(1)

Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) a creat norme prudențiale mai armonizate și bazate într-o măsură mai mare pe riscuri pentru sectorul asigurărilor și reasigurărilor. Unele dintre dispozițiile directivei menționate sunt supuse unor clauze de reexaminare. Prin aplicarea directivei menționate s-a contribuit în mod substanțial la consolidarea sistemului financiar din Uniune, iar întreprinderile de asigurare și de reasigurare au devenit mai reziliente la diverse riscuri. Deși foarte cuprinzătoare, directiva menționată nu abordează toate punctele slabe identificate care afectează întreprinderile de asigurare și de reasigurare.

(2)

Pandemia de Covid-19 a cauzat daune socioeconomice enorme, făcând necesară o redresare durabilă, incluzivă și echitabilă a economiei Uniunii. De asemenea, continuă să se facă simțite consecințele economice și sociale ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Drept urmare, activitățile privind prioritățile politice ale Uniunii au devenit și mai urgente, în special în ceea ce privește asigurarea faptului că economia se află în serviciul cetățenilor și atingerea obiectivelor Pactului verde european. Sectorul asigurărilor și reasigurărilor poate oferi surse private de finanțare pentru întreprinderile europene și poate spori reziliența economiei prin furnizarea de protecție împotriva unei game largi de riscuri. Datorită acestui dublu rol, sectorul poate avea o contribuție importantă la realizarea priorităților Uniunii.

(3)

Astfel cum se subliniază în comunicarea Comisiei din 24 septembrie 2020 intitulată „O uniune a piețelor de capital pentru cetățeni și întreprinderi”, stimularea investitorilor instituționali, în special a asigurătorilor, să realizeze mai multe investiții pe termen lung va fi esențială pentru a sprijini creșterea ponderii capitalurilor proprii în sectorul corporativ. Pentru a facilita contribuția asigurătorilor la finanțarea redresării economice a Uniunii, cadrul prudențial ar trebui să fie ajustat pentru a ține mai bine seama de faptul că, prin natura sa, activitatea de asigurare se desfășoară pe termen lung. Mai precis, la calcularea cerinței de capital de solvabilitate cu ajutorul formulei standard ar trebui să fie facilitată posibilitatea de a se utiliza un parametru standard mai favorabil pentru investițiile în acțiuni care sunt deținute cu o perspectivă pe termen lung, cu condiția ca întreprinderile de asigurare și de reasigurare să respecte criterii corecte și fiabile, care să mențină protecția deținătorilor de polițe și stabilitatea financiară. Astfel de criterii ar trebui să asigure faptul că întreprinderile de asigurare și de reasigurare sunt în măsură să evite vânzarea forțată de acțiuni destinate să fie deținute pe termen lung, inclusiv în condiții de criză a pieței. Întrucât întreprinderile de asigurare și de reasigurare au la dispoziție o mare varietate de instrumente de management al riscului pentru a evita o astfel de vânzare forțată, criteriile respective ar trebui să recunoască această varietate și să nu impună delimitarea juridică sau contractuală a investițiilor pe termen lung pentru ca întreprinderile de asigurare și de reasigurare să beneficieze de parametrul standard mai favorabil pentru investițiile în acțiuni. În plus, conducerea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare ar trebui să se angajeze, prin politici scrise, să respecte o perioadă minimă de deținere a acțiunilor în care investește întreprinderea și să demonstreze capacitatea întreprinderii de a menține acțiunile în cauză pe parcursul respectivei perioade de deținere.

(4)

Realizarea de ajustări care să țină mai bine seama de faptul că, prin natura sa, activitatea de asigurare se desfășoară pe termen lung ar putea conduce la o creștere a capitalului disponibil eliberat ca urmare a reducerii cerinței de capital de solvabilitate. Atunci când se întâmplă acest lucru, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să ia în considerare posibilitatea ca, în loc să direcționeze capitalul eliberat către distribuirile în beneficiul acționarilor sau către participările la beneficii pentru personalul de conducere, să depună eforturi pentru a direcționa capitalul respectiv către investiții productive în economia reală, astfel încât să sprijine redresarea economică și obiectivele de politică mai ample ale Uniunii.

(5)

Asigurătorii și reasigurătorii au libertatea de a investi oriunde în lume și nu li se aplică nicio limitare la teritoriul Uniunii. Investițiile în țări terțe pot sprijini, de asemenea, politicile generale de ajutor pentru dezvoltare ale Uniunii sau ale statelor membre. Prin urmare, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să se asigure că politica lor de investiții reflectă obiectivele listei actualizate a UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale și ale Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (4) în ceea ce privește țările terțe cu grad înalt de risc.

(6)

În comunicarea sa din 11 decembrie 2019 privind Pactul verde european, Comisia s-a angajat să integreze mai bine în cadrul prudențial al Uniunii managementul riscurilor climatice și de mediu. Pactul verde european reprezintă noua strategie de creștere a Uniunii și are drept scop transformarea Uniunii într-o economie modernă, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și competitivă, fără emisii nete de gaze cu efect de seră până în 2050. Acesta va contribui la obiectivul de a construi o economie în serviciul cetățenilor, consolidând economia socială de piață a Uniunii și contribuind la asigurarea faptului că aceasta este pregătită pentru viitor și că oferă stabilitate, locuri de muncă, creștere economică și investiții. În propunerea sa din 4 martie 2020 privind o Lege europeană a climei, Comisia a propus ca obiectivul realizării neutralității climatice și a rezilienței la schimbările climatice până în 2050 să devină obligatoriu în Uniune. Propunerea a fost adoptată de Parlamentul European și de Consiliu și a intrat în vigoare la 29 iulie 2021 (5). Ambiția Comisiei de a asigura poziția de lider la nivel mondial a Uniunii pe calea către 2050 a fost reiterată în Raportul de analiză prospectivă strategică din 2021, în care construirea unor sisteme economice și financiare reziliente și adaptate exigențelor viitorului este identificată ca domeniu de acțiune strategic.

(7)

Cadrul UE privind finanțarea durabilă va juca un rol esențial în îndeplinirea obiectivelor Pactului verde european, iar reglementările de mediu ar trebui să fie completate de un cadru privind finanțarea durabilă prin care fondurile să fie direcționate către investiții în măsură să reducă expunerea la riscurile climatice și de mediu. În comunicarea sa din 6 iulie 2021 intitulată „Strategia pentru finanțarea tranziției către o economie durabilă”, Comisia s-a angajat să propună modificări la Directiva 2009/138/CE pentru a integra în mod consecvent riscurile legate de durabilitate în procesul de management al riscului desfășurat de asigurători, impunând efectuarea, de către asigurători, a unei analize pe bază de scenarii de schimbări climatice.

(8)

Recent, au fost propuse și adoptate un număr de acte legislative care sunt menite să îmbunătățească reziliența și care contribuie la durabilitate, în special în legătură cu raportarea privind durabilitatea, incluzând Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European și al Consiliului (6), Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului (7), și o directivă privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor și de modificare a Directivei (UE) 2019/1937, care se referă toate la sectorul asigurărilor și reasigurărilor.

(9)

Realizarea unei mai bune integrări a pieței interne a Uniunii în domeniul asigurărilor este un obiectiv esențial al prezentei directive de modificare. Integrarea pieței interne în domeniul asigurărilor sporește concurența și disponibilitatea produselor de asigurare în toate statele membre, în beneficiul întreprinderilor și al consumatorilor. Deficiențele în materie de asigurări care s-au înregistrat pe piața internă a Uniunii în domeniul asigurărilor de la aplicarea Directivei 2009/138/CE evidențiază necesitatea creșterii nivelului de armonizare și a convergenței în ceea ce privește supravegherea la nivelul Uniunii. Supravegherea întreprinderilor de asigurare și de reasigurare care își desfășoară activitatea în temeiul libertății de a presta servicii și al dreptului de stabilire ar trebui să fie îmbunătățită în continuare, fără a submina obiectivul de realizare a unei mai bune integrări a pieței interne în domeniul asigurărilor în vederea garantării unei protecții consecvente a consumatorilor și în vederea protejării concurenței loiale pe piața internă.

(10)

Directiva 2009/138/CE exclude din domeniul său de aplicare anumite întreprinderi, datorită dimensiunii acestora. După primii ani de aplicare a Directivei 2009/138/CE și în vederea asigurării faptului că aceasta nu se aplică în mod nejustificat întreprinderilor de dimensiuni reduse, este indicat să se revizuiască aceste excluderi prin majorarea pragurilor respective, astfel încât întreprinderile mici care îndeplinesc anumite condiții să nu intre sub incidența directivei menționate. După cum se întâmplă deja în cazul întreprinderilor de asigurare care sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2009/138/CE, întreprinderile care beneficiază de astfel de praguri majorate ar trebui să poată opta să păstreze sau să solicite autorizarea în temeiul directivei menționate pentru a beneficia de autorizația unică prevăzută în respectiva directivă, iar statele membre ar trebui să poată impune întreprinderilor de asigurare care sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2009/138/CE o serie de dispoziții similare sau identice cu cele prevăzute în directiva respectivă.

(11)

Directiva 2009/138/CE nu se aplică activității de asistență în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată. Prima condiție este că asistența trebuie să fie legată de accidente sau defecțiuni care afectează un vehicul rutier și care survin pe teritoriul statului membru al furnizorului garanției. Această dispoziție ar putea implica faptul că furnizorii de asistență pentru vehiculele rutiere ar fi supuși unei cerințe de autorizare ca asigurător în cazul unui accident sau al unei defecțiuni care survine imediat peste graniță, ceea ce ar putea perturba în mod nejustificat asistența. Din acest motiv, este indicat să se revizuiască această condiție. Prin urmare, condiția prevăzută la articolul 6 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/138/CE ar trebui să se aplice în cazul accidentelor sau al defecțiunilor care afectează un vehicul rutier care ar putea avea loc ocazional într-o țară învecinată a statului membru al furnizorului garanției.

(12)

Informarea cu privire la cererile de autorizare a accesului la activitate într-un stat membru și la rezultatele evaluării unor astfel de cereri ar putea oferi informații esențiale pentru evaluarea cererilor în alte state membre. Prin urmare, solicitantul ar trebui să informeze autoritatea de supraveghere în cauză cu privire la respingerea sau retragerea cererilor de autorizare survenită anterior într-un alt stat membru.

(13)

Înainte de acordarea autorizației pentru o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care este o filială a unei întreprinderi situate în alt stat membru sau care se va afla sub controlul aceleiași persoane juridice sau fizice precum o altă întreprindere de asigurare sau de reasigurare situată în alt stat membru, autoritatea de supraveghere a statului membru care acordă autorizația ar trebui să consulte autoritățile de supraveghere din statele membre în cauză. Având în vedere intensificarea activităților grupurilor de asigurare în diferite state membre, este necesar să se îmbunătățească aplicarea convergentă a dreptului Uniunii, precum și schimbul de informații dintre autoritățile de supraveghere, în special înainte de acordarea autorizațiilor. Prin urmare, în cazul în care trebuie consultate mai multe autorități de supraveghere, autoritatea de supraveghere în cauză ar trebui să poată solicita autorității de supraveghere din statul membru în care se desfășoară procesul de autorizare a unei viitoare întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din cadrul grupului să se realizeze o evaluare comună a cererii de autorizare. Decizia de acordare a autorizației rămâne de competența autorității de supraveghere din statul membru de origine în care întreprinderea în cauză solicită autorizarea. Cu toate acestea, la luarea deciziei respective ar trebui să se țină seama de rezultatele evaluării comune.

(14)

Directiva 2009/138/CE ar trebui să fie aplicată conform principiului proporționalității. Pentru a se facilita aplicarea proporțională a directivei în cazul întreprinderilor care sunt mai mici și mai puțin complexe decât o întreprindere medie și pentru a se asigura că aceste întreprinderi nu fac obiectul unor cerințe disproporționat de împovărătoare, este necesar să se prevadă criterii bazate pe riscuri care să permită identificarea întreprinderilor respective.

(15)

Ar trebui să fie posibil ca întreprinderile care îndeplinesc criteriile bazate pe riscuri să fie clasificate drept întreprinderi mici și cu un grad redus de complexitate în conformitate cu un proces simplu de notificare. În cazul în care, într-un anumit termen de la o astfel de notificare, autoritatea de supraveghere nu se opune clasificării din motive justificate în mod corespunzător legate de evaluarea criteriilor relevante, întreprinderea respectivă ar trebui să fie considerată întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate. Odată clasificată drept întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate, o întreprindere ar trebui, în principiu, să beneficieze în mod automat de măsurile de proporționalitate identificate privind raportarea, publicarea de informații, guvernanța, revizuirea politicilor scrise, calcularea rezervelor tehnice, autoevaluarea riscurilor și a solvabilității și planurile de management al riscului de lichiditate.

