii din întreaga Europă. Aceasta este, însă, foarte preocupată de plafoanele joase și perioadele foarte limitate stabilite de statele membre în temeiul posibilității oferite de articolul 4 alineatele (2) și (3). Conform CES, un număr semnificativ al membrilor săi și-au exprimat îngrijorări serioase cu privire la faptul că, pentru un mare număr de lucrători, salariile neplătite depășesc limitele stabilite de dreptul național din țările lor. Mai mult, CES subliniază faptul că formularea articolului 4 alineatele (2) și în special (3) este foarte vagă și lasă o marjă de manevră considerabilă statelor membre tentate de a-și dilua în mod semnificativ obligațiile care le revin în temeiul directivei. Drept rezultat, CES consideră că ar trebui luată în considerare o revizuire a acestor dispoziții. Conform CES, domeniul de aplicare a directivei constituie un alt aspect problematic al directivei, în special interpretarea „creanțelor neplătite”, întrucât un anumit număr de state membre aplică o definiție îngustă remunerațiilor (de exemplu, prin excluderea despăgubirilor, a primelor, a modalităților de rambursare, etc.). În opinia CES, aceasta poate duce la nesoluționarea unor creanțe considerabile.

CONCLUZII

La peste 30 de ani de la adoptarea primei directive în domeniu, în 1980, Comisia consideră că deține în continuare un rol cheie în asigurarea unui minimum de protecție a drepturilor lucrătorilor pe piața internă. Statele membre au fost obligate să creeze instituții de garantare care să intervină în caz de insolvență pentru a prelua creanțele neachitate ale salariaților. Cei 3,4 milioane de lucrători care au beneficiat de această plasă de salvare oferită prin intervenția instituțiilor de garantare în ultimii 4 ani, în special în perioada crizei economice, sunt dovada utilității acesteia. Reexaminarea efectuată în 2002 a clarificat consecințele legale ale situațiilor transnaționale și a adaptat dispozițiile pentru a ține cont de evoluțiile legislației în materie de insolvență din statele membre, consolidând, astfel, securitatea juridică.

Analiza de mai sus arată că, în general, dispozițiile vizate de obligația de raportare au fost puse în aplicare și aplicate în mod corect. Totuși, încă mai există domenii preocupante pe care Comisia intenționează să le abordeze cu mijloacele adecvate, recurgând, la nevoie, chiar la proceduri de sancționare a nerespectării obligațiilor care decurg din calitatea de stat membru.

Comisia va continua să monitorizeze funcționarea directivei, ținând cont de evoluțiile viitoare din domeniul legislației muncii și al legislației privind insolvența, pentru a se asigura că obiectivul urmărit este atins în mod corespunzător.

ANEXĂ TEHNICĂ

Tabelul 1: Numărul de cazuri în care s-a solicitat intervenția instituției de garantare

2006 | 2007 | 2008 | 2009 | TOTAL 2006-2009 |

Belgia | 4 256 | 3 744 | 3 967 | 4 174 | 16 141 |

Bulgaria | 6 | 3 | 9 | 18 |

Republica Cehă | 449 | 382 | 386 | 750 | 1 967 |

Danemarca | 1 221 | 1 091 | 1 847 | 3 167 | 7 326 |

Germania | 38 133 | 38 711 | 35 447 | 34 382 | 146 673 |

Estonia | 131 | 94 | 176 | 491 | 892 |

Irlanda | 167 | 194 | 287 | 671 | 1 319 |

Grecia | - | - | - | - | - |

Spania | 12 431 | 12 654 | 13 229 | 16 466 | 54 780 |

Franța | 19 655 | 19 577 | 24 046 | 27 113 | 90 391 |

Italia |

Cipru | 7 | 5 | 1 | 2 | 15 |

Letonia | 95 | 60 | 84 | 138 | 377 |

Lituania | 379 | 293 | 300 | 340 | 1 312 |

Luxemburg |

Ungaria | 1 273 | 1 235 | 1 419 | 2 222 | 6 149 |

Malta | 0 | 1 | 0 | 1 | 2 |

Țările de Jos | 3 796 | 2 392 | 2 580 | 4 641 | 13 409 |

Austria | 4 036 | 3 508 | 3 563 | 4 036 | 15 143 |

Polonia | 635 | 631 | 338 | 401 | 2 005 |

Portugalia | 583 | 795 | 1 216 | 2 889 | 5 483 |

România | 4 | 22 | 47 | 73 |

Slovenia | 92 | 88 | 76 | 108 | 364 |

Republica Slovacă | 80 | 58 | 62 | 174 | 374 |

Finlanda | 2 167 | 2 098 | 2 243 | 2 965 | 9 473 |

Suedia | 2 200 | 1 900 | 2 400 | 3 300 | 9 800 |

Regatul Unit | 9 369 | 8 036 | 7 593 | 12 135 | 37 133 |

EUR 27 | 101 155 | 97 557 | 101 285 | 120 622 | 420 619 |

Tabelul 2: Numărul de angajați ale căror creanțe neachitate au fost plătite total sau parțial de către instituția de garantare

