18.12.2010

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 347/8

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Agenda de la Lisabona şi piaţa unică

(aviz din proprie iniţiativă)

(2010/C 347/02)

Raportor: dl Edwin CALLEJA

La 26 februarie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie iniţiativă cu privire la

Agenda de la Lisabona şi piaţa unică.

Secţiunea pentru piaţa unică, producţie şi consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 1 februarie 2010.

În cea de-a 460-a sesiune plenară, care a avut loc la 17 şi 18 februarie 2010 (şedinţa din 17 februarie 2010), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 184 de voturi pentru, 16 voturi împotrivă şi 34 de abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

Obiectivul Strategiei de la Lisabona este de a face din Europa, până în anul 2010, cea mai dinamică şi mai competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de creştere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune, cu mai multă coeziune socială şi mai mult respect faţă de mediul înconjurător. Ca urmare a revizuirii acesteia în 2005, guvernele naţionale au devenit responsabile de punerea în aplicare a programelor naţionale de reformă, făcând în fiecare an bilanţul progreselor înregistrate în raport cu obiectivele stabilite în materie de dezvoltare durabilă. Chiar dacă obiectivele nu vor fi îndeplinite până la data stabilită (2010), buna guvernanţă la nivel european ar trebui să contribuie la realizarea acţiunilor necesare pe termen scurt. Noua evaluare a Strategiei de la Lisabona se lasă aşteptată. Cu toate acestea, Consiliul este hotărât să dedice sesiunea sa de primăvară luării unor decizii în această privinţă. Documentul Comisiei intitulat „Consultare privind viitoarea strategie «UE 2020»” (1) constituie o bună bază pentru aceste decizii.

1.1.1.   În consecinţă, CESE face apel la Comisia Europeană şi la statele membre pentru a lua măsurile importante şi decisive necesare în vederea definitivării pieţei unice, cu menţinerea şi dezvoltarea în continuare a standardelor economice, sociale şi de mediu. CESE subliniază legătura intrinsecă dintre Strategia de la Lisabona şi piaţa unică, în ciuda modelelor diferite de guvernanţă ale acestora. O piaţă unică dinamică constituie atât o condiţie necesară, cât şi un sprijin pentru succesul strategiei „UE 2020”.

1.2   CESE recomandă statelor membre schimbarea strategiei şi a atitudinii proprii cu privire la piaţa unică şi ar dori realizarea următoarelor îmbunătăţiri:

—

reglementări mai bune. Este esenţială existenţa unor reglementări mai transparente şi neechivoce, care să poată fi gestionate mai bine, cu costuri reduse şi fără pierdere de timp din partea întreprinderilor şi a cetăţenilor, în general. Aceste principii trebuie urmate pentru a facilita activităţile transfrontaliere. În acelaşi timp, este evident că problemele de pe pieţele financiare, nevoia unei economii mai „ecologice” şi consolidarea sectorului industrial şi al serviciilor, astfel încât să ţină seama de schimbările demografice, necesită o nouă abordare. O reglementare mai bună nu înseamnă în mod automat mai puţine reglementări sau pieţe dereglementate, ci trebuie să creeze condiţiile necesare pentru eliminarea tuturor surselor de protecţionism şi a regimurilor de reglementare a concurenţei care asigură avantaje injuste pentru unele state membre. Reglementările ar trebui să ţină seama de condiţiile economice şi sociale, asigurând condiţii echitabile pentru întreprinderi şi mai multă coeziune, garantând justiţia socială şi încurajând libera circulaţie a resurselor financiare şi umane.

—	o implementare mai bună. Reglementările trebuie transpuse în mod uniform în toate statele membre, pe baza unei interpretări consecvente şi cu cât mai puţine excepţii. Trebuie îmbunătăţită recunoaşterea reciprocă în domeniile nearmonizate.

—

o supraveghere mai bună. În calitate de gardian al pieţei unice, Comisia Europeană ar trebui să dispună de mai multă autoritate. Supravegherea şi asigurarea punerii în aplicare ar putea fi coordonate mai bine prin crearea, în fiecare stat membru, a unui punct unic de referinţă, care să fie învestit cu autoritate şi să răspundă în faţa Comisiei Europene pentru aplicarea uniformă a reglementărilor din domeniul pieţei interne.

—

mai multă cooperare transfrontalieră, mai multă informare şi mecanisme de soluţionare rapidă a plângerilor. Între autorităţile responsabile din statele membre trebuie construită o relaţie bazată pe încredere reciprocă şi înţelegere, prin stabilirea unor relaţii de muncă mai strânse. Reţelele deja create de către Comisia Europeană ar trebui să reprezinte o bază pentru această cooperare, cu condiţia să fie operaţionale în toate statele membre, astfel încât să poată asigura protecţia şi informarea cetăţenilor. O reţea pe deplin funcţională va asigura o supraveghere efectivă şi va reduce simţitor importurile din ţările terţe care nu îndeplinesc standardele UE, atât pentru a consolida standardele produselor şi siguranţa consumatorului, cât şi pentru a asigura condiţii egale pentru industria UE.

—

mai multă justiţie pentru cetăţeni. Aplicarea pe cale judecătorească a reglementărilor privind piaţa unică se va îmbunătăţi dacă judecătorii naţionali au acces la o formare adecvată în domeniul legislaţiei europene. Pentru a elimina tensiunile dintre libertăţile pieţei interne, pe de o parte, şi drepturile fundamentale, pe de altă parte, partenerii sociali analizează în prezent diverse soluţii alternative. Trebuie elaborate principii clare care să garanteze că cele patru libertăţi şi drepturile colective ale salariaţilor nu vor intra în conflict.

—

continuarea şi consolidarea exerciţiului de monitorizare a pieţei unice. De la acest exerciţiu se aşteaptă identificarea celor mai bune modalităţi de concepere şi punere în aplicare a unui cadru de reglementare şi a unei politici mai bune în acest domeniu. Aceste abordări trebuie să fie pragmatice şi să abordeze chestiuni specifice la nivel de ţară şi de piaţă. De asemenea, exerciţiul ar trebui să analizeze şi să soluţioneze barierele din calea schimburilor comerciale identificate în cadrul pieţei unice (2).

