31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 77/73

1.1

Schimbările climatice constituie una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă lumea în secolul XXI. Pentru a se evita schimbări climatice catastrofale, emisiile globale de gaze cu efect de seră vor trebui reduse substanțial, iar emisiile țărilor dezvoltate vor trebui să scadă până la mijlocul secolului cu 60-80 % în raport cu nivelul din 1990.

1.2

Negocierile internaționale privind schimbările climatice lansate în Bali în decembrie 2007 sunt extrem de importante, întrucât acestea vor avea o influență decisivă asupra amplorii acțiunilor care vor fi întreprinse la nivel mondial până în 2020. Este vital ca aceste negocieri să conducă la rezultate pozitive la Copenhaga, în 2009.

1.3

UE și-a fixat ca obiectiv obligatoriu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20 % până în 2020, față de 1990, și a prezentat în cadrul negocierilor oferta reducerii acestor emisii cu mai mult, și anume cu 30 % sub nivelul din 1990, dacă alte țări își vor lua angajamente similare. În consecință, Comisia a prezentat propuneri în cadrul pachetului de măsuri energetice din 23 ianuarie 2008, preconizând acțiuni în vederea atingerii obiectivului de reducere a acestor emisii cu 20-30 %.

1.4

Comitetul susține pe deplin inițiativa UE din cadrul negocierilor în general, și mai cu seamă angajamentul unilateral al acesteia, menit să dea avânt negocierilor, de a atinge un obiectiv de reducere cu 20 % a emisiilor până în 2020.

1.5

Comitetul consideră însă că provocarea reprezentată de schimbările climatice este atât de gravă încât trebuie depuse toate eforturile pentru a progresa în acest domeniu. UE ar trebui să aibă ca obiectiv reducerea propusă în mod condiționat, de 30 % până în 2020 și negocierile ar trebui să asigure angajamente comparabile din partea celorlalte țări dezvoltate, precum și angajamente semnificative din partea economiilor în curs de dezvoltare, a căror cotă de emisii se află în creștere rapidă.

1.6

Pentru a avea maximum de influență asupra negocierilor, UE trebuie să-și poată dovedi credibilitatea prin atingerea obiectivelor la care se angajează. Înainte de sfârșitul anului 2008 trebuie să fie deja instituit un pachet de măsuri pentru obținerea obiectivului de reducere cu 20 %.

1.7

Comitetul consideră că, pentru atingerea obiectivului de reducere cu 30 % până în 2020 (în opinia sa, adevăratul obiectiv), va fi probabil nevoie de un set suplimentar de măsuri la nivel național și european. Comitetul insistă asupra necesității de a se face cât mai rapid pași pe calea elaborării unui al doilea set de măsuri care ar putea asigura reducerea cu 30 %.

1.8

Comitetul așteaptă cu interes viitoarele propuneri ale Comisiei privind adaptarea la schimbările climatice și recomandă ca acestea să fie completate cu strategii de adaptare națională, elaborate de fiecare stat membru.

1.9

Comitetul recomandă desfășurarea de noi inițiative pentru a sprijini consolidarea capacității și transferul de tehnologie în domeniul combaterii și adaptării la schimbările climatice.

1.10

Pentru a se răspunde în mod adecvat la schimbările climatice, va fi nevoie de modificări esențiale în economia mondială, precum și în fluxurile de investiții. Comitetul recomandă analiza mai detaliată a gamei de resurse necesare și a mecanismelor publice și private adecvate, necesare pentru gestionarea acestor fluxuri. Comitetul observă că amploarea eforturilor și capacității manageriale necesare pentru această situație sunt comparabile cu acelea cerute de planul Marshall pentru reconstrucția Europei după cel de-al doilea Război Mondial. În această situație, UE ar trebui să fie unul dintre inițiatorii majori ai acestui plan necesar.

1.11

Va fi în special nevoie de fonduri în sprijinul măsurilor de atenuare și adaptare din țările în curs de dezvoltare. Extinderea mecanismului de dezvoltare ecologică (MDE) poate reprezenta o sursă de fonduri, dar criteriile și implementarea acestuia trebuie înăsprite. Europa ar putea asigura o parte din resursele necesare prin scoaterea la licitație a permiselor de comercializare a dreptului de emisie a dioxidului de carbon.

1.12

Este nevoie să intre în acțiune organismele publice de toate felurile și la toate nivelurile, precum și consumatorii și publicul în general.

1.13

Uniunii îi este rezervat un rol crucial în orientarea și orchestrarea acestei vaste transformări. Solicităm tuturor instituțiilor UE să contribuie din plin la atingerea obiectivului climatic al UE. Comitetul va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a mobiliza ajutorul societății civile în acest uriaș efort comun.

