Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32024R0353

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/353 al Comisiei din 15 ianuarie 2024 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

    C/2024/367

    JO L, 2024/353, 19.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/353/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/353/oj

    European flag

    Jurnalul Ofícial
    al Uniunii Europene

    RO

    Seria L


    2024/353

    19.1.2024

    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/353 AL COMISIEI

    din 15 ianuarie 2024

    privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),

    întrucât:

    (1)

    Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

    (2)

    Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

    (3)

    În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana (2), pe baza motivelor care figurează în coloana (3) a tabelului respectiv.

    (4)

    Este oportun să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă trebuie să fie de trei luni.

    (5)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana (2) a tabelului respectiv.

    Articolul 2

    Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi invocate în continuare în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

    Articolul 3

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 15 ianuarie 2024.

    Pentru Comisie,

    Pentru Președinte,

    Gerassimos THOMAS

    Director general

    Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală


    (1)   JO L 269, 10.10.2013, p. 1.

    (2)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).


    ANEXĂ

    Descrierea mărfurilor

    Clasificare (Cod NC)

    Motive

    (1)

    (2)

    (3)

    Preparat care conține, în greutate, 17 % peptida policiclică nisină amestecată cu 83 % clorură de sodiu.

    Clorura de sodiu este adăugată inițial în timpul unei etape de purificare în producția de nisină. Într-o etapă ulterioară, se adaugă din nou clorură de sodiu, numai pentru a standardiza preparatul pentru o activitate antibiotică definită.

    Preparatul este utilizat ca aditiv alimentar pentru prevenirea dezvoltării bacteriene.

    3824 99 96

    Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 1 de la capitolul 29 și a textului codurilor NC 3824 , 3824 99 și 3824 99 96 .

    Clorura de sodiu conținută în preparat este adăugată pentru standardizare și nu în scopuri nutriționale. Preparatul este utilizat ca aditiv alimentar tehnic și nu este considerat un amestec de substanțe chimice cu produse alimentare sau cu alte substanțe cu valoare nutritivă în sensul notei 1 (b) de la capitolul 38. Prin urmare, clasificarea ca preparat alimentar de la poziția 2106 este exclusă [a se vedea Nota explicativă a Sistemului armonizat (NESA) aferentă capitolului 38, Considerații generale, al cincilea paragraf].

    Clasificarea la capitolul 29 este exclusă, deoarece clorura de sodiu a fost adăugată în mod deliberat pentru ca preparatul să fie adecvat în special pentru o utilizare specifică drept aditiv alimentar cu o activitate antibiotică definită. În plus, clorura de sodiu nu este o impuritate care rezultă din procesul de fabricație [a se vedea nota 1 (a) de la capitolul 29 și NESA aferentă capitolului 29, Considerații generale, punctul A, al doilea și al cincilea paragraf].

    În consecință, preparatul trebuie clasificat la codul NC 3824 99 96 ca alte preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe, nedenumite și necuprinse în altă parte (a se vedea, de asemenea, prin analogie, avizul de clasificare în Sistemul armonizat 3824.99/3).


    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/353/oj

    ISSN 1977-0782 (electronic edition)


    Top