—	prioritizarea chestiunilor legate de piaţa internă. Priorităţile UE pentru următorii ani ar trebui revizuite datorită faptului că anumite chestiuni nerezolvate de pe agenda privind piaţa unică ar putea împiedica progresele către realizarea obiectivelor de la Lisabona:

—

În special, este important ca Directiva privind serviciile să fie pusă în aplicare în deplină conformitate cu spiritul şi regulile pieţei unice. În această privinţă, o problemă importantă este că nu există încă o circulaţie liberă a forţei de muncă provenind din unele ţări care au aderat în cadrul ultimului proces de extindere. Este nevoie de norme de punere în aplicare clare şi eficiente la nivel naţional pentru realizarea obiectivelor Directivei privind detaşarea lucrătorilor, şi anume o concurenţă loială între întreprinderi, respectarea drepturilor lucrătorilor şi evitarea dumpingului social.

—	Una dintre problemele pieţei unice şi ale UE este aceea că salariile şi condiţiile de muncă au devenit un factor de concurenţă. Protecţia standardelor de pe piaţa forţei de muncă va deveni mai importantă şi trebuie să facă parte din noua strategie „UE 2020”.

—	Piaţa unică stimulează în mod inutil transportul pe distanţe lungi, cu efecte negative asupra mediului. Acest lucru vine în contradicţie cu imperativele din ce în ce mai categorice ale politicii de mediu şi ale dezvoltării durabile.

—	CESE susţine concluziile Consiliului miniştrilor mediului (3) şi a avut prilejul de a-şi prezenta avizul (4) care subliniază nevoia internalizării costurilor externe pentru stabilirea unor preţuri corecte, recunoaşterea costului inacţiunii şi a valorii serviciilor ecosistemice.

1.3   Strategia„UE 2020”depinde de funcţionarea eficientă a pieţei unice. În cadrul evaluării următoare a procesului de la Lisabona, UE trebuie să adopte măsuri îndrăzneţe pentru asumarea rolului de lider în dezvoltarea economică şi socială pe plan mondial. Acest lucru ar trebui realizat prin exploatarea diferitelor avantaje concurenţiale existente în diferite regiuni ale Uniunii, într-o piaţă unică eficientă şi care funcţionează corespunzător.

1.4   Strategia „UE 2020” trebuie să abordeze cele mai urgente chestiuni:

—

punerea în aplicare a planului de redresare economică pentru scoaterea UE din recesiune şi pentru a ajuta statele membre să realizeze obiectivele generale şi specifice deja adoptate. Strategia trebuie să sprijine transformările necesare pentru a orienta industria către o strategie mai „ecologică” şi, în acelaşi timp, pentru a determina o schimbare în comportamentul consumatorilor, în sprijinul unei economii mai „ecologice”;

—

identificarea unor măsuri concrete şi elaborarea de linii directoare privind eficienţa ecologică, cu o strategie şi un plan de acţiune pentru promovarea inovării în domeniul ecologic în cursul acestui an şi, pe de altă parte, elaborarea viitorului plan european în domeniul inovării, în vederea construirii unei pieţe interne competitive şi armonizate în acest domeniu;

—

elaborarea unei strategii veritabile pentru abandonarea intervenţiei statale din sectoarele bancar, al asigurărilor şi cel financiar, întărind în acelaşi timp supravegherea şi reglementarea. Aceasta ar trebui să conţină o abordare strategică orientată către reducerea treptată a implicării statului în susţinerea viabilităţii sectorului financiar, cu obiective precise vizând asigurarea eficienţei în acest sector şi reducerea presiunii asupra datoriei publice, cu menţinerea în acelaşi timp a contribuţiei activităţilor financiare la stabilitate şi creştere economică;

—	un accent crescut pe schimbările structurale necesare, care să ţină seama de schimbările demografice şi de problemele care decurg din acestea. În acest moment, trebuie urmaţi paşi concreţi în vederea punerii în aplicare a Small Business Act în statele membre.

1.5   O strategie pentru extinderea viitoare a UE. Extinderea UE ar trebui să continue doar dacă noii membri realizează, înainte de aderare, armonizarea legislativă necesară cu acquis-ul şi dacă îndeplinesc toate condiţiile privind buna guvernare, statul de drept şi o economie durabilă.

1.6   Depăşirea crizei financiare

—

Întrucât criza financiară a zdruncinat înseşi bazele progresului economic şi social, aceasta trebuie soluţionată cât mai lin şi mai repede cu putinţă. Finanţarea întreprinderilor şi încurajarea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare sunt elemente esenţiale pentru menţinerea nivelului de ocupare a forţei de muncă şi a bunăstării economice.

—

Parte a soluţiei este restaurarea încrederii în sectorul financiar european. Aceasta se poate realiza numai printr-o supraveghere atentă din partea sectorului public şi prin reglementare, elemente care trebuie intensificate pentru a face faţă dimensiunii mondiale a pieţelor financiare şi a operaţiunilor din cadrul acestora. De asemenea, este de dorit ca reglementarea obligatorie şi supravegherea în domeniul financiar să fie coordonate la nivel global, datorită efectelor importante şi rapide de contagiune pe care crizele financiare dintr-o ţară le au într-o lume din ce în ce mai interdependentă.

—

Statele membre ar trebui să sprijine abordarea Băncii Centrale Europene (BCE), care ia în considerare dimensiunea economică şi de ocupare a forţei de muncă în aceeaşi măsură cu stabilitatea preţurilor, responsabilitatea de a efectua supravegherea permanentă a economiei din zona euro şi de a face recomandări Consiliului ECOFIN. În acest sens, ar fi oportun să se examineze aria efectivă de competenţă a Eurogrupului şi contribuţia acestuia la definirea politicii monetare a euro.

—

Pentru a nu permite crizei economice şi financiare să agraveze şi mai mult situaţia socială şi a ocupării forţei de muncă, la nivel naţional şi la nivelul UE, trebuie luate toate măsurile necesare în vederea adaptării măsurilor sociale la circumstanţele actuale, făcând în acelaşi timp eforturi pentru a evita slăbirea protecţiei sociale şi a puterii de cumpărare a lucrătorilor şi pentru menţinerea coeziunii din cadrul pieţei interne, ţinându-se seama de durabilitatea sistemelor sociale şi de necesitatea unei politici fiscale sănătoase. În acelaşi timp, ca măsură de pregătire în vederea redresării economice, pieţele forţei de muncă trebuie stabilizate prin iniţiative susţinute şi de ansamblu în domeniul pregătirii salariaţilor şi punând în aplicare măsuri de formare continuă bazate pe cunoştinţe, ceea ce ar trebui să conducă la locuri de muncă mai productive şi de o mai bună calitate.

