Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32024D2945

Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2945 a Comisiei din 29 noiembrie 2024 de amânare a datei de expirare a aprobării substanței tralopiril destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipului de produs 21 în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

C/2024/8350

JO L, 2024/2945, 2.12.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2024/2945/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2024/2945/oj

European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/2945

2.12.2024

DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/2945 A COMISIEI

din 29 noiembrie 2024

de amânare a datei de expirare a aprobării substanței tralopiril destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipului de produs 21 în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (1), în special articolul 14 alineatul (5),

după consultarea Comitetului permanent pentru produse biocide,

întrucât:

(1)

Substanța tralopiril a fost aprobată ca substanță activă pentru a fi utilizată în produse biocide aparținând tipului de produs 21 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1091/2014 al Comisiei (2), sub rezerva respectării condițiilor prevăzute în anexa la regulamentul respectiv.

(2)

Aprobarea substanței tralopiril pentru a fi utilizată în produse biocide aparținând tipului de produs 21 („aprobarea”) va expira la 31 martie 2025. La 27 septembrie 2023, a fost depusă o cerere în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 vizând reînnoirea aprobării substanței tralopiril pentru a fi utilizată în produse biocide din tipul de produs 21 („cererea”).

(3)

La 2 ianuarie 2024, autoritatea competentă din Norvegia responsabilă de evaluare a informat Comisia că a decis, în temeiul articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, că este necesară o evaluare completă a cererii. În temeiul articolului 8 alineatul (1) din regulament, autoritatea competentă responsabilă de evaluare trebuie să realizeze o evaluare completă a cererii în termen de 365 de zile de la validarea acesteia.

(4)

După caz, autoritatea competentă responsabilă de evaluare poate cere solicitantului să furnizeze date suficiente pentru efectuarea evaluării, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. În acest caz, perioada de 365 de zile se suspendă timp de maximum 180 de zile în total, cu excepția cazului în care suspendarea pe o perioadă mai lungă este justificată de natura datelor solicitate sau de circumstanțe excepționale.

(5)

În termen de 270 de zile de la primirea unei recomandări din partea autorității competente responsabile de evaluare, Agenția Europeană pentru Produse Chimice („agenția”) trebuie să pregătească și să transmită Comisiei un aviz privind reînnoirea aprobării substanței active, în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(6)

În consecință, din motive independente de solicitant, este posibil ca aprobarea să expire înainte de a se lua o decizie privind reînnoirea sa. Prin urmare, este adecvat să se amâne data expirării aprobării cu o perioadă de timp suficientă pentru a permite examinarea cererii. Ținând seama de termenele pentru evaluările de către autoritatea competentă responsabilă de evaluare și pentru pregătirea și transmiterea de către agenție a avizelor ei, precum și de timpul de care are nevoie Comisia pentru a decide dacă aprobarea substanței tralopiril pentru a fi utilizată în produse biocide aparținând tipurilor de produse 21 poate fi reînnoită, este necesar ca data de expirare să fie amânată până la 30 septembrie 2027.

(7)

După amânarea datei de expirare a aprobării, substanța tralopiril rămâne aprobată pentru utilizare în produse biocide aparținând tipului de produs 21 sub rezerva respectării condițiilor prevăzute în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1091/2014,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Data de expirare a aprobării substanței tralopiril pentru a fi utilizată în produse biocide aparținând tipului de produs 21, prevăzute în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1091/2014, se amână până la 30 septembrie 2027.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 29 noiembrie 2024.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 167, 27.6.2012, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2012/528/oj.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1091/2014 al Comisiei din 16 octombrie 2014 de aprobare a tralopirilului ca substanță activă nouă, destinată utilizării în produsele biocide din tipul de produs 21 (JO L 299, 17.10.2014, p. 15, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2014/1091/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2024/2945/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top