52007PC0462

RO

Bruxelles, 6.8.2007

COM(2007)462 final

2007/0166(COD)

Propunere de

DIRECTIVA A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind suprimarea paraziţilor radioelectrici produşi de tractoarele agricole sau forestiere (compatibilitate electromagnetică)

(Versiune codificată)

(prezentată de Comisie)

EXPUNERE DE MOTIVE

1. În contextul unei Europe a cetăţenilor, Comisia acordă o mare importanţă simplificării şi clarităţii dreptului comunitar în scopul de a-l face mai lizibil şi mai accesibil cetăţeanului, oferindu-i astfel posibilităţi sporite de a face uz de drepturile specifice care îi sunt conferite.

Dar acest obiectiv nu va putea fi atins atât timp cât va persista un număr mult prea mare de dispoziţii care, fiind modificate de nenumărate ori şi adeseori în mod substanţial, se găsesc dispersate parte în actul originar, parte în actele modificatoare ulterioare. Astfel, pentru a identifica dispoziţiile în vigoare, este necesară o muncă de cercetare şi de comparare a unui număr mare de acte.

Prin urmare, claritatea şi transparenţa dreptului comunitar depind şi de codificarea legislaţiei adeseori modificată.

2. La 1 aprilie 1987, Comisia a dat instrucţiuni [1] serviciilor sale de a realiza codificarea tuturor actelor legislative cel mai târziu după a zecea lor modificare, menţionând că este vorba despre o cerinţă minimală şi că, în vederea clarităţii şi a bunei înţelegeri a legislaţiei comunitare, serviciile responsabile ar trebui să codifice textele la intervale şi mai scurte.

3. Concluziile preşedinţiei Consiliului European de la Edimbourg, din decembrie 1992, au confirmat aceste imperative [2], subliniind importanţa codificării care asigură o securitate juridică în ceea ce priveşte dreptul aplicabil la un moment dat în legătură cu o problemă specifică.

Codificarea trebuie realizată respectând cu stricteţe procesul legislativ comunitar normal.

Întrucât nici o modificare de substanţă nu poate fi introdusă în actele care fac obiectul codificării, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au convenit, prin acordul interinstituţional din 20 decembrie 1994, că, în vederea adoptării rapide a actelor codificate, ar putea fi utilizată o procedură accelerată.

4. Obiectul prezentei propuneri este codificarea directivei 75/322/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 privind privind suprimarea paraziţilor radioelectrici produşi de tractoarele agricole sau forestiere (compatibilitate electromagnetică) [3]. Noua directivă se substituie diverselor acte care îi sunt încorporate [4]; prezenta propunere păstrează în totalitate conţinutul actelor astfel codificate şi se limitează la a le regrupa, aducând numai modificările de formă cerute de însăşi operaţia de codificare.

5. Prezenta propunere de codificare a fost elaborată pe baza unei consolidări prealabile a textului directivei 75/322/CEE şi a actelor care o modifică, în toate limbile oficiale, efectuată prin intermediul unui sistem informatic, de către Oficiul Publicaţiilor Oficiale ale Comunităţilor Europene. În cazul articolelor renumerotate, corelaţia între vechea numerotare şi cea nouă este prezentată în tabelul de corespondenţă din anexa III la directiva codificată.

2007/0166(COD)

75/322/EEC (adaptat)

1 2000/2/EC art. 1 pct. 1

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

1 privind suprimarea paraziţilor radioelectrici produşi de tractoarele agricole sau forestiere (compatibilitate electromagnetică)

(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 95 ,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European [5]1,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat [6]2,

întrucât:

(1) Directiva 75/322/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 privind suprimarea paraziţilor radioelectrici produşi de tractoarele agricole sau forestiere (compatibilitate electromagnetică) [7]3 a fost modificată de mai multe ori [8]4 în mod substanţial. Este necesar, din motive de claritate şi de raţionalizare, să se codifice directiva menţionată.

2000/2/CE considerent 1 (adaptat)

(2) Directiva 75/322/CEE a Consiliului din 20 mai 1975 este una dintre directivele distincte în legătură cu procedura de omologare de tip CE prevăzută de Directiva 74/150/CEE, înlocuită prin Directiva 2003/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind omologarea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora şi a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele şi unităţile lor tehnice separate şi de abrogare a Directivei 74/150/CEE [9]5, şi stabileşte cerinţe tehnicecu privire la suprimarea paraziţilor radioelectrici produşi de tractoarele agricole sau forestiere (compatibilitate electromagnetică). Aceste cerinţe tehnice vizează apropierea legislaţiilor statelor membre în vederea aplicării, pentru fiecare tip de tractor, a procedurii de omologare CE prevazută de Directiva 2003/37/CE. Prin urmare, dispoziţiile Directivei 2003/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind omologarea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora şi a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele şi unităţile lor tehnice separate, se aplică prezentei directive.

(3) Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern şi de aplicare a directivelor menţionate în anexa XII, partea B

2000/2/CE art.1 pct.2 (adaptat)

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În sensul prezentei directive, «vehicul» înseamnă orice vehicul astfel cum este definit de articolul 2 litera (d) din Directiva 2003/37/CE

Articolul 2

Nici un stat membru nu poate refuza acordarea omologării CE de tip sau a omologării naţionale de tip pentru un vehicul, sistem, componentă sau unitate tehnică individuală din motive ce privesc compatibilitatea electromagnetică dacă sunt îndeplinite cerinţele din anexele I-XI

2000/2/CE art.1 pct.4 (adaptat)

Articolul 3

Prezenta directivă constituie alte directive comunitare în sensul articolului 1 alineatul (4) al Directivei 2004/108/CE a Consiliului şi a Parlamentului European [10]7

75/322/CEE (adaptat)

Articolul 4

Modificările necesare pentru adaptarea la progresul tehnic a cerinţelor menţionate în anexele I-XI se adoptă în conformitate cu procedura menţionată la articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2003/37/CE

Articolul 5

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 6

Directiva 75/322/CEE, astfel cum a fost modificată prin actele menţionate în anexa XII, partea A se abrogă, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre în ceea ce priveşte termenele de transpunere în dreptul naţional şi de aplicare a directivelor menţionate în anexa XII, partea B.

Trimiterile la directiva abrogată se înţeleg ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa XIII.

Articolul 7

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării ei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică începând cu …

75/322/CEE

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

LISTA ANEXELOR

ANEXA I | CERINŢE CARE TREBUIE ÎNDEPLINITE DE VEHICULE ŞI SUBANSAMBLURILE ELECTRICE/ELECTRONICE MONTATE PE VEHICULE |

| Apendice 1 | Limite de referinţă a interferenţelor de bandă largă emise de vehicule : Distanţă antenă-vehicul: 10 m |

| Apendice 2 | Limite de referinţă a interferenţelor de bandă largă produse de vehicule: Distanţă antenă-vehicul: 3 m |

| Apendice 3 | Limite de referinţă a interferenţelor de bandă îngustă produse de vehicule: Distanţă antenă-vehicul: 10 m |

| Apendice 4 | Limite de referinţă a interferenţelor de bandă îngustă produse de vehicule: Distanţă antenă-vehicul: 3 m |

| Apendice5 | Limite de referinţă de bandă largă ale subansamblului electric/electronic |

| Apendice 6 | Limite de referinţă de bandă îngustă ale subansamblului electric/electronic |

| Apendice 7 | Exemplu de marcă de omologare CE de tip |

ANEXA II | Fişa descriptivă nr. ... în conformitate cu anexa I la Directiva 2003/37/CE privind omologarea CE de tip a unui tractor agricol sau forestier privind compatibilitatea electromagnetică (Directiva [75/322/CEE]) |

| Apendice 1 |

| Apendice 2 |

ANEXA III | Fişă informativă nr. … privind omologarea CE de tip a unui subansamblu electric/electronic din punctul de vedere al compatibilitătii electromagnetice (Directiva [75/322/CEE]) |

| Apendice 1 |

| Apendice 2 |

ANEXA IV | MODEL: CERTIFICAT DE OMOLOGARE CE DE TIP "Vehicul" |

| Apendice la certificatul de omologare CE de tip nr. … |

ANEXA V | MODEL: CERTIFICAT DE OMOLOGARE CE DE TIP "SAE" |

| Apendice la certificatul de omologare CE de tip nr. … |

ANEXA VI | METODĂ DE MĂSURĂ A EMISIILOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ LARGĂ PRODUSE DE VEHICULE |

| Apendice 1 | Figura 1 | ZONA DE ÎNCERCARE A VEHICULULUI |

| | Figura 2 | POZIŢIA ANTENEI FAŢĂ DE TRACTOR |

ANEXA VII | METODĂ DE MĂSURĂ A INTERFERENŢELOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ ÎNGUSTĂ PRODUSE DE VEHICULE |

ANEXA VIII | METODĂ DE ÎNCERCARE A IMUNITĂŢII VEHICULELOR LA RADIAŢIILE ELECTROMAGNETICE |

| Appendice 1 | |

| Appendice 2 | |

| Appendice 3 | Caracteristicile semnalului de încercare care trebuie generat |

ANEXA IX | METODĂ DE MĂSURĂ A EMISIILOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ LARGĂ PRODUSE DE SUBANSAMBLURILE ELECTRICE/ELECTRONICE |

| Appendice 1 | Figura 1 | Delimitarea zonei de încercare a subansamblurilor electrice/electronice |

| Appendice 2 | Figura 1 | Emisii electromagnetice produse de un SAESchema instalaţiei de încercare (vedere generală de sus) |

| | Figura 2 | Emisii electromagnetice radiate de un SAE: vedere a planului de simetrie longitudinală al bancului de încercare |

ANEXA X | METODĂ DE MĂSURĂ A EMISIILOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ ÎNGUSTĂ PRODUSE DE SUBANSAMBLURILE ELECTRICE/ELECTRONICE |

ANEXA XI | METODĂ(E) DE ÎNCERCARE A IMUNITĂŢII SUBANSAMBLURILOR ELECTRICE/ELECTRONICE LA RADIAŢIE ELECTROMAGNETICĂ |

| Appendice 1 | Figura 1 | Încercare cu ghid de undă tip bandă de 150 mm |

| | Figura 2 | Încercare cu ghid de undă tip bandă de 150 mm |

| | Figura 3 | Încercare cu ghid de undă tip bandă de 800 mm |

| | Figura 4 | Dimensiuni ale ghidului de undă tip bandă de 800 mm |

| Appendice 2 | Figura 1 | Exemplu de configuraţie de încercare pentru injecţie de curent în fascicul |

| Appendice 3 | Figura 1 | Încercare cu celulă TEM |

| | Figura 2 | Schiţa unei celule TEM dreptunghiulare |

| | Figura 3 | Dimensiuni tipice ale celulei TEM |

| Appendice 4 | Încercare de imunitate a SAE în câmp liber |

| | Figura 1 | Schema instalaţiei de încercare (vedere generală de sus) |

| | Figura 2 | Vedere a planului de simetrie longitudinală a bancului de încercare |

ANEXA XII: | Partea A: Directiva abrogată şi lista modificărilor ulterioare |

| Partea B: Termene de transpunere în dreptul naţional şi de aplicare |

ANEXA XIII: | Tabelul de corespondenţă |

.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

ANEXA I

CERINŢE CARE TREBUIE ÎNDEPLINITE DE VEHICULE ŞI SUBANSAMBLURILE ELECTRICE/ELECTRONICE MONTATE PE VEHICULE

1. Domeniu de aplicare

1.1. Prezenta directivă se aplică compatibilităţii electromagnetice a vehiculelor reglementată de articolul 1. Se aplică, de asemenea, unităţilor tehnice electrice sau electronice individuale destinate montării în vehicule.

2. Definiţii

2.1. În sensul prezentei directive:

2.1.1. „Compatibilitate electromagnetică” înseamnă capacitatea unui vehicul sau a unei (unor) componente sau unităţi tehnice electrice/electronice de a funcţiona în mod satisfăcător în mediul său (lor) electromagnetic, fără a introduce interferenţe electromagnetice intolerabile pentru orice obiect situat în mediul respectiv.

2.1.2. „Interferenţă electromagnetică” înseamnă orice fenomen electromagnetic care poate degrada randamentul unui vehicul sau al unei (unor) componente sau unităţi tehnice. O interferenţă electromagnetică poate lua forma unui zgomot electromagnetic, cea a unui semnal nedorit sau chiar cea a unei schimbări în mediul său propriu de propagare.

2.1.3. „Imunitate electromagnetică” înseamnă capacitatea unui vehicul sau a unei (unor) componente sau unităţi tehnice de a funcţiona fără scăderea performanţelor sale în prezenţa unor interferenţe electromagnetice date.

2.1.4. „Mediu electromagnetic” înseamnă totalitatea fenomenelor electromagnetice existente într-un anumit loc.

2.1.5. „Limită de referinţă” înseamnă nivelul nominal la care se referă valorile limită ale omologării de tip şi ale conformităţii producţiei.

2.1.6. „Antenă de referinţă” pentru o gamă de frecvenţă de la 20 la 80 MHz: înseamnă un dipol simetric rezonant, adică un dipol rezonant în semiundă la 80 MHz; iar pentru gama de frecvenţă de peste 80 Mhz: înseamnă un dipol simetric rezonant în semiundă acordat pe frecvenţa de măsură.

2.1.7. „Emisie de bandă largă” înseamnă o emisie care are o lăţime de bandă mai mare decât cea a unui anumit aparat de măsură sau receptor.

2.1.8. „Emisie de bandă îngustă” înseamnă o emisie care are o lăţime de bandă mai mică decât cea a unui anumit aparat de măsură sau receptor.

2.1.9. „Sistem electric/electronic” însemnă unul sau mai multe dispozitive sau ansamblu(uri) de dispozitive electrice şi/sau electronice, împreună cu orice conexiuni şi cablaje electrice asociate care fac parte dintr-un vehicul dar care nu sunt destinate a fi omologate individual faţă de vehicul.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

2.1.10. „Subansamblu electric/electronic” (SAE) însemnă un dispozitiv sau un ansamblu de dispozitive electrice şi/sau electronice destinate să facă parte dintr-un vehicul, împreună cu orice conexiuni şi cablaje electrice asociate, şi care îndeplineşte una sau mai multe funcţii specializate. Un SAE poate fi omologat la cererea unui producător, fie ca o „componentă”, fie ca o „unitate tehnică independentă (UT)” (vezi articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/37/CE

2.1.11. „Tip de vehicul”, din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice, înseamnă vehicule între care nu există diferenţe esenţiale în următoarele privinţe:

2.1.11.1. mărimea şi forma globală a compartimentului motor;

2.1.11.2. dispunerea generală a componentelor electrice şi/sau electronice şi dispunerea generală a cablajelor;

2.1.11.3. materia primă din care este fabricată caroseria sau coca vehiculului (după caz) (de exemplu, caroserie din oţel, aluminiu sau fibră de sticlă); prezenţa unor panouri din materiale diferite nu schimbă tipul de vehicul, cu condiţia ca materialul de bază al caroseriei să nu se schimbe totuşi, aceste modificări trebuie semnalate.

2.1.12. Un „tip de SAE”, din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice, înseamnă subansambluri între care nu există diferenţe esenţiale în următoarele privinţe:

2.1.12.1. funcţia îndeplinită de SAE;

2.1.12.2. dispunerea generală a componentelor electrice şi/sau electronice, dacă este cazul.

3. Cererea de omologare CE DE TIP

3.1. Omologarea unui tip de vehicul

3.1.1. Cererea de omologarea a unui tip de vehicul, din punct de vedere al compatibilităţii sale electromagnetice, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2003/37/CE , se prezintă de către producătorul vehiculului.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

3.1.2. În anexa II se prezintă un model de fişă informativă.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

3.1.3. Constructorul vehiculului trebuie să prezinte programul de fabricaţie care să descrie toate combinaţiile proiectate ale sistemelor electrice/electronice sau SAE relevante, tipurile de caroserie variantele de material de construcţie al carosieriei dispunerea generală a cablajului, variante de motorizare, versiuni pentru conducere pe partea stângă/dreaptă şi versiuni de ampatament. Sistemele electrice/electronice sau SAE relevante sunt cele care pot emite radiaţii semnificative de bandă largă sau de bandă îngustă, precum şi cele care sunt implicate în comanda directă a vehiculului de către conducătorul auto ( punctul 6.4.2.3. ).

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

3.1.4. Se selectează un vehicul reprezentativ pentru tipul de vehicul care urmează a fi omologat din acest program de fabricaţie de comun acord între producător şi autoritatea de omologare. Vehiculul reprezintă tipul de vehicul (vezi apendicele 1 la anexa II). Alegerea vehiculului are la bază sistemele electrice/electronice oferite de constructor. Din programul de fabricaţie se mai poate alege un vehicul în vederea efectuării încercării, dacă producătorul şi autoritatea competentă sunt de comun acord că el cuprinde sisteme electrice/electronice diferite care pot avea un efect semnificativ asupra compatibilităţii electromagnetice a vehiculului, comparativ cu primul vehicul reprezentativ ales.

3.1.5. Alegerea vehiculului (vehiculelor) în conformitate cu punctul 3.1.4 este limitată la combinaţiile de vehicule/sisteme electrice/electronice destinate producţiei curente.

3.1.6. Constructorul poate anexa la cerere un buletin al încercărilor efectuate. Orice astfel de date furnizate pot fi folosite de autoritatea de omologare în scopul întocmirii certificatului de omologare CE de tip.

3.1.7. Dacă autoritatea de inspecţie tehnică tehnic responsabilă cu încercarea de omologare efectuează ea însăşi încercarea, atunci trebuie să i se prezinte un vehicul reprezentativ pentru tipul ce urmează să fie omologat, conform punctului 3.1.4.