—	Trebuie căutate instrumente mai bune de estimare a progresului în domeniile social, economic şi de mediu. Pentru o înţelegere mai bună a progreselor înregistrate în materie de dezvoltare durabilă şi de bunăstare, este necesară crearea unor indicatori suplimentari, alţii decât PIB.

1.7   Îmbunătăţirea poziţionării Europei pe piaţa mondială

1.7.1   Europa trebuie să se poziţioneze mai bine pe scena internaţională. Aceasta se poate realiza prin găsirea unor soluţii la provocările interne de natură socială, economică şi de mediu şi prin intermediul integrării la nivel european şi al cooperării internaţionale.

1.7.2   Industria UE trebuie încurajată să se implice în sectoare bazate pe utilizarea intensă a tehnologiilor caracterizate în primul rând de o abordare strategică intrinsec favorabilă protecţiei mediului. Acest lucru va conferi UE o poziţie de lider din punctul de vedere al avantajelor competitive, prin îmbunătăţirea situaţiei comerţului pe plan extern şi prin crearea de locuri de muncă „ecologice” pentru lucrători, vizând şi asigurând durabilitatea economică pe termen lung.

1.7.3   Pentru atingerea acestui echilibru, este nevoie de o gândire inovatoare, astfel încât progresele din domeniul social şi al protecţiei mediului să contribuie la creşterea competitivităţii.

1.7.4   Reducerea în continuare a obstacolelor economice şi juridice ar trebui să contribuie în mod semnificativ la aprofundarea integrării în interiorul pieţei şi la efectul general de creştere a competitivităţii Europei (5). Progrese mai rapide vor putea fi înregistrate prin creşterea implicării partenerilor sociali şi a societăţii civile organizate în noua strategie „UE 2020”.

1.7.5   Dimensiunea mondială necesită eforturi comune. Fiecare stat membru ar trebui să îşi urmărească propria agendă naţională şi să acţioneze, în acelaşi timp, pentru atingerea obiectivelor comune. Acestea ar trebui să includă:

—	angajamentul de a juca un rol important în lume, ţinând seama de deplasarea centrului de greutate către Asia şi ţările cu economii emergente;

—	o politică strategică în domeniul energiei, bazată pe acorduri bilaterale între UE şi alte ţări, împreună cu dezvoltarea unei noi infrastructuri energetice inteligente, descentralizate şi cu emisii reduse de CO2;

—

UE ar trebui să insiste pe lângă ţările cu care desfăşoară schimburi comerciale, pentru ca acestea să adere şi să respecte tratatele şi convenţiile internaţionale relevante ale ONU, ale agenţiilor acesteia, cum ar fi OIM, şi ale altor organisme internaţionale care stabilesc standarde de protecţie a mediului şi de protecţie a lucrătorilor, inclusiv remuneraţii egale pentru muncă egală şi interzicerea muncii copiilor.

2.   Introducere

2.1   Obiectivele de la Lisabona

2.1.1   Lansând Agenda de la Lisabona, Consiliul European de primăvară din 2000 a fixat anul 2010 ca termen pentru atingerea unui obiectiv strategic de către Uniune, în eforturile acesteia de a deveni cea mai dinamică şi competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de creştere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune, cu un grad sporit de coeziune socială şi de protecţie a mediului. Europa a rămas angajată în efortul de adaptare a mai multor politici existente şi a instrumentelor instituţionale şi financiare la priorităţile sale strategice. CESE a subliniat importanţa Strategiei de la Lisabona şi a considerat-o ca fiind foarte utilă pentru menţinerea ritmului reformelor care consolidează piaţa unică şi sprijină dezvoltarea şi întărirea acesteia (6). Este de aşteptat ca reformele pieţelor de bunuri, servicii, capital şi locuri de muncă să contribuie la realizarea unei pieţe unice pe deplin funcţionale şi eficiente şi la o integrare mai bună a statelor membre într-un spaţiu economic post-2010, mai competitiv şi mai pregătit pentru atingerea obiectivelor Agendei de la Lisabona, garantând echilibrul dintre pilonii economic, social şi de mediu ai dezvoltării.

2.2   Cea de-a doua etapă a Agendei de la Lisabona

2.2.1   Aceasta a început cu evaluarea intermediară din 2005, în urma căreia fiecare stat membru a devenit responsabil pentru punerea în aplicare a strategiei la nivel naţional. A fost nevoie să fie clarificate priorităţile şi au fost lansate noi instrumente politice şi financiare. Au fost adoptate noi linii directoare integrate pentru politica economică şi cea privind ocuparea forţei de muncă, care trebuiau să fie încorporate în programele naţionale de reformă.

2.3   Agenda de la Lisabona după 2010

2.3.1   Consiliul European din martie 2008 a definit şi un mandat pentru începerea unui proces de reflecţie cu privire la viitorul Agendei de la Lisabona după 2010, cu accent pe:

—	investiţiile în capitalul uman şi modernizarea pieţelor forţei de muncă;

—	deblocarea potenţialului întreprinderilor;

—	investiţiile în cunoaştere şi inovare;

—	schimbările climatice, energia şi investiţiile conexe în infrastructură.

2.4   Europa în plină criză financiară

2.4.1   Uniunea Europeană se află în prezent în plină criză financiară mondială, începută în SUA, dar care a atins dimensiunea unei veritabile pandemii propagate în economia mondială, afectând investiţiile, lipsind întreprinderile de atât de necesarele linii de credit şi contribuind la scăderea schimburilor comerciale mondiale la un nivel fără precedent de la ultimul război mondial încoace. În întreaga Uniune, consecinţele sociale sub aspectul disponibilizărilor şi al scăderii puterii de cumpărare a salariaţilor ating proporţii alarmante şi nu pare să existe nici o perspectivă imediată de redresare. Până în prezent, Banca Centrală Europeană a luat măsuri pentru protejarea euro împotriva inflaţiei şi a deflaţiei. Statele membre ar trebui să sprijine abordarea BCE, care ţine seama de aspectele economice şi de ocupare a forţei de muncă şi, în aceeaşi măsură, de stabilitatea preţurilor şi de responsabilitatea de a realiza supravegherea permanentă a economiei din zona euro şi de a face recomandări Consiliului ECOFIN. În acest sens, statele membre ar trebui să reanalizeze domeniul de competenţă şi eficienţa Eurogrupului, precum şi contribuţia acestuia la definirea politicii monetare a euro. Deschiderea pieţelor în sectorul financiar a reprezentat o măsură pozitivă. Cu toate acestea, supravegherea publică şi reglementările nu au fost pe măsura dimensiunii globale a pieţelor financiare. Acestea reprezintă provocări suplimentare pe care Europa trebuie să le înfrunte şi să le depăşească prin revizuirea şi înăsprirea reglementărilor.

