Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32022R0592

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/592 al Consiliului din 11 aprilie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 359/2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Iran

    ST/6861/2022/INIT

    JO L 114, 12.4.2022, p. 37–43 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2022/592/oj

    12.4.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 114/37


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/592 AL CONSILIULUI

    din 11 aprilie 2022

    privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 359/2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Iran

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) nr. 359/2011 al Consiliului din 12 aprilie 2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Iran (1), în special articolul 12 alineatul (1),

    având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

    întrucât:

    (1)

    La 12 aprilie 2011, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 359/2011.

    (2)

    Pe baza reexaminării Deciziei 2011/235/PESC a Consiliului (2), Consiliul a decis că măsurile restrictive prevăzute în respectiva decizie ar trebui reînnoite până la 13 aprilie 2023.

    (3)

    Trei persoane desemnate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 359/2011 au decedat și rubricile aferente acestora ar trebui să fie eliminate din anexa respectivă. Consiliul a ajuns, de asemenea, la concluzia că rubricile referitoare la 25 de persoane incluse în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 359/2011 ar trebui actualizate.

    (4)

    Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 359/2011 ar trebui să fie modificată în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 359/2011 se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Luxemburg, 11 aprilie 2022.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    J. BORRELL FONTELLES


    (1)  JO L 100, 14.4.2011, p. 1.

    (2)  Decizia 2011/235/PESC a Consiliului din 12 aprilie 2011 privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Iran (JO L 100, 14.4.2011, p. 51).


    ANEXĂ

    Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 359/2011 [„Lista persoanelor, entităților și organismelor menționate la articolul 2 alineatul (1)”] se modifică după cum urmează:

    1.

    Rubricile 27 (referitoare la ZARGAR Ahmad), 38 (referitoare la General-maior doctor FIRUZABADI Seyyed Hasan) și 41 (referitoare la HEJAZI Mohammad) din lista intitulată „Persoane” se elimină.

    2.

    Rubricile referitoare la următoarele 25 de persoane se înlocuiesc cu următorul text:

    Persoane

     

    Nume

    Informații de identificare

    Motive

    Data includerii pe listă

    „1.

    AHMADI-MOQADDAM Esmail

    Locul nașterii: Teheran (Iran)

    Data nașterii: 1961

    Sexul: masculin

    Director al Universității și al Institutului Național Superior de Cercetare în Domeniul Apărării începând cu 20 septembrie 2021. Fost consilier principal pe probleme de securitate al șefului Statului-Major General al Forțelor Armate. Șeful Poliției Naționale a Iranului din 2005 până la începutul lui 2015. De asemenea, șeful Poliției informatice iraniene (care figurează pe listele UE) din ianuarie 2011 până la începutul lui 2015. Forțele aflate sub comanda acestuia au condus atacuri violente asupra protestatarilor pașnici și un atac nocturn violent asupra internatelor Universității din Teheran la 15 iunie 2009. Fost director al Centrului iranian de sprijinire a poporului yemenit.

    12.4.2011

    20.

    MOGHISSEH, Mohammad (alias NASSERIAN)

    Sexul: masculin

    Judecător la Curtea Supremă din noiembrie 2020. Fost șef al Tribunalului Revoluționar din Teheran, secția 28. Considerat, de asemenea, responsabil de condamnările membrilor comunității Baha'i. S-a ocupat de cazuri postelectorale. A emis condamnări la perioade lungi de detenție în cursul unor procese neechitabile în care erau implicați activiști sociali și politici și jurnaliști, precum și mai multe sentințe de condamnare la moarte ale unor protestatari și activiști sociali și politici.

    12.4.2011

    21.

