Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32023R2771

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2771 al Consiliului din 8 decembrie 2023 privind punerea în aplicare a articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Republica Democratică Congo

ST/15143/2023/INIT

JO L, 2023/2771, 11.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/2771/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/2771/oj

European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2023/2771

11.12.2023

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/2771 AL CONSILIULUI

din 8 decembrie 2023

privind punerea în aplicare a articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Republica Democratică Congo

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 al Consiliului din 18 iulie 2005 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Republica Democratică Congo (1), în special articolul 9,

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 18 iulie 2005, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1183/2005.

(2)

În urma revizuirii sancțiunilor autonome prevăzute la articolul 2b din Regulamentul (CE) nr. 1183/2005, expunerea de motive referitoare la anumite persoane care figurează pe lista din anexa Ia la Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 ar trebui să fie modificată.

(3)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa Ia la Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 se înlocuiește cu textul care figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 decembrie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

N. CALVIÑO SANTAMARÍA


(1)   JO L 193, 23.7.2005, p. 1.


ANEXĂ

„ANEXA IA

LISTA PERSOANELOR FIZICE SAU JURIDICE, A ENTITĂȚILOR ȘI A ORGANISMELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 2b

A.   Persoane

 

Nume

Informații de identificare

Motive

Data includerii pe listă

1.

Ilunga KAMPETE

alias Gaston Hughes Ilunga Kampete; Hugues Raston Ilunga Kampete

Data nașterii: 24.11.1964

Locul nașterii: Lubumbashi (RDC)

Naționalitate: RDC

Carte de identitate militară nr.: 1-64-86-22311-29

Adresă: 69, avenue Nyangwile, Kinsuka Mimosas, Kinshasa/Ngaliema, RDC

Sex: masculin

În calitate de comandant al Gărzii Republicane (GR) până în aprilie 2020, Ilunga Kampete a fost responsabil de unitățile GR desfășurate pe teren și implicate în utilizarea disproporționată a forței și reprimarea violentă în septembrie 2016, la Kinshasa.

A fost, de asemenea, responsabil de reprimarea și încălcarea drepturilor omului comise de agenți ai GR, cum ar fi reprimarea violentă a unei manifestații a opoziției la Lubumbashi, în decembrie 2018.

Din iulie 2020, a fost un soldat de rang înalt, deținând funcția de general-locotenent în cadrul forțelor armate congoleze (FARDC) și comandant al bazei militare de la Kitona din provincia Kongo Central. Având în vedere funcția sa, este răspunzător pentru încălcările recente ale drepturilor omului comise de FARDC.

Ilunga Kampete a fost, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC.

12.12.2016

2.

Gabriel Amisi KUMBA

alias Gabriel Amisi Nkumba; «Tango Fort»; «Tango Four»

Data nașterii: 28.5.1964

Locul nașterii: Malela (RDC)

Naționalitate: RDC

Carte de identitate militară nr.: 1-64-87-77512-30

Adresă: 22, avenue Mbenseke, Ma Campagne, Kinshasa/Ngaliema, RDC

Sex: masculin

Fost comandant al primei zone de apărare a forțelor armate congoleze (FARDC) care au participat la utilizarea disproporționată a forței și reprimarea violentă în septembrie 2016, la Kinshasa.

Gabriel Amisi Kumba a fost adjunct al șefului Statului-Major al FARDC, fiind responsabil de operațiuni și informații în perioada iulie 2018-iulie 2020.

De atunci, exercită funcția de inspector general al FARDC. Având în vedere funcția sa de rang înalt, este responsabil de încălcările recente ale drepturilor omului comise de FARDC.

Gabriel Amisi Kumba a fost, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC.

12.12.2016

3.

Célestin KANYAMA

alias Kanyama Tshisiku Celestin; Kanyama Celestin Cishiku Antoine; Kanyama Cishiku Bilolo Célestin; «Esprit de mort»

Data nașterii: 4.10.1960

Locul nașterii: Kananga, RDC

Naționalitate: RDC

Pașaport RDC nr.: OB0637580 (valabil de la 20.5.2014 până la 19.5.2019)

Viza Schengen cu nr. 011518403, eliberată la 2.7.2016

Adresă: 56, avenue Usika, Kinshasa/Gombe, RDC

Sex: masculin

În calitate de comisar al Poliției Naționale Congoleze (PNC), Célestin Kanyama a fost responsabil de utilizarea disproporționată a forței și reprimarea violentă în septembrie 2016, la Kinshasa.

