52007PC0530

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 19.9.2007

COM(2007) 530 final

2007/0197 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

de instituire a unei Agenţii pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic

(prezentată de Comisie) {SEC(2007) 1179}{SEC(2007) 1180}

EXPUNERE DE MOTIVE

Energia electrică şi gazele sunt în centrul bunăstării Europei. Fără o piaţă europeană de energie electrică şi de gaze competitivă şi eficientă, cetăţenii Europei vor plăti preţuri excesive pentru una dintre necesităţile lor zilnice de bază. De asemenea, piaţa de energie electrică şi de gaze este esenţială pentru competitivitatea Europei, deoarece energia este un element major pentru industria europeană.

În plus, o piaţă de energie electrică şi de gaze competitivă şi eficientă este o condiţie prealabilă pentru abordarea problemei schimbărilor climatice. Numai o bună funcţionare a pieţei permite dezvoltarea unui mecanism eficient de comercializare a emisiilor şi a unei industrii bazate pe energie regenerabilă care să poată îndeplini obiectivul ambiţios convenit de Consiliul European de a asigura 20% din mixul energetic din surse de energie regenerabilă până în anul 2020.

În cele din urmă, o piaţă de energie electrică şi de gaze competitivă la nivel european este esenţială pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu energie a Europei, întrucât numai o piaţă europeană competitivă produce semnale de investiţii corespunzătoare şi oferă un acces echitabil la reţea pentru toţi investitorii potenţiali, furnizând stimulente reale şi eficiente atât pentru operatorii de reţea, cât şi pentru producători pentru a investi miliarde de euro care vor fi necesare în UE în următoarele două decenii.

Procesul de liberalizare a pieţei de energie electrică şi de gaze a început acum aproximativ 10 ani. Pe parcursul acestor 10 ani, numeroşi cetăţeni europeni au beneficiat de mai multe opţiuni şi de o concurenţă sporită, precum şi de o îmbunătăţire a serviciilor şi a securităţii. Cu toate acestea, evaluarea realizată de Comisie şi de autorităţile europene de reglementare din domeniul energetic a demonstrat că procesul de dezvoltare a unei pieţe cu adevărat competitive este departe de a se fi încheiat. În realitate, numărul cetăţenilor şi al întreprinderilor din UE care nu beneficiază de posibilitatea reală de a-şi alege furnizorul este mult prea mare. Fragmentarea pieţei în funcţie de frontierele naţionale, gradul sporit de integrare pe verticală şi concentrarea puternică a pieţei se află la baza inexistenţei unei pieţe interne veritabile.

De la intrarea în vigoare a directivelor actuale din domeniul energiei electrice şi al gazelor în iulie 2003, Comisia a monitorizat constant punerea lor în aplicare şi efectele acestora asupra pieţei şi a menţinut contacte periodice cu toate părţile interesate. În special, Comisia a publicat în fiecare an un raport de evaluare comparativă privind punerea în aplicare a pieţei interne de energie electrică şi de gaze. A organizat Forumul autorităţilor de reglementare din domeniul energetic la Florenţa şi Forumul autorităţilor de reglementare din domeniul gazelor la Madrid care au reunit periodic ministere, autorităţi naţionale de reglementare, Comisia, operatori de sisteme de transport, furnizori, consumatori, sindicate, utilizatori de reţea şi burse de electricitate.

La sfârşitul anului 2005, Consiliul European de la Hampton Court a solicitat crearea unei veritabile politici energetice europene. Ca răspuns la această solicitare, Comisia a publicat, la 8 martie 2006, o carte verde privind dezvoltarea unei politici energetice europene comune şi coerente. În urma consultării publice s-au primit 1 680 de răspunsuri. Încă din anul 2005, Comisia a demarat o anchetă privind concurenţa pe pieţele de gaze şi energie electrică. Ancheta în domeniul energiei electrice a răspuns preocupărilor exprimate de consumatori şi de noii operatori din sector privind dezvoltarea pieţelor angro de gaze şi energie electrică şi numărul limitat de opţiuni pentru consumatori. Raportul final al anchetei a fost adoptat de Comisie împreună cu un pachet amplu de măsuri care au avut ca rezultat propunerea unei noi politici energetice pentru Europa, la 10 ianuarie 2007.

Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[1] a subliniat importanţa finalizării pieţei interne a energiei electrice şi a gazelor naturale. Aceasta a fost susţinută de un raport detaliat privind piaţa internă, de rezultatele finale ale anchetei sectoriale în materie de concurenţă şi de analize aprofundate ale situaţiei existente pe pieţele naţionale de energie electrică şi gaze. În paralel, Comisia a realizat o evaluare a impactului pentru a analiza opţiunile strategice privind finalizarea pieţei interne a gazelor şi energiei electrice. Evaluarea impactului a inclus o consultare a părţilor interesate. În total, 339 de chestionare au fost completate de organizaţii având sediul în 19 ţări. În plus, 73 de chestionare au fost primite de organizaţii care nu sunt legate de o anumită ţară. Au avut loc interviuri cu alte 56 de părţi interesate, în principal societăţi care ar putea fi afectate de separarea activelor lor sau de multiplicarea cerinţelor privind transparenţa.

Consiliul European de primăvară din 2007 a invitat Comisia să propună măsuri suplimentare, în special în ceea ce priveşte:

- separarea efectivă a activităţilor de furnizare şi producţie, pe de o parte, de operaţiunile de exploatare a reţelei, pe de altă parte;

- o mai bună armonizare a atribuţiilor autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei şi consolidarea independenţei acestora;

- înfiinţarea unui mecanism independent care să faciliteze cooperarea autorităţilor naţionale de reglementare;

- crearea unui mecanism destinat operatorilor de sisteme de transport pentru a îmbunătăţi coordonarea funcţionării reţelelor şi a dezvolta securitatea acestora, comerţul transfrontalier şi exploatarea reţelelor, precum şi

- o transparenţă sporită a operaţiunilor de pe piaţa energiei.

Consiliul European a subliniat, de asemenea, nevoia de a consolida siguranţa aprovizionării într-un spirit de solidaritate între statele membre.

În Rezoluţia privind perspectivele pieţei interne a gazelor şi energiei electrice, adoptată la 10 iulie 2007, Parlamentul European şi-a exprimat sprijinul politic puternic în favoarea unei politici energetice comune, considerând că „disocierea proprietăţii reţelelor de transport este cel mai eficient instrument de a promova investiţiile în infrastructură într-un mod nediscriminatoriu, acces echitabil la reţea pentru noii operatori şi transparenţă pe piaţă”. Cu toate acestea, Parlamentul a subliniat că sunt necesare şi alte măsuri şi că diferenţele existente între piaţa energiei electrice şi cea a gazelor ar putea necesita modalităţi de punere în aplicare diferite. Parlamentul a invitat, de asemenea, la îmbunătăţirea „cooperării dintre autorităţile naţionale de reglementare la nivelul UE, prin intermediul unei entităţi UE, ca mod de a promova o abordare mai europeană a reglementării privind aspectele transfrontaliere”.

Consiliul autorităţilor de reglementare în domeniul energetic (CEER) a salutat comunicarea Comisiei din 10 ianuarie şi a sprijinit puternic apelul la o nouă legislaţie europeană în vederea relansării proiectului de piaţă unică în domeniul energiei. La 6 iunie 2007, autorităţile europene din domeniul energetic au publicat un set de şase lucrări în care şi-au prezentat poziţia privind principalele aspecte referitoare la noua legislaţie privind energia. Acestea au susţinut, în special, propunerile Comisiei privind consolidarea supravegherii normative independente la nivel naţional şi european şi privind separarea efectivă a reţelelor de transport. Autorităţile de reglementare au recomandat clar că separarea proprietăţii privind transportul trebuie, în principiu, să fie modelul prevăzut în noua legislaţie europeană şi trebuie să se aplice atât pentru energia electrică, cât şi pentru gazele naturale.

Aceste elemente au fost pe deplin luate în considerare la pregătirea prezentelor propuneri, care sunt rezumate în cele ce urmează.

1. SEPARAREA EFECTIVă A ACTIVITăţILOR DE FURNIZARE şI PRODUCţIE, PE DE O PARTE, DE OPERAţIUNILE DE EXPLOATARE A REţELEI, PE DE ALTă PARTE

1.1. Dispoziţiile existente privind separarea nu sunt suficiente pentru a asigura o bună funcţionare a pieţei

Legislaţia existentă prevede ca operaţiunile de exploatare a reţelei să fie separate din punct de vedere juridic şi funcţional de activităţile de furnizare şi generare sau producţie. Statele membre s-au supus acestei cerinţe prin instituirea de structuri de organizare diferite. Mai multe state membre au înfiinţat o societate complet separată pentru exploatarea reţelei, în timp ce altele au creat o entitate juridică în cadrul unei întreprinderi integrate. Prevederile privind separarea juridică şi funcţională au contribuit pozitiv la crearea pieţelor competitive de energie electrică şi de gaze din mai multe state membre.

Cu toate acestea, experienţa a demonstrat că, în cazul în care operatorul de sistem de transport este o entitate juridică din cadrul unei întreprinderi integrate, apar trei tipuri de probleme.

În primul rând, operatorul de sistem de transport poate arăta o atitudine mai favorabilă societăţilor care îi sunt afiliate decât părţilor terţe concurente. De fapt, întreprinderile integrate pot folosi activele reţelei pentru a face mai dificilă intrarea pe piaţă a concurenţilor. Motivul care stă la baza acestei situaţii este faptul că separarea juridică şi funcţională nu rezolvă conflictul fundamental de interese din cadrul întreprinderilor integrate, care provine din faptul că furnizorii şi producătorii urmăresc să-şi sporească cât mai mult vânzările şi cota de piaţă, în timp ce operatorul de reţea este obligat să ofere concurenţilor un acces nediscriminatoriu. Acest conflict de interese inerent este aproape imposibil de controlat prin mijloace de reglementare, deoarece independenţa operatorului de sistem de transport din cadrul unei întreprinderi integrate nu poate fi monitorizată fără reglementări excesiv de împovărătoare şi deranjante.

În al doilea rând, conform normelor de separare actuale, accesul nediscriminatoriu la informaţii nu poate fi garantat, deoarece operatorii de sisteme de transport nu pot fi împiedicaţi în mod eficient să dezvăluie informaţii sensibile legate de piaţă ramurii de producţie sau furnizare a întreprinderii integrate.

În al treilea rând, stimularea investiţiilor în cadrul unei întreprinderi integrate este distorsionată. Operatorii de reţea integraţi pe verticală nu sunt stimulaţi să dezvolte reţeaua spre beneficiul general al pieţei, aceasta facilitând intrarea pe piaţă unor noi agenţi economici de producţie sau furnizare; dimpotrivă, aceştia au un interes intrinsec să limiteze noile investiţii atunci când acestea ar putea fi în avantajul concurenţilor şi ar putea aduce o nouă concurenţă pe „piaţa naţională” a operatorului tradiţional. În schimb, deciziile privind investiţiile ale întreprinderilor integrate pe verticală tind să favorizeze nevoile întreprinderilor de furnizare afiliate. Astfel de întreprinderi par reticente în special în ceea ce priveşte creşterea capacităţii interconectării sau a importului de gaze, ceea ce conduce la o concurenţă mai mare pe piaţa locală, în detrimentul pieţei interne.

În concluzie, o întreprindere care rămâne integrată pe verticală are o tendinţă intrinsecă de a subinvesti în noile reţele (temându-se că asemenea investiţii ar ajuta concurenţii să prospere pe piaţa „sa” naţională) şi, dacă este posibil, de a-şi privilegia propriile societăţi de vânzări în ceea ce priveşte accesul pe piaţă. Acest fapt dăunează competitivităţii Uniunii Europene şi siguranţei aprovizionării şi compromite realizarea obiectivelor sale în domeniul schimbărilor climatice şi al protecţiei mediului.

Cifrele privind investiţiile din ultimii ani arată următoarele: partea din încasările provenite din tarifele de congestionare transfrontalieră care a fost reinvestită în noi interconectări a fost semnificativ mai redusă în cazul întreprinderilor integrate pe verticală decât în cazul celor complet separate. O separare efectivă elimină distorsionarea stimulentelor de investiţii tipice operatorilor de sisteme de transport integraţi pe verticală. Se promovează astfel siguranţa aprovizionării. Comisia a observat că separarea efectivă a operatorilor de sisteme de transport stimulează activitatea de investiţii a acestora. În consecinţă, statele membre în cauză au atras noi investitori în infrastructură care, de exemplu, construiesc terminale pentru gaze naturale lichefiate (GNL).

Mai mult decât atât, în ultimii ani, preţul energiei electrice pe diferite pieţe arată avantajele separării proprietăţii: pe parcursul ultimilor 10 ani, întreprinderile integrate pe verticală au crescut şi mai mult preţurile şi au menţinut preţuri mai ridicate decât societăţile complet separate.

1.2. O separare mai eficientă a operatorilor de sisteme de transport este, aşadar, în mod evident necesară

Propunerea concretă în această privinţă arată clar faptul că opţiunea preferată a Comisiei rămâne separarea proprietăţii. În practică, aceasta înseamnă că statele membre trebuie să se asigure că persoana sau persoanele implicate în conducerea unei întreprinderi de furnizare nu pot să aibă în acelaşi timp interese sau să exercite drepturi asupra unui operator de sistem de transport sau asupra unui sistem de transport. Această dispoziţie se aplică şi în sens invers, adică implicarea în conducerea unui operator de sistem de transport exclude posibilitatea de a deţine interese sau de a exercita drepturi asupra unei întreprinderi de furnizare.

Această opţiune permite apariţia unei situaţii în care aceeaşi entitate, de exemplu un fond de pensii, deţine interese minoritare fără putere de control atât în cadrul unui operator de sistem de transport, cât şi în cadrul unei întreprinderi de furnizare. Cu toate acestea, un astfel de acţionar minoritar nu poate avea drepturi de blocare în ambele întreprinderi, nu poate numi membri în consiliile de administraţie şi nici nu poate fi membru în consiliile de administraţie ale ambelor întreprinderi. Prin realizarea unei separări clare de proprietate între operatorii de sisteme de transport şi orice întreprindere de furnizare, această opţiune este modalitatea cea mai eficientă şi stabilă de a obţine separarea efectivă a reţelei de transport şi astfel de a rezolva conflictul de interese inerent.

Pentru punerea în aplicare a acestei opţiuni, statele membre pot alege următoarea modalitate, prin care se pot păstra în întregime interesele acţionarilor întreprinderilor integrate pe verticală. Acţiunile întreprinderii integrate pe verticală pot fi împărţite în acţiuni ale societăţii deţinătoare a sistemului de transport, pe de o parte, şi acţiuni ale societăţii de furnizare, pe de cealaltă parte. Ulterior, aceste acţiuni pot fi atribuite acţionarilor fostei întreprinderi integrate pe verticală.

În timp ce Comisia consideră că separarea proprietăţii rămâne opţiunea preferată, oferă totuşi o opţiune alternativă pentru statele membre care aleg să nu urmeze această cale. Însă această opţiune trebuie să furnizeze aceleaşi garanţii privind independenţa de acţiune a reţelei în cauză şi acelaşi nivel de stimulare a reţelei de a investi în infrastructuri noi care ar putea fi în avantajul concurenţilor. Această opţiune, o derogare de la abordarea de bază privind separarea proprietăţii, este cunoscută drept „operatorul de sistem independent”. Aceasta permite întreprinderilor integrate pe verticală să-şi păstreze proprietatea asupra activelor reţelei, dar prevede ca reţeaua de transport în sine să fie administrată de un operator de sistem independent – o întreprindere sau o entitate complet separată de întreprinderea integrată pe verticală – care îndeplineşte toate funcţiile unui operator de reţea. În plus, pentru a garanta că operatorul rămâne şi acţionează în totală independenţă de întreprinderea integrată pe verticală, este necesar să se stabilească o reglementare şi o monitorizare permanentă a cadrului de reglementare.