3.2. Omologarea unui tip de SAE

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

3.2.1. Cererea de omologare a unui tip de SAE din punct de vedere al compatibilităţii sale electromagnetice în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2003/37/CE se prezintă de către producătorul vehiculului sau de producătorul SAE.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

3.2.2. În anexa III se prezintă un model de fişă informativă.

3.2.3. Constructorul poate anexa la cerere un buletin al încercărilor efectuate. Orice astfel de date furnizate pot fi folosite de autoritatea de omologare în scopul întocmirii certificatului de omologare CE de tip.

3.2.4. Dacă serviciul tehnic responsabil cu încercarea de omologare efectuează el însuşi încercarea, atunci trebuie să i se prezinte un eşantion de sistem SAE, reprezentativ pentru tipul ce urmează să fie omologat, dacă este necesar, după discuţia cu producătorul despre, de exemplu, variantele posibile în ceea ce priveşte dispunerea, numărul componentelor, numărul senzorilor. Dacă serviciul tehnic consideră necesar, se poate selecta încă un eşantion.

3.2.5. Eşantionul (eşantioanele) trebuie să fie marcate, clar şi în mod indelebil, cu marca de fabrică sau marca comercială a producătorului şi cu denumirea tipului.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

3.2.6. Dacă este cazul, trebuie să fie identificată orice restricţie de folosire. Toate restricţiile de acest tip trebuie incluse în fişă informativă stabilită de anexa III sau/şi certificatul de omologare de tip CE din anexa V.

4. Omologarea de tip

4.1. Proceduri de omologare de tip

4.1.1. Omologarea tip unui vehicul

Producătorul vehiculului are libertatea de a alege una din următoarele proceduri alternative de omologare de tip a unui vehicul.

4.1.1.1. Omologarea unei configuraţii de vehicul

O configuraţie de vehicul poate fi omologată direct, prin respectarea dispoziţiilor prevăzute la punctul 6 Dacă producătorul vehiculului alege această procedură de omologare, nu este necesară încercarea separată a sistemelor electrice/electronice sau a SAE.

4.1.1.2. Omologarea de tip a unui vehicul prin încercarea individuală SAE

Un constructor de vehicule poate obţine omologarea de tip a unui vehicul dacă demonstrează autorităţii de omologare că toate sistemele electrice/electronice relevante (vezi punctul 3.1.3) sau SAE au fost omologate individual în conformitate cu prezenta directivă şi că au fost montate în conformitate cu toate condiţiile stabilite de aceasta.

4.1.1.3 Dacă doreşte, un producător poate obţine omologarea în temeiul prezentei directive dacă vehiculul nu are echipamente de tipul celor supuse încercărilor de imunitate sau emisie. Vehiculul nu trebuie să aibă sisteme ca acelea specificate la punctul 3.1.3 (imunitate) şi nici echipament de aprindere prin scânteie. Pentru astfel de omologări nu sunt necesare încercări.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

4.1.2. Omologarea de tip a unui SAE

Omologarea de tip poate fi acordată unui SAE care se montează fie pe toate tipurile de vehicule, fie pe un anumit tip sau pe anumite tipuri de vehicule, solicitate de constructor. În general, SAE implicate în comanda directă a vehiculelor primesc omologarea de acord cu producătorul vehiculului.

4.2. Acordarea omologării de tip

4.2.1. Vehicul

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

4.2.1.1. Dacă vehiculul reprezentativ îndeplineşte cerinţele prezentei directive, se acordă omologarea CE de tip în temeiul articolului 4 din Directiva 2003/37/CE .

4.2.1.2. În anexa IV se prezintă un model de certificat de omologare CE de tip.

4.2.2. SAE

4.2.2.1. Dacă sistemul (sistemele) SAE reprezentativ(e) îndeplineşte(îndeplinesc) cerinţele prezentei directive, se acordă omologarea CE de tip în temeiul articolului 4 din Directiva 2003/37/CE .

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

4.2.2.2. În anexa V se prezintă un model de certificat de omologare CE de tip.

4.2.3. Pentru elaborarea certificatelor specificate la punctul 4.2.1.2 sau 4.2.2.2, autoritatea competentă a statului membru care acordă omologarea poate folosi un raport întocmit de un laborator omologat sau recunoscut sau în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive.

4.3. Modificări ale omologărilor

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

4.3.1. În cazul modificărilor la omologările acordate în temeiul prezentei directive, se aplică dispoziţiile articolului 5 alineatele (2) şi (3) din Directiva 2003/37/CE .

4.3.2. Modificarea unei omologări de tip a unui vehicul prin adăugarea sau înlocuirea unui SAE.

4.3.2.1. Dacă constructorul vehiculului a obţinut omologarea de tip pentru o configuraţie de vehicul şi doreşte să monteze suplimentar sau să înlocuiască un sistem electric/electronic sau un SAE cu unul care a primit deja omologarea în temeiul prezentei directive şi care va fi instalat în conformitate cu toate condiţiile impuse de aceasta, omologarea vehiculului poate fi acordată fără să fie necesară o încercare suplimentară. Sistemul electric/electronic sau SAE suplimentar sau înlocuitor se consideră ca piesă a vehiculului, în sensul conformităţii producţiei.

4.3.2.2. Dacă echipamentul (echipamentele) suplimentare sau înlocuitoare nu a(u) fost omologat (omologate) în temeiul prezentei directive şi dacă se consideră necesară încercarea, întregul vehicul este considerat conform dacă se poate demonstra că echipamentul (echipamentele) nou (noi) sau modificat (modificate) respectă cerinţele relevante de la punctul 6 sau dacă, în cadrul unei încercări comparative, se demonstrează că echipamentul nou nu poate afecta negativ conformitatea tipului vehiculului.

4.3.2.3. Adăugarea de către producătorul vehiculului, la un vehicul omologat, de echipamente casnice sau de birou standard, cu excepţia echipamentelor de comunicaţii mobile [11] care sunt conforme cu Directiva 2004/108/CE şi care sunt instalate în conformitate cu recomandările producătorilor echipamentelor şi ai vehiculului sau înlocuirea sau înlăturarea acestora nu anulează omologarea vehiculului. Aceasta nu îi împiedică pe constructorii de vehicule să monteze echipamente de comunicaţii respectând regulile de instalare stabilite de constructorul vehiculului şi/sau constructorul/producătorul unor astfel de echipamente de comunicaţii. Constructorul vehiculului trebuie să furnizeze dovada (dacă autoritatea de încercare solicită acest lucru) că performanţa vehiculului nu este afectată negativ de astfel de emiţătoare. Aceasta poate fi o declaraţie că nivelurile de putere şi configuraţia sunt adecvate astfel încât nivelurile de imunitate impuse de prezenta directivă să asigure o protecţie suficientă când se face doar transmisie, adică excluzând operaţiunile de transmisie împreună cu încercările specificate la punctul 6. Prezenta directivă nu autorizează folosirea unui emiţător de comunicaţii dacă se aplică alte cerinţe privind astfel de echipamente sau utilizarea lor. Constructorul unui vehicul poate refuza instalarea aparatelor casnice sau de birou standard conforme cu Directiva 2004/108/CE .

5. Marcarea

5.1. Fiecare SAE conform cu un tip omologat în temeiul prezentei directive trebuie să poarte o marcă de omologare CE de tip.

5.2. Această marcă este formată dintr-un dreptunghi care înconjoară litera „e” urmat de numărul distinctiv al statului membru care a acordat omologarea tip CE.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

1 Actul de aderare din 2003, art.20 şi anexă II pct.1(A)(13), p.57

2 2006/96/CE art.1 şi anexa pct.A.12

1 pentru Germania; 2 pentru Franţa; 3 pentru Italia; 4 pentru Ţările de Jos; 5 pentru Suedia; 6 pentru Belgia; 1 7 pentru Ungaria; 8 pentru Republica Cehă; 9 pentru Spania; 11 pentru Regatul Unit; 12 pentru Austria; 13 pentru Luxemburg; 17 pentru Finlanda; 18 pentru Danemarca; 2 19 pentru România 1 20 pentru Polonia; 21 pentru Portugalia; 23 pentru Grecia; 24 pentru Irlanda; 1 26 pentru Slovenia; 27 pentru Slovacia; 29 pentru Estonia; 32 pentru Latvia; 2 34 pentru Bulgaria 1 36 pentru Lituania; 49 pentru Cipru; 50 pentru Malta.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

De asemenea, marca trebuie să includă, în vecinătatea dreptunghiului, un număr de ordine de patru cifre (cu zerouri în faţă, dacă este necesar) – denumit în continuare „număr de omologare de bază” – înscris în secţiunea 4 a numărului de omologare de tip care figurează pe certificatul de omologare CE de tip eliberat pentru tipul de dispozitiv în cauză (vezi anexa V), precedat de cele două cifre care indică numărul de ordine atribuit celei mai recente modificări tehnice majore a Directivei 75/322/CEE , înlocuită de prezenta directivă , la data la care s-a acordat omologarea CE de tip pe componente.

5.3. Marca de omologare CE de tip trebuie să fie aplicată pe partea principală a SAE (de exemplu, pe unitatea de comandă electronică), într-o manieră clar lizibilă şi indelebilă.

5.4. În apendicele 7 se prezintă un exemplu de marcă de omologare CE de tip.

5.5. Nu este necesară marcarea sistemelor electrice/electronice incluse în tipurile de vehicule omologate în temeiul prezentei directive.

5.6. Marcajele de pe SAE în conformitate cu punctul 5.3 nu trebuie să fie vizibile când SAE este instalat pe un vehicul.

6. Specificaţii

6.1. Specificaţii generale

6.1.1. Un vehicul [şi sistemul (sistemele) său(sale) electric(e)/electronic(e) sau SAE] trebuie să fie proiectat, fabricat şi echipat în aşa fel încât să permită vehiculului, în condiţii normale de utilizare, să fie conform cu cerinţele prezentei directive.

6.2. Specificaţii privind radiaţiile electromagnetice de bandă largă provenite de la vehicule cu aprindere prin scânteie

6.2.1. Metodă de măsură

Radiaţia electromagnetică generată de vehiculul prezentat spre omologare se măsoară prin metoda descrisă în anexa VI la oricare din distanţele faţă de antenă definite. Alegerea se face de constructorul vehiculului.

6.2.2. Limite de referinţă a radiaţiilor electromagnetice de bandă largă ale vehiculului

6.2.2.1. Dacă măsurătorile se efectuează prin metoda descrisă în anexa VI, pentru o distanţă de la vehicul la antenă de 10,0 ± 0,2 m, limitele de referinţă pentru radiaţii sunt de 34 dB microvolţi/m (50 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 30 la 75 MHz şi de 34 până la 45 dB microvolţi/m (50 până la 180 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvenţa peste 75 MHz, aşa cum se prezintă în apendicele 1 la prezenta anexă. În banda de frecvenţă 400 la 1000 MHz, limita rămâne constantă la 45 dB microvolţi/m (180 microvolţi/m).

6.2.2.2. Dacă măsurătorile se efectuează prin metoda descrisă în anexa VI, pentru o distanţă de la vehicul la antenă de 3,0 ± 0,05 m, limitele de referinţă pentru radiaţii sunt de 44 dB microvolţi/m (160 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de la 30 la 75 MHz şi de 44 la 55 dB microvolţi/m (160 la 562 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de la 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvenţa peste 75 MHz, aşa cum se prezintă în apendicele 2 la prezenta anexă. În banda de frecvenţă de la 400 la 1000 MHz, limita rămâne constantă la 55 dB microvolţi/m (562 microvolţi/m).

6.2.2.3. În cazul unui vehicul prezentat spre omologare, valorile măsurate, exprimate în db microvolţi/m (microvolţi/m), trebuie să fie cu cel puţin 2,0 dB (20%) sub limitele de referinţă.

6.3. Specificaţii privind radiaţiile electromagnetice de bandă îngustă produse de vehicule

6.3.1. Metodă de măsură

Radiaţia electromagnetică generată de vehiculul prezentat spre omologare se măsoară prin metoda descrisă în anexa VII la oricare din distanţele de antenă definite. Alegerea se face de către constructorul vehiculului.

6.3.2. Limite de referinţă a radiaţiilor electromagnetice de bandă îngustă ale vehiculului

6.3.2.1. Dacă măsurătorile se fac prin metoda descrisă în anexa VII, pentru o distanţă de la vehicul la antenă de 10,0 ± 0,2 m, limitele de referinţă pentru radiaţii sunt de 24 dB microvolţi/m (16 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 30 la 75 MHz şi de 24 până la 35 dB microvolţi/m (16 până la 56 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvenţa peste 75 MHz, aşa cum se prezintă în apendicele 3 la prezenta anexă. În banda de frecvenţă de la 400 la 1000 MHz limita rămâne constantă la 35dB microvolţi/m (56 microvolţi/m).

6.3.2.2. Dacă măsurătorile se fac prin metoda descrisă în anexa VII, pentru o distanţă de la vehicul la antenă de 3,0 ± 0,05 m, limitele de referinţă pentru radiaţii sunt de 34 dB microvolţi/m (50 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 30 la 75 MHz şi de 34 până la 45 dB microvolţi/m (50 până la 180 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvenţa peste 75 MHz, aşa cum se prezintă în apendicele 4 la prezenta anexă. În banda de frecvenţă 400 la 1000 MHz limita rămâne constantă la 45 dB microvolţi/m (180 microvolţi/m).

6.3.2.3. În cazul unui vehicul prezentat spre omologare, valorile măsurate, exprimate în db microvolţi/m (microvolţi/m), trebuie să fie cu cel puţin 2,0 dB (20%) sub limitele de referinţă.

6.3.2.4. Fără a aduce atingere limitelor definite la punctele 6.3.2.1, 6.3.2.2 şi 6.3.2.3 din prezenta anexă, dacă, în timpul fazei iniţiale descrise în anexa VII, punctul 1.3, amplitudinea semnalului măsurată la baza antenei radio a vehiculului este mai mică de 20 dB microvolţi/m (10 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 88 la 108 MHz, atunci se consideră că vehiculul este conform cu specificaţiile referitoare la limitele interferenţelor electromagnetice de bandă îngustă şi nu mai este necesar să fie supus unor încercări suplimentare.

6.4. Specificaţii privind imunitatea vehiculelor la interferenţele electromagnetice radiate

6.4.1. Metodă de încercare

Imunitatea la interferenţele electromagnetice radiate a unui vehicul prezentat spre omologare trebuie să fie încercată prin metoda descrisă în anexa VIII.

6.4.2. Limite de referinţă în ceea ce priveşte imunitatea vehiculelor.

6.4.2.1. Dacă măsurătorile se fac utilizând metoda descrisă în anexa VIII, limita de referinţă a intensităţii câmpului este de 24 V/m ef (valoare efectivă) în peste 90% din banda de frecvenţă de 20 la 1 000 MHz şi 20 V/m ef în întreaga bandă de frecvenţă de 20 la 1 000 MHz.

6.4.2.2. Vehiculul reprezentativ pentru tipul său se consideră conform cu cerinţele de imunitate dacă, în cursul încercărilor efectuate în conformitate cu anexa VIII cu un nivel de câmp, exprimat în V/m, de 25% peste nivelul de referinţă, nu există nici o schimbare anormală a vitezei roţilor motoare ale vehiculului, nici o scădere a performanţei care ar putea crea confuzie în rândul altor participanţi la trafic şi nici o alterare a comenzii directe a conducătorului auto asupra vehiculului, care ar putea fi observată de conducătorul auto sau de alt participant la trafic.

6.4.2.3. Comanda directă a conducătorului auto asupra vehiculului este exercitată, de exemplu, prin sistemul de direcţie, sistemul de frânare sau sistemul de comandă a turaţiei motorului.

6.5. Specificaţii privind interferenţa electromagnetică de bandă largă generată de SAE

6.5.1. Metodă de măsură

Radiaţia electromagnetică generată de un SAE prezentat spre omologare se măsoară prin metoda descrisă în anexa IX.

6.5.2. Limitele de referinţă de bandă lată pentru SAE

6.5.2.1. Dacă măsurătorile se fac prin metoda descrisă în anexa IX, limitele de referinţă pentru radiaţii sunt de 64 până la 54 dB microvolţi/m (1 600 până la 500 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 30 la 75 MHz, această limită descrescând logaritmic (linear) cu frecvenţa peste 30 MHz, şi de 54 până la 65 dB microvolţi/m (500 până la 1 800 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvenţa peste 75 MHz, aşa cum se prezintă în apendicele 5 la prezenta anexă. În banda de frecvenţă 400 la 1000 MHz limita rămâne constantă la 65 dB microvolţi/m (1 800 microvolţi/m).

6.5.2.2. În cazul unui SAE reprezentativ pentru tipul său, valorile măsurate, exprimate în dB microvolţi/m (microvolţi/m), trebuie să fie cu cel puţin 2,0 dB (20%) sub limitele de referinţă.

6.6. Specificaţii privind interferenţa electromagnetică de bandă îngustă generată de SAE

6.6.1. Metodă de măsură

Radiaţia electromagnetică generată de un SAE reprezentativ pentru tipul său se măsoară prin metoda descrisă în anexa X.

6.6.2. Limitele de referinţă referitoare la interferenţa electromagnetică de bandă îngustă emisă de SAE

6.6.2.1. Dacă măsurătorile se fac prin metoda descrisă în anexa X, limitele de referinţă pentru radiaţii sunt de 54 până la 44 dB microvolţi/m (500 până la 160 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 30 la 75 MHz, această limită descrescând logaritmic (linear) cu frecvenţa peste 30 MHz şi de 44 până la 55 dB microvolţi/m (160 până la 560 microvolţi/m) în banda de frecvenţă de 75 la 400 MHz, această limită crescând logaritmic (linear) cu frecvenţa peste 75 MHz, aşa cum se prezintă în apendicele 6 la prezenta anexă. În banda de frecvenţă 400 la 1 000 MHz limita rămâne constantă la 55 dB microvolţi/m (560 microvolţi/m).