2006 | 2007 | 2008 | 2009 | TOTAL 2006-2009 |

Belgia | 19 104 | 16 628 | 17 414 | 18 922 | 72 068 |

Bulgaria | 45 | 20 | 433 | 498 |

Republica Cehă | 7 549 | 6 888 | 5 055 | 19 451 | 38 943 |

Danemarca | 9 886 | 10 244 | 19 328 | 34 694 | 74 152 |

Germania | 189 695 | 167 593 | 173 004 | 304 719 | 835 011 |

Estonia | 1 256 | 1 158 | 2 292 | 6 661 | 11 367 |

Irlanda | 4 687 | 6 609 | 9 704 | 20 172 | 41 172 |

Grecia | 758 | 284 | 432 | 148 | 1 622 |

Spania | 57 738 | 56 382 | 63 994 | 99 071 | 277 185 |

Franța | 220 812 | 208 233 | 235 062 | 289 780 | 953 887 |

Italia | 0 |

Cipru | 48 | 16 | 2 | 63 | 129 |

Letonia | 2 598 | 928 | 1 029 | 2 015 | 6 570 |

Lituania | 11 140 | 5 794 | 6 894 | 8 110 | 31 938 |

Luxemburg | 0 |

Ungaria | 21 319 | 15 888 | 12 665 | 28 664 | 78 536 |

Malta | 0 | 32 | 0 | 17 | 49 |

Țările de Jos | 30 729 | 21 554 | 27 890 | 59 243 | 139 416 |

Austria | 34 521 | 30 986 | 28 219 | 36 191 | 129 917 |

Polonia | 20 321 | 17 151 | 20 319 | 35 674 | 93 465 |

Portugalia | 9 530 | 12 220 | 14 120 | 18 263 | 54 133 |

România | 618 | 2 578 | 2 353 | 5 549 |

Slovenia | 1 276 | 430 | 448 | 6 259 | 8 413 |

Republica Slovacă | 2 604 | 2 821 | 4 308 | 8 114 | 17 847 |

Finlanda | 6 022 | 5 021 | 7 714 | 9 253 | 28 010 |

Suedia | 17 100 | 14 000 | 19 100 | 29 100 | 79 300 |

Regatul Unit | 92 516 | 86 006 | 76 416 | 164 083 | 419 021 |

EUR 27 | 761 209 | 687 529 | 748 007 | 1 201 453 | 3 398 198 |

Tabelul 3: Sumele plătite de către instituția de garantare (în euro)

2006 | 2007 | 2008 | 2009 | TOTAL 2006-2009 |

Belgia | 132 410 251 | 110 682 560 | 122 806 878 | 151 927 588 | 517 827 277 |

Bulgaria | - | 14 265 | 5 115 | 232 022 | 251 402 |

Republica Cehă | 6 477 066 | 7 060 182 | 6 026 217 | 31 928 617 | 51 492 081 |

Danemarca | 28 287 595 | 36 372 910 | 89 592 275 | 157 395 719 | 311 648 498 |

Germania | 983 495 381 | 849 977 920 | 822 226 706 | 1 755 302 560 | 4 411 002 567 |

Estonia | 954 629 | 1 476 662 | 4 329 696 | 13 492 496 | 20 253 484 |

Irlanda | 4 308 000 | 5 727 000 | 10 068 000 | 19 958 000 | 40 061 000 |

Grecia | 2 130 303 | 496 418 | 986 256 | 311 315 | 3 924 292 |

Spania | 269 549 468 | 327 130 512 | 359 752 446 | 643 538 235 | 1 599 970 661 |

Franța | 1 458 000 000 | 1 400 000 000 | 1 463 000 000 | 2 117 000 000 | 6 438 000 000 |

Italia |

Cipru | 96 147 | 7 803 | 1 910 | 14 554 | 120 414 |

Letonia | 1 937 982 | 821 591 | 1 850 184 | 2 724 831 | 7 334 587 |

Lituania | 6 835 032 | 3 880 908 | 5 271 084 | 6 545 412 | 22 532 437 |

Luxemburg |

Ungaria | 21 360 781 | 16 841 854 | 18 043 815 | 32 734 634 | 88 981 085 |

Malta | 0 | 35 816 | 0 | 22 062 | 57 878 |

Țările de Jos | 205 314 711 | 141 211 281 | 174 557 007 | 398 691 488 | 919 774 487 |