Célestin Kanyama a fost directorul general al școlilor de formare ale PNC din iulie 2017 până în aprilie 2023.

În octombrie 2018, agenți de poliție au intimidat și au privat de libertate jurnaliști, după publicarea unei serii de articole privind însușirea ilegală a rațiilor cadeților din poliție și rolul pe care l-a avut Célestin Kanyama în aceste evenimente.

Célestin Kanyama rămâne un ofițer de poliție de rang înalt și se află încă în activitate. Având în vedere rolul său de înalt funcționar al PNC, este răspunzător pentru încălcările recente ale drepturilor omului comise de PNC.

Célestin Kanyama a fost, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC.

12.12.2016

4.

John NUMBI

alias John Numbi Banza Tambo; John Numbi Banza Ntambo; Tambo Numbi

Data nașterii: 16.8.1962

Locul nașterii: Jadotville-Likasi-Kolwezi, RDC

Naționalitate: RDC

Adresă: 5, avenue Oranger, Kinshasa/Gombe, RDC

Sex: masculin

Din iulie 2018 până în iulie 2020, John Numbi a fost inspector general al forțelor armate congoleze (FARDC). Având în vedere rolul său, este răspunzător pentru încălcările drepturilor omului comise de FARDC între iulie 2018 și iulie 2020, cum ar fi actele de violență disproporționată comise împotriva minerilor ilegali în perioada iunie-iulie 2019 de către trupele FARDC aflate sub directa sa autoritate.

John Numbi a fost, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC.

Până la începutul anului 2021, John Numbi a avut o poziție influentă în cadrul FARDC, în special în Katanga, unde au fost raportate încălcări grave ale drepturilor omului comise de FARDC.

John Numbi este implicat în activități destabilizatoare în RDC, care vizează în special secesiunea provinciei Katanga.

Prin urmare, John Numbi reprezintă în continuare o amenințare pentru situația drepturilor omului în RDC și este răspunzător pentru susținerea instabilității în țară, în special în Katanga.

12.12.2016

5.

Evariste BOSHAB

alias Evariste Boshab Mabub Ma Bileng

Data nașterii: 12.1.1956

Locul nașterii: Tete Kalamba, RDC

Naționalitate: RDC

Pașaport diplomatic nr.: DP0000003 (valabil de la 21.12.2015 până la 20.12.2020)

Viza Schengen a expirat la data de 5.1.2017

Adresă: 3, avenue du Rail, Kinshasa/Gombe, RDC

Sex: masculin

În calitatea sa de viceprim-ministru și ministru de interne și al securității din decembrie 2014 până în decembrie 2016, Evariste Boshab a fost însărcinat în mod oficial cu serviciile de poliție și de securitate, precum și cu coordonarea activităților guvernatorilor de provincii. În această calitate, a fost responsabil de arestarea unor activiști și a unor membri ai opoziției, precum și de utilizarea disproporționată a forței, inclusiv în perioada septembrie 2016-decembrie 2016 ca reacție la demonstrațiile din Kinshasa, care a dus la rănirea sau uciderea unui număr ridicat de civili de către serviciile de securitate.

Evariste Boshab a fost, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC.

De asemenea, Evariste Boshab a jucat un rol în exploatarea și agravarea crizei din regiunea Kasai, unde își menține o poziție de influență, în special din martie 2019, când a devenit senator al regiunii Kasai.

29.5.2017

6.