6.6.2.2. La un SAE reprezentativ pentru tipul său, valorile măsurate, exprimate în dB microvolţi/m (microvolţi/m), trebuie să fie cu cel puţin 2,0 dB (20%) sub limitele de referinţă.

6.7. Specificaţii privind imunitatea SAE la radiaţii electromagnetice

6.7.1. Metodă (metode) de măsură

Imunitatea la radiaţii electromagnetice a unui SAE reprezentativ pentru tipul său se încearcă prin metoda (metodele) aleasă (alese) din cele descrise în anexa XI.

6.7.2. Limitele de referinţă privind încercările de imunitate a SAE

6.7.2.1. Dacă încercările sunt efectuate folosind metodele descrise în anexa XI, nivelurile de referinţă pentru imunitate sunt de 48 V/m pentru metoda de încercare cu ghid de undă tip bandă de 150 mm, 12 V/m pentru metoda de încercare cu ghid de undă tip bandă de 800 mm, 60 V/m pentru metoda de încercare cu celulă TEM (Transverse Electromagnetic Mode), 48 mA pentru metoda de încercare cu injecţie de curent în fascicul (ICF) şi 24 V/m pentru metoda de încercare în câmp liber.

6.7.2.2. La un SAE reprezentativ pentru tipul său, la un nivel al câmpului sau al curentului, exprimat în unităţi lineare corespunzătoare, cu 25% mai mare decât limita de referinţă, SAE nu trebuie să prezinte disfuncţionalităţi care ar produce o scădere a performanţelor ce ar putea crea confuzie în rândul altor participanţi la trafic sau o degradare a comenzii directe a conducătorului auto asupra vehiculului pe care este instalat sistemul.

7. Conformitatea producţiei

7.1. Conformitatea producţiei din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice a vehiculului sau a echipamentului sau a unei unităţi tehnice se verifică pe baza datelor cuprinse în certificatul (certificatele) de omologare CE de tip prezentate în anexa IV şi/sau V , după caz.

7.2. Dacă se verifică conformitatea unui vehicul, a unui echipament sau a unui SAE prelevat din serie, producţia se consideră conformă cu cerinţele prezentei directive, în ceea ce priveşte interferenţele electromagnetice produse în bandă largă şi interferenţele electromagnetice produse în bandă îngustă, dacă nivelurile măsurate nu depăşesc cu mai mult de 2 dB (25%) limitele de referinţă prevăzute la punctele 6.2.2.1, 6.2.2.2, 6.3.2.1 şi 6.3.2.2 (după caz).

7.3. Dacă se verifică conformitatea unui vehicul, a unui echipament sau a unei UT prelevat din serie, producţia se consideră conformă cu cerinţele prezentei directive în ceea ce priveşte imunitatea la radiaţii electromagnetice dacă vehiculul, echipamentul sau UT nu prezintă nici o degradare legată de comanda directă a vehiculului, care ar putea fi observată de conducătorul auto sau de alt participant la trafic, când vehiculul, componenta sau unitatea tehnică separată se află în starea definită în anexa VIII, punctul 4 şi este supus(ă) acţiunii unui câmp, exprimat în V/m, cu intensitate de până la 80% din limitele de referinţă prevăzute la punctul 6.4.2.1 din prezenta anexă.

8. Excepţii

8.1. Dacă un vehicul sau un sistem electric/electronic sau un SAE nu include un oscilator electronic cu frecvenţă de funcţionare mai mare de 9 kHz, se consideră că el corespunde cerinţelor de la punctul 6.3.2 sau 6.6.2 din prezenta anexă şi cerinţelor din anexele VII şi X.

8.2. Vehiculele care nu au sisteme electrice/electronice sau SAE implicate în comanda directă a vehiculului nu trebuie să fie încercate din punct de vedere al imunităţii şi sunt considerate conforme cu cerinţele de la punctul 6.4 din prezenta anexă şi cu cerinţele din anexa VIII .

8.3. SAE ale căror funcţii nu sunt implicate în comanda directă a vehiculului nu trebuie să fie încercate din punct de vedere al imunităţii şi sunt considerate conforme cu cerinţele de la punctul 6.7 din prezenta anexă şi cu cerinţele din anexa XI .

8.4. Descărcare electrostatică

Pentru vehiculele echipate cu anvelope, ansamblul caroserie/şasiu al vehiculului poate fi considerat ca fiind o structură izolată din punct de vedere electric. Tensiuni electrostatice semnificative în raport cu mediul extern al vehiculului apar doar în momentul în care ocupantul intră în sau iese din vehicul. Întrucât în aceste momente vehiculul staţionează, nu se consideră necesară o încercare de omologare de tip pentru descărcarea electrostatică.

8.5. Fenomene de conducţie tranzitorii

Întrucât în timpul conducerii normale nu se realizează nici o conexiune electrică externă a vehiculului, nu se generează fenomene de conducţie tranzitorii în raport cu mediul extern. Producătorul trebuie să se asigure că echipamentul poate tolera fenomenele de conducţie tranzitorii din interiorul unui vehicul, de exemplu cele datorate comutării sarcinii precum şi interacţiunii între sisteme. Nu este necesară efectuarea unei încercări de omologare de tip pentru fenomene de conducţie tranzitorii.

Apendice 1

Limite de referinţă a interferenţelor de bandă largă emise de vehicule

Distanţă antenă-vehicul: 10 m

(...PICT...)

Frecvenţă (MHz) – scară logaritmică

Vezi anexa I, punctul 6.2.2.1

Apendice 2

Limite de referinţă a interferenţelor de bandă largă produse de vehicule

Distanţă antenă-vehicul: 3 m

(...PICT...)

Frecvenţă (MHz) – scară logaritmică

Vezi anexa I, punctul 6.2.2.2

Apendice 3

Limite de referinţă a interferenţelor de bandă îngustă produse de vehicule

Distanţă antenă-vehicul: 10 m

(...PICT...)

Frecvenţă (MHz) – scară logaritmică

Vezi anexa I, punctul 6.3.2.1

Apendice 4

Limite de referinţă a interferenţelor de bandă îngustă produse de vehicule

(...PICT...)

Distanţă antenă-vehicul: 3 m

Frecvenţă (MHz) – scară logaritmică

Vezi anexa I, punctul 6.3.2.2

Apendice 5

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Limite de referinţă de bandă largă ale subansamblului electric/electronic

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

(...PICT...)

Frecvenţă (MHz) – scară logaritmică

Vezi anexa I, punctul 6.5.2.1

Apendice 6

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Limite de referinţă de bandă îngustă ale subansamblului electric/electronic

(...PICT...)

Frecvenţă (MHz) – scară logaritmică

Vezi anexa I, punctul 6.6.2.1

Apendice 7

Exemplu de marcă de omologare CE de tip

(...PICT...)

SAE care poartă marca de omologarea CE de tip de mai sus este un dispozitiv care a fost omologat în Germania (e1), cu numărul de omologare de bază 0148. Primele două cifre (02) indică faptul că dispozitivul este conform cu cerinţele Directivei 75/322 /CEE, modificată de Directiva 2000/2/CE .

Cifrele utilizate au doar caracter indicator.

_____________

2001/3/CE art.2 şi anexa II (adaptat)

ANEXA II

Fişa descriptivă nr. ... în conformitate cu anexa I la Directiva 2003/37/CE privind omologarea CE de tip a unui tractor agricol sau forestier privind compatibilitatea electromagnetică (Directiva [75/322/CEE])

Următoarele informaţii trebuie furnizate, după caz, în triplu exemplar şi trebuie să includă un cuprins. Toate desenele trebuie furnizate la o scară adecvată şi cu suficiente detalii în format A4 sau sub formă de pliant cu acest format.Fotografiile, în cazul în care există, trebuie să prezinte detalii suficiente. În cazul în care sistemele, componentele sau unităţile tehnice sunt prevăzute cu comenzi electronice de control se vor furniza detalii cu privire la funcţionarea acestora. |

0. Generalităţi

0.1. Marcă (mărci) comercială (comerciale) [înregistrată (înregistrate) de producător]:

0.2. Tip (a se specifica toate variantele şi versiunile):

0.3. Modalităţi de identificare a tipului, în cazul în care este marcat pe vehicul:

0.3.1. Plăcuţa de identificare a producătorului (amplasare şi modalitate de aplicare):

0.4. Categoria vehiculului:

0.5. Numele şi adresa producătorului:

0.8. Numele şi adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare:

1. Caracteristici generale de construcţie ale vehiculului

Fotografie (fotografii) şi/sau desene ale unui vehicul reprezentativ:

1.2. Amplasarea şi poziţionarea motorului:

3. Motor

3.1.2. Tipul şi descrierea comercială a motorului prototip (astfel cum este marcat pe motor sau alte modalităţi de identificare):

3.1.4. Numele şi adresa producătorului:

3.1.6. Principiul de funcţionare:

– aprindere prin scânteie/comprimare1

– injecţie directă/injecţie1

– ciclu: patru timpi/doi timpi1

3.2.1.6. Numărul şi dispunerea cilindrilor:

3.2.1.9. Turaţia de cuplu maxim: ... min-1

3.2.3. Alimentarea cu carburant:

3.2.3.1. Pompa de alimentare:

Presiune2 sau diagramă caracteristică ... kPa

3.2.3.2. Sistemul de injecţie:

3.2.4.2.1. Descrierea sistemului:

3.2.5. Funcţiuni cu comandă electronică:

Descrierea sistemului:

3.11. Sistemul electric:

3.11.1. Tensiunea nominală …, pozitivă/negativă, legare la pământ1

3.11.2. Generator:

3.11.2.1. Tip

3.11.2.2. Putere nominală: VA

4. Transmisie

4.2. Tip (mecanică, hidraulică, electrică etc.):

4.2.1. Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (în cazul în care există):

6. Suspensii (după caz)

6.2.2. Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (în cazul în care există):

7. Sistemul de direcţie

7.2.2.1. Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (în cazul în care există):

7.2.6. Domeniul şi metoda de reglare, după caz, a comenzii de direcţie:

8. Frânare

8.5. Pentru tractoarele dotate cu sisteme antiblocare a roţilor, descrierea funcţionării sistemului (inclusiv a tuturor pieselor electronice), schema blocurilor electrice, planul circuitului hidraulic sau pneumatic:

9. Câmpul de vizibilitate, montarea geamurilor, ştergătoarele de parbriz şi oglinzile retrovizoare

9.2. Montarea geamurilor:

9.2.3.4. Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (în cazul în care sunt montate) ale mecanismului de acţionare a ferestrelor laterale:

9.3. Ştergătoare de parbriz:

Descriere tehnică:

9.5. Dejivrare şi dezaburire:

9.5.1. Descriere tehnică:

9.4. Oglindă (oglinzi) retrovizoare (amplasarea fiecăreia dintre ele):

9.4.6. Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (în cazul în care sunt montate) ale sistemului de reglare:

10. Dispozitive de protecţie în caz de răsturnare, dispozitive de protecţie împotriva intemperiilor, scaune, platforme de încărcare

10.3. Scaune şi suporturi pentru picior:

10.3.1.4. Amplasare şi caracteristici principale:

10.3.1.5. Sistem de reglare:

10.3.1.6. Sistem de deplasare şi de blocare:

10.5. Suprimarea paraziţilor radioelectrici:

10.5.1. Descriere şi desene/fotografii ale formelor şi ale materialelor din care sunt confecţionate partea caroseriei care formează compartimentul motor şi părţile habitaclului învecinate cu compartimentul motor:

10.5.2. Desene sau fotografii ilustrând poziţia componentelor metalice care se găsesc în compartimentul motor (de exemplu dispozitive de încălzire, roata de rezervă, filtrul de aer, sistemul de direcţie etc.):

10.5.3. Tabel şi desen ale echipamentului de suprimare a paraziţilor radioelectrici:

10.5.4. Indicaţii ale valorilor nominale ale rezistenţelor în curentului continuu şi, în cazul cablurilor de aprindere rezistive, ale rezistenţei lor nominale per metru:

11. Dispozitive de iluminare şi de semnalizare luminoasă

11.3. Scurtă descriere a componentelor electrice/electronice, altele decât lămpile (în cazul în care există):

12. Diverse alte elemente

12.8. Descrierea dispozitivelor electronice de la bord, care sunt folosite pentru operarea şi pentru comanda utilajelor transportate de vehicul sau remorcate:

__________________

1. A se tăia menţiunile inaplicabile.

2. A se indica toleranţa.

_____________

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

Apendicele 1

Descriere a vehiculului ales pentru a reprezenta tipul

Tip de caroserie:

Conducere pe stânga sau conducere pe dreapta:

Ampatament:

Opţiuni componente:

Apendicele 2

Buletin (buletine) de încercare relevant(e) furnizat(e) de producător sau de laboratoare omologate/acreditate, în scopul întocmirii certificatului de omologare CE de tip.

_____________

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

ANEXA III

Fişă informativă nr. … privind omologarea CE de tip a unui subansamblu electric/electronic din punctul de vedere al compatibilitătii electromagnetice (Directiva [75/322/CEE])

Următoarele informaţii, dacă este cazul, se furnizează în triplu exemplar şi includ un opis. Toate desenele se furnizează la scara corespunzătoare şi suficient de detaliate, în format A4 sau care poate fi împăturit în format A4. Dacă există fotografii, ele trebuie să fie suficient de detaliate. |

Dacă sistemele, componentele sau entităţile tehnice independente au comenzi electronice, trebuie să se furnizeze informaţii privind funcţionarea acestora. |

0. GENERALITĂŢI

0.1. Marca (marca comercială a producătorului):

0.2. Tipul şi denumirea(denumirile) comercială(e) generală(e):

0.5. Numele şi adresa producătorului:

0.7. În cazul componentelor şi al entităţilor tehnice independente, amplasarea şi metoda de aplicare a mărcii de omologare CE de tip:

0.8. Adresa(adresele) uzinei(lor) de asamblare:

1. Acest SAE se omologhează ca o componentă/unitate tehnică independentă [12]

2. Restricţii de utilizare şi condiţii de montaj:

Apendice 1

Descriere a SAE ales pentru a reprezenta tipul

Apendice 2

Buletin (buletine) de încercare relevant(e) furnizate de producător sau de laboratoare omologate/acreditate, în scopul întocmirii certificatului de omologare CE de tip.

_____________

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

ANEXA IV

MODEL

[format maxim: A4 (210 x 297 mm)]

CERTIFICAT DE OMOLOGARE CE DE TIP

"Vehicul"

Ştampila autorităţii competente |

Comunicare privind:

– omologarea CE de tip [13]

– extinderea omologării CE de tip [14]

– refuzarea omologării CE de tip [15]

– retragerea omologării CE de tip [16]

unui tip de vehicul în temeiul Directivei [75/322/CEE].

Număr de omologare CE de tip :

Motivul extinderii:

PARTEA I

0.1. Marca (numele societăţii constructoare):

0.2. Tipul şi prezentarea comercială generală:

0.3. Mijlocul de identificare a tipului, dacă este marcat pe vehicul/componentă/unitate tehnică independentă [17] [18]:

0.3.1. Amplasarea marcajului:

0.4. Vehicul:

0.5. Numele şi adresa constructorului:

0.7. În cazul componentelor şi entităţilor tehnice independente, amplasarea şi metoda de fixare a mărcii de omologare CE de tip:

0.8. Adresa(adresele) uzinei(lor) de asamblare:

PARTEA A II-A

1. Informaţii suplimentare (dacă este cazul): Vezi apendicele

2. Autoritatea de inspecţie tehnică responsabilă cu efectuarea încercărilor:

3. Data buletinului de încercare:

4. Numărul buletinului de încercări:

5. Observaţii (dacă este cazul): Vezi apendicele

6. Locul:

7. Data:

8. Semnătura:

9. Se anexează indexul pachetului de documente depus la autoritatea de omologare, care poate fi obţinut la cerere.

Apendice la certificatul de omologare CE de tip nr. …

privind omologarea de tip a unui vehicul în temeiul Directivei [75/322/CEE]

1. Informaţii suplimentare

1.1. Echipamente speciale în sensul anexei VI la prezenta directivă(dacă este cazul): (de exemplu, …)

1.2. Tensiunea nominală a sistemului electric: …V, borna pozitivă/negativă la masă

1.3. Tip de caroserie:

1.4. Lista sistemelor electronice instalate pe vehiculul(ele) încercat(e), fără a se limita la elementele din documentul informativ (vezi apendicele I la anexa II):

1.5. Laborator omologat/acreditat (în sensul prezentei directive) responsabil cu efectuarea încercărilor:

5. Observaţii:

(de exemplu: valabil atât pentru vehicule echipate pentru conducerea pe partea stângă, cât şi pentru vehicule echipate pentru conducerea pe partea dreaptă)

_____________

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

ANEXA V

MODEL

[format maxim: A4 (210 x 297 mm)]

CERTIFICAT DE OMOLOGARE CE DE TIP

"SAE"

Ştampila autorităţii competente |

Comunicare privind:

– omologarea CE de tip [19]

– extinderea omologării CE de tip [20]

– refuzarea omologării CE de tip [21]

– retragerea omologării CE de tip [22]

unui tip de componentă/unitate tehnică independentă [23] în temeiul Directivei [75/322/CEE].

