Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32023R2057

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2057 al Comisiei din 26 septembrie 2023 de modificare a anexelor VII și VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 în ceea ce privește aprobarea sau retragerea statutului de indemn de boală al anumitor state membre sau zone ale acestora cu privire la anumite boli listate și aprobarea programelor de eradicare pentru anumite boli listate (Text cu relevanță pentru SEE)

    C/2023/6398

    JO L 238, 27.9.2023, p. 94–96 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/2057/oj

    27.9.2023   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 238/94


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/2057 AL COMISIEI

    din 26 septembrie 2023

    de modificare a anexelor VII și VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 în ceea ce privește aprobarea sau retragerea statutului de indemn de boală al anumitor state membre sau zone ale acestora cu privire la anumite boli listate și aprobarea programelor de eradicare pentru anumite boli listate

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”) (1), în special articolul 31 alineatul (3) și articolul 36 alineatul (4),

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește norme specifice bolilor pentru bolile listate în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) și prevede modul în care aceste norme trebuie aplicate diferitelor categorii de boli listate. Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că statele membre trebuie să instituie programe obligatorii de eradicare pentru bolile listate menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (b) și programe opționale de eradicare pentru bolile listate menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (c), precum și că aceste programe trebuie să fie aprobate de către Comisie. Regulamentul respectiv prevede, de asemenea, aprobarea sau retragerea de către Comisie a statutului de indemn de boală al statelor membre sau al zonelor ori compartimentelor acestora în ceea ce privește anumite boli listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (b) și (c).

    (2)

    Regulamentul delegat (UE) 2020/689 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) 2016/429 și stabilește criteriile pentru acordarea, menținerea, suspendarea și retragerea statutului de indemn de boală pentru statele membre sau zonele ori compartimentele acestora, precum și cerințele pentru aprobarea programelor obligatorii sau opționale de eradicare pentru statele membre sau pentru zonele ori compartimentele acestora.

    (3)

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 al Comisiei (3) stabilește normele de punere în aplicare care reglementează, în ceea ce privește bolile animalelor listate menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/429, statutul de indemn de boală și statutul de nevaccinare al anumitor state membre sau zone ori compartimente ale acestora, precum și aprobarea programelor de eradicare a bolilor listate respective. Mai precis, regulamentul menționat listează în anexele sale statele membre sau zonele ori compartimentele acestora cu statut de indemn de boală și listează, de asemenea, programele obligatorii sau opționale de eradicare existente aprobate. Situația epidemiologică în schimbare a anumitor boli face necesară modificarea anumitor anexe la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 pentru a include în listă noi state membre sau zone ale acestora indemne de boală și pentru a aproba anumite programe de eradicare obligatorii sau opționale prezentate Comisiei.

    (4)

    Pentru BVD, Germania a transmis Comisiei informații care demonstrează că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea statutului de indemn de BVD prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/689 pe întregul teritoriul landului Bavaria, în cea mai mare parte a teritoriului landului Saxonia Inferioară, cu excepția regiunilor Cuxhaven, Göttingen, Northeim, Oldenburg și Stade, în cea mai mare parte a teritoriului landului Renania de Nord-Westfalia, cu excepția regiunilor Borken, Gütersloh, Höxter, Kleve și Paderborn, și în cea mai mare parte a teritoriului landului Schleswig-Holstein, cu excepția regiunii Rendsburg-Eckernförde. În urma evaluării de către Comisie, s-a demonstrat că cererile respective respectă criteriile prevăzute în partea II capitolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2020/689 pentru aprobarea statutului de indemn de BVD. Prin urmare, zonele respective trebuie incluse în lista din partea I a anexei VII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 ca având statutul de indemne de BVD.

    (5)

    În ceea ce privește infecția cu virusul bolii limbii albastre, Luxemburgul a prezentat Comisiei informații care demonstrează că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea statutului de indemn de infecția cu virusul bolii limbii albastre pentru întregul teritoriul Luxemburgului. În urma evaluării de către Comisie, s-a demonstrat că cererea respectă criteriile prevăzute în partea II capitolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2020/689 pentru aprobarea statutului de indemn de infecția cu virusul bolii limbii albastre. Prin urmare, Luxemburgul trebuie inclus în lista din partea I a anexei VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 ca având statutul de indemn de infecția cu virusul bolii limbii albastre.

    (6)

    Prin urmare, anexele VII și VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 trebuie modificate în consecință.

    (7)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexele VII și VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 26 septembrie 2023.

    Pentru Comisie

    Președinta

    Ursula VON DER LEYEN


    (1)   JO L 84, 31.3.2016, p. 1.

    (2)  Regulamentul delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele privind supravegherea, programele de eradicare și statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate și emergente (JO L 174, 3.6.2020, p. 211).

    (3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 al Comisiei din 15 aprilie 2021 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește aprobarea statutului de indemn de boală și a statutului de nevaccinare al anumitor state membre sau zone ori compartimente ale acestora cu privire la anumite boli listate și la aprobarea programelor de eradicare a bolilor listate respective (JO L 131, 16.4.2021, p. 78).


    ANEXĂ

    Anexele VII și VIII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/620 se modifică după cum urmează:

    1.

    anexa VII se modifică după cum urmează:

    (a)

    în partea I, rubrica referitoare la Germania se înlocuiește cu următorul text:

    Stat membru

    Teritoriul

    „Germania

    Bundesland Baden-Württemberg

    Bundesland Bayern

    Bundesland Brandenburg

    Bundesland Bremen

    Bundesland Hamburg

    Bundesland Hessen

    Bundesland Mecklenburg-Vorpommern

    Bundesland Niedersachsen, cu excepția Landkreis Cuxhaven, Göttingen, Northeim, Oldenburg, Stade

    Bundesland Nordrhein-Westfalen, cu excepția Kreis Borken, Gütersloh, Höxter, Kleve, Paderborn

    Bundesland Schleswig-Holstein, cu excepția Kreis Rendsburg-Eckernförde

    Bundesland Rheinland-Pfalz

    Bundesland Saarland

    Bundesland Sachsen

    Bundesland Sachsen-Anhalt

    Bundesland Thüringen”;

    (b)

    în partea II, rubrica referitoare la Germania se înlocuiește cu următorul text:

    Stat membru

    Teritoriul

    Data aprobării inițiale menționate la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689

    „Germania

    Bundesland Berlin

    Bundesland Niedersachsen:

    Landkreis Cuxhaven, Göttingen, Northeim, Oldenburg, Stade

    Bundesland Nordrhein-Westfalen:

    Kreis Borken, Gütersloh, Höxter, Kleve, Paderborn

    Bundesland Schleswig-Holstein:

    Kreis Rendsburg-Eckernförde

    21 februarie 2022”;

    2.

    în anexa VIII partea I, următoarea rubrică, referitoare la Luxemburg, se inserează între rubrica referitoare la Lituania și cea referitoare la Ungaria:

    Stat membru

    Teritoriul

    „Luxemburg

    Întregul teritoriu”.


    Top