1.14

Trebuie stabiliți cât mai repede cu putință parametrii acordului la scară globală care urmează a fi încheiat în cadrul negocierilor internaționale din următoarele 18 luni, astfel încât eforturile politice să se poată concentra asupra modalităților de comunicare a acestei mize și de asigurare a sprijinului necesar, a încrederii și angajării tuturor componentelor societății, la nivel mondial, în scopul realizării mutațiilor majore care se impun. Acest acord nu se poate obține în spatele ușilor închise, ci prin implicarea tuturor componentelor societății. Măsurile de reducere trebuie să se dovedească a fi realiste, valide din punct de vedere economic și social și realizabile la termen.

2.1

Schimbările climatice constituie una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă lumea în secolul XXI. Cel de-al 4-lea Raport de evaluare al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbare Climatică (IPCC), publicat în 2007, a trecut în revistă schimbările care au avut deja loc ca urmare a creșterii enorme a emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de oameni în ultimele două secole, și a prevăzut noi schimbări alarmante, dacă nu se acționează imediat pentru a se limita nivelul global de emisii în următorii ani. IPCC și-a exprimat opinia că obiectivul global ar trebui să fie păstrarea temperaturii medii a planetei la un nivel care să nu depășească cu mai mult de 2 °C nivelul preindustrial, în scopul evitării unor efecte catastrofale. Pentru atingerea acestui obiectiv, emisiile globale de gaze cu efect de seră vor trebui reduse substanțial, iar emisiile țărilor dezvoltate vor trebui să scadă până la mijlocul secolului cu 60-80 % sub nivelul din 1990.

2.2

Comunitatea internațională se străduiește de 20 de ani să se pună de acord asupra unui plan de acțiune colectiv pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Convenția cadru privind schimbările climatice a fost acceptată la Rio în 1992 și a fost ulterior consolidată de Protocolul de la Kyoto din 1997, care angaja țările semnatare în eforturi specifice pentru a reduce emisiile până în 2012. Cu toate acestea, este general recunoscut că aceste acorduri și acțiuni reprezintă numai un început și că va fi nevoie de acțiuni mult mai viguroase și mai extinse în anii următori pentru a se atinge obiectivul până la mijlocul secolului. Prin urmare, negocierile internaționale privind schimbările climatice lansate în Bali în decembrie 2007 sunt extrem de importante, deoarece vor avea o influență decisivă asupra amplorii acțiunilor care vor fi întreprinse la nivel mondial până în 2020. Este vital ca aceste negocieri să conducă la rezultate pozitive la Copenhaga, în 2009.

2.3

Obiective pentru 2020. Foaia de parcurs din Bali face referire la o secțiune a celui de-al 4-lea Raport de Evaluare al IPCC în care se demonstrează că pentru țările dezvoltate vor fi necesare până în 2020 reduceri de 25-40 % față de nivelul din 1990 pentru atingerea obiectivului pe termen lung de limitare a încălzirii globale la cel mult 2 grade deasupra temperaturii dinainte de epoca industrială.

2.4

Evident, țările dezvoltate vor fi cele care trebuie să întreprindă reduceri severe, în cifre absolute, ale emisiilor, dat fiind că, proporțional cu numărul de locuitori, acestea au fost și rămân cei mai mari factori generatori de schimbări climatice. Europa va trebui să-și aducă contribuția. Este necesar ca Statele Unite să fie readuse în circuitul strategiilor internaționale și să se angajeze în mod real la reducerea emisiilor. De asemenea, Rusia va trebui să contribuie, acceptând un obiectiv mai realist decât în runda de la Kyoto.

2.5

UE joacă un rol major în cadrul acestor negocieri. Consiliul a adoptat o perspectivă pe termen lung de reducere a emisiilor țărilor dezvoltate cu 60 până la 80 % până în 2050. Ca măsură intermediară pentru atingerea acestui obiectiv pe termen lung, UE și-a fixat ca obiectiv obligatoriu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20 % până în 2020, față de 1990, și a prezentat în cadrul negocierilor oferta reducerii acestor emisii și mai mult, și anume cu 30 % sub nivelul din 1990, dacă alte țări își vor lua angajamente similare. În consecință, Comisia a prezentat propuneri în cadrul pachetului de măsuri energetice din 23 ianuarie 2008, preconizând acțiuni în vederea atingerii obiectivului de reducere a acestor emisii cu 20-30 %.

2.6

Este de asemenea tot mai important ca țările în curs de dezvoltare să își ia la rândul lor angajamente serioase pentru a contribui la limitarea schimbărilor climatice. Marile economii emergente ale Chinei, Indiei, Braziliei și a altor câteva alte state sunt deja sau devin rapid producători semnificativi de gaze cu efect de seră; va fi important ca acestea să-și gestioneze economiile în așa fel încât să limiteze rata de creștere a emisiilor mult sub nivelul la care s-a ajuns pe baza modelului antreprenorial actual.