    MOHSENI-EJEI Gholam-Hossein

    Locul nașterii: Ejiyeh (Iran)

    Data nașterii: circa 1956

    Sexul: masculin

    Șef al Curții de Justiție din iulie 2021. Membru al Consiliului Oportunităților. Procuror general al Iranului din septembrie 2009 până în 2014. Fost șef adjunct al Procuraturii (2014-iulie 2021) și purtător de cuvânt al Procuraturii (2010-2019). Ministru al informațiilor din 2005 până în 2009. În timp ce ocupa postul de ministru al informațiilor, pe parcursul alegerilor din 2009, agenți de informații aflați sub comanda sa au fost responsabili de reținerea și torturarea și obținerea de mărturii false sub presiune din partea a sute de activiști, jurnaliști, disidenți și politicieni reformiști. Mai mult, personalități politice au fost obligate să facă mărturii false în cursul unor interogatorii insuportabile care au inclus torturi, abuzuri, șantaj și amenințarea membrilor familiei.

    12.4.2011

    22.

    MORTAZAVI Said (alias MORTAZAVI Saeed)

    Locul nașterii: Meybod, Yazd (Iran)

    Data nașterii: 1967

    Sexul: masculin

    Șef al sistemului de protecție socială din 2011 până în 2013. Procurorul general al Teheranului până în august 2009. În calitate de procuror general al Teheranului, a emis un ordin general utilizat pentru reținerea a sute de activiști, jurnaliști și studenți. În ianuarie 2010, o anchetă parlamentară l-a desemnat direct răspunzător pentru reținerea a trei prizonieri care au decedat ulterior în detenție. A fost suspendat din funcție în august 2010, după o anchetă a Procuraturii iraniene privind rolul său în decesul celor trei persoane reținute la ordinul său, în urma alegerilor.

    În noiembrie 2014, rolul său în moartea deținuților a fost recunoscut oficial de autoritățile iraniene. A fost achitat de o instanță iraniană la 19 august 2015 pentru acuzațiile legate de torturarea și uciderea a trei tineri, în 2009, la centrul de detenție din Kahrizak. Condamnat la închisoare în 2017 și eliberat în septembrie 2019. În august 2021, Curtea Supremă a Iranului a pronunțat o hotărâre în sprijinul deplin al lui Said Mortazavi, anulând pedeapsa sa anterioară de doi ani de închisoare.

    12.4.2011

    25.

    SALAVATI Abdolghassem

    Sexul: masculin

    Judecător la Tribunalul special pentru infracțiuni financiare, secția 4, din 2019. Fost șef al Tribunalului Revoluționar din Teheran, secția 15. Judecător de instrucție la Tribunalul din Teheran. Responsabil de cazurile postelectorale, a prezidat «procesele-simulacru» din vara anului 2009, a condamnat la moarte doi monarhiști care au apărut în procesele-simulacru. A condamnat la perioade de detenție lungi peste o sută de prizonieri politici, activiști ai drepturilor omului și demonstranți.

    În 2018, a reieșit, în urma unor rapoarte, că acesta a continuat să pronunțe sentințe asemănătoare fără a respecta în mod corespunzător procedurile corecte de audiere.

    12.4.2011

    28.

    YASAGHI Ali-Akbar

    Sexul: masculin

    Judecător la Curtea Supremă, șef al secției 13. Director general adjunct al Fundației Setad-e Dieh. Judecător-șef, Tribunalul Revoluționar din Mashhad (2001-2011). Sub jurisdicția sa, procesele s-au desfășurat sumar și în sesiuni închise, fără a se ține seama de drepturile fundamentale ale acuzatului. Întrucât hotărârile privind executarea au fost emise în masă (până la 550 între vara lui 2009 și vara lui 2011), sentințele de condamnare la moarte au fost pronunțate fără a se respecta în mod corespunzător procedurile corecte de audiere.

    12.4.2011

    30.

    ESMAILI Gholam-Hossein (alias ESMAILI Gholam Hossein)

    Sexul: masculin

    Șef de cabinet al președintelui iranian Raisi din august 2021. Purtător de cuvânt al Procuraturii din aprilie 2019 până în iulie 2021. Fost președinte al Procuraturii Teheranului. Fost șef al Organizației Închisorilor din Iran. În această calitate, a fost complice la detenția în masă a protestatarilor politici și a acoperit abuzurile din sistemul de detenție.

    12.4.2011

    33.