2.5   Un pas înapoi pentru piaţa unică şi pentru Agenda de la Lisabona

2.5.1   Provocările globalizării. Dată fiind situaţia din UE, este evident că piaţa unică şi Agenda de la Lisabona vor fi serios afectate. În acelaşi timp, globalizarea şi provocările acesteia vor continua să existe şi după criză. Aşadar, Europa trebuie să se poziţioneze mai bine pe scena internaţională prin realizarea de progrese în confruntarea cu provocările interne de natură socială, economică şi de mediu şi prin consolidarea integrării europene şi a cooperării internaţionale. Pentru ca această strategie să fie eficientă şi să răspundă priorităţilor revizuite ale Agendei de la Lisabona, trebuie găsit un echilibru între dimensiunile economică, socială şi ecologică ale dezvoltării.

2.5.2   Coeziunea socială

2.5.2.1   De la lansarea Strategiei de la Lisabona, în anul 2000, coeziunea socială a fost un considerent important şi continuă să rămână astfel. Cu toate acestea, progresele realizate în ceea ce priveşte sărăcia şi inegalităţile au fost mai degrabă dezamăgitoare, atât în interiorul statelor membre, cât şi între ele. Sărăcia şi inegalitatea continuă să fie considerate printre cele mai mari probleme din Europa. Revizuirea Strategiei de la Lisabona trebuie să ia mai în serios problema sărăciei şi a coeziunii sociale, cu obiective de dezvoltare economică şi socială mai ambiţioase, care să reducă drastic sărăcia şi a inegalităţile.

2.5.2.2   În UE există diferenţe evidente în materie de sisteme de protecţie socială. Unele dintre acestea sunt cauzate de sistemele de impozitare complet diferite şi de concurenţa fiscală. Impozitele plătite de întreprinderi şi cele pe dividende şi dobânzi sunt mari în unele ţări şi mici în altele. Modelele de impozitare forfetară au mărit diferenţele dintre statele membre în ceea ce priveşte impozitele pe venituri şi veniturile. Cheltuielile sociale ca procentaj din PIB sunt de peste 30 % în unele state şi de sub 15 % în altele, în care impozitul forfetar este mic. Toate statele au probleme cu viitorul sistemelor lor de protecţie socială.

2.5.2.3   Standardele educaţionale mai înalte, competenţe mai bune şi mai adaptate nevoilor pieţei, numărul mai mare de cercetători ar trebui să fie principalele elemente pentru un nivel ridicat de competitivitate al unei industrii europene mai ecologice, care trebuie să ocupe un rol de lider în inovare, cu tehnologii îmbunătăţite, o mai mare productivitate şi o valoare adăugată sporită. Aceasta ar trebui să creeze mai multe locuri de muncă şi de calitate şi să accelereze dezvoltarea economică şi socială, reducând astfel sărăcia şi inegalitatea.

2.5.2.4   Se recomandă metoda deschisă de coordonare şi un accent puternic pe măsurile simultane şi interactive la nivel comunitar, naţional şi regional. Implicarea, la nivelul statelor membre, a parlamentelor naţionale, a partenerilor sociali şi a restului societăţii civile organizate ar trebui să confere un sentiment de înţelegere şi responsabilizare faţă de principalele domenii cu probleme şi măsurile care trebuie adoptate.

2.5.2.5   Furnizorii de servicii publice sunt parte a răspunsului la problemele legate de coeziunea socială şi de criza economică şi financiară actuală, întrucât aceştia desfăşoară o activitate importantă în cadrul eforturilor guvernelor de stabilizare a economiei şi a pieţelor forţei de muncă. Sectorul public acţionează ca un catalizator pentru creşterea economică şi asigură infrastructura necesară prosperităţii întreprinderilor private. Îmbunătăţirea serviciilor publice (de exemplu, învăţământul, sănătatea şi asistenţa socială etc.) ar trebui să joace un rol prioritar în noua strategie europeană pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă, fiind în interesul tuturor cetăţenilor europeni.

2.6   Inversarea tendinţelor recesioniste

2.6.1   O piaţă unică mai eficientă ar trebui să contribuie la dezvoltarea pe termen mediu a UE şi la ieşirea mai rapidă din criza financiară şi economică actuală. Reformele structurale ar trebui să fie concepute astfel încât să ducă la o redresare sănătoasă şi pe termen lung. Fără a pierde din vedere echilibrul social necesar, acestea ar trebui să vizeze şi inversarea actualelor tendinţe recesioniste şi să preîntâmpine deteriorarea în continuare a capacităţilor de producţie din UE. Dacă statele membre ar reuşi să identifice sinergiile şi ar lua hotărârea de a acţiona împreună pentru a-şi conduce economiile către creştere economică durabilă, ele ar genera un elan puternic către o viziune şi o direcţie comună. Statele membre ar trebui să fie pregătite să încurajeze cererea pe piaţa internă şi să restaureze puterea de cumpărare, în concordanţă cu progresele realizate în depăşirea actualei crize economice şi financiare şi a recesiunii care o însoţeşte.

3.   Observaţii generale

3.1   Prezentul aviz a identificat mai multe domenii în care piaţa unică ar putea contribui la punerea în practică a Agendei de la Lisabona după 2010, acestea urmând a fi analizate în continuare.

3.2   Dimensiunea pieţei interne

3.2.1   Volumul schimburilor comerciale din interiorul pieţei interne a UE reprezintă aproape dublul volumului schimburilor comerciale cu restul lumii, ceea ce reflectă eforturile de integrare realizate de-a lungul anilor (7). Se consideră că piaţa unică europeană de mărfuri deţine un avantaj competitiv puternic, constituind o bună bază pentru statele membre de a acţiona cu succes pe pieţele externe şi pentru a genera mai multă bunăstare şi locuri de muncă pentru cetăţenii lor. Având în vedere că este posibilă o nouă extindere a UE, este de aşteptat ca dimensiunea pieţei unice să crească.