(16)

Prin derogare de la beneficierea automată de măsurile de proporționalitate, în cazul în care autoritățile de supraveghere consideră că există deficiențe în legătură cu profilul de risc al unei întreprinderi mici și cu un grad redus de complexitate, acestea ar trebui să aibă competența de a impune întreprinderii în cauză să se abțină de la utilizarea uneia sau mai multor măsuri de proporționalitate. O astfel de competență poate fi utilizată în cazul în care autoritățile respective constată că cerința de capital de solvabilitate nu mai este îndeplinită, în cazul în care există un risc de neconformitate, în cazul în care profilul de risc al unei întreprinderi se modifică semnificativ sau în cazul în care sistemul de guvernanță al întreprinderii este ineficient.

(17)

Este indicat ca măsurile de proporționalitate să fie disponibile și pentru întreprinderi care nu sunt clasificate drept întreprinderi mici și cu un grad redus de complexitate, dar pentru care unele dintre cerințele Directivei 2009/138/CE sunt prea costisitoare și complexe, având în vedere riscurile pe care le implică activitățile desfășurate de întreprinderile respective. Acestor întreprinderi ar trebui să li se permită să utilizeze măsuri de proporționalitate pe baza unei analize de la caz la caz și în urma aprobării prealabile de către autoritățile lor de supraveghere.

(18)

Punerea în aplicare corespunzătoare a principiului proporționalității este esențială pentru evitarea unei sarcini excesive asupra întreprinderilor de asigurare și de reasigurare. Din acest motiv, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să își informeze autoritățile de supraveghere numai atunci când intervine o modificare în ceea ce privește sfera de cuprindere a măsurilor de proporționalitate pe care le aplică.

(19)

Întreprinderile de asigurare captive și întreprinderile de reasigurare captive care acoperă numai riscurile asociate grupului industrial sau comercial din care fac parte prezintă un profil de risc specific de care ar trebui să se țină seama atunci când se definesc unele cerințe, în special în ceea ce privește autoevaluarea riscurilor și a solvabilității, publicarea de informații și delegările de competență aferente acordate Comisiei în vederea aducerii de precizări suplimentare cu privire la normele referitoare la astfel de cerințe. În plus, întreprinderile de asigurare captive și întreprinderile de reasigurare captive ar trebui, la rândul lor, să poată beneficia de măsurile de proporționalitate atunci când sunt clasificate drept întreprinderi mici și cu un grad redus de complexitate.

(20)

Este important ca întreprinderile de asigurare și de reasigurare să își mențină o poziție financiară stabilă. În acest scop, Directiva 2009/138/CE prevede supravegherea financiară în ceea ce privește solvabilitatea unei întreprinderi, constituirea de rezerve tehnice, activele sale și fondurile proprii eligibile. Cu toate acestea, sistemul de guvernanță al unei întreprinderi este de asemenea un factor important pentru asigurarea faptului că întreprinderea își menține poziția financiară stabilă. În acest scop, autoritățile de supraveghere ar trebui să aibă obligația de a efectua analize periodice ale sistemului de guvernanță, în cadrul supravegherii financiare pe care o exercită asupra întreprinderilor de asigurare și de reasigurare.

(21)

Autoritățile de supraveghere ar trebui să aibă dreptul de a primi de la fiecare dintre întreprinderile de asigurare și de reasigurare supravegheate și de la grupurile acestora, cel puțin o dată la trei ani, un raport descriptiv periodic care să conțină informații privind activitatea și rezultatele obținute, sistemul de guvernanță, profilul de risc și managementul capitalului, precum și alte informații relevante în scopuri de solvabilitate. În vederea simplificării acestei cerințe de raportare pentru grupurile de asigurare și de reasigurare, ar trebui să fie posibil ca, în anumite condiții, informațiile din raportul periodic de supraveghere cu privire la grup și la filialele acestuia să fie prezentate în mod agregat pentru întregul grup.

(22)

Ar trebui să se asigure că întreprinderilor mici și cu un grad redus de complexitate li se acordă prioritate atunci când supraveghetorii acordă exonerări și limitări privind raportarea. Pentru acest tip de entități, procesul de notificare care se aplică pentru clasificarea ca întreprindere mică și cu un grad redus de complexitate ar trebui să garanteze că există suficientă certitudine în ceea ce privește utilizarea exonerărilor și a limitărilor privind raportarea.

(23)

Termenele de raportare și de publicare a informațiilor ar trebui să fie stabilite în mod clar în Directiva 2009/138/CE. Cu toate acestea, ar trebui recunoscut faptul că anumite circumstanțe excepționale, cum ar fi urgențele sanitare, dezastrele naturale și alte evenimente extreme, ar putea împiedica întreprinderile de asigurare și de reasigurare să prezinte astfel de rapoarte și informații în termenele stabilite. Prin urmare, Comisiei ar trebui să i se încredințeze competența de a prelungi termenele în astfel de circumstanțe, după consultarea Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale) (EIOPA), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (8).

(24)

Directiva 2009/138/CE prevede că autoritățile de supraveghere trebuie să evalueze dacă persoanele nou-desemnate la conducerea unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau pentru exercitarea unei funcții-cheie îndeplinesc cerințele de competență profesională și probitate morală. Persoanele care conduc întreprinderea sau care exercită o funcție-cheie ar trebui însă să îndeplinească permanent cerințele de competență profesională și probitate morală. În cazul neîndeplinirii cerințelor de competență profesională și probitate morală, autoritățile de supraveghere ar trebui să aibă competența de a lua măsuri, cum ar fi, atunci când este cazul, revocarea persoanei în cauză din funcția relevantă.

(25)

Dat fiind că activitățile de asigurare ar putea genera riscuri pentru stabilitatea financiară sau le-ar putea amplifica pe cele existente, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să includă considerente și analize macroprudențiale în activitățile lor de subscriere, de investire și de management al riscului. În acest sens, s-ar putea ține seama de comportamentul potențial al altor participanți din piață, de riscurile macroeconomice, cum ar fi încetinirea ciclului de creditare sau lichiditatea redusă a pieței, sau de concentrările excesive la nivelul pieței în cazul anumitor tipuri de active, contrapartide sau sectoare.

(26)

La cererea autorității de supraveghere, ar trebui să se solicite întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să ia în considerare, în autoevaluarea riscurilor și a solvabilității, toate informațiile de natură macroprudențială relevante, furnizate de autoritățile de supraveghere. Pentru a asigura aplicarea consecventă a unor astfel de cerințe macroprudențiale suplimentare, EIOPA ar trebui să elaboreze proiecte de standarde tehnice de reglementare în care să precizeze criteriile care trebuie luate în considerare de către autoritățile de supraveghere atunci când identifică întreprinderi cărora li se aplică măsura. Autoritățile de supraveghere ar trebui să analizeze rezultatele autoevaluării riscurilor și a solvabilității întocmite de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare din jurisdicțiile lor cărora li se cere să țină cont de considerente de ordin macroprudențial, să le analizeze agregat și să furnizeze întreprinderilor de asigurare și de reasigurare informații cu privire la elementele care ar trebui să fie luate în considerare în viitoarele autoevaluări ale riscurilor și ale solvabilității, în special în ceea ce privește riscurile macroprudențiale. Statele membre ar trebui să se asigure că, în cazul în care încredințează unei autorități sau unui organism un mandat macroprudențial, rezultatele și constatările evaluărilor macroprudențiale efectuate de autoritățile de supraveghere sunt comunicate respectivei autorități macroprudențiale.

(27)

În conformitate cu Principiile de bază în domeniul asigurărilor, adoptate în 2011 de Asociația Internațională a Supraveghetorilor în Asigurări, autoritățile naționale de supraveghere ar trebui să fie în măsură să identifice, să monitorizeze și să analizeze evoluțiile pieței și evoluțiile financiare care ar putea afecta întreprinderile de asigurare și de reasigurare sau piețele de asigurări și reasigurări și ar trebui să utilizeze informațiile obținute astfel în procesul de supraveghere a întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare individuale. În îndeplinirea acestor sarcini, autoritățile de supraveghere ar trebui, când este cazul, să utilizeze informații și constatări care provin de la alte autorități de supraveghere.

(28)

Autoritățile cu mandat macroprudențial sunt responsabile cu politica macroprudențială pentru piața națională de asigurări și reasigurări. Politica macroprudențială poate fi urmărită de autoritatea de supraveghere sau de alte autorități sau organisme însărcinate în acest scop.

(29)

O bună coordonare între autoritățile de supraveghere și organismele și autoritățile relevante cu mandat macroprudențial este importantă pentru identificarea, monitorizarea și analizarea posibilelor riscuri la adresa stabilității sistemului financiar care ar putea afecta întreprinderile de asigurare și de reasigurare, precum și pentru luarea de măsuri în vederea abordării eficace și corespunzătoare a riscurilor respective. Cooperarea dintre autorități ar trebui, de asemenea, să vizeze evitarea oricărei forme de suprapunere sau inconsecvență a măsurilor.

(30)

Nu ar trebui împiedicat schimbul de informații între autoritățile de supraveghere și autoritățile fiscale. Astfel de schimburi ar trebui să se desfășoare în conformitate cu dreptul intern și, în cazul în care informațiile provin dintr-un alt stat membru, acestea ar trebui să facă obiectul schimbului numai cu acordul expres al autorității relevante de la care provin informațiile.

(31)

Directiva 2009/138/CE impune întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să realizeze, ca parte integrantă a strategiei lor de afaceri, o autoevaluare periodică a riscurilor și a solvabilității. Unele riscuri, cum ar fi riscurile legate de schimbările climatice, sunt dificil de cuantificat sau se materializează pe o perioadă mai lungă decât cea utilizată pentru calibrarea cerinței de capital de solvabilitate. Aceste riscuri pot fi mai bine luate în considerare în cadrul autoevaluării riscurilor și a solvabilității. În cazul în care au o expunere semnificativă la riscuri legate de schimbările climatice, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să aibă obligația de a efectua, la intervale corespunzătoare și în cadrul autoevaluării riscurilor și a solvabilității, analize ale impactului scenariilor de riscuri legate de schimbările climatice pe termen lung asupra activității lor. Astfel de analize ar trebui să fie proporționale cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente activității întreprinderilor. Mai precis, deși evaluarea gradului de semnificație al expunerii la riscuri legate de schimbările climatice ar trebui să fie impusă tuturor întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, întreprinderilor mici și cu un grad redus de complexitate nu ar trebui să li se impună efectuarea de analize pe bază de scenarii de schimbări climatice pe termen lung.

(32)

Întreprinderile ar trebui să elaboreze planuri specifice menite să abordeze riscurile financiare care decurg din factorii de durabilitate și să monitorizeze punerea lor în aplicare. În cazul în care se solicită unui grup să întocmească un astfel de plan la nivelul grupului, ar trebui să se asigure faptul că cerința de a elabora planuri la nivel individual nu se aplică filialelor de asigurare și de reasigurare din cadrul grupului, dacă toate aspectele relevante referitoare la filialele respective se reflectă în planul de la nivelul grupului.

(33)

Directiva 2009/138/CE impune publicarea, cel puțin o dată pe an, a informațiilor esențiale în cadrul raportului privind solvabilitatea și situația financiară. Acest raport este destinat, pe de o parte, deținătorilor de polițe și beneficiarilor, iar pe de altă parte, analiștilor și altor profesioniști din piață. Pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor acestor două grupuri diferite, conținutul raportului ar trebui să fie separat în două secțiuni. Prima secțiune, adresată în principal deținătorilor de polițe și beneficiarilor, ar trebui să conțină informații-cheie privind activitatea, rezultatele obținute, managementul capitalului și profilul de risc. A doua secțiune, adresată profesioniștilor din piață, ar trebui să conțină informații detaliate privind activitatea și sistemul de guvernanță, informații specifice privind rezervele tehnice și alte obligații, solvabilitatea, precum și alte date relevante pentru analiștii specializați.

(34)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot să ajusteze structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc pentru calcularea celei mai bune estimări în concordanță cu evoluția marjei de credit a activelor lor, după aprobarea de către autoritățile de supraveghere (denumită în continuare „prima de echilibrare”) sau în concordanță cu evoluția marjei medii a activelor pe care le dețin într-o anumită monedă sau țară (denumită în continuare „prima de volatilitate”). Secțiunea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară destinată deținătorilor de polițe și beneficiarilor ar trebui să conțină numai informațiile care se preconizează că sunt relevante pentru luarea deciziilor de către un deținător de polițe sau de către un beneficiar care are cunoștințe medii. Deși întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să facă public impactul neaplicării primei de echilibrare, a primei de volatilitate și a măsurilor tranzitorii privind ratele dobânzilor fără risc și rezervele tehnice asupra poziției financiare, nu ar trebui să se presupună că o astfel de publicare este relevantă pentru luarea deciziilor de către un deținător de polițe sau de către un beneficiar cu cunoștințe medii. Prin urmare, astfel de informații ar trebui să fie incluse în secțiunea din raportul privind solvabilitatea și situația financiară destinată profesioniștilor din piață, și nu în secțiunea destinată deținătorilor de polițe și beneficiarilor.