Alex Kande MUPOMPA

alias Alexandre Kande Mupomba; Kande-Mupompa

Data nașterii: 23.9.1950

Locul nașterii: Kananga, RDC

Naționalitate: RDC și belgiană

Pașaport RDC nr.: OP0024910 (valabil de la 21.3.2016 până la 20.3.2021)

Adrese: Messidorlaan 217/25, 1180 Uccle, Belgia

1, avenue Bumba, Kinshasa/Ngaliema, RDC

Sex: masculin

În calitate de guvernator al provinciei Kasai Central până în octombrie 2017, Alex Kande Mupompa a fost responsabil de utilizarea disproporționată a forței, pentru actele de reprimare violentă și pentru execuțiile extrajudiciare comise de forțele de securitate și de Poliția Națională Congoleză (PNC) în provincia Kasai Central începând din august 2016, inclusiv pentru ucideri pe teritoriul Dibaya în februarie 2017.

Alex Kande Mupompa a fost, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC.

De asemenea, Alex Kande Mupompa a jucat un rol în exploatarea și agravarea crizei din regiunea Kasai, pentru care a fost reprezentant până în octombrie 2019 și în care își menține o poziție de influență, prin Congrès des alliés pour l’action au Congo (CAAC), care face parte din guvernul provinciei Kasai.

29.5.2017

7.

Éric RUHORIMBERE

alias Eric Ruhorimbere Ruhanga; «Tango Two»; «Tango Deux»

Data nașterii: 16.7.1969

Locul nașterii: Minembwe, RDC

Naționalitate: RDC

Carte de identitate militară nr.: 1-69-09-51400-64

Pașaport RDC nr.: OB0814241

Adresă: Mbujimayi, Kasai Province, RDC

Sex: masculin

În calitatea de comandant adjunct al celei de a 21-a regiuni militare în perioada septembrie 2014-iulie 2018, Éric Ruhorimbere a fost responsabil de utilizarea disproporționată a forței și pentru execuțiile extrajudiciare comise de către forțele armatei congoleze (FARDC), în special împotriva miliției Nsapu și împotriva femeilor și copiilor.

Éric Ruhorimbere a fost comandantul sectorului operațional Nord Equateur din iulie 2018 până în octombrie 2022. El se află la dispoziția Statului-Major al FARDC și este încă în activitate. Având în vedere rolul său în cadrul FARDC, este responsabil de încălcările recente ale drepturilor omului comise de FARDC.

Éric Ruhorimbere a fost, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC.

29.5.2017

10.

Ruvugayimikore PROTOGÈNE

alias Ruhinda; Gaby Ruhinda; Zorro Midende

Data nașterii: 1968 sau 1969

Sex: masculin

Funcția sau profesia: lider al Forțelor Democratice pentru Eliberarea Rwandei – Forces Combattantes Abacunguzi (FDLR-FOCA); lider al grupului Maccabé [anterior Commando de recherche et d’action en profondeur (CRAP)] din cadrul FDLR-FOCA

Ruvugayimikore Protogène este un lider din cadrul Forțelor Democratice pentru Eliberarea Rwandei – Forces Combattantes Abacunguzi (FDLR-FOCA), un grup armat neguvernamental care își desfășoară activitatea în estul RDC. Acesta conduce, în special, grupul Maccabé [cunoscut anterior sub denumirea Commando de recherche et d’action en profondeur (CRAP)] din cadrul FDLR-FOCA.

FDLR-FOCA, inclusiv grupul Maccabé, contribuie la conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea din RDC, în special prin acte de violență și abuzuri grave împotriva drepturilor omului, inclusiv atacuri asupra civililor, ucideri, violență împotriva copiilor, violuri și alte acte de violență sexuală.

Având în vedere poziția sa de conducere din cadrul FDLR-FOCA, Ruvugayimikore Protogène este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

8.12.2022

11.

Meddie NKALUBO

alias Mohammed Ali Nkalubo; Abul Jihad; Punny Boy

Data nașterii: 1987, 1991, 1992 sau 1993

Naționalitate: Uganda

Sex: masculin

Funcția sau profesia: lider de rang înalt al Forțelor Democratice Aliate

Meddie Nkalubo este un lider de rang înalt al Forțelor Democratice Aliate (FDA), un grup armat neguvernamental care își desfășoară activitatea în Uganda, Rwanda și estul RDC. Acesta a fost identificat drept având diverse responsabilități în cadrul FDA, inclusiv privind comunicarea și propaganda, recrutarea, fabricarea de arme și apropierea de ISIL (Da’esh). Meddie Nkalubo a fost, de asemenea, identificat drept principala persoană responsabilă de operațiunile externe ale FDA, însărcinată cu organizarea și supravegherea finanțării sale externe și cu coordonarea fluxului de fonduri ISIL (Da’esh) către FDA.