2.7

Esența acordului global avut în vedere de către negociatori este ca țările dezvoltate să se angajeze în direcția unor obiective și măsuri ambițioase pentru reducerea emisiilor proprii, și totodată să ofere sprijin financiar și tehnologic țărilor în curs de dezvoltare în schimbul angajamentului acestora de a-și gestiona creșterea și dezvoltarea, în așa fel încât să limiteze cât mai mult posibil creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră.

3.1

CESE a urmărit de la bun început atât evoluția generală a negocierilor, cât și pachetul de măsuri propus de Comisie pentru a permite UE să-și îndeplinească propriile angajamente. Pentru a urmări îndeaproape negocierile, Comitetul a trimis mici delegații din partea societății civile europene, ca parte a delegațiilor UE, la Conferința părților Convenției ONU din Bali și la ședința ulterioară sesiunii intermediare de la Bonn. CESE utilizează, de asemenea, contactele cu organizații ale societății civile și cu grupări din alte țări-lider în domeniu, pentru a studia mai în amănunt pozițiile adoptate de acestea și rolul pe care îl poate juca societatea civilă în promovarea acordului și implementării.

3.2

Comitetul trece în revistă diferitele elemente ale pachetului Comisiei privind clima și energia în mai multe avize separate la care se face trimitere și care sunt rezumate în acest aviz cu caracter general. În prezentul aviz din proprie inițiativă, Comitetul analizează atât progresele și perspectivele negocierilor în general, cât și rolul jucat de Europa. După adoptarea avizului, Comitetul intenționează să organizeze evenimente în cadrul ședințelor de negociere care vor avea loc la Poznań în decembrie 2008 și la Copenhaga în decembrie 2009, pentru a ajuta societatea civilă să înțeleagă și să reacționeze la negocierile în curs.

3.3

Foaia de parcurs pentru negocieri stabilită în Bali identifica patru elemente esențiale ale negocierilor:

3.4

Comentariile din prezentul aviz sunt structurate în jurul acestor patru elemente.

4.1

Obiective. Comitetul se declară de acord cu aprecierea IPCC conform căreia reducerea emisiilor țărilor dezvoltate cu 25 până la 40 % față de nivelul din 1990 reprezintă un obiectiv suficient de ambițios până în anul 2020. Obținerea unor reduceri mai ample înainte de 2020 ar fi probabil imposibilă în momentul de față.

4.2

Comitetul susține pe deplin poziția de lider pe care UE și-a asumat-o în cadrul negocierilor. Comitetul găsește lăudabil spiritul de inițiativă dovedit de UE prin angajamentul unilateral al acesteia de a atinge un obiectiv de reducere cu 20 % a emisiilor până în 2020, menit să dea avânt negocierilor. Comitetul consideră însă că gravitatea schimbărilor climatice impune asumarea tuturor eforturilor pentru a atinge reducerea propusă în mod condiționat, de 30 % până în 2020, precum și pentru a asigura în cursul negocierilor angajamente comparabile din partea celorlalte țări dezvoltate, alături de angajamente semnificative din partea economiilor în curs de dezvoltare, a căror cotă de emisii se află în creștere rapidă.

4.3

Dacă rezultatul negocierilor va fi redus la un angajament de numai 20 % pentru UE și angajamente relativ modeste din partea celorlalte state, din punctul de vedere al Comitetului, acest lucru va reprezenta un grav eșec.

4.4

Punerea în aplicare. Pentru UE, măsurile propuse de către Comisie în pachetul pentru climat și energie reprezintă un plan de implementare pozitiv și extrem de constructiv, în scopul atingerii obiectivului european de reducere a emisiilor cu 20 % înainte de 2020. Comitetul a elaborat avize separate privind fiecare dintre elementele acestui plan. Pe scurt, Comitetul susține toate elementele acestui plan, cu următoarele comentarii:

4.5

Uniunea Europeană a investit multă încredere și capital politic pentru a face din sistemul său de limitare și de comercializare a cotelor de emisii un instrument esențial de garantare a reducerilor necesare ale emisiilor. Sistemul UE de comercializare a cotelor de emisii (ETS) a devenit deja cel mai mare sistem de comercializare a cotelor de emisii la nivel mondial și urmează să se dezvolte și mai mult după 2012. Până acum, însă, acest sistem nu avut decât un impact limitat asupra emisiilor europene, având în vedere că plafoanele și alocațiile inițiale generoase au generat un preț foarte redus al emisiilor de dioxid de carbon. Pe măsură ce plafoanele au devenit mai restrictive, prețul dioxidului de carbon a început să crească și, alături de alți factori care determină creșterea prețului combustibililor fosili, va avea probabil un impact mai mare asupra producției de energie în Europa și asupra altor sectoare industriale.