Austria | 184 854 654 | 208 047 412 | 208 055 837 | 277 579 642 | 878 537 545 |

Polonia | 18 203 753 | 21 036 816 | 27 170 354 | 43 977 262 | 110 388 185 |

Portugalia | 40 198 540 | 52 988 075 | 70 475 958 | 80 900 936 | 244 563 509 |

România | - | 431 282 | 1 067 814 | 1 168 956 | 2 668 052 |

Slovenia | 2 163 308 | 744 805 | 849 295 | 13 321 203 | 17 078 611 |

Republica Slovacă | 2 570 000 | 2 304 056 | 5 111 233 | 9 872 000 | 19 857 289 |

Finlanda | 18 930 558 | 16 447 990 | 24 135 752 | 35 396 292 | 94 910 592 |

Suedia | 101 854 253 | 90 453 076 | 101 734 753 | 224 435 216 | 518 477 298 |

Regatul Unit | 415 375 589 | 245 454 000 | 267 021 651 | 479 967 226 | 1 407 818 465 |

EUR 27 | 3 905 308 001 | 3 539 645 194 | 3 784 140 235 | 6 498 438 266 | 17 727 531 696 |

Tabelul 4: Intervenții în perioada 2006-2008 din partea instituțiilor de garantare în favoarea salariaților al căror angajator a făcut obiectul unei cereri de deschidere a unei proceduri de insolvență într-un alt stat membru

NUMăRUL DE CAZURI DE INSOLVENță TRANSNAțIONALă PER INSTITUțIE DE GARANTARE | NUMăRUL DE SALARIAțI ÎN CAUZă | SUMELE PLăTITE (ÎN EUR) |

Belgia | 48 | 156 | 2 093 600 |

Bulgaria | 0 | 0 | 0 |

Republica Cehă |

Danemarca | 2 | 2 | 19 119 |

Germania | 26 | 188 | 400 850 |

Estonia |

Irlanda | 22 | 43 | 139 949 |

Grecia | 0 | 0 | 0 |

Spania | 0 | 0 | 0 |

Franța | 39 | 163 | 2 513 154 |

Italia | 6 | 6 | 156 458 |

Cipru |

Letonia | 0 | 0 | 0 |

Lituania | 0 | 0 | 0 |

Luxemburg | 1 | 29 | 129 368 |

Ungaria | 0 | 0 | 0 |

Malta | 0 | 0 | 0 |

Țările de Jos | Cifrele nu sunt disponibile întrucât instituția de garantare olandeză nu a înregistrat în mod individual cazurile transnaționale |

Austria | 59 | 214 | 1 346 751 |

Polonia | 0 | 0 | 0 |

Portugalia | 1 | 17 | 111 172 |

România | 0 | 0 | 0 |

Slovenia | 1 | 3 | 3 855 |

Republica Slovacă | 0 | 0 | 0 |

Finlanda | 15 | 69 | 434 253 |

Suedia | 13 | 259 | 3 415 180 |

Regatul Unit | 6 | 9 | 65 214 |

EUR 27 | 239 | 1 158 | 10 828 924 |

[1] Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului. JO L 283, 28.10.2008, p. 36.

[2] Directiva 80/987/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvabilității angajatorului. JO L 283, 28.10.1980, p. 23.

[3] Directiva 2002/74/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 de modificare a Directivei 80/987/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvabilității angajatorului. JO L 270, 8.10.2002, p. 10.

[4] Privilegiul maritim corespunzător unei nave acordă prioritate anumitor creanțe (inclusiv creanțelor salariale) asupra ipotecilor, a garanțiilor și a taxelor înregistrate. (Convenția internațională privind privilegiile și ipotecile maritime 1993).

[5] Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență. JO L 160, 30.6.2000, p. 1.

[6] Articolul 3 paragraful 1 prima liniuță din Legea din 26 iunie 2002.

[7] Hotărârea Curții (Prima Cameră) din 16 decembrie 2004. Cauza C-520/03. José Vicente Olaso Valero împotriva Fondo de Garantía Salarial (Fogasa). ECR 2004 Pagina I-12065, punctul 34.

[8] COM (95) 164 din 15 iunie 1995.

[9] Hotărârea Curții de Justiție din 16 octombrie 2008. Svenska staten împotriva Anders Holmqvist.

[10] IT și LU nu au răspuns la chestionar.