Număr de omologare CE de tip :

Motivul extinderii:

PARTEA I

0.1. Marca (numele societăţii constructoare):

0.2. Tipul şi prezentarea comercială generală:

0.3. Mijlocul de identificare a tipului, dacă este marcat pe vehicul/componentă/entitate tehnică independentă [24] [25]:

0.3.1. Amplasarea marcajului:

0.4. Vehiculul:

0.5. Numele şi adresa constructorului:

0.7. În cazul componentelor şi entităţilor tehnice separate, amplasarea şi metoda de fixare a mărcii de omologare CE de tip:

0.8. Adresa (adresele) uzinei(lor) de asamblare:

PARTEA A II-A

1. Informaţii suplimentare (dacă este cazul): vezi apendicele

2. Autoritatea de inspecţie tehnică responsabilă cu efectuarea încercărilor:

3. Data buletinului de încercări:

4. Numărul buletinului de încercări:

5. Observaţii (dacă este cazul): Vezi apendicele

6. Locul:

7. Data:

8. Semnătura:

9. Se anexează indexul ansamblului de documente depus la autoritatea de omologare, care poate fi obţinut la cerere.

Apendice la certificatul de omologare CE de tip nr. …

privind omologarea de tip a unui subansamblu electric/electronic în temeiul Directivei [75/322/CEE]

1. Informaţii suplimentare

1.1. Tensiunea nominală a sistemului electric:…V

1.2. Acest SAE poate fi utilizat pe orice tip de vehicul, cu următoarele restricţii:

1.2.1. Condiţii de instalare (dacă există):

1.3. Acest SAE poate fi utilizat doar pe următoarele tipuri de vehicul:

1.3.1. Condiţii de instalare (dacă există):

1.4. Metoda (metodele) de încercare specifice utilizate şi gamele de frecvenţă acoperite pentru determinarea imunităţii a(u) fost: (vă rugăm specificaţi metoda precisă utilizată, conform anexei XI)

1.5. Laboratorul omologat/acreditat (în sensul prezentei directive) responsabil cu efectuarea încercării.

5. Observaţii:

_____________

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

ANEXA VI

METODĂ DE MĂSURĂ A EMISIILOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ LARGĂ PRODUSE DE VEHICULE

1. Generalităţi

1.1. Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă este aplicabilă exclusiv vehiculelor.

1.2. Aparate de măsură

Echipamentul de măsură trebuie să fie conform cu cerinţele publicaţiei nr.16-1(93) a Comitetului Internaţional Special pentru Interferenţă Radio (CISPR).

Pentru măsurarea emisiilor electromagnetice de bandă lată în prezenta anexă se utilizează un detector de semi-vârf, iar dacă se utilizează un detector de vârf, trebuie să se aplice un factor de corecţie corespunzător, în funcţie de frecvenţa de aprindere.

1.3. Metoda de încercare

Această testare vizează măsurarea radiaţiilor electromagnetice de bandă largă emise de sistemele cu aprindere prin scânteie şi de motoarele electrice (motoarele de tracţiune electrică, motoarele pentru sistemele de încălzire sau de dejivrare, pompele de carburant, pompele de apă etc.) cu care sunt echipate în mod permanent vehiculele.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Sunt permise două variante ale distanţei de referinţă faţă de antenă: 10 m sau 3 m de la vehicul. În fiecare din cazuri, trebuie să se respecte cerinţele de la punctul 3 .

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

2. Exprimarea rezultatelor

Rezultatele măsurătorilor sunt exprimate în db microvolţi/m (microvolţi/m) pentru o lăţime de bandă de 120 kHz. Dacă lăţimea de bandă reală, B (exprimată în kHz) a aparatelor de măsură este diferită de 120 kHz, citirile exprimate în microvolţi/m se convertesc la lăţimea de bandă de 120kHz cu ajutorul unui factor de multiplicare de 120/B.

3. Locul de măsură

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

3.1. Locul de efectuare a încercării trebuie să fie o zonă plană, degajată, fără suprafeţe reflectante electromagnetic în interiorul unui cerc cu raza de minim 30 m măsurată de la un punct aflat la jumătatea distanţei dintre vehicul şi antenă (vezi figura 1 din apendicele 1).

3.2. Instrumentele de măsură, cabina de încercare sau vehiculul în care se găsesc aparatele de măsură se poate afla în interiorul zonei de măsură, dar numai în regiunea permisă prezentată în figura 1 din apendicele 1.

În interiorul zonei de încercare sunt permise alte antene de măsură, la o distanţă minimă de 10 m atât faţă de antena receptoare cât şi faţă de vehiculul supus încercării, cu condiţia să se poată demonstra că nu sunt afectate rezultatele încercării.

3.3. Se pot utiliza şi camere de încercare închise, dacă se poate găsi o corelaţie între rezultatele obţinute în camera de încercare închisă şi locaţia în aer liber. Camera de încercare închisă nu trebuie să respecte cerinţele referitoare la dimensiuni indicate în figura 1 din apendicele 1 în afară de distanţa de la antenă la vehicul şi de înălţimea antenei. Nu este necesară nici verificarea, înainte sau după încercare, a emisiilor provenite din mediul înconjurător, aşa cum se indică la punctul 3.4.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

3.4. Mediul înconjurător

Pentru a garanta absenţa oricărui zgomot sau semnal exterior parazit, având o amplitudine suficientă pentru a afecta material rezultatele măsurătorii, trebuie să fie efectuate măsurători de mediu înainte şi după încercarea principală. Dacă vehiculul este prezent în momentul efectuării măsurătorilor de mediu, este necesar să se asigure că nici o emisie provenită de la vehicul nu afectează semnificativ măsurătorile de mediu, de exemplu prin înlăturarea vehiculului din zona de încercare, scoaterea cheii de contact sau deconectarea bateriei. În ambele măsurători, zgomotul sau semnalul parazit trebuie să fie cu cel puţin 10 dB mai mic decât limitele de interferenţă precizate la punctul 6.2.2.1 sau 6.2.2.2 (după caz) din anexa I, cu excepţia transmisiilor intenţionate de bandă îngustă inerente mediului.

4. Starea vehiculului în timpul încercărilor

4.1. Motorul

Motorul trebuie să fie pornit, la temperatura normală de funcţionare, iar transmisia să fie la punctul mort. Dacă, din raţiuni practice, nu se poate asigura acest lucru, se pot stabili alte condiţii, de comun acord între producător şi autorităţile competente care efectuează încercarea.

Este necesar să se verifice că mecanismul care stabileşte turaţia motorului nu influenţează radiaţiile electromagnetice. În timpul fiecărei măsurători, motorul trebuie să funcţioneze astfel:

Tipul motorului | Metoda de măsură |

| Semi-vârf | Vârf |

Cu aprindere prin scânteie | Turaţia motorului | Turaţia motorului |

Cu un cilindru | 2 500 rpm ± 10% | 2 500 rpm ± 10% |

Cu mai mult de un cilindru | 1 500 rpm ± 10% | 1 500 rpm ± 10% |

4.2. Încercarea nu se efectuează în ploaie sau dacă peste vehicul cad alte precipitaţii sau la mai puţin de 10 minute după încetarea acestor precipitaţii.

5. Tipul antenei, poziţie şi orientare

5.1. Tipul antenei

Se poate utiliza orice antenă, cu condiţia să poată fi etalonată în raport cu antena de referinţă. Pentru etalonarea antenei, poate fi folosită metoda descrisă în publicaţia CISPR nr. 12, ediţia 3, apendicele A.

5.2. Înălţime şi distanţă de măsură

5.2.1. Înălţime

5.2.1.1. Încercare la 10 m

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 3,00 ± 0,05 m deasupra planului pe care este aşezat vehiculul.

5.2.1.2. Încercare la 3 m

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 1,80 ± 0,05 m deasupra planului pe care este aşezat vehiculul.

5.2.1.3. Nici un element receptor al antenei nu trebuie să se afle la o distanţă mai mică de 0,25 m faţă de planul pe care este aşezat vehiculul.

5.2.2. Distanţa de măsură

5.2.2.1. Încercare la 10 m

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Distanţa pe orizontală între extremitatea de referinţă a antenei sau între un alt punct corespunzător al antenei definit în timpul procedurii de etalonare descrise la punctul 5.1, şi suprafaţa exterioară a vehiculului, trebuie să fie de 10,0 ± 0,2 m.

5.2.2.2. Încercare la 3 m

Distanţa pe orizontală dintre extremitatea de referinţă a antenei sau dintre un alt punct corespunzător al antenei, definit în timpul procedurii de etalonare descrise la punctul 5.1, şi suprafaţa exterioară a vehiculului, trebuie să fie de 3,0 ± 0,05 m.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

5.2.2.3. Dacă încercarea este efectuată într-un spaţiu închis, în vederea ecranării electromagnetice, elementele receptoare ale antenei nu trebuie să fie situate la o distanţă mai mică de 1,0 m faţă de orice material radio-absorbant şi la o distanţă mai mică de 1,5 m faţă de peretele spaţiului închis în care se efectuează încercarea. Între antenă şi vehiculul supus încercării nu trebuie să existe material absorbant.

5.3. Amplasarea antenei faţă de vehicul

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Antena trebuie să fie amplasată succesiv pe partea stângă şi pe partea dreaptă a vehiculului, cu antena paralelă cu planul longitudinal de simetrie al vehiculului , aliniată cu centrul motorului (vezi figura 1 din apendicele 1) şi aliniată cu punctul median al vehiculului definit ca punctul situat pe axa principală a vehiculului la mijlocul distanţei dintre centrele axelor faţă şi spate ale vehiculului.

5.4. Poziţia antenei

La fiecare din punctele de măsură, citirile trebuie să fie efectuate pentru ambele tipuri de polarizare (orizontală şi verticală) ale antenei (vezi figura 2 din apendicele 1).

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

5.5. Citiri

Pentru fiecare frecvenţă preselectată, cea mai mare din cele patru citiri efectuate în conformitate cu punctele 5.3 şi 5.4 se consideră drept citire caracteristică pentru frecvenţa la care au fost efectuate măsurătorile.

6. Frecvenţe

6.1. Măsurători

Măsurătorile se efectuează în toată gama de frecvenţe de la 30 la 1 000 MHz. Pentru a confirma faptul că vehiculul îndeplineşte cerinţele prezentei anexe, autoritatea care face încercările trebuie să efectueze încercări pentru un număr de până la 13 frecvenţe din gama respectivă, de exemplu: 45, 65, 90, 120, 150, 190, 230, 280, 380, 450, 600, 750, 900 MHz. În cazul în care în timpul încercării se depăşeşte limita, trebuie să se facă investigaţii pentru a se asigura că acest lucru se datorează vehiculului, nu interferenţelor produse de mediu.

6.1.1. Limitele se aplică în toată gama de frecvenţe de la 30 la 1 000 MHz.

6.1.2. Măsurătorile se pot efectua cu un detector de vârf sau semi-vârf. Limitele indicate la punctele 6.2 şi 6.5 din anexa 1 sunt pentru detectorul de semi-vârf. Dacă se utilizează un detector de vârf, se adaugă 38dB pentru lăţimea de bandă de 1 MHz sau se scad 22dB pentru lăţimea de bandă de 1kHz.

6.2. Toleranţe

Frecvenţă preselectată | Toleranţă |

(MHz) | (MHz) |

45, 65, 90, 120, 150, 190 şi 230 | ± 5 |

280, 380, 450, 600, 750 şi 900 | ± 20 |

Toleranţele se aplică frecvenţelor citate şi sunt destinate evitării interferenţei în timpul măsurătorii cu transmisiile ce operează la sau aproape de frecvenţele nominale preselectate.

Apendicele 1

Figura 1

ZONA DE ÎNCERCARE A VEHICULULUI

(Zonă plană fără suprafeţe electromagnetice reflectante)

(...PICT...)

____________

Figura 2

POZIŢIA ANTENEI FAŢĂ DE TRACTOR

(...PICT...)

(...PICT...)

_____________

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

ANEXA VII

METODĂ DE MĂSURĂ A INTERFERENŢELOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ ÎNGUSTĂ PRODUSE DE VEHICULE

1. Generalităţi

1.1. Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se aplică exclusiv vehiculelor.

1.2. Echipamentul de măsură

Echipamentul de măsură trebuie să fie conform cu cerinţele publicaţiei nr.16-1 (93) a Comitetului Internaţional Special pentru Interferenţă Radio (CISPR).

În prezenta anexă pentru măsurarea interferenţelor electromagnetice de bandă îngustă se utilizează un detector de valoare medie sau de vârf.

1.3. Metoda de încercare

1.3.1. Această încercare este destinată măsurării interferenţelor electromagnetice de bandă îngustă, cum sunt cele generate de un sistem cu microprocesor sau de o altă sursă de bandă îngustă.

1.3.2. Într-o primă etapă, se măsoară nivelurile de emisii în banda de frecvenţă FM (de la 88 la 108 MHz) la antena radio a vehiculului, cu un echipament ca acela definit la punctul 1.2. Dacă nu se depăşeşte nivelul specificat la punctul 6.3.2.4 din anexa I, vehiculul este considerat ca respectând limitele privind interferenţele electromagnetice prevăzute de prezenta anexă şi nu este nevoie să se efectueze încercarea completă.

1.3.3. În cadrul procedurii de încercare completă sunt permise două distanţe alternative de la antenă: 10 m sau 3 m faţă de vehicul. În fiecare din cazuri, trebuie să se respecte cerinţele de la punctul 3 din prezenta anexă.

2. Exprimarea rezultatelor

Rezultatele măsurătorilor sunt exprimate în dB microvolţi/m (microvolţi/m).

3. Locul de măsură

3.1. Locul de efectuare a încercării trebuie să fie o zonă plană, liberă, fără suprafeţe reflectante electromagnetic în interiorul unui cerc cu raza de minim 30 m măsurată de la un punct aflat la jumătatea distanţei dintre vehicul şi antenă (vezi figura 1 din apendicele 1 la anexa VI).

3.2. Setul de aparate de măsură, cabina de încercare sau vehiculul în care se găseşte setul de aparate de măsură se poate afla în interiorul zonei de măsură, dar numai în regiunea permisă prezentată în figura 1 din apendicele 1 la anexa VI.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

În interiorul zonei de încercare sunt permise alte antene de măsură, la o distanţă minimă de 10 m atât faţă de antena receptoare cât şi faţă de vehiculul/ supus încercării, cu condiţia să se poată demonstra că nu sunt afectate rezultatele încercării.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

3.3. Se pot utiliza şi camere de încercare închise, dacă se poate găsi o corelaţie între rezultatele obţinute în camera de încercare închisă şi locaţia în aer liber. Camera de încercare închisă nu trebuie să respecte cerinţele referitoare la dimensiuni indicate în figura 1 din apendicele 1 la anexa VI, în afară de distanţa de la antenă la vehicul şi de înălţimea antenei. Nu este necesară nici verificarea, înainte sau după încercare, a interferenţelor provenite din mediul înconjurător, aşa cum se indică la punctul 3.4 din prezenta anexă.

3.4. Mediul înconjurător

Pentru a garanta absenţa oricărui zgomot sau semnal exterior parazit , având o amplitudine suficientă pentru a afecta material rezultatele măsurătorii, trebuie să fie efectuate măsurători de mediu înainte şi după încercarea principală. Dacă vehiculul este prezent în momentul efectuării măsurătorilor de mediu, este necesar să se asigure că nici o emisie provenită de la vehicul nu afectează semnificativ măsurătorile de mediu, de exemplu prin înlăturarea vehiculului din zona de încercare, scoaterea cheii de contact sau deconectarea bateriei (bateriilor). În cadrul ambelor măsurători, zgomotul sau semnalul exterior trebuie să fie cu cel puţin 10 dB mai mic decât limitele de referinţă precizate la punctul 6.3.2.1 sau 6.3.2.2 (după caz) din anexa I, cu excepţia transmisiilor intenţionate de bandă îngustă inerente mediului.

4. Starea vehiculului în timpul încercărilor

4.1. Toate sistemele electronice ale vehiculului trebuie să fie în stare de funcţionare normală iar vehiculul trebuie să fie staţionar.

4.2. Aprinderea trebuie pornită. Motorul trebuie să fie oprit.

4.3. Încercarea nu se efectuează în ploaie sau când pe vehicul cad alte precipitaţii sau la mai puţin de 10 minute după încetarea acestor precipitaţii.

5. Tipul, poziţia şi orientarea antenei

5.1. Tipul antenei

Se poate utiliza orice antenă, cu condiţia să poată fi etalonată în raport cu o antenă de referinţă. Pentru etalonarea antenei, poate fi folosită metoda descrisă în publicaţia CISPR nr. 12, ediţia 3, apendicele A.

5.2. Înălţime şi distanţă de măsură

5.2.1. Înălţime

5.2.1.1. Încercare la 10 m

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 3,00 ± 0,05 m deasupra planului pe care este aşezat vehiculul.

5.2.1.2. Încercare la 3 m

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 1,80 ± 0,05 m deasupra planului pe care este aşezat vehiculul.

5.2.1.3. Nici un element receptor al antenei nu trebuie să se afle la o distanţă mai mică de 0,25 m faţă de planul pe care este aşezat vehiculul.

5.2.2. Distanţa de măsură

5.2.2.1. Încercare la 10 m

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Distanţa pe orizontală dintre extremitatea de referinţă a antenei sau dintre un alt punct corespunzător al antenei definit în timpul procedurii de etalonare descrise la punctul 5.1 şi suprafaţa exterioară a vehiculului trebuie să fie de 10,0 ± 0,2 m.

5.2.2.2. Încercare la 3 m

Distanţa pe orizontală dintre extremitatea de referinţă a antenei sau dintre un alt punct corespunzător al antenei definit în timpul procedurii de etalonare descrise la punctul 5.1 şi suprafaţa exterioară a vehiculului trebuie să fie de 3,0 ± 0,05 m.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

5.2.2.3. Dacă încercarea este efectuată într-un spaţiu închis, în vederea ecranării electromagnetice, elementele receptoare ale antenei nu trebuie să fie situate la o distanţă mai mică de 1,0 m faţă de orice material radio-absorbant şi la o distanţă mai mică de 1,5 m faţă de peretele spaţiului închis în care se efectuează încercarea. Între antenă şi vehiculul supus încercării nu trebuie să existe material absorbant.

