This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32024R0265
Commission Implementing Regulation (EU) 2024/265 of 17 January 2024 concerning the authorisation of zinc(II)– betaine complex as a feed additive for all animal species except aquatic animals farmed in marine aquaculture systems
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/265 al Comisiei din 17 ianuarie 2024 privind autorizarea complexului zinc(II)-betaină ca aditiv furajer pentru toate speciile de animale, cu excepția animalelor acvatice crescute în sisteme de acvacultură marină
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/265 al Comisiei din 17 ianuarie 2024 privind autorizarea complexului zinc(II)-betaină ca aditiv furajer pentru toate speciile de animale, cu excepția animalelor acvatice crescute în sisteme de acvacultură marină
C/2024/141
JO L, 2024/265, 18.1.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/265/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2024/265 |
18.1.2024 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/265 AL COMISIEI
din 17 ianuarie 2024
privind autorizarea complexului zinc(II)-betaină ca aditiv furajer pentru toate speciile de animale, cu excepția animalelor acvatice crescute în sisteme de acvacultură marină
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere de autorizare pentru complexul zinc(II)-betaină. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. |
|
(3) |
Cererea privește autorizarea complexului zinc(II)-betaină ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor de animale, în vederea clasificării în categoria „aditivi nutriționali” și în grupa funcțională „compuși de oligoelemente”. |
|
(4) |
În avizul emis la 11 ianuarie 2023 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, complexul zinc(II)-betaină este sigur pentru toate speciile de animale și pentru consumatori, cu condiția să nu se depășească nivelurile maxime autorizate pentru zincul total din hrana pentru animale. În ceea ce privește siguranța complexului zinc(II)-betaină pentru mediu, datele disponibile nu permit formularea unei concluzii cu privire la siguranța sa pentru sedimentele marine atunci când substanța respectivă este utilizată în cuștile pentru maricultură. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că complexul zinc(II)-betaină este considerat sensibilizant pentru piele și căile respiratorii, din cauza prezenței nichelului. Este iritant pentru ochi, dar nu este iritant pentru piele. Autoritatea a concluzionat că substanța este eficace ca sursă de zinc pentru acoperirea cerințelor animalelor. Autoritatea nu a considerat că ar fi necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului pentru hrana animalelor, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. |
|
(5) |
Având în vedere cele de mai sus, Comisia este de părere că complexul zinc(II)-betaină îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca utilizarea substanței respective să fie autorizată. În plus, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri de protecție adecvate pentru a preveni efectele adverse asupra sănătății utilizatorilor aditivului. |
|
(6) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Autorizație
Se autorizează substanța specificată în anexă, aparținând categoriei „aditivi nutriționali” și grupei funcționale „compuși de oligoelemente”, ca aditiv destinat hranei pentru animale, în condițiile stabilite în anexa respectivă.
Articolul 2
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 17 ianuarie 2024.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 268, 18.10.2003, p. 29.
(2) EFSA Journal 2023;21(2):7819
ANEXĂ
|
Numărul de identificare al aditivului |
Aditiv |
Compoziție, formulă chimică, descriere, metodă de analiză |
Specia sau categoria de animale |
Vârsta maximă |
Conținut minim |
Conținut maxim |
Alte dispoziții |
Sfârșitul perioadei de autorizare |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Conținutul de element (Zn) în mg/kg de furaj complet cu un conținut de umiditate de 12 % |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Categorie: aditivi nutriționali. Grupa funcțională: compuși de oligoelemente |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
3b616 |
Complex zinc(II)-betaină |
Compoziția aditivului Complex betaină-zinc cu minimum 20 % zinc și minimum 41 % betaină Nichel: maximum 60 mg/kg Formă solidă Caracterizarea substanțelor active Denumire: catena-[μ3-sulfat- (trimetilamoniu)acetat-zinc(II)] Formula chimică: [Zn[(CH3)3NCH2COO) (SO4)]n Specificații
Metode de analiză (1) Pentru cuantificarea zincului total în aditivul destinat hranei animalelor:
Pentru cuantificarea zincului total în preamestecuri:
Pentru cuantificarea cuprului total în hrana combinată pentru animale:
Pentru cuantificarea betainei în aditivul destinat hranei animalelor:
Pentru cuantificarea sulfului și sulfatului în aditivul destinat hranei animalelor:
Dovada formării de complexe între zinc, betaină și sulfat: Difracție de raze X pentru pulberi (XRD) (2) |
|
— |
— |
200 |
|
7 februarie 2034 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
— |
— |
150 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
— |
— |
180 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Alte specii și categorii, cu excepția animalelor acvatice crescute în sisteme de acvacultură marină |
— |
— |
120 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(1) Detalii ale metodelor de analiză sunt disponibile la următoarea adresă a Laboratorului de referință: https://joint-research-centre.ec.europa.eu/eurl-fa-eurl-feed-additives/eurl-fa-authorisation/eurl-fa-evaluation-reports_ro
(2) Difractometru Stoe Stadi P în geometrie Guinier utilizând radiația Cu-Κα1 (monocromator de germaniu de tip Johann) și un detector Stoe IP-PSD.
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/265/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)