(35)

Cerințele de publicare a informațiilor nu ar trebui să fie excesiv de împovărătoare pentru întreprinderile de asigurare și de reasigurare. În acest scop, în Directiva 2009/138/CE ar trebui să se includă unele simplificări și măsuri de proporționalitate, în special atunci când acestea nu afectează claritatea datelor furnizate de întreprinderile de asigurare și de reasigurare. În plus, Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (9) ar trebui să fie modificată astfel încât întreprinderile mici și cu un grad redus de complexitate să își poată limita raportarea privind durabilitatea în conformitate cu standardele simplificate de raportare privind durabilitatea aferente IMM-urilor prevăzute în directiva respectivă.

(36)

Pentru a garanta cel mai înalt grad de acuratețe a informațiilor publicate, anumite elemente din raportul privind solvabilitatea și situația financiară ar trebui să facă obiectul unui audit. Această cerință de audit ar trebui să acopere cel puțin bilanțul evaluat în conformitate cu criteriile de evaluare stabilite în Directiva 2009/138/CE.

(37)

Întrucât este de așteptat ca întreprinderile mici și cu un grad redus de complexitate să nu fie relevante pentru stabilitatea financiară a Uniunii, este oportun să se includă o exceptare a întreprinderilor respective de la cerința de auditare a raportului privind solvabilitatea și situația financiară. În mod similar, având în vedere profilul de risc specific și specificitatea întreprinderilor de asigurare captive și a întreprinderilor de reasigurare captive, este oportun ca acestora să nu li se impună cerința de audit. Cu toate acestea, ar trebui ca statele membre care aplică deja cerințe de audit tuturor întreprinderilor sau altor elemente ale raportului privind solvabilitatea și situația financiară decât bilanțul, să poată aplica în continuare astfel de cerințe.

(38)

Ar trebui să se recunoască faptul că, deși este benefică, cerința de audit ar reprezenta o sarcină suplimentară pentru fiecare întreprindere. Prin urmare, termenele anuale de raportare și de publicare a informațiilor pentru întreprinderile de asigurare și de reasigurare și pentru grupurile de asigurare și de reasigurare ar trebui să fie prelungite pentru a acorda acestora suficient timp pentru elaborarea de rapoarte auditate.

(39)

Ghidul EIOPA privind raportarea în scopuri de stabilitate financiară stabilește deja criterii de identificare a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare care sunt relevante pentru stabilitatea sistemelor financiare din Uniune.

(40)

Ar trebui să se asigure că metodele de calculare a rezervelor tehnice ale contractelor cu opțiuni și garanții sunt proporționale cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor cu care se confruntă asigurătorul. În acest sens, ar trebui să fie prevăzute unele simplificări.

(41)

Costul capitalului ar trebui să fie redus în comparație cu nivelul stabilit la momentul adoptării Directivei 2009/138/CE și a actelor delegate adoptate în temeiul directivei respective, menținându-se în același timp un nivel suficient de prudență și de protecție a deținătorilor de polițe. În plus, la calcularea marjei de risc ar trebui să se țină seama de influența factorului temporal asupra riscurilor și să se reducă cuantumul marjei de risc, în special pentru obligațiile pe termen lung, reducându-se astfel senzitivitatea marjei de risc la modificările ratei dobânzii. Prin urmare, ar trebui să fie introdus un element exponențial și variabil în funcție de timp.

(42)

Directiva 2009/138/CE impune ca în scopul calculării marjei de risc să fie determinată valoarea fondurilor proprii eligibile necesare pentru a acoperi obligațiile de asigurare și de reasigurare și ca rata costului capitalului să fie egală cu rata suplimentară, peste rata dobânzii fără risc relevantă, pe care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar trebui să o suporte în cazul în care deține fonduri proprii eligibile de valoarea respectivă. Directiva 2009/138/CE prevede, de asemenea, revizuirea periodică a ratei costului capitalului. În acest scop, revizuirile ar trebui să asigure faptul că rata costului capitalului rămâne bazată pe riscuri și nu depășește 5 %.

(43)

Determinarea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc ar trebui să stabilească un echilibru între utilizarea informațiilor derivate din instrumentele financiare relevante și capacitatea întreprinderilor de asigurare și de reasigurare de a acoperi ratele dobânzii derivate din instrumente financiare. Mai precis, se poate întâmpla ca întreprinderile de asigurare și de reasigurare mai mici să nu aibă capacități de acoperire a riscului de rată a dobânzii cu alte instrumente decât obligațiuni, împrumuturi sau active similare cu fluxuri de trezorerie fixe. Prin urmare, structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc ar trebui să fie extrapolată pentru scadențe în cazul cărora piețele obligațiunilor nu mai sunt diversificate, lichide și transparente. Cu toate acestea, metoda extrapolării ar trebui să utilizeze informațiile derivate din instrumente financiare relevante, altele decât obligațiunile, când astfel de informații sunt disponibile din piețele diversificate, lichide și transparente pentru scadențe în cazul cărora piețele obligațiunilor nu mai sunt diversificate, lichide și transparente. Pentru a asigura certitudinea și aplicarea armonizată, permițând, în același timp, o reacție promptă la schimbările condițiilor de piață, Comisia ar trebui să adopte acte delegate în care să precizeze în ce mod ar trebui să se aplice noua metodă de extrapolare. Având în vedere condițiile actuale de piață, punctul de plecare pentru extrapolarea pentru moneda euro la data intrării în vigoare a prezentei directive de modificare ar trebui să rămână la același nivel ca la 31 decembrie 2023, și anume la o scadență de 20 ani.

(44)

Determinarea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc are un impact semnificativ asupra solvabilității, în special pentru întreprinderile de asigurare de viață cu obligații pe termen lung. Pentru a se evita perturbarea activității de asigurare existente și pentru a se permite o tranziție armonioasă către noua metodă de extrapolare, este necesar să se prevadă un mecanism de introducere treptată. Un astfel de mecanism de introducere treptată ar trebui să vizeze evitarea perturbării pieței și să asigure o cale transparentă către metoda finală de extrapolare.

(45)

Directiva 2009/138/CE prevede o primă de volatilitate, care urmărește să minimizeze efectul exagerărilor la nivelul spreadurilor randamentelor obligațiunilor și se bazează pe portofolii de referință pentru monedele relevante ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare și, în cazul monedei euro, pe portofolii de referință pentru piețele naționale de asigurări. Utilizarea unei prime de volatilitate uniforme pentru monede sau țări întregi poate genera beneficii care depășesc minimizarea exagerărilor la nivelul spreadurilor randamentelor obligațiunilor, în special în cazul în care senzitivitatea activelor relevante ale respectivelor întreprinderi de asigurare și de reasigurare la variațiile marjelor de credit este mai mică decât senzitivitatea celei mai bune estimări relevante la variațiile ratelor dobânzii. Pentru a se evita astfel de beneficii excesive de pe urma primei de volatilitate, prima de volatilitate ar trebui să facă obiectul aprobării de către autoritățile de supraveghere, iar la calcularea sa ar trebui să se țină seama de caracteristicile specifice întreprinderii care au legătură cu senzitivitatea la marjă a activelor și cu senzitivitatea la rata dobânzii a celei mai bune estimări a rezervelor tehnice. În plus, ar trebui să fie introduse condiții minime pentru utilizarea primei de volatilitate ca mecanism de siguranță suplimentar. Statele membre, dintre care unele supun deja utilizarea primei de volatilitate unui proces de aprobare de către autoritățile de supraveghere, ar trebui să aibă opțiunea de a extinde condițiile de aprobare pentru a include o evaluare pe baza ipotezelor care stau la baza primei de volatilitate. Având în vedere mecanismele de siguranță suplimentare, întreprinderilor de asigurare și de reasigurare ar trebui să li se permită să adauge la structura temporală de bază a ratei dobânzilor fără risc o proporție mai mare din marja corectată în funcție de risc derivată din portofoliile reprezentative, și anume până la 85 %.

(46)

În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare investește în instrumente de datorie care au o calitate a creditului mai bună decât instrumentele de datorie din portofoliul reprezentativ pentru calcularea primei de volatilitate, prima de volatilitate ar putea compensa în exces pierderea de fonduri proprii cauzată de lărgirea spreadurilor randamentelor obligațiunilor și ar putea conduce la volatilitatea nejustificată a fondurilor proprii. Pentru a compensa volatilitatea artificială cauzată de astfel de compensări în exces, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să poată solicita, în astfel de cazuri, o modificare a primei de volatilitate care să țină seama de informațiile privind investițiile specifice în instrumente de datorie ale întreprinderii.

(47)

Directiva 2009/138/CE prevede o componentă de țară a primei de volatilitate care urmărește să asigure minimizarea exagerărilor la nivelul spreadurilor randamentelor obligațiunilor într-o anumită țară. Cu toate acestea, activarea componentei de țară se bazează pe un prag absolut și pe un prag relativ în ceea ce privește marja ajustată la risc a țării, ceea ce poate să conducă la efecte în cascadă disproporționate și, prin urmare, să sporească volatilitatea fondurilor proprii ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare. Pentru a asigura minimizarea eficace a exagerărilor la nivelul spreadurilor randamentelor obligațiunilor într-un anumit stat membru a cărui monedă este euro, componenta de țară ar trebui să fie înlocuită cu o macrocomponentă care urmează să fie calculată pe baza diferențelor dintre marja corectată în funcție de risc pentru euro și marja corectată în funcție de risc pentru țara respectivă. Pentru a se evita efectele în cascadă disproporționate, calculul ar trebui să evite discontinuitățile în ceea ce privește parametrii de intrare.

(48)

Pentru a ține seama de evoluția practicilor de investire ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, Comisiei ar trebui să i se încredințeze competența de a adopta acte delegate prin care să stabilească criteriile de eligibilitate a activelor care urmează să fie incluse în portofoliul de active alocat primei de echilibrare, în cazul în care natura activelor ar putea duce la practici divergente în ceea ce privește criteriile de aplicare și de calculare a primei de echilibrare.

(49)

Pentru a garanta că se aplică același tratament tuturor întreprinderilor de asigurare și de reasigurare la calcularea primei de volatilitate sau pentru a ține seama de evoluțiile pieței, Comisiei ar trebui să i se încredințeze competența de a adopta acte delegate prin care să specifice calcularea elementelor primei de volatilitate specifice întreprinderii. Pentru alte monede decât euro, la calcularea elementelor primei de volatilitate specifice unei monede ar trebui să se țină seama de posibilitatea corelării fluxurilor de trezorerie între perechi de monede raportate la euro ale statelor membre, cu condiția ca acest lucru să reducă în mod constant riscul de modificare a ratei de schimb valutar.

(50)

În scopul calculării fondurilor proprii în temeiul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10), instituțiilor care aparțin conglomeratelor financiare supuse Directivei 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11) li s-ar putea permite să nu își deducă investițiile semnificative în întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, cu condiția îndeplinirii anumitor criterii. Este necesar să se asigure că normele prudențiale aplicabile întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare și instituțiilor de credit permit condiții de concurență echitabile adecvate între grupurile financiare care își desfășoară activitatea preponderent în sectorul bancar și cele care își desfășoară activitatea preponderent în sectorul asigurărilor. Prin urmare, și întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare ar trebui să li se permită, în condiții similare, să nu deducă din fondurile proprii eligibile participațiile deținute în instituții de credit și financiare. Mai precis, unui grup care cuprinde atât întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, cât și instituția afiliată ar trebui să i se aplice fie supravegherea la nivel de grup în conformitate cu Directiva 2009/138/CE, fie supravegherea suplimentară în conformitate cu Directiva 2002/87/CE. În plus, participația în instituție ar trebui să fie o investiție de capital de natură strategică pentru întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, iar autoritățile de supraveghere ar trebui să considere ca fiind adecvate managementul integrat, managementul riscului și mecanismele de control intern ale entităților care fac obiectul supravegherii la nivel de grup sau al supravegherii suplimentare.

(51)

Date fiind limitele existente impuse asupra nivelului ajustării simetrice, această ajustare are o capacitate restrânsă de a minimiza eventualele efecte prociclice ale sistemului financiar și de a evita situația în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar fi obligate în mod nejustificat să obțină capital suplimentar sau să își vândă investițiile ca urmare a unor evoluții nefavorabile temporare în piețele financiare, cum ar fi cele declanșate de pandemia de Covid-19. Prin urmare, ajustarea simetrică ar trebui să fie modificată astfel încât să permită variații mai substanțiale ale cerinței standard de capital propriu și să minimizeze într-o mai mare măsură impactul creșterilor sau al scăderilor bruște în piețele bursiere.

(52)

Pentru a se spori proporționalitatea în cadrul cerințelor cantitative, întreprinderilor de asigurare și de reasigurare ar trebui să li se acorde posibilitatea de a calcula cerința de capital pentru riscuri nesemnificative în formula standard printr-o abordare simplificată pentru o perioadă de maximum trei ani. O astfel de abordare simplificată ar trebui să le permită întreprinderilor să estimeze cerința de capital pentru un risc nesemnificativ pe baza unei măsuri de volum corespunzătoare, care variază în timp. Respectiva abordare ar trebui să se bazeze pe norme comune și să facă obiectul unor criterii comune pentru identificarea riscurilor nesemnificative.