5.3. Amplasarea antenei faţă de vehicul

Antena trebuie să fie amplasată succesiv pe partea stângă şi pe partea dreaptă a vehiculului, cu antena paralelă cu planul longitudinal de simetrie al vehiculului şi aliniată cu centrul motorului (vezi figura 2 din apendicele 1 la anexa VI).

5.4. Poziţia antenei

La fiecare din punctele de măsură, citirile trebuie să fie efectuate pentru ambele tipuri de polarizare (orizontală şi verticală) ale antenei (vezi figura 2 din apendicele 1 la anexa VI).

5.5. Citiri

Pentru fiecare frecvenţă preselectată, cea mai mare din cele patru citiri efectuate în conformitate cu punctele 5.3 şi 5.4 se consideră drept citire de reţinut.

6. Frecvenţe

6.1. Măsurători

Măsurătorile se efectuează în toată gama de frecvenţe de la 30 la 1 000 MHz. Această gamă se împarte în 13 benzi de frecvenţă. În fiecare bandă se poate încerca o frecvenţă preselectată, pentru a demonstra că sunt respectate limitele impuse. Pentru a confirma faptul că vehiculul îndeplineşte cerinţele prezentei anexe, autoritatea responsabilă cu încercarea trebuie să efectueze încercări într-un astfel de punct pentru toate cele 13 benzi de frecvenţă următoare:

30 – 50, 50 – 75, 75 – 100, 100 – 130, 130 – 165, 165 – 200, 200 – 250, 250-320, 320 – 400, 400 – 520, 520 – 660, 660 – 820, 820 –1 000 MHz.

În cazul în care în timpul încercării se depăşeşte limita de referinţă, trebuie să se facă investigaţii pentru a se asigura că acest lucru se datorează vehiculul, nu interferenţei produse de mediul înconjurător.

_____________

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

ANEXA VIII

METODĂ DE ÎNCERCARE A IMUNITĂŢII VEHICULELOR LA RADIAŢIILE ELECTROMAGNETICE

1. Generalităţi

1.1. Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se aplică exclusiv la vehicule.

1.2. Metoda de încercare

Această încercare este destinată să demonstreze imunitatea la degradare a sistemului de control direct al vehiculului. Vehiculul este supus acţiunii unor câmpuri electromagnetice, aşa cum se descrie în prezenta anexă. Vehiculul este monitorizat în timpul încercărilor.

2. Exprimarea rezultatelor

Pentru încercarea descrisă în prezenta anexă, intensitatea câmpului electromagnetic este exprimată în volţi/m.

3. Locul de măsură

Instalaţia de măsură trebuie să poată genera niveluri de câmp electromagnetic în gamele de frecvenţă definite în prezenta anexă. Instalaţia de măsură trebuie să fie conformă cu cerinţele legale (naţionale) referitoare la emisia de semnale electromagnetice.

Trebuie să se aibă grijă ca echipamentul de comandă şi monitorizare să nu fie afectat de câmpurile produse într-o măsură care să ducă la invalidarea încercărilor.

4. Starea vehiculului în timpul încercărilor

4.1. Vehiculul trebuie să fie fără încărcătură, cu excepţia echipamentului de încercare necesar.

4.1.1. În mod normal, motorul va angrena roţile motoare la o viteză constantă echivalentă cu trei pătrimi din viteza maximă a vehiculului, în afară de cazul în care există un motiv tehnic pentru care producătorul să prefere o altă viteză. Motorul vehiculului trebuie încărcat cu un cuplu adecvat. În cazul în care este necesar, arborii de transmisie pot fi decuplaţi (de exemplu în cazul vehiculelor cu mai mult de două axe), cu condiţia să nu antreneze o componentă care produce interferenţe.

4.1.2. Lămpile sunt reglate la faza de întâlnire.

4.1.3. Indicatorul de direcţie (stânga sau dreapta) trebuie să fie în funcţiune.

4.1.4. Toate celelalte sisteme care influenţează comanda conducătorului auto asupra vehiculului trebuie să fie în starea lor normală de funcţionare.

4.1.5. Vehiculul nu trebuie să fie conectat electric la zona de încercare şi nu trebuie să existe nici o conexiune între vehicul şi orice echipament, cu excepţia celor indicate la punctele 4.1.1 şi 4.2. Contactul anvelopei cu solul suprafeţei de încercare nu este considerat conexiune electrică.

4.2. Dacă există sisteme electrice/electronice care constituie o parte integrantă din sistemul de comandă directă a vehiculului, care nu funcţionează în condiţiile descrise la punctul 4.1, se permite producătorului să furnizeze autorităţii care face încercarea un buletin de încercări sau dovezi suplimentare care să ateste că sistemul electric/electronic îndeplineşte cerinţele prezentei directive. Aceste dovezi se ataşează documentaţiei de omologare.

4.3. Pentru monitorizarea vehiculului se utilizează doar echipamente care nu produc interferenţe. Se monitorizează exteriorul vehiculului şi habitaclul pentru a determina dacă sunt respectate cerinţele prezentei anexe [de exemplu, cu ajutorul unei (unor) camere video].

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

4.4. În mod normal, vehiculul este plasat în faţa unei antene fixe. Totuşi, dacă unităţile de comandă electronică şi cablajul corespunzător sunt plasate cu precădere în partea din spate a vehiculului, încercarea va fi în mod normal efectuată cu partea posterioară a vehiculului orientată spre antenă. În cazul vehiculelor lungi (adică cu excepţia autoturismelor şi a vehiculelor utilitare uşoare), care au unităţi de comandă electronică şi cablajul corespunzător plasate cu precădere în partea de mijloc a vehiculului, se poate stabili un punct de referinţă (vezi punctul 5.4), situat fie în partea dreaptă, fie în partea stângă a vehiculului. Acest punct de referinţă trebuie să fie situat la jumătatea axei longitudinale a vehiculului sau într-un punct de-a lungul părţii laterale a vehiculului, ales de producător împreună cu autoritatea competentă, după luarea în considerare a distribuţiei sistemelor electronice şi a schemei de cablare.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

Astfel de încercări se pot efectua doar dacă dimensiunile geometrice ale camerei permit acest lucru. Locul de amplasare a antenei trebuie să fie specificat în buletinul de încercare.

5. Tipul, poziţia şi orientarea dispozitivului generator de câmp electromagnetic

5.1. Tipul dispozitivului generator de câmp electromagnetic

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

5.1.1. Tipul (tipurile) dispozitivului generator de câmp electromagnetic trebuie să fie ales astfel încât să se obţină intensitatea de câmp electromagnetic dorită în punctul de referinţă (vezi punctul 5.4), la frecvenţele corespunzătoare.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

5.1.2. Dispozitivul(ele) generator (generatoare) de câmp electromagnetic poate (pot) fi o antenă (antene) sau un sistem de linii de transmisie (SLT).

5.1.3. Construcţia şi orientarea oricărui dispozitiv generator de câmp electromagnetic trebuie să se facă astfel încât câmpul generat să fie polarizat de la 20 la 1 000 MHz, orizontal sau vertical

5.2. Înălţime şi distanţă de măsură

5.2.1. Înălţime

5.2.1.1. Centrul de fază al antenei trebuie să nu fie situat la mai puţin de 1,5 m deasupra planului pe care este aşezat vehiculul sau la nu mai puţin de 2,0 m deasupra planului pe care este aşezat vehiculul, dacă plafonul vehiculului are o înălţime mai mare de 3 m.

5.2.1.2. Nici o parte a elementelor radiante ale antenei nu trebuie să se afle la o distanţă mai mică de 0,25 m faţă de planul pe care este aşezat vehiculul.

5.2.2. Distanţa de măsură

5.2.2.1. Condiţiile de exploatare reale pot fi simulate cel mai bine plasând dispozitivul generator de câmp electromagnetic suficient de departe de vehicul. În general, distanţa este de 1 până la 5 m.

5.2.2.2. Dacă încercarea este efectuată într-un spaţiu închis, elementele radiante ale dispozitivului generator de câmp electromagnetic nu trebuie să fie situate la o distanţă mai mică de 1,0 m faţă de orice material radio-absorbant şi la o distanţă mai mică de 1,5 m faţă de peretele camerei închise în care se efectuează încercarea. Între antena de transmisie şi vehiculul supus încercării nu trebuie să existe material absorbant.

5.3. Amplasarea antenei faţă de vehicul

5.3.1. Elementele radiante ale dispozitivului generator de câmp electromagnetic nu trebuie să fie situate la mai puţin de 0,5 m faţă de suprafaţa exterioară a vehiculului.

5.3.2. Dispozitivul generator de câmp electromagnetic trebuie să fie poziţionat pe axa centrală a vehiculului (planul de simetrie longitudinală).

5.3.3. Nici o parte a unui SLT, cu excepţia planului pe care este aşezat vehiculul, nu trebuie să fie situată la o distanţă mai mică de 0,5 m faţă de orice parte a vehiculului.

5.3.4. Dispozitivul generator de câmp electromagnetic care este plasat deasupra vehiculului trebuie să se extindă pe cel puţin 75% din lungimea vehiculului şi să fie poziţionat central.

5.4. Punct de referinţă

5.4.1. În sensul prezentei anexe punctul de referinţă este considerat punctul în care se stabileşte intensitatea câmpului electromagnetic şi se defineşte după cum urmează:

5.4.1.1. la cel puţin 2 m distanţă, pe direcţie orizontală, faţă de centrul de fază al antenei sau la cel puţin 1 m, pe direcţie verticală, faţă de elementele radiante ale unui SLT,

5.4.1.2. pe axul central al vehiculului (planul de simetrie longitudinală),

5.4.1.3. la o înălţime de 1,0 ± 0,05 m , deasupra planului pe care este aşezat vehiculul sau la 2,0 ± 0,05 m dacă înălţimea minimă a plafonului oricărui vehicul din gama de modele depăşeşte 3,0 m,

5.4.1.4. pentru sistemul de iluminat din faţă, fie:

– 1,0 ± 0,2 m în interiorul vehiculului, măsurat de la punctul de intersecţie dintre parbriz şi capotă (punctul C în apendicele 1), fie

– 0,2 ± 0,2 m de la linia de centru a axei faţă a tractorului măsurat spre centrul tractorului (punctul D în apendicele 2),

luând în considerare varianta care conduce la punctul de referinţă cel mai apropriat de antenă.

5.4.1.5. pentru sistemul de iluminat din spate, fie:

– 1,0 ± 0,2 m în interiorul vehiculului, măsurat de la punctul de intersecţie dintre parbriz şi capotă (punctul C în apendicele 1), fie

– 0,2 ± 0,2 m de la linia de centru a axei spate a tractorului măsurat spre centrul tractorului (punctul D în apendicele 2),

luând în considerare varianta care conduce la punctul de referinţă cel mai apropriat de antenă.

5.5. Dacă se decide emiterea de radiaţii electromagnetice către partea posterioară a vehiculului, punctul de referinţă se stabileşte ca la punctul 5.4. În această situaţie, vehiculul se orientează cu partea posterioară spre antenă şi se poziţionează ca şi cum ar fi rotit în plan orizontal cu 180° în jurul punctului său central, adică astfel încât distanţa între antenă şi cea mai apropiată parte exterioară a caroseriei vehiculului să rămână neschimbată. Acest lucru este ilustrat în apendicele 3.

6. Cerinţe privind încercarea

6.1. Gamă de frecvenţe, timpul de acţionare, polarizare

Vehiculul este expus radiaţiei electromagnetice în gama de frecvenţe de la 20 la 1 000 MHz .

6.1.1. Pentru a confirma faptul că vehiculul satisface cerinţele prezentei anexe, vehiculul trebuie să fie încercat la până la 14 frecvenţe preselectate din gama respectivă, de exemplu:

27, 45, 65, 90, 120, 150, 190, 230, 280, 380, 450, 600, 750 şi 900 MHz.

Trebuie să se ia în considerare timpul de răspuns al echipamentului supus încercării, iar timpul de acţionare trebuie să fie suficient de mare ca să permită echipamentului supus încercării să reacţioneze în condiţii normale. În orice caz, el nu trebuie să fie sub două secunde.

6.1.2. Pentru fiecare frecvenţă se utilizează un singur mod de polarizare – vezi punctul 5.1.3.

6.1.3. Toţi ceilalţi parametri de încercare sunt cei definiţi în prezenta anexă.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

6.1.4. Dacă un vehicul este respins la încercarea definită la punctul 6.1.1, trebuie să se verifice dacă respingerea se datorează condiţiilor de încercare impuse şi nu generării de câmpuri electromagnetice necontrolate.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

7. Generarea intensităţii necesare a câmpului electromagnetic

7.1. Metodologia de încercare

7.1.1. Pentru stabilirea condiţiilor câmpului electromagnetic necesar pentru efectuarea încercării se foloseşte „metoda substituţiei”.

7.1.2. Faza de etalonare

La fiecare frecvenţă de încercare, se dă generatorului de câmp o putere astfel încât să se producă o intensitate de câmp dorită în punctul de referinţă (definit ca la punctul 5) din zona de încercare, cu vehiculul absent, iar puterea necesară, sau alt parametru legat direct de puterea necesară pentru obţinerea câmpului se măsoară şi se înregistrează. Frecvenţele de încercare sunt în plaja de la 20 la 1 000 MHz. Etalonarea se face începând cu 20 MHz, până la 1 000 MHz, în trepte de maxim două procente din frecvenţa anterioară. Aceste rezultate sunt utilizate pentru încercările de omologare de tip, dacă nu apar schimbări în instalaţia sau echipamentul de încercare, care să impună repetarea procedurii.

7.1.3. Faza de încercare

După aceea, vehiculul se introduce în instalaţia de încercare, unde se poziţionează în conformitate cu cerinţele de la punctul 5. Se aplică apoi dispozitivului generator de câmp electromagnetic puterea necesară definită la punctul 7.1.2, pentru fiecare frecvenţă, definită ca la punctul 6.1.1.

7.1.4. Indiferent de parametrul ales la punctul 7.1.2 pentru definirea câmpului electromagnetic, acelaşi parametru se foloseşte şi la stabilirea intensităţii câmpului electromagnetic în timpul încercării.

7.1.5. Echipamentul generator de câmp electromagnetic şi dispunerea sa în timpul încercării trebuie să răspundă la aceleaşi specificaţii ca cele luate în considerare în timpul operaţiunilor descrise la punctul 7.1.2.

7.1.6. Dispozitivul de măsură a intensităţii câmpului electromagnetic

Intensitatea câmpului electromagnetic în timpul fazei de etalonare din cadrul metodei substituţiei se determină cu ajutorul unui dispozitiv adecvat şi compact de măsură a intensităţii câmpului electromagnetic.

7.1.7. În timpul fazei de etalonare din cadrul metodei substituţiei, centrul de fază al dispozitivului de măsură a intensităţii câmpului electromagnetic se poziţionează în punctul de referinţă.

7.1.8. Dacă se foloseşte ca dispozitiv de măsură a intensităţii câmpului electromagnetic o antenă receptoare calibrată, citirile se fac pe trei direcţii reciproc perpendiculare, iar valoarea izotropică echivalentă a citirilor se consideră ca fiind intensitatea câmpului electromagnetic.

7.1.9. Pentru a lua în considerare diferitele geometrii ale vehiculelor, instalaţia de încercare trebuie să considere mai multe poziţii ale antenei sau puncte de referinţă.

7.2. Conturul intensităţii câmpului electromagnetic

7.2.1. În timpul fazei de etalonare din cadrul metodei substituţiei (înainte de introducerea vehiculului în zona de încercare), intensitatea câmpului electromagnetic în cel puţin 80% din treptele de etalonare trebuie să nu fie mai mică de 50% din valoarea nominală a intensităţii câmpului electromagnetic, în următoarele locuri:

(a) pentru toate dispozitivele generatoare de câmp electromagnetic, la 0,5 ± 0,05 m de fiecare parte a punctului de referinţă pe o linie care trece prin punctul de referinţă, la aceeaşi înălţime ca şi punctul de referinţă şi perpendicular pe planul de simetrie longitudinală a vehiculului;

(b) în cazul unui SLT, 1,50 ± 0,05 m pe o linie care trece prin punctul de referinţă, la aceeaşi înălţime ca şi punctul de referinţă şi de-a lungul liniei de simetrie longitudinală.

7.3. Rezonanţa camerei

Fără a încălca condiţia exprimată la punctul 7.2.1, încercările nu se efectuează la frecvenţele de rezonanţă a camerei.

7.4. Caracteristici ale semnalului de încercare ce trebuie generat

7.4.1. Amplitudinea maximă a anvelopei

Amplitudinea maximă a anvelopei semnalului de încercare trebuie să fie egală cu amplitudinea maximă a anvelopei unei unde sinusoidale nemodulate a cărei valoare efectivă exprimată în V/m este definită la punctul 6.4.2 din anexa I (vezi apendicele 3 la prezenta anexă).

7.4.2. Forma de undă a semnalului de încercare

Semnalul de încercare trebuie să fie o undă sinusoidală de radiofrecvenţă, modulată în amplitudine de o undă sinusoidală de 1 kHz, cu o rată de modulare, m, de 0,8 ± 0,04.

7.4.3. Rata de modulare

Rata de modulare, m, este definită astfel:

m = (amplitudinea maximă a anvelopei –amplitudinea minimă a anvelopei)/(amplitudinea maximă a anvelopei + amplitudinea minimă a anvelopei)

Apendicele 1

(...PICT...)

Apendicele 2

(...PICT...)

Apendicele 3

Caracteristicile semnalului de încercare care trebuie generat

(...PICT...)

(...PICT...)

(...PICT...)

_____________

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

ANEXA IX

METODĂ DE MĂSURĂ A EMISIILOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ LARGĂ PRODUSE DE SUBANSAMBLURILE ELECTRICE/ELECTRONICE

1. Generalităţi

1.1. Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se poate aplica la SAE care ulterior pot fi montate pe vehicule care sunt conforme cu dispoziţiile din anexa VI.