4.6

Comitetul este în general de părere că prin consolidarea sistemului de comercializare a cotelor de emisii se va obține un efect pozitiv asupra întreprinderilor și a ocupării forței de muncă din Europa, încurajându-se dezvoltarea rapidă a multor procese și produse cu emisii reduse și eficiente din punct de vedere energetic, care vor deveni în viitor lideri pe piață. Acest fapt va crește gradul de ocupare a forței de muncă, va reduce dependența de import a Europei și îi va spori siguranța energetică.

4.7

UE s-a aflat până acum pe o poziție fruntașă în domeniu, însă obiectivul-cheie trebuie să devină încurajarea dezvoltării de sisteme de comercializare în SUA și în alte țări și relaționarea tuturor acestor sisteme pentru a realiza o piață comună mondială a dioxidului de carbon. Dezvoltarea unei piețe reale a dioxidului de carbon la nivel global ar putea juca un rol major în asigurarea reducerii emisiilor mondiale în modul cel mai eficient și mai puțin costisitor. Comitetul sprijină cu convingere inițiativa ICAP (Parteneriatul internațional de acțiune pentru carbon), care are ca scop obținerea unei evoluții armonioase a diferitelor sisteme de comercializare a cotelor de dioxid de carbon din diverse colțuri ale lumii înspre o piață globală unică. Pe măsură ce va prinde contur o piață internațională a dioxidului de carbon în cadrul unui sistem mondial de limitare a emisiilor, va scădea riscul ca sistemul de comercializare existent doar în Europa să dăuneze competitivității acesteia.

4.8

Ar putea fi utile și acorduri internaționale sectoriale, care să stabilească planuri și strategii mai detaliate pentru asigurarea reducerii progresive a emisiilor generate de sectoarele principale și de produsele acestora. Acesta ar trebui însă privit numai ca sprijin în vederea implementării valorilor-țintă naționale, ferm stabilite la nivel internațional, și nu ca alternativă la obiectivele naționale obligatorii, deoarece s-a dovedit în ultimii 20 de ani că acordurile sectoriale încheiate în mod voluntar în acest domeniu generează rezultate prea puține și tardive, pe lângă faptul că nu se poate asigura aplicarea eficientă a acestora.

4.9

În ceea ce privește transporturile, Comitetul își reafirmă poziția conform căreia temelia unei strategii pe termen lung a durabilității în transporturi trebuie să o constituie reevaluarea fundamentală de către conducătorii auto profesioniști a cererii de transport și a modului în care politicile de planificare teritorială, de infrastructură și de transport în comun ar putea, în timp, să suprime creșterea nesăbuită a cererii de transport și în cele din urmă chiar să o reducă. Planificarea nu ar trebui să pornească de la ideea că intensificarea traficului este inevitabilă și că unicul mod de limitare a emisiilor provenite din transporturi rezidă în îmbunătățirea tehnică a combustibililor și a motoarelor — chiar dacă acestea sunt foarte importante.

4.10

În ceea ce privește măsurile tehnice, Comitetul consideră că ar trebui definite obiective stricte în materie de reducere a emisiilor din sectorul automobilelor nu numai pe termen scurt (120g de CO2 pe km până în 2012/2015), ci și pe termen mediu, astfel încât emisiile să se reducă substanțial până în 2020 (6). În același timp, ar trebui sprijinite mai mult dezvoltarea și introducerea rapidă a vehiculelor fără emisii de dioxid de carbon, care funcționează cu electricitate sau cu hidrogen.

4.11

Comitetul are o viziune mai puțin optimistă decât Comisia cu privire la posibilitatea atingerii unui obiectiv de 10 % pentru biocarburanți. Având în vedere problemele legate de producerea majorității biocarburanților în ceea ce privește potențialul acestora de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și impactul social și asupra mediului al producerii acestora, vor trebui stabilite criterii de durabilitate mai stricte decât cele propuse de Comisie, astfel încât biocarburanții să nu fie introduși decât în măsura în care influențează în mod real și semnificativ reducerea emisiilor de carbon și nu impun presiuni inacceptabile asupra terenurilor agricole și producției alimentare. Mai mult, considerațiile economice sugerează actualmente tot mai limpede că utilizarea biomasei pentru producerea de electricitate sau căldură (cel puțin în prezent și în viitorul apropiat) este mult mai eficientă decât utilizarea acesteia sub formă de biocarburanți.

4.12

Măsuri adiționale pentru atingerea obiectivului de 30 %.Comitetul consideră că, dacă pachetul de măsuri este adoptat înainte de sfârșitul anului 2008 și punerea în aplicare a acestuia debutează în 2009, sunt șanse reale ca UE să-și atingă obiectivul de reducere a emisiilor cu 20 % până în 2020.