(53)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare care utilizează prima de echilibrare trebuie să identifice, să organizeze și să asigure managementul portofoliului alocat de active și obligații separat de alte părți ale activității și, prin urmare, întreprinderilor respective nu li se permite să compenseze riscurile care apar în alte părți ale activității utilizând portofoliul de active alocat primei de echilibrare. Cu toate acestea, managementul separat al portofoliului nu conduce la o creștere a corelației dintre riscurile din cadrul portofoliului respectiv și cele din cadrul restului întreprinderii. Prin urmare, întreprinderilor de asigurare și de reasigurare care utilizează prima de echilibrare ar trebui să li se permită să își calculeze cerința de capital de solvabilitate pe baza ipotezei că există o diversificare completă între activele și obligațiile portofoliului și restul întreprinderii, cu excepția cazului în care portofoliile de active care acoperă cea mai bună estimare corespunzătoare a obligațiilor de asigurare sau de reasigurare constituie un fond dedicat.

(54)

În urma a ceea ce s-a observat în ultimii ani pe piețe, a apărut necesitatea de a se ține seama în mod adecvat, în domeniul supravegherii asigurărilor, de ratele extrem de scăzute și negative ale dobânzilor. Acest lucru ar trebui să fie realizat prin recalibrarea submodulului „risc de rată a dobânzii” pentru a reflecta existența unui mediu în care randamentul este negativ. În același timp, metodologia care urmează să fie utilizată nu ar trebui să conducă la scăderi nerealist de mari ale părții lichide a curbei și care ar putea fi evitate prin prevederea unui prag explicit care să reprezinte o limită inferioară a ratelor negative ale dobânzilor. În conformitate cu dinamica ratelor dobânzilor, Comisia ar trebui să urmărească introducerea unui prag care să fie variabil în timp, mai degrabă decât fix, în măsura în care datele de piață disponibile permit o calibrare fiabilă bazată pe riscuri a unei astfel de variabilități în timp.

(55)

Comisia a grupat toate delegările de competență prevăzute în Directiva 2009/138/CE în Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei (12). Această abordare a funcționat bine pentru punerea în aplicare a directivei respective și a facilitat asigurarea respectării regulamentului delegat respectiv. Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2015/35 ar trebui să rămână în vigoare și toate modificările necesare cu privire la delegările de competență existente, precum și punerea în aplicare a unor noi delegări de competență în temeiul prezentei directive ar trebui să se realizeze exclusiv prin intermediul unor acte de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2015/35. În cazul în care astfel de modificări ar urma să fie grupate în viitor în unul sau mai multe acte delegate de modificare, Comisia, în conformitate cu punctul 31 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (13), indică de asemenea, în cursul consultărilor din timpul pregătirii unor astfel de acte delegate, delegările de competențe care sunt considerate a avea o legătură de fond, pentru care se așteaptă din partea Comisiei să furnizeze justificări obiective bazate pe legătura de fond dintre două sau mai multe delegări de competență.

(56)

În cadrul procesului de supraveghere, este important ca autoritățile de supraveghere să poată compara informațiile referitoare la întreprinderile de asigurare și de reasigurare pe care le supraveghează. Modelele interne parțiale și integrale permit o mai bună evidențiere a riscului individual al unei întreprinderi, iar Directiva 2009/138/CE le permite întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să le utilizeze pentru a stabili cerințele de capital fără limitările care decurg din formula standard. Autorităților de supraveghere le-ar fi util să aibă acces și la estimările cerințelor de capital de solvabilitate calculate în conformitate cu formula standard întrucât acestea le-ar permite să facă comparații între întreprinderi, precum și comparații cu privire la o anumită întreprindere de-a lungul timpului. Prin urmare, toate întreprinderile de asigurare și de reasigurare care utilizează un model intern integral sau parțial ar trebui să raporteze periodic autorităților de supraveghere o estimare a cerinței de capital de solvabilitate, calculată în conformitate cu formula standard. O astfel de estimare ar trebui să reflecte în mod corespunzător metodele și ipotezele care stau la baza formulei standard, facilitând o evaluare adecvată în scopuri de supraveghere. Pentru ca efectuarea calculului estimării să nu fie excesiv de oneroasă pentru întreprinderi, acestora ar trebui să li se permită să utilizeze informațiile obținute din simplificările relevante ale formulei standard prevăzute în Directiva 2009/138/CE și în actele delegate adoptate în temeiul directivei respective. În cazul în care se utilizează o astfel de abordare simplificată pentru a calcula estimarea cerinței de capital de solvabilitate, ipotezele subiacente ar trebui să fie explicate clar, într-un mod considerat convingător de autoritățile de supraveghere.

(57)

Directiva 2009/138/CE prevede posibilitatea ca întreprinderile de asigurare și de reasigurare să își calculeze cerința de capital de solvabilitate pe baza unui model intern, sub rezerva aprobării de către autoritățile de supraveghere. În cazul în care se aplică un model intern, directiva menționată nu împiedică o întreprindere de asigurare sau de reasigurare să ia în considerare în modelul intern efectul evoluției marjei de credit asupra primei de volatilitate. Dat fiind că utilizarea primei de volatilitate poate conduce la beneficii care depășesc minimizarea exagerărilor la nivelul spreadurilor randamentelor obligațiunilor în calculul celei mai bune estimări, astfel de beneficii excesive pot denatura, de asemenea, calculul cerinței de capital de solvabilitate în cazul în care efectul evoluției marjei de credit asupra primei de volatilitate este luat în considerare în modelul intern. Pentru a se evita o astfel de denaturare, ar trebui ca, în cazul în care autoritățile de supraveghere le permit întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să ia în considerare în modelul intern efectul evoluției marjei de credit asupra primei de volatilitate, să se prevadă o limită inferioară a cerinței de capital de solvabilitate la un nivel sub care se preconizează că vor apărea beneficii aferente cerinței de capital de solvabilitate care depășesc minimizarea exagerărilor la nivelul spreadurilor randamentelor obligațiunilor.

(58)

Întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să fie stimulate să își consolideze reziliența în situații de criză. Dacă întreprinderile de asigurare și de reasigurare țin seama, în modelul intern, de efectul evoluției marjei de credit asupra primei de volatilitate, luând în același timp în considerare și efectul evoluției marjei de credit asupra macroprimei de volatilitate, acest lucru ar putea afecta în mod semnificativ orice stimulent de consolidare a rezilienței în situații de criză. Prin urmare, întreprinderilor de asigurare și de reasigurare ar trebui să nu le fie permis să ia în considerare o macroprimă de volatilitate în modelul intern.

(59)

Având în vedere natura, amploarea și complexitatea riscurilor, autoritățile de supraveghere ar trebui să fie în măsură să colecteze informații de natură macroprudențială relevante privind strategia de investire a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, să le analizeze împreună cu alte informații relevante care ar putea fi disponibile din alte surse din piață și să aibă o perspectivă macroprudențială asupra procesului de supraveghere a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare. Acest proces ar putea include supravegherea riscurilor legate de anumite cicluri de creditare, de încetinirea creșterii economice și de comportamentul colectiv sau gregar în ceea ce privește investițiile.

(60)

Este necesar să se abordeze în mod eficient deteriorarea situației financiare a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare sau nerespectarea cerințelor de reglementare de către aceste întreprinderi și să se prevină agravarea problemelor. Prin urmare, autoritățile de supraveghere ar trebui să aibă competența de a impune măsuri preventive. Astfel de competențe de prevenire ar trebui însă să fie în concordanță cu diagrama de supraveghere și cu competențele de supraveghere deja prevăzute în Directiva 2009/138/CE pentru circumstanțe similare, inclusiv cu competențele de supraveghere prevăzute în procesul de supraveghere stabilit la articolul 36 din directiva respectivă. Aceste competențe de prevenire nu ar trebui să conducă la un nou element predefinit care să declanșeze o intervenție înaintea cerinței de capital de solvabilitate prevăzută în titlul I capitolul VI secțiunea 4 din directiva respectivă. Autoritățile de supraveghere ar trebui să evalueze fiecare situație în mod individual și să decidă dacă sunt necesare măsuri preventive pe baza circumstanțelor, a situației întreprinderii și a raționamentului lor calificat în materie de supraveghere.

(61)

Directiva 2009/138/CE prevede recunoașterea și executarea reciprocă în toate statele membre a deciziilor privind reorganizarea sau lichidarea întreprinderilor de asigurare. Directiva respectivă asigură faptul că toate activele și obligațiile întreprinderii, indiferent de țara în care se află, sunt tratate în cadrul unui proces unic în statul membru de origine și că creditorii din statele membre gazdă sunt tratați la fel precum creditorii din statul membru de origine. Pentru ca procedura de rezoluție să fie eficace, dispozițiile referitoare la reorganizare și lichidare din Directiva 2009/138/CE ar trebui să se aplice în cazul utilizării instrumentelor de rezoluție, atât atunci când instrumentele respective sunt aplicate întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, cât și atunci când ele sunt aplicate altor entități care fac obiectul regimului de rezoluție. Prin urmare, dispozițiile în cauză ar trebui să fie modificate în consecință.

(62)

Directiva 2009/138/CE prevede o extindere a perioadei de redresare în cazul nerespectării cerinței de capital de solvabilitate dacă EIOPA a declarat existența unor situații nefavorabile excepționale. Existența unei astfel de situații poate fi declarată în urma unor solicitări ale autorităților naționale de supraveghere, care au obligația de a consulta înainte de solicitare, după caz, Comitetul european pentru risc sistemic (CERS) înființat prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (14). Consultarea CERS în mod descentralizat de către autoritățile naționale de supraveghere este mai puțin eficientă decât o consultare a CERS efectuată în mod centralizat de EIOPA. Pentru a asigura un proces eficient, EIOPA, și nu autoritățile naționale de supraveghere, ar trebui să fie cea care consultă CERS înainte de declararea existenței unor situații nefavorabile excepționale, în cazul în care natura situației permite o astfel de consultare prealabilă.

(63)

Directiva 2009/138/CE le impune întreprinderilor de asigurare și de reasigurare să informeze autoritatea de supraveghere în cauză de îndată ce constată o nerespectare a cerinței de capital minim sau un risc de nerespectare a acesteia în următoarele trei luni. Cu toate acestea, directiva respectivă nu precizează momentul în care se poate constata nerespectarea cerinței de capital minim sau riscul de nerespectare în următoarele trei luni, iar întreprinderile ar putea amâna informarea autorităților de supraveghere până la sfârșitul trimestrului relevant în care are loc calcularea cerinței de capital minim care trebuie raportată în mod oficial autorității de supraveghere. Pentru a se asigura că autoritățile de supraveghere primesc informații în timp util și pot lua măsurile necesare, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să aibă obligația de a informa de îndată, în trimestrul relevant, autoritățile de supraveghere cu privire la nerespectarea cerinței de capital minim sau la un risc de nerespectare și în cazul în care acest lucru a fost constatat, pe baza estimărilor sau a calculelor, între două date de calculare obligatorie a cerinței de capital minim.

(64)

Protecția intereselor persoanelor asigurate reprezintă un obiectiv general al cadrului prudențial care ar trebui să fie urmărit de autoritățile de supraveghere în fiecare etapă a procesului de supraveghere, inclusiv în cazurile de nerespectare efectivă sau probabilă a cerințelor de către întreprinderile de asigurare sau de reasigurare, care ar putea conduce la retragerea autorizației. Acest obiectiv ar trebui urmărit înainte și după retragerea autorizației și ar trebui să se ia în considerare eventualele implicații juridice pentru persoanele asigurate care ar putea decurge din retragerea autorizației.

(65)

Autoritățile de supraveghere ar trebui să dispună de instrumente care să le permită să prevină materializarea riscurilor la adresa stabilității financiare a piețelor de asigurări, să limiteze comportamentele prociclice ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare și să minimizeze efectele de propagare negative în cadrul sistemului financiar și în economia reală.

(66)

Crizele economice și financiare recente, în special criza generată de pandemia de Covid-19, au demonstrat că un bun management al lichidității de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare poate preveni riscurile la adresa stabilității sistemului financiar. Din acest motiv, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să aibă obligația de a consolida managementul și planificarea lichidității, în special în contextul unor situații nefavorabile care afectează o mare parte a pieței de asigurări și reasigurări sau totalitatea acesteia.

(67)

În cazul în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare cu profiluri deosebit de vulnerabile, cum ar fi cele care au datorii lichide, dețin active nelichide sau care prezintă vulnerabilități în materie de lichiditate, care pot afecta stabilitatea financiară generală, nu remediază în mod corespunzător situația, autoritățile naționale de supraveghere ar trebui să fie în măsură să intervină pentru a consolida poziția lichidității în cazul întreprinderilor respective.