1.2. Aparate de măsură

Echipamentul de măsură trebuie să fie conform cu cerinţele publicaţiei nr.16-1(93) a Comitetului Internaţional Special pentru Interferenţă Radio (CISPR).

În prezenta anexă, pentru măsurarea emisiilor electromagnetice de bandă largă se utilizează un detector de semi-vârf, sau dacă se utilizează un detector de vârf, trebuie să se aplice un factor de corecţie corespunzător, funcţie de frecvenţa impulsurilor de interferenţă.

1.3. Metoda de încercare

Această încercare este destinată măsurării emisiilor de bandă largă generate de SAE.

2. Exprimarea rezultatelor

Rezultatele măsurătorilor sunt exprimate în db microvolţi/m (microvolţi/m), pentru o lăţime de bandă de 120 kHz. Dacă lăţimea de bandă reală B (exprimată în kHz) a aparatelor de măsură este diferită de 120 kHz, citirile exprimate în microvolţi/m se convertesc la lăţimea de bandă de 120kHz prin înmulţire cu un factor de 120/B.

3. Locul de măsură

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

3.1. Locul de măsură trebuie să respecte cerinţele din publicaţia nr. 16-1(93) a Comitetului Internaţional Special pentru Interferenţă Radio (CISPR) (vezi apendicele 1).

3.2. Setul de aparate de măsură, cabina de încercare sau vehiculul în care se găseşte setul de aparate de măsură trebuie să se afle în exteriorul zonei prezentate în apendicele 1.

3.3. Se poate utiliza o cameră de încercare închisă, dacă se poate demonstra o corelaţie între rezultatele obţinute în camera de încercare închisă şi cele obţinute în aer liber. Camera de încercare închisă nu trebuie să respecte cerinţele referitoare la dimensiuni indicate în apendicele 1, în afara de distanţa de la antenă la SAE de încercat şi de înălţimea antenei (vezi figurile 1 şi 2 din apendicele 2).

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

3.4. Mediul înconjurător

Pentru a garanta absenţa oricărui zgomot sau semnal exterior parazit, de o amplitudine suficientă pentru a afecta material rezultatele măsurătorii, trebuie să fie efectuate măsurători înainte şi după încercarea principală. În cadrul ambelor măsurători, nivelul zgomotului sau semnalului exterior trebuie să fie cu cel puţin 10 dB mai mic decât limitele de interferenţă precizate la punctul 6.5.2.1 din anexa I, cu excepţia transmisiilor intenţionate de bandă îngustă inerente mediului.

4. Starea SAE în timpul încercărilor

4.1. SAE supus încercării trebuie să funcţioneze în mod normal.

4.2. Încercarea nu se efectuează în condiţii de ploaie sau alte precipitaţii care cad pe SAE sau la mai puţin de 10 minute după încetarea unei astfel de ploi sau precipitaţii.

4.3. Configuraţia pentru efectuarea încercării

4.3.1. SAE supus încercării şi cablajele sale trebuie să fie susţinute la 50 ± 5 mm deasupra unui banc din lemn sau alt material echivalent izolator. Totuşi, dacă orice element al SAE supus încercării urmează să fie conectat electric la caroseria metalică a unui vehicul, acel element trebuie să fie plasat pe un plan de masă şi să fie conectat electric la planul de masă. Planul de masă trebuie să fie o foaie metalică cu grosimea minimă de 0,5 mm. Dimensiunea minimă a planului de masă depinde de mărimea SAE supus încercării, dar trebuie să permită distribuirea cablajelor şi componentelor SAE. Planul de masă se conectează la conductorul de protecţie al sistemului de împământare. Planul de masă este situat la o înălţime de 1,0 ± 0,1 m deasupra podelei staţiei de încercare şi paralel cu aceasta.

4.3.2. SAE supus încercării trebuie să fie dispus şi conectat conform cerinţelor sale. Cablurile electrice de alimentare trebuie să fie poziţionate de-a lungul şi la mai puţin de 100 mm de marginea planului de masă sau ale bancului situată cel mai aproape de antenă.

4.3.3. SAE supus încercării trebuie să fie conectat la sistemul de punere la masă conform specificaţiei de instalare a producătorului, nefiind permise alte conexiuni de punere la masă.

4.3.4. Distanţa minimă dintre SAE supus încercării şi toate celelalte structuri conductoare, cum ar fi pereţii unei zone ecranate (cu excepţia planului de masă/bancului aflate sub obiectul supus încercării) trebuie să fie de 1,0 m.

4.4. SAE supus încercării se alimentează printr-o reţea artificială (RA) de 5 μH/50 Ω, conectată electric la planul de masă. Tensiunea de alimentare trebuie să fie menţinută la ± 10% din tensiunea nominală de funcţionare a sistemului. Orice ondulaţie de tensiune trebuie să fie mai mică de 1,5% din tensiunea nominală de funcţionare a sistemului măsurată la portul de monitorizare al RA.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

4.5. Dacă SAE supus încercării este format din mai mult de un element, cablurile de interconexiune vor fi formate, ideal, din cablajul destinat utilizării pe vehicul. Dacă acestea nu sunt disponibile, lungimea dintre unitatea de comandă electronică şi RA trebuie să fie de 1 500 ± 75 mm.

Toate cablurile din fascicul vor fi terminate cât mai aproape de modul real de funcţionare şi, de preferinţă, conectate la sarcinile şi elementele de acţionare reale.

Dacă pentru funcţionarea corectă a SAE supus încercării este nevoie de echipamente exterioare, se face o compensare pentru a ţine cont de contribuţia lor la emisiile măsurate.

5. Tipul, poziţia şi orientarea antenei

5.1. Tipul antenei

Se poate utiliza orice antenă polarizată liniară, cu condiţia să poată fi etalonată în raport cu antena de referinţă.

5.2. Înălţime şi distanţă de măsură

5.2.1. Înălţime

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 150 ± 10 mm deasupra planului de masă.

5.2.2. Distanţă de măsură

Distanţa pe orizontală de la centrul de fază sau vârful antenei, după caz, până la marginea planului de masă trebuie să fie de 1,00 ± 0,05 m. Nici un element al antenei nu trebuie să se afle la mai puţin de 0,5 m faţă de planul de masă.

Antena se plasează paralel cu un plan perpendicular la planul de masă şi care este incident la marginea planului de masă de-a lungul căreia este dispusă porţiunea principală a cablajului.

5.2.3. Dacă încercarea este efectuată într-o cameră închisă în vederea ecranării electromagnetice, elementele receptoare ale antenei nu trebuie să fie situate la o distanţă mai mică de 0,5 m faţă de orice material radio-absorbant şi să nu fie la o distanţă mai mică de 1,5 m faţă de peretele camerei închise în care se efectuează încercarea. Între antenă şi SAE supus încercării nu trebuie să existe material absorbant.

5.3. Orientarea şi polarizarea antenei

În punctul de măsură, citirile se fac cu antena atât în polarizare verticală cât şi în polarizare orizontală.

5.4. Citiri

Pentru fiecare frecvenţă preselectată, cea mai mare din cele două citiri efectuate (în conformitate cu punctul 5.3) se consideră drept citire de reţinut.

6. Frecvenţe

6.1. Măsurători

Măsurătorile se efectuează în gama de frecvenţe de la 30 la 1 000 MHz. Această gamă trebuie împărţită în treisprezece benzi. Un SAE este considerat ca foarte probabil să satisfacă limitele impuse pe întregul domeniu de frecvenţe dacă le satisface la următoarele 13 frecvenţe din gamă: 45, 65, 90, 120, 150, 190, 230, 280, 380, 450, 600, 750 şi 900 MHz.

În cazul în care în timpul încercării se depăşeşte limita, trebuie să se facă investigaţii pentru a se asigura că acest lucru se datorează SAE şi nu radiaţiei mediului înconjurător.

6.1.1. Limitele se aplică în toată gama de frecvenţe de la 30 la 1 000 MHz.

6.1.2. Măsurătorile se pot efectua cu un detector de vârf sau semi-vârf. Limitele indicate la punctele 6.2 şi 6.5 din anexa 1 sunt pentru detectorul de semi-vârf. Dacă se utilizează un detector de vârf, se adaugă 38dB pentru lăţimea de bandă de 1 MHz sau se scad 22 dB pentru lăţimea de bandă de 1kHz.

6.2. Toleranţe

Frecvenţă preselectată | Toleranţă |

(MHz) | (MHz) |

45, 65, 90, 120, 150, 190 şi 230 | ± 5 | |

280, 380, 450, 600, 750 şi 900 | ± 20 | |

Toleranţele se aplică frecvenţelor citate şi sunt destinate evitării interferenţei de la transmisiile efectuate în timpul măsurătorii la frecvenţele preselectate nominale sau în apropierea acestora.

Apendicele 1

Delimitarea zonei de încercare a subansamblurilor electrice/electronice

Zonă goală, fără suprafeţe reflectante electromagnetic

(...PICT...)

Apendicele 2

Figura 1

(...PICT...)

Emisii electromagnetice produse de un SAE

Schema instalaţiei de încercare (vedere generală de sus)

(...PICT...)

Figura 2

(...PICT...)

Emisii electromagnetice radiate de un SAE:

vedere a planului de simetrie longitudinală al bancului de încercare

_____________

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

ANEXA X

METODĂ DE MĂSURĂ A EMISIILOR ELECTROMAGNETICE DE BANDĂ ÎNGUSTĂ PRODUSE DE SUBANSAMBLURILE ELECTRICE/ELECTRONICE

1. Generalităţi

1.1. Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se poate aplica la SAE.

1.2. Aparate de măsură

Echipamentul de măsură trebuie să fie conform cu cerinţele publicaţiei nr.16-1 (93) a Comitetului Internaţional Special pentru Interferenţă Radio (CISPR).

În prezenta anexă pentru măsurarea emisiilor electromagnetice de bandă îngustă se utilizează un detector de valoare medie sau un detector de vârf.

1.3. Metoda de încercare

1.3.1. Această încercare este destinată măsurării emisiilor de bandă îngustă, cum ar fi cele produse de un sistem tip microprocesor.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

1.3.2. Ca etapă iniţială de scurtă durată (2 – 3 minute), alegând o polarizare a antenei, se permite să se efectueze baleiaje ale plajei de frecvenţe identificate la punctul 6.1, folosind un analizor de spectru pentru a indica existenţa şi/sau localizarea emisiilor de vârf. Această etapă poate fi de ajutor pentru alegerea frecvenţelor de încercare (vezi punctul 6).

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

2. Exprimarea rezultatelor

Rezultatele măsurătorilor sunt exprimate în dB microvolţi/m (microvolţi/m).

3. Locul de măsură

3.1. Locul de măsură trebuie să respecte cerinţele din publicaţia nr. 16-1(93) a Comitetului Internaţional Special pentru Interferenţă Radio (CISPR) (vezi apendicele 1 la anexa IX).

3.2. Setul de aparate de măsură, cabina de încercare sau vehiculul în care se găseşte setul de aparate de măsură trebuie să se afle în exteriorul zonei prezentate în apendicele 1 la anexa IX.

3.3. Se poate folosi o cameră de încercare închisă, dacă se poate găsi o corelaţie între rezultatele obţinute în camera de încercare închisă şi cele obţinute în aer liber. Camera de încercare închisă nu trebuie să respecte cerinţele referitoare la dimensiuni indicate în apendicele 1 la anexa IX, în afară de distanţa de la antenă la SAE de încercat şi de înălţimea antenei (vezi figurile 1 şi 2 din apendicele 2 la anexa IX).

3.4. Mediul înconjurător

Pentru a garanta absenţa oricărui zgomot sau semnal exterior parazit, având o amplitudine suficientă pentru a afecta material rezultatele măsurătorii, trebuie să fie efectuate măsurători suplimentare înainte şi după încercarea principală. În cadrul ambelor măsurători, nivelul de zgomot sau semnal exterior parazit trebuie să fie cu cel puţin 10 dB mai mic decât limitele de interferenţă precizate la punctul 6.6.2.1 din anexa I, cu excepţia transmisiilor intenţionate de bandă îngustă inerente mediului.

4. Starea SAE în timpul încercărilor

4.1. SAE supus încercării trebuie să fie în modul normal de funcţionare.

4.2. Încercarea nu se efectuează în ploaie sau când alte precipitaţii care cad pe SAE sau la mai puţin de 10 minute după încetarea unei astfel de ploi sau precipitaţii.

4.3. Configuraţia pentru efectuarea încercării

4.3.1. SAE supus încercării şi cablajele sale trebuie să fie susţinute la 50 ± 5 mm deasupra unui banc din lemn sau din alt material izolator echivalent. Totuşi, dacă orice element al SAE supus încercării urmează să fie conectat electric la caroseria metalică a unui vehicul, acel element trebuie să fie plasat pe un plan de masă şi să fie conectat electric la planul de masă.

Planul de masă trebuie să fie format dintr-o foaie metalică cu grosimea minimă de 0,5 mm. Dimensiunea minimă a planului de masă depinde de mărimea SAE supus încercării, dar trebuie să permită distribuţia cablajelor şi componentelor SAE. Planul de masă se conectează la conductorul de protecţie al sistemului de împământare. Planul de masă este situat la o înălţime de 1,0 ± 0,1 m deasupra podelei staţiei de încercare şi paralel cu aceasta.

4.3.2. SAE supus încercării trebuie să fie dispus şi conectat conform cerinţelor sale. Cablurile electrice de alimentare trebuie să fie poziţionate de-a lungul şi la mai puţin de 100 mm de marginea planului de masă sau a bancului cea mai apropiată de antenă.

4.3.3. SAE supus încercării trebuie să fie conectat la sistemul de punere la masă conform specificaţiei de instalare a producătorului, nefiind permise alte conexiuni de punere la masă.

4.3.4. Distanţa minimă dintre SAE supus încercării şi toate celelalte structuri conductoare, cum ar fi pereţii unei zone ecranate (cu excepţia planului de masă/bancului aflate sub obiectul supus încercării) trebuie să fie de 1,0 m.

4.4. Alimentarea electrică se aplică SAE supus încercării printr-o reţea artificială (RA) de 5 μH/50 Ω, conectată electric la planul de masă. Tensiunea sursei de alimentare electrică trebuie să fie menţinută la ± 10% din tensiunea nominală de funcţionare a sistemului. Orice ondulaţie de tensiune trebuie să fie mai mică de 1,5% din tensiunea nominală de funcţionare a sistemului, măsurată la portul de monitorizare al RA.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

4.5. Dacă SAE supus încercării este format din mai mult de un element, cablurile de interconexiune vor fi formate ideal din cablajul destinat utilizării pe vehicul. Dacă acestea nu sunt disponibile, lungimea dintre unitatea de comandă electronică şi RA trebuie să fie de 1 500 ± 75 mm. Toate cablurile din fascicul sunt terminate cât mai aproape de modul real de funcţionare şi, de preferinţă, conectate la sarcinile şi elementele de acţionare reale. Dacă pentru funcţionarea corectă a SAE supus încercării este nevoie de echipamente exterioare, se face o compensare pentru a ţine cont de contribuţia lor la emisiile măsurate.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

5. Tipul, poziţia şi orientarea antenei

5.1. Tipul antenei

Se poate utiliza orice antenă polarizată liniară, cu condiţia să poată fi etalonată în raport cu antena de referinţă.

5.2. Înălţime şi distanţă de măsură

5.2.1. Înălţime

Centrul de fază al antenei trebuie să fie situat la 150 ± 10 mm deasupra planului de masă.

5.2.2. Distanţă de măsură

Distanţa pe orizontală dintre centrul de fază şi extremitatea de referinţă a antenei, după caz, şi marginea planului de masă trebuie să fie de 1,00 ± 0,05 m. Nici un element al antenei nu trebuie să se afle la mai puţin de 0,5 m de planul de masă.

Antena se plasează paralel cu un plan perpendicular la planul de masă şi care este incident la marginea planului de masă de-a lungul căreia este dispusă porţiunea principală a cablajului.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

5.2.3. Dacă încercarea este efectuată într-o cameră închisă în vederea ecranării electromagnetice, elementele receptoare ale antenei nu trebuie să fie situate la o distanţă mai mică de 0,5 m faţă de orice material radio-absorbant şi la o distanţă mai mică de 1,5 m faţă de peretele camerei închise în care se efectuează încercarea. Între antena receptoare şi SAE nu trebuie să existe material absorbant.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

5.3. Orientarea şi polarizarea antenei

În punctul de măsură, citirile se fac cu antena atât în polarizare verticală cât şi în polarizare orizontală.

5.4. Citiri

Pentru fiecare frecvenţă preselectată, cea mai mare din cele două citiri efectuate (în conformitate cu punctul 5.3) se consideră ca citire caracteristică la frecvenţa la care au fost efectuate măsurătorile.

6. Frecvenţe

6.1. Măsurători

Măsurătorile se efectuează în toată gama de frecvenţe de la 30 la 1 000 MHz. Această gamă se împarte în 13 benzi. În fiecare bandă se poate încerca o frecvenţă preselectată pentru a demonstra că sunt satisfăcute limitele impuse. Pentru a confirma că SAE supus încercării satisface cerinţele prezentei anexe, autoritatea care răspunde de încercare efectuează o încercare punctuală în fiecare din următoarele 13 benzi de frecvenţă:

30 până la 50, 50 până la 75, 75 până la 100, 100 până la 130, 130 până la 165, 165 până la 200, 200 până la 250, 250 până la 320, 320 până la 400, 400 până la 520, 520 până la 660, 660 până la 820, 820 până la 1 000 MHz.

În cazul în care în timpul încercării se depăşeşte limita, trebuie să se facă investigaţii pentru a se asigura că acest lucru se datorează SAE şi nu radiaţiei mediului înconjurător.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

6.2. Dacă, în timpul etapei iniţiale care a putut fi executată ca la punctul 1.3 emisiile electromagnetice de bandă îngustă produse, pentru oricare din benzile identificate la punctul 6.1 sunt cu cel puţin 10 dB sub limita de referinţă, se consideră că SAE este conform cu cerinţele prezentei anexe din punct de vedere al acelei benzi de frecvenţă.