3.3   Progrese privind continuarea şi finalizarea pieţei unice

3.3.1   Proiectul pieţei unice este o activitate în plină desfăşurare, însă anumite aspecte-cheie necesită măsuri urgente. Aplicarea corectă a acquis-ului privind piaţa internă prezintă o importanţă fundamentală. Trebuie păstrate echilibrul şi coerenţa între diferitele interese existente. Mai mult, concurenţa dintre statele membre pe piaţa unică ar trebui orientată astfel încât să asigure consumatorului din UE o calitate mai bună şi produse mai sigure la cel mai bun preţ, oferind industriei, în acelaşi timp, o bază mai eficientă pentru dezvoltarea comerţului exterior. Un raport publicat în ianuarie 2009 (8) identifică acele elemente ale programului privind piaţa internă din 1992 care nu au fost realizate încă. Raportul constată că reglementările actuale conduc la interpretări şi moduri de punere în aplicare diferite şi la o lipsă de armonizare. Acesta menţionează, de asemenea, costurile administrative ridicate şi posibilităţile de eliminare totală a obstacolelor cu care se confruntă întreprinderile.

3.3.2   UE a introdus un nou concept de internalizare a costurilor externe ale tuturor modurilor de transport. CESE a avut deja posibilitatea să comenteze asupra acestei chestiuni (9) şi îşi reiterează punctul de vedere conform căruia efectul dorit poate fi obţinut numai dacă acest principiu se aplică în aceeaşi măsură, indiferent unde apare costul extern. Dintre concluziile Consiliului din 23 octombrie 2009, CESE a subliniat necesitatea aplicării acestui principiu ca un mijloc de stabilire a unor preţuri corecte şi a invitat statele membre să îşi intensifice discuţiile cu privire la modalităţile cele mai bune de utilizare a celor mai rentabile instrumente economice, pentru a reflecta mai bine costurile şi beneficiile reale de mediu, şi să stabilească un preţ predictibil pentru emisiile de dioxid de carbon. Consiliul a invitat, de asemenea, Comisia să identifice măsuri concrete, să elaboreze linii directoare privind eficienţa ecologică, în cadrul strategiei „UE 2020”, şi să prezinte o strategie integrată şi o iniţiativă pentru promovarea inovării în domeniul ecologic în cursul acestui an, solicitând şi ca viitorul plan european în domeniul inovării să creeze o piaţă internă competitivă şi armonizată în acest domeniu. În prezent, costurile externe nu se reflectă asupra fiecărui mod de transport şi asupra utilizatorilor acestuia. Acest lucru ar putea conferi un avantaj competitiv acelor moduri de transport care au generat costuri ridicate pentru societate. Internalizarea ar elimina aceste denaturări ale concurenţei, determinând trecerea la moduri de transport mai ecologice. Este important ca acest principiu să fie aplicat într-un mod mai eficient, deoarece poate fi asociat şi cu modificări structurale în oferta de transport şi în utilizarea transporturilor.

3.4   Sectorul serviciilor

3.4.1   Piaţa internă a serviciilor prezintă încă semne de slăbiciune. Se speră că se vor înregistra progrese, ca rezultat al intrării în vigoare, la începutul acestui an, a Directivei privind serviciile. Chestiunile transfrontaliere sunt încă foarte sensibile, mai ales în sectoarele serviciilor energetice, poştale şi financiare. În unele domenii, adoptarea unor soluţii la nivel european este de neconceput din cauza rezistenţei pe care o opun statele membre, existând tensiuni şi o tendinţă către un protecţionism crescut. Guvernele trebuie să reziste tentaţiei de a adopta astfel de măsuri pe termen scurt cărora le lipseşte perspectiva. Acestea ar trebui să monitorizeze situaţia şi să se asigure că nu se produce nicio reducere a standardelor sociale, de mediu şi de siguranţă în domeniile menţionate mai sus. CESE face apel la statele membre pentru instruirea adecvată a personalului administrativ, dacă se doreşte o tranziţie fără probleme în cursul punerii în aplicare a Directivei privind serviciile. Sectorul serviciilor trebuie dezvoltat pentru a face faţă, de asemenea, provocărilor schimbărilor demografice – care vor afecta şi piaţa unică –, ţinând seama de faptul că unele dintre serviciile sociale nu sunt reglementate de Directiva privind serviciile.

3.5   Uniunea monetară

3.5.1   Uniunea monetară şi succesul euro sunt elemente fundamentale pentru aprofundarea integrării şi consolidarea pieţei interne de capital. În perioadele de încetinire a creşterii economice, piaţa internă şi zona euro au dovedit că asigură stabilitate pentru întreprinderi, întrucât activitatea comercială intracomunitară scade mai puţin decât activitatea comercială externă a UE. Aceste elemente indică potenţialul pe care îl prezintă aprofundarea integrării.

3.6   Efectele euro pe plan extern

3.6.1   Se estimează că schimburile comerciale au crescut cu aproape 5 % de la introducerea euro (10). Pieţele vor beneficia şi mai mult ca urmare a aprofundării zonei euro, ca urmare a coordonării politicilor macroeconomice, a reprezentării în plan extern şi a reglementării pieţelor financiare, ceea ce este cu atât mai important în contextul crizei economice actuale.

3.7   Constrângeri pentru implementarea celor patru libertăţi

3.7.1   Libertatea de mişcare a contribuit la consolidarea economiei statelor membre ale UE, deoarece întăreşte concurenţa şi oferă consumatorilor produse mai diversificate şi de mai bună calitate, la preţuri mai mici. De asemenea, aceasta ajută întreprinderile din UE să concureze pe pieţele ţărilor terţe. Cu toate acestea, există cazuri în care normele de punere în aplicare a Directivei privind detaşarea lucrătorilor nu sunt clare, dând naştere concurenţei neloiale între întreprinderi, determinând nerespectarea drepturilor lucrătorilor şi dumping social.

3.7.2   În ultimii ani, liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă s-au concentrat mai ales pe mobilitatea forţei de muncă ca modalitate de îmbunătăţire a structurii pieţei forţei de muncă. Pentru ca piaţa forţei de muncă să contribuie mai mult la realizarea obiectivelor de la Lisabona, sunt esenţiale promovarea principiilor unei pieţe active a forţei de muncă şi a sistemelor bazate pe flexicuritate (negociate între partenerii sociali şi guverne), motivarea pentru învăţarea şi formarea continuă, crearea unor sisteme de securitate socială robuste, adecvate şi durabile, facilitarea egalităţii de şanse, promovarea egalităţii de gen, concilierea vieţii profesionale cu viaţa privată şi de familie, precum şi eliminarea tuturor formelor de discriminare.