(68)

În vederea protejării deținătorilor de polițe și a menținerii stabilității financiare, autoritățile de supraveghere ar trebui să aibă competențele necesare pentru a menține solvabilitatea anumitor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în situații excepționale, cum ar fi evenimente economice sau de piață nefavorabile care afectează o mare parte a pieței de asigurări și reasigurări sau totalitatea acesteia.. Respectivele competențe ar trebui să includă posibilitatea de a restricționa sau de a suspenda distribuirile către acționari și alți creditori subordonați ale unei anumite întreprinderi de asigurare sau de reasigurare înainte să aibă loc o nerespectare efectivă a cerinței de capital de solvabilitate. Aceste competențe ar trebui să fie aplicate de la caz la caz, să respecte criteriile comune bazate pe riscuri și să nu afecteze semnificativ funcționarea pieței interne.

(69)

Dat fiind că restricționarea sau suspendarea distribuirii de dividende și a altor tipuri de participare la beneficii ar afecta, chiar și temporar, drepturile acționarilor și ale altor creditori subordonați, autoritățile de supraveghere ar trebui să țină seama în mod corespunzător de principiile proporționalității și necesității atunci când adoptă astfel de măsuri. Autoritățile de supraveghere ar trebui, de asemenea, să se asigure că niciuna dintre măsurile adoptate nu determină efecte nefavorabile disproporționate asupra totalității sau a unei părți a sistemului financiar din alte state membre sau de la nivelul Uniunii în ansamblu. Mai precis, autoritățile de supraveghere ar trebui să restricționeze distribuirile de capital în cadrul unui grup de asigurare și de reasigurare numai în circumstanțe excepționale și atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător pentru a menține stabilitatea pieței de asigurări și reasigurări și a sistemului financiar în ansamblu.

(70)

În circumstanțe excepționale, întreprinderile de asigurare pot fi supuse unor riscuri semnificative de lichiditate. Prin urmare, autoritățile de supraveghere ar trebui să aibă competența de a suspenda temporar drepturile de răscumpărare asupra polițelor de asigurare de viață ale întreprinderilor afectate de astfel de riscuri semnificative de lichiditate pentru o perioadă scurtă și numai ca măsură de ultimă instanță. O astfel de măsură excepțională ar trebui să fie utilizată pentru a menține protecția colectivă a deținătorilor de polițe, și anume protecția tuturor deținătorilor de polițe, inclusiv a celor care ar putea fi afectați indirect de astfel de riscuri.

(71)

Intrările recente în dificultate ale unor întreprinderi de asigurare și de reasigurare care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier au subliniat necesitatea unei mai bune informări a autorităților de supraveghere cu privire la activitățile desfășurate de întreprinderile respective. Prin urmare, întreprinderile de asigurare și de reasigurare ar trebui să aibă obligația de a notifica autorității de supraveghere din statul membru de origine toate modificările semnificative care le afectează profilul de risc în ceea ce privește activitățile lor transfrontaliere de asigurări în curs, iar informațiile respective ar trebui să fie comunicate autorităților de supraveghere din statele membre gazdă în cauză.

(72)

În temeiul Directivei 2009/138/CE, EIOPA are competența de a constitui și a coordona platforme de colaborare pentru a îmbunătăți colaborarea dintre autoritățile de supraveghere relevante în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare desfășoară sau intenționează să desfășoare activități în baza libertății de a presta servicii sau a dreptului de stabilire. Cu toate acestea, având în vedere complexitatea aspectelor de supraveghere abordate în cadrul acestor platforme, s-a întâmplat de mai multe ori ca autoritățile de supraveghere să nu ajungă la o opinie comună cu privire la modul de abordare a aspectelor legate de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier. În cazul în care autoritățile de supraveghere implicate în platformele de colaborare nu pot ajunge la un acord cu privire la aspecte legate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier, EIOPA ar trebui să aibă competența de a soluționa dezacordul în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(73)

Ar trebui consolidate cooperarea și schimbul de informații dintre autoritatea de supraveghere din statul membru de origine care a acordat autorizația unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare și autoritățile de supraveghere din statele membre în care întreprinderea respectivă desfășoară activități prin înființarea de sucursale sau prin prestarea de servicii, pentru a preveni mai bine eventualele probleme care afectează drepturile consumatorilor și pentru a spori protecția deținătorilor de polițe în întreaga Uniune. Această cooperare consolidată este deosebit de importantă atunci când există activități transfrontaliere semnificative și ar trebui să sporească transparența și schimbul obligatoriu periodic de informații între autoritățile de supraveghere în cauză. Acest schimb ar trebui să fie suficient de informativ și să includă toate informațiile relevante care provin de la autoritatea de supraveghere din statul membru de origine, în special în ceea ce privește rezultatul procesului de supraveghere legat de activitatea transfrontalieră și de situația financiară a întreprinderii. Pentru a se asigura un acces facil la datele de supraveghere disponibile, la rapoartele privind procesul de supraveghere și la alte informații relevante referitoare la întreprinderi care desfășoară activități transfrontaliere semnificative, precum și schimbul eficient de astfel de date, rapoarte și informații, și ținând seama de necesitatea de a limita sarcina administrativă, ar trebui să se utilizeze instrumente digitale de schimb de informații. Prin urmare, astfel de informații ar putea să circule prin intermediul instrumentelor digitale de colaborare existente, instituite de EIOPA.

(74)

În cazul în care autoritatea de supraveghere a unui stat membru gazdă are motive serioase de îngrijorare cu privire la solvabilitatea unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care desfășoară activități transfrontaliere semnificative pe teritoriul său, autoritatea respectivă ar trebui să aibă competența de a solicita efectuarea unui control în comun la sediul întreprinderii împreună cu autoritatea de supraveghere din statul membru de origine, atunci când există o nerespectare a cerinței de capital de solvabilitate sau a cerinței de capital minim. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine ar trebui să coordoneze controlul în comun la sediu și să invite toate autoritățile naționale de supraveghere relevante, precum și EIOPA. Toate autoritățile de supraveghere implicate ar trebui să convină asupra obiectivelor controlului în comun la sediu înainte de efectuarea acesteia. Autoritățile de supraveghere implicate ar trebui, de asemenea, ca până la finalizarea controlului la sediu să își formeze o opinie comună cu privire la măsurile de supraveghere care trebuie luate. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine ar trebui să informeze toate autoritățile de supraveghere în cauză cu privire la acțiunile întreprinse în urma controlului la sediu. În cazul în care autoritățile de supraveghere nu sunt de acord în privința necesității de a efectua un control în comun la sediu, EIOPA ar trebui să aibă competența de a soluționa dezacordul în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(75)

Directiva 2009/138/CE nu prevede obligația ca întreprinderile de asigurare sau de reasigurare să furnizeze prompt autorităților de supraveghere din statele membre gazdă informații cu privire la desfășurarea activității lor. Astfel de informații pot fi obținute numai pe baza unei cereri adresate în acest sens autorității de supraveghere din statul membru de origine. O astfel de abordare nu asigură însă accesul la informații într-un termen rezonabil. Prin urmare, autoritățile de supraveghere din statele membre gazdă ar trebui să aibă competența de a solicita informații în mod direct de la întreprinderile de asigurare sau de reasigurare, în cazul în care autoritatea de supraveghere din statul membru de origine nu furnizează informațiile în timp util. Respectiva competență nu ar trebui să împiedice transmiterea voluntară a informațiilor de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare către autoritățile de supraveghere din statele membre gazdă.

(76)

Pentru a fi identificată drept holding de asigurare, o întreprindere-mamă trebuie, în special, să aibă ca principală activitate dobândirea și deținerea unor participații în filiale, aceste filiale fiind, exclusiv sau majoritar, întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din țări terțe. În prezent, autoritățile de supraveghere interpretează în mod diferit înțelesul expresiei „exclusiv sau majoritar” în acest context. Prin urmare, ar trebui să fie modificată și clarificată definiția holdingului de asigurare, ținând cont de modificările similare aduse definiției holdingului financiar, astfel cum este menționată în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru sectorul bancar. În special, pentru ca o întreprindere să fie clasificată drept holding de asigurare, activitatea sa principală ar trebui să fie legată de achiziționarea și deținerea de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, de furnizarea de servicii auxiliare unor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate sau de desfășurarea altor activități financiare nereglementate. Autoritățile de supraveghere ar trebui să aibă competența de a concluziona că acest criteriu este îndeplinit, indiferent de scopul sau obiectul de activitate declarat al întreprinderii.

(77)

În unele cazuri, în cadrul unui grup care face obiectul supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) litera (a), (b) sau (c) din Directiva 2009/138/CE, participațiile în filiale de asigurare și de reasigurare situate într-o țară terță sunt deținute printr-un holding intermediar nereglementat. Chiar dacă acest holding intermediar nereglementat nu are nicio filială de asigurare sau de reasigurare al cărei sediu central este situat în Uniune, este important ca acesta să poată fi tratat în mod similar unui holding de asigurare sau unui holding financiar mixt și să poată fi inclus în calculul solvabilității la nivel de grup. Prin urmare, ar trebui să fie introdusă o definiție a holdingurilor întreprinderilor de asigurare și de reasigurare din țări terțe pentru a permite grupurilor să țină seama de întreprinderile afiliate din țări terțe atunci când calculează cerința de capital de solvabilitate a grupului.

(78)

În unele cazuri, mai multe întreprinderi de asigurare și de reasigurare formează un grup de facto și se comportă ca atare, deși nu corespund definiției grupului, astfel cum este prevăzută la articolul 212 din Directiva 2009/138/CE. Prin urmare, titlul III din directiva respectivă nu se aplică unor astfel de întreprinderi de asigurare și de reasigurare. În astfel de cazuri, în special pentru grupurile orizontale fără legături de capital între diferitele întreprinderi, supraveghetorii grupurilor ar trebui să aibă competența de a identifica existența unui grup. De asemenea, ar trebui să se prevadă criterii obiective pentru efectuarea unei astfel de identificări. Dacă nu intervin modificări ale caracteristicilor grupurilor, este de așteptat ca grupurile care fac deja obiectul supravegherii la nivel de grup să facă în continuare obiectul unei astfel de supravegheri.

(79)

Grupurile de asigurare și de reasigurare au libertatea de a decide cu privire la mecanismele interne specifice, la repartizarea atribuțiilor și la structura organizațională în interiorul grupului, după cum consideră necesar pentru asigurarea conformității cu Directiva 2009/138/CE. Cu toate acestea, în câteva cazuri, astfel de mecanisme și structuri organizaționale pot periclita supravegherea eficace la nivel de grup. Prin urmare, supraveghetorii grupurilor ar trebui să aibă competența, în circumstanțe excepționale și după consultarea EIOPA și a celorlalte autorități de supraveghere în cauză, de a solicita modificări ale respectivelor mecanisme sau structuri organizaționale. Supraveghetorii grupului ar trebui să își justifice în mod corespunzător deciziile și să explice motivele pentru care mecanismele sau structurile existente obstrucționează și periclitează supravegherea eficace la nivel de grup.

(80)

Supraveghetorii grupului ar putea decide să excludă o întreprindere de la supravegherea la nivel de grup, în special atunci când se consideră că o astfel de întreprindere prezintă un interes neglijabil în raport cu obiectivele supravegherii la nivel de grup. EIOPA a observat că există divergențe cu privire la interpretarea criteriului interesului neglijabil și a constatat că, în unele cazuri, astfel de excluderi conduc la derogări complete de la supravegherea la nivel de grup sau la efectuarea supravegherii la nivelul unei întreprinderi-mamă intermediare. Prin urmare, este necesar să se clarifice că deciziile de excludere care ar conduce la derogări complete de la supravegherea la nivel de grup sau la efectuarea supravegherii la nivelul unei întreprinderi-mamă intermediare ar trebui să fie luate numai în circumstanțe cu totul excepționale și că supraveghetorii grupurilor ar trebui să consulte EIOPA înainte de a lua astfel de decizii. De asemenea, ar trebui să fie introduse criterii astfel încât să existe mai multă claritate cu privire la ceea ce ar trebui să fie considerat ca fiind interes neglijabil în raport cu obiectivele supravegherii la nivel de grup.

(81)

Deciziile de a nu include o întreprindere în domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup se pot baza pe diverse dispoziții prevăzute în Directiva 2009/138/CE. Modificările aduse articolului 214 alineatul (2) din directiva respectivă menite să precizeze conceptul de „interes neglijabil” nu ar trebui așadar să afecteze temeiul posibil existent pentru luarea deciziilor de excludere de la supravegherea la nivel de grup în conformitate cu litera (c) de la alineatul respectiv, în cazul în care statul membru a transpus articolul 214 din directiva respectivă astfel încât să permită excluderea întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang atunci când aceasta din urmă are toate caracteristicile următoare: face în continuare obiectul supravegherii de către autoritatea de supraveghere în temeiul legislației statului membru respectiv, nu este autorizată să aibă acces la activitatea de asigurare sau reasigurare, nu furnizează servicii auxiliare filialelor de asigurare sau de reasigurare din cadrul grupului, dispune de un statut care interzice în mod expres întreprinderii să efectueze coordonarea centrală a filialelor sale de asigurare sau de reasigurare în conformitate cu legislația statului membru care limitează strict domeniul de activitate al întreprinderii și există o entitate intermediară stabilită pe teritoriul unui stat membru care administrează în mod activ filialele de asigurare sau de reasigurare din cadrul grupului.