În unele cazuri, întreprinderile integrate pe verticală pot fi obligate să renunţe la unele dintre activele lor, în special la reţelele de transport, sau să cedeze exploatarea acestor active unei părţi terţe, pentru a se supune cerinţelor propuse în vederea realizării unei separări efective. Însă, dacă se doreşte asigurarea unei independenţe totale a operatorilor de sisteme de transport, nu pare să existe nicio alternativă la opţiunile propuse.

Cele două opţiuni se aplică în acelaşi fel sectorului de energie electrică şi celui de gaze. Deşi recunoaşte că, în general, progresul înregistrat pentru realizarea separării proprietăţii este în prezent mai avansat în sectorul energiei electrice în UE, Comisia nu a găsit niciun argument convingător care să justifice abordări diferite ale celor două sectoare. În special, conflictul fundamental de interese dintre activităţile de furnizare şi producţie, pe de o parte, şi exploatarea şi dezvoltarea reţelei, pe de altă parte, se aplică în egală măsură ambelor sectoare. În plus, factorul cheie pentru încheierea de acorduri de furnizare pe termen lung cu producătorii de gaze din amonte nu este proprietatea asupra reţelei, ci existenţa unei baze solide de consumatori. De aceea, UE va rămâne fără îndoială o piaţă de aprovizionare cu gaze deosebit de atractivă, indiferent de structura de proprietate a societăţilor cumpărătoare care, odată realizată separarea efectivă, vor putea concura în sectorul gazelor în condiţii de egalitate. Mai mult decât atât, Comisia recunoaşte că, spre deosebire de transportul de energie electrică, transportul de gaze implică mişcarea fizică a moleculelor de gaz prin gazoducte. Prin urmare, operatorii de sisteme de transport controlează într-o mai mare măsură definirea direcţiei fluxurilor şi utilizarea capacităţilor în cadrul sistemului. Aceasta înseamnă că separarea efectivă a reţelelor de gaze este cel puţin la fel de importantă precum cea a reţelelor de energie electrică.

Cu toate acestea, în vederea încurajării investiţiilor în noi infrastructuri energetice în rândul furnizorilor şi producătorilor, prezenta propunere prevede posibilitatea unei derogări temporare de la normele de separare a proprietăţii pentru construirea de noi infrastructuri. Această derogare se va aplica de la caz la caz, ţinând seama de cadrul economic al noilor investiţii, de obiectivele pieţei interne, precum şi de obiectivul privind siguranţa aprovizionării.

În conformitate cu articolul 295 din Tratatul CE, propunerea se aplică în acelaşi fel societăţilor publice şi private. Aceasta înseamnă că, indiferent de natura sa publică sau privată, nicio persoană sau grup de persoane nu va putea influenţa, în mod individual sau colectiv, alcătuirea, votul sau activitatea decizională a organelor aparţinând fie operatorilor de sisteme de transport, fie furnizorilor sau producătorilor. Această cerinţă garantează faptul că, acolo unde activităţile de furnizare sau producţie sunt proprietate publică, independenţa unui operator public de sistem de transport rămâne asigurată; însă aceste propuneri nu solicită societăţilor deţinute de stat să îşi vândă reţeaua unei societăţi private. De exemplu, pentru a respecta această cerinţă, orice entitate publică sau statul îşi poate transfera drepturile (care oferă „influenţă”) unei alte persoane juridice publice sau private. Important este ca în toate cazurile în care se realizează separarea, statul membru în cauză să demonstreze că, în realitate, rezultatele sunt cu adevărat eficiente şi că societăţile funcţionează complet separate una de cealaltă, oferind într-adevăr condiţii de concurenţă echitabile pe întreg teritoriul UE.

În final, pentru statele membre unde nu există reţele de transport pentru gaze sau energie electrică, ci doar o reţea de distribuţie, dispoziţiile privind separarea proprietăţii asupra reţelelor de transport nu se aplică.

1.3. Aspecte legate de ţările terţe

Prezenta propunere necesită separarea efectivă între operatorii de sisteme de transport şi activităţile de furnizare şi producţie nu numai la nivel naţional, dar şi pe întreg teritoriul UE. Aceasta înseamnă, în special, că niciun furnizor sau producător activ în UE nu poate deţine sau exploata un sistem de transport în niciun stat membru al UE. Această prevedere se aplică în egală măsură societăţilor din cadrul sau din afara UE.

Pachetul conţine măsuri de siguranţă pentru a garanta că în cazul în care societăţile din ţări terţe doresc să obţină o participaţie importantă sau chiar să controleze o reţea din UE, acestea trebuie să respecte în mod demonstrabil şi inechivoc aceleaşi cerinţe privind separarea ca societăţile din UE. Comisia poate interveni în cazul în care un cumpărător nu îşi poate demonstra independenţa directă şi indirectă faţă de activităţile de furnizare şi producţie.

În plus, o bună funcţionare a pieţelor şi a reţelelor este esenţială pentru competitivitatea economiei şi pentru bunăstarea cetăţenilor. Obiectivul actualei propuneri este promovarea concurenţei pe pieţele europene de energie şi a funcţionării corecte a acestor pieţe. În acest sens, este imperativ – fără a aduce atingere obligaţiilor internaţionale ale Comunităţii – să se asigure că toţi agenţii economici activi pe pieţele europene de energie respectă şi acţionează în conformitate cu principiile investitorilor din economia de piaţă. Prin urmare, Comisia propune o cerinţă conform căreia persoanele fizice din ţări terţe şi ţările nu pot obţine controlul asupra unui sistem comunitar de transport sau asupra unui operator de sistem de transport, cu excepţia cazului în care acest fapt este permis printr-un acord între UE şi ţara terţă în cauză. Scopul este acela de a garanta respectarea de către societăţile din ţări terţe a aceloraşi norme care se aplică întreprinderilor cu sediul în UE, atât în litera, cât şi în spiritul lor, şi nu discriminarea acestora. În cele din urmă, Comisia va efectua, de asemenea, o analiză rapidă şi aprofundată a aspectelor mai generale ale politicii externe a UE în domeniul energetic şi va face publice rezultatele obţinute.

În concluzie, referitor la aspectul important al separării, prezentele propuneri privind o separare efectivă sunt o măsură necesară şi decisivă pentru a realiza integrarea pieţei pe întreg teritoriul UE. În ultimă instanţă, acestea ar putea contribui la crearea unor operatori supranaţionali de sisteme de transport, întrucât operatorii nu mai sunt reţinuţi de lipsa de încredere reciprocă. Însă, în acelaşi timp, dacă s-ar crea operatori de transport supranaţionali fără a li se asigura independenţa totală, ar rezulta probabil o slăbire a concurenţei între societăţile afiliate de furnizare şi producţie, datorită riscului de coluziune. Prin urmare, în absenţa unei separări efective, o asemenea cooperare ar produce îngrijorare în ceea ce priveşte concurenţa. Trebuie subliniat că prezentele propuneri conţin câteva măsuri suplimentare menite să promoveze integrarea pieţei europene, legate în special de o mai bună cooperare a operatorilor de sisteme de transport.

2. COMPETENţE SPORITE şI INDEPENDENţA AUTORITăţILOR NAţIONALE DE REGLEMENTARE

2.1. Autorităţi naţionale de reglementare puternice pentru supravegherea funcţionării pieţelor de energie electrică şi gaze

Directivele în vigoare privind energia electrică şi gazele solicită statelor membre să instituie autorităţi de reglementare. În mai multe state membre, autorităţile de reglementare sunt organisme bine stabilite, cu atribuţii şi resurse semnificative, ceea ce le permite asigurarea unei reglementări adecvate a pieţei. În alte state membre, autorităţile de reglementare nu au fost instituite decât recent, iar competenţele acestora sunt mai reduse sau sunt repartizate între diferite organisme. Analizele detaliate pe ţări efectuate de către Comisie au arătat această lipsă de omogenitate şi, în multe cazuri, punctele slabe ale autorităţilor de reglementare.

Experienţa statelor membre care şi-au deschis pieţele de câţiva ani, precum şi cea a altor sectoare de servicii publice deschise concurenţei arată clar că existenţa unor autorităţi de reglementare puternice este necesară pentru asigurarea unei pieţe cu o funcţionare corespunzătoare, în special în ceea ce priveşte utilizarea infrastructurilor reţelei.

Din aceste motive, prezenta propunere vizează consolidarea competenţelor autorităţilor de reglementare. În primul rând, acestora li se va atribui un mandat clar de a coopera la nivel european, în strânsă colaborare cu Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comisia, în vederea asigurării unor pieţe interne de energie electrică şi gaze competitive, sigure şi durabile din punctul de vedere al protecţiei mediului în cadrul Uniunii Europene şi pentru a garanta o deschidere eficientă a pieţei pentru toţi consumatorii şi furnizorii.

În al doilea rând, se propune consolidarea competenţelor acestora de reglementare a pieţei, în special în următoarele domenii:

- supravegherea respectării de către operatorii de sisteme de transport şi distribuţie a normelor de acces al terţilor, a obligaţiilor de separare, a mecanismelor de echilibrare, a managementului congestionării şi a interconectării;

- revizuirea planurilor de investiţii ale operatorilor de sisteme de transport şi prezentarea în raportul anual a unei evaluări a coerenţei dintre planurile de investiţii ale operatorilor de sisteme de transport şi planul de dezvoltare a reţelelor pe întreg teritoriul Europei în următorii zece ani; monitorizarea securităţii şi a fiabilităţii reţelelor şi revizuirea normelor de securitate şi de fiabilitate a acestora;

- monitorizarea obligaţiilor de transparenţă;

- monitorizarea nivelului de deschidere a pieţei şi de concurenţă şi promovarea unei concurenţe eficiente, în colaborare cu autorităţile din domeniul concurenţei, precum şi

- asigurarea eficienţei măsurilor de protecţie a consumatorului.

Energia electrică şi gazele diferă fundamental de alte mărfuri comercializate, deoarece sunt produse de reţea, a căror depozitare este imposibilă sau costisitoare. Astfel, acestea sunt sensibile la abuzul de piaţă şi, prin urmare, trebuie consolidată supravegherea normativă a întreprinderilor active pe piaţa de energie electrică şi gaze. În consecinţă, autorităţile de reglementare trebuie să aibă acces la informaţii privind deciziile operaţionale ale societăţilor. Se propune ca acestea să fie obligate să ţină evidenţa datelor privind deciziile lor operaţionale timp de cinci ani şi să le pună la dispoziţia autorităţilor naţionale de reglementare, precum şi la dispoziţia autorităţilor din domeniul concurenţei şi Comisiei, astfel încât aceste autorităţi să poată controla eficient acuzaţiile de abuz de piaţă. Această dispoziţie va limita posibilităţile de abuz de piaţă, va creşte încrederea în piaţă şi, prin urmare, va stimula comerţul şi concurenţa.

Unele tipuri de comercianţi (de exemplu, băncile) au deja astfel de obligaţii în temeiul directivei privind pieţele instrumentelor financiare şi nu trebuie să aibă obligaţii duble. Aşadar, obligaţiile de păstrare a evidenţelor nu trebuie să aducă atingere legislaţiei comunitare existente privind pieţele financiare şi trebuie să fie compatibile cu aceasta. Autorităţile de reglementare de pe piaţa de energie şi de pe pieţele financiare trebuie să coopereze pentru a se ajuta reciproc să aibă o privire de ansamblu asupra pieţelor în cauză. Înainte de adoptarea orientărilor de definire a cerinţelor privind păstrarea evidenţelor, Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare (CESR) sunt invitate să coopereze şi să consilieze Comisia cu privire la conţinutul acestor orientări.

Pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile, autorităţile de reglementare trebuie să dispună de competenţe de investigare, de solicitare a tuturor informaţiilor necesare şi de impunere de sancţiuni descurajatoare. De asemenea, li se solicită să ţină seama pe deplin, în îndeplinirea funcţiilor de reglementare, de obiectivele privind eficienţa energetică.

2.2. Independenţa demonstrabilă a autorităţilor de reglementare aduce încredere pe piaţă

Independenţa autorităţilor de reglementare este un principiu cheie al bunei guvernanţe şi o condiţie fundamentală pentru asigurarea încrederii pe piaţă. Legislaţia existentă prevede ca autorităţile de reglementare să fie pe deplin independente de interesele industriei de gaze şi energie electrică. Aceasta nu specifică însă cum se va asigura această independenţă în mod demonstrabil şi nu garantează independenţa de interesele politice pe termen scurt.

După cum se subliniază în concluziile Consiliului European de primăvară din 2007 şi de către Parlamentul European, consolidarea independenţei autorităţilor naţionale de reglementare din domeniul energetic reprezintă, prin urmare, o prioritate.

Se propune ca autoritatea de reglementare să fie distinctă din punct de vedere juridic şi independentă din punct de vedere funcţional de orice altă entitate publică sau privată, ca personalul său şi orice membru din corpul său decizional să acţioneze în afara oricărui interes de piaţă şi să nu solicite sau să accepte instrucţiuni de la niciun guvern sau altă entitate publică sau privată. În acest scop, se propune ca autorităţile de reglementare să aibă personalitate juridică, autonomie bugetară, resurse umane şi financiare corespunzătoare şi conducere independentă.

3. UN MECANISM INDEPENDENT PENTRU COOPERAREA şI LUAREA DECIZIILOR DE CăTRE AUTORITăţILE NAţIONALE DE REGLEMENTARE: AGENţIA PENTRU COOPERAREA AUTORITăţILOR DE REGLEMENTARE DIN DOMENIUL ENERGETIC

3.1. Experienţa pozitivă a ERGEG trebuie să se dezvolte într-o structură formală de cooperare

Deşi piaţa internă de energie electrică s-a dezvoltat considerabil, reglementarea aspectelor transfrontaliere prezintă încă o serie de lacune. Pentru a rezolva această problemă, Comisia a iniţiat forumuri de autoreglementare, precum Forumul de la Florenţa (energie electrică) şi cel de la Madrid (gaze). Aceste forumuri reunesc părţile interesate pentru consolidarea cooperării.

În plus, un grup consultativ independent pentru sectoarele energiei electrice şi gazelor denumit „Grupul european de reglementare în domeniul energiei electrice şi al gazelor” (ERGEG) a fost înfiinţat de către Comisie în anul 2003 pentru a facilita consultarea, coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale de reglementare, precum şi dintre aceste autorităţi şi Comisie, în vederea consolidării pieţei interne de energie electrică şi gaze naturale. ERGEG este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de reglementare.

Activităţile ERGEG au contribuit foarte mult în ultimii ani la finalizarea pieţei interne de gaze şi energie electrică prin emiterea de orientări fără caracter obligatoriu şi elaborarea de recomandări şi avize pentru Comisie. Cu toate acestea, iniţierea forumurilor de autoreglementare şi înfiinţarea ERGEG nu au dat impulsul decisiv necesar dezvoltării de standarde şi abordări comune pentru ca, astfel, comerţul transfrontalier, instituirea de prime pieţe regionale şi, în cele din urmă, o piaţă energetică europeană să devină realitate.

În timp, sectorul energetic a devenit mai complex şi mai detaliat, atrăgând într-o măsură mai mare interese financiare divergente. Abordarea actuală din cadrul ERGEG, care, în practică, necesită de obicei acordul celor 27 de autorităţi de reglementare şi peste 30 de operatori de reţele de transport pentru atingerea unui consens, nu oferă rezultate satisfăcătoare. Aceasta a condus la o serie de coduri cu caracter neobligatoriu şi a necesitat depunerea de eforturi pentru a ajunge la un acord privind abordările comune prin intermediul unei „convergenţe treptate”, însă nu a dus la decizii reale, devenite indispensabile în acest moment, cu privire la aspectele dificile.

În prezent, normele tehnice pe baza cărora trebuie să funcţioneze întreprinderile de energie electrică, „codurile de reţea”, diferă considerabil între statele membre şi deseori chiar în cadrul unui singur stat membru. Acestea trebuie să fie supuse unui proces de convergenţă şi ulterior de armonizare, dacă se doreşte integrarea pieţelor de energie din UE.