3.8   Constrângeri impuse de reglementare

3.8.1   Începând cu anii 1980, reglementările UE s-au concentrat asupra liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor, forţei de muncă şi a capitalului. Cadrul legislativ în care funcţionează întreprinderile este un element fundamental pentru competitivitatea şi capacitatea lor de a se dezvolta şi de a genera locuri de muncă. Normele pot asigura concurenţa loială, însă pot, deopotrivă, afecta calitatea climatului de afaceri. De aceea, reglementările trebuie revizuite şi simplificate, astfel încât întreprinderile să se adapteze la schimbări, permiţând, în acelaşi timp, pieţelor să rămână echitabile şi relativ stabile. Toate cele 27 de state membre ar trebui să acţioneze în mod coordonat pentru a stabiliza sistemul pieţei din Europa. Trebuie puse în aplicare de urgenţă măsuri, pentru ca băncile să se concentreze mai mult pe activitatea lor centrală, aceea de furnizare de lichidităţi pentru economia reală, folosind surse de finanţare stabile generate prin economisiri realizate de aceeaşi economie, lăsând activităţile mai riscante şi speculative de pe pieţele financiare altor operatori, specializaţi în acest domeniu.

3.8.2   În ultimii cinci ani, piaţa unică a înregistrat progrese importante la nivelul cadrului legislativ privind libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor. Aceste progrese s-au datorat mai ales Regulamentului privind recunoaşterea reciprocă, care a stabilit norme tehnice comune. Acestea reduc costurile de administrare şi de producţie suplimentare. În principiu, Regulamentul privind acreditarea şi supravegherea pieţei a consolidat şi libera circulaţie, prin promovarea unor standarde mai înalte, în beneficiul consumatorilor şi a siguranţei mărfurilor vândute.

3.8.3   Este important să se concilieze standardele armonizate cu libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, forţei de muncă şi a capitalului. Anumite constrângeri mai reprezintă încă obstacole pentru funcţionarea deplină a pieţei unice.

3.8.4   Ar trebui ca reţelele înfiinţate de Comisia Europeană să devină funcţionale în toate statele membre şi să dispună de resurse suficiente pentru a-şi îndeplini funcţia. CESE se referă în special la Sistemul de informare al pieţei interne (IMI), Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase (RAPEX), Sistemul de alertă rapidă pentru alimente şi furaje (SARAF) şi Reţeaua de soluţionare a problemelor intervenite pe piaţa internă (SOLVIT). Aceste instrumente asigură informarea cetăţenilor UE, protecţia intereselor acestora, funcţionarea mai bună şi monitorizarea regulilor pieţei interne. În general, o sensibilizare crescută a publicului larg ar trebui să faciliteze punerea în aplicare a reformelor necesare consolidării pieţei unice.

3.9   Externalităţile de mediu

3.9.1   Într-o perspectivă pe termen mediu şi lung, UE trebuie „să devină, în ansamblul său, regiunea economică cea mai eficientă din punct de vedere al consumului de energie şi de resurse”, iar politica în domeniul schimbărilor climatice trebuie ajustată astfel încât să fie durabilă. Trebuie analizate toate posibilităţile de reducere a consumului de energie, trebuie utilizate structurile locale şi regionale şi resursele regenerabile. Creşterea eficienţei energetice şi a eficienţei în utilizarea resurselor va fi unul din elementele-cheie ale oricărei noi strategii.

3.9.2   Pentru o dezvoltare economică mai durabilă este nevoie de o coordonare strânsă cu acţiunile UE pe plan extern, pentru a contribui la globalizare şi a promova convergenţa strategică pe plan internaţional privind dezvoltarea durabilă.

3.9.3   În acest sens, pentru ca piaţa de mărfuri să contribuie mai mult la realizarea obiectivelor de la Lisabona, în negocierile internaţionale UE trebuie să se exprime, în mod insistent şi coerent, cu o singură voce.

3.9.4   Sunt necesare mai multe investiţii în cercetarea privind energia şi schimbările climatice. Viitoarele investiţii în industrie din cadrul UE ar trebui să se bazeze pe o politică energetică strategică, bazată pe acorduri bilaterale încheiate între UE şi alte ţări. Dezvoltarea unei noi infrastructuri inteligente, descentralizate şi cu emisii reduse de CO2 este, de asemenea, importantă.

3.10   Siguranţa aprovizionării cu produse energetice şi materii prime de bază

3.10.1   Pe de o parte, este esenţial ca economia UE să dispună de acces continuu şi sigur la energie şi la materii prime de bază, ceea ce însemnă că UE ar trebui să atingă un nivel tot mai ridicat de independenţă în această privinţă.

3.10.2   În contextul variaţiilor mari înregistrate în ultimii ani în cazul preţurilor la energie şi materii prime de bază, euro a constituit o protecţie împotriva turbulenţelor de pe piaţa financiară, puterea acestuia atenuând o parte din efectele creşterii preţurilor de acum doi ani, când a existat o cerere mare pe piaţa mondială alimentară şi pe cea a energiei.

3.10.3   Deschiderea pieţelor de capital este importantă şi din această perspectivă, mai ales între statele membre. Aceasta ar trebui încurajată, astfel încât să se finanţeze comerţul cu energie şi să se promoveze investiţiile energetice.

3.10.4   Piaţa energiei din UE trebuie, de asemenea, să se transforme într-un sistem cu adevărat coerent, care să funcţioneze în cadrul unei politici unice şi să se caracterizeze printr-o capacitate de interconectare şi de funcţionare deplină, garantând concurenţa loială şi protejând drepturile şi interesele consumatorilor. Politica de concurenţă a UE, consolidarea autorităţilor naţionale de reglementare şi o politică în domeniul serviciilor de interes general ar asigura aprovizionarea adecvată, sigură şi neîntreruptă a consumatorilor cu un mix energetic durabil şi, în acelaşi timp, accesibil din punct de vedere al preţului.