(82)

Există o lipsă de claritate în ceea ce privește tipurile de întreprinderi în cazul cărora poate fi aplicată, pentru calcularea solvabilității la nivel de grup, metoda 2, și anume metoda deducerii și agregării definită în Directiva 2009/138/CE, ceea ce este în detrimentul condițiilor de concurență echitabilă. Prin urmare, ar trebui să se specifice în mod clar ce întreprinderi pot fi incluse în calculul solvabilității la nivel de grup prin metoda 2. Metoda 2 ar trebui să li se aplice numai întreprinderilor de asigurare și de reasigurare, întreprinderilor de asigurare și de reasigurare din țări terțe, întreprinderilor care aparțin altor sectoare financiare, holdingurilor financiare mixte, holdingurilor de asigurare și altor întreprinderi-mamă a căror activitate principală constă în dobândirea și deținerea de participații în filiale, aceste filiale fiind, exclusiv sau majoritar, întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din țări terțe.

(83)

În unele grupuri de asigurare sau de reasigurare, o întreprindere-mamă intermediară, alta decât o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o țară terță, dobândește și deține participații în filiale, în cazul în care filialele respective sunt, exclusiv sau majoritar, întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din țări terțe. Conform normelor actuale, dacă nu dețin o participație în cel puțin o filială de asigurare sau de reasigurare cu sediul central în Uniune, respectivele întreprinderi-mamă intermediare nu sunt tratate drept holdinguri de asigurare în scopul calculării solvabilității la nivel de grup, deși natura riscurilor la care sunt expuse este foarte similară. Prin urmare, normele ar trebui să fie modificate pentru ca astfel de holdinguri de întreprinderi de asigurare și de reasigurare din țări terțe să fie tratate în același mod ca holdingurile de asigurare în scopul calculării solvabilității la nivel de grup.

(84)

Directiva 2009/138/CE și Regulamentul delegat (UE) 2015/35 prevăd patru metode de includere în calculul solvabilității la nivel de grup a întreprinderilor care aparțin altor sectoare financiare, inclusiv metodele 1 și 2 prevăzute în anexa I la Directiva 2002/87/CE. Acest lucru conduce la abordări inconsecvente în materie de supraveghere și la condiții de concurență inechitabile și generează o complexitate nejustificată. Prin urmare, normele ar trebui să fie simplificate pentru ca întreprinderile care aparțin altor sectoare financiare să contribuie întotdeauna la solvabilitatea la nivel de grup prin utilizarea normelor sectoriale relevante privind calcularea cerințelor de fonduri proprii și de capital. Respectivele cerințe de fonduri proprii și de capital ar trebui pur și simplu să fie grupate cu cerințele de fonduri proprii și de capital ale părții de asigurare și reasigurare a grupului.

(85)

Conform normelor actuale, întreprinderilor de asigurare și de reasigurare participative li se acordă posibilități limitate de a utiliza calcule simplificate în scopul determinării solvabilității la nivel de grup atunci când se utilizează metoda 1, și anume metoda bazată pe consolidarea contabilă. Acest lucru generează o sarcină disproporționată, în special atunci când grupurile dețin participații în întreprinderi afiliate de dimensiuni foarte mici. Prin urmare, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritățile de supraveghere, întreprinderilor participative ar trebui să li se permită să integreze întreprinderile afiliate a căror dimensiune este nesemnificativă în solvabilitatea la nivel de grup, prin utilizarea unor abordări simplificate.

(86)

Nu este clar în ce mod conceptul de grevare cu sarcini, care ar trebui luat în considerare la clasificarea elementelor de fonduri proprii pe ranguri, se aplică holdingurilor de asigurare și holdingurilor financiare mixte care nu au drept clienți direcți deținători de polițe și beneficiari. Prin urmare, ar trebui introduse criterii minime pentru a se permite identificarea cazurilor în care un element de fonduri proprii emis de un holding de asigurare sau de un holding financiar mixt este liber de sarcini.

(87)

Sfera întreprinderilor care ar trebui luate în considerare la calcularea pragului pentru cerința de capital de solvabilitate a grupului ar trebui să concorde cu sfera întreprinderilor care contribuie la fondurile proprii eligibile disponibile pentru acoperirea cerinței de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului. Prin urmare, întreprinderile de asigurare și de reasigurare din țările terțe incluse prin metoda 1 ar trebui luate în considerare la calcularea pragului.

(88)

Formula de calcul al cerinței minime de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului ar putea conduce la situații în care acest nivel minim este apropiat de cerința de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului sau chiar egal cu aceasta. În situația în care, în astfel de cazuri, un grup nu respectă cerința minimă de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului, dar respectă în continuare cerința de capital de solvabilitate la nivel de grup calculată pe baza datelor consolidate, autoritățile de supraveghere ar trebui să utilizeze numai competențele disponibile pentru cazul în care cerința de capital de solvabilitate la nivel de grup nu este respectată.

(89)

În scopul calculării solvabilității la nivel de grup, holdingurile de asigurare și holdingurile financiare mixte ar trebui să fie tratate ca întreprinderi de asigurare sau de reasigurare. Aceasta presupune calcularea unor cerințe de capital noționale pentru astfel de întreprinderi. Cu toate acestea, astfel de calcule nu ar trebui să implice niciodată faptul că holdingurile de asigurare și holdingurile financiare mixte sunt obligate să respecte cerințele de capital noționale respective la nivel individual.

(90)

Nu există nicio dispoziție juridică în care să se specifice modul de calculare a solvabilității la nivel de grup atunci când se utilizează o combinație a metodelor 1 și 2. Acest lucru conduce la practici inconsecvente și la incertitudini, în special în ceea ce privește modul de calculare a contribuției la cerința de capital de solvabilitate a grupului a întreprinderilor de asigurare și de reasigurare incluse prin metoda 2. Prin urmare, ar trebui să se clarifice în ce mod se calculează solvabilitatea la nivel de grup atunci când se utilizează o combinație de metode. În acest scop, la calcularea solvabilității la nivel de grup nu ar trebui ignorat niciun risc semnificativ generat de astfel de întreprinderi. Totuși, pentru a se evita majorările semnificative ale cerințelor de capital și pentru a se menține condiții de concurență echitabilă pentru grupurile de asigurare sau de reasigurare la nivel mondial, ar trebui să se clarifice faptul că, în scopul calculării cerinței de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului, acestor participații nu li se aplică nicio cerință de capital pentru riscul aferent devalorizării acțiunilor. Din același motiv, o cerință de capital pentru riscul de modificare a ratei de schimb valutar ar trebui să se aplice numai valorii participațiilor respective care depășește cerințele de capital de solvabilitate ale întreprinderilor afiliate respective. Întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare participative ar trebui să li se permită să ia în considerare diversificarea dintre riscul de modificare a ratei de schimb valutar și alte riscuri care stau la baza calculării cerinței de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului.

(91)

În prezent, supraveghetorii grupurilor pot stabili praguri peste care tranzacțiile intragrup și concentrarea riscurilor sunt considerate semnificative pe baza cerințelor de capital de solvabilitate, a rezervelor tehnice sau a ambelor. Cu toate acestea, alte criterii cantitative sau calitative bazate pe riscuri, de exemplu fondurile proprii eligibile, ar putea fi, de asemenea, adecvate pentru stabilirea pragurilor. Prin urmare, supraveghetorii grupurilor ar trebui să beneficieze de mai multă flexibilitate atunci când definesc o tranzacție intragrup semnificativă sau o concentrare semnificativă a riscurilor.

(92)

Holdingurile de asigurare și holdingurile financiare mixte pot fi întreprinderi-mamă ale unor grupuri de asigurare sau de reasigurare. În acest caz, aplicarea supravegherii la nivel de grup este necesară pe baza situației consolidate a respectivelor holdinguri. Dat fiind că întreprinderile de asigurare sau de reasigurare controlate de astfel de holdinguri nu sunt întotdeauna în măsură să asigure respectarea cerințelor privind supravegherea la nivel de grup, este necesar să se asigure că supraveghetorii grupurilor dispun de competențele adecvate de supraveghere și de punere în aplicare pentru a asigura respectarea de către grupuri a Directivei 2009/138/CE. Prin urmare, similar modificărilor aduse Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (15) prin Directiva (UE) 2019/878 a Parlamentului European și a Consiliului (16) pentru instituțiile de credit și financiare, supraveghetorii grupurilor ar trebui să aibă un set minim de competențe în privința holdingurilor, inclusiv competențele generale de supraveghere aplicabile întreprinderilor de asigurare și de reasigurare în scopul supravegherii la nivel de grup.

(93)

În scopul protecției deținătorilor de polițe, toate grupurile de asigurare care își desfășoară activitatea în Uniune, indiferent de locul în care se află sediul central al întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang, ar trebui să fie tratate în mod egal în ceea ce privește aplicarea supravegherii la nivel de grup în temeiul titlului III din Directiva 2009/138/CE. În cazul în care întreprinderile de asigurare și de reasigurare fac parte dintr-un grup a cărui întreprindere-mamă are sediul central într-o țară terță care nu este considerată echivalentă sau echivalentă temporar în conformitate cu articolul 260 din directiva respectivă, exercitarea supravegherii la nivel de grup este mai dificilă. Supraveghetorii grupului ar putea decide să aplice acestor grupuri așa-numitele „alte metode” în conformitate cu articolul 262 din directiva menționată. Metodele respective nu sunt însă definite în mod clar, iar obiectivele pe care ar trebui să le atingă aceste alte metode sunt incerte. Dacă nu este abordată, această chestiune ar putea conduce la efecte nedorite asupra condițiilor de concurență echitabilă între grupurile a căror întreprindere-mamă de cel mai înalt rang este situată în Uniune și grupurile a căror întreprindere-mamă de cel mai înalt rang este situată într-o țară terță care nu este echivalentă. Prin urmare, scopul celorlalte metode ar trebui să fie specificat mai în detaliu, prevăzându-se și un set minim de măsuri pe care supraveghetorii grupurilor în cauză ar trebui să le ia în considerare. În special, metodele respective ar trebui să garanteze același nivel de protecție pentru toți deținătorii de polițe de asigurare sau de reasigurare care își au sediul central în Uniune, indiferent de locul în care se află sediul central al întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang a grupului din care fac parte astfel de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare.

(94)

Regulamentul delegat (UE) 2019/981 al Comisiei (17) a introdus un tratament preferențial pentru investițiile pe termen lung în acțiuni. Submodulul „risc aferent devalorizării acțiunilor în funcție de durată”, care vizează, de asemenea, reflectarea riscului mai scăzut al investițiilor realizate pe o perioadă mai lungă de timp, dar a cărui utilizare este foarte limitată în Uniune, face obiectul unor criterii mai stricte decât cele aplicabile investițiilor pe termen lung în acțiuni. Prin urmare, odată cu noua categorie prudențială a investițiilor pe termen lung în acțiuni pare să nu mai fie necesar submodulul existent „risc aferent devalorizării acțiunilor în funcție de durată”. Nefiind necesar să se păstreze două tratamente preferențiale distincte care au același obiectiv de a recompensa investițiile pe termen lung, submodulul „risc aferent devalorizării acțiunilor în funcție de durată” ar trebui să fie eliminat. Cu toate acestea, pentru a se evita situația în care eliminarea respectivă ar conduce la efecte nefavorabile, ar trebui prevăzută o clauză de anterioritate în ceea ce privește asigurătorii care aplică în prezent submodulul „risc aferent devalorizării acțiunilor în funcție de durată”.

(95)

Realizarea obiectivelor ambițioase în materie de mediu și climă ale Pactului verde european necesită direcționarea unui volum mare de investiții din partea sectorului privat, inclusiv de la întreprinderile de asigurare și de reasigurare, către investiții durabile. Dispozițiile referitoare la cerințele de capital din Directiva 2009/138/CE nu ar trebui să împiedice realizarea de investiții durabile de către întreprinderile de asigurare și de reasigurare, dar ar trebui să reflecte întregul risc al investițiilor în activități dăunătoare mediului. Prin urmare, este necesar să se evalueze dacă dovezile existente cu privire la diferențele de risc dintre investițiile dăunătoare mediului sau societății și alte investiții sunt suficiente pentru a justifica un tratament prudențial diferit. Pentru a asigura o evaluare corespunzătoare a dovezilor relevante, EIOPA ar trebui să monitorizeze dovezile referitoare la profilul de risc al investițiilor dăunătoare mediului sau societății și să întocmească un raport în acest sens până la 1 martie 2025. Dacă este cazul, raportul EIOPA ar trebui să conțină recomandări de modificări ale Directivei 2009/138/CE și ale actelor delegate și de punere în aplicare adoptate în temeiul directivei respective. EIOPA ar trebui să aibă posibilitatea de a analiza, de asemenea, dacă ar fi oportun ca anumite riscuri de mediu, altele decât cele legate de schimbările climatice, să fie luate în considerare și în ce mod. De exemplu, dacă din dovezi reiese acest lucru, EIOPA ar putea examina necesitatea extinderii analizelor pe bază de scenarii, introduse de prezenta directivă în contextul riscurilor legate de schimbările climatice, în vederea includerii altor riscuri de mediu.