Comisia a evaluat diferitele opţiuni pentru organizarea sarcinilor necesare, inclusiv dacă ar putea îndeplini ea însăşi aceste sarcini. Armonizarea acestor aspecte, precum şi realizarea de progrese în ceea ce priveşte noile infrastructuri nu constituie o sarcină care intră în mod normal în sfera de activitate a Comisiei. De fapt, Comisia nu a desfăşurat niciodată o astfel de activitate. Aceasta necesită expertiza şi colaborarea specialiştilor din cele 27 de agenţii naţionale de reglementare (ANR), care trebuie să convină asupra modificării codurilor de reţea naţionale. În practică, numai un organism care provine din autorităţile naţionale de reglementare poate grupa toate resursele necesare ale acestora, ceea ce este fundamental pentru reuşita în acest domeniu. Prin intermediul Consiliului de autorităţilor reglementare – compus din agenţiile naţionale de reglementare – agenţia poate apela la personalul acestora. Comisia nu se află în această poziţie.

Comisia a concluzionat că sarcinile necesare pot fi îndeplinite cel mai bine de către o entitate separată, independentă şi în afara Comisiei. Această concluzie a fost susţinută atât de Consiliul European de primăvară din 2007, cât şi prin rezoluţiile Parlamentului European[2].

Prin urmare, s-a luat în considerare crearea unei reţele mai puternice de autorităţi naţionale de reglementare. Reţeaua de autorităţi din domeniul concurenţei creată în 2004 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului reprezintă un model posibil. Cu toate acestea, ar fi necesară acordarea de competenţe autonome Comisiei în sectorul energetic (în prezent aceste competenţe există numai în domeniul normelor de concurenţă). În orice caz, competenţele agenţiilor naţionale de reglementare trebuie consolidate şi armonizate.

În plus, s-ar putea aplica modelul Sistemului European al Băncilor Centrale, însă lipseşte temeiul legal din tratat. Un astfel de model ar necesita modificarea tratatului.

Prin urmare, Comisia a ajuns la concluzia că înfiinţarea unei agenţii reprezintă singura soluţie de instituire a unui organism independent care să propună Comisiei luarea de decizii de fond şi să adopte decizii individuale de reglementare, obligatorii pentru părţile terţe, privind aspectele tehnice detaliate care i-au fost delegate.

Principalele sarcini propuse ar completa la nivel european sarcinile de reglementare îndeplinite de autorităţile naţionale de reglementare. Structura avută în vedere trebuie să ofere un cadru de cooperare pentru autorităţile naţionale de reglementare, să permită o revizuire a cadrului de reglementare pentru cooperarea operatorilor de transport şi să dea posibilitatea luării de decizii individuale privind infrastructurile de pe teritoriul mai multor state membre. Această analiză reflectă principiile definite de către Comisie în proiectul de acord interinstituţional privind cadrul de operare a agenţiilor europene de reglementare[3], în special în ceea ce priveşte posibilitatea de a adopta decizii individuale obligatorii din punct de vedere juridic pentru terţi.

Următoarea propunere are la bază opţiunea „ERGEG+” menţionată în Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[4].

3.2. Sarcinile principale ale Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic

Agenţia ar completa la nivel european sarcinile de reglementare îndeplinite la nivel naţional de autorităţile de reglementare prin:

- Crearea unui cadru de cooperare a autorităţilor naţionale de reglementare. Se propune îmbunătăţirea gestionării situaţiilor transfrontaliere. Agenţia stabileşte procedurile pentru cooperarea dintre autorităţile naţionale de reglementare, în special în ceea ce priveşte schimbul de informaţii şi alocarea competenţelor în situaţii care afectează mai multe state membre. Acest cadru va promova în egală măsură cooperarea regională dintre autorităţile naţionale de reglementare.

- Supravegherea cadrului normativ de cooperare dintre operatorii de sisteme de transport. Agenţia va avea responsabilitatea de a monitoriza şi de a analiza activităţile reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică şi cele ale reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze. În special, aceasta se va implica în stabilirea priorităţilor în cadrul programului de activitate al acestor organisme, în analizarea planului lor de investiţii pe 10 ani şi în pregătirea codurilor tehnice şi comerciale. Analizarea planului de investiţii nu aduce atingere responsabilităţii operatorilor de sisteme de transport pentru defecţiunile de ordin tehnic, astfel cum sunt definite în legislaţiile naţionale. În ceea ce priveşte aceste coduri tehnice şi comerciale, agenţia va avea dreptul să ceară operatorilor de sisteme de transport să-şi modifice proiectele sau să abordeze în detaliu mai multe aspecte specifice. De asemenea, agenţia va putea recomanda Comisiei să introducă obligativitatea juridică a acestor coduri în cazul în care punerea lor în aplicare în mod benevol de către operatorii de sisteme de transport se dovedeşte insuficientă sau neadecvată pentru anumite aspecte. Agenţia poate să recomande modificarea proiectului operatorilor de transport sau să recomande Comisiei adoptarea de dispoziţii suplimentare. În practică, acest mecanism va lua forma unui dialog constructiv şi permanent între agenţie, operatorii de sisteme de transport şi Comisie. Implicarea agenţiei va fi esenţială pentru asigurarea unei cooperări eficiente şi transparente între operatorii de sisteme de transport, spre beneficiul pieţei interne.

- Competenţele de decizie individuală. Pentru a trata aspectele transfrontaliere specifice, se propune ca agenţiei să i se atribuie competenţe de decizie individuală în legătură cu cererile de derogare[5] privind activele de interes european ale infrastructurii şi competenţa de a decide cu privire la regimul de reglementare aplicabil infrastructurilor de pe teritoriul mai multor state membre. În plus, agenţia ar putea lua decizii specifice privind aspectele tehnice individuale în cazul în care aceste competenţe îi sunt acordate în temeiul unor orientări specifice adoptate în conformitate cu directivele privind energia electrică şi gazele, prin procedura de comitologie.

- Rolul consultativ general. Agenţia ar avea, în general, un rol consultativ pe lângă Comisie în aspecte de reglementare a pieţei şi ar putea emite orientări fără caracter obligatoriu în scopul diseminării bunelor practici în rândul autorităţilor naţionale de reglementare. De asemenea, în funcţie de caz, ar avea competenţa de a revizui, având în vedere măsurile de punere în aplicare adoptate de către Comisie pentru aplicarea legislaţiei comunitare în sectorul gazelor şi al energiei electrice, hotărârile luate de către o autoritate naţională de reglementare care au un impact direct asupra pieţei interne şi de a oferi un aviz Comisiei.

Deşi competenţele sale nu pot fi extinse pentru a include decizii normative (precum adoptarea formală de orientări obligatorii), noua agenţie va îndeplini, în general, un rol crucial în dezvoltarea şi aplicarea normelor de pe piaţa europeană de gaze şi energie electrică.

3.3. Conducerea Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic

Cadrul instituţional şi principiile de conducere a Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic se bazează, în principiu, pe normele şi practicile standard aplicabile agenţiilor de reglementare comunitare.

Totuşi, trebuie să se ţină seama de independenţa necesară funcţiilor de reglementare. În acest scop, pe lângă Consiliul de administraţie însărcinat cu toate aspectele administrative şi bugetare, se propune crearea unui consiliu al autorităţilor de reglementare responsabil de toate aspectele şi deciziile privind reglementarea. Directorul, numit de Consiliul de administraţie, după consultarea Consiliului autorităţilor de reglementare, va fi ales dintr-o listă restrânsă adoptată de Comisie. Directorul va reprezenta agenţia şi răspunde de gestionarea zilnică a acesteia. În plus, în structura agenţiei se prevede un consiliu de apel, responsabil de tratarea apelurilor împotriva deciziilor adoptate de către agenţie.

3.4. Aspecte financiare

Se propune ca, având în vedere sarcinile agenţiei, aceasta să aibă un personal limitat la 40-50 de persoane. Această evaluare se bazează pe o analiză aprofundată a cerinţelor de personal ale autorităţilor naţionale de reglementare şi pe o analiză atentă a resurselor minime necesare pentru îndeplinirea sarcinilor propuse, în special având în vedere posibilităţile de sinergie pentru valorificarea resurselor din cadrul autorităţilor naţionale de reglementare pentru a sprijini activitatea agenţiei. Personalul propus corespunde necesităţilor acestor autorităţi[6]. După cum s-a menţionat anterior, personalul necesar ar fi mult mai numeros dacă sarcinile agenţiei ar fi îndeplinite de Comisie.

Costurile totale anuale ale Agenţiei sunt estimate la aproximativ 6-7 milioane de euro, din care 5 milioane de euro pentru cheltuielile de personal (luând ca medie pe persoană costul personalului Comisiei Europene, respectiv 0,117 milioane de euro pe an, care cuprinde cheltuielile asociate pentru imobile şi cheltuielile administrative conexe), 1 milion de euro pentru costuri operaţionale (reuniuni, studii, precum şi costurile de traducere, publicare şi relaţii publice), iar restul pentru cheltuielile de capital (legate de achiziţionarea de bunuri mobiliare şi cheltuielile conexe) şi cheltuielile de misiune.

Costurile anuale ale agenţiei vor fi acoperite prin finanţări comunitare. Agenţia are venituri limitate provenite din taxe plătite de terţi, care sunt percepute atunci când agenţia ia anumite decizii.

3.5. Rolul Comisiei

În principiu există trei măsuri de siguranţă diferite pentru a garanta poziţia şi rolul Comisiei de gardian al tratatului.

În primul rând, în cazul în care agenţia adoptă o decizie, aceasta ar fi obligatorie numai pentru situaţiile tehnice specifice prevăzute explicit în regulament şi în directive sau, de la caz la caz, în orientările cu caracter obligatoriu. Agenţia nu ar avea nicio putere politică în afara acestui cadru.

În al doilea rând, în cazul în care cooperarea dintre OST sau deciziile agenţiilor naţionale de reglementare pun în pericol concurenţa efectivă şi funcţionarea eficientă a pieţei, Comisia este imediat informată de către agenţie şi poate adopta ulterior măsurile necesare pentru remedierea situaţiei. De asemenea, Comisia poate opta să acţioneze din proprie iniţiativă.

În al treilea rând, atunci când trebuie luată o decizie de fond, aceasta nu poate fi adoptată decât de către Comisie. În aceste cazuri, agenţia are numai un rol pregătitor şi consultativ. Serviciul juridic al Comisiei a analizat textul cu atenţie din acest punct de vedere pentru a se asigura că agenţia nu are nicio competenţă în ceea ce priveşte luarea de decizii de fond discreţionare.

În plus, prin adoptarea de orientări cu caracter obligatoriu, Comisia este cea care precizează şi stabileşte rolul agenţiei.

4. O COOPERARE EFICIENTă ÎNTRE OPERATORII DE SISTEME DE TRANSPORT

4.1. Integrarea pieţelor de energie electrică şi gaze necesită o cooperare strânsă între operatorii de sisteme de transport

Pentru a realiza integrarea pieţelor, trebuie să existe o cooperare eficientă între operatorii de sisteme de transport (OST) şi un cadru de reglementare clar şi stabil, inclusiv o coordonare între autorităţile de reglementare. Normele de acces la reţea şi cele operaţionale trebuie să fie compatibile; este necesar să existe un schimb eficient de informaţii între operatorii de sisteme de transport şi o bună coordonare a noilor investiţii pentru creşterea capacităţilor de interconectare. Operatorii de sisteme de transport de gaze şi energie electrică cooperează deja în mod voluntar în cadrul structurilor existente, cum ar fi Operatorii de sisteme de transport europene (ETSO) şi Transportul european de gaz (GTE). Aceştia cooperează privind aspectele operaţionale la nivel regional şi fac parte din organisme tehnice, precum Uniunea pentru coordonarea transportului de energie electrică (UCTE) şi Asociaţia europeană pentru simplificarea schimburilor energetice (EASEE-Gas). Aceste iniţiative de cooperare pe mai multe niveluri au contribuit în mod semnificativ la realizarea pieţei interne şi au îmbunătăţit eficacitatea şi siguranţa reţelelor.

Totuşi, această cooperare voluntară şi-a dovedit limitele, de exemplu sub forma incidentelor de reţea şi a penelor de curent datorate slabei coordonări a exploatării reţelei sau lipsei unor conexiuni în cadrul reţelelor de energie electrică şi gaze, precum şi a dificultăţilor întâmpinate la propunerea sau adoptarea de standarde tehnice comune. De aceea, se propune ca operatorilor de sisteme de transport să li se atribuie sarcina de a-şi consolida cooperarea într-o serie de domenii cheie, cu accent deosebit pe următoarele aspecte principale.

- Elaborarea de „coduri” comerciale şi tehnice. Pentru integrarea pieţelor de energie electrică şi de gaze este necesar un set coerent de coduri tehnice şi comerciale. În prezent, aceste coduri există la nivel naţional sau prin intermediul unor recomandări emise de organizaţii, precum UCTE sau EASEE-Gas. Situaţia actuală prezintă trei tipuri de probleme: în primul rând, normele în vigoare nu acoperă toate domeniile care trebuie armonizate pentru a conduce la funcţionarea unei pieţe integrate, în al doilea rând, codurile naţionale sunt adesea incompatibile între ele, iar în al treilea rând, acestea nu sunt obligatorii sau executorii din punct de vedere juridic. Printre aceste coduri se numără manualul operaţional al UCTE pentru securitatea şi fiabilitatea reţelelor de transport de energie electrică şi recomandările EASEE-Gas privind calitatea gazelor.

- Propunerea menţine procesul voluntar al operatorilor de sisteme de transport ca modalitate pragmatică de elaborare de coduri tehnice şi comerciale detaliate. Aceste coduri sunt deseori complexe din punct de vedere tehnic şi trebuie să existe un proces eficient de modificare a acestora, atunci când este necesar. Propunerea adaugă o supraveghere normativă strictă privind conţinutul acestor norme şi verificarea respectării şi aplicării acestora de către autorităţile naţionale de reglementare, agenţie şi/sau Comisie, în funcţie de natura propunerii în cauză. În cazul în care operatorii de sisteme de transport nu reuşesc să adopte codurile tehnice şi comerciale necesare sau nu le aplică, aceste norme pot fi propuse şi adoptate prin intermediul procedurii de comitologie, la propunerea Comisiei.

- Prezenta propunere defineşte în total unsprezece domenii de cooperare principale. Programele de activitate anuale ale Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport (a se vedea capitolul 1.2), elaborate după consultarea tuturor părţilor interesate şi a noii Agenţii pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic (a se vedea capitolul 3), vor stabili priorităţile şi vor specifica mai detaliat codurile tehnice şi comerciale necesare. Cooperarea dintre operatorii de sisteme de transport ar trebui să includă, de asemenea, monitorizarea punerii în aplicare a codurilor tehnice şi comerciale.

- Activităţi de cercetare şi inovare de interes comun: Cooperarea dintre operatorii de sisteme de transport (OST) ar trebui să stabilească un cadru pentru identificarea, finanţarea şi gestionarea activităţilor de cercetare şi inovare necesare pentru stimularea dezvoltării şi a evoluţiei tehnice durabile a reţelelor europene de energie electrică şi gaze, în special în vederea promovării siguranţei aprovizionării şi a eficienţei energetice şi a asigurării introducerii de tehnologii cu emisii reduse de carbon.

- Coordonarea exploatării reţelelor . Cooperarea dintre OST include exploatarea în comun a reţelelor conform codurilor tehnice şi comerciale adoptate. Aceasta vizează, de asemenea, schimbul de informaţii operaţionale privind reţelele şi publicarea în mod coordonat a informaţiilor privind accesul la reţea, de exemplu printr-o platformă comună în materie de transparenţă.

- Planificarea investiţiilor . Pentru a ajunge la o capacitate de transport suficientă pentru a satisface cererea şi pentru a integra pieţele naţionale, operatorii de reţele ar avea nevoie de o planificare coordonată pe termen lung a dezvoltării sistemului, în vederea planificării investiţiilor în reţea şi a monitorizării evoluţiei capacităţilor reţelei de transport. Ideea este ca reţelele europene ale operatorilor de sisteme de transport să publice planurile de dezvoltare a reţelei, care includ modelarea reţelei integrate, elaborarea de scenarii şi o evaluare a durabilităţii şi a adecvării cererii şi ofertei pentru sistemul integrat. Aceste planuri de dezvoltare ar trebui să fie suficient de orientate spre viitor (de exemplu, cel puţin 10 ani) pentru a putea permite identificarea din timp a lacunelor în materie de investiţii, mai ales în ceea ce priveşte capacităţile transfrontaliere.

