Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32023R0890

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/890 al Consiliului din 28 aprilie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria

    ST/8178/2023/INIT

    JO L 114, 2.5.2023, p. 13–14 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/890/oj

    2.5.2023   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 114/13


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/890 AL CONSILIULUI

    din 28 aprilie 2023

    privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) nr. 36/2012 al Consiliului din 18 ianuarie 2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 442/2011 (1), în special articolul 32,

    având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

    întrucât:

    (1)

    La 18 ianuarie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 36/2012.

    (2)

    Ca urmare a hotărârii Tribunalului în cauza T-426/21, ar trebui să fie eliminată o rubrică de pe lista persoanelor fizice și juridice, entităților sau organismelor prevăzută în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012.

    (3)

    Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 36/2012 ar trebui să fie modificat în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 28 aprilie 2023.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    J. ROSWALL


    (1)  JO L 16, 19.1.2012, p. 1.


    ANEXĂ

    De pe lista prevăzută în secțiunea A („Persoane”) din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012 se elimină următoarea rubrică:

    „36.

    Nizar AL-ASSAD”.


    Top