FDA contribuie la conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea din RDC (în special în provinciile Ituri și Kivu de Nord), în special prin violență și abuzuri grave împotriva drepturilor omului, inclusiv atacuri împotriva civililor, ucideri și răpiri.

Având în vedere poziția sa de conducere și diversele responsabilități în cadrul FDA, Meddie Nkalubo este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

8.12.2022

12.

Justin BITAKWIRA

alias Bihona-Hayi

Data nașterii: 5.12.1960

Locul nașterii: Lemera, RDC

Naționalitate: RDC

Sex: masculin

Funcția sau profesia: politician, fost ministru național și președinte al Alianței pentru Republică și Conștiință Națională

Justin Bitakwira este un politician congolez, fost ministru al guvernului și membru al partidului politic «Uniunea pentru Națiunea Congoleză».

În discursurile sale publice, a incitat în mod repetat la violență și a încurajat discriminarea și ostilitatea față de comunitatea Banyamulenge, care a fost vizată și atacată de grupuri armate.

Respectivele discursuri și relatări provocatoare contribuie la alimentarea conflictului și a violențelor în RDC, în special în regiunea Hauts-Plateaux caracterizată de conflicte intercomunitare.

Prin urmare, Justin Bitakwira este responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC, prin incitarea la violență.

8.12.2022

13.

Joseph Nganzo Olikwa TIPI

alias Colonel Tipi Ziro Ziro, Joseph Ngadjole, Joseph Nganzole Olikwa

Data nașterii: 10.11.1977

Locul nașterii: Bunia Fataki, RDC

Naționalitate: RDC

Sex: masculin

Gradul: colonel în cadrul FARDC

Funcția: comandant adjunct al Brigăzii a 12-a de reacție rapidă din Minembwe, fost comandant al batalionului 312 al celei de a 31-a Brigăzi principale de apărare

Carte de identitate militară: 1-77-96-32692-76

Joseph Nganzo Olikwa Tipi a fost comandant al batalionului 312 al celei de a 31-a Brigăzi principale de apărare a forțelor armate ale Republicii Democratice Congo (FARDC) până în ianuarie 2022.

Forțele batalionului 312 aflate sub comanda și responsabilitatea sa au comis atacuri asupra civililor și încălcări grave ale drepturilor omului, în special violuri ale femeilor între iunie și decembrie 2021.

Joseph Nganzo Olikwa Tipi rămâne un ofițer de rang înalt în cadrul FARDC, în calitatea de colonel și comandant adjunct al Brigăzii a 12-a de reacție rapidă din Minembwe (Kivu de Sud).

Având în vedere funcțiile sale, el este răspunzător pentru încălcările recente ale drepturilor omului comise de FARDC.

Prin urmare, Joseph Nganzo Olikwa Tipi este implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC.

8.12.2022

14.

Désiré LONDROMA NDJUKPA

alias Désiré Lokana Lokanza

Sex: masculin

Funcția sau profesia: ofițer de apărare în cadrul CODECO URDPC («responsabil cu apărarea»)

Désiré Londroma Ndjukpa este liderul Cooperativei pentru Dezvoltare din Congo/Uniunea Revoluționarilor pentru Apărarea Poporului Congolez (CODECO URDPC), identificat ca ofițer de apărare (însărcinat cu apărarea) și co-lider al aripii politice.

CODECO URDPC este un grup armat neguvernamental care își desfășoară activitatea în estul RDC și contribuie la conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea din RDC, în special prin violență și abuzuri grave împotriva drepturilor omului, inclusiv ucideri, violență sexuală și atacuri asupra civililor, precum atacuri asupra taberelor de persoane strămutate în interiorul țării în perioada cuprinsă între jumătatea lunii noiembrie 2021 și februarie 2022, vizând în special comunitatea Hema.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul CODECO URDPC, Londroma Ndjukpa este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

8.12.2022

15.