În special pentru aceste două ultime sarcini, iniţiativele regionale au un rol pozitiv în integrarea pieţelor. Cooperarea la nivel european dintre operatorii de sisteme de transport ar trebui într-adevăr completată printr-o cooperare la nivel regional, în vederea asigurării unui progres practic real, a unei gestionări optime a reţelei[7] şi a unei planificări şi realizări adecvate a investiţiilor. Cadrul de reglementare ar trebui să promoveze, să coordoneze şi să dezvolte iniţiative regionale între operatorul de sistem de transport şi autorităţile de reglementare, precum în cazul iniţiativelor regionale conduse de ERGEG şi al unor iniţiative, cum ar fi Forumul Pentalateral din Europa de Nord-Vest, şi conform recomandărilor principalelor părţi interesate, de exemplu Eurelectric.

4.2. Un mecanism de cooperare îmbunătăţit

Este important ca structurile de cooperare ale operatorilor de sisteme de transport să fie recunoscute pe deplin la nivel european astfel încât să dispună de autoritatea necesară pentru a îndeplini sarcinile menţionate anterior. În acest sens, Comisia va desemna în mod oficial reţelele europene de operatori de sisteme de transport (de gaze şi energie electrică) însărcinate cu îndeplinirea acestor sarcini.

În calitate de agenţi economici, operatorii de sisteme de transport trebuie să dea dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte modul de cooperare. Aceştia se pot baza pe structurile existente, precum GTE şi ETSO. Cu toate acestea, sarcinile şi responsabilităţile atribuite operatorilor de sisteme de transport vor necesita o structură de cooperare centrală şi permanentă în ceea ce priveşte atât organizarea, cât şi instrumentele practice de planificare şi exploatare a reţelelor.

Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic va monitoriza modul în care Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport îşi îndeplineşte sarcinile care îi sunt atribuite.

Implicarea şi consultarea părţilor interesate, cum ar fi producătorii, furnizorii, consumatorii şi operatorii de sisteme de distribuţie, vor fi transformate într-o practică standard de către operatorii de sisteme de transport încă de la începutul activităţii acestora într-un anumit domeniu. În acest sens, părţile interesate vor fi consultate cu privire la orice proiect de cod comercial şi tehnic elaborat de operatorii de sisteme de transport şi vor putea formula observaţii privind programul de activitate anual al operatorilor de sisteme de transport. Agenţia va supraveghea desfăşurarea în bune condiţii a acestor consultări.

5. ÎMBUNăTăţIREA FUNCţIONăRII PIEţEI

Prezenta propunere urmăreşte, de asemenea, îmbunătăţirea cadrului legislativ în vederea facilitării accesului terţilor la infrastructuri cheie, a creşterii transparenţei pe piaţă, a sporirii gradului de integrare a pieţelor şi a îmbunătăţirii accesului consumatorilor la piaţa cu amănuntul.

5.1. Regimul de derogări

Legislaţia actuală prevede posibilitatea de a scuti noile infrastructuri majore de la normele privind accesul reglementat al terţilor pe o perioadă predeterminată. De această posibilitate au beneficiat mai multe infrastructuri finalizate sau în curs de finalizare, printre care interconectări de gaze şi energie electrică şi instalaţii de GNL. Aceasta a contribuit la continuarea proiectelor care sprijină siguranţa aprovizionării şi concurenţa. În acelaşi timp, experienţa de până acum arată că promotorii de proiecte, autorităţile de reglementare şi Comisia ar putea beneficia de o procedură simplificată pentru cererea şi acordarea de derogări, precum şi de clarificarea unora dintre condiţii. Prin urmare, Comisia propune formularea unor orientări pentru sprijinirea solicitanţilor şi a autorităţilor de reglementare în vederea respectării condiţiilor pentru acordarea unei derogări. Pentru a garanta o utilizare optimă a infrastructurilor care beneficiază de o derogare în beneficiul pieţei, se propune generalizarea cerinţelor minime pentru atribuirea de capacitate şi a dispoziţiilor privind managementul congestionării pentru noile infrastructuri care până acum au fost aplicate de la caz la caz.

5.2. Transparenţa

Piaţa internă de energie electrică şi gaze suferă de o lipsă de lichiditate şi de transparenţă, care afectează atribuirea eficientă a resurselor, limitează posibilităţile de acoperire a riscurilor şi blochează intrarea pe piaţă a noilor operatori. Încrederea în piaţă, lichiditatea acesteia şi numărul de participanţi de pe piaţă trebuie să crească prin sporirea informaţiilor disponibile pieţei.

Cerinţele actuale legate de transparenţă sunt axate pe publicarea capacităţii reţelei, astfel încât participanţii de pe piaţă să poată vedea dacă mai există capacitate disponibilă şi dacă întreaga capacitate disponibilă este oferită pe piaţă. Cu toate acestea, participanţii de pe piaţă trebuie, de asemenea, să aibă acces egal la informaţiile care determină fluctuaţiile preţurilor angro.

În prezent, operatorii tradiţionali care sunt responsabili de cea mai mare parte din fluxul de gaze şi energie electrică şi care deţin majoritatea activelor de pe piaţă au un acces mai consistent şi mai bun la informaţii decât noii operatori. În sectorul energiei electrice, există cerinţe sub formă de orientări ataşate regulamentului care stabilesc cerinţele de transparenţă în producţia de energie electrică, însă acestea nu sunt suficiente, iar în sectorul gazelor nu există nicio astfel de cerinţă în prezent. De aceea, se propune extinderea cerinţelor de transparenţă pentru a acoperi stocurile de gaze, previziunile de cerere şi ofertă, costurile pentru echilibrarea reţelei şi comercializarea.

Aplicarea corectă şi integrală a acestor cerinţe trebuie controlată şi monitorizată de către autorităţile naţionale de reglementare; prin urmare, competenţele acestora trebuie consolidate în mod corespunzător.

În ceea ce priveşte transparenţa privind derivatele şi instrumentele financiare pentru care prezentele propuneri nu prevăd cerinţe suplimentare aplicabile societăţilor în cauză, Comisia va examina acest aspect în detaliu şi va ajunge la o concluzie pe la jumătatea anului 2008. Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare sunt invitate să coopereze pentru a realiza o analiză mai aprofundată şi să îşi dea avizul cu privire la necesitatea de a supune tranzacţiile prevăzute în contractele de furnizare de gaze şi energie electrică şi derivatele din domeniul gazelor şi al energiei electrice unor cerinţe de transparenţă înainte şi/sau după tranzacţionare.

5.3. Accesul la instalaţiile de depozitare

Directiva existentă privind piaţa internă în sectorul gazelor naturale prevede că în timp ce depozitarea reprezintă o infrastructură esenţială pentru a permite aprovizionarea consumatorilor, operatorii de sisteme de depozitare trebuie să permită accesul terţilor. Statele membre au posibilitatea de a asigura accesul la aceste instalaţii de depozitare fie conform condiţiilor definite de autoritatea de reglementare, fie obligând operatorii de sisteme de depozitare să negocieze cu consumatorii condiţiile de acces. Cerinţele prevăzute de directivă se limitează la principii şi lasă statelor membre o marjă mare de manevră în ceea ce priveşte definirea cadrului lor de reglementare. Aceste principii au căpătat consistenţă în cadrul Forumului de la Madrid, unde toate părţile interesate au convenit în mod voluntar asupra Orientărilor de bună practică privind accesul terţilor pentru operatorii de sisteme de depozitare (GGPSSO). Cu toate acestea, ERGEG a concluzionat că, în general, punerea în aplicare a acestor orientări este nesatisfăcătoare.

Pentru o aplicare eficientă a acestor orientări, Comisia propune patru măsuri:

- transformarea principiilor din orientări în principii obligatorii din punct de vedere juridic şi acordarea posibilităţii de a aplica detaliat orientările prin intermediul procedurii de comitologie;

- stabilirea separării juridice şi funcţionale a operatorilor de sisteme de depozitare care fac parte din întreprinderi de furnizare;

- creşterea competenţelor autorităţilor naţionale de reglementare cu privire la supravegherea accesului la instalaţiile de depozitare;

- impunerea clarităţii regimului de reglementare aplicat instalaţiilor de depozitare.

Pentru ca aceste orientări să devină obligatorii din punct de vedere juridic, regulamentul va fi extins în sensul stabilirii modului în care operatorii de sisteme de depozitare trebuie să ofere servicii de acces terţilor, trebuie să aloce capacităţile şi să se ocupe de managementul congestionării. Acesta va defini, de asemenea, cerinţele privind transparenţa şi va propune măsuri care să permită dezvoltarea unei pieţe secundare a capacităţii de depozitare. Aceste norme trebuie să garanteze că toată capacitatea de depozitare disponibilă pentru terţi este oferită pe piaţă într-un mod nediscriminatoriu şi transparent şi că blocarea de capacitate neutilizată este puternic descurajată. De asemenea, aceste norme servesc la asigurarea coerenţei cu cerinţele minime propuse pentru infrastructurile care fac obiectul unei derogări.

Prin impunerea separării juridice şi funcţionale a operatorilor de sisteme de depozitare, accesul efectiv la instalaţiile de depozitare se va îmbunătăţi semnificativ. Faptul că, în prezent, furnizorii care necesită instalaţii de depozitare trebuie să îşi contacteze concurenţii pentru a contracta capacitatea necesară nu sporeşte încrederea în piaţă şi reprezintă un obstacol major pentru intrarea pe piaţă a unor operatori noi. Separarea operatorilor de sisteme de depozitare va contribui la îmbunătăţirea acestei situaţii şi va permite concurenţilor şi autorităţilor de reglementare să verifice dacă s-a oferit pe piaţă întreaga capacitate de depozitare disponibilă.

Comisia propune eliminarea ambiguităţii care există în acest moment cu privire la proporţia din capacitatea de depozitare oferită pe piaţă, solicitând tuturor statelor membre să stabilească anumite criterii privind momentul şi modalitatea de aplicare a criteriilor privind accesul terţilor la instalaţiile de depozitare şi în care acestea trebuie făcute publice. În consecinţă, autoritatea de reglementare are sarcina de a controla dacă aceste criterii sunt aplicate corect pentru toate instalaţiile de depozitare.

5.4. Accesul la terminalele GNL

Rolul GNL în aprovizionarea cu gaze a Uniunii Europene devine din ce în ce mai important, şi s-au planificat sau sunt în curs investiţii majore în terminale GNL. Din această cauză, sunt necesare norme transparente privind accesul la terminalele GNL. Autorităţile de reglementare au identificat necesitatea, iar ERGEG a elaborat orientările în vederea definirii unei abordării comune a accesului terţilor la terminalele GNL.

Deşi numeroase terminale GNL construite au beneficiat de derogarea de la dispoziţiile privind accesul terţilor şi intervenţia reglementară menţionate la articolul 22 din directivă, există şi terminale GNL pentru care se aplică normele privind accesul terţilor. Întrucât directiva actuală nu impune decât o cerinţă generală conform căreia accesul trebuie reglementat, aceasta permite interpretări divergente în rândul statelor membre. În plus, derogarea acordată în temeiul articolului 22 este întotdeauna temporară şi în momentul în care perioada de derogare va fi expirat, terminalele GNL vor fi supuse reglementării. Prin urmare, Comisia propune impunerea unor norme mai bine definite privind accesul terţilor la terminalele GNL. Pentru ca aceste orientări să devină obligatorii din punct de vedere juridic, regulamentul va fi extins în vederea stabilirii modului în care operatorii de terminale GNL trebuie să ofere servicii de acces terţilor, trebuie să aloce capacităţile şi să se ocupe de managementul congestionării. Acesta va defini, de asemenea, cerinţele privind transparenţa şi va propune măsuri care să permită dezvoltarea unei pieţe secundare a capacităţii terminalelor. De asemenea, aceste norme servesc la asigurarea coerenţei cu cerinţele minime propuse pentru infrastructurile care fac obiectul unei derogări.

5.5. Contractele de furnizare pe termen lung

Contractele de furnizare bilaterale în aval oferă posibilitatea sectoarelor cu o activitate energetică intensă să obţină preţuri mai previzibile. Totuşi, aceste contracte riscă să închidă piaţa din aval împiedicând consumatorii să îşi schimbe furnizorul şi limitând astfel concurenţa. Pentru a reduce nesiguranţa de pe piaţă, în următoarele luni, Comisia va furniza asistenţă corespunzătoare privind conformitatea contractelor de furnizare bilaterale încheiate pe termen lung cu legislaţia comunitară în domeniul concurenţei.

5.6. Un cadru pentru crearea treptată a unei pieţe europene cu amănuntul

Nici pe piaţa de energie electrică, nici pe cea de gaze nu se poate vorbi deocamdată de o piaţă europeană cu amănuntul (consumatori casnici şi întreprinderi mici), deoarece consumatorii, presupunând că pot alege, sunt obligaţi în continuare să opteze pentru un furnizor având sediul în aceeaşi ţară. Realizarea unei pieţe a consumatorilor finali cu adevărat europeană reprezintă scopul ultim al pieţelor interne de energie electrică şi gaze: aceasta este necesară pentru crearea unor pieţe competitive şi pentru creşterea la maximum a eficienţei. Liberalizarea în cadrul pieţei cu amănuntul este importantă pentru a garanta că toţi cetăţenii UE pot beneficia de pe urma concurenţei. Dacă liberalizarea s-ar aplica numai marilor consumatori, consumatorii casnici europeni ar fi obligaţi în final să îşi subvenţioneze sectorul şi s-ar produce o distorsionare a semnalelor de investiţii în noi capacităţi de producţie şi furnizare. De la 1 iulie 2007, toate pieţele cu amănuntul din UE au fost deschise concurenţei, însă, în realitate, mulţi consumatori sunt legaţi de furnizorii lor tradiţionali, deoarece nu s-a instituit un cadru juridic corespunzător, aşa cum s-a solicitat. O piaţă cu amănuntul la nivel european poate fi creată doar progresiv. Pentru a stimula acest proces, Comisia are în vedere constituirea unui forum privind piaţa cu amănuntul, prin analogie cu experienţa pozitivă a Forumurilor de la Florenţa şi de la Madrid. Un astfel de forum ar permite concentrarea asupra unor aspecte specifice pieţei cu amănuntul şi ar trebui să constituie o platformă pentru promovarea de către toate părţile interesate a unei pieţe cu amănuntul la nivel european. Forumul ar oferi asistenţă cu privire la obligaţiile propuse pentru statele membre şi autorităţile de reglementare în ceea ce priveşte stabilirea unor norme clare privind concurenţa de pe piaţa cu amănuntul, în vederea unei armonizări treptate a normelor pieţei pentru a permite crearea unor pieţe cu amănuntul transfrontaliere.

De asemenea, existenţa unor pieţe cu amănuntul funcţionale va avea un rol foarte important în sensibilizarea consumatorilor faţă de consumul casnic de energie şi faţă de costul acesteia, întrucât toate măsurile de reducere a emisiilor de CO2 şi de creştere a eficienţei energetice necesită participarea consumatorilor casnici. Concurenţa pentru aprovizionarea consumatorilor casnici va determina consumatorii să fie mai atenţi la aspectele privind eficienţa energetică. Cu toate acestea, practicile actuale în care consumatorii primesc factura finală pentru consumul realizat numai după un an nu conduc la o astfel de conştientizare şi nici nu le permite furnizorilor să ofere servicii competitive care să diferenţieze consumatorii casnici în funcţie de nevoile specifice ale acestora. Prin urmare, furnizorii trebuie să ofere mai multe informaţii astfel încât consumatorii să poată verifica mai des evoluţia consumului şi a costurilor lor de energie electrică.