(96)

Schimbările climatice afectează atât frecvența, cât și gravitatea dezastrelor naturale, care vor crește probabil și mai mult din cauza degradării și poluării mediului. Acest lucru ar putea, de asemenea, să modifice expunerea întreprinderilor de asigurare și de reasigurare la riscul de catastrofă naturală și să invalideze parametrii standard pentru riscul de catastrofă naturală, astfel cum sunt prevăzuți în Regulamentul delegat (UE) 2015/35. Pentru a se asigura că nu există nicio discrepanță persistentă între parametrii standard pentru riscul de catastrofă naturală și expunerea reală a societăților de asigurare și de reasigurare la astfel de riscuri, EIOPA ar trebui să revizuiască periodic domeniul de aplicare al modulului „risc de catastrofă naturală” și calibrările parametrilor săi standard. În acest scop, EIOPA ar trebui să țină seama de cele mai recente dovezi științifice disponibile în domeniul climei și, în cazul constatării unor discrepanțe, ar trebui să transmită Comisiei un aviz în consecință.

(97)

Cerințele prevăzute la articolul 308b alineatul (12) din Directiva 2009/138/CE ar trebui să fie modificate pentru a se asigura corelarea cu cadrul bancar și condiții de concurență echitabilă în ceea ce privește tratamentul expunerilor față de administrațiile centrale sau băncile centrale ale statelor membre, exprimate și finanțate în moneda națională a oricărui stat membru. În acest scop, ar trebui să fie introdus un regim de anterioritate pentru astfel de expuneri, astfel încât expunerile relevante să fie exonerate de cerințele de capital pentru riscul de marjă și riscul de concentrare a riscurilor de piață, cu condiția să fi fost asumate înainte de 1 ianuarie 2023.

(98)

În unele cazuri, grupurile de asigurare sau de reasigurare se bazează în mare măsură pe utilizarea măsurii tranzitorii privind ratele dobânzilor fără risc și a măsurii tranzitorii privind rezervele tehnice. Drept urmare, este posibil ca solvabilitatea reală a grupului să fie reprezentată în mod eronat. În consecință, grupurile de asigurare sau de reasigurare ar trebui să aibă obligația de a face public impactul, asupra solvabilității lor, al ipotezei că fondurile proprii care provin din aceste măsuri tranzitorii nu sunt disponibile pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate a grupului. Autoritățile de supraveghere ar trebui, de asemenea, să aibă competența de a lua măsuri adecvate, astfel încât utilizarea măsurilor să reflecte în mod corespunzător poziția financiară a grupului. Cu toate acestea, măsurile respective nu ar trebui să afecteze utilizarea de către întreprinderile de asigurare sau de reasigurare afiliate a măsurilor tranzitorii respective la calcularea cerinței lor individuale de capital de solvabilitate.

(99)

Directiva 2009/138/CE prevede, în ceea ce privește ratele dobânzilor fără risc și rezervele tehnice, măsuri tranzitorii care fac obiectul aprobării de către autoritățile de supraveghere și care se aplică în cazul contractelor încheiate înainte de 2016 care dau naștere obligațiilor de asigurare și de reasigurare. Deși măsurile tranzitorii ar trebui să încurajeze întreprinderile să respecte directiva menționată cât mai curând posibil, aplicarea unor măsuri tranzitorii aprobate pentru prima dată cu mult după 2016 este de natură să încetinească înscrierea pe calea respectării directivei menționate. O astfel de aprobare a utilizării măsurilor tranzitorii respective ar trebui, prin urmare, să fie limitată la cazurile în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare intră pentru prima dată sub incidența normelor prevăzute de Directiva 2009/138/CE sau în care o întreprindere a acceptat un portofoliu de contracte de asigurare sau de reasigurare, iar întreprinderea cedentă a aplicat, înainte de transfer, o măsură tranzitorie în ceea ce privește obligațiile legate de portofoliul respectiv.

(100)

Pentru a ține seama de evoluțiile pieței și pentru a completa anumite aspecte tehnice detaliate ale prezentei directive, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește criteriile de identificare a întreprinderilor și a grupurilor mici și cu un grad redus de complexitate, tratamentul riscurilor prezentate de criptoactive în submodulul „risc de piață”, clarificările referitoare la investițiile pe termen lung, criteriile pentru raportarea limitată de supraveghere pentru întreprinderile de asigurare și de reasigurare captive, evaluarea deterministă prudentă a celei mai bune estimări, aplicarea abordării simplificate în scopul calculării solvabilității la nivel de grup, informațiile care trebuie incluse în raportul periodic de supraveghere al grupului și prelungirea termenelor de raportare în circumstanțe excepționale. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(101)

Pentru a asigura aplicarea armonizată a prezentei directive, EIOPA ar trebui să elaboreze proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza mai în detaliu factorii care trebuie avuți în vedere de autoritățile de supraveghere în scopul identificării relației dintre diferitele întreprinderi care ar putea face parte dintr-un grup. Comisia ar trebui să completeze prezenta directivă adoptând standardele tehnice de reglementare elaborate de EIOPA prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 290 din TFUE și în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. Comisiei ar trebui să i se încredințeze, de asemenea, competența de a adopta standarde tehnice de punere în aplicare elaborate de EIOPA în ceea ce privește unele elemente metodologice specifice referitoare la evaluarea deterministă prudentă a celei mai bune estimări pentru obligațiile de asigurare de viață, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, în temeiul articolului 291 din TFUE și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(102)

Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume de a oferi stimulente asigurătorilor pentru a contribui la finanțarea durabilă pe termen lung a economiei, de a îmbunătăți senzitivitatea la risc, de a minimiza volatilitatea excesivă pe termen scurt a pozițiilor de solvabilitate ale asigurătorilor, de a îmbunătăți calitatea, convergența și coordonarea supravegherii asigurărilor în întreaga Uniune și de a îmbunătăți protecția deținătorilor de polițe și a beneficiarilor, precum și de a aborda mai eficient potențiala acumulare de riscuri sistemice în sectorul asigurărilor, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele lor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(103)

Regatul Unit a devenit o țară terță la 1 februarie 2020, iar dreptul Uniunii a încetat să se aplice Regatului Unit și pe teritoriul acestuia la 31 decembrie 2020. Având în vedere faptul că Directiva 2009/138/CE conține mai multe dispoziții care abordează particularitățile anumitor state membre, respectivele dispoziții, în cazul în care vizează în mod specific Regatul Unit, au devenit caduce și, prin urmare, ar trebui să fie eliminate.

(104)

Calibrările utilizate pentru actele delegate și actele de punere în aplicare adoptate de Comisie se bazează adesea pe date care sunt puternic influențate de includerea de date de pe piața Regatului Unit. Prin urmare, toate calibrările care sunt utilizate pentru calcularea cerinței de capital de solvabilitate și a cerinței de capital minim ar trebui să fie revizuite pentru a se stabili dacă nu cumva acestea depind în mod nejustificat de date de pe piața Regatului Unit și, dacă este cazul, astfel de date ar trebui să fie eliminate din seturile de date relevante, cu excepția cazului în care nu sunt disponibile alte date.

(105)

Ar trebui să se asigure faptul că tratamentul prudențial al investițiilor în securitizare, inclusiv în securitizarea simplă, transparentă și standardizată (STS), reflectă în mod corespunzător riscurile reale și că cerințele de capital asociate unor astfel de investiții sunt stabilite în funcție de riscuri. În acest scop, Comisia ar trebui să evalueze gradul de adecvare al calibrărilor existente pentru investițiile în securitizări, care sunt prevăzute în actele delegate adoptate în temeiul Directivei 2009/138/CE, ținând seama de datele de piață disponibile, precum și concordanța acestora cu cerințele de capital aplicabile investițiilor în alte titluri cu venit fix. Pe baza unei astfel de evaluări și atunci când este cazul, Comisia ar trebui să aibă în vedere modificarea actului delegat de stabilire a cerințelor de capital aplicabile investițiilor în securitizare. Astfel de modificări, care ar trebui să fie bazate pe riscuri și pe dovezi, ar putea include introducerea unui set mai detaliat de factori de risc în funcție de rangul tranșelor din securitizare sau diferențierea între diversele tipuri de securitizări non-STS în funcție de riscurile acestora.

(106)

Prin urmare, Directiva 2009/138/CE ar trebui să fie modificată în consecință,

1.

La articolul 2 alineatul (3) litera (a), punctul (iv) se înlocuiește cu următorul text:

2.

La articolul 4 alineatul (1), literele (a), (b) și (c) se înlocuiesc cu următorul text:

3.

Articolul 6 se modifică după cum urmează:

4.

La articolul 8, punctul 3 se elimină.

5.

Articolul 13 se modifică după cum urmează:

6.

La articolul 18 alineatul (1) se adaugă următoarea literă:

7.

La articolul 23 alineatul (1) se adaugă următoarea literă:

8.

La articolul 24 alineatul (2) al doilea paragraf, cuvintele „Directiva 2004/39/CE” se înlocuiesc cu „Directiva 2014/65/UE”.

9.

Articolul 25 se modifică după cum urmează:

10.

La articolul 25a, cuvintele „Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale) (AEAPO) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (1)” se înlocuiesc cu „EIOPA”.

11.

La articolul 26 se adaugă următorul alineat:

12.

La articolul 29, alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu următorul text:

13.

Se introduc următoarele articole:

14.

La articolul 30 alineatul (2), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Supravegherea financiară prevăzută la alineatul (1) include verificarea, pentru ansamblul activităților întreprinderii de asigurare și de reasigurare, a sistemului de guvernanță al acesteia, a solvabilității sale, a constituirii rezervelor sale tehnice, a activelor sale și a fondurilor proprii eligibile, în conformitate cu normele stabilite sau cu practicile urmate în statul membru de origine în temeiul dispozițiilor adoptate la nivelul Uniunii.”

15.

Articolul 35 se modifică după cum urmează:

16.

Se introduc următoarele articole:

17.

La articolul 36 alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

18.

Articolul 37 se modifică după cum urmează:

19.

La articolul 40 se adaugă următoarele paragrafe:

„Membrii organelor administrative, de conducere și de control ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare au întotdeauna o bună reputație și dețin împreună cunoștințe, aptitudini și experiență suficiente pentru a-și îndeplini atribuțiile.

Membrii organelor administrative, de conducere și de control trebuie să nu fi fost condamnați pentru infracțiuni grave sau repetate legate de spălarea banilor sau de finanțarea terorismului ori pentru alte infracțiuni care ar pune sub semnul întrebării buna lor reputație, cel puțin în cei zece ani anteriori anului în care își îndeplinesc sau ar urma să își îndeplinească atribuțiile în cadrul întreprinderii.”

20.

Articolul 41 se modifică după cum urmează:

21.

La articolul 42, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

22.

Articolul 44 se modifică după cum urmează:

23.

Articolul 45 se modifică după cum urmează:

24.

Se introduce următorul articol:

25.

Articolul 51 se înlocuiește cu următorul text:

26.

Se introduce următorul articol:

27.

Articolul 52 se modifică după cum urmează:

28.

La articolul 53, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

29.

La articolul 56, se adaugă următorul paragraf:

„EIOPA elaborează soluții informatice pentru procedurile, formatele și machetele menționate la al doilea paragraf, inclusiv pentru instrucțiuni.”

30.

La articolul 58 alineatul (3), literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:

(*11)  Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).” "

31.

La articolul 60 alineatul (1) litera (a), cuvintele „articolului 1a punctul 2 din Directiva 85/611/CEE” se înlocuiesc cu „articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/65/CE”.

32.

La articolul 62 primul paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care influența exercitată de persoanele menționate la articolul 57 este susceptibilă să aducă atingere administrării corecte și prudente a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, statele membre impun autorității de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii în capitalul căreia este deținută, avută în vedere sau majorată o participație calificată să ia măsuri adecvate pentru a pune capăt acestei situații.”

33.

La articolul 63 al doilea paragraf, cuvintele „Directiva 2004/39/CE” se înlocuiesc cu „Directiva 2014/65/UE”.

34.

La articolul 64 se adaugă următorul paragraf:

„Primul, al doilea și al treilea paragraf de la prezentul articol nu împiedică autoritățile de supraveghere să publice rezultatele testelor de stres efectuate în conformitate cu articolul 34 alineatul (4) din prezenta directivă sau cu articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 sau să transmită EIOPA rezultatele testelor de stres în scopul publicării de către EIOPA a rezultatelor testelor de stres efectuate la nivelul Uniunii.”

35.