3.11   Infrastructura din domeniul transporturilor şi comunicaţiilor

3.11.1   În contextul globalizării, transporturile sunt esenţiale pentru funcţionarea corespunzătoare a pieţei unice. Acestea sporesc cooperarea transfrontalieră şi schimburile dintre statele membre. Sistemele eficiente de transport permit eficienţa economică, printr-o mare varietate de mărfuri la preţuri competitive. Infrastructura feroviară europeană reprezintă o soluţie eficientă şi cu un impact redus asupra mediului pentru transportul de mărfuri, spre deosebire de transportul rutier, care produce o cantitate mai însemnată de emisii.

3.11.2   Strategia privind transportul maritim 2009-2018 va contribui, de asemenea, la dezvoltarea economică durabilă. Întrucât numărul navelor care realizează transport maritim pe distanţe scurte, precum şi al celor care operează în transportul internaţional creşte, chestiunea schimbărilor climatice şi a altor probleme de mediu va trebui totuşi abordată.

3.11.3   Se preconizează ca schimbările din sistemul de transport al UE să reducă gradul de saturaţie al infrastructurii, ajutând în acelaşi timp economia UE să se adapteze provocărilor globalizării. Un sistem eficient de transport contribuie la intensificarea activităţilor întreprinderilor şi creşte posibilităţile de angajare, asigurând competitivitatea pe termen lung, atât în interiorul, cât şi în afara UE. Transporturile încurajează de asemenea inovarea şi stimulează creşterea economică.

3.11.4   Chestiunile interoperabilităţii şi conectivităţii între ţările membre trebuie să fie evaluate în special în raport cu reţelele energetice şi cu accesul tuturor cetăţenilor la serviciile de internet în bandă largă. Aceste chestiuni afectează cu precădere regiunile periferice.

3.11.5   Regiunile periferice sunt încă foarte dezavantajate în ceea ce priveşte serviciile de transport aerian. UE ar trebui să adopte o nouă abordare în această problemă, pentru a asigura cetăţenilor acestor regiuni facilităţi echivalente cu cele de care se bucură populaţia care locuieşte în Europa continentală.

3.12   Competitivitatea în cadrul pieţei unice

3.12.1   Strategia de la Lisabona a avut destul de mult succes în anumite sectoare ale pieţei de mărfuri. Piaţa unică europeană a facilitat comerţul cu mărfuri, iar consumatorii beneficiază de o mai mare varietate de produse la preţuri foarte competitive. Cu toate acestea, este nevoie de o concurenţă loială, realizată printr-o monitorizare efectivă la nivel naţional şi prin cooperarea dintre statele membre.

3.12.2   Cu toate acestea, pare să existe un decalaj între angajamentele de la nivel naţional şi cele de la nivel european. Întrucât concurenţa în domeniul bunurilor şi serviciilor la nivel internaţional este în creştere, creşterea performanţei competitive la nivel european devine din ce în ce mai urgentă. Există dovezi solide care atestă că mai multe eforturi de coordonare, în domeniul cercetării şi dezvoltării, între clusterele de IMM-uri şi întreprinderile mari generează efecte pozitive în ceea ce priveşte competitivitatea, extinse dincolo de graniţele pieţei interne.

3.12.3   Este important de remarcat, de asemenea, că înfiinţarea UEM a ajutat piaţa UE să devină mai competitivă prin costurile mai mici şi mai transparente ale activităţilor transfrontaliere. Aceasta facilitează şi intrarea noilor întreprinderi pe piaţa europeană, cu preluarea sau eliminarea de pe piaţă a întreprinderilor mai puţin eficiente. Cu toate acestea, se mai pot îmbunătăţi flexibilitatea pe piaţa internă şi mobilitatea forţei de muncă. De fapt, principala slăbiciune comună tuturor pieţelor este că trebuie eliminate obstacolele care persistă încă pe piaţa internă.

3.13   Dimensiunea externă a pieţei unice

3.13.1   Deschiderea Europei către restul lumii a contribuit la prosperitatea acesteia. De aceea, este în interesul său ca UE să-şi dezvolte agenda externă, să protejeze şi să servească interesele populaţiei sale. Viitoarele politici ar trebui să se elibereze de sindromul introspecţiei, care a caracterizat activitatea Europei de la Tratatul de la Roma din 1957 încoace. În prezent, UE ar trebui să privească în direcţia economiei globalizate cu hotărârea de a juca un rol deplin, ţinând seama de deplasarea centrului de greutate către Asia şi către ţările cu economie emergentă, mai ales aşa-numitele ţări BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China). De asemenea, UE ar trebuie să îşi dezvolte cooperarea economică cu ţările vecine, în contextul politicii europene de vecinătate, inclusiv în cadrul Parteneriatului estic şi al Uniunii pentru Mediterana, în scopul extinderii zonei de liber schimb. Respectarea principiilor pieţei deschise ar trebui să fie o condiţie pentru încheierea acestor acorduri de parteneriat. În acelaşi timp, aprofundarea şi finalizarea pieţei interne sunt esenţiale pentru menţinerea rolului UE de lider pe piaţa mondială.

3.13.2   Europa are şi datoria de a aborda problemele globale şi de a contribui la stabilirea ritmului şi direcţiei globalizării. UE s-a alăturat altor blocuri comerciale majore în demersul său de liberalizare a schimburilor comerciale pe piaţa mondială a mărfurilor şi serviciilor. UE negociază în prezent acorduri de liber schimb cu Coreea, ASEAN şi India. Progresele înregistrare în cadrul Consiliului Economic Transatlantic au fost, de asemenea, pozitive. Această strategie reflectă în parte lipsa convingerii că negocierile din cadrul Rundei Doha se vor încheia cu succes într-un termen scurt. De fapt, o astfel de abordare bilaterală ar putea mina chiar baza negocierilor comerciale multilaterale. Trebuie să se insiste asupra provocării politice pe care o constituie reciprocitatea în deschiderea pieţelor internaţionale, iar încheierea Rundei Doha ar trebui să rămână o prioritate. CESE face apel la Comisia Europeană şi la liderii guvernelor statelor membre ca, în cadrul discuţiilor de liberalizare a comerţului, să insiste pe lângă guvernele statelor terţe în favoarea respectării drepturilor omului şi a convenţiilor OIM, precum şi a protecţiei resurselor naturale, economice şi culturale.

3.13.3   Este de dorit, şi este chiar o necesitate urgentă, ca UE să dispună de o protecţie unică şi unitară a brevetului comunitar. Drepturile de proprietate intelectuală trebuie consolidate, iar comerţul cu copiile ilegale ale produselor de marcă trebuie combătut eficient (11).