Willy NGOMA

alias Major Willy Ngoma

Sex: masculin

Funcția sau profesia: purtător de cuvânt al Mișcării 23 Martie/Armatei Revoluționare Congoleze (Mouvement du 23 mars/Armée révolutionnaire du Congo – M23/ARC)

Willy Ngoma deține funcția de conducere în calitatea de purtător de cuvânt al Mișcării 23 Martie/Armatei Revoluționare Congoleze (Mouvement du 23 mars/Armée révolutionnaire du Congo – M23/ARC), un grup armat neguvernamental care își desfășoară activitatea în estul RDC.

M23/ARC contribuie la conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea din RDC, în special prin violență și abuzuri grave împotriva drepturilor omului, inclusiv ucideri, atacuri și violență sexuală asupra civililor.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul M23/ARC, Willy Ngoma este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

8.12.2022

16.

William YAKUTUMBA

Data nașterii: 1970

Locul nașterii: Lunbondia, Kivu de Sud, RDC

Naționalitate: RDC

Sex: masculin

Funcția sau profesia: lider al Coalition Nationale du Peuple pour la Souverainité du Congo (CNPSC); fondator și lider al miliției Mai-Mai Yakutumba

William Yakutumba este secretarul general și comandantul Coalition Nationale du Peuple pour la Souverainité du Congo (CNPSC), o coaliție a așa-numitelor miliții Mai-Mai din provincia Kivu de Sud din RDC. El este fondatorul și liderul uneia dintre cele mai mari miliții ale respectivei coaliții, Mai-Mai Yakutumba.

Mai-Mai Yakutumba contribuie la conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea din RDC, în special prin violență și abuzuri grave împotriva drepturilor omului, inclusiv masacre asupra populației satelor, atacuri asupra civililor, violuri și alte acte de violență sexuală.

Mai-Mai Yakutumba controlează, de asemenea, minele de aur din estul RDC, împreună cu membrii CNPSC care controlează rutele miniere. Aceștia profită de pe urma exploatării ilegale a aurului și a comerțului cu aur. Mai-Mai Yakutumba utilizează profiturile obținute prin respectivul comerț pentru a-și finanța activitățile armate.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul CNPSC și al miliției Mai-Mai Yakutumba, William Yakutumba este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este de asemenea responsabil pentru susținerea și exploatarea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC, inclusiv prin exploatarea ilicită a resurselor naturale și comerțul ilicit cu acestea.

8.12.2022

17.

Alain François Viviane GOETZ

Data nașterii: 24.4.1965

Locul nașterii: Deurne, Anvers, Belgia

Naționalitate: belgiană

Sex: masculin

Alain Goetz este un om de afaceri, fost beneficiar efectiv și fost director al African Gold Refinery Ltd., înregistrată în Uganda. Este în continuare legat de African Gold Refinery Ltd în calitate de consilier și promotor.

Începând din 2016, African Gold Refinery Ltd. a primit, a achiziționat, a rafinat și a comercializat aur obținut ilicit, provenit din mine din RDC controlate de grupuri armate neguvernamentale, inclusiv de Mai-Mai Yakutumba și Raia Mutomboki, care sunt implicate în activități destabilizatoare în provincia Kivu de Sud.

De asemenea, Alain Goetz are în continuare interese legate de aur în regiune prin intermediul societății Aldabra, pe care o controlează.

Prin urmare, Alain Goetz exploatează conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea din RDC prin exploatarea ilicită a resurselor naturale și comerțul ilicit cu acestea.

8.12.2022

18.

Bernard Maheshe BYAMUNGU

alias Tiger One

Funcție/grad: general de brigadă în cadrul Mișcării 23 Martie/Armatei Revoluționare Congoleze (Mouvement du 23 mars/Armée révolutionnaire du Congo –M23/ARC), comandant adjunct al operațiilor

Data nașterii: 10.10.1974

Naționalitate: RDC

Sex: masculin

Bernard Byamungu deține o funcție de conducere în cadrul ramurii militare a Mișcării 23 Martie/Armatei Revoluționare Congoleze (Mouvement du 23 mars/Armée révolutionnaire du Congo –M23/ARC) în calitate de general de brigadă și comandant adjunct al operațiilor acestei grupări armate neguvernamentale ce își desfășoară acțiunile în estul RDC.