4.13

Comitetul se îndoiește însă de posibilitatea realizării obiectivului de reducere a emisiilor cu 30 % până în 2020, doar prin adoptarea unor obiective mai ambițioase pentru elementele separate din cadrul pachetului și prin utilizarea sporită a creditelor din cadrul mecanismului de dezvoltare nepoluantă, așa cum sugerează în prezent Comisia. Comitetul consideră că pentru atingerea acestui obiectiv mai ambițios va fi probabil necesară o gamă mai largă și mai completă de măsuri, atât la nivel european, cât și la nivelul statelor membre.

4.14

La nivel european, Comitetul sugerează că este necesară prezența următoarelor elemente într-un pachet suplimentar de măsuri:

4.15

La nivelul statelor membre, în vederea punerii în aplicare a acordului privind partajarea sarcinilor, Comitetul consideră că statele membre și liderii lor politici trebuie să implice mult mai mult publicul larg, întreprinderile, sindicatele și alte organizații ale societății civile în cadrul parteneriatului, pentru a le determina să participe la efortul comun care trebuie realizat.

4.16

Pentru a spori credibilitatea UE la nivel internațional, este extrem de important ca toate statele membre să întreprindă cât mai multe eforturi pentru a se asigura că vor fi realizate nu numai obiectivul global stabilit la Kyoto pentru UE-15, ci și obiectivele individuale stabilite la Kyoto pentru 2012. În ultimul său raport intermediar privind realizarea obiectivelor de la Kyoto (7), Comisia precizează că doar 3 dintre statele membre ale UE-15 sunt pe cale să-și îndeplinească obiectivele utilizând politicile naționale existente, iar 8 ar trebui să-și atingă obiectivele „dacă se ține cont de efectul mecanismelor de la Kyoto, al puțurilor de carbon și al politicilor și măsurilor naționale suplimentare, care fac deja obiectul discuțiilor”. Trei state membre nu vor fi capabile să-și îndeplinească obiectivul asumat în temeiul Protocolului de la Kyoto. Mai mult, utilizarea masivă a creditelor din cadrul mecanismului flexibil de la Kyoto, în special a mecanismului de dezvoltare ecologică, demonstrează că, în numeroase state membre, evoluția atât de necesară către o societate cu emisii scăzute de dioxid de carbon nu a început încă.

5.1

Chiar în condițiile în care acțiunile de reducere a emisiilor globale în viitor vor avea succes, se prevede creșterea încălzirii globale în următoarele decenii, ca urmare a emisiilor deja existente. În replică la Cartea verde a Comisiei privind Adaptarea la schimbările climatice, Comitetul a adoptat deja un aviz pe această temă (8). Pe scurt, Comitetul consideră că UE trebuie să stabilească o strategie generală pentru gestionarea adaptării la schimbările climatice în Europa, în cadrul căreia fiecare stat membru ar trebui să conceapă planuri mai detaliate de adaptare la nivel național. De asemenea, ar trebui acordată o prioritate sporită adaptării în domeniile cercetării și analizei, în programele bugetare și de investiții, precum și în alte măsuri. Comitetul își exprimă speranța că în Cartea albă privind adaptarea, prevăzută pentru toamna lui 2008, Comisia va propune măsuri detaliate pentru a progresa în acest domeniu.

5.2

În afara Uniunii Europene, există numeroase părți ale lumii în curs de dezvoltare care vor fi afectate și mai mult de schimbările climatice, dar care dispun de mai puține resurse pentru a face față acestui fenomen. Prin urmare, Europa și alte țări membre ale OCDE trebuie să considere prioritare creșterea ajutorului financiar și alte măsuri de sprijin acordate acelor părți ale lumii care sunt deosebit de vulnerabile, pentru a le ajuta să facă față schimbărilor climatice. Considerațiile privind schimbările climatice trebuie să fie aduse în prim plan în toate politicile de dezvoltare.

5.3

Vor fi de asemenea necesare eforturi majore pentru susținerea gestionării durabile a pădurilor în țările în curs de dezvoltare și pentru reducerea presiunilor comerciale care conduc în continuare la defrișări masive în multe din sistemele climatice mondiale. CESE pregătește în prezent un aviz separat privind schimbările climatice și silvicultura.

6.1

Pentru a reuși tranziția spre o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, va trebui să se realizeze o a doua revoluție industrială. Va trebui să aibă loc o tranziție majoră spre forme mai ecologice de producție a energiei, noi tehnologii de captare a emisiilor de dioxid de carbon și de alte gaze cu efect de seră, și va trebui să se exercite o presiune continuă pentru transformarea modelelor de produse și de consum pentru a deveni mai eficiente și mai puțin consumatoare de energie. În acest scop, sectoarele publice și private vor trebui să își consolideze programele de cercetare și vor trebui să pună în aplicare programe de investiții de mare amploare pentru reechiparea industriei și transformarea produselor și serviciilor. Multe din tehnologiile necesare există deja, dar acestea trebuie puse în aplicare pe scară mult mai largă decât în prezent.