_____________

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

ANEXA XI

METODĂ(E) DE ÎNCERCARE A IMUNITĂŢII SUBANSAMBLURILOR ELECTRICE/ELECTRONICE LA RADIAŢIE ELECTROMAGNETICĂ

1. Generalităţi

1.1. Metoda(ele) de încercare descrisă în prezenta anexă se aplică exclusiv la SAE.

1.2. Metodele de încercare

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

1.2.1. SAE pot fi conforme cu cerinţele oricărei combinaţii ale următoarelor metode de încercare, la alegerea producătorului, în măsura în care rezultatele acoperă întreaga gamă de frecvenţe specificată la punctul 5.1.

– Încercare cu ghid de unde tip bandă: vezi apendicele 1.

– Încercare cu injecţie de curent în fascicul: vezi apendicele 2.

– Încercare cu celulă TEM: vezi apendicele 3.

– Încercare în câmp liber: vezi apendicele 4.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

1.2.2. Din cauza radiaţiei de câmpuri electromagnetice în timpul acestor încercări, toate încercările trebuie să fie efectuate într-o zonă ecranată (celula TEM este o zonă ecranată).

2. Exprimarea rezultatelor

Pentru încercările descrise în prezenta anexă, intensitatea câmpului se exprimă în volţi/m, iar curentul injectat se exprimă în miliamperi.

3. Locul de măsură

3.1. Instalaţia de măsură trebuie să poată genera niveluri de câmp electromagnetic în gamele de frecvenţă definite în prezenta anexă. Instalaţia de măsură trebuie să fie conformă cu cerinţele legale (naţionale) referitoare la emisia de semnale electromagnetice.

3.2. Echipamentul de măsură trebuie să fie situat în afara camerei.

4. Starea SAE în timpul încercărilor

4.1. SAE supus încercării trebuie să funcţioneze ca în starea normală de funcţionare. El trebuie să fie dispus aşa cum este definit în prezenta anexă, dacă metodele de încercare individuale nu impun o altă dispunere.

4.2. SAE de încercat se alimentează printr-o reţea artificială (RA) de 5 μH/50 Ω, care este conectată electric la masă. Tensiunea de alimentare trebuie să fie menţinută la ± 10% din tensiunea nominală de funcţionare a sistemului. Orice ondulaţie de tensiune trebuie să fie mai mică de 1,5% din tensiunea nominală de funcţionare a sistemului, măsurată la portul de monitorizare al RA.

4.3. Orice echipament exterior necesar pentru funcţionarea SAE supus încercării trebuie să fie prezent în timpul fazei de etalonare. Nici un echipament exterior nu trebuie să fie situat la o distanţă mai mică de 1 m faţă de punctul de referinţă în timpul calibrării.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

4.4. Pentru a asigura că se obţin rezultate măsurate reproductibile când se repetă încercările şi măsurătorile, echipamentul de generare a semnalului de încercare şi dispunerea sa trebuie să respecte aceleaşi specificaţii ca cele utilizate în timpul fiecărei faze de etalonare corespunzătoare ( punctele 7.2, 7.3.2.3, 8.4, 9.2 şi 10.2).

4.5. Dacă SAE supus încercării este format din mai multe elemente, cablurile de interconexiune vor fi , în mod ideal, reprezentate de cablajul destinat utilizării pe vehicul. Dacă acestea nu sunt disponibile, lungimea dintre unitatea de comandă electronică şi RA trebuie să fie de 1 500 ± 75 mm. Toate cablurile din fascicul sunt terminate cât mai cât mai aproape de realitate şi, de preferinţă, conectate la sarcini şi elemente de acţionare reale.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

5. Gamă de frecvenţe, timpul de acţionare

5.1. Măsurătorile se fac în gama de frecvenţe de la 20 la 1 000 MHz.

5.2. Pentru a confirma că SAE satisface(satisfac) cerinţele prezentei anexe, încercările trebuie să fie efectuate la până la 14 frecvenţe preselectate din gamă, de exemplu:

27, 45, 65, 90, 120, 150, 190, 230, 280, 380, 450, 600, 750 şi 900 MHz.

Trebuie să fie luat în considerare timpul de răspuns al echipamentului supus încercării, iar timpul de acţionare trebuie să fie suficient de mare pentru a permite echipamentului supus încercării să reacţioneze în condiţii normale. În orice caz, el nu trebuie să fie mai mic de două secunde.

6. Caracteristici ale semnalului de încercare care urmează să fie generat

6.1. Amplitudinea maximă a anvelopei

Amplitudinea maximă a anvelopei semnalului de încercare trebuie să fie egală cu amplitudinea maximă a anvelopei unei unde sinusoidale nemodulate a cărei valoare efectivă este definită la punctul 6.4.2 din anexa I (vezi apendicele 3 la anexa VIII).

6.2. Forma de undă a semnalului de încercare

Semnalul de încercare trebuie să fie o undă sinusoidală de radiofrecvenţă, modulată în amplitudine de o undă sinusoidală de 1 kHz, cu o rată de modulare, m, de 0,8 ± 0,04.

6.3. Rata de modulare

Rata de modulare m este definită astfel:

m = (amplitudinea maximă a anvelopei –amplitudinea minimă a anvelopei)/(amplitudinea maximă a anvelopei + amplitudinea minimă a anvelopei)

7. Încercarea cu ghid de undă tip bandă

7.1. Metoda de încercare

Această metodă de încercare constă din supunerea cablajului care face conexiunea între componentele unui SAE la intensităţi ale câmpului precizate.

7.2. Măsurarea intensităţii câmpului în ghidul de undă tip bandă

La fiecare frecvenţă de încercare dorită, în ghidul de undă tip bandă se aplică o putere care duce la obţinerea intensităţii de câmp necesară în zona de încercare, SAE fiind absent din zona de încercare. Se măsoară nivelul de putere incidentă sau alt parametru legat direct de puterea incidentă necesară pentru definirea câmpului şi se înregistrează rezultatele. Aceste rezultate sunt utilizate pentru încercările de omologare de tip, dacă nu apar schimbări în instalaţia sau echipamentul de încercare, care să impună repetarea procedurii. În timpul acestui proces, capul sondei de măsură a câmpului electromagnetic trebuie să fie poziţionat sub conductorul activ, centrat pe direcţiile longitudinală, verticală şi transversală. Elementele electronice ale sondei trebuie să fie situate cât mai departe posibil de axa longitudinală a ghidului de undă tip bandă.

7.3. Instalarea SAE supus încercării

7.3.1. Ghid de undă tip bandă de 150 mm

Metoda de încercare permite generarea unor câmpuri electromagnetice omogene între un conductor activ (ghidul de undă tip bandă de impedanţă 50 Ω) şi un plan de masă (suprafaţa conductoare a mesei de montaj), între care se poate insera o parte din cablaj. Unitatea(unităţile) de comandă electronică ale SAE supus încercării trebuie să fie instalată pe planul de masă, dar în afara ghidului de unde tip bandă, cu una din marginile sale paralelă cu conductorul activ al ghidului de undă tip bandă. Trebuie să fie situată la 200 ± 10 mm distanţă faţă de o linie trasată pe planul de masă direct sub marginea conductorului activ.

Distanţa dintre orice margine a conductorului activ şi orice dispozitiv periferic utilizat pentru măsurare trebuie să fie de cel puţin 200 mm.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Partea de cablaj a SAE supus încercării trebuie să fie plasată orizontal, între conductorul activ şi planul de masă (vezi figurile 1 şi 2 din apendicele 1).

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

7.3.1.1. Lungimea minimă a cablajului, care include cablul de alimentare al unităţii de comandă electronică şi care este plasat sub ghidul de undă tip bandă, trebuie să fie de 1,5 m, cu excepţia situaţiei când cablajul pe vehicul este mai scurt de 1,5 m. În acest caz, lungimea fasciculului de cabluri trebuie să fie cea a fasciculului celui mai lung utilizat pe vehicul. Orice derivaţii asociate acestui fascicul trebuie să fie dispuse perpendicular pe axa longitudinală a ghidului.

7.3.1.2. Alternativ, lungimea totală a fasciculului de cabluri desfăşurat, inclusiv lungimea celei mai lungi derivaţii, trebuie să fie de 1,5 m.

7.3.2. Ghid de undă tip bandă de 800 mm

7.3.2.1. Metoda de încercare

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Ghidul de undă tip bandă este format din două plăci metalice paralele aflate la distanţă de 800 mm. Echipamentul supus încercării este poziţionat central între plăci şi este supus unui câmp electromagnetic (vezi figurile 3 şi 4 din apendicele 1).

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

Această metodă se poate utiliza la încercarea sistemelor electronice complete care includ senzori şi elemente de acţionare, precum şi unitatea de comandă şi cablajul asociat. Metoda este adecvată pentru aparatele la care dimensiunea cea mai mare este mai mică decât o treime din distanţa dintre plăci.

7.3.2.2. Poziţionarea ghidului de undă tip bandă

Ghidul de undă tip bandă este situat într-o cameră ecranată (pentru a preveni emisiile externe) şi poziţionat la 2 m distanţă de pereţi şi de orice incintă metalică, pentru a preveni reflexiile electromagnetice. Pentru atenuarea acestor reflexii se poate folosi material absorbant RF. Ghidul de undă tip bandă se plasează pe suporţi izolatori, la distanţă de minim 0,4 m deasupra podelei.

7.3.2.3. Etalonarea ghidului de undă tip bandă

O sondă de măsură a câmpului electromagnetic se poziţionează în treimea centrală a dimensiunilor longitudinală, verticală şi transversală a spaţiului dintre plăcile paralele, în absenţa sistemului supus încercării. Echipamentul de măsură asociat trebuie să fie plasat în afara camerei ecranate.

Pentru fiecare frecvenţă de încercare dorită, în ghidul de undă tip bandă se aplică o putere necesară pentru a produce intensitatea dorită a câmpului la nivelul antenei. Acest nivel de putere incidentă sau alt parametru legat direct de puterea incidentă necesară pentru obţinerea câmpului dorit se utilizează pentru încercările de omologare de tip, dacă nu apar schimbări în instalaţia de încercare sau în echipament, care să impună repetarea procedurii.

7.3.2.4. Instalarea SAE supus încercării

Unitatea de comandă principală se poziţionează în treimea centrală a dimensiunilor longitudinală, verticală şi transversală a spaţiului dintre plăcile paralele. Ea trebuie să fie sprijinită pe un stand fabricat din material izolator.

7.3.2.5. Fasciculul principal de cabluri şi cablurile de legătură cu senzorii/elementele de acţionare

Fasciculul principal de cabluri şi toate cablurile de legătură cu senzorii/elementele de acţionare urcă vertical de la unitatea de comandă la placa de masă superioară (această dispunere ajută la maximizarea cuplajului cu câmpul electromagnetic). Apoi, ele trec pe sub placă, spre una din marginile sale libere unde formează o buclă deasupra şi urmează partea superioară a plăcii de masă până la conexiunile către alimentarea ghidului de undă tip bandă. După aceea, cablurile sunt dirijate spre echipamentul asociat, care este situat într-o zonă în afara influenţei câmpului electromagnetic, de exemplu: pe podeaua camerei ecranate, la distanţă de 1 m de ghidul de undă tip bandă, pe direcţie longitudinală.

8. Încercarea de imunitate a SAE în câmp liber

8.1. Metodă de încercare

Această metodă de încercare permite încercarea sistemelor electrice/electronice ale vehiculelor prin expunerea unui SAE la radiaţia electromagnetică generată de o antenă.

8.2. Descrierea bancului de încercare

Încercarea se efectuează în interiorul unei camere semi-surde, pe partea superioară a bancului de încercare.

8.2.1. Planul de masă

8.2.1.1. Pentru încercarea imunităţii în câmp liber, SAE supus încercării şi cablajul său trebuie să fie susţinute la o distanţă de 50 ± 5 mm deasupra unei mese din lemn sau alt material echivalent, izolator. Totuşi, dacă o parte a SAE supus încercării urmează să fie conectată electric la caroseria metalică a unui vehicul, acea parte trebuie să fie plasată pe un plan de masă şi trebuie să fie conectată electric la acel plan de masă. Planul de masă este o foaie metalică cu grosime minimă de 0,5 mm. Dimensiunea minimă a planului de masă depinde de mărimea SAE supus încercării, dar trebuie să permită susţinerea fasciculului de cabluri şi componentelor SAE. Planul de masă se conectează la conductorul de protecţie al sistemului de împământare. Planul de masă se plasează la o înălţime de 1,0 ± 0,1 m deasupra podelei camerei de încercare, paralel cu aceasta.

8.2.1.2. SAE supus încercării trebuie să fie dispus şi conectat în funcţie de cerinţele sale. Cablurile de alimentare se poziţionează de-a lungul marginii planului de masă/bancului care se află cel mai aproape de antenă, la o distanţă maximă de 100 mm de această margine.

8.2.1.3. SAE supus încercării se conectează la sistemul de masă în funcţie de specificaţia de instalare a producătorului; nu se permit conexiuni suplimentare de punere la masă.

8.2.1.4. Distanţa minimă dintre SAE supus încercării şi toate celelalte structuri conductoare, cum ar fi pereţii unei zone ecranate (cu excepţia planului de masă/bancului de sub obiectul supus încercării) trebuie să fie de 1,0 m.

8.2.1.5. Dimensiunea oricărui plan de masă trebuie să fie de minim 2,25 metri pătraţi, cu latura mică de minim 750 mm. Planul de masă trebuie să fie legat de cameră cu ajutorul unor conductori de masă, astfel încât rezistenţa în C.C. (curent continuu) să nu depăşească 2,5 mΩ.

8.2.2. Instalarea SAE supus încercării

Pentru echipamente mari, montate pe un banc de încercare metalic, banc de încercare se consideră parte a planului de masă destinat încercării şi va fi conectat corespunzător. Feţele eşantionului de încercare trebuie să fie localizate la o distanţă de minim 200 mm de marginile planului de masă. Toate firele şi cablurile trebuie să se afle la o distanţă de minim 100 mm faţă de marginea planului de masă, iar distanţa până la planul de masă (de la punctul cel mai de jos al fasciculului de cabluri) trebuie să fie de 50 ± 5 mm deasupra planului de masă. SAE supus încercării se alimentează prin intermediul unei reţele artificiale (RA) de 5 μH/50 Ω.

8.3. Tipul, poziţia şi orientarea dispozitivului generator de câmp electromagnetic

8.3.1. Tipul dispozitivului generator de câmp electromagnetic

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

8.3.1.1. Tipul(urile) dispozitivului generator de câmp electromagnetic trebuie să fie ales astfel încât să se obţină intensitatea dorită a câmpului electromagnetic în punctul de referinţă (vezi punctul 8.3.4), la frecvenţele adecvate.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

8.3.1.2. Dispozitivul(ele) generator de câmp electromagnetic poate fi o(nişte) antenă(e) sau o antenă plată.

8.3.1.3. Construcţia şi orientarea oricărui dispozitiv generator de câmp electromagnetic trebuie să se facă astfel încât câmpul generat să fie polarizat:

de la 20 la 1 000 MHz, orizontal sau vertical

8.3.2. Înălţimea şi distanţa de măsură

8.3.2.1. Înălţime

Centrul de fază al oricărei antene trebuie să fie situat la 150 ± 10 mm deasupra planului de masă pe care este aşezat SAE supus încercării. Nici un element radiant al antenei nu trebuie să fie situat la o distanţă mai mică de 250 mm faţă de podeaua spaţiului de încercare.

8.3.2.2. Distanţa de măsură

8.3.2.2.1.Condiţiile reale de funcţionare pot fi cel mai bine aproximate prin plasarea dispozitivului generator de câmp electromagnetic suficient de departe faţă de SAE. Distanţa trebuie să fie în general între 1 şi 5 m.

8.3.2.2.2.Dacă încercarea se efectuează într-un spaţiu închis, elementele radiante ale dispozitivului generator de câmp electromagnetic trebuie să nu fie la o distanţă mai mică de 0,5 m faţă de orice material radio-absorbant şi nu mai aproape de 1,5 m faţă de peretele instalaţiei de încercare. Între antena de transmisie şi SAE supus încercării nu trebuie să existe material absorbant.

8.3.3. Localizarea antenei faţă de SAE supus încercării

8.3.3.1. Elementele radiante ale dispozitivului generator de câmp electromagnetic trebuie să nu fie situate la o distanţă mai mică de 0,5 m faţă de marginea planului de masă.

8.3.3.2. Centrul de fază al dispozitivului generator de câmp electromagnetic trebuie să se afle pe un plan care:

(a) este perpendicular pe planul de masă;

(b) intersectează marginea planului de masă şi mijlocul porţiunii principale a fasciculului de cabluri;

(c) este perpendicular pe marginea planului de masă şi pe porţiunea principală a fasciculului de cabluri.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Dispozitivul generator de câmp electromagnetic trebuie să fie plasat paralel cu acest plan (vezi figurile 1 şi 2 din apendicele 4).

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

8.3.3.3. Orice dispozitiv generator de câmp electromagnetic plasat deasupra planului de masă sau deasupra SAE supus încercării se extinde deasupra SAE supus încercării.

8.3.4. Punct de referinţă

În sensul prezentei anexe, punctul de referinţă este punctul în care se stabileşte intensitatea câmpului electromagnetic şi se defineşte astfel:

8.3.4.1. la cel puţin 1 m pe orizontală faţă de centrul de fază al antenei sau la cel puţin 1 m pe verticală faţă de elementele radiante ale unei antene plate;

8.3.4.2. pe un plan care:

(a) este perpendicular pe planul de masă;

(b) este perpendicular pe marginea planului de masă de-a lungul căruia trece partea principală a fasciculului de cabluri;

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

(c) intersectează marginea planului de masă şi punctul de mijloc al porţiunii principale a fasciculului de cabluri şi

(d) este coincident cu punctul de mijloc al porţiunii principale ale cablajului care trece de-a lungul marginii planului de masă aflate cel mai aproape de antenă;

8.3.4.3. la 150 mm ± 10 mm deasupra planului de masă.

8.4. Generarea intensităţii necesare de câmp electromagnetic: metodologie de încercare

8.4.1. Pentru stabilirea nivelului intensităţii de câmp necesare încercării se utilizează „metoda substituţiei”

8.4.2. Metoda Substituţiei

Pentru fiecare frecvenţă de încercare se aplică dispozitivului generator de câmp electromagnetic puterea necesară pentru a produce intensitatea de câmp stabilită în punctul de referinţă (definit ca la punctul 8.3.4 în zona de încercare, în absenţa SAE supus încercării), se măsoară acest nivel de putere incidentă sau alt parametru legat direct de puterea incidentă necesară pentru definirea câmpului electromagnetic şi se înregistrează rezultatele. Aceste rezultate sunt utilizate pentru încercările de omologare de tip, dacă nu apar schimbări în instalaţia sau echipamentul de încercare, care să impună repetarea procedurii.

8.4.3. Echipamentele externe trebuie să se afle la distanţă de minim 1 m faţă de punctul de referinţă în timpul calibrării.

8.4.4. Dispozitivul de măsură a intensităţii câmpului electromagnetic

Pentru determinarea intensităţii câmpului electromagnetic în timpul fazei de etalonare prin metoda substituţiei se foloseşte un dispozitiv compact de măsură a intensităţii câmpului electromagnetic, adecvat acestui scop.

8.4.5. Centrul de fază al dispozitivului de măsură a intensităţii câmpului electromagnetic se poziţionează în punctul de referinţă.

8.4.6. SAE supus încercării, care poate include un plan de masă suplimentar, se introduce apoi în instalaţia de încercare şi se poziţionează în conformitate cu cerinţele de la punctul 8.3. Dacă se utilizează un al doilea plan de masă, el trebuie să fie situat la maxim 5 mm de planul de masă al bancului de încercare şi conectat electric cu acesta. După aceea, la dispozitivul generator de câmp electromagnetic se aplică puterea incidentă necesară, definită la punctul 8.4.2. pentru fiecare frecvenţă definită ca la punctul 5.

8.4.7. Indiferent de parametrul ales la punctul 8.4.2. pentru definirea câmpului, acelaşi parametru trebuie să fie utilizat şi pentru determinarea intensităţii câmpului electromagnetic în timpul încercării.

8.5. Conturul intensităţii câmpului electromagnetic

8.5.1. În timpul fazei de etalonare prin metoda substituţiei (înainte de introducerea în zona de încercare a unui SAE supus încercării), intensitatea câmpului electromagnetic nu trebuie să fie mai mică de 50% din intensitatea nominală a câmpului electromagnetic, la 0,5 ± 0,05 m de fiecare parte a punctului de referinţă, pe o linie care trece prin punctul de referinţă şi este paralelă cu marginea planului de masă situată cel mai aproape de antenă.

9. Încercarea cu celulă TEM

9.1 Metoda de încercare

Celula TEM (Transverse Electromagnetic Mode – mod electromagnetic transversal) generează câmpuri electromagnetice omogene între conductorul intern (sept) şi carcasă (planul de masă). Se utilizează pentru încercarea SAE (vezi figura 1 din apendicele 3).

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

9.2. Măsurarea intensităţii câmpului electromagnetic într-o celulă TEM

9.2.1. Câmpul electric din celula TEM se determină cu următoarea ecuaţie:

(...PICT...)

E = câmp electric (V/m)

P = puterea transmisă într-o celulă TEM (W)

Z = impedanţa celulei (50 Ω)

d = distanţa de separare (metri) dintre peretele superior şi placă (sept).

9.2.2. Alternativ, se poate plasa un senzor de câmp corespunzător în jumătatea superioară a celulei TEM. În această parte a celulei TEM, unitatea(ţile) de comandă electronică are(au) doar o mică influenţă asupra câmpului de încercare. Semnalul de ieşire al acestui senzor determină intensitatea câmpului electromagnetic.

9.3. Dimensiunile celulei TEM

Pentru a menţine un câmp omogen în celula TEM şi pentru a obţine rezultate măsurate repetabile, obiectul supus încercării nu trebuie să fie mai mare decât o treime din înălţimea interioară a celulei.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Dimensiunile recomandate pentru celula TEM sunt indicate în apendicele 3, figurile 2 şi 3,.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

9.4. Cablajul de alimentare, semnalizare şi comandă

Celula TEM este ataşată la un panou cu conector coaxial şi se conectează cât mai aproape posibil la un ştecher cu număr adecvat de picioare. Firele de alimentare şi semnalizare de la ştecher din celulă se conectează direct la obiectul supus încercării.

Componentele exterioare, cum ar fi senzorii, sursa de alimentare cu energie electrică şi elementele de comandă, pot fi conectate:

(a) la un echipament periferic ecranat;

(b) la un vehicul situat în apropierea celulei TEM;

sau

(c) direct la panoul de conexiuni ecranat.

Pentru conectarea celulei TEM la echipamentul periferic sau la vehicul se utilizează cabluri ecranate, dacă vehiculul sau echipamentul periferic nu se află în aceeaşi cameră ecranată sau într-o cameră ecranată adiacentă.

10. Încercarea cu injecţie de curent în fascicul

10.1. Metodă de încercare

Este o metodă de efectuare a încercărilor de imunitate prin inducerea de curenţi direct într-un fascicul de cabluri, cu ajutorul unei sonde de injecţie de curent. Sonda de injecţie este formată dintr-o clemă de cuplare prin care se trec cablurile SAE supus încercării. Încercările de imunitate pot fi efectuate prin varierea frecvenţei semnalelor induse.

SAE supus încercării poate fi instalat pe un plan de masă, ca la punctul 8.2.1, sau într-un vehicul, în conformitate cu specificaţiile constructive ale vehiculului.

10.2. Etalonarea sondei de injecţie de curent în fascicul înainte de începerea încercărilor

Sonda de injecţie se montează într-un dispozitiv de etalonare. În timpul baleierii plajei de frecvenţe de încercare, se monitorizează puterea necesară pentru a obţine curentul specificat în anexa I, la punctul 6.7.2.1. Această metodă permite etalonarea, înainte de încercare, a puterii incidente a sistemului de injecţie de curent în fascicul funcţie de curent. Aceasta este puterea incidentă care se aplică sondei de injecţie când este conectată la SAE supus încercării prin cablurile folosite în tipul calibrării. Trebuie notat faptul că puterea monitorizată aplicată sondei de injecţie este puterea incidentă.

10.3. Instalarea SAE supus încercării

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Pentru un SAE montat pe un plan de masă, ca la punctul 8.2.1, toate cablurile din fascicul vor fi terminate cât mai aproape de situaţia reală şi, de preferinţă, conectate la sarcini şi elemente de acţionare reale. Atât pentru SAE montate pe vehicul, cât şi pentru SAE montate pe planul de masă, sonda de injecţie de curent se montează în jurul tuturor firelor din fasciculul de cabluri de la fiecare conector şi la 150 ± 10 mm distanţă faţă de fiecare conector al unităţilor de comandă electronică, al modulelor sau senzorilor activi ai SAE supus încercării, aşa cum este ilustrat în figura 1 din apendicele 2.

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă

10.4. Cablurile de alimentare, semnalizare şi comandă

Pentru un SAE supus încercării, montat pe un plan de masă ca la punctul 8.2.1, se conectează un fascicul de cabluri între o reţea artificială (RA) şi unitatea de comandă electronică principală (UCE). Acest fascicul de cabluri trece paralel cu marginea planului de masă şi la distanţă de minim 200 mm de marginea acestuia. Acest fascicul conţine cablul de alimentare care conectează bateria vehiculului la această UCE, precum şi conductorul de întoarcere, dacă vehiculul este prevăzut cu aşa ceva.

Distanţa de la UCE la RA este de 1,0 ± 0,1 m sau este egală cu lungimea fasciculului de cabluri dintre UCE şi baterie, aşa cum este instalat pe vehicul, dacă se cunoaşte această distanţă. Se alege cea mai mică valoare din cele două menţionate anterior. Dacă se utilizează un cablaj pentru vehicul, orice derivaţie asociată acestui cablaj trebuie să fie dispusă de-a lungul planului de masă, dar orientată perpendicular faţă de marginea planului de masă. Altfel, firele de legătură ale SAE supus încercării care sunt de lungimea precizată, trebuie să se termine la nivelul RA.

Apendicele 1

Figura 1

Încercare cu ghid de undă tip bandă de 150 mm

(...PICT...)

Figura 2

Încercare cu ghid de undă tip bandă de 150 mm

(...PICT...)

Figura 3

Încercare cu ghid de undă tip bandă de 800 mm

(...PICT...)

Figura 4

Dimensiuni ale ghidului de undă tip bandă de 800 mm

(...PICT...)

Apendicele 2

Figura 1

Exemplu de configuraţie de încercare pentru injecţie de curent în fascicul

(...PICT...)

1 = SAE

2 = sondă de măsură RF (opţional)

3 = sondă de injecţie RF

4 = reţea artificială

5 = reţea de filtrare a camerei ecranate

6 = sursă de alimentare

7 = interfaţă a SAE: echipament de acţionare şi monitorizare

8 = generator de semnal

9 = amplificator de bandă largă

10 = complex direcţional RF 50 Ω

11 = dispozitiv RF de măsură a nivelului de putere sau echivalent

12 = analizator de spectru sau echivalent (opţional)

2000/2/CE art.1 pct.5 şi anexă (adaptat)

Apendicele 3

Figura 1

Încercare cu celulă TEM

(...PICT...)

1 = conductor exterior, ecran

2 = conductor interior (sept)

3 = izolator

4 = intrare

5 = izolator

6 = uşiţă de vizitare

7 = conector

8 = sursa de alimentare a obiectului supus încercării

9 = rezistenţă terminator de 50Ω

10 = suport izolant

11 = obiect supus încercării (înălţimea maximă: o treime din distanţa dintre baza celulei şi sept)

Figura 2

Schiţa unei celule TEM dreptunghiulare

(...PICT...)

Figura 3

Tabelul următor prezintă dimensiunile de construcţie ale unei celule TEM în funcţie de limitele superioare de frecvenţă:

Frecvenţă superioară | Factorul de formă al celulei | Factor de formă | Distanţa de separare între plăci | sept |

(MHz) | W: b | L/W | b (cm) | s (cm) |

200 | 1,69 | 0,66 | 56 | 70 |

200 | 1,00 | 1,00 | 60 | 50 |

Dimensiuni tipice ale celulei TEM

Apendicele 4

Figura 1

(...PICT...)

Încercare de imunitate a SAE în câmp liber

Schema instalaţiei de încercare (vedere generală de sus)

Figura 2

(...PICT...)

Încercare de imunitate a SAE în câmp liber

Vedere a planului de simetrie longitudinală a bancului de încercare

_____________

ANEXA XII

Partea A

Directiva abrogată şi lista modificărilor ulterioare

(menţionate la articolul 6)

Directiva 75/322/CEE a Consiliului (JO L 147, 9.6.1975, p. 28) | |

Directiva 82/890/CEE a Consiliului (JO L 378, 31.12.1982, p. 45) | Numai în ceea priveşte trimiterea la Directiva 75/322/CEE la articolul 1 alineatul (1) |

Directiva 97/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 277, 10.10.1997, p. 24) | Numai în ceea priveşte trimiterea la Directiva 75/322/CEE în prima liniuţă a articolului 1 |

Directiva 2000/2/CE a Comisiei (JO L 21, 26.1.2000, p. 23) | Numai articolul 1 şi anexa |

Directiva 2001/3/CE a Comisiei (JO L 28, 30.1.2001, p. 1) | Numai articolul 2 şi anexa II |

Punctul I.A.13 din anexa II de la Actul de aderare din 2003(JO L 236 din 23.9.2003, p. 57) | |

Directiva 2006/96/CE a Consiliului (JO L 363 din 20.12.2006, p. 81) | Numai în ceea priveşte trimiterea la Directiva 75/322/CEE la articolul 1 alineatul (1) şi la anexă punctul A.12 |

Partea B

Termene de transpunere în dreptul naţional şi de aplicare

(menţionate la articolul 6)

Directiva | Data limită de transpunere | Data de aplicare |

75/322/CEE | 21 noiembrie 1976 | - |

82/890/CEE | 21 iunie 1984 | - |

97/54/CE | 22 septembrie 1998 | 23 septembrie 1998 |

2000/2/CE | 31 decembrie 2000 (*) | - |

2001/3/CE | 30 iunie 2002 | - |

2006/96/CE | 1 ianuarie 2007 | - |

(*) În conformitate cu articolul 2 al Directivei 2000/2/CE

"(1) De la 1 ianuarie 2001, statele membre nu pot, din motive ce privesc compatibilitatea electromagnetică:

– refuza acordarea omologării CE de tip sau a omologării naţionale de tip pentru un tip de vehicul;

– refuza acordarea omologării CE de tip a componentelor sau a unităţilor tehnice individuale pentru orice tip de componentă sau unitate tehnică individuală dat;

– interzice înmatricularea, vânzarea sau punerea în circulaţie a vehiculelor;

– interzice vânzarea sau exploatarea componentelor sau a unităţilor tehnice individuale,

în cazul în care vehiculele, componentele sau unităţile tehnice individuale sunt conforme cu cerinţele Directivei 75/322/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(2) De la 1 octombrie 2002, statele membre:

– nu mai pot acorda omologarea CE de tip pentru vehicule, omologarea CE de tip pentru componente sau omologarea CE de tip pentru unităţi tehnice individuale

şi

– pot refuza acordarea omologării naţionale de tip,

în cazul oricărui tip de componentă de vehicule sau de unitate tehnică individuală, dacă nu sunt respectate cerinţele Directivei 75/322/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.

(3) Alineatul (2) nu se aplică tipurilor de vehicule omologate înainte de 1 octombrie 2002 în temeiul Directivei 77/537/CEE a Consiliului*, şi nici prelungirilor respectivelor omologări.

(4) De la 1 octombrie 2008, statele membre:

– consideră că certificatele de conformitate care însoţesc vehiculele noi în conformitate cu dispoziţiile Directivei 74/150/CEE nu mai sunt valabile în sensul articolului 7 alineatul (1) din directiva respectivă

şi

– pot refuza vânzarea şi darea în folosinţă a subansamblurilor electrice sau electronice noi ca unităţi tehnice individuale sau componente,

dacă nu sunt respectate cerinţele prezentei directive.

(5) Fără a aduce atingere alineatelor (2) şi (4), în cazul pieselor de schimb, statele membre continuă să acorde omologarea CE de tip şi să autorizeze vânzarea şi darea în folosinţă a componentelor sau a unităţilor tehnice individuale destinate utilizării la tipurile de vehicule care au fost omologate înainte de 1 octombrie 2002 în temeiul Directivei 75/322/CEE sau al Directivei 77/537/CEE şi, după caz, al prelungirilor ulterioare ale acestor omologări.

_________________

* JO L 220, 29.8.1977, p. 38."

_____________

ANEXA XIII

tabel de corespondenţă

Directiva 75/322/CEE | Prezenta directivă |

Articolul 1 şi 2 | Articolul 1 şi 2 |

Articolul 4 | Articolul 3 |

Articolul 5 | Articolul 4 |

Articolul 6 alineatul (1) | - |

Articolul 6 alineatul (2) | Articolul 5 |

- | Articolul 6 |

- | Articolul 7 |

Articolul 7 | Articolul 8 |

Anexa I | Anexa I |

Anexa IIA | Anexa II |

Anexa IIB | Anexa III |

Anexa IIIA | Anexa IV |

Anexa IIIB | Anexa V |

Anexa IV | Anexa VI |

Anexa V | Anexa VII |

Anexa VI | Anexa VIII |

Anexa VII | Anexa IX |

Anexa VIII | Anexa X |

Anexa IX | Anexa XI |

- | Anexa XII |

- | Anexa XIII |

_____________

[1] COM(87) 868 PV.

[2] A se vedea anexa 3 din partea A a susmenţionatelor concluzii.

[3] Efectuată în conformitate cu Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu – Codificarea acquis-ului comunitar, COM(2001) 645 final.

[4] A se vedea anexa XII, părţile A , la prezenta propunere.

[5] 1 JO C [...] [...], p. [...]

[6] 2 JO C [ ...] [...], p. [...]

[7] 3 JO L 147, 9.6.1975, p. 28. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2006/96/CE (JO L 363, 20.12.2006, p. 81).

[8] 4 A se vedea anexa XII, partea A.

[9] 5 JO L 171, 9.7.2003, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/96/CE

[10] 7 JO L 390, 31.12.2004, p. 24

[11] De exemplu: radiotelefonie şi radio în bandă CB

[12] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[13] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[14] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[15] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[16] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[17] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[18] Dacă mijlocul de identificare a tipului conţine caractere care nu sunt relevante pentru descrierea tipurilor de vehicul, componentă sau entitate tehnică independentă la care se referă prezentul certificat de omologare, aceste caractere se reprezintă în documentaţie prin simbolul „?” (de exemplu, ABC??123??).

[19] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[20] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[21] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[22] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[23] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[24] Se taie menţiunea necorespunzătoare.

[25] Dacă mijlocul de identificare a tipului conţine caractere care nu sunt relevante pentru descrierea tipurilor de vehicul, componentă sau unitate tehnică independentă la care se referă prezentul certificat de omologare, aceste caractere se reprezintă în documentaţie prin simbolul „?” (de exemplu, ABC??123??).

--------------------------------------------------