3.13.4   Absenţa unei monitorizări şi supravegheri eficiente a pieţei în cadrul UE a fost evidenţiată în ultimii ani în contextul sesizărilor privind anumite produse alimentare şi jucării, importate din ţări terţe, care nu respectă standardele. Datorită lipsei monitorizării adecvate a mărfurilor importate din ţări terţe, consumatorii UE sunt expuşi la riscuri de sănătate şi la o calitate inferioară şi neconformă cu standardele. Acest fapt conduce şi la denaturarea concurenţei pe piaţă şi poate, de asemenea, să afecteze viitoarele investiţii şi locurile de muncă din Europa.

3.13.5   Ar trebui avută în vedere şi o strategie fermă şi coerentă, ca modalitate de protecţie a consumatorilor europeni faţă de importurile de mărfuri şi servicii din ţări terţe care nu respectă standardele tehnice, sociale şi de mediu, precum şi condiţiile de muncă. Statele membre ar trebui să se asigure că ţările cu care au încheiat acorduri comerciale respectă standardele stabilite de OIM, ONU şi agenţiile acesteia, de alte organisme internaţionale şi alte convenţii internaţionale privind drepturile individuale, libertatea de asociere, dreptul lucrătorilor de organizare şi de negociere colectivă şi abolirea muncii copiilor şi a muncii forţate.

3.13.6   Criza actuală a arătat că există o interdependenţă crescută între ţări în cadrul pieţelor financiare şi comerciale mondiale. Sistemele financiare din întreaga lume trebuie să fie consolidate prin reglementări care să promoveze prudenţa, să îmbunătăţească coordonarea şi comunicarea dintre autorităţile de monitorizare şi băncile centrale; acestea trebuie nu numai să sporească transparenţa, dar şi să asigure un control mai strict al fluxurilor de bani murdari proveniţi din droguri, criminalitate şi trafic ilegal de arme.

3.13.7   În acest context, modelul UE de dialog social ar trebui preluat de ţările din afara Uniunii, iar CESE ar trebui să accelereze eforturile de promovare a acestui concept.

3.14   Dimensiunea socială

3.14.1   Dezvoltarea în continuare a pieţei interne necesită asentimentul cetăţenilor europeni. Dimensiunea socială a pieţei interne este consolidată acum prin Carta drepturilor fundamentale, încorporată în Tratatul de la Lisabona. Aceasta ar trebui să sporească importanţa societăţii civile organizate în dezvoltarea în continuare a pieţei interne.

3.14.2   Strategia UE post 2010 ar trebui să promoveze o societate mai justă şi mai echitabilă, prezervând şi dezvoltând modelul social european, în concordanţă cu politica de dezvoltare integrată. Fiecare stat membru ar trebui să se adapteze la globalizare şi la schimbările tehnologice prin îmbunătăţirea calităţii şi a posibilităţilor de educaţie şi de formare continuă. De această dată, criza ar trebui folosită pentru a încuraja îmbunătăţirea cunoştinţelor, în vederea pregătirii forţei de muncă pentru viitor. Persoanele care nu au un loc de muncă ar trebui să aibă şansa de a se recalifica şi de a se înscrie în programe de educaţie, inclusiv în învăţământul superior, ceea ce le va permite să revină pe piaţa forţei de muncă cu şansa unor condiţii mai bune de angajare pentru ei înşişi şi, în acelaşi timp, îi va încuraja mai mult pe angajatori să investească în oferte care să răspundă noilor cereri care vor apărea pe piaţă ca urmare a noilor tehnologii din anii care vor veni. Fondul pentru globalizare şi Fondul social european ar trebui utilizate şi adaptate mai bine provocărilor de acest gen de pe piaţa internă. Având în vedere efectele crizei financiare, ar trebui să se aibă în vedere de urgenţă reformularea programelor care vizează cu precădere combaterea sărăciei.

4.   Concluzii

4.1   În contextul crizei actuale, UE trebuie să adapteze măsurile pe termen mediu şi lung cuprinse în Strategia de la Lisabona. Uniunea Europeană trebuie să adauge agendei sale de reformă structurală măsuri pe termen scurt, continuând, în acelaşi timp, să investească în viitor. Acest lucru se poate realiza în principal prin continuarea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare, în inovare şi educaţie, încurajând în mod activ schimbul liber de cunoştinţe între statele membre şi sprijinind întreprinderile (în special, IMM-urile) pentru a contribui la o piaţă unică mai dinamică. Măsurile vizând o economie mai „ecologică” sunt, de asemenea importante, fiind apte să creeze noi locuri de muncă şi noi tehnologii, să asigure, în acelaşi timp, surse alternative de energie şi să contribuie la îndeplinirea obiectivelor de protecţie a mediului. Aceasta s-ar putea realiza prin consolidarea guvernanţei la nivel european, astfel încât să se îmbunătăţească dimensiunea colectivă a Uniunii Europene şi să se evite redundanţa eforturilor şi a resurselor.

---

(1)  COM(2009) 647 final, 24.11.2009.

(2)  Pentru o privire de ansamblu asupra obstacolelor din calea pieţei unice, a se vedea studiul CESE-OPU disponibil la adresa: http://www.eesc.europa.eu/smo/news/index_en.asp.

(3)  14891/09, 23 octombrie 2009.

(4)  JO C 317, 23.12.2009, p. 80.

(5)  JO C 277, 17.11.2009, p. 6.

(6)  JO C 77, 31.3.2009, p. 15.

(7)  Internal Market Scoreboard (Tabloul de bord al pieţei interne), decembrie 2008.

(8)  „When will it really be 1992? – Specific Proposals for Completing the Internal Market” (Când vom ajunge, de fapt, în 1992 – Propuneri specifice pentru finalizarea pieţei interne), elaborat de federaţiile patronale din Olanda (VNO – NCW, MKB) (http://www.eesc.europa.eu/smo/prism/moreinformation/literature/7/index_en.asp).

(9)  JO C 317, 23.12.2009, p. 80 şi CESE 1947/2009, 17.12.2009 (TEN/356).

(10)  Study on the Impact of the Euro on Trade and Foreign Direct Investment (Studiu privind impactul euro asupra schimburilor comerciale şi a investiţiilor directe străine) (http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication12590_en.pdf).

(11)  JO C 116, 28.4.1999, p. 35 şi JO C 221, 7.8.2001, p. 20.

---

---