6.2

În UE va fi necesară modificarea radicală a programelor de cheltuieli ale UE și ale guvernelor pentru a susține cercetarea, dezvoltarea și investițiile în acest domeniu. De asemenea, vor fi necesare stimulente fiscale, precum și de altă natură, pentru ca întreprinderile și alte părți implicate să facă investițiile necesare.

6.3

Va fi necesar să fie identificate tipurile de tehnologie și de servicii care sunt mai adaptate pentru a permite economiilor emergente și țărilor în curs de dezvoltare să-și gestioneze dezvoltarea continuă într-un mod cât mai durabil și mai puțin intensiv la nivel de emisii de dioxid de carbon și să fie sprijinit transferul de tehnologie spre aceste economii în condiții corespunzătoare. Atunci când se identifică noi tehnologii care s-ar putea dovedi în special utile pentru țările în curs de dezvoltare pentru ca acestea să se adapteze la schimbările climatice sau pentru ca acestea să atenueze impactul dezvoltării lor viitoare asupra mediului, ar trebui să fie sprijinită introducerea rapidă a acestora la scară largă, în condiții accesibile. Trebuie subliniat faptul că economiile emergente sunt, ele însele, la originea unora dintre noile tehnologii necesare. Transferul de tehnologie nu ar trebui privit doar ca o cale cu sens unic de la nord la sud, ci și ca un mijloc de a facilita răspândirea rapidă a tehnologiilor-cheie în întreaga lume, indiferent de locul de unde acestea provin.

6.4

Comitetul invită Uniunea Europeană ca, alături de partenerii acesteia, să găsească rapid modalități de a pune la dispoziția țărilor în curs de dezvoltare, în condiții accesibile, tehnologiile cele mai avansate și mai eficiente în domeniul emisiilor de dioxid de carbon, inclusiv, în special, tehnologii din domeniul energiei electrice, al industriilor mari consumatoare de energie, al transporturilor și, de îndată ce tehnologiile vor fi puse la punct, din domeniul stocării dioxidului de carbon. Țările susceptibile de a rămâne în mare măsură dependente de generarea de energie pe bază de cărbune vor avea nevoie de ajutor în scopul utilizării celor mai moderne tehnologii „curate” de exploatare a cărbunelui și al introducerii tehnologiei captării dioxidului de carbon de îndată ce aceasta va fi perfecționată.

6.5

Sprijinul prin transfer de tehnologie ar trebui să le permită țărilor în curs de dezvoltare interesate să își gestioneze propria dezvoltare în domeniul reducerii emisiilor decât ar fi altminteri cazul și ar putea fi, în mod rezonabil, condiționat în oarecare măsură de luarea de angajamente adecvate din partea acestor țări, conform cărora acestea vor lua la rândul lor măsuri destinate să limiteze creșterea potențială a emisiilor proprii.

6.6

În paralel cu negocierile privind clima, UE și SUA vor trebui să demareze o nouă inițiativă de a liberaliza comerțul de bunuri și servicii ecologice în cadrul OMC. Această inițiativă ar trebui concepută de așa manieră încât atât țările dezvoltate, cât și țările în curs de dezvoltare și economiile emergente să se bucure de avantaje nete de pe urma liberalizării, de exemplu prin încurajarea dezvoltării (mai extinse) a tehnologiilor și serviciilor ecologice în țările în curs de dezvoltare.

7.1

Țările în curs de dezvoltare vor avea nevoie de sprijin la scară largă din partea țărilor dezvoltate pentru a-și putea îndeplini rolul în cadrul unui răspuns adecvat la provocarea reprezentată de schimbările climatice, fără a-și compromite obiectivele de dezvoltare. Va fi, în special, important să se garanteze că pe viitor, progresul țărilor în curs de dezvoltare va genera pe cât posibil emisii reduse și că nu va reproduce schema dependenței excesive de producția cu intensitate mare de emisii de dioxid de carbon, care a caracterizat (în mod negativ) dezvoltarea din nord.

7.2

Țările în curs de dezvoltare, cele mai afectate de schimbările climatice și care dispun de cele mai puține resurse pentru a gestiona adaptarea, vor avea, de asemenea, nevoie de sprijin suplimentar. Acestea vor necesita programe consolidate de protecție a zonelor costiere, de prevenire a inundațiilor, de atenuare a perioadelor de secetă, de reamenajare a terenurilor agricole, de acoperire a noilor nevoi în materie de sănătate publică etc.

7.3

Comitetul salută faptul că, la Bali, toate țările au recunoscut că vor fi necesare noi resurse, investiții și mecanisme pentru a gestiona acest transfer. Cu toate acestea, cu câteva excepții lăudabile, lumea dezvoltată nu are o reputație prea bună în îndeplinirea promisiunilor trecute de a aloca resurse suplimentare în scopul obiectivelor dezvoltării durabile. În situația de față este de importanță vitală ca toată lumea să se mobilizeze și să se angajeze resurse complet separate.

7.4

Comitetul ia notă de estimările Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice și ale altor organisme, conform cărora, odată ce programele vor fi pe deplin puse în aplicare, ar putea fi necesare resurse în valoare de câteva sute de miliarde de dolari pe an obținute din sectoarele public și privat. Comitetul recomandă ca, în orice caz, Convenția-cadru, Comisia și/sau OCDE și instituțiile financiare internaționale să ia măsuri urgente pentru a cuantifica mai precis nevoile și pentru a asigura respectarea promisiunilor și angajamentelor necesare, astfel încât să se obțină finanțările adecvate și astfel încât programele întreprinse să poată avea un impact decisiv asupra problemei mondiale a schimbărilor climatice. Veniturile obținute în urma licitării alocărilor în etapele ulterioare ale sistemului de comercializare a cotelor de emisii ar putea reprezenta o nouă sursă de finanțare, dar este puțin probabil ca acestea să fie suficiente, în sine, pentru toate obiectivele care trebuie realizate.

7.5

Mecanismul de dezvoltare nepoluantă a reușit să direcționeze noi resurse către susținerea de investiții corespunzătoare în alte țări decât cele din anexa I. Însă repartiția proiectelor a favorizat puternic China și alte economii emergente, și există mari dubii în ceea ce privește caracterul adițional și calitatea multora dintre proiecte. Pentru ca acest mecanism să poată juca un rol cât mai eficient în reducerea emisiilor de dioxid de carbon, este vital ca criteriile de acceptare a proiectelor să fie puse în aplicare și monitorizate în mod corespunzător.

7.6

Comitetul recomandă ca UE și ceilalți factori interesați să analizeze de urgență modul în care se pot elimina lacunele acestui mecanism în perioada următoare, precum și modul în care se poate da un impuls întregului program. Pe viitor, mecanismul de dezvoltare nepoluantă ar trebui să dea prioritate proiectelor care contribuie în mod semnificativ nu numai la reducerea emisiilor, ci și la încurajarea transformării în economii cu consum redus de dioxid de carbon. Mai cu seamă în economiile emergente, nu pare util să se finanțeze în continuare proiecte simple de eficientizare energetică („fructele de pe prima creangă”), care vor fi întreprinse oricum de țările respective. Pentru aceste țări o opțiune viabilă ar putea fi recurgerea la „mecanisme sectoriale de dezvoltare ecologică” — eventual în combinație cu obiective fără pierderi (9).

7.7

În întreaga lume, va fi esențial ca sectorul privat să investească masiv într-o producție mai puțin intensivă la nivel de emisii de dioxid de carbon. Măsurile luate de Europa și de guvernele naționale ar trebui să aibă ca principal obiectiv încurajarea sectorului privat să realizeze astfel de investiții.

7.8

Costurile și investițiile necesare se vor ridica la nivelul miilor de miliarde de dolari în următorii 50 de ani. Aceste sume sunt foarte mari. Cu toate acestea, investițiile de acest gen devin deja necesare pe măsură ce rezervele globale de combustibili fosili scad și prețurile cresc. Independent deci de schimbările climatice, devine tot mai important din perspectivă economică să se diversifice sursele de energie în defavoarea combustibililor fosili și să se folosească în mod mai rațional resursele rămase. De asemenea, aceleași concluzii rezultă și din considerații de securitate, dat fiind că atât scăderea resurselor de combustibili fosili, cât și schimbările climatice deja apărute reprezintă surse grave de instabilitate și de conflict în multe părți ale lumii.

7.9

Din această perspectivă, necesitatea de a răspunde prompt amenințării schimbărilor climatice nu reprezintă o povară suplimentară asupra economiei globale, ci doar un motiv în plus, foarte convingător, pentru a demara urgent transformarea economică și industrială de care este oricum nevoie. Atunci când prețul barilului de petrol era de 60 USD, raportul Stern aprecia costurile măsurilor necesare în următorii 50 de ani pentru a face față schimbărilor climatice la 1 % din PIB. În momentul de față, cu un preț al barilului de peste 100 USD, investiția în surse regenerabile și în măsuri de eficientizare pare deja mult mai interesantă în mediul de afaceri. În același sens, costul suplimentar al măsurilor necesare pentru a face față schimbărilor climatice va fi probabil mult mai scăzut, iar în unele cazuri ar putea chiar să se dovedească negativ, ceea ce înseamnă că acțiunea efectivă asupra schimbărilor climatice va reprezenta de fapt un beneficiu net pentru economia globală în anii care vor urma.

7.10

Un răspuns adecvat la provocarea mediului nu ar trebui privit deci ca o obligație enormă, descurajantă și împovărătoare care va sta în calea creșterii economice, ci mai degrabă ca o oportunitate de a fi în primele rânduri ale viitoarei revoluții economice și industriale. UE s-a situat în avangarda dezbaterii politice privind schimbările climatice; trebuie însă să întreprindă mai multe acțiuni pentru a traduce această poziție politică avansată într-un mediu de afaceri la fel de activ și de viguros, care să stimuleze întreprinderile și societățile Europei să facă investițiile necesare pentru a deveni lideri mondiali și competitori redutabili în economia cu emisii reduse de dioxid de carbon a viitorului.

7.11

S-a vorbit despre necesitatea unui nou Plan Marshall, iar Comitetul salută această comparație, întrucât ea dă o idee cu privire la amploarea provocării și a eforturilor care vor fi necesare. Este necesară o viziune de tipul Planului Marshall pentru a uni țările din întreaga lume în fața unei provocări mondiale comune, țările cele mai puternice și cele mai bogate oferind exemplul și ajutând, în același timp, celelalte țări într-un mod cât mai generos.

7.12

Este nevoie să intre în acțiune organismele naționale și publice de toate felurile și la toate nivelurile, întreprinderile de orice profil, precum și consumatorii și publicul în general.

8.1

Schimbările climatice se produc deja, iar impactul acestora este grav peste tot în lume. Se prevede o înrăutățire a acestor probleme în următorii ani, având în vedere sporirea concentrațiilor de gaze cu efect de seră și creșterea din ce în ce mai rapidă a temperaturii. Lumea are nevoie de acțiuni rapide privind stabilirea și punerea în aplicare a obiectivelor vizând reducerea, până în 2020, a emisiilor de gaze, care să ducă, în perioada următoare, la reduceri majore. Cu cât se realizează mai devreme, cu atât reducerea acestor emisii este mai eficientă, încetinind procesul de încălzire globală.

8.2

Țările dezvoltate au emisii mult mai mari pe cap de locuitor decât restul lumii și trebuie să își stabilească obiective și acțiuni mai solide pentru reducerea acestor emisii. Europa trebuie să se asigure că își va respecta angajamentele asumate pentru 2012 și după aceea să se angajeze la o reducere de 30 % până în 2020 — cea mai mare reducere propusă. Pentru a fi credibilă asumându-și aceste ambiții, ea are nevoie de un pachet de măsuri serioase și realiste, pentru a se asigura că poate să îndeplinească aceste obiective și trebuie să se pregătească încă de pe acum pentru reducerile care vor fi necesare după anul 2020.

8.3

Țările în curs de dezvoltare trebuie să fie, de asemenea, angajate, și să facă eforturi în special pentru a asigura dotarea sectoarelor cu cele mai mari niveluri ale consumului de energie din economiile emergente cu moduri de producție mai eficiente din punct de vedere energetic și cele mai mici emisii de carbon. Ele vor avea nevoie de un sprijin important și orientat din partea țărilor dezvoltate.

8.4

Parametrii acordului global care urmează a fi elaborat în cadrul negocierilor internaționale din următoarele optsprezece luni trebuie stabiliți cât mai curând posibil, astfel încât efortul politic să poată fi concentrat pe comunicarea mizei și pe obținerea de sprijin, încredere și angajament din partea tuturor segmentelor societății, în întreaga lume, pentru schimbările majore care trebuie efectuate. Acesta nu este un acord care să poată fi realizat în spatele ușilor închise, deoarece toate segmentele societății trebuie să se implice. Măsurile de reducere trebuie să se dovedească realiste, valide din punct de vedere economic și social și realizabile la termenele stabilite.

8.5

Transformarea globală necesară este comparabilă, ca amplitudine, cu revoluția industrială din ultimele două secole, care a transformat energia stocată în combustibilii fosili pentru a realiza creșteri masive ale capacităților și cantităților de producție ale societății umane. În prezent, lumea are nevoie de o a doua revoluție industrială pentru a înlocui combustibilii fosili cu alte forme de energie și pentru a maximiza eficiența energetică, astfel încât să putem atinge niveluri comparabile ale producției și creșterii economice, fără a încărca atmosfera cu niveluri insuportabile de emisii de gaze cu efect de seră. Este nevoie de investiții importante; trebuie efectuate modificări adecvate și concentrate în materie de norme, taxe, impozite și alte instrumente economice; va fi nevoie de schimbări semnificative ale comportamentului economic și ale stilului de viață al oamenilor. Fiecare trebuie să înțeleagă provocarea și să se angajeze în realizarea schimbărilor necesare.