M23/ARC susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC și este responsabilă de abuzuri grave împotriva drepturilor omului în această țară, în special prin atacuri împotriva civililor și a forțelor armate congoleze (FARDC), ucideri, tortură, violuri și muncă forțată, cum ar fi o serie de asasinate ce au vizat civili în orașul Kisheshe la 29 noiembrie 2022.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul M23/ARC, Bernard Byamungu este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

28.7.2023

19.

Michel RUKUNDA

alias Makanika

Funcție/grad: comandant și lider militar al grupării armate Twirwaneho în Kivu de Sud

Data nașterii: 12.9.1974

Locul nașterii: Minembwe, Kivu de Sud, RDC

Naționalitate: RDC

Sex: masculin

Michel Rukunda este fost colonel al forțelor armate congoleze (FARDC) și comandantul și liderul militar al grupării armate neguvernamentale Twirwaneho ce își desfășoară acțiunile în Kivu de Sud, care susține că reprezintă comunitatea Banyamulenge.

Twirwaneho susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC și este responsabilă de abuzuri grave împotriva drepturilor omului în această țară, în special prin recrutarea voluntară sau forțată a copiilor pentru a participa activ la ostilități, atacuri împotriva civililor și a forțelor armate congoleze (FARDC) și ucideri, cum ar fi atacurile împotriva civililor din satul Mikenge din noiembrie 2021, în care au fost ucise cel puțin șase persoane.

În plus, Michel Rukunda a fost direct implicat în instruirea militară a recruților și în utilizarea copiilor, inclusiv ca escorte înarmate.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul Twirwaneho și implicarea sa directă în instruirea și utilizarea copiilor, Michel Rukunda este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

28.7.2023

20.

Charles SEMATAMA

alias Sebanyana

Funcție/grad: comandant, lider militar adjunct al Twirwaneho

Data nașterii: 1975

Locul nașterii: satul Kalunyo, în jurul localității Kamombo, Kivu de Sud, RDC

Naționalitate: RDC

Sex: masculin

Charles Sematama este fost ofițer al forțelor armate congoleze (FARDC) și deține funcția de comandant și lider militar adjunct al grupării armate neguvernamentale Twirwaneho ce își desfășoară acțiunile în Kivu de Sud, care susține că reprezintă comunitatea Banyamulenge.

Twirwaneho susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC și este responsabilă de abuzuri grave împotriva drepturilor omului în această țară, în special prin recrutarea voluntară sau forțată a copiilor pentru a participa activ la ostilități, atacuri împotriva civililor și a forțelor armate congoleze (FARDC) și ucideri, cum ar fi atacurile împotriva civililor din satul Mikenge din noiembrie 2021, în care au fost ucise cel puțin șase persoane.

În plus, Charles Sematama a fost direct implicat în sesiuni de propagandă, precum și în recrutarea forțată și utilizarea copiilor, inclusiv ca escorte înarmate.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul Twirwaneho și implicarea sa directă în recrutarea forțată și utilizarea copiilor, Charles Sematama este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

28.7.2023

21.

Ahmad Mahmood HASSAN

alias Ahmad Mahamood Hassan, Ahmad Mahmoud Hassan, Jundi, Abwakasi, Abuwakas, Murabu, Marabou sau Mwarabu

Funcție/grad: lider de rang înalt al FDA

Data nașterii: aproximativ 1993

Naționalitate: tanzaniană

Sex: masculin

Ahmad Mahmood Hassan este un lider de rang înalt al Forțelor Democratice Aliate (FDA), o grupare armată neguvernamentală ce își desfășoară acțiunile în Uganda și în estul RDC. A fost identificat ca deținând responsabilități-cheie în cadrul FDA, inclusiv comanda unei tabere, instruirea recruților, fabricarea de bombe, comunicarea online și apropierea de ISIL (Da’esh).