Este evident că libertatea de alegere a consumatorilor trebuie însoţită de garanţii puternice ale drepturilor acestora. Consumatorii vulnerabili beneficiază deja de un grad ridicat de protecţie conform directivei actuale, ceea ce le permite accesul la energia de care au nevoie pentru a avea o viaţă normală. Totuşi, aceste măsuri au fost aplicate incorect în unele ţări şi pentru a clarifica acest context, Comisia propune definirea unor orientări cu caracter obligatoriu. În acelaşi timp, Comisia propune consolidarea drepturilor tuturor consumatorilor, printre altele acordându-le dreptul de a-şi schimba furnizorul în orice moment şi solicitând societăţilor de energie electrică să regleze conturile în termen de o lună de la schimbarea furnizorului de către un consumator.

În cele din urmă, Comisia a ajuns la concluzia că pentru operatorii de sisteme de distribuţie (OSD) normele actuale privind separarea juridică şi funcţională sunt suficiente. Prin urmare, nu propune extinderea la OSD a normelor privind separarea proprietăţii, prezentate în capitolul 4 de mai sus.

6. COOPERAREA PENTRU CONSOLIDAREA SIGURANţEI APROVIZIONăRII

6.1. Monitorizarea siguranţei aprovizionării de către operatorii de sisteme de transport

Este important să se asigure că sistemele de energie electrică şi gaze pot răspunde cererii chiar şi în momentele de vârf. În cazul energiei electrice, acest lucru este posibil numai atunci când există o capacitate de producţie suficientă (adecvarea capacităţilor) şi reţeaua este capabilă să transporte energia de la producători la consumatorii finali (adecvarea reţelei). În cazul gazelor naturale, trebuie create capacităţi suficiente de import şi depozitare.

Directiva 2005/89/CE solicită autorităţilor naţionale de reglementare să raporteze anual Comisiei, cu sprijinul operatorilor de sisteme de transport, privind siguranţa aprovizionării cu energie electrică. Directiva 2004/67/CE solicită statelor membre să raporteze privind siguranţa aprovizionării cu gaze şi privind cadrul de reglementare pentru a spori investiţiile în infrastructură. Conform modificărilor propuse la Regulamentele (CE) nr. 1228/2003 şi (CE) nr. 1775/2003, reţeaua de operatori europeni de sisteme de transport trebuie să realizeze previziuni privind adecvarea sistemului pentru fiecare vară şi iarnă, precum şi pe termen lung. Pentru a lua în considerare posibilităţile de export şi de import de energie electrică şi de gaze în condiţii de cerere accentuată, este necesară o perspectivă la nivel european. Datorită fluxurilor transfrontaliere de energie electrică şi gaze din piaţa internă, această perspectivă trebuie dobândită la nivel european.

6.2. Cooperarea statelor membre

Legislaţia europeană dispune de două instrumente pentru garantarea siguranţei aprovizionării cu gaze. În primul rând, Directiva 2003/55/CE a introdus obligaţii generale de monitorizare pentru statele membre. În al doilea rând, Directiva 2004/67/CE prezintă în mod specific măsuri de garantare a siguranţei aprovizionării cu gaze. Aceasta din urmă instituie Grupul de coordonare pentru gaz şi stabileşte un „mecanism comunitar” în cazul întreruperii aprovizionării.

Aceste instrumente vizează crearea unei platforme de coordonare. Ele nu stabilesc obiective cantitative privind siguranţa aprovizionării şi nici nu impun obligaţii legate de stocurile de gaze. În cele din urmă, aceste instrumente nu oferă un cadru de cooperare regională în cazul unor întreruperi grave ale aprovizionării.

Directiva 2004/67/CE nu a fost transpusă decât recent de către statele membre. În temeiul articolului 10 al acesteia, Comisia trebuie să raporteze, până la data de 19 mai 2008, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a directivei şi, în special, eficienţa instrumentelor create de aceasta şi poate formula şi alte propuneri privind siguranţa aprovizionării. În special, acest raport va viza măsurile de siguranţă a aprovizionării legate de stocurile de gaze.

Din acest motiv, ca primă măsură, prezentele propuneri nu modifică Directiva 2004/67/CE şi se referă doar la două aspecte:

- Creşterea obligaţiilor de transparenţă la nivelul stocurilor comerciale. Fiecare operator de sistem de depozitare ar avea obligaţia să facă publică în fiecare zi cantitatea de gaze de lucru care se află în instalaţiile sale. Această obligaţie ar creşte considerabil încrederea reciprocă în materie de asistenţă regională şi bilaterală în cazul unor întreruperi grave ale aprovizionării.

- Solidaritate. Se propune ca statele membre să coopereze pentru a promova solidaritatea regională şi bilaterală. Această cooperare este menită să acopere situaţiile care ar putea conduce la întreruperi grave ale aprovizionării cu gaze într-un stat membru. Un exemplu care ilustrează această coordonare este simplificarea măsurilor naţionale în caz de urgenţă sau elaborarea de modalităţi practice de asistenţă reciprocă. Comisia va adopta, după caz, orientări privind cooperarea în contextul solidarităţii regionale.

2007/0197 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

de instituire a unei Agenţii pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic (Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei[8],

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European[9],

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[10],

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat,

întrucât:

(1) Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[11] a subliniat importanţa finalizării pieţei interne a energiei electrice şi a gazelor naturale. Îmbunătăţirea cadrului de reglementare la nivel european a fost identificată ca reprezentând o măsură cheie în atingerea acestor obiective.

(2) Un grup consultativ independent privind energia electrică şi gazele, denumit „grupul european de reglementare în domeniul energiei electrice şi al gazelor” (ERGEG) a fost instituit prin Decizia 2003/796/CE[12] a Comisiei, pentru a facilita consultarea, coordonarea şi cooperarea dintre organismele de reglementare din statele membre şi dintre aceste organisme şi Comisie, în vederea consolidării pieţei interne a energiei electrice şi a gazelor naturale. Acest grup este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de reglementare instituite în conformitate cu Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de abrogare a Directivei 96/92/CE[13] şi cu Directiva 2003/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 98/30/CE[14].

(3) Activitatea desfăşurată de ERGEG din momentul înfiinţării acestuia a contribuit pozitiv la progresul pieţei interne a energiei electrice şi gazului. Cu toate acestea, marea majoritate a celor care activează în acest sector doresc, aceasta fiind şi propunerea grupului ERGEG, ca această cooperare voluntară a autorităţilor naţionale de reglementare să se desfăşoare în cadrul unei structuri comunitare cu sarcini precise şi cu competenţa de a adopta decizii de reglementare individuale în anumite cazuri specifice.

(4) Consiliul European a invitat Comisia, în primăvara anului 2007, să propună măsuri privitoare la instituirea unui mecanism independent în cadrul căruia autorităţile naţionale de reglementare să poată coopera.

(5) În baza evaluării impactului în ceea ce priveşte cerinţele referitoare la resursele necesare pentru o entitate centrală, s-a concluzionat că o entitate centrală independentă prezintă un număr de avantaje pe termen lung, în comparaţie cu alte posibilităţi. În consecinţă, este necesară instituirea unei agenţii pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic, denumită în continuare „agenţia”.

(6) Agenţia trebuie să garanteze că funcţiile de reglementare exercitate la nivel naţional de către autorităţile naţionale de reglementare în conformitate cu Directiva 2003/54/CE şi cu Directiva 2003/55/CE sunt coordonate adecvat şi, dacă este necesar, completate la nivel comunitar. În acest scop, este necesar să se garanteze independenţa agenţiei, capacităţile sale tehnice şi de reglementare, precum şi transparenţa şi eficienţa acesteia.

(7) Agenţia trebuie să monitorizeze cooperarea între operatorii de sistem de transport din domeniul energiei electrice şi gazelor, precum şi ducerea la îndeplinire a sarcinilor reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică şi a reţelelor europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze. Implicarea agenţiei este esenţială, în vederea garantării unei cooperări eficiente şi transparente între operatorii de sisteme de transport, în beneficiul pieţei interne.

(8) Este necesar să se prevadă un cadru care să permită cooperarea autorităţilor naţionale de reglementare. Acest cadru trebuie să faciliteze punerea uniformă în aplicare a legislaţiei privind piaţa internă de energie electrică şi gaz în întreaga Comunitate. În ceea ce priveşte situaţiile care privesc mai mult de un stat membru, agenţia trebuie să deţină competenţele necesare adoptării de decizii individuale. Această autoritate trebuie să vizeze regimul de reglementare pentru infrastructura care uneşte cel puţin două state membre, derogările de la normele pieţei interne pentru noile interconectări pentru energie electrică şi pentru noile infrastructuri de gaz situate în mai multe state membre.

(9) Din moment ce agenţia are o privire de ansamblu asupra autorităţilor naţionale de reglementare, ea trebuie să deţină şi un rol consultativ în relaţia sa cu Comisia, care să vizeze aspectele legate de reglementarea pieţei. De asemenea, agenţia trebuie să informeze Comisia în cazul în care descoperă că rezultatele cooperării dintre operatorii de sisteme de transport nu sunt cele scontate sau că autoritatea naţională de reglementare, a cărei decizie a încălcat orientările, nu este dispusă să respecte punctul de vedere al agenţiei.

(10) De asemenea, agenţia trebuie să deţină competenţe de eliberare a unor orientări cu caracter neobligatoriu care să vină în sprijinul autorităţilor de reglementare şi al operatorilor de piaţă în vederea realizării schimbului de bune practici.

(11) Structura agenţiei trebuie adaptată pentru a satisface nevoile specifice ale procesului de legiferare din domeniul energiei. Mai precis, trebuie să fie luate pe deplin în considerare rolul specific al autorităţilor naţionale de reglementare, precum şi independenţa acestora.

(12) Consiliul de administraţie trebuie să deţină competenţele necesare pentru stabilirea bugetului, controlul executării acestuia, redactarea regulilor interne, adoptarea reglementărilor financiare şi pentru numirea directorului.

(13) Agenţia trebuie să deţină atribuţiile necesare pentru a exercita funcţiile de reglementare într-un mod eficient şi, mai ales, independent. Independenţa autorităţilor de reglementare reprezintă atât un principiu-cheie al guvernării solide, cât şi o condiţie fundamentală în vederea garantării încrederii în piaţă. Reflectând situaţia la nivel naţional, Consiliul autorităţilor de reglementare trebuie aşadar să acţioneze independent de orice interes de piaţă şi nu poate cere sau urma instrucţiuni de la nici un guvern sau altă entitate publică sau privată.

(14) În cazul în care agenţia are competenţe decizionale, părţile interesate trebuie, din motive de economie procedurală, să deţină dreptul de a face recurs la Consiliul de apel, care trebuie să facă parte din agenţie, dar care trebuie totodată să fie independentă de structura administrativă şi de reglementare a acesteia.

(15) Agenţia trebuie să obţină finanţare în special de la bugetul general al Comunităţilor Europene, prin taxe şi prin contribuţii voluntare. În special, resursele reunite actualmente de către autorităţile de reglementare pentru cooperarea acestora la nivel european trebuie să rămână disponibile pentru agenţie. Procedura bugetară comunitară trebuie să rămână în continuare aplicabilă în ceea ce priveşte subvenţiile prevăzute de la bugetul general al Comunităţilor Europene. În plus, verificările conturilor trebuie efectuate de către Curtea de Conturi în conformitate cu articolul 91 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 privind regulamentul financiar cadru pentru organismele menţionate la articolul 185 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene[15].

(16) Agenţia trebuie să deţină personal cu o înaltă calificare profesională. Agenţia trebuie să beneficieze, în special, de competenţa şi experienţa personalului, secondat de autorităţile naţionale de reglementare, de Comisie şi de statele membre. Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene şi normele adoptate de comun acord de către instituţiile Comunităţii Europene în scopul aplicării acestor regulamente se aplică personalului Agenţiei. Consiliul de administraţie, în acord cu Comisia, adoptă măsurile necesare de punere în aplicare a acestora.

(17) Agenţia trebuie să pună în aplicare normele generale privind accesul public la documentele deţinute de către organismele Comunităţii. Consiliul de administraţie trebuie să stabilească măsurile practice de protecţie a datelor importante din punct de vedere comercial şi a datelor personale.

(18) Participarea ţărilor terţe la activităţile agenţiei este posibilă în conformitate cu acordurile corespunzătoare care urmează să fie încheiate de către Comunitate.

(19) Având în vedere că obiectivele acţiunii propuse, respectiv, cooperarea autorităţilor naţionale de reglementare la nivel comunitar, nu pot fi atinse într-o manieră satisfăcătoare de către statele membre, acestea putând fi îndeplinite mai eficient la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, prevăzut la articolul menţionat, acest regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivelor respective.

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Înfiinţarea

Se înfiinţează o agenţie pentru cooperarea autorităţilor de reglementare în domeniul energiei, denumită în continuare „agenţia”, în scopul completării la nivel comunitar a activităţilor de reglementare desfăşurate la nivel naţional de către autorităţile de reglementare menţionate la articolul 22a din Directiva 2003/54/CE şi la articolul 24a din Directiva 2003/55/CE, precum şi, acolo unde este necesar, al coordonării activităţilor acestora.

Articolul 2

Statut juridic şi sediu

1. Agenţia este un organism comunitar cu personalitate juridică.

2. În fiecare stat membru, agenţia deţine cea mai extinsă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice conform legislaţiei naţionale. Aceasta poate achiziţiona sau dispune de proprietăţi mobiliare sau imobiliare şi se poate constitui parte în proceduri judiciare.

3. Agenţia este reprezentată de către directorul acesteia.

4. Sediul agenţiei este situat în [locul]. Până la data la care sediul acesteia va fi finalizat, agenţia este găzduită în sediul Comisiei.

Articolul 3

Structură

Agenţia conţine:

1. un consiliu de administraţie, care exercită responsabilităţile prevăzute la articolul 10;

2. un consiliu al autorităţilor de reglementare, care exercită responsabilităţile prevăzute la articolul 12;

3. un director, care exercită responsabilităţile prevăzute la articolul 14;

4. un consiliu de apel, care exercită responsabilităţile prevăzute la articolul 16.

Articolul 4

Tipuri de documente emise de către Agenţie

Agenţia poate să:

5. emită avize adresate operatorilor din sistemul de transmitere;

6. emită avize adresate autorităţilor de reglementare;

7. emită avize şi recomandări adresate Comisiei;

8. ia decizii individuale în cazuri specifice la care se face referire la articolele 7 şi 8.

Articolul 5

Sarcini generale

Agenţia poate, la cererea Comisiei sau din proprie iniţiativă, să emită avize Comisiei privind toate aspectele referitoare la scopul pentru care a fost înfiinţată.

Articolul 6

Sarcini referitoare la cooperarea operatorilor de sisteme de transport

1. Agenţia prezintă un aviz Comisiei privitor la proiectul de statut, listele de membri şi la proiectele de regulament de procedură ale Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică în conformitate cu articolul 2b alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003, precum şi privitor la cele ale Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze în conformitate cu articolul 2b alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1775/2005.

2. Agenţia monitorizează ducerea la îndeplinire, de către Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică , a sarcinilor menţionate la articolul 2d din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003, precum şi a sarcinilor menţionate la articolul 2d din Regulamentul (CE) nr. 1775/2005, de către Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport de gaze.

3. Agenţia poate prezenta un aviz reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică în conformitate cu articolul 2d alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 şi Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze în conformitate cu articolul 2d alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1775/2005 privind codurile tehnice sau comerciale, proiectul de plan anual de activitate şi proiectul planului de investiţii pe 10 ani.

4. Agenţia prezintă Comisiei un aviz motivat corespunzător, în cazul în care apreciază că proiectul de program anual de activitate sau proiectul planului de investiţii pe 10 ani care i-a fost prezentat în conformitate cu articolul 2d alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 şi articolul 2d alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1775/2005 nu garantează nediscriminarea, concurenţa efectivă şi funcţionarea eficientă a pieţei.