La articolul 68 alineatul (1), după primul paragraf se introduce următorul paragraf:

„Articolul 64 primul paragraf și articolul 67 nu împiedică schimbul de informații între autoritățile de supraveghere și autoritățile fiscale din același stat membru, în măsura în care un astfel de schimb este permis de dreptul intern. În cazul în care informațiile respective provin dintr-un alt stat membru, acestea fac obiectului schimbului numai cu acordul expres al autorității de la care acestea provin.”

36.

La articolul 70, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

37.

La articolul 72 alineatul (1), partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

38.

Articolul 77 se modifică după cum urmează:

39.

Articolul 77a se înlocuiește cu următorul text:

40.

La articolul 77b alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:

„În sensul primului paragraf litera (i), un contract de asigurare de viață de grup este considerat a fi un singur contract.”

41.

Articolul 77d se modifică după cum urmează:

(a)

alineatele (1)-(4) se înlocuiesc cu următorul text: „(1)   Statele membre se asigură că o întreprindere de asigurare sau de reasigurare poate aplica prima de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc, în vederea calculării celei mai bune estimări menționate la articolul 77 alineatul (2), sub rezerva aprobării prealabile de către autoritățile de supraveghere în cazul în care sunt îndeplinite cel puțin condițiile următoare: (a) prima de volatilitate pentru o anumită monedă se aplică la calcularea celei mai bune estimări a tuturor obligațiilor de asigurare și de reasigurare ale întreprinderii care sunt exprimate în moneda respectivă, în cazul în care structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc utilizată pentru calcularea celei mai bune estimări a obligațiilor respective nu include o primă de echilibrare, astfel cum este menționată la articolul 77b; (b) întreprinderea demonstrează, într-un mod considerat convingător de autoritatea de supraveghere, că a instituit procese adecvate pentru calcularea primei de volatilitate în temeiul alineatelor (3) și (4) de la prezentul articol. (1a)   În pofida alineatului (1) de la prezentul articol, întreprinderile de asigurare și de reasigurare care au aplicat o primă de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru calcularea celei mai bune estimări menționate la articolul 77 alineatul (2) înainte de 29 ianuarie 2026 pot continua, fără aprobarea prealabilă din partea autorității de supraveghere, să aplice o primă de volatilitate cu condiția să respecte condițiile pentru aprobare prealabilă în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol începând cu 30 ianuarie 2027. (1b)   Statele membre se asigură că autoritățile de supraveghere au competența de a impune unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare să înceteze să aplice o primă de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru calcularea celei mai bune estimări menționate la articolul 77 alineatul (2) în cazul în care întreprinderea nu mai îndeplinește condițiile pentru aprobare prealabilă prevăzute în dreptul intern în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol. Atunci când o întreprindere restabilește conformitatea cu condițiile respective, întreprinderea respectivă poate solicita aprobarea prealabilă din partea autorităților de supraveghere pentru a aplica o primă de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru calcularea celei mai bune estimări în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol. (1c)   Întreprinderile de asigurare și de reasigurare pot, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritatea de supraveghere, să aplice o ajustare specifică întreprinderii marjei corectate în funcție de risc a monedei menționate la alineatul (3), în cazul în care: (a) marja corectată în funcție de risc a depășit marja corectată în funcție de risc calculată pe baza portofoliului de investiții în instrumente de datorie al întreprinderii în cursul celor patru perioade de raportare trimestriale anterioare datei de raportare; și (b) informațiile care sunt inerente activelor relevante ale întreprinderii și care sunt raportate de întreprindere în conformitate cu articolul 35 alineatele (1)-(4) sunt de o calitate suficientă pentru a permite un calcul corect și fiabil al ajustării respective. Ajustarea corespunde celei mai mici valori dintre 105 % și raportul dintre marja corectată în funcție de risc calculată pe baza portofoliului de investiții în instrumente de datorie al întreprinderii și marja corectată în funcție de risc calculată pe baza portofoliului de referință pentru moneda relevantă. Marja corectată în funcție de risc pe baza portofoliului de investiții în instrumente de datorie al întreprinderii se calculează în același mod ca marja corectată în funcție de risc pe baza portofoliului de referință pentru moneda relevantă, dar utilizând date specifice întreprinderii privind ponderile și durata medie a subclaselor relevante din cadrul portofoliului de investiții în instrumente de datorie al întreprinderii pentru moneda relevantă. În cazul în care se aplică ajustarea, prima de volatilitate nu se majorează cu macroprima de volatilitate menționată la alineatul (4). Întreprinderile de asigurare și de reasigurare încetează imediat aplicarea ajustării atunci când aceasta majorează marja corectată în funcție de risc a monedei menționată la alineatul (3) timp de două perioade de raportare trimestriale consecutive. (2)   Pentru fiecare monedă relevantă, prima de volatilitate aplicată structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc se bazează pe marja dintre rata dobânzii care ar putea fi obținută dintr-un portofoliu de referință de investiții în instrumente de datorie pentru moneda în cauză și ratele structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru moneda în cauză. Portofoliul de referință de investiții în instrumente de datorie aferent unei monede este reprezentativ pentru activele exprimate în moneda în cauză și în care investesc întreprinderile de asigurare și de reasigurare pentru a acoperi cea mai bună estimare a obligațiilor de asigurare și de reasigurare exprimate în moneda respectivă. (3)   Cuantumul primei de volatilitate aplicate ratelor dobânzilor fără risc pentru o monedă se calculează după cum urmează: VAcu= 85 % CSSRcu RCScu unde: (a) VAcu este prima de volatilitate aferentă unei monede cu ; (b) CSSRcu este raportul de senzitivitate la marja de credit aferent unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru moneda cu ; (c) RCScu este marja corectată în funcție de risc pentru moneda cu . VAcu se aplică ratelor dobânzilor fără risc relevante din cadrul structurii temporale care nu sunt derivate prin extrapolare în conformitate cu articolul 77a. În cazul în care partea extrapolată a ratelor dobânzilor fără risc relevante ține cont de informațiile din instrumentele de datorie, altele decât obligațiuni, în temeiul articolului 77a alineatul (1), VAcu se aplică, de asemenea, ratelor dobânzilor fără risc derivate din instrumentele financiare respective. Extrapolarea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc se bazează pe respectivele rate ajustate ale dobânzilor fără risc. CSSRcu nu are o valoare negativă sau mai mare decât unu. Raportul prezintă valori mai mici decât unu atunci când senzitivitatea activelor unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare într-o monedă la variațiile marjelor de credit este mai mică decât senzitivitatea rezervelor tehnice ale respectivei întreprinderi în moneda respectivă la variațiile ratelor dobânzii. RCScu reprezintă diferența dintre marja menționată la alineatul (2) și partea din marja respectivă care poate fi atribuită unei evaluări realiste a pierderilor estimate, a unui risc de credit neașteptat sau a unui alt risc aferent activelor. Partea din marjă care poate fi atribuită unei evaluări realiste a pierderilor estimate, a riscului de credit neașteptat sau a oricărui alt risc se calculează ca procent din marje. Acest procent scade pe măsură ce marjele cresc și se disting cel puțin următoarele trei cazuri: (a) cazul în care marjele nu depășesc media lor pe termen lung; (b) cazul în care marjele depășesc media lor pe termen lung, dar nu depășesc dublul mediei lor pe termen lung; (c) cazul în care marjele depășesc dublul mediei lor pe termen lung. Corecția în funcție de risc nu depășește niciodată un procent adecvat din marjele medii pe termen lung. Prin derogare de la primul paragraf, întreprinderile de asigurare și de reasigurare care își au sediul central într-un stat membru cu o monedă raportată la euro care respectă criteriile detaliate pentru ajustările efectuate în cazul monedelor raportate la euro în scopul facilitării calculului submodulului «risc valutar», astfel cum sunt stabilite în temeiul articolului 111 alineatul (1) litera (p), atunci când calculează prima de volatilitate la ratele dobânzilor fără risc pentru moneda raportată și prima de volatilitate la ratele dobânzilor fără risc pentru euro, sunt autorizate să calculeze un singur CSSRcu atât pentru moneda lor locală, cât și pentru euro, luând în considerare în comun activele și obligațiile exprimate în euro și în moneda lor locală. (4)   Fără a aduce atingere alineatului (1c), prima de volatilitate pentru euro se majorează cu o macroprimă de volatilitate. Macroprima de volatilitate se calculează după cum urmează: VAEuro,macro= 85 %·CSSREuro·max(RCSco-1,3·RCSEuro;0)·ωco unde: (a) VAEuro,macro este macroprima de volatilitate pentru o țară co ; (b) CSSREuro este raportul de senzitivitate la marja de credit aferent unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru moneda euro; (c) RCSco este marja corectată în funcție de risc pentru țara co ; (d) RCSEuro este marja corectată în funcție de risc pentru moneda euro; (e) ωco este factorul de ajustare de țară pentru țara co . CSSREuro se calculează ca raport de senzitivitate la marja de credit aferent unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru moneda euro în conformitate cu alineatul (3). RCSco se calculează în același mod ca marja corectată în funcție de risc pentru moneda euro în conformitate cu alineatul (3), însă pe baza unui portofoliu de referință care este reprezentativ pentru activele în care investesc întreprinderile de asigurare și de reasigurare pentru a acoperi cea mai bună estimare a obligațiilor de asigurare și de reasigurare aferente produselor vândute pe piața de asigurări din țara în cauză și exprimate în euro. RCSEuro se calculează ca marja corectată în funcție de risc pentru moneda euro în conformitate cu alineatul (3). Factorul de ajustare de țară menționat la primul paragraf litera (e) se calculează după cum urmează: ωco= max(min (((RCSco*-0,6 %)/0,3 %);1);0) Unde RCSco* este marja corectată în funcție de risc pentru țara co , astfel cum se menționează la litera (c) de la primul paragraf, înmulțită cu procentajul investițiilor în instrumente de datorie în raport cu totalul activelor deținute de întreprinderile de asigurare și de reasigurare autorizate în țara co . (4a)   Pentru a calcula marja subiacentă primei de volatilitate, pentru fiecare monedă și pentru fiecare țară, marja menționată la alineatele (2) și (4) este suma ponderată dintre marja medie de monedă pentru obligațiunile de stat și marja medie de monedă pentru obligațiuni, altele decât obligațiunile de stat, împrumuturile și securitizările. În scopul acestui calcul, ponderile sunt raportul dintre valoarea obligațiunilor de stat incluse în portofoliul de referință al activelor pentru moneda sau țara respectivă și valoarea tuturor activelor incluse în portofoliul de referință respectiv și, respectiv, raportul dintre valoarea obligațiunilor, altele decât obligațiunile de stat, împrumuturile și securitizările incluse în portofoliul de referință al activelor pentru moneda sau țara respectivă și valoarea tuturor activelor incluse în portofoliul de referință respectiv.”

42.

Articolul 77e se modifică după cum urmează:

43.

Articolul 86 se modifică după cum urmează:

44.

La articolul 92, alineatele (1a) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

(*12)  Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1).” "

45.

La articolul 95, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În acest scop, întreprinderile de asigurare și de reasigurare se raportează, dacă este cazul, la lista elementelor fondurilor proprii menționate la articolul 97 alineatul (1).”

46.

La articolul 96, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Fără a aduce atingere articolului 95 și articolului 97 alineatul (1), în sensul prezentei directive se aplică următoarele clasificări:

47.

La articolul 105, se adaugă următorul alineat:

48.

Se introduce următorul articol:

49.

La articolul 106, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

50.

Articolul 109 se înlocuiește cu următorul text:

51.

Articolul 111 se modifică după cum urmează:

52.

La articolul 112, alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:

53.

La articolul 122, se adaugă următorul alineat:

54.

Articolul 132 se modifică după cum urmează:

55.

La articolul 133 alineatul (3), cuvintele „Directiva 85/611/CEE” se înlocuiesc cu „Directiva 2009/65/CE”.

56.

Se introduce următorul articol:

(*13)  Directiva (UE) 2025/1 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2024 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția întreprinderilor de asigurare și de reasigurare și de modificare a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1132 și a Regulamentelor (UE) nr. 1094/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 806/2014 și UE 2017/1129 (JO L, 2025/1, 8.1.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2025/1/oj).” "

57.

Articolul 138 alineatul (4) se modifică după cum urmează:

58.

Articolul 139 se înlocuiește cu următorul text:

59.

Articolul 141 se înlocuiește cu următorul text:

60.

La articolul 144, se adaugă următorul alineat:

61.

În titlul I se introduce următorul capitol:

62.

La articolul 145, alineatul (2) se modifică după cum urmează:

63.

Articolul 149 se înlocuiește cu următorul text:

64.

Titlul secțiunii 2A din capitolul VIII se înlocuiește cu următorul text:

„Notificare, activități transfrontaliere semnificative și platforme de colaborare”.

65.

La articolul 152a, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

66.

Se introduc următoarele articole:

67.

Articolul 152b se modifică după cum urmează:

68.

Articolul 153 se înlocuiește cu următorul text:

69.

Articolul 212 se modifică după cum urmează:

70.

Articolul 213 se modifică după cum urmează:

71.

Se introduc următoarele articole:

72.

Articolul 214 se modifică după cum urmează: