(1)   Acțiunile comune întreprinse de Uniune și de statele membre pentru gestionarea azilului și migrației, în limitele competențelor lor respective, se bazează pe principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii, astfel cum este consacrat la articolul 80 din TFUE, pe baza unei abordări cuprinzătoare, și sunt ghidate de principiul elaborării integrate a politicilor, în conformitate cu dreptul internațional și cu dreptul Uniunii, inclusiv cu drepturile fundamentale.

Cu scopul general de a gestiona în mod eficace azilul și migrația în cadrul dreptului aplicabil al Uniunii, respectivele acțiuni au următoarele obiective:

(2)   Comisia, Consiliul și statele membre asigură punerea în aplicare consecventă a politicilor de gestionare a azilului și migrației, inclusiv componentele interne și externe ale acestor politici, în consultare cu instituțiile, organele, oficiile și agențiile responsabile pentru politicile externe.

(1)   Atunci când își îndeplinesc obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament, Uniunea și statele membre respectă principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii consacrat la articolul 80 din TFUE și iau în considerare interesul lor comun pentru funcționarea eficace a politicilor Uniunii de gestionare a azilului și migrației.

(2)   În îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul prezentului regulament, statele membre cooperează îndeaproape și:

(3)   Pentru a sprijini statele membre în îndeplinirea obligațiilor care le revin, setul de instrumente permanent al UE de sprijin în materie de migrație include cel puțin următoarele elemente:

(1)   Statele membre dispun de strategii naționale care stabilesc abordarea strategică pentru a se asigura că au capacitatea de a pune în aplicare în mod eficace sistemul lor de gestionare a azilului și a migrației, în deplină conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul dreptului Uniunii și al dreptului internațional, ținând seama de situația lor specifică, în special de poziția lor geografică.

Atunci când își stabilesc strategiile naționale, statele membre pot consulta Comisia și organele, oficiile și agențiile relevante ale Uniunii, în special Agenția pentru Azil, precum și autoritățile locale și regionale, după caz și în conformitate cu dreptul intern. Strategiile respective includ cel puțin:

(2)   Strategiile naționale iau în considerare alte strategii relevante și măsuri de sprijin existente, în special măsurile de sprijin în temeiul Regulamentelor (UE) 2021/1147 și (UE) 2021/2303, și sunt coerente și complementare cu strategiile naționale pentru gestionarea europeană integrată a frontierelor instituite în conformitate cu articolul 8 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2019/1896.

(3)   Statele membre transmit Comisiei strategiile lor naționale de gestionare a azilului și a migrației cu șase luni înainte de adoptarea strategiei menționate la articolul 8.

(4)   Sprijinul financiar și operațional din partea Uniunii, inclusiv sprijinul operațional oferit de organele, oficiile și agențiile sale, pentru îndeplinirea obligațiilor se acordă în conformitate cu Regulamentele (UE) 2019/1986, (UE) 2021/1147, (UE) 2021/2303 și, dacă este cazul, (UE) 2021/1148.

(5)   Comisia monitorizează situațiile legate de migrație și furnizează informații legate de acestea prin intermediul unor rapoarte periodice bazate pe date și informații furnizate de Serviciul de Acțiune Externă, de Agenția pentru Azil, de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, de Europol și de Agenția pentru Drepturi Fundamentale și, în special, pe informațiile colectate în temeiul Recomandării (UE) 2020/1366 și în cadrul rețelei mecanismului UE de pregătire pentru situații de criză și de gestionare a crizelor legate de migrație și, dacă este necesar, pe informațiile furnizate de statele membre.

(6)   Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, un model care să fie utilizat de statele membre pentru a asigura că strategiile lor naționale sunt comparabile în privința anumitor elemente de bază specifice, cum ar fi planificarea pentru situații neprevăzute. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 77 alineatul (2).

(1)   Comisia, după consultarea statelor membre, ținând seama de rapoartele și analizele relevante din partea organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii și pe baza strategiilor naționale menționate la articolul 7, elaborează o strategie europeană pe cinci ani de gestionare a azilului și migrației (denumită în continuare „strategia”), care stabilește abordarea strategică, în vederea asigurării punerii în aplicare coerente a strategiilor naționale. Comisia transmite această strategie Parlamentului European și Consiliului. Strategia nu este obligatorie din punct de vedere juridic.

(2)   Prima strategie se adoptă până la 12 decembrie 2025 și, ulterior, o dată la cinci ani.

(3)   Strategia include componentele enumerate la articolele 4 și 5, conferă un rol important jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului și, de asemenea, ia în considerare:

(1)   Comisia adoptă un raport anual european privind azilul și migrația în care evaluează situația în materie de azil, primire și migrație din perioada anterioară de 12 luni și orice posibile evoluții și oferă un tablou situațional strategic al domeniului migrației și azilului, care servește, de asemenea, drept instrument de alertă timpurie și de sensibilizare pentru Uniune (denumit în continuare „raportul”).

(2)   Raportul se bazează pe date cantitative și calitative relevante și pe informații furnizate de statele membre, de Serviciul European de Acțiune Externă, de Agenția pentru Azil, de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, de Europol și de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. Respectivul raport poate, de asemenea, să țină seama de informațiile furnizate de alte organe, oficii, agenții sau organizații relevante.

(3)   Raportul conține următoarele elemente:

(4)   Comisia adoptă anual raportul până în data de 15 octombrie și îl transmite Parlamentului European și Consiliului.

(5)   Raportul oferă baza pentru deciziile luate la nivelul Uniunii cu privire la măsurile necesare pentru gestionarea migrației.

(6)   Primul raport este emis până la data de 15 octombrie 2025.

(7)   În scopul întocmirii raportului, statele membre, Agenția pentru Azil, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Europolul și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene furnizează informațiile menționate la articolul 10 până la data de 1 iunie a fiecărui an.

(8)   Comisia convoacă o reuniune a mecanismului UE de pregătire și gestionare a crizelor legate de migrație în prima jumătate a lunii iulie a fiecărui an pentru a prezenta evaluarea inițială a situației și pentru a face schimb de informații cu membrii mecanismului respectiv. Componența și modul de funcționare ale mecanismului UE de pregătire pentru situații de criză și de gestionare a crizelor legate de migrație sunt astfel cum sunt prevăzute în Recomandarea (UE) 2020/1366, în versiunea sa inițială.

(9)   Statele membre și organele, oficiile și agențiile relevante ale Uniunii furnizează Comisiei informații actualizate până la data de 1 septembrie a fiecărui an.

(10)   Comisia convoacă o reuniune a mecanismului UE de pregătire și gestionare a crizelor legate de migrație până la data de 30 septembrie a fiecărui an, pentru a prezenta evaluarea consolidată a situației. Componența și modul de funcționare ale mecanismului UE de pregătire pentru situații de criză și de gestionare a crizelor legate de migrație sunt astfel cum sunt prevăzute în Recomandarea (UE) 2020/1366, în versiunea sa inițială.

(1)   Atunci când evaluează situația generală în materie de migrație sau dacă un stat membru este supus unei presiuni migratorii, riscului de presiune migratorie sau se confruntă cu o situație migratorie semnificativă, Comisia utilizează raportul menționat la articolul 9 și ia în considerare orice informații suplimentare în temeiul articolului 9 alineatul (3) litera (a).

(2)   De asemenea, Comisia ține seama de următoarele aspecte:

(3)   În plus, pentru a evalua dacă un stat membru se confruntă cu o situație migratorie semnificativă, Comisia ia în considerare, de asemenea, efectul cumulativ al sosirilor anuale actuale și anterioare de resortisanți ai țărilor terțe sau de apatrizi.

(1)   Împreună cu raportul menționat la articolul 9, Comisia adoptă o decizie de punere în aplicare prin care stabilește dacă un anumit stat membru este supus unei presiuni migratorii sau este expus riscului de presiune migratorie în cursul anului următor sau se confruntă cu o situație migratorie semnificativă.

În acest scop, Comisia se consultă cu statele membre în cauză. Comisia poate stabili un termen pentru astfel de consultări.

(2)   În sensul alineatului (1), Comisia utilizează informațiile colectate în temeiul articolului 10, ținând seama de toate elementele raportului menționat la articolul 9, de toate rutele de migrație, inclusiv de particularitățile fenomenului structural al debarcărilor după operațiunile de căutare și salvare și de deplasările neautorizate ale resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor între statele membre, precum și de presiunea anterioară asupra statului membru în cauză și de situația actuală.

(3)   În cazul în care, în ultimele 12 luni, un stat membru s-a confruntat cu un număr mare de sosiri din cauza debarcărilor recurente în urma unor operațiuni de căutare și salvare, Comisia consideră că statul membru respectiv este supus unei presiuni migratorii, cu condiția ca respectivele sosiri să fie de o asemenea amploare încât să creeze obligații disproporționate chiar și pentru sistemul de azil, de primire și de migrație bine pregătit al statului membru respectiv.

(4)   Comisia adoptă decizia sa de punere în aplicare până la data de 15 octombrie a fiecărui an și o transmite Parlamentului European și Consiliului.

(1)   În fiecare an, pe baza raportului menționat la articolul 9 și împreună cu acesta, Comisia prezintă o propunere de act de punere în aplicare al Consiliului de instituire a rezervei anuale de solidaritate necesare pentru a aborda situația migrației în anul următor într-un mod echilibrat și eficace. Respectivul raport reflectă nevoile anuale preconizate în materie de solidaritate ale statelor membre aflate sub presiune migratorie.

(2)   Propunerea Comisiei menționată la alineatul (1) identifică numărul anual total de relocări intra-UE și de contribuții financiare necesare pentru rezerva anuală de solidaritate la nivelul Uniunii, care trebuie să fie de cel puțin:

Propunerea Comisiei menționată la alineatul (1) de la prezentul articol stabilește, de asemenea, contribuțiile orientative anuale pentru fiecare stat membru care rezultă din aplicarea cheii de repartizare prevăzute la articolul 66, în vederea facilitării exercițiului de asumare a contribuțiilor de solidaritate (denumit în continuare „exercițiul de asumare”) în temeiul articolului 13.

(3)   Atunci când identifică nivelul responsabilității la nivelul Uniunii care trebuie să fie partajată între toate statele membre și nivelul de solidaritate aferent, Comisia ține seama de criteriile calitative și cantitative relevante, inclusiv, pentru anul relevant, de numărul total de sosiri, de ratele medii de recunoaștere, precum și de ratele medii de returnare. Comisia ține seama, de asemenea, de faptul că statele membre care vor deveni state membre beneficiare în temeiul articolului 58 alineatul (1) nu sunt obligate să își execute contribuțiile de solidaritate promise.

Comisia poate identifica un număr mai mare pentru relocări intra-UE sau contribuții financiare decât cele prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol și poate identifica alte forme de solidaritate, astfel cum se prevede la articolul 56 alineatul (2) litera (c), în funcție de nevoia de astfel de măsuri care decurge din provocările specifice în domeniul migrației în statul membru în cauză. Pentru a menține valoarea egală a diferitelor tipuri de măsuri de solidaritate, se menține raportul dintre cifrele prevăzute la alineatul (2) literele (a) și (b) de la prezentul articol.

(4)   În pofida alineatului (2) de la prezentul articol, în situații excepționale în care informațiile furnizate de statele membre și de organele, oficiile și agențiile relevante ale Uniunii în temeiul articolului 9 alineatul (2) sau consultările efectuate de Comisie în temeiul articolului 11 alineatul (1) nu indică necesitatea unor măsuri de solidaritate pentru anul următor, propunerea Comisiei menționată la alineatul (1) de la prezentul articol ține seama în mod corespunzător de acest lucru.

(5)   În cazul în care Comisia a identificat într-o decizie de punere în aplicare astfel cum este menționată la articolul 11 că unul sau mai multe state membre sunt supuse unei presiuni migratorii ca urmare a unui număr mare de sosiri care rezultă din debarcări recurente în urma operațiunilor de căutare și salvare, ținând seama de particularitățile statelor membre în cauză, Comisia stabilește procentul orientativ din rezerva anuală de solidaritate care urmează să fie pus la dispoziția statelor membre respective.

(6)   Comisia adoptă propunerea menționată la alineatul (1) de la prezentul articol până la data de 15 octombrie a fiecărui an și o transmite Consiliului. Comisia transmite simultan propunerea respectivă Parlamentului European. Până la adoptarea de către Consiliu a actului de punere în aplicare menționat la articolul 57, propunerea Comisiei menționată la alineatul (1) de la prezentul articol nu se face publică. Aceasta este clasificată „RESTREINT UE/EU RESTRICTED” și este tratată ca atare în conformitate cu Decizia 2013/488/UE a Consiliului (38).

(1)   Pentru a asigura punerea în aplicare eficace a părții a IV-a din prezentul regulament, se instituie un Forum la nivel înalt al UE privind solidaritatea (denumit în continuare „Forumul la nivel înalt”), format din reprezentanți ai statelor membre și prezidat de statul membru care deține președinția Consiliului. Statele membre sunt reprezentate la nivelul de responsabilitate și putere de decizie care este adecvat pentru îndeplinirea sarcinilor conferite Forumului la nivel înalt.

Țările terțe care au încheiat cu Uniunea un acord privind criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională depuse într-un stat membru sau în țara terță respectivă pot fi invitate, pentru a contribui ad-hoc la solidaritate, să participe la Forumul la nivel înalt al UE privind migrația și la Forumul la nivel înalt, după caz.

(2)   Consiliul convoacă Forumul la nivel înalt în termen de 15 zile de la adoptarea raportului menționat la articolul 9, a deciziei menționate la articolul 11 și a propunerii Comisiei menționate la articolul 12.

(3)   În cadrul reuniunii menționate la alineatul (2), Forumul la nivel înalt examinează raportul menționat la articolul 9, decizia menționată la articolul 11 și propunerea Comisiei menționată la articolul 12 și evaluează situația generală. De asemenea, în cadrul Forumului la nivel înalt se ajunge la o concluzie cu privire la măsurile de solidaritate și la nivelul de contribuție necesar în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 57 și, dacă se consideră necesar, cu privire la alte măsuri de răspuns în materie de migrație în domeniul responsabilității, al pregătirii și al situațiilor neprevăzute, precum și cu privire la dimensiunea externă a migrației. În cadrul respectivei reuniuni a Forumului la nivel înalt, statele membre se angajează să contribuie la crearea rezervei anuale de solidaritate în temeiul articolului 57.

(4)   În cazul în care Consiliul, la inițiativa unui stat membru sau la invitația Comisiei, consideră că contribuțiile de solidaritate la rezerva anuală de solidaritate sunt insuficiente în raport cu nevoile identificate, inclusiv în cazul în care au fost acordate deduceri semnificative în conformitate cu articolele 61 și 62, sau în cazul în care unul sau mai multe state membre supuse unei presiuni migratorii au nevoi mai mari decât se anticipase sau situația generală necesită sprijin suplimentar de solidaritate, Consiliul convoacă, cu majoritate simplă, Forumul la nivel înalt pentru a solicita statelor membre să furnizeze contribuții de solidaritate suplimentare. Orice exercițiu de asumare a angajamentelor urmează procedura prevăzută la articolul 57.

(1)   Pentru a asigura aplicarea corectă a părții a IV-a din prezentul regulament, se instituie un Forum la nivel tehnic al UE privind solidaritatea (denumit în continuare „Forumul la nivel tehnic”), iar coordonatorul UE pentru solidaritate convoacă și prezidează, în numele Comisiei, acest Forum la nivel tehnic.

(2)   Forumul la nivel tehnic este alcătuit din reprezentanți ai autorităților relevante ale statelor membre la un nivel suficient de înalt pentru a îndeplini sarcinile conferite Forumului la nivel tehnic.

(3)   Țările terțe care au încheiat cu Uniunea un acord privind criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională depuse într-un stat membru sau în țara terță respectivă pot fi invitate, pentru a contribui ad-hoc la solidaritate, să participe la Forumul la nivel tehnic, după caz.

(4)   Agenția pentru Azil participă la Forumul la nivel tehnic. Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene participă, după caz și la invitația coordonatorului UE pentru solidaritate, la Forumul la nivel tehnic. În funcție de implicarea lor în mecanismul de solidaritate, agențiile Organizației Națiunilor Unite pot fi, de asemenea, invitate să participe.

(5)   În urma adoptării actului de punere în aplicare al Consiliului menționat la articolul 57, coordonatorul UE pentru solidaritate convoacă o primă reuniune a Forumului la nivel tehnic. În urma acestei prime reuniuni, Forumul la nivel tehnic se reunește periodic și ori de câte ori este necesar, în special în temeiul articolului 58 alineatul (3) și al articolului 59 alineatul (6), pentru a operaționaliza mecanismul de solidaritate între statele membre și pentru a aborda nevoile de solidaritate cu contribuțiile identificate.

(1)   Comisia numește un coordonator al UE pentru solidaritate pentru a coordona la nivel tehnic punerea în aplicare a mecanismului de solidaritate în conformitate cu partea a IV-a din prezentul regulament.

(2)   Coordonatorul UE pentru solidaritate:

(3)   În sensul alineatului (2), coordonatorul UE pentru solidaritate este asistat de un birou și dispune de resursele financiare și umane necesare pentru a-și îndeplini sarcinile în mod eficace. Coordonatorul UE pentru solidaritate colaborează îndeaproape cu Agenția pentru Azil, inclusiv în ceea ce privește detaliile practice ale relocării intra-UE în temeiul prezentului regulament.

(4)   Raportul menționat la articolul 9 prezintă stadiul punerii în aplicare și al funcționării mecanismului de solidaritate.

(5)   Statele membre furnizează coordonatorului UE pentru solidaritate datele și informațiile necesare pentru ca coordonatorul UE pentru solidaritate să își îndeplinească în mod eficace sarcinile.

(1)   Statele membre examinează o cerere de protecție internațională prezentată de un resortisant al unei țări terțe sau de un apatrid pe teritoriul oricăruia dintre ele, inclusiv la frontieră sau în zonele de tranzit. Cererea este examinată de un singur stat membru și anume de către statul membru determinat ca responsabil pe baza criteriilor stabilite în capitolul II din prezenta parte sau a clauzelor stabilite în capitolul III din prezenta parte.

(2)   Fără a aduce atingere normelor prevăzute în partea a IV-a din prezentul regulament, atunci când niciun stat membru nu poate fi determinat drept responsabil de examinarea cererii de protecție internațională pe baza criteriilor menționate în prezentul regulament, primul stat membru în care a fost înregistrată cererea de protecție internațională este cel responsabil de examinarea acesteia.

(3)   Atunci când este imposibil pentru un stat membru să transfere solicitantul în statul membru desemnat inițial drept responsabil, întrucât există motive substanțiale de a crede că solicitantul, ca urmare a transferului către statul membru respectiv, s-ar confrunta cu un risc real de încălcare a drepturilor fundamentale ale solicitantului care constituie tratamente inumane sau degradante în sensul articolului 4 din cartă, statul membru care îndeplinește procedura de determinare a statului membru responsabil continuă examinarea criteriilor stabilite în capitolul II din prezenta parte sau a clauzelor stabilite în capitolul III din prezenta parte, pentru a determina dacă alt stat membru poate fi desemnat drept responsabil.

Atunci când un stat membru nu poate efectua transferul în temeiul primului paragraf din prezentul alineat în oricare dintre statele membre desemnate pe baza criteriilor stabilite în capitolul II din prezenta parte sau a clauzelor stabilite în capitolul III din prezenta parte și nici către primul stat membru în care a fost înregistrată cererea și nu poate stabili dacă un alt stat membru poate fi desemnat drept responsabil, statul membru respectiv devine statul membru responsabil de examinarea cererii de protecție internațională.

(4)   În cazul în care nu s-a efectuat controlul de securitate prevăzut la articolul 15 din Regulamentul (UE) 2024/1356 în temeiul regulamentului respectiv, primul stat membru în care s-a înregistrat cererea de protecție internațională examinează dacă există motive rezonabile de a considera că solicitantul respectiv constituie o amenințare la adresa securității interne cât mai curând posibil după înregistrarea cererii, înainte de aplicarea criteriilor pentru determinarea statului membru responsabil în temeiul capitolului II din prezenta parte sau al clauzelor prevăzute în capitolul III din prezenta parte.

În cazul în care s-a efectuat controlul de securitate prevăzut la articolul 15 din Regulamentul (UE) 2024/1356, dar primul stat membru în care s-a înregistrat cererea de protecție internațională are motive întemeiate să examineze dacă există motive rezonabile de a considera că solicitantul respectiv constituie o amenințare la adresa securității interne, statul membru respectiv efectuează examinarea cât mai curând posibil după înregistrarea cererii, înainte de aplicarea criteriilor pentru determinarea statului membru responsabil în temeiul capitolului II din prezenta parte sau al clauzelor prevăzute în capitolul III din prezenta parte.

În cazul în care controlul de securitate efectuat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) 2024/1356 sau în conformitate cu primul și al doilea paragraf de la prezentul alineat indică faptul că există motive întemeiate de a considera că solicitantul constituie o amenințare la adresa securității interne, statul membru care efectuează controlul de securitate este statul membru responsabil și nu se aplică articolul 39 din prezentul regulament.

(5)   Fiecare stat membru își rezervă dreptul de a trimite un solicitant către o țară terță sigură, sub rezerva normelor și a garanțiilor prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1348.

(1)   O cerere de protecție internațională se prezintă și se înregistrează în statul membru al primei intrări.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid deține un document de ședere valabil sau o viză valabilă, cererea de protecție internațională se prezintă și se înregistrează în statul membru care a eliberat documentul de ședere sau viza.

În cazul în care un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid deține un document de ședere sau o viză care a expirat, a fost anulată, a fost retrasă sau a fost revocată, cererea de protecție internațională se prezintă și se înregistrează în statul membru în care se află resortisantul țării terțe sau apatridul.

(3)   Solicitantul cooperează pe deplin cu autoritățile competente ale statelor membre în ceea ce privește colectarea datelor biometrice în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1358 și în domeniile reglementate de prezentul regulament, în special prin prezentarea și divulgarea, cât mai curând posibil și cel târziu în timpul interviului menționat la articolul 22 din prezentul regulament, a tuturor elementelor și informațiilor de care dispune care sunt relevante pentru determinarea statului membru responsabil, inclusiv prin prezentarea documentelor sale de identitate, în cazul în care solicitantul se află în posesia unor astfel de documente. În cazul în care solicitantul nu este în măsură, în momentul interviului, să prezinte dovezi care să justifice elementele și informațiile furnizate sau să completeze modelul menționat la articolul 22 alineatul (1) din prezentul regulament, autoritatea competentă stabilește o dată-limită rezonabilă pentru prezentarea unor astfel de dovezi, ținând seama de circumstanțele individuale ale cazului, în termenul menționat la articolul 39 alineatul (1) din prezentul regulament.

(4)   Solicitantul are obligația de a fi prezent în:

(5)   În cazul în care solicitantului i se notifică o decizie de transfer în conformitate cu articolul 42 alineatul (2) și cu articolul 67 alineatul (10), acesta cooperează cu autoritățile competente și respectă decizia respectivă.

(1)   Cu condiția ca solicitantul să fi fost informat cu privire la obligațiile sale și la consecințele nerespectării acestora în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2024/1356 sau cu articolul 5 alineatul (1) și articolul 21 din Directiva (UE) 2024/1346, solicitantul nu are dreptul să beneficieze de condițiile de primire prevăzute la articolele 17-20 din directiva respectivă în alt stat membru decât cel în care are obligația de a fi prezent în temeiul articolului 17 alineatul (4) din prezentul regulament din momentul în care i s-a notificat emiterea unei decizii de transfer în statul membru responsabil.

Primul paragraf nu aduce atingere necesității de a asigura un nivel de trai în conformitate cu dreptul Uniunii, inclusiv cu carta, și cu obligațiile internaționale.

(2)   Elementele și informațiile relevante pentru determinarea statului membru responsabil prezentate după expirarea termenului sunt luate în considerare numai în cazul în care furnizează dovezi decisive pentru aplicarea corectă a prezentului regulament, în special în ceea ce privește minorii neînsoțiți și reîntregirea familiei.

(3)   Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care solicitantul nu se află în statul membru în care trebuie să fie prezent, iar autoritățile competente ale statului membru în care se află solicitantul au indicii întemeiate pentru a crede că solicitantul ar fi putut să facă obiectul oricăreia dintre infracțiunile menționate la articolele 2 și 3 din Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (39).

(4)   Atunci când aplică prezentul articol, statele membre iau în considerare circumstanțele individuale ale solicitantului, inclusiv orice risc real de încălcare a drepturilor fundamentale în statul membru în care solicitantul trebuie să fie prezent. Orice măsuri luate de statele membre sunt proporționale.

(1)   Cât mai curând posibil și în orice caz, până la data la care cererea de protecție internațională se înregistrează într-un stat membru, autoritățile competente ale respectivului stat membru îl informează pe solicitant în legătură cu aplicarea prezentului regulament, cu privire la drepturile sale în temeiul prezentului regulament și cu obligațiile prevăzute la articolul 17, precum și cu consecințele neconformării prevăzute la articolul 18. Informațiile respective includ în special informații referitoare la:

(2)   Solicitantul are posibilitatea de a solicita informații privind desfășurarea procedurii și autoritățile competente informează solicitantul cu privire la această posibilitate. În cazul în care solicitantul este minor, atât minorul, cât și părintele sau reprezentantul au posibilitatea de a solicita astfel de informații.

(1)   Informațiile menționate la articolul 19 sunt furnizate în scris, într-un mod concis, transparent, inteligibil și ușor accesibil, utilizând un limbaj simplu și clar și într-o limbă pe care solicitantul o înțelege sau pe care se presupune, în mod rezonabil, că o înțelege. Statele membre folosesc în acest scop materialele informative comune redactate în temeiul alineatului (2) din prezentul articol. Materialele informative comune sunt, de asemenea, disponibile online, pe o platformă deschisă și ușor accesibilă pentru solicitanții de protecție internațională.

Atunci când acest lucru este necesar pentru o înțelegere adecvată din partea solicitantului, informațiile îi sunt comunicate, de asemenea, și oral, după caz cu ocazia interviului individual, astfel cum se menționează la articolul 22. În acest scop, solicitantul are posibilitatea de a adresa întrebări pentru a clarifica informațiile furnizate. Statele membre pot utiliza sprijinul echipamentelor multimedia.

(2)   În strânsă cooperare cu autoritățile naționale responsabile, Agenția pentru Azil elaborează materiale informative comune, precum și informații specifice pentru minorii neînsoțiți și solicitanții vulnerabili, atunci când acest lucru este necesar pentru solicitanții cu nevoi procedurale sau de primire specifice, care conțin cel puțin informațiile menționate la articolul 19. Materialele informative comune includ, de asemenea, informații privind aplicarea Regulamentului (UE) 2024/1358 și în special scopul în care datele solicitantului în cauză pot fi prelucrate în cadrul Eurodac.

Materialele informative comune se elaborează astfel încât să permită statelor membre să le completeze cu informații suplimentare specifice.

(3)   În cazul în care solicitantul este minor, informațiile menționate la articolul 19 sunt furnizate într-un mod adaptat copiilor de către un personal instruit în mod corespunzător și în prezența reprezentantului solicitantului.

(1)   Solicitanții au dreptul de a consulta, în mod eficace, un consilier juridic sau un alt tip de consilier, admis sau autorizat ca atare în temeiul dreptului intern, cu privire la aspecte legate de aplicarea criteriilor stabilite în capitolul II sau a clauzelor prevăzute în capitolul III din prezenta parte, în toate etapele procedurii de determinare a statului membru responsabil prevăzute în prezentul regulament.

(2)   Fără a aduce atingere dreptului solicitantului de a-și alege propriul consilier juridic sau alt tip de consilier pe cheltuiala sa, un solicitant poate solicita consiliere juridică gratuită în cadrul procedurii de determinare a statului membru responsabil.

(3)   Consilierea juridică gratuită este oferită de consilieri juridici sau de alt tip deconsilieri, admiși sau autorizați în temeiul dreptului intern să consilieze, să asiste sau să reprezinte solicitanții sau de organizațiile neguvernamentale acreditate în temeiul dreptului intern pentru a furniza servicii juridice sau reprezentare solicitanților.

În sensul primului paragraf, accesul efectiv la consiliere juridică gratuită poate fi asigurat prin însărcinarea unei persoane cu furnizarea de consiliere juridică în etapa administrativă a procedurii mai multor solicitanți în același timp.

(4)   Statele membre organizează furnizarea de consiliere juridică în conformitate cu sistemele lor naționale.

(5)   Statele membre stabilesc norme procedurale specifice privind modalitățile de depunere și prelucrare a cererilor pentru furnizarea de consiliere juridică gratuită, astfel cum se prevede la prezentul articol.

(6)   În scopul procedurii de determinare a statului membru responsabil, consilierea juridică gratuită include furnizarea de:

(7)   Fără a aduce atingere alineatului (1), furnizarea de consiliere juridică gratuită în cadrul procedurii de determinare a statului membru responsabil poate fi exclusă în cazul în care solicitantul este deja asistat și reprezentat de un consilier juridic.

(8)   În scopul punerii în aplicare a prezentului articol, statele membre pot solicita asistența Agenției pentru Azil. În plus, se poate acorda sprijin financiar statelor membre prin intermediul fondurilor Uniunii, în conformitate cu actele juridice aplicabile unei astfel de finanțări.

(1)   Pentru a facilita procedura de determinare a statului membru responsabil, autoritățile competente din statul membru care îndeplinește procedura de determinare a statului membru responsabil menționat la articolul 38 alineatul (1) organizează un interviu individual cu solicitantul în scopul aplicării articolului 39. Interviul permite, de asemenea, solicitantului să înțeleagă în mod corespunzător informațiile primite în conformitate cu articolul 19.

Autoritățile competente colectează informații privind situația specifică a solicitantului adresând în mod proactiv întrebări care ar permite determinarea statului membru responsabil în scopul aplicării articolului 39.

În cazul în care există indicii că solicitantul are membri de familie sau rude într-un stat membru, solicitantul primește un model care urmează să fie elaborat de Agenția pentru Azil. Solicitantul completează informațiile de care dispune pentru a facilita aplicarea articolului 39. Dacă este posibil, solicitantul completează modelul respectiv înainte de interviul personal prevăzut la prezentul articol.

Agenția pentru Azil elaborează modelul menționat la al treilea paragraf de la prezentul alineat până la 12 aprilie 2025. Agenția pentru Azil elaborează, de asemenea, orientări pentru identificarea și regăsirea membrilor de familie pentru a sprijini aplicarea articolelor 25-28 și a articolului 34 de către statul membru solicitant și statul membru solicitat, în conformitate cu articolele 39 și 40.

Solicitantul are posibilitatea de a prezenta motive argumentate în mod corespunzător pentru ca autoritățile competente să ia în considerare aplicarea articolului 35 alineatul (1).

(2)   Se poate renunța la interviul individual dacă:

În scopul primului paragraf litera (c) de la prezentul alineat, statul membru care a renunțat la interviu îi dă solicitantului posibilitatea de a prezenta toate informațiile suplimentare care sunt relevante pentru determinarea corectă a statului membru responsabil în termenul menționat la articolul 39 alineatul (1), inclusiv motivele argumentate în mod corespunzător pentru ca autoritatea să ia în considerare necesitatea unui interviu personal.

(3)   Interviul individual are loc în timp util și, în orice caz, înainte de prezentarea oricărei cereri de preluare în temeiul articolului 39.

(4)   Interviul individual se desfășoară în limba pe care o preferă solicitantul, cu excepția cazului în care există o altă limbă pe care o înțelege și în care poate comunica în mod clar. Interviurile cu minori neînsoțiți și, după caz, însoțiți sunt realizate de către o persoană care are cunoștințele necesare despre drepturile și nevoile speciale ale minorilor, într-un mod care să țină seama de nevoile copilului și adaptat contextului, luând în considerare vârsta și gradul de maturitate a minorului, în prezența reprezentantului și, după caz, a consilierului juridic al minorului. Dacă este cazul, se pune la dispoziție un interpret capabil să asigure o comunicare adecvată între solicitant și persoana care realizează interviul individual. În timpul interviului individual se poate asigura prezența unui mediator cultural. La cererea solicitantului și dacă este posibil, persoana care realizează interviul și, dacă este cazul, interpretul este de sexul preferat de solicitant.

(5)   În cazul în care acest lucru este justificat în mod corespunzător de circumstanțe, statele membre pot efectua interviul individual prin videoconferință. În acest caz, statul membru ia măsurile necesare pentru a asigura facilitățile, standardele procedurale și tehnice, asistența juridică și interpretarea corespunzătoare, ținând seama de orientările Agenției pentru Azil.

(6)   Interviul individual are loc în condiții care asigură o confidențialitate corespunzătoare. Interviul este efectuat de o persoană calificată în temeiul dreptului intern. Solicitanții care sunt identificați ca având nevoie de garanții procedurale speciale în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1348 beneficiază de sprijin adecvat în vederea creării condițiilor necesare pentru a prezenta în mod eficace toate elementele care permit determinarea statului membru responsabil. Personalul care intervievează solicitanții deține, de asemenea, cunoștințe generale despre factorii care ar putea influența negativ capacitatea solicitantului de a fi supus unui interviu, precum indicii că persoana a fost supusă torturii în trecut sau a fost victimă a traficului de persoane.

(7)   Statul membru care desfășoară interviul individual realizează o înregistrare audio a interviului și elaborează un rezumat scris al acestuia care conține cel puțin principalele informații furnizate de către solicitant în cadrul interviului. Solicitantul este informat în prealabil despre efectuarea înregistrării și despre scopul acesteia. În cazul în care există îndoieli cu privire la declarațiile solicitantului din cursul interviului individual, înregistrarea audio prevalează. Rezumatul se poate prezenta fie sub formă de raport, fie ca formular-tip. Statul membru se asigură că solicitantul sau consilierul juridic sau alt tip de consilier, recunoscut sau autorizat ca atare în temeiul dreptului intern, care îl reprezintă legal pe solicitant are acces la rezumat în timp util, cât mai curând posibil după interviu și, în orice caz, înainte ca autoritățile competente să ia o decizie cu privire la statul membru responsabil. Solicitantului i se dă posibilitatea de a formula observații sau de a oferi clarificări verbal sau în scris cu privire la orice traducere incorectă sau neînțelegeri sau alte erori de fapt care apar în rezumatul scris după încheierea interviului individual sau într-un anumit termen.

(1)   Interesul superior al copilului reprezintă un element fundamental de care statele membre țin seama în ceea ce privește toate procedurile prevăzute în prezentul regulament. Procedurile care implică minori sunt tratate cu prioritate.

(2)   Fiecare stat membru în care este prezent un minor neînsoțit se asigură că acesta este reprezentat și asistat de un reprezentant în ceea ce privește procedurile relevante prevăzute în prezentul regulament. Reprezentantul are resursele, calificările, pregătirea, expertiza și independența necesare asigurării faptului că interesul superior al copilului este luat în considerare pe parcursul procedurilor desfășurate în temeiul prezentului regulament. Reprezentantul are acces la conținutul documentelor relevante din dosarul solicitantului, inclusiv la materialele informative specifice destinate minorilor neînsoțiți, și informează minorul neînsoțit cu privire la evoluția procedurilor în temeiul prezentului regulament.

În cazul în care o cerere este prezentată de o persoană care susține că este minoră sau despre care se crede, din motive obiective, că este minoră și care este neînsoțită, autoritățile competente:

În cazul unui număr disproporționat de cereri prezentate de minori neînsoțiți sau în alte situații excepționale, termenul pentru desemnarea unui reprezentant în temeiul celui de-al doilea paragraf litera (b), poate fi prelungit cu zece zile lucrătoare.

În cazul în care autoritatea competentă ajunge la concluzia că un solicitant care susține că este minor are fără îndoială peste 18 ani, aceasta nu are obligația de a numi un reprezentant în conformitate cu prezentul alineat.

Îndatoririle reprezentantului sau ale persoanei menționate la al doilea paragraf litera (a) iau sfârșit în cazul în care autoritățile competente, în urma evaluării vârstei menționate la articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 20241348, nu presupun că solicitantul este minor sau consideră că solicitantul nu este minor sau în cazul în care solicitantul încetează să fie un minor neînsoțit.

Atunci când o organizație este numită în calitate de reprezentant, aceasta desemnează o persoană responsabilă cu îndeplinirea sarcinilor sale în raport cu minorul. Persoanei în cauză i se aplică primul paragraf.

Reprezentantul prevăzut la primul paragraf poate fi aceeași persoană sau organizație ca cea prevăzută la articolul 23 din Regulamentul (UE) 2024/1348.

(3)   Statele membre implică reprezentantul unui minor neînsoțit pe parcursul întregii proceduri de determinare a statului membru responsabil în temeiul prezentului regulament. Reprezentantul ajută minorul neînsoțit să ofere informații relevante pentru evaluarea interesului superior al copilului în conformitate cu alineatul (4), inclusiv pentru exercitarea dreptului de a fi audiat, și îl sprijină să contacteze alți actori, cum ar fi organizațiile de localizare a membrilor familiei, dacă este necesar în acest scop, respectând totodată obligațiile de confidențialitate față de minor.

(4)   Pentru evaluarea interesului superior al copilului, statele membre cooperează strâns între ele și țin cont, în special, de următorii factori:

(5)   Înainte de a transfera un minor neînsoțit, statul membru care efectuează transferul informează statul membru responsabil sau statul membru de relocare intra-UE, care confirmă că vor fi luate fără întârziere toate măsurile corespunzătoare menționate la articolele 16 și 27 din Directiva (UE) 2024/1346 și la articolul 23 din Regulamentul (UE) 2024/1348, inclusiv numirea unui reprezentant în statul membru responsabil sau în statul membru de relocare intra-UE. Orice decizie de a transfera un minor neînsoțit este precedată de o evaluare individuală a interesului superior al copilului. Evaluarea se bazează pe factorii relevanți enumerați la alineatul (4) de la prezentul articol, iar concluziile evaluării privind factorii respectivi sunt indicate în mod clar în decizia de transfer. Evaluarea este efectuată fără întârziere de către un personal instruit corespunzător care are calificările și expertiza necesare pentru a asigura faptul că se ține seama de interesul superior al copilului.

(6)   În scopul aplicării articolului 25, statul membru în care a fost înregistrată prima dată cererea de protecție internațională a minorului neînsoțit întreprinde fără întârziere acțiunile corespunzătoare pentru a identifica orice membru de familie, frate sau soră sau rudele minorului neînsoțit care se află pe teritoriul statelor membre, protejând, în același timp, interesul superior al copilului.

În acest scop, statul membru respectiv poate solicita asistență din partea organizațiilor internaționale sau a altor organizații relevante și poate facilita accesul minorului la serviciile de localizare a persoanelor din cadrul organizațiilor respective.

Personalul autorităților competente menționate la articolul 52 care tratează cererile referitoare la minorii neînsoțiți beneficiază de formarea corespunzătoare cu privire la nevoile specifice ale minorilor relevante pentru aplicarea prezentului regulament.

(7)   În vederea facilitării acțiunii adecvate de identificare a membrilor de familie sau a rudelor unui minor neînsoțit care se află pe teritoriul unui alt stat membru în temeiul alineatului (6) de la prezentul articol, Comisia adoptă acte de punere în aplicare, inclusiv un formular-tip pentru schimbul de informații relevante între statele membre. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 77 alineatul (2).

(1)   Criteriile de determinare a statului membru responsabil sunt aplicate în ordinea în care acestea sunt prevăzute în prezentul capitol.

(2)   Statul membru responsabil în conformitate cu criteriile prevăzute în prezentul capitol este determinat pe baza situației existente în momentul în care cererea de protecție internațională a fost înregistrată pentru prima oară într-un stat membru.

(1)   În cazul în care solicitantul este un minor neînsoțit, se aplică numai criteriile din prezentul articol. Respectivele criterii se aplică în ordinea în care sunt prevăzute la alineatele (2)-(5).

(2)   Statul membru responsabil este statul membru în care se află în mod legal un membru de familie al minorului neînsoțit sau un frate ori o soră a acestuia, cu excepția cazului în care s-a demonstrat că acest lucru nu este în interesul superior al copilului. În cazul în care solicitantul este un minor căsătorit al cărui soț sau a cărui soție nu este prezentă în mod legal pe teritoriul statelor membre, statul membru responsabil este acela în care se află în mod legal tatăl, mama sau un alt adult responsabil de minor fie în temeiul legii, fie în temeiul practicii din acel stat membru, sau sora ori fratele acestuia, cu excepția cazului în care s-a demonstrat că acest lucru nu este în interesul superior al copilului.

(3)   În cazul în care solicitantul este un minor neînsoțit care are o rudă care se află în mod legal în alt stat membru și dacă se stabilește, pe baza unei examinări individuale, că ruda poate avea grijă de el, respectivul stat membru reunește minorul cu ruda sa și este statul membru responsabil, cu excepția cazului în care s-a demonstrat că acest lucru nu este în interesul superior al copilului.

(4)   Când membrii de familie, frații, surorile sau rudele, astfel cum sunt menționați la alineatele (2) și (3), se află în mai multe state membre, statul membru responsabil este stabilit în funcție de ceea ce este în interesul superior al copilului.

(5)   În absența unui membru de familie, a unui frate, a unei surori sau a unei rude, astfel cum se menționează la alineatele (2) și (3), statul membru responsabil este acela în care a fost înregistrată pentru prima dată cererea de protecție internațională a minorului neînsoțit, dacă acest lucru este în interesul superior al copilului.

(6)   Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 78, acte delegate referitoare la:

În exercitarea competenței sale de adoptare a actelor delegate, Comisia nu depășește sfera principiului interesului superior al copilului, astfel cum este prevăzut la articolul 23 alineatul (4).

(7)   Comisia, prin acte de punere în aplicare, stabilește metode uniforme pentru consultarea și schimbul de informații între statele membre în scopul prezentului articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 77 alineatul (2).

(1)   În cazul în care solicitantul are un membru de familie căruia i-a fost permis să aibă reședința în calitate de beneficiar de protecție internațională într-un stat membru sau care are reședința într-un stat membru pe baza unui permis de ședere pe termen lung în conformitate cu Directiva 2003/109/CE a Consiliului (40) sau a unui permis de ședere pe termen lung acordat în conformitate cu dreptul intern, dacă directiva respectivă nu se aplică în statul membru în cauză, acel stat membru este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională, cu condiția ca persoanele în cauză să își fi exprimat în scris dorința în acest sens.

(2)   În cazul în care membrului de familie i-a fost permis inițial să aibă reședința în calitate de beneficiar de protecție internațională, însă ulterior a devenit cetățean al unui stat membru, statul membru respectiv este responsabil de examinarea cererii, cu condiția ca persoanele în cauză să își fi exprimat în scris dorința în acest sens.

(3)   Alineatele (1) și (2) se aplică, de asemenea, copiilor născuți după sosirea membrului de familie pe teritoriul statelor membre.

(1)   În cazul în care solicitantul deține un document de ședere valabil, statul membru care a eliberat documentul respectiv este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională.

(2)   În cazul în care solicitantul deține o viză valabilă, statul membru care a eliberat respectiva viză este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională, cu excepția cazului în care respectiva viză a fost eliberată în numele altui stat membru în temeiul unei înțelegeri de reprezentare, astfel cum se prevede la articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 810/2009. În acest caz, statul membru reprezentat este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională.

(3)   În cazul în care solicitantul deține mai multe documente de ședere sau vize valabile eliberate de diferite state membre, statul membru responsabil de examinarea cererii de protecție internațională este determinat în următoarea ordine:

(4)   În cazul în care solicitantul deține unul sau mai multe documente de ședere care au expirat sau au fost anulate, revocate sau retrase cu mai puțin de trei ani înainte de înregistrarea cererii sau una sau mai multe vize a căror valabilitate a expirat sau care au fost anulate, revocate sau retrase cu mai puțin de 18 luni înainte de înregistrarea cererii, se aplică alineatele (1), (2) și (3).

(5)   Faptul că documentul de ședere sau viza a fost eliberată pe baza unei identități false sau uzurpate ori prin prezentarea unor documente falsificate, contrafăcute sau care nu sunt valabile nu împiedică atribuirea responsabilității statului membru care a eliberat respectivul document de ședere sau respectiva viză. Cu toate acestea, statul membru care a eliberat documentul de ședere sau viza nu este responsabil dacă poate stabili că s-a comis o fraudă după ce documentul sau viza a fost eliberată.

(1)   În cazul în care solicitantul deține o diplomă sau o calificare eliberată de o instituție de învățământ stabilită într-un stat membru, statul membru respectiv este cel responsabil de examinarea cererii de protecție internațională, cu condiția ca cererea să fie înregistrată în maximum șase ani de la eliberarea diplomei sau a calificării.

(2)   În cazul în care solicitantul deține mai mult de o diplomă sau o calificare eliberată de instituții de învățământ din state membre diferite, responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecție internațională este asumată de statul membru care a eliberat diploma sau calificarea în urma celei mai lungi perioade de studii sau, în cazul în care perioadele de studii sunt identice, de statul membru în care a fost obținută cea mai recentă diplomă sau calificare.

(1)   Dacă un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid intră pe teritoriul statelor membre printr-un stat membru în care este scutit de viză, acel stat membru este cel responsabil de examinarea cererii sale de protecție internațională.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care cererea de protecție internațională a resortisantului unei țări terțe sau a apatridului este înregistrată într-un alt stat membru în care acesta este de asemenea scutit de obligația de a deține viză pentru intrarea pe teritoriu. În acest caz, acest alt stat membru este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională.

(1)   Atunci când se stabilește, pe baza probelor sau a dovezilor circumstanțiale, astfel cum sunt descrise în listele menționate la articolul 40 alineatul (4) din prezentul regulament, inclusiv pe baza datelor la care face trimitere Regulamentul (UE) 2024/1358, că un solicitant a trecut în mod ilegal frontiera într-un stat membru pe uscat, pe mare sau pe calea aerului dintr-o țară terță, statul membru în care solicitantul a intrat astfel este cel responsabil de examinarea cererii de protecție internațională. Această responsabilitate încetează în cazul în care cererea este înregistrată la mai mult de 20 de luni de la data la care a avut loc trecerea frontierei.

(2)   În pofida primului alineat de la prezentul articol, atunci când se stabilește, pe baza probelor sau a dovezilor circumstanțiale, astfel cum sunt descrise în listele menționate la articolul 40 alineatul (4) din prezentul regulament, inclusiv pe baza datelor menționate în Regulamentul (UE) 2024/1358, că un solicitant a fost debarcat pe teritoriul unui stat membru în urma unei operațiuni de căutare și salvare, respectivul stat membru este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională. Această responsabilitate încetează în cazul în care cererea este înregistrată la mai mult de 12 luni de la data la care a avut loc debarcarea respectivă.

(3)   Alineatele (1) și (2) de la prezentul articol nu se aplică în cazul în care se poate stabili, pe baza probelor sau a dovezilor circumstanțiale, astfel cum sunt descrise în listele menționate la articolul 40 alineatul (4) din prezentul regulament, inclusiv pe baza datelor menționate în Regulamentul (UE) 2024/1358, că solicitantul a fost relocat intra-UE într-un alt stat membru în temeiul articolului 67 din prezentul regulament după ce a trecut frontiera. În acest caz, acest alt stat membru este responsabil de examinarea cererii de protecție internațională.

(1)   Atunci când, pe motiv de graviditate sau întrucât are un nou-născut, o boală mintală sau fizică gravă, o dizabilitate severă, o traumă psihologică severă ori vârstă înaintată, un solicitant se află în îngrijirea copilului, a surorii, a fratelui ori a părintelui său aflat în situație de ședere legală pe teritoriul unui stat membru sau copilul, sora, fratele ori părintele solicitantului în situație de ședere legală pe teritoriul unui stat membru se află în îngrijirea solicitantului, statele membre, în mod normal, mențin împreună sau reunesc solicitantul și copilul, sora, fratele sau părintele în cauză, cu condiția ca legăturile de familie să fi existat înainte ca solicitantul să ajungă pe teritoriul statelor membre, ca părintele, copilul, sora, fratele sau solicitantul să fie capabil să asigure asistență persoanei aflate în îngrijire și ca persoanele în cauză, după ce au fost informate despre această posibilitate, să își fi exprimat în scris dorința în acest sens.

În cazul în care există indicii că un copil, o soră, un frate sau un părinte este în situație de ședere legală pe teritoriul statului membru în care este prezentă persoana aflată în îngrijire, statul membru în cauză verifică, înainte de a prezenta o cerere de preluare în temeiul articolului 39, dacă de persoana aflată în îngrijire se poate ocupa copilul, sora, fratele sau părintele respectiv.

(2)   Atunci când copilul, sora, fratele, sau părintele menționați la alineatul (1) este în situație de ședere legală într-un alt stat membru decât cel în care în care este prezent solicitantul, statul membru responsabil este statul membru în care copilul, sora, fratele, sau părintele este în situație de ședere legală, cu excepția cazului în care starea de sănătate a solicitantului în cauză îl împiedică pe acesta să călătorească în acel stat membru o perioadă semnificativă de timp. În acest caz, statul membru responsabil este statul membru în care este prezent solicitantul. Respectivul stat membru nu are obligația de a aduce copilul, sora, fratele, sau părintele solicitantului pe teritoriul său.

(3)   Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 78, acte delegate referitoare la:

(4)   Comisia, prin acte de punere în aplicare, stabilește metode uniforme pentru consultarea și schimbul de informații între statele membre în scopul prezentului articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 77 alineatul (2).

(1)   Prin derogare de la articolul 16 alineatul (1), un stat membru poate decide să examineze o cerere de protecție internațională înregistrată pe teritoriul său de un resortisant al unei țări terțe sau de un apatrid, chiar dacă acesta nu este responsabil de examinarea acesteia în conformitate cu criteriile stabilite în prezentul regulament.

(2)   Statul membru în care este înregistrată cererea de protecție internațională și care desfășoară procedura de determinare a statului membru responsabil sau statul membru responsabil poate cere, în orice moment înainte de adoptarea unei prime decizii pe fond, unui alt stat membru să preia un solicitant pentru a reuni persoane aflate în relații de natură familială, din motive umanitare bazate în special pe legături semnificative în ceea ce privește considerente familiale, sociale sau culturale, chiar dacă celălalt stat membru nu este responsabil în conformitate cu criteriile prevăzute la articolele 25-28 și la articolul 34. Persoanele în cauză trebuie să își dea consimțământul în acest sens în scris.

Cererea de preluare conține toate elementele necesare de care dispune statul membru solicitant pentru a permite statului membru solicitat să evalueze situația.

Statul membru solicitat face toate verificările necesare pentru a examina motivele umanitare menționate în cerere, și răspunde statului membru solicitant în termen de două luni de la primirea cererii, prin utilizarea rețelei de comunicații electronice instituite în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1560/2003. Un refuz al cererii menționează motivele pe care se întemeiază refuzul.

(1)   Statul membru responsabil în conformitate cu prezentul regulament este obligat:

(2)   În sensul prezentului regulament, nu este posibilă separarea situației unui minor care însoțește solicitantul și corespunde definiției unui membru de familie de cea a membrului de familie și minorul este preluat sau reprimit de statul membru responsabil de examinarea cererii de protecție internațională a membrului de familie respectiv, fără a fi nevoie de consimțământul scris al persoanei în cauză, chiar dacă minorul nu este solicitant individual, cu excepția cazului în care s-a demonstrat că acest lucru este în interesul superior al copilului. Același principiu se aplică copiilor născuți după sosirea solicitantului pe teritoriul statelor membre, fără a fi nevoie să se inițieze o nouă procedură de preluare a acestora.

În pofida cerinței privind consimțământul scris prevăzută la articolul 26, în cazul în care o procedură nouă de preluare a unui minor este inițiată în ceea ce privește un stat membru care este indicat ca fiind statul membru responsabil în temeiul articolului 26, nu se solicită consimțământul scris al persoanelor în cauză, cu excepția cazului în care se demonstrează că transferul către statul membru responsabil nu este în interesul superior al copilului.

(3)   În situațiile menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) de la prezentul articol, statul membru responsabil examinează cererea de protecție internațională sau finalizează examinarea acesteia în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1348.

(1)   În cazul în care un stat membru îi eliberează un document de ședere solicitantului, decide să aplice articolul 35, consideră că nu este în interesul superior al copilului ca un minor neînsoțit să fie transferat în statul responsabil sau nu transferă persoana respectivă în statul membru responsabil în termenele stabilite la articolul 46, respectivul stat membru devine statul membru responsabil, iar obligațiile prevăzute la articolul 36 se transferă statului membru respectiv. După caz, acesta informează statul membru anterior responsabil, statul membru care desfășoară o procedură pentru determinarea statului membru responsabil sau statul membru căruia i-a fost adresată cererea de preluare a solicitantului ori care a primit o notificare de reprimire, prin intermediul rețelei de comunicații electronice instituite în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1560/2003.

Statul membru care devine responsabil în temeiul primului paragraf din prezentul alineat indică faptul că a devenit statul membru responsabil în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1358.

(2)   În urma examinării unei cereri în cadrul procedurii la frontieră în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1348, obligațiile prevăzute la articolul 36 alineatul (1) din prezentul regulament încetează la 15 luni după ce o decizie de respingere a unei cereri ca inadmisibilă, ca neîntemeiată sau ca vădit neîntemeiată în ceea ce privește statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecție subsidiară sau o decizie prin care o cerere este declarată retrasă implicit sau explicit a devenit definitivă.

O cerere înregistrată după perioada menționată la primul paragraf este considerată o cerere nouă în sensul prezentului regulament și, prin urmare, dă naștere unei noi proceduri de determinare a statului membru responsabil.

(3)   Prin excepție de la primul paragraf de la alineatul (2) din prezentul articol, în cazul în care persoana solicită protecție internațională într-un alt stat membru în termenul de 15 luni menționat la paragraful respectiv și o procedură de reprimire este în curs la data expirării respectivului termen de 15 luni, responsabilitatea nu încetează înainte de încheierea procedurii de reprimire sau de expirarea termenelor pentru ca statul membru care efectuează transferul să efectueze transferul în conformitate cu articolul 46.

(4)   Obligațiile prevăzute la articolul 36 alineatul (1) din prezentul regulament încetează în cazul în care statul membru responsabil stabilește, pe baza datelor înregistrate și stocate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/2226 sau a altor dovezi, că persoana în cauză a părăsit teritoriul statelor membre timp de cel puțin nouă luni, cu excepția cazului în care persoana în cauză este în posesia unui document de ședere valabil eliberat de statul membru responsabil.

O cerere înregistrată după perioada de absență menționată la primul paragraf este considerată o cerere nouă în sensul prezentului regulament și, prin urmare, dă naștere unei noi proceduri de determinare a statului membru responsabil.

(5)   Obligația prevăzută la articolul 36 alineatul (1) litera (b) din prezentul regulament de reprimire a unui resortisant al unei țări terțe sau a unui apatrid încetează în cazul în care se stabilește, pe baza actualizării setului de date menționat la articolul 16 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) 2024/1358, că persoana în cauză a părăsit teritoriul statelor membre, în mod forțat sau voluntar, în conformitate cu o decizie de returnare sau cu un ordin de îndepărtare emis în urma retragerii sau a respingerii cererii.

O cerere înregistrată după o îndepărtare efectivă sau o returnare voluntară este considerată o cerere nouă în sensul prezentului regulament și, prin urmare, dă naștere unei noi proceduri de determinare a statului membru responsabil.

(1)   Fiecare stat membru comunică oricărui stat membru care solicită date cu caracter personal referitoare la o persoană care intră sub incidența prezentului regulament, date care sunt adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar pentru:

(2)   Informațiile menționate la alineatul (1) includ numai:

(3)   În măsura în care este necesar pentru examinarea cererii de protecție internațională, statul membru responsabil poate cere altui stat membru să îl informeze asupra motivelor pe care și-a întemeiat solicitantul cererea și, după caz, asupra motivelor oricărei decizii luate în ceea ce privește solicitantul. În cazul în care statul membru responsabil aplică articolul 55 din Regulamentul (UE) 2024/1348, statul membru respectiv poate solicita, de asemenea, informații care să permită autorităților sale competente să stabilească dacă au apărut sau au fost prezentate de către solicitant elemente noi. Statul membru solicitat poate refuza să răspundă cererii, în cazul în care comunicarea acestor informații este de natură să aducă atingere intereselor sale esențiale sau protecției libertăților și drepturilor fundamentale ale persoanei în cauză sau ale altora. Solicitantul este informat în prealabil de către statul membru solicitant cu privire la informațiile specifice solicitate și cu privire la motivul solicitării respective.

(4)   Orice cerere de informații se trimite numai în contextul unei cereri individuale de protecție internațională sau al transferului în scopul efectuării relocării intra-UE. În cererea respectivă se prezintă motivele pe care se întemeiază și, atunci când scopul este să se verifice dacă există un criteriu care poate determina responsabilitatea statului membru solicitat, se menționează pe ce dovezi se întemeiază cererea respectivă, inclusiv informații relevante din surse de încredere referitoare la metodele și mijloacele prin care solicitanții intră pe teritoriul statelor membre sau pe ce element specific și verificabil din declarația solicitantului se întemeiază. Astfel de informații relevante din surse de încredere nu sunt suficiente în sine pentru a determina responsabilitatea și competența unui stat membru în temeiul prezentului regulament, dar pot contribui la evaluarea altor indicații referitoare la un anumit solicitant.

(5)   Statul membru solicitat este obligat să răspundă în termen de trei săptămâni. Orice întârziere a răspunsului se justifică în mod corespunzător. Netrimiterea unui răspuns în termenul de trei săptămâni nu scutește statul membru solicitat de obligația de a răspunde. În cazul în care statul membru solicitat în cauză nu comunică informații conform cărora acesta este responsabil, acest stat membru nu poate invoca expirarea termenului prevăzut la articolul 39 ca motiv pentru refuzul de a se conforma cererii de preluare. În acest caz, termenele prevăzute la articolul 39 pentru depunerea unei cereri de preluare se prelungesc cu o perioadă echivalentă cu durata întârzierii în comunicarea răspunsului de către statul membru solicitat.

(6)   Schimbul de informații se efectuează la cererea unui stat membru și are loc numai între autoritățile a căror desemnare de către fiecare stat membru a fost comunicată Comisiei în conformitate cu articolul 52 alineatul (1).

(7)   Informațiile care fac obiectul schimbului pot fi utilizate numai în scopurile prevăzute la alineatul (1). În fiecare stat membru, aceste informații nu pot fi comunicate, în funcție de tipul lor și de competențele autorității destinatare, decât autorităților și instanțelor judecătorești însărcinate cu:

(8)   Statul membru care transmite informațiile se asigură că informațiile sunt corecte și actualizate. În cazul în care se constată că statul membru a transmis informații care nu sunt corecte sau care nu ar fi trebuit transmise, statele membre destinatare sunt informate imediat în acest sens. Aceste state sunt obligate să corecteze informațiile sau să le șteargă.

(9)   În fiecare stat membru în cauză se ține o evidență, în dosarul individual al persoanei în cauză sau într-un registru, a transmiterii sau primirii informațiilor care fac obiectul schimbului.

(1)   Fiecare stat membru notifică de îndată Comisiei autoritățile competente responsabile cu îndeplinirea obligațiilor care decurg din prezentul regulament și orice modificări privind aceste autorități. Statele membre se asigură că aceste autorități au resursele umane, materiale și financiare necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin legate de punerea în aplicare a procedurilor de stabilire a statului membru responsabil de examinarea cererii de protecție internațională în mod rapid și eficace, și în special pentru a proteja drepturile procedurale și fundamentale, asigurând o procedură rapidă de reunire a membrilor de familie și a rudelor aflate în diferite state membre, pentru a răspunde în termenele prevăzute la cererile de informații, la cererile de preluare și la notificările de reprimire și, dacă este cazul, pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul părții a IV-a.

(2)   Comisia publică o listă consolidată a autorităților menționate la alineatul (1) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În cazul în care lista se modifică, Comisia publică o actualizare consolidată a acesteia o dată pe an.

(3)   Statele membre se asigură că personalul autorităților menționate la alineatul (1) urmează pregătirea necesară în ceea ce privește aplicarea prezentului regulament.

(4)   Comisia, prin acte de punere în aplicare, instituie canale sigure de comunicare electronică între autoritățile menționate la alineatul (1) și între autoritățile respective și Agenția pentru Azil în vederea transmiterii informațiilor, a datelor biometrice prelevate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1358, a cererilor, a notificărilor, a răspunsurilor și a oricărei alte corespondențe scrise și în vederea asigurării că expeditorii primesc în mod automat o confirmare electronică de primire. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 77 alineatul (2).

(1)   Statele membre pot stabili între ele, pe bază bilaterală, acorduri administrative cu privire la detaliile practice de punere în aplicare a prezentului regulament pentru a facilita aplicarea și a mări eficiența acestuia. Astfel de acorduri se pot referi la:

(2)   De asemenea, statele membre pot menține acordurile administrative încheiate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 343/2003 (41) și al Regulamentului (UE) nr. 604/2013 ale Consiliului. În măsura în care respectivele acorduri nu sunt compatibile cu prezentul regulament, statele membre vizate modifică acordurile respective astfel încât să elimine eventuale incompatibilități.

(3)   Înainte de încheierea sau modificarea oricărui acord menționat la alineatul (1) litera (b), statele membre vizate consultă Comisia cu privire la compatibilitatea acestuia cu prezentul regulament.

(4)   În cazul în care consideră că acordurile menționate la alineatul (1) litera (b) sunt incompatibile cu prezentul regulament, Comisia notifică acest aspect într-un termen rezonabil statului membru în cauză. Statele membre în cauză iau toate măsurile necesare pentru a modifica acordurile respective într-un termen rezonabil, astfel încât să elimine orice astfel de incompatibilitate.

(5)   Statele membre notifică Comisiei toate acordurile menționate la alineatul (1), precum și orice denunțare sau modificare a acestora.

(1)   Pentru a facilita buna funcționare a mecanismelor instituite în temeiul prezentului regulament și pentru a depăși dificultățile de aplicare a acestuia, în cazul în care două sau mai multe state membre se confruntă cu dificultăți în cooperarea lor în temeiul prezentului regulament sau în aplicarea acestuia între ele, statele membre în cauză, la cererea unuia sau mai multora dintre ele, se consultă fără întârziere în vederea găsirii soluțiilor adecvate într-un termen rezonabil, în conformitate cu principiul cooperării loiale astfel cum este consacrat în articolul 4 alineatul (3) din TUE.

Dacă este cazul, informațiile privind dificultățile întâmpinate și soluția găsită pot fi comunicate Comisiei și celorlalte state membre în cadrul comitetului menționat la articolul 77.

(2)   În cazul în care nu se ajunge la nicio soluție în conformitate cu alineatul (1) sau în cazul în care dificultățile persistă, unul sau mai multe dintre statele membre în cauză pot solicita Comisiei să organizeze consultări cu statele membre în cauză în vederea găsirii unor soluții adecvate. Comisia organizează aceste consultări fără întârziere. Statele membre în cauză participă activ la consultări. Statele membre și Comisia iau toate măsurile corespunzătoare pentru a soluționa prompt chestiunea. Comisia poate adopta recomandări adresate statelor membre în cauză, indicând măsurile care trebuie luate și termenele corespunzătoare.

Dacă este cazul, informațiile privind dificultățile întâmpinate, recomandările formulate și soluția găsită pot fi comunicate celorlalte state membre în cadrul comitetului menționat la articolul 77.

Procedura prevăzută la prezentul articol nu aduce atingere termenelor prevăzute în prezentul regulament în cazuri individuale.

(3)   Prezentul articol nu aduce atingere competențelor Comisiei de a supraveghea aplicarea dreptului Uniunii în temeiul articolelor 258 și 260 din TFUE. De asemenea, prezentul articol nu aduce atingere posibilității pe care o au statele membre în cauză de a sesiza cu privire la diferendul lor Curtea de Justiție a Uniunii Europene în conformitate cu articolul 273 din TFUE sau a posibilității oricăruia dintre statele membre de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acesta în conformitate cu articolul 259 din TFUE.

(1)   Rezerva anuală de solidaritate, care include contribuțiile stabilite în actul de punere în aplicare al Consiliului menționat la articolul 57, astfel cum au fost asumate de statele membre în cadrul reuniunii Forumului la nivel înalt, servește drept principal instrument de răspuns în materie de solidaritate pentru statele membre care se confruntă cu o presiune migratorie, pe baza nevoilor identificate în propunerea Comisiei menționată la articolul 12.

(2)   Rezerva anuală de solidaritate constă în următoarele tipuri de măsuri de solidaritate, care sunt considerate a avea o valoare egală:

Acțiunile în țări terțe sau în legătură cu acestea menționate la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat sunt puse în aplicare de statele membre beneficiare în conformitate cu domeniul de aplicare și obiectivele prezentului regulament și ale Regulamentului (UE) 2021/1147.

(3)   Contribuțiile financiare menționate la alineatul (2) litera (b) pentru proiectele din țări terțe se axează în special pe:

(1)   Pe baza propunerii Comisiei menționate la articolul 12 și în conformitate cu exercițiul de asumare a angajamentelor din cadrul Forumului la nivel înalt menționat la articolul 13, Consiliul adoptă anual, înainte de sfârșitul fiecărui an calendaristic, un act de punere în aplicare care instituie rezerva anuală de solidaritate, inclusiv numărul de referință al relocărilor intra-UE și al contribuțiilor financiare necesare pentru rezerva anuală de solidaritate la nivelul Uniunii și angajamentele specifice pe care fiecare stat membru le-a asumat pentru fiecare tip de contribuție de solidaritate menționat la articolul 56 alineatul (2) în cadrul Forumului la nivel înalt menționat la articolul 13. Consiliul adoptă actul de punere în aplicare menționat la prezentul alineat cu majoritate calificată. Consiliul poate modifica propunerea Comisiei menționată la articolul 12 cu majoritate calificată.

(2)   Actul de punere în aplicare al Consiliului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol stabilește, dacă este necesar, și procentul orientativ din rezerva anuală de solidaritate care poate fi pus la dispoziția statelor membre care se confruntă cu o presiune migratorie ca urmare a unui număr mare de sosiri cauzate de debarcări recurente în urma operațiunilor de căutare și salvare, ținând seama de particularitățile geografice ale statelor membre în cauză. Actul poate identifica și alte forme de solidaritate, astfel cum se prevede la articolul 56 alineatul (2) litera (c), în funcție de nevoile de astfel de măsuri care decurg din dificultățile specifice legate de migrație din statele membre în cauză.

(3)   În cadrul reuniunii Forumului la nivel înalt menționat la articolul 13, statele membre ajung la o concluzie cu privire la un număr de referință global din rezerva anuală de solidaritate pentru fiecare măsură de solidaritate, pe baza propunerii Comisiei menționate la articolul 12. În cursul reuniunii respective, statele membre se angajează, de asemenea, să furnizeze contribuții la rezerva anuală de solidaritate, în conformitate cu alineatul (4) din prezentul articol, precum și cota echitabilă obligatorie calculată în conformitate cu cheia de repartizare prevăzută la articolul 66.

(4)   Atunci când pun în aplicare alineatul (3) de la prezentul articol, statele membre au libertate deplină când aleg între tipurile de măsuri de solidaritate enumerate la articolul 56 alineatul (2) sau o combinație a acestora. Statele membre care se angajează să ia măsuri de solidaritate alternative indică valoarea financiară a unor astfel de măsuri pe baza unor criterii obiective. În cazul în care măsurile alternative de solidaritate nu sunt identificate în propunerea Comisiei menționată la articolul 12, statele membre tot pot să se angajeze să ia astfel de măsuri. În cazul în care astfel de măsuri nu sunt solicitate de statul membru beneficiar într-un anumit an, ele se transformă în contribuții financiare.

(1)   Un stat membru care este identificat într-o decizie astfel cum se menționează la articolul 11 ca fiind supus unei presiuni migratorii informează Comisia și Consiliul, după adoptarea actului de punere în aplicare al Consiliului menționat la articolul 57, cu privire la intenția sa de a utiliza rezerva anuală de solidaritate. Comisia informează Parlamentul European în acest sens.

(2)   Statul membru în cauză include informații privind tipul și nivelul măsurilor de solidaritate menționate la articolul 56 alineatul (2), necesare pentru a aborda situația respectivă, inclusiv, după caz, orice utilizare a componentelor setului de instrumente permanent al UE de sprijin în materie de migrație. În cazul în care statul membru respectiv intenționează să utilizeze contribuții financiare, acesta identifică și programele de cheltuieli ale Uniunii vizate.

(3)   După primirea informațiilor menționate la alineatul (2), statul membru în cauză are acces la rezerva anuală de solidaritate în conformitate cu articolul 60. Coordonatorul UE pentru solidaritate convoacă, fără întârziere și, în orice caz, în termen de 10 zile de la primirea informațiilor, Forumul la nivel tehnic pentru a operaționaliza măsurile de solidaritate.

(1)   În cazul în care un stat membru nu a fost identificat într-o decizie astfel cum se menționează la articolul 11 ca fiind supus unei presiuni migratorii, dar consideră că se confruntă cu o presiune migratorie, informează Comisia cu privire la nevoia sa de a utiliza rezerva anuală de solidaritate și informează Consiliul în acest sens. Comisia informează Parlamentul European în acest sens.

(2)   Notificarea menționată la alineatul (1) include:

(3)   Agenția pentru Azil, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, alături de statele membre în cauză, sprijină Comisia, la cererea acesteia, la realizarea unei evaluări a presiunii migratorii.

(4)   Comisia evaluează rapid notificarea, luând în considerare informațiile prevăzute la articolele 9 și 10, dacă statul membru care a transmis notificarea a fost identificat ca fiind expus riscului de presiune migratorie în decizia menționată la articolul 11, situația generală din Uniune, situația din ultimele 12 luni din statul membru care a transmis notificarea și nevoile exprimate de statul membru care a transmis notificarea și adoptă o decizie în legătură cu considerarea statului membru ca fiind supus unei presiuni migratorii. Atunci când Comisia decide că statul membru respectiv se confruntă cu o presiune migratorie, statul membru în cauză devine stat membru beneficiar, cu excepția cazului în care i se refuză accesul la rezerva anuală de solidaritate în conformitate cu alineatul (6) de la prezentul articol.

(5)   Comisia transmite fără întârziere decizia statului membru în cauză, Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Atunci când decizia Comisiei stabilește că statul membru care a transmis notificarea se confruntă cu o presiune migratorie, coordonatorul UE pentru solidaritate convoacă Forumul la nivel tehnic fără întârziere și în termen de două săptămâni de la transmiterea deciziei Comisiei către statul membru în cauză, Parlamentul European și Consiliu, pentru a operaționaliza măsurile de solidaritate. Coordonatorul UE pentru solidaritate convoacă Forumul la nivel tehnic, cu excepția cazului în care Comisia consideră sau Consiliul decide, prin intermediul unui act de punere în aplicare, adoptat în termen de două săptămâni de la transmiterea deciziei Comisiei către statul membru în cauză, Parlamentul European și Consiliu, că rezerva anuală de solidaritate nu are capacitate suficientă pentru ca statul membru în cauză să poată beneficia de rezerva anuală de solidaritate sau că există alte motive obiective pentru a nu permite statului membru respectiv să beneficieze de rezerva anuală de solidaritate.

(7)   Atunci când Consiliul decide că rezerva anuală de solidaritate nu are capacitate suficientă, se aplică articolul 13 alineatul (4), iar Forumul la nivel înalt este convocat în termen de cel mult o săptămână de la decizia Comisiei.

În cazul în care decizia Comisiei respinge cererea unui stat membru de a fi considerat ca fiind supus unei presiuni migratorii, statul membru care a transmis notificarea poate trimite o nouă notificare Comisiei și Consiliului, însoțită de informații suplimentare relevante.

(1)   În cadrul Forumului la nivel tehnic, statele membre cooperează între ele și cu Comisia pentru a asigura o operaționalizare eficace și eficientă a contribuțiilor de solidaritate la rezerva anuală de solidaritate pentru anul în cauză, în mod echilibrat și în timp util, având în vedere nevoile identificate și evaluate și contribuțiile de solidaritate disponibile.

(2)   Coordonatorul UE pentru solidaritate, ținând seama de evoluția situației în materie de migrație, coordonează operaționalizarea contribuțiilor de solidaritate pentru a asigura o distribuție echilibrată între statele membre beneficiare a contribuțiilor de solidaritate disponibile.

(3)   Cu excepția punerii în aplicare a contribuțiilor financiare, la operaționalizarea măsurilor de solidaritate identificate, statele membre implementează contribuțiile de solidaritate promise menționate la articolul 56 pentru anul respectiv înainte de sfârșitul anului, fără a aduce atingere articolului 65 alineatul (3) și articolului 67 alineatul (12).

Statele membre contribuitoare își pun în aplicare angajamentele proporțional cu angajamentul lor global față de rezerva anuală de solidaritate pentru un anumit an, înainte de sfârșitul anului.

Statele membre cărora li s-a acordat o deducere totală a contribuțiilor de solidaritate în conformitate cu articolul 61 sau cu articolul 62 sau care sunt ele însele state membre beneficiare în temeiul articolului 58 alineatul (1) și al articolului 59 alineatul (4) nu sunt obligate să implementeze contribuțiile de solidaritate pe care și le-au asumat, menționate la articolul 56 alineatul (2), pentru un anumit an.

Statele membre contribuitoare nu au obligația de a pune în aplicare angajamentele pe care și le-au asumat în temeiul articolului 56 alineatul (2) și nici de a aplica compensarea responsabilității în temeiul articolului 63 față de un stat membru beneficiar, în cazul în care Comisia a identificat, într-o decizie astfel cum se menționează la articolul 11 sau la articolul 59 alineatul (4), deficiențe sistemice în statul membru beneficiar respectiv în ceea ce privește normele prevăzute în partea a III-a din prezentul regulament, care ar putea avea consecințe negative grave pentru funcționarea prezentului regulament.

(4)   În cursul primei reuniuni a Forumului la nivel tehnic din cadrul ciclului anual, statele membre contribuitoare și beneficiare pot exprima preferințe rezonabile, pe baza nevoilor identificate, pentru profilurile candidaților disponibili pentru relocare intra-UE și pot prezenta o posibilă planificare a implementării contribuțiilor lor de solidaritate, ținând seama de necesitatea unor acțiuni urgente pentru statele membre beneficiare.

Coordonatorul UE pentru solidaritate facilitează interacțiunea și cooperarea dintre statele membre cu privire la aspectele respective.

Atunci când implementează relocările intra-UE, statele membre iau în considerare în primul rând relocarea intra-UE a persoanelor vulnerabile.

(5)   Organele, oficiile și agențiile Uniunii care au competență în domeniul azilului și al gestionării frontierelor și migrației furnizează, atunci când li se solicită și în cadrul mandatelor lor respective, sprijin statelor membre și Comisiei pentru a asigura punerea în aplicare și funcționarea corespunzătoare a prezentei părți. Un astfel de sprijin poate lua forma unor analize, a unei expertize și a unui sprijin operațional. Coordonatorul UE pentru solidaritate coordonează orice asistență din partea experților sau a echipelor trimise de Agenția pentru Azil, de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă sau de orice alt organ, oficiu sau agenție a Uniunii în legătură cu operaționalizarea contribuțiilor de solidaritate.

(6)   În luna ianuarie a fiecărui an, din 2025 și ulterior, statele membre îi confirmă coordonatorului UE pentru solidaritate nivelurile fiecărei măsuri de solidaritate puse în aplicare în cursul anului precedent.

(1)   Un stat membru care este identificat într-o decizie, astfel cum se menționează la articolul 11, ca fiind supus unei presiuni migratorii sau care consideră că este supus unei presiuni migratorii și care nu a utilizat rezerva anuală de solidaritate în conformitate cu articolul 58 sau nu a notificat nevoia de a utiliza rezerva anuală de solidaritate în conformitate cu articolul 59 poate solicita, în orice moment, o deducere parțială sau totală a contribuțiilor pe care și le-a asumat, stabilite în actul de punere în aplicare al Consiliului menționat la articolul 57.

Statul membru în cauză transmite cererea sa Comisiei. Cu scop informativ, statul membru în cauză transmite cererea sa Consiliului.

(2)   În cazul în care statul membru solicitant menționat la alineatul (1) de la prezentul articol este un stat membru care nu este identificat într-o decizie, astfel cum se menționează la articolul 11, ca fiind supus unei presiuni migratorii, însă consideră că este supus unei presiuni migratorii, statul membru respectiv include în cererea sa:

Atunci când examinează o astfel de cerere, Comisia ține seama și de informațiile menționate la articolele 9 și 10.

(3)   Comisia informează Consiliul în legătură cu evaluarea sa cu privire la cerere în termen de patru săptămâni de la primirea cererii depuse în conformitate cu prezentul articol. Comisia înștiințează și Parlamentul European cu privire la evaluarea respectivă.

(4)   După primirea evaluării Comisiei, Consiliul adoptă un act de punere în aplicare pentru a stabili dacă statul membru este autorizat să deroge de la actul de punere în aplicare al Consiliului menționat la articolul 57.

(1)   Un stat membru care este identificat într-o decizie, astfel cum se menționează la articolul 11, ca confruntându-se cu o situație migratorie semnificativă sau care consideră că se confruntă cu o situație migratorie semnificativă, poate solicita, în orice moment, o deducere parțială sau totală a contribuțiilor pe care și le-a asumat, stabilite în actul de punere în aplicare al Consiliului menționat la articolul 57.

Statul membru în cauză transmite cererea sa Comisiei. Cu scop informativ, statul membru în cauză transmite cererea sa Consiliului.

(2)   În cazul în care statul membru solicitant este identificat într-o decizie, astfel cum se menționează la articolul 11, ca confruntându-se cu o situație migratorie semnificativă, în cerere se precizează:

(3)   În cazul în care statul membru solicitant nu este identificat într-o decizie, astfel cum se menționează la articolul 11, ca confruntându-se cu o situație migratorie semnificativă, însă consideră că se confruntă cu o situație migratorie semnificativă, cererea include, pe lângă informațiile menționate la alineatul (2) de la prezentul articol, și o motivare temeinic argumentată cu privire la importanța situației în materie de migrație din statul membru solicitant. Atunci când examinează o astfel de cerere, Comisia ține seama și de informațiile menționate la articolele 9 și 10, precum și de aspectul dacă statul membru a fost identificat într-o decizie, astfel cum se menționează la articolul 11, ca fiind expus riscului de presiune migratorie.

(4)   Comisia informează Consiliul în legătură cu evaluarea sa cu privire la cerere în termen de patru săptămâni de la primirea cererii depuse în conformitate cu prezentul articol. Comisia înștiințează, de asemenea, Parlamentul European cu privire la evaluarea respectivă.

(5)   După primirea evaluării Comisiei, Consiliul adoptă un act de punere în aplicare pentru a stabili dacă statul membru este autorizat să deroge de la actul de punere în aplicare al Consiliului menționat la articolul 57.

(1)   În cazul în care angajamentele de relocare intra-UE pentru rezerva anuală de solidaritate prevăzute în actul de punere în aplicare al Consiliului menționat la articolul 57 sunt egale cu sau mai mari de 50 % din numărul indicat în propunerea Comisiei menționată la articolul 12, un stat membru beneficiar poate solicita ca celelalte state membre să își asume responsabilitatea pentru examinarea cererilor de protecție internațională cu privire la care statul membru beneficiar a fost determinat ca fiind responsabil în locul relocărilor intra-UE în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 69.

(2)   Un stat membru contribuitor le poate indica statelor membre beneficiare disponibilitatea sa de a-și asuma responsabilitatea pentru examinarea cererilor de protecție internațională cu privire la care un stat membru beneficiar a fost determinat ca fiind responsabil în locul relocărilor intra-UE:

În cazul în care un stat membru contribuitor și-a manifestat această disponibilitate și statul membru beneficiar este de acord, statul membru beneficiar aplică procedura prevăzută la articolul 69.

(3)   Statele membre contribuitoare își asumă responsabilitatea pentru cererile de protecție internațională pentru care statul membru beneficiar a fost determinat ca fiind responsabil în limita celui mai mare dintre cele două numere menționate la litera (a) și la litera (b) de la prezentul alineat, în cazul în care, în urma reuniunii Forumului la nivel înalt convocat în conformitate cu articolul 13 alineatul (4), angajamentele de relocare intra-UE pentru rezerva anuală de solidaritate prevăzute în actul de punere în aplicare al Consiliului menționat la articolul 57 sunt:

(4)   Alineatul (3) de la prezentul articol se aplică, de asemenea, în cazul în care angajamentele care urmează să fie puse în aplicare în cursul unui anumit an au un nivel inferior celui mai mare dintre cele două numere menționate la litera (a) sau la litera (b) de la alineatul menționat ca urmare a deducerilor totale sau parțiale acordate în conformitate cu articolul 61 sau cu articolul 62 sau pentru că statele membre beneficiare menționate la articolul 58 alineatul (1) și la articolul 59 alineatul (4) nu sunt obligate să implementeze contribuțiile de solidaritate pe care și le-au asumat pentru un anumit an.

(5)   Un stat membru contribuitor care nu și-a pus în aplicare angajamentele sau nu a acceptat un număr de relocări intra-UE în temeiul articolului 67 alineatul (9) egal cu numărul de relocări intra-UE pe care și le-a asumat, astfel cum este menționat la articolul 57 alineatul (3), până la sfârșitul anului respectiv își asumă, la cererea statului membru beneficiar, responsabilitatea pentru cererile de protecție internațională pentru care statul membru beneficiar a fost determinat ca fiind responsabil în limita numărului de relocări intra-UE asumate în conformitate cu articolul 57 alineatul (3) cât mai curând posibil după sfârșitul unui anumit an.

(6)   Statul membru contribuitor identifică cererile individuale pentru care își asumă responsabilitatea în temeiul alineatelor (2) și (3) de la prezentul articol și informează statul membru beneficiar, utilizând rețeaua de comunicații electronice instituită în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1560/2003.

Statul membru contribuitor devine statul membru responsabil pentru cererile identificate și indică faptul că este stat responsabil în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1358.

(7)   Statele membre nu sunt obligate să își asume r în temeiul alineatului (6) primul paragraf de la prezentul articol peste cota lor echitabilă calculată în conformitate cu cheia de repartizare prevăzută la articolul 66.

(8)   Prezentul articol se aplică numai în cazul în care:

(9)   Statul membru contribuitor poate aplica prezentul articol în ceea ce privește resortisanții țărilor terțe sau apatrizii ale căror cereri au fost respinse definitiv în statul membru beneficiar. Se aplică articolele 55 și 56 din Regulamentul (UE) 2024/1348.

(1)   Contribuțiile financiare constau în transferuri de cuantumuri din partea statelor membre contribuitoare la bugetul Uniunii și constituie venituri alocate extern, în conformitate cu articolul 21 alineatul (5) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (42). Contribuțiile financiare se utilizează în scopul executării acțiunilor rezervei anuale de solidaritate menționate la articolul 56 alineatul (2) litera (b) de la prezentul regulament.

(2)   Statele membre beneficiare identifică acțiunile care pot fi finanțate prin contribuțiile financiare menționate la alineatul (1) de la prezentul articol și le transmit Forumului la nivel tehnic. Comisia colaborează îndeaproape cu statele membre beneficiare pentru a se asigura că acțiunile respective corespund obiectivelor prevăzute la articolul 56 alineatul (2) litera (b) și la articolul 56 alineatul (3). Coordonatorul UE pentru solidaritate menține un inventar al acțiunilor și îl pune la dispoziție prin intermediul Forumului la nivel tehnic.

(3)   Comisia adoptă un act de punere în aplicare conținând norme referitoare la modul de funcționare a contribuțiilor financiare. Acest act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 77 alineatul (2).

(4)   În cazul în care cuantumul menționat la articolul 57 alineatul (1) din prezentul regulament nu este alocat integral, cuantumul rămas poate fi adăugat la cel menționat la articolul 10 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2021/1147.

(5)   Statele membre raportează Comisiei și Forumului la nivel tehnic referitor la progresele înregistrate în executarea acțiunilor finanțate prin contribuții financiare în temeiul prezentului articol.

(6)   Comisia include în raportul său menționat la articolul 9 informații cu privire la executarea acțiunilor finanțate prin contribuții financiare în temeiul prezentului articol, inclusiv cu privire la aspectele care ar putea afecta implementarea și la orice măsură luată pentru a le aborda.

(1)   Contribuțiile sub formă de măsuri de solidaritate alternative se bazează pe o cerere specifică a statului membru beneficiar. Aceste contribuții sunt considerate solidaritate financiară și valoarea lor concretă se stabilește în comun, în mod realist, de către statele membre contribuitoare și statele membre beneficiare în cauză și se comunică coordonatorului UE pentru solidaritate înainte ca respectivele contribuții să fie implementate.

(2)   Statele membre furnizează măsuri de solidaritate alternative numai în completarea celor furnizate prin intermediul operațiunilor organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii sau prin finanțarea din partea Uniunii în domeniul gestionării azilului și migrației în statele membre beneficiare și fără a se suprapune cu acestea. Statele membre furnizează măsuri de solidaritate alternative numai în completarea contribuției pe care au obligația să o asigure prin intermediul organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

(3)   Statele membre beneficiare și statele membre contribuitoare finalizează punerea în aplicare a măsurilor alternative de solidaritate convenite, chiar dacă actele de punere în aplicare relevante au expirat.

(1)   Procedura prevăzută la prezentul articol se aplică relocării intra-UE a persoanelor menționate la articolul 56 alineatul (2) litera (a).

(2)   Înainte de a aplica procedura prevăzută la prezentul articol, statul membru beneficiar se asigură că nu există motive întemeiate pentru a considera că persoana în cauză constituie o amenințare la adresa securității interne. În cazul în care există motive întemeiate pentru a considera că persoana constituie o amenințare la adresa securității interne înainte sau în timpul procedurii prevăzute la prezentul articol, inclusiv în cazul în care existența unei amenințări la adresa securității interne a fost stabilită în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) 2024/1356, statul membru beneficiar nu aplică sau pune capăt imediat procedurii prevăzute la prezentul articol. Statul membru beneficiar exclude persoana în cauză de la orice viitoare relocare intra-UE sau de la orice viitor transfer către orice stat membru. În cazul în care persoana în cauză este un solicitant de protecție internațională, statul membru beneficiar este statul membru responsabil în conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din prezentul regulament.

(3)   În cazul în care relocarea intra-UE urmează să fie efectuată, statul membru beneficiar identifică persoanele care ar putea fi relocate intra-UE. La cererea statului membru beneficiar, Agenția pentru Azil sprijină statul membru beneficiar în identificarea persoanelor care urmează să fie relocate intra-UE și în punerea acestora în legătură cu statele membre de relocare intra-UE în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (k) din Regulamentul (UE) 2021/2303.

Statul membru ia în considerare, după caz, existența unor legături semnificative, cum ar fi cele bazate pe considerente familiale sau culturale, între persoana în cauză și statul membru de relocare intra-UE. În acest scop, statul membru beneficiar oferă persoanelor care urmează să fie relocate intra-UE posibilitatea de a furniza informații cu privire la existența unor legături semnificative cu anumite state membre și de a prezenta informații și documente relevante pentru a stabili legăturile respective. Posibilitatea respectivă nu implică dreptul de a alege un anumit stat membru de relocare intra-UE în temeiul prezentului articol.

(4)   În scopul identificării persoanelor care urmează să fie relocate intra-UE și al asocierii acestora cu statele membre de relocare intra-UE, statele membre beneficiare pot utiliza instrumente elaborate de coordonatorul UE pentru solidaritate.

Solicitanții care nu au legături semnificative cu niciun stat membru sunt repartizați în mod echitabil între celelalte state membre de relocare intra-UE.

În cazul în care persoana identificată care urmează să fie relocată intra-UE este un beneficiar de protecție internațională, persoana în cauză este relocată intra-UE numai după ce aceasta a consimțit în scris la relocarea intra-UE.

(5)   În cazul în care relocarea intra-UE urmează să fie efectuată, statul membru beneficiar informează persoanele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol cu privire la procedura prevăzută la prezentul articol și la articolul 68, precum și, după caz, cu privire la obligațiile prevăzute la articolul 17 alineatele (3), (4) și (5) și la consecințele neconformării prevăzute la articolul 18.

Primul paragraf de la prezentul alineat nu se aplică solicitanților pentru care statul membru beneficiar poate fi determinat ca fiind statul membru responsabil în temeiul criteriilor stabilite la articolele 25-28 și la articolul 34, cu excepția articolului 25 alineatul (5). Astfel de solicitanți nu sunt eligibili pentru relocarea intra-UE.

(6)   Statele membre se asigură că membrii de familie sunt relocați intra-UE pe teritoriul aceluiași stat membru.

(7)   În cazurile menționate la alineatele (2) și (3), statul membru beneficiar transmite statului membru de relocare intra-UE cât mai rapid posibil, utilizând un formular-tip, toate informațiile și documentele relevante privind persoana în cauză, printre altele, pentru a permite autorităților statului membru de relocare intra-UE să verifice dacă există motive pentru a considera că persoana în cauză constituie o amenințare la adresa securității interne.

(8)   Statul membru de relocare intra-UE examinează informațiile transmise de statul membru beneficiar în temeiul alineatului (7) și verifică să nu existe motive întemeiate pentru a considera că persoana în cauză constituie o amenințare la adresa securității interne. Statul membru de relocare intra-UE poate alege să verifice aceste informații prin intermediul unui interviu individual cu persoana în cauză. Persoana în cauză este informată în mod corespunzător cu privire la natura și scopul unui astfel de interviu. Interviul individual are loc în termenele prevăzute la alineatul (9).

(9)   În cazul în care nu există motive întemeiate pentru a considera că persoana în cauză constituie o amenințare la adresa securității interne, statul membru de relocare intra-UE confirmă că va reloca intra-UE persoana respectivă în termen de o săptămână de la primirea informațiilor relevante din partea statului membru beneficiar.

În cazul în care în urma verificărilor se confirmă că există motive întemeiate pentru a considera că persoana în cauză constituie o amenințare la adresa securității interne, statul membru de relocare intra-UE informează statul membru beneficiar, în termen de o săptămână de la primirea informațiilor relevante din partea respectivului stat membru, cu privire la natura și elementele subiacente ale unei semnalări din orice bază de date relevantă. În astfel de cazuri, relocarea intra-UE a persoanei în cauză nu are loc.

În cazuri excepționale, atunci când se poate demonstra că examinarea informațiilor este deosebit de complexă sau că un număr mare de cazuri trebuie verificate în același timp, statul membru de relocare intra-UE poate răspunde după termenul de o săptămână menționat la primul și la al doilea paragraf, dar, în orice caz, în termen de două săptămâni. În astfel de situații, statul membru de relocare intra-UE comunică statului membru beneficiar decizia sa de a amâna trimiterea răspunsului în termenul inițial de o săptămână.

Lipsa de acțiune în termenul de o săptămână menționat la primul și la al doilea paragraf sau de două săptămâni menționat la al treilea paragraf echivalează cu confirmarea primirii informațiilor și implică obligația de a reloca intra-UE persoana în cauză, inclusiv obligația de a asigura buna organizare a sosirii acesteia.

(10)   Statul membru beneficiar ia o decizie de transfer în termen de o săptămână de la confirmarea primită din partea statului membru de relocare intra-UE. Statul membru beneficiar informează persoana în cauză, în scris, fără întârziere cu privire la decizia de a o transfera în statul membru respectiv și cel târziu cu două zile înainte de transfer, în cazul solicitanților, și cu o săptămână înainte de transfer, în cazul beneficiarilor.

În cazul în care persoana care urmează să fie relocată intra-UE este un solicitant, acesta respectă decizia de relocare intra-UE.

(11)   Transferul persoanei în cauză din statul membru beneficiar în statul membru de relocare intra-UE se efectuează în conformitate cu dreptul intern al statului membru beneficiar, după consultări între statele membre în cauză, cât de repede posibil din punct de vedere practic și în 4 săptămâni de la confirmarea primită din partea statului membru de relocare intra-UE sau de la hotărârea definitivă privind un apel sau o revizuire a unei decizii de transfer cu efect suspensiv în conformitate cu articolul 43 alineatul (3).

(12)   Statele membre beneficiare și statele membre de relocare intra-UE continuă procesul de relocare intra-UE chiar și după expirarea termenului pentru punerea în aplicare a actelor de punere în aplicare ale Consiliului menționate la articolele 57, 61 și 62 sau a valabilității acestora.

(13)   Articolul 42 alineatele (3), (4) și (5), articolele 43 și 44, articolul 46 alineatele (1) și (3), articolul 47 alineatele (2) și (3) și articolele 48 și 50 se aplică mutatis mutandis procedurii de relocare intra-UE.

Statul membru beneficiar care efectuează transferul unui beneficiar de protecție internațională transmite statului membru de relocare intra-UE toate informațiile menționate la articolul 51 alineatul (2), informațiile privind motivele pe care beneficiarul și-a întemeiat cererea și motivele care au stat la baza oricărei decizii luate cu privire la beneficiar.

(14)   Comisia, prin acte de punere în aplicare, stabilește metode uniforme privind pregătirea și depunerea de informații și de documente în scopul relocării intra-UE. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 77 alineatul (2).Comisia poate consulta Agenția pentru Azil la pregătirea respectivelor acte de punere în aplicare.

(1)   Statul membru de relocare intra-UE informează statul membru beneficiar, Agenția pentru Azil și coordonatorul UE pentru solidaritate cu privire la sosirea în siguranță a persoanei în cauză sau cu privire la faptul că aceasta nu s-a prezentat în termenul stabilit.

(2)   În cazul în care statul membru de relocare intra-UE a relocat intra-UE un solicitant pentru care nu a fost încă determinat statul membru responsabil, statul membru de relocare intra-UE aplică procedurile prevăzute în partea a III-a, cu excepția articolului 16 alineatul (2), a articolului 17 alineatele (1) și (2), a articolului 25 alineatul (5), a articolului 29, a articolului 30 și a articolului 33 alineatele (1) și (2).

În cazul în care în temeiul primului paragraf de la prezentul alineat nu poate fi determinat niciun stat membru responsabil, statul membru de relocare intra-UE este cel responsabil de examinarea cererii de protecție internațională.

Statul membru de relocare intra-UE indică în Eurodac faptul că este stat membru responsabil în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/1358.

(3)   În cazul în care un solicitant, pentru care statul membru beneficiar a fost determinat anterior drept responsabil din alte motive decât cele menționate la articolul 67 alineatul (5) al doilea paragraf, a fost relocat intra-UE, responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecție internațională este transferată statului membru de relocare intra-UE.

Responsabilitatea pentru examinarea oricăror declarații ulterioare sau a oricărei cereri ulterioare a persoanei în cauză în conformitate cu articolele 55 și 56 din Regulamentul (UE) 2024/1348 este, de asemenea, transferată statului membru de relocare intra-UE.

Statul membru de relocare intra-UE indică în Eurodac faptul că este stat membru responsabil în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1358.

(4)   În cazul în care un beneficiar de protecție internațională a fost relocat intra-UE, statul membru de relocare intra-UE îi acordă în mod automat statutul de protecție internațională, respectând statutul acordat de statul membru beneficiar.

(1)   În cazul în care un stat membru beneficiar solicită unui alt stat membru să își asume responsabilitatea pentru examinarea unui anumit număr de cereri de protecție internațională în temeiul articolului 63 alineatele (1) și (2), acesta transmite cererea sa statului membru contribuitor și menționează numărul de cereri de protecție internațională cu privire la care acesta din urmă urmează să își asume responsabilitatea în locul relocărilor intra-UE.

(2)   Statul membru contribuitor răspunde cererii în termen de 30 de zile de la primirea acesteia.

Statul membru contribuitor poate decide să accepte să își asume responsabilitatea pentru examinarea unui număr de cereri de protecție internațională mai mic decât cel solicitat de statul membru beneficiar.

(3)   Statul membru care a acceptat o cerere în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol identifică cererile individuale de protecție internațională pentru care își asumă responsabilitatea și indică faptul că este stat membru responsabil în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1358.