5. Agenţia prezintă un aviz adecvat justificat Comisiei, în conformitate cu articolul 2e alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 şi articolul 2e alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1775/2005, în cazul în care apreciază că un cod tehnic sau de comercial nu garantează nediscriminarea, concurenţa efectivă şi funcţionarea eficientă a pieţei, că nu a fost adoptat un cod tehnic sau de piaţă într-o perioadă de timp rezonabilă sau că operatorii de sisteme de transport nu au reuşit să pună în aplicare un cod tehnic sau comercial.

6. Agenţia monitorizează cooperarea regională a operatorilor de sisteme de transport prevăzută la articolul 2h din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 şi articolul 2h din Regulamentul (CE) nr. 1775/2005.

Articolul 7

Sarcini privind autorităţile naţionale de reglementare

1. Agenţia adoptă decizii individuale privind aspectele tehnice, în cazul în care aceste decizii sunt prevăzute în orientările adoptate în conformitate cu Directiva 2003/54/CE, Directiva 2003/55/CE, Regulamentul nr. 1228/2003 sau Regulamentul (CE) nr. 1775/2005.

2. Agenţia poate, în conformitate cu programul său de lucru sau la solicitarea Comisiei Europene, să emită orientări cu caracter neobligatoriu, în vederea sprijinirii autorităţilor de reglementare şi a operatorilor de piaţă la realizarea schimbului de bune practici.

3. Agenţia promovează cooperarea dintre autorităţile naţionale de reglementare şi dintre autorităţile regionale de reglementare. În cazul în care agenţia apreciază că sunt necesare norme obligatorii privind o astfel de cooperare, aceasta face Comisiei recomandările corespunzătoare.

4. Agenţia emite un aviz, la solicitarea oricărei autorităţi naţionale de reglementare sau la solicitarea Comisiei, privind conformitatea unei decizii adoptate de către o autoritate de reglementare cu orientările prevăzute de Directiva 2003/54/CE, Directiva 2003/55/CE, Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 sau Regulamentul (CE) nr. 1775/2005.

5. În cazul în care o autoritate naţională de reglementare nu se conformează cu avizul agenţiei prevăzut la alineatul (4) în termen de patru luni de la data primirii avizului, agenţia informează Comisia.

6. În cazul în care o autoritate naţională de reglementare întâmpină, într-o anumită situaţie, dificultăţi în aplicarea orientărilor prevăzute de Directiva 2003/54/CE, Directiva 2003/55/CE, Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 sau Regulamentul (CE) nr. 1775/2005, aceasta poate solicita un aviz agenţiei. Agenţia emite avizul, în termen de patru luni, numai după consultarea Comisiei.

7. Agenţia decide asupra regimului de reglementare pentru infrastructura care uneşte cel puţin două state membre, în conformitate cu articolul 22d alineatul (3) din Directiva 2003/54/CE şi articolul 24d alineatul (3) din Directiva 2003/55/CE.

Articolul 8

Alte sarcini

1. Agenţia poate acorda derogările prevăzute la articolul 7 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003. de asemenea, agenţia poate acorda derogări, în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/55/CE, dacă infrastructura în cauză este amplasată pe teritoriul mai multor state membre.

2. Agenţia propune un operator independent de sisteme în conformitate cu articolul 10(4) din Directiva 2003/54/CE şi articolul 9(4) din Directiva 2003/55/CE.

Articolul 9

Consiliul de administraţie

1. Consiliul de administraţie este alcătuit din doisprezece membri. Şase sunt numiţi de către Comisie, iar şase, de către Consiliu. Durata mandatului este de cinci ani, reînnoibil o singură dată.

2. Consiliul de administraţie numeşte preşedintele consiliului şi vice-preşedintele acestuia dintre membrii consiliului. Vice-preşedintele înlocuieşte automat preşedintele dacă acesta din urmă se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. Mandatul preşedintelui şi al vice-preşedintelui este de doi ani şi jumătate cu posibilitatea prelungirii. Cu toate acestea, mandatul preşedintelui şi cel al vice-preşedintelui expiră în momentul în care aceştia nu mai deţin calitatea de membri ai Consiliului de administraţie.

3. Şedinţele Consiliului de administraţie sunt convocate de către preşedintele acestuia. Directorul agenţiei participă la deliberări în afară de cazul în care Consiliul de administraţie decide altfel în acest sens. Consiliul de administraţie se reuneşte în sesiune ordinară de cel puţin două ori pe an. Acesta se reuneşte, de asemenea, la iniţiativa preşedintelui, la solicitarea Comisiei sau la solicitarea a cel puţin o treime dintre membrii săi. Consiliul de administraţie poate invita orice persoană cu posibile opinii relevante să ia parte la şedinţele sale în calitate de observator. Membrii Consiliului de administraţie pot, sub rezerva regulamentului propriu de procedură, să fie asistaţi de consultanţi sau de experţi. Serviciile de secretariat ale Consiliului de administraţie sunt oferite de către agenţie.

4. Deciziile Consiliului de administraţie se adoptă în baza unei majorităţi de două treimi dintre membrii prezenţi.

5. Fiecare membru are dreptul la un singur vot. Regulamentul de procedură prevede în detaliu etapele care trebuie urmate în cadrul procedurii de vot, mai ales condiţiile în care un membru poate acţiona în numele unui alt membru sau, dacă este cazul, normele care guvernează cvorumurile.

Articolul 10

Sarcinile Consiliului de administraţie

1. Consiliul de administraţie, după consultarea cu Consiliul autorităţilor de reglementare, numeşte directorul, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2).

2. Consiliul de administraţie numeşte membrii Consiliului autorităţilor de reglementare, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1).

3. Consiliul de administraţie numeşte membrii Consiliului de apel, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1).

4. Consiliul de administraţie adoptă, înainte de data de 30 septembrie a fiecărui an, după consultarea Comisiei şi după primirea avizului din partea Consiliului autorităţilor de reglementare , în conformitate cu articolul 12 alineatul (3), programul de activitate al agenţiei pentru anul următor şi îl transmite Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei. Programul de activitate este adoptat fără a aduce atingere procedurii bugetare anuale.

5. Consiliul de administraţie îşi exercită competenţele bugetare în conformitate cu articolele 18-21.

6. Consiliul de administraţie decide, după ce a obţinut acordul Comisiei, dacă acceptă moşteniri, donaţii sau finanţări provenind din alte surse comunitare.

7. Consiliul de administraţie exercită autoritate disciplinară asupra directorului.

8. Consiliul de administraţie redactează, dacă este necesar, strategia de personal a agenţiei în conformitate cu articolul 25 alineatul (2).

9. Consiliul de administraţie adoptă dispoziţiile speciale necesare punerii în aplicare a dreptului de acces la documentele agenţiei, în conformitate cu articolul 27.

10. Consiliul de administraţie adoptă raportul anual referitor la activităţile şi perspectivele agenţiei, prevăzut la articolul 14 alineatul (8), şi îl transmite, cel târziu până la 15 iunie, Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, Comitetului Economic şi Social European şi Curţii de Conturi. Raportul conţine o secţiune independentă, aprobată de către Consiliul autorităţilor de reglementare, privind activităţile de reglementare ale agenţiei pe parcursul anului în cauză.

11. Consiliul de administraţie adoptă regulamentul propriu de procedură.

Articolul 11

Consiliul autorităţilor de reglementare

1. Consiliul autorităţilor de reglementare este alcătuit dintr-un reprezentant al autorităţilor de reglementare pentru fiecare stat membru, astfel cum se menţionează la articolul 22a din Directiva 2003/54/CE şi la articolul 24a din Directiva 2003/55/CE, precum şi dintr-un reprezentant fără drept de vot din partea Comisiei. Autorităţile naţionale de reglementare nominalizează câte un supleant pentru fiecare stat membru.

2. Consiliul autorităţilor de reglementare îşi alege preşedintele şi vice-preşedintele dintre membrii Consiliului. Vice-preşedintele înlocuieşte preşedintele, în cazul în care acesta din urmă se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. Mandatul preşedintelui şi al vice-preşedintelui este de doi ani şi jumătate cu posibilitatea prelungirii. Cu toate acestea, mandatul preşedintelui şi cel al vice-preşedintelui expiră în momentul în care aceştia nu mai deţin calitatea de membri ai Consiliului autorităţilor de reglementare.

3. Consiliul autorităţilor de reglementare hotărăşte cu o majoritate de două treimi dintre membri. Fiecare membru sau supleant votează o singură dată.

4. Consiliul autorităţilor de reglementare adoptă regulamentul propriu de procedură.

5. În exercitarea atribuţiilor şi în desfăşurarea activităţilor de reglementare conferite Agenţiei prin prezentul regulament, Consiliul autorităţilor de reglementare acţionează independent şi nu solicită sau primeşte instrucţiuni din partea niciunui guvern al unui stat membru sau din partea grupurilor de interese publice sau private.

6. Secretariatul Consiliului autorităţilor de reglementare este asigurat de către agenţie.

Articolul 12

Sarcinile Consiliului autorităţilor de reglementare

1. 1. Consiliul autorităţilor de reglementare emite un aviz directorului înainte de adoptarea avizelor, recomandărilor şi deciziilor prevăzute la articolele 5, 6, 7 şi 8. În plus, Consiliul autorităţilor de reglementare, în sfera sa de competenţă, oferă consultanţă directorului în exercitarea atribuţiilor acestuia.

2. Consiliul autorităţilor de reglementare emite un aviz cu privire la candidatul care urmează să fie numit în funcţia de director în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) şi articolul 13 alineatul (2). Consiliul de administraţie adoptă decizia cu o majoritate de trei sferturi dintre membrii săi.

3. Consiliul autorităţilor de reglementare, în conformitate cu articolul 10 alineatul (4) şi articolul 14 alineatul (6), precum şi cu proiectul de buget stabilit conform articolului 20 alineatul (1), aprobă programul de activitate al agenţiei pentru anul următor şi îl prezintă Consiliului de administraţie, în vederea adoptării, înainte de data de 1 septembrie.

4. Consiliul autorităţilor de reglementare aprobă secţiunea independentă privind activităţile de reglementare din raportul anual, în conformitate cu articolul 10 alineatul (10) şi articolul 14 alineatul 8.

Articolul 13

Directorul

1. Agenţia este administrată de către directorul acesteia, care hotărăşte independent în exercitarea atribuţiilor sale. Fără a aduce atingere competenţelor respective ale Comisiei, ale Consiliului de administraţie şi ale Consiliului autorităţilor de reglementare, directorul nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni din partea niciunui guvern sau alt organism.

2. Directorul este numit, de către Consiliul de administraţie, pe baza meritelor, a competenţelor şi a experienţei acestuia, dintr-o listă de cel puţin doi candidaţi propuşi de către Comisie. Înainte de a fi numit în funcţie, candidatul selecţionat de către Consiliul de administraţie poate primi invitaţia de a se adresa comitetului competent al Parlamentului European şi de a răspunde întrebărilor puse de membrii acestuia.

3. Mandatul directorului este de cinci ani. În cele nouă luni care preced termenul limită al acestui mandat, Comisia iniţiază un proces de evaluare. Aspectele principale ale acestui proces de evaluare sunt următoarele:

9. activitatea directorului;

10. sarcinile şi obligaţiile agenţiei în anii următori;

4. Consiliul de administraţie, hotărând la propunerea Comisiei şi având în vedere raportul de evaluare şi numai în acele cazuri în care decizia poate fi justificată de sarcinile şi obligaţiile agenţiei, poate să prelungească durata mandatului directorului o singură dată, pentru o perioadă care nu depăşeşte trei ani.

5. Consiliul de administraţie informează Parlamentul European în legătură cu intenţia sa de a prelungi durata mandatului directorului. Cu o lună înainte de prelungirea mandatului său, directorul poate primi invitaţia de a se adresa comitetului competent al Parlamentului european şi de a răspunde întrebărilor puse de membrii acestuia.

6. Dacă durata mandatului nu este prelungită, directorul poate să rămână în funcţie până la numirea succesorului său.

7. Directorul poate fi revocat din funcţie doar printr-o decizie a Consiliului de administraţie, după consultarea Consiliului autorităţilor de reglementare. Consiliul de administraţie adoptă o astfel de decizie cu o majoritate de trei sferturi dintre membrii săi.

8. Parlamentul European şi Consiliul pot invita directorul să prezinte un raport privind exercitarea atribuţiilor sale.

Articolul 14

Sarcinile directorului

1. Directorul are responsabilitatea de a reprezenta agenţia şi de a o administra.

2. Directorul pregăteşte lucrările Consiliului de administraţie. El sau ea participă, fără a avea drept de vot, la lucrările Consiliului de administraţie.

3. Directorul adoptă avizele, recomandările şi deciziile menţionate la articolele 5, 6, 7, şi 8, sub rezerva aprobării din partea Consiliului autorităţilor de reglementare.

4. Directorul este responsabil de punerea în aplicare a programului anual de activitate al agenţiei sub îndrumarea Consiliul autorităţilor de reglementare şi sub controlul administrativ al Consiliului de administraţie.

5. Directorul ia măsurile necesare, în special cea de adoptare a instrucţiunilor administrative interne şi de publicare a comunicărilor, pentru a garanta funcţionarea agenţiei în conformitate cu prezentul regulament.

6. În fiecare an, directorul pregăteşte un proiect al programului de activitate al agenţiei pentru anul următor şi îl prezintă Consiliului autorităţilor de reglementare şi Comisiei înainte de data de 30 iunie a anului respectiv.

7. Directorul face o estimare a veniturilor şi cheltuielilor agenţiei în conformitate cu articolul 20 şi execută bugetul agenţiei în conformitate cu articolul 21.

8. În fiecare an, directorul pregăteşte un proiect de raport anual care conţine o secţiune privind activităţile de reglementare ale agenţiei şi o secţiune privind aspectele financiare şi administrative.

9. Referitor la personalul agenţiei, directorul îşi exercită competenţele prevăzute la articolul 25 alineatul (3).

Articolul 15

Consiliul de apel

1. Consiliu de apel este format din şase membri şi şase supleanţi selectaţi din fostul sau actualul personal de conducere al autorităţilor naţionale de reglementare, al autorităţilor din domeniul concurenţei sau al altor instituţii naţionale sau comunitare cu experienţă relevantă în sectorul energetic. Consiliul de apel îşi desemnează preşedintele. Deciziile Consiliului de apel sunt adoptate în baza unei majorităţi calificate de cel puţin 4 din cei 6 membri ai consiliului. Consiliul de apel este convocat atunci când este necesar.

2. Membrii Consiliului de apel sunt numiţi de către Consiliul de administraţie, la propunerea Comisiei, ca urmare a unei invitaţii de exprimare a interesului, după consultarea Consiliului autorităţilor de reglementare.

3. Durata mandatului membrilor Consiliului de apel este de cinci ani. Durata acestui mandat poate fi reînnoită. Membrii Consiliului de apel sunt independenţi în luarea deciziilor; ei nu sunt constrânşi să respecte nicio instrucţiune. Aceştia nu au dreptul să ocupe alte funcţii în cadrul agenţiei, al Consiliului de administraţie sau al Consiliului autorităţilor de reglementare. Un membru al Consiliului de apel nu poate fi revocat din funcţie pe durata mandatului decât în cazul în care el sau ea se face vinovat de comportament din culpă gravă, iar Consiliul de administraţie, după ce a obţinut avizul Consiliului autorităţilor de reglementare, adoptă o decizie în acest sens.

4. Membrii Consiliului de apel nu iau parte la procedurile de apel dacă au un interes personal în cazul respectiv, dacă au fost anterior implicaţi ca reprezentanţi ai uneia dintre părţi sau dacă au participat la adoptarea deciziei la care se face apel.

5. În cazul în care, dintr-unul din motivele expuse la alineatul 4 sau dintr-un oricare alt motiv, un membru al Consiliului de apel consideră că un alt membru nu ar trebui să ia parte la procedurile de apel, membrul respectiv informează Consiliul de apel în consecinţă. Un membru al Consiliului de apel poate fi contestat de către oricare parte din cadrul procedurilor de apel în baza motivelor menţionate la alineatul 4 sau dacă sunt suspectaţi de părtinire. O obiecţie nu poate fi fundamentată pe criterii de naţionalitate a membrilor şi nu este admisibilă dacă, deşi conştientă de existenţa unui motiv de obiecţie, partea din cadrul procedurilor de apel a iniţiat o măsură procedurală.