FDA susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC (în special în provinciile Ituri și Kivu de Nord) și este responsabilă de abuzuri grave împotriva drepturilor omului în această țară, în special prin atacuri împotriva civililor, ucideri și răpiri, cum ar fi atacurile din martie 2023 din sudul și sud-estul teritoriului Beni, în care au fost uciși peste 80 de civili și au fost răpite peste 20 de alte persoane.

În plus, Ahmad Mahmood Hassan a fost direct implicat în planificarea și conducerea atacurilor FDA, inclusiv un bombardament în orășelul Kasindi (teritoriul Beni) la 15 ianuarie 2023 și un atac cu bombă la Goma la 7 aprilie 2022, soldat cu moartea a șase persoane și rănirea altor 16 persoane.

Având în vedere poziția sa de conducere de rang înalt în cadrul FDA și implicarea sa directă în planificarea și conducerea atacurilor FDA, Ahmad Mahmood Hassan este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

28.7.2023

22.

Janvier Karairi («Karahiri») BUINGO

Funcție/grad: general, șef al APCLS

Data nașterii: aproximativ 1962

Naționalitate: congoleză presupusă (RDC)

Sex: masculin

Janvier Karairi deține poziția de conducere de general și șef al Alliance des patriotes pour un Congo libre et souverain (APCLS), o grupare armată neguvernamentală care își desfășoară acțiunile în nord-estul RDC și care este implicată în coaliția de grupări armate «Alliance des résistants de la patrie» (ARP) împotriva Mișcării 23 Martie/Armatei Revoluționare Congoleze (Mouvement du 23 mars/Armée révolutionnaire du Congo – M23/ARC).

APCLS susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC și este responsabilă de abuzuri grave împotriva drepturilor omului în această țară, în special prin participarea la operațiile coaliției de grupări armate ARP, cum ar fi în Kitshanga și Rubaya în ianuarie și la sfârșitul lunii februarie 2023, de ucideri de civili și atacuri împotriva civililor, în special împotriva Tutsi din Congo, precum și de încălcări grave comise împotriva copiilor, cum ar fi violuri și alte forme de violență sexuală și răpiri.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul APCLS, Janvier Karairi este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

28.7.2023

23.

Justin Maki GESI

alias Le petit loup de la montagne

Funcție/grad: comandant al CODECO/Alliance pour le Développement du Congo (CODECO/ALC).

Data nașterii: necunoscută

Naționalitate: presupus congoleză (RDC)

Sex: masculin

Justin Maki Gesi deține o poziție de conducere în calitate de comandant al ALC/CODECO, o grupare armată neguvernamentală care își desfășoară acțiunile în nord-estul RDC (în special Ituri).

ALC/CODECO susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC și este responsabilă de abuzuri grave împotriva drepturilor omului în această țară, în special prin utilizarea copiilor drept combatanți, răpiri, ucideri de civili și atacuri împotriva civililor, cum ar fi atacul asupra satelor Nyamamba și Mbogi din 13 ianuarie 2023, în urma cărora au fost găsite peste 40 de victime.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul CODECO/ALC, Justin Maki Gesi este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

28.7.2023

24.

Apollinaire HAKIZIMANA

alias le poète, Adonia

Funcție/grad: general-locotenent în cadrul FDLR/comisar al apărării

Data nașterii: 1964

Naționalitate: Rwanda

Sex: masculin

Apollinaire Hakizimana este un lider militar al «Forces démocratiques de libération du Rwanda Forces combattantes abacunguzi» (FDLR-FOCA), în calitate de general și comisar al apărării al acestei grupări armate neguvernamentale ce își desfășoară acțiunile în estul RDC.

FDLR-FOCA susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC și este responsabilă de abuzuri grave împotriva drepturilor omului în această țară, în special prin recrutarea și instruirea combatanților, ucideri de civili, precum și de încălcări grave comise împotriva copiilor, cum ar fi violuri și alte acte de violență sexuală și răpiri.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul FDLR-FOCA, Apollinaire Hakizimana este, prin urmare, implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului sau abuzuri grave împotriva drepturilor omului în RDC. El este, de asemenea, responsabil de susținerea conflictului armat, a instabilității și a insecurității în RDC.

28.7.2023

25.

Simon (Salomon) TOKOLONGA

Funcție/grad: colonel, comandant al regimentului 3411 al FARDC

Data nașterii: 17.4.1972

Locul nașterii: Kishandja (Kivu de Nord)

Naționalitate: RDC

Sex: masculin

Colonelul Simon Tokolonga deține o poziție de conducere în cadrul forțelor armate congoleze (FARDC) în calitate de șef al regimentului 3411 al FARDC.

Colonelul Tokolonga a participat la o reuniune la Pinga, la 8 și 9 mai 2022, în cadrul căreia grupări armate locale, cum ar fi Nduma défense du Congo-Rénové (NDC-R) și Alliance des patriotes pour un Congo libre et souverain (APCLS), s-au reunit și au format o coaliție pentru a rezista împotriva Mișcării 23 Martie/Armatei Revoluționare Congoleze (Mouvement du 23 mars/Armée révolutionnaire du Congo – M23/ARC) (coaliția «Alliance des résistants de la patrie» – ARP). Prezența colonelului Tokolonga a dezvăluit cooperarea unor membri ai FARDC cu această coaliție.

În plus, membri ai regimentului 3411 al FARDC au furnizat arme și muniții grupărilor armate care își desfășoară acțiunile în RDC, incluzând furnizarea a mai mult de o duzină de cutii de muniție pentru luptătorii FDLR («Forces démocratiques de libération du Rwanda») din Kazaroho în iulie 2022. Conform relatărilor, colonelul Tokolonga ar fi coordonat mai multe livrări de arme către grupările armate care acționează împotriva M23/ARC.

Grupările armate neguvernamentale care fac parte din coaliția ARP, inclusiv NDC-R, APCLS și FDLR, susțin conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC și sunt responsabile de abuzuri grave împotriva drepturilor omului în această țară, în special prin recrutarea și instruirea combatanților, participarea la operațiile împotriva M23/ARC, atacuri împotriva civililor, ucideri, precum și de încălcări grave comise împotriva copiilor, cum ar fi violuri și alte forme de violență sexuală și răpiri.

Având în vedere poziția sa de conducere în cadrul regimentului 3411 al FARDC și rolul său de coordonare în furnizarea de arme, Simon Tokolonga este, prin urmare, responsabil de furnizarea de sprijin grupărilor armate care susțin conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC, inclusiv prin livrarea de arme și muniții către acestea.

28.7.2023

26.

Jean Pierre NIRAGIRE

alias Jean-Pierre, Gasasira

Funcție/grad: căpitan; comandant al unității de forțe speciale din cadrul forțelor de apărare ruandeze (RDF) active în Kivu de Nord

Naționalitate: Rwanda

Sex: masculin

Căpitanul Jean-Pierre Niragire deține funcția de comandant al forțelor speciale din cadrul forțelor de apărare ruandeze (RDF) desfășurate în regiunea Kivu de Nord din RDC începând din mai 2022.

Obiectivul acțiunilor militare ale RDF pe teritoriul RDC a fost de a oferi întăriri Mișcării 23 Martie/Armatei Revoluționare Congoleze (Mouvement du 23 mars/Armée révolutionnaire du Congo – M23/ARC), o grupare armată neguvernamentală ce își desfășoară acțiunile în estul RDC, în special prin furnizarea de trupe și materiale către aceasta.

M23/ARC susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC și este responsabilă de abuzuri grave împotriva drepturilor omului în această țară, în special prin atacuri împotriva civililor și a forțelor armate congoleze (FARDC), ucideri, tortură, violuri și muncă forțată, cum ar fi o serie de asasinate ce au vizat civili în orașul Kisheshe la 29 noiembrie 2022.

În calitate de comandant al forțelor speciale din cadrul RDF desfășurate în regiunea Kivu de Nord, Jean Pierre Niragire este, prin urmare, responsabil de furnizarea de sprijin grupării armate M23/ARC, care susține conflictul armat, instabilitatea și insecuritatea în RDC, în special prin furnizarea de trupe și materiale către aceasta.

28.7.2023

B.   Entități

”.

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/2771/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top