6. Consiliul de apel decide acţiunile care trebuie întreprinse în cazurile menţionate la alineatele 4 şi 5 fără participarea membrilor în cauză. În scopul luării acestei decizii, membrul în cauză este înlocuit în cadrul Consiliului de apel de către supleantul său, cu condiţia ca supleantul să nu se regăsească într-o situaţie similară. În acest din urmă caz, preşedintele desemnează un înlocuitor dintre supleanţii disponibili.

Articolul 16

Recursuri

1. Orice persoană fizică sau juridică poate face recurs împotriva unei decizii în conformitate cu articolele 7 şi 8 şi care vizează persoana respectivă, sau împotriva unei decizii care, deşi adresată unei alte persoane, o priveşte direct şi personal.

2. Apelul, împreună cu expunerea de motive, se înaintează în scris la sediul agenţiei, în termen de două luni de la data notificării măsurii către persoana în cauză sau, în absenţa acesteia, în termen de două luni de la data la care agenţia a publicat decizia sa. Consiliul de apel ia o decizie cu privire la recurs în termen de două luni de la introducerea unei acţiuni.

3. Un apel introdus în conformitate cu alineatul (1) nu comportă un efect de suspendare. Consiliul de apel poate, cu toate acestea, în cazul în care consideră că circumstanţele o cer, să suspende aplicarea deciziei contestate.

4. Dacă recursul este admisibil, Consiliul de apel examinează dacă acesta este bine fundamentat. Acesta invită părţile din cadrul procedurilor de apel, de câte ori este necesar, să prezinte, până la un termen limită stabilit, observaţii privind notificările emise de către Consiliu sau la comunicările celorlalte părţi din procedurile de recurs. Părţile din procedurile de recurs au dreptul la o expunere orală.

5. Consiliul de apel poate, conform prezentului articol, să exercite atribuţiile care ţin de competenţa agenţiei sau poate transfera cazul organismului competent din cadrul agenţiei. Acesta din urmă este obligat prin decizia Consiliului de apel.

6. Consiliul de apel îşi adoptă propriul regulamentul de procedură.

Articolul 17

Acţiuni pe lângă Tribunalul de Primă Instanţă şi la Curtea de Justiţie

1. Agenţia poate introduce o acţiune pe lângă Tribunalul de Primă Instanţă a Curţii de Justiţie, în conformitate cu articolul 230 din tratat, privind contestarea unei decizii luate de către Consiliul de apel, în cazul în care consiliul nu are competenţă.

2. În cazul în care Agenţia nu reuşeşte să adopte o decizie, pot fi iniţiate recursuri în carenţă pe lângă Tribunalul de Primă Instanţă sau Curtea de Justiţie, în conformitate cu articolul 232 din tratat.

3. Agenţia are obligaţia să ia măsurile necesare pentru a se conforma cu hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă sau cea a Curţii de Justiţie.

Articolul 18

Bugetul agenţiei

1. Veniturile agenţiei sunt alcătuite în principal din:

11. o subvenţie comunitară prevăzută în bugetul general al Comunităţilor Europene (Secţiunea Comisie);

12. taxele plătite către agenţie în conformitate cu articolul 19;

13. orice contribuţie benevolă din partea statelor membre sau din partea autorităţilor de reglementare ale acestora;

14. orice moşteniri, donaţii sau finanţări acordate după cum se prevede la articolul 10 alineatul (6).

2. Cheltuielile cuprind cheltuieli cu personalul, cheltuieli administrative, cheltuieli cu infrastructura şi cheltuieli operaţionale.

3. Veniturile şi cheltuielile trebuie să fie în echilibru.

4. Toate veniturile şi cheltuielile agenţiei fac obiectul unor previziuni pentru fiecare exerciţiu financiar, care coincide cu anul calendaristic, şi sunt introduse în bugetul agenţiei.

Articolul 19

Taxe

1. Cererea unei decizii de derogare în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) implică plata unor taxe către agenţie.

2. Taxele mai sus menţionate sunt stabilite de către Comisie.

Articolul 20

Elaborarea bugetului

1. Cel târziu până la data de 15 februarie a fiecărui an, directorul întocmeşte un proiect de buget estimativ acoperind cheltuielile operaţionale şi programul de activitate anticipat pentru exerciţiul financiar următor şi îl trimite Consiliului de administraţie, împreună cu schema de personal provizorie. În fiecare an, Consiliul de administraţie, în baza proiectului pregătit de către director, realizează o estimare a veniturilor şi cheltuielilor agenţiei pentru următorul exerciţiu financiar. Acest buget estimativ, incluzând un proiect de schemă de personal, este transmis Comisiei de către Consiliul de administraţie cel târziu până la data de 31 martie. Anterior adoptării bugetului estimativ, proiectul pregătit de către director este transmis Consiliului autorităţilor de reglementare, care poate emite un aviz în acest sens.

2. Bugetul estimativ se transmite de către Comisie Parlamentului European şi Consiliului (denumite, în continuare, autoritatea bugetară), împreună cu proiectul bugetului general preliminar al Comunităţilor Europene.

3. Pe baza acestui buget estimativ, Comisia înscrie în proiectul preliminar al bugetului general al Comunităţilor Europene previziunile pe care le consideră necesare, ţinând cont de schema de personal şi de cuantumul subvenţiei prevăzute în bugetul general în conformitate cu articolul 272 din tratat.

4. Autoritatea bugetară adoptă schema de personal pentru agenţie.

5. Bugetul Agenţiei este stabilit de către Consiliul de administraţie. Acesta devine final odată cu adoptarea finală a bugetului general al Comunităţilor Europene. Dacă este necesar, acesta este adaptat în consecinţă.

6. Consiliul de administraţie notifică autoritatea bugetară cât mai curând posibil în legătură cu intenţia sa de a pune în aplicare orice proiect care ar putea avea implicaţii financiare semnificative pentru finanţarea bugetului, în special proiectele de natură imobiliară, cum ar fi închirierea sau achiziţionarea de imobile. Consiliul informează Comisia în acest sens. Dacă una dintre autorităţile bugetare intenţionează să emită un aviz, aceasta notifică agenţia în acest sens în termen de două săptămâni de la primirea informaţiilor privind proiectul imobiliar în cauză. În absenţa unui răspuns, agenţia poate demara operaţiunea planificată.

Articolul 21

Execuţia şi controlul bugetar

1. Directorul îşi exercită competenţele de ordonator de credite şi execută bugetul agenţiei.

2. Până cel târziu la data de 1 martie după încheierea fiecărui exerciţiu financiar, contabilul agenţiei transmite contabilului Comisiei şi Curţii de Conturi situaţia conturilor provizorii, precum şi raportul privind gestiunea bugetară şi financiară pentru exerciţiul financiar respectiv. De asemenea, contabilul agenţiei trimite Parlamentului European şi Consiliului raportul privind gestiunea financiară şi bugetară, până cel târziu la data de 31 martie a anului următor. Contabilul Comisiei consolidează situaţia conturilor provizorii ale instituţiilor şi organismelor descentralizate, în conformitate cu articolul 128 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002[16].

3. Până cel târziu la data de 31 martie după încheierea exerciţiului financiar, contabilul Comisiei transmite Curţii de Conturi situaţia conturilor provizorii ale agenţiei, precum şi raportul privind gestiunea bugetară şi financiară pentru exerciţiul financiar respectiv. Raportul privind gestiunea bugetară şi financiară pentru exerciţiul financiar respectiv este transmis, de asemenea, Parlamentului European şi Consiliului.

4. După primirea observaţiilor formulate de Curtea de Conturi cu privire la conturile provizorii ale agenţiei, în conformitate cu prevederile articolului 129 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002, directorul elaborează, pe propria răspundere, situaţia conturilor finale ale agenţiei şi o trimite spre avizare Consiliului de administraţie.

5. Consiliul de administraţie emite un aviz cu privire la conturile finale ale agenţiei.

6. Până cel târziu la data de 1 iulie după încheierea exerciţiului financiar, directorul transmite Parlamentului European, Consiliului, Comisiei şi Curţii de Justiţie situaţia conturilor finale împreună cu avizul Consiliului de administraţie.

7. Conturile finale sunt publicate.

8. Directorul comunică Curţii de Conturi un răspuns la observaţiile formulate de aceasta până cel târziu la data de 15 octombrie. Acesta trimite, de asemenea, o copie a acestui răspuns Consiliului de administraţie şi Comisiei.

9. Directorul prezintă Parlamentului European, la solicitarea acestuia şi în conformitate cu articolul 146 alineatul (3) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002, toate informaţiile necesare derulării eficiente a procedurii de descărcare de gestiune pentru exerciţiul financiar în cauză.

10. La recomandarea Consiliului, adaptate cu majoritate calificată, Parlamentul European aprobă descărcarea de gestiune a directorului pentru execuţia bugetului pentru anul financiar N, până la data de 15 mai a anului N + 2.

Articolul 22

Norme financiare

Normele financiare aplicabile Agenţiei sunt adoptate de către Consiliul de administraţie după consultarea Comisiei. Aceste norme se pot abate de la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2343/2002 al Comisiei, dacă nevoile funcţionale specifice agenţiei o cer şi numai cu acordul în prealabil al Comisiei.

Articolul 23

Măsuri anti-fraudă

1. În scopul combaterii fraudei, corupţiei şi a altor ilegalităţi, prevederile Regulamentului (CE) nr. 1073/1999[17] se aplică fără restricţie agenţiei.

2. Agenţia aderă la Acordul interinstituţional din 25 mai 1999 încheiat între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Comunităţilor Europene privind anchetele interne efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)[18] şi adoptă fără întârziere dispoziţii corespunzătoare aplicabile tuturor angajaţilor Agenţiei.

3. Deciziile de finanţare, acordurile şi instrumentele de punere în aplicare rezultate din acestea, stipulează clar că OLAF şi Curtea de Conturi pot, dacă este necesar, să desfăşoare verificări la faţa locului în cazul beneficiarilor sumelor de bani plătite de către agenţie, precum şi în cazul personalului responsabil cu alocarea acestor sume de bani.

Articolul 24

Privilegii şi imunităţi

Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene se aplică agenţiei.

Articolul 25

Personal

1. Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene, regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene şi normele adoptate de comun acord de către instituţiile Comunităţii Europene în scopul aplicării acestor regulamente se aplică personalului agenţiei.

2. Consiliul de administraţie, de comun acord cu Comisia, adoptă măsurile de punere în aplicare necesare, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la articolul 110 din Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene.

3. În ceea ce priveşte personalul său, Agenţia îşi exercită atribuţiile conferite autorităţii de desemnare conform Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene, precum şi autorităţii împuternicite să încheie contracte conform regimului aplicabil celorlalţi agenţi ai Comunităţilor Europene.

4. Consiliul de administraţie poate adopta dispoziţii care să permită angajarea la agenţie de experţi naţionali detaşaţi din statele membre.

Articolul 26

Răspunderea agenţiei

1. În caz de răspundere non-contractuală, agenţia, în conformitate cu principiile generale comune legislaţiilor statelor membre, repară orice prejudiciu cauzat de aceasta sau de către personalul acesteia în cursul îndeplinirii sarcinilor lor de serviciu. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene deţine jurisdicţie în disputele privind despăgubirile în cazul unor asemenea prejudicii.

2. Răspunderea financiară personală şi răspunderea disciplinară a personalului agenţiei faţă de aceasta sunt guvernate de dispoziţiile relevante aplicabile personalului agenţiei.

Articolul 27

Accesul la documente

1. Regulamentul (CE) nr. 1049/2001[19] se aplică documentelor deţinute de agenţie.

2. Consiliul de administraţie adoptă măsurile practice pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

3. Deciziile adoptate de către agenţie, în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 pot face obiectul unor plângeri către Ombudsman sau al unor proceduri pe lângă Curtea de Justiţie, în conformitate cu condiţiile prevăzute în articolele 195, respectiv 230 din tratat.

Articolul 28

Participarea ţărilor terţe

Agenţia este deschisă participării ţărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene şi care au încheiat acorduri cu Comunitatea în această privinţă. În conformitate cu prevederile relevante ale acestor acorduri, se stabilesc aranjamente precizând, în special, natura, sfera şi aspectele procedurale ale participării acestor ţări la activităţile agenţiei, inclusiv prevederi referitoare la contribuţiile financiare şi la personal.

Articolul 29

Regimul lingvistic

1. Dispoziţiile Regulamentului nr.1 din 15 aprilie 1958 se aplică agenţiei.

2. Consiliul de administraţie ia decizii cu privire la regimul lingvistic intern al agenţiei.

3. Serviciile de traducere necesare funcţionării agenţiei sunt oferite de către Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene.

Articolul 30

Evaluare

1. Comisia realizează o evaluare a activităţilor desfăşurate de agenţie. Această evaluare vizează rezultatele obţinute de agenţie, precum şi metodele acesteia de lucru, comparativ cu obiectivele, mandatul şi sarcinile definite în prezentul regulament şi în programele anuale de activitate stabilite de aceasta.

2. Primul raport de evaluare este prezentat Parlamentului European şi Consiliului de către Comisie cel târziu la patru ani după ce primul director şi-a preluat funcţia. După acest raport, Comisia prezintă un raport de evaluare cel puţin la fiecare cinci ani.

Articolul 31

Intrarea în vigoare şi măsuri tranzitorii

1. Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

2. Articolele 5, 6, 7 şi 8 se aplică [ la 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament ].

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, […].

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

Anexa 1 FIŞĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

Domeniu(ii) strategic(e): TRANSPORT ŞI ENERGIE Activitate (activităţi): Piaţa internă a energiei |

TITLUL OPERAţIUNII: AGENŢIA DE COOPERARE A AUTORITĂŢILOR DE REGLEMENTARE DIN DOMENIUL ENERGIE |

1. LINIE (LINII) DE BUGET + TITLU(TITLURI)

Conform Capitolului 06 …

Crearea structurii adecvate pentru Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic (agenţie de reglementare), adică:

- crearea unei entităţi 06 intitulate „Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic”

- crearea unei entităţi 06 XX XX – intitulată „Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic” – Subvenţie la titlurile 1 şi 2

- crearea unei entităţi 06 XX XX – intitulată „Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic” – Subvenţie la titlul 3

Alegerea articolului şi a entităţilor, în conformitate cu Capitolul 06 03, este stabilită conform procedurii bugetare pentru 2009.

2. CIFRE GENERALE

2.1 . Finanţarea acţiunii:

O alocare anuală este inclusă în creditele înregistrate în conformitate cu articolul XXX pentru anul 2009 şi pentru anii următori.

2.2. Perioada de aplicare

Acţiunea este înscrisă pe durată nedeterminată (subvenţii anuale)

2.3. Estimarea multianuală de ansamblu privind cheltuielile:

a) Graficul alocărilor contractate prin angajament / creditelor de plată (intervenţii financiare)

în milioane de €

An | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | Exerciţiile financiare următoare |

Credite de angajament | 1,970 | 3,940 | 6,084 | 6,314 | 6,434 |

Credite de plată | 1,970 | 3,940 | 6,084 | 6,314 | 6,434 |

2.4. Compatibilitatea cu programarea financiară şi cu perspectiva financiară

x Propunere compatibilă cu programarea financiară existentă (2007/2013)

2.5. Impactul financiar asupra veniturilor

x Nu există implicaţii financiare

3. CARACTERISTICI BUGETARE

Tipul cheltuielilor | Nou | Participarea EFTA | Participarea ţărilor solicitante | Titlu Perspectiva Financiară |

NCE | DA/NDA | DA | DA | DA | Nr. 1.a |

4. BAZĂ JURIDICĂ

Tratatul CE: Articolul 95

5. DESCRIERE ŞI FUNDAMENT

5.1 . Necesitatea intervenţiei Comunităţii

5.1.1. Obiectivele urmărite

CE a adoptat deja o serie de măsuri[20] în vederea creării unei pieţe interne a energiei destinate să ofere posibilităţi reale consumatorilor UE, fie ei persoane particulare sau întreprinderi, precum şi noi oportunităţi de afaceri şi un comerţ transfrontalier mai extins. Comunicarea privind piaţa internă a energiei[21] şi Raportul final privind ancheta în sectorul concurenţei[22] demonstrează că normele şi măsurile existente nu au atins încă aceste obiective. Comunicarea Comisiei din data de 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[23] stabileşte obiectivul de a crea o Reţea europeană pentru gaz şi energie electrică şi o piaţă a energiei la scară europeană cu adevărat competitivă. Un element cheie identificat ca participând la realizarea acestui obiectiv este reprezentat de îmbunătăţirea sistemului de reglementare a pieţei la nivel naţional şi european şi, în special, stabilirea unei cooperări eficiente a autorităţilor naţionale de reglementare luând forma unui „nou organism unic la nivel comunitar”.

Un grup consultativ independent privind energia electrică şi gazele naturale, numit „Grupul european de reglementare în domeniul energiei electrice şi al gazelor” (ERGEG) a fost înfiinţat de către Comisie în 2003, în vederea facilitării consultării, coordonării şi cooperării dintre organismele de reglementare din statele membre şi dintre aceste organisme şi Comisie. Activităţile din ultimii ani ale ERGEG au contribuit în mod pozitiv la realizarea pieţei interne a gazului şi energiei electrice. Cu toate acestea, majoritatea părţilor interesate, inclusiv autorităţile de reglementare, consideră că dezvoltarea pieţelor interne necesită un mecanism formal în cadrul căruia autorităţile naţionale de reglementare să poată coopera şi să adopte decizii referitoare la aspecte transfrontaliere importante.

Din analiza tipurilor de sarcini care ar reveni unui astfel de mecanism, se poate concluziona că acesta poate lua doar forma unei agenţii de reglementare. Această analiză reflectă principiile precizate de către Comisie în proiectul de acord interinstituţional privind cadrul operaţional pentru agenţiile europene de reglementare[24], în special în ceea ce priveşte posibilitatea adoptării de decizii individuale obligatorii din punct de vedere legal pentru terţi.

5.1.2. Măsuri adoptate în legătură cu evaluarea ex ante

Comisia a evaluat impactul înfiinţării unei agenţii, în baza unui număr de criterii. În primul rând, au fost evaluate problema care necesită soluţionare şi necesitatea care trebuie satisfăcută.

Autorităţile naţionale de reglementare din domeniul energetic au competenţa de a reglementa pieţele lor naţionale . Cu toate acestea, integrarea tuturor pieţelor naţionale, în vederea construirii unei pieţe interne a UE, impune, în prezent, hotărâri la nivelul UE în ceea ce priveşte unele tipuri de decizii, existând un consens în acest sens printre majoritatea reprezentanţilor. Cele mai multe părţi interesate, inclusiv autorităţile de reglementare, consideră că dezvoltarea pieţelor interne necesită un mecanism formal, în cadrul căruia autorităţile naţionale de reglementare să poată coopera şi să adopte decizii referitoare la aspecte transfrontaliere importante.

În al doilea rând, au fost evaluate valoarea adăugată a acţiunii Comunităţii şi alternativele la crearea unei agenţii europene de reglementare. S-a adus în discuţie posibilitatea preluării acestor noi sarcini chiar de către Comisie. Activităţile de reglementare necesită competenţe tehnice foarte bune, mai ales cunoştinţe cu privire la fizica reţelei, la gradul de investiţie necesar în acest sector (generare şi transmitere), la elaborarea tarifelor de acces şi la mecanismul de aplanare a disputelor. Aceste sarcini necesită o expertiză tehnică specifică pe care Comisia nu o are. Însuşirea expertizei necesare ar conduce probabil la crearea unei noi direcţii în cadrul Comisiei. În plus, această opţiune ar transforma rolul instituţional al Comisiei într-un organism cu caracter mai tehnic, fără a se obţine vreun beneficiu în urma unor astfel de activităţi. Alte sisteme, ca de exemplu modelul Sistemului European al Băncilor Centrale, ar putea fi aplicabile. Acest model pare atractiv, dar nu dispune de o bază juridică, ca de exemplu un articol din tratat, cu referire la sectorul energetic. A fost luată în calcul crearea unor reţele mai puternice a autorităţilor naţionale de reglementare din domeniul energetic, după modelul Reţelei Autorităţilor pentru Concurenţă înfiinţată în 2004 de către Comisie, în temeiul noului Regulament anti-trust (CE) nr. 01/2003 al Consiliului. În cadrul acestui sistem, autorităţile naţionale de concurenţă nu exercită o putere de decizie colectivă, dar aplică norme precise privitoare la desemnarea autorităţii competente, schimbul de informaţii şi procedurile. Comisia exercită o putere generală de evocare şi poate prelua un caz, de pildă în cazul în care două autorităţi naţionale de reglementare au opinii contradictorii. Cu toate acestea, acest sistem funcţionează în cazul puterilor autonome ale Comisiei în sectorul concurenţei. Comisia nu are asemenea puteri decizionale autonome în ceea ce priveşte reglementarea pieţelor energiei (în afara aspectelor concurenţiale) şi nu ar avea, în consecinţă, acelaşi efect asupra reţelelor.

În urma evaluării acestor modele alternative, s-a ajuns la concluzia că natura sarcinilor care ar reveni unui astfel de mecanism nu pot imprima acestuia decât forma unei agenţii de reglementare capabilă să adopte decizii individuale obligatorii din punct de vedere legal pentru terţi. Această opţiune se bazează, de asemenea, pe presupunerea că atribuţiile autorităţilor naţionale de reglementare sunt astfel consolidate şi armonizate.

5.2. Acţiuni preconizate şi modalităţile de intervenţie bugetară

În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite, Agenţia lua următoarele măsuri:

- Oferirea unui cadru de cooperare pentru autorităţile naţionale de reglementare. S-a propus îmbunătăţirea gestionării situaţiilor transfrontaliere. Agenţia stabileşte norme şi proceduri privind cooperarea dintre autorităţile naţionale de reglementare, în special în ceea ce priveşte schimbul de informaţii şi distribuirea competenţelor în cazuri care afectează mai mult de un stat membru.

- Revizuire în vederea reglementării cooperării dintre operatorii de sisteme de transport. S-a propus revizuirea de către Agenţie a cooperării operatorilor de sisteme de transport, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea codurilor tehnice şi comerciale, coordonarea exploatării reţelei şi planificarea investiţiilor. În acest scop, proiectele de măsuri care urmează să fie adoptate de comun acord de către operatorii de sistem de transport, sau de câţiva dintre aceştia, ar trebui supuse atenţiei agenţiei care, în cazul în care aceste măsuri nu garantează nediscriminarea, concurenţa reală sau funcţionarea eficientă a pieţei, ar emite un aviz către operatorii de sistem de transport. În practică, acest mecanism trebuie să ia forma unui dialog constructiv între operatorii de sisteme de transport, Comisia intervenind doar în ultimă instanţă.

- Competenţei decizionale individuale. S-a propus ca într-un număr limitat de cazuri să i se încredinţeze agenţiei competenţe decizionale individuale. Agenţia poate exercita aceste competenţe în cazul soluţionării[25] solicitărilor de scutire referitoare la active de interes european din infrastructură.

- Rol general consultativ. De asemenea, agenţia ar avea un rol consultativ în relaţia sa cu Comisia cu privire la aspectele legate de reglementarea pieţei, fără să aducă atingere sarcinilor atribuite operatorilor de sistem de transport; aceasta poate emite orientări neobligatorii în vederea realizării schimbului de bune practici dintre autorităţilor naţionale de reglementare.

Toate veniturile şi cheltuielile Agenţiei fac obiectul unor previziuni pentru fiecare exerciţiu financiar, corespunzând anului calendaristic, şi sunt înscrise în bugetul agenţiei.

În ceea ce priveşte bugetul, trebuie să existe un echilibru între venituri şi cheltuieli. Fără a aduce atingere celorlalte resurse şi taxe ce urmează să fie precizate, venitul care revine agenţiei include o subvenţie comunitară prevăzută în bugetul general al Comunităţii Europene, în vederea asigurării unui echilibru între venituri şi cheltuieli.

Cheltuielile agenţiei cuprind, în special, remunerarea personalului, cheltuieli cu infrastructura şi cheltuieli administrative, costuri operaţionale şi cheltuieli asociate funcţionării Consiliului autorităţilor de reglementare şi a Consiliului de apel.

5.3. Metode de punere în aplicare

Statutul juridic al agenţiei trebuie să o îndreptăţească să acţioneze ca şi persoană juridică în exercitarea atribuţiilor sale.

Un Consiliu de administraţie va funcţiona în calitate de unitate de control administrativ şi financiar a agenţiei şi va fi alcătuit din 12 membri. Şase sunt numiţi de către Comisie, iar şase, de către Consiliu. Durata mandatului este de cinci ani, reînnoibil o singură dată.

Agenţia este condusă de un director numit de către Consiliul de administraţie pentru o perioadă de cinci ani. Mandatul acestuia poate fi prelungit o singură dată. Directorul este reprezentantul legal al agenţiei.

Deciziile din cadrul agenţiei sunt adoptate de către Consiliul autorităţilor de reglementare. În vederea garantării independenţei procesului decizional al executivului (Consiliul de administraţie), trebuie să existe un Consiliu al autorităţilor de reglementare independent. Consiliul autorităţilor de reglementare este format din director şi dintr-un reprezentant pentru fiecare stat membru din cadrul autorităţilor de reglementare. Reprezentanţii statului membru provin de la autoritatea de reglementare a statului membru respectiv.

În sfârşit, deciziile adoptate de către agenţie pot face obiectul unui recurs. Recursurile pot fi înaintate Consiliului de apel, care este alcătuit din 6 membri.

6. IMPACT FINANCIAR

6.1. Metoda de calculare a costului total al acţiunii (a se determina de către DG BUGET şi DG ADMIN)

Costurile anuale ale Agenţiei sunt acoperite prin subvenţii comunitare. Diferitele tipuri de cheltuieli pot fi analizate după cum urmează:

Cheltuieli de personal

Bugetul propus se bazează pe un personal estimat la 48 de persoane. Cheltuielile totale anuale de personal sunt estimate la 5,184 milioane de €, media reprezentând-o cheltuielile de personal ale Comisiei Europene, adică 0,117 milioane de € pe an, incluzând cheltuielile asociate imobilelor şi cheltuielile administrative aferente (poştă, telecomunicaţii, IT, etc.).

Cheltuielile de personal cuprind costurile de recrutare începând cu 2009. Cheltuielile estimative de personal sunt bazate pe următorul plan de recrutare:

Recrutare | Personal total |

Primul semestru 2009 | +10 | 10 |

Al doilea semestru 2009 | +10 | 20 |

Primul semestru 2010 | +10 | 30 |

Al doilea semestru 2010 | +10 | 40 |

Primul semestru 2011 | +8 | 48 |

Cheltuieli de capital

Cheltuielile referitoare la achiziţionarea de bunuri mobiliare şi cheltuielile aferente se ridică la 0,350 milioane de € în primii doi ani. Pentru următorii ani este alocată o sumă de 0.05 milioane de € pentru acoperirea costurilor suplimentare. Aceste cheltuieli pot varia în funcţie de facilităţile oferite de statele membre gazdă.

Costuri operaţionale

Aceste costuri vizează şedinţele şi studiile, precum şi serviciile de traducere şi costurile legate de publicare şi de relaţii publice. În baza estimărilor preliminare, aceste costuri operaţionale se ridică la 1 milion de € pe an.

Cheltuieli de misiune

Pentru a se achita de sarcinile sale, agenţia trebuie să organizeze deplasări atât în interiorul, cât şi în afara UE (transport şi costuri de cazare). Bugetul cheltuielilor de misiune este estimat să ajungă la 0.150 milioane de € pe an, atunci când agenţia este pe deplin operaţională. Aceste estimări sunt bazate pe media actuală a cheltuielilor de misiune atribuite DG TREN. Cheltuielile pot varia în funcţie de locaţia sediului agenţiei.

6.2. Defalcarea pe elemente a acţiunii

Credite contractate prin angajament în milioane de euro (la preţurile actuale)

Defalcare/ categorii | Anul 2009 | Anul 2010 | Anul 2011 | Anul 2012 | Exerciţiile financiare următoare |

Cheltuieli de personal Echipament Cheltuieli operaţionale | 1.755 0,150 0,150 | 4,095 0,200 0,400 | 5,616 0,050 0,700 | 5,616 0,050 0,900 | 5,616 0,050 1,000 |

Cheltuieli de misiune | 0,050 | 0,100 | 0,150 | 0,180 | 0,200 |

Total | 2,105 | 4,795 | 6,516 | 6,746 | 6,866 |

6.3. Grafic credite de angajament / credite de plată

în milioane de euro

Ani et seq. | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | Anii următori |

Credite de angajament | 1,970 | 3,940 | 6,084 | 6,314 | 6,434 |

Credite de plată | 1,970 | 3,940 | 6,084 | 6,314 | 6,434 |

7. MONITORIZARE ŞI EVALUARE

Controlul gestiunii fondurilor încredinţate agenţiei revine Curţii de Conturi (articolul 21), Parlamentului European (articolul 21) şi Oficiului European de Luptă Antifraudă (articolul 23).

8. MĂSURI ANTI-FRAUDĂ

A se vedea punctul 7 de mai sus.

[1] COM(2007) 1.

[2] În concluziile sale, Consiliul European decide stabilirea unui mecanism independent care să le permită autorităţilor naţionale de reglementare să coopereze şi să ia decizii privind problemele transfrontaliere importante, în timp ce raportul Vidal Quadras adoptat prevede că Parlamentul European „salută propunerea Comisiei de îmbunătăţire a cooperării dintre autorităţile naţionale de reglementare la nivel de UE, prin intermediul unei entităţi UE, ca mod de a promova o abordare mai europeană a reglementării privind aspectele transfrontaliere; subliniază că rolul Comisiei ar trebui să fie hotărâtor, fără a submina independenţa autorităţilor de reglementare; consideră că autorităţile de reglementare ar trebui să ia decizii privind chestiuni tehnice şi comerciale definite în mod special şi pe bază de informaţii, ţinând seama, acolo unde este cazul, de punctul de vedere al OST şi al altor părţi interesate relevante şi că aceste decizii ar trebui să fie obligatorii din punct de vedere juridic;”.

[3] COM(2005) 59.

[4] JO C , , p. .

[5] Astfel cum este definită la articolul 22 din Directiva 2003/55/CE şi la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003.

[6] Se va ataşa o organigramă la expunerea de motive.

[7] De exemplu, în ceea ce priveşte energia electrică, este clar că stabilirea de coduri tehnice trebuie realizată pentru fiecare domeniu sincron în unele aspecte.

[8] JO C […], […], p. […].

[9] JO C […], […], p. […].

[10] JO C […], […], p. […].

[11] JO C […], […], p. […].

[12] JO L 296, 14.11.2003, p. 34.

[13] JO L 176, 15.7.2003, p. 37.

[14] JO L 176, 15.7.2003, p.57.

[15] JO L 357, 31.12.2002, p. 72.

[16] JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

[17] JO L 136, 31.5.1999, p. 1.

[18] JO L 136, 31.5.1999, p. 15.

[19] JO L 145, 31.5.2001, p. 43.

[20] Inclusiv directivele privind deschiderea pieţelor secundare, regulamentele destinate armonizării standardelor tehnice necesare funcţionării practice a comerţului transfrontalier şi directivele privind siguranţa alimentării.

[21] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi către Consiliu privind perspectivele pieţei interne a energiei electrice şi gazului - COM(2006) 841.

[22] Comunicarea Comisiei „Ancheta de sector, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, privind piaţa energiei electrice şi cea a gazului (raport final)” - COM(2006) 851.

[23] JO C […], […], p. […].

[24] COM(2005) 59.

[25] Astfel cum este precizat în articolul 22 din Directiva 2003/55/CE şi în articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003.