    ABBASZADEH-MESHKINI Mahmoud

    Sexul: masculin

    Membru al Parlamentului (din februarie 2020) și președinte al Comisiei parlamentare pentru securitate națională și afaceri externe. Fost consilier în cadrul Consiliului Superior pentru Drepturile Omului al Iranului (până în 2019). Fost secretar al Consiliului Superior pentru Drepturile Omului. Fost guvernator al provinciei Ilam. Fost director politic al Ministerului Internelor. În calitate de șef al Comitetului articolului 10 instituit prin Legea privind activitățile partidelor și grupurilor politice, a fost responsabil cu autorizarea demonstrațiilor și a altor evenimente publice, precum și cu înregistrarea partidelor politice.

    În 2010, a suspendat activitățile a două partide politice reformiste având legături cu Mousavi – Frontul de participare al Iranului islamic și Organizația mujahedină a revoluției islamice. Începând din 2009, a interzis în mod constant și continuu toate adunările cu caracter neguvernamental, refuzând prin urmare respectarea dreptului constituțional de a protesta și provocând arestarea a numeroși demonstranți pașnici și nerespectarea libertății de întrunire.

    De asemenea, în 2009, nu a permis opoziției să organizeze o ceremonie de comemorare a persoanelor ucise în protestele împotriva alegerilor prezidențiale.

    10.10.2011

    35.

    AKHARIAN Hassan

    Sexul: masculin

    Șeful unității 5 și responsabil de celule de izolare în închisoarea Rajaee Shahr de pe lista UE din 2015; fost șef al secției 1 a închisorii din Rajaee Shahr, Karadj, până în iulie 2010. Mai mulți foști deținuți au denunțat utilizarea torturii și ordinele date de acesta de a nu permite deținuților să primească asistență medicală. Potrivit unei transcrieri a declarației unui presupus deținut din închisoarea Rajaee Shahr, toți gardienii l-au supus unor bătăi grave, Akharian fiind în deplină cunoștință de cauză. De asemenea, sub conducerea lui Akharian s-a raportat cel puțin un caz de rele tratamente și decesul unui deținut, Mohsen Beikvand. Beikvand a decedat în septembrie 2010. Alți prizonieri susțin în mod credibil că acesta a fost ucis pe baza instrucțiunilor lui Hassan Akharian.

    10.10.2011

    36.

    AVAEE Seyyed Ali-Reza (alias: AVAEE Seyyed Alireza, AVAIE Alireza)

    Locul nașterii: Dezful (Iran)

    Data nașterii: 20.5.1956

    Sexul: masculin

    Ministrul Justiției până la 25 august 2021. Fost director al biroului de anchete speciale. Adjunct al ministrului internelor și șef al registrului public până în iulie 2016. Consultant al Tribunalului Disciplinar pentru Judecători în aprilie 2014. Fost președinte al Procuraturii Teheranului. În această calitate, a fost responsabil de încălcarea drepturilor omului, arestări arbitrare, refuzul respectării drepturilor prizonierilor și un număr ridicat de execuții.

    10.10.2011

    46.

    KAMALIAN Behrouz (alias: Hackers Brain, Behrooz_Ice)

    Locul nașterii: Teheran (Iran)

    Data nașterii: 1983

    Sexul: masculin

    Șeful grupului informatic «Ashiyaneh», care are legături cu regimul iranian. «Ashiyaneh» Digital Security, fondat de Behrouz Kamalian, este responsabil pentru atacuri cibernetice intensive atât împotriva opozanților și a reformiștilor interni, cât și împotriva instituțiilor internaționale. Activitățile organizației Ashiyaneh a lui Kamalian au sprijinit reprimarea de către guvern a opoziției, care a implicat numeroase încălcări grave ale drepturilor omului în 2009. Atât Kamalian, cât și grupul informatic «Ashiyaneh» și-au continuat activitatea cel puțin până în decembrie 2021.

    10.10.2011

    47.

    KHALILOLLAHI Moussa (alias: KHALILOLLAHI Mousa, ELAHI Mousa Khalil)

    Locul nașterii: Tabriz (Iran)

    Data nașterii: 1963

    Sexul: masculin

    Președintele Curții Supreme al provinciei Azerbaidjan de Est. Fost procuror al Tabrizului, din 2010 până în 2019. A fost implicat în cazul lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani și este complice la încălcări grave ale dreptului la respectarea garanțiilor procedurale.

    10.10.2011

    53.

    TALA Hossein (alias TALA Hosseyn)

    Locul nașterii: Teheran (Iran)

    Data nașterii: 1969

    Sexul: masculin

    Primar al orașului Eslamshahr până în 2020. Fost membru al parlamentului iranian. Fost guvernator general («Farmandar») al provinciei Teheran până în septembrie 2010, a fost responsabil pentru intervenția forțelor de poliție și, prin urmare, pentru reprimarea demonstrațiilor. În decembrie 2010, a fost premiat pentru rolul său în represiunea postelectorală.

    10.10.2011

    55.

    ZEBHI Hossein

    Sexul: masculin

    Prim consilier-adjunct al Procuraturii și judecător la Curtea Supremă (șeful secției 41 a Curții Supreme, care se ocupă în special de infracțiuni de securitate și droguri). Adjunct al Procurorului general al Iranului (2007-2015). În acest rol, a fost responsabil de proceduri judiciare deschise în urma protestelor postelectorale din 2009, care au fost desfășurate cu încălcarea drepturilor omului. De asemenea, în acest rol, a tolerat pedepse excesive pentru infracțiuni legate de droguri.

    10.10.2011

    56.

    BAHRAMI Mohammad-Kazem

    Sexul: masculin

    Șef al instanței de contencios administrativ până în aprilie 2021. În 2009, a fost complice la represiunea împotriva demonstranților pașnici în calitatea sa de șef al ramurii judiciare a forțelor armate.

    10.10.2011

    60.

    Doctor HOSSEINI Mohammad (alias: Doctor HOSSEYNI Seyyed Mohammad; Seyed, Sayyed și Sayyid)

    Locul nașterii: Rafsanjan, Kerman (Iran)

    Data nașterii: 23.7.1961

    Sexul: masculin

    Vicepreședinte pentru afaceri parlamentare în mandatul președintelui Raisi din august 2021. Fost consilier al președintelui Mahmoud Ahmadinejad și purtător de cuvânt al YEKTA, o grupare politică radicală. Ministrul Culturii și Orientării Islamice (2009-2013). Fost membru al IRGC, a fost complice la represiunea împotriva jurnaliștilor.

    10.10.2011

    62.

    ZARGHAMI Ezzatollah

    Locul nașterii: Dezful (Iran)

    Data nașterii: 22.7.1959

    Sexul: masculin

    Ministru al culturii, meșteșugurilor și turismului începând cu 25 august 2021. Membru al Consiliului suprem privind spațiul cibernetic și al Consiliului privind revoluția culturală începând cu 2014. Fostul șef al Societății de Radiodifuziune și Televiziune a Republicii Iran (IRIB) până în noiembrie 2014. În timpul mandatului său la IRIB, a răspuns de toate deciziile privind programarea. IRIB a difuzat mărturisiri făcute sub presiune ale unor deținuți, precum și o serie de «procese-simulacru» în august 2009 și în decembrie 2011. Acestea constituie o încălcare clară a dispozițiilor internaționale privind un proces echitabil și dreptul la respectarea garanțiilor procedurale.

    23.3.2012

    64.

    KAZEMI Toraj

    Sexul: masculin

    Șef al Departamentului teritoriului lărgit al Teheranului al Poliției Informatice, entitate înscrisă pe lista UE, până în iunie 2020. În această calitate, a anunțat o campanie de recrutare de hackeri guvernamentali în scopul de a îmbunătăți controlul asupra informațiilor de pe internet și de a submina site-urile «periculoase».

    23.3.2012

    65.

    LARIJANI Sadeq

    Locul nașterii: Najaf (Iraq)

    Data nașterii: 1960 sau august 1961

    Sexul: masculin

    Șef al Consiliului Oportunităților din 29 decembrie 2018. Fost membru al Consiliului de supraveghere (până în septembrie 2021). Fost șef al Procuraturii (2009-2019). În această calitate, îi revine sarcina de a aproba orice pedeapsă în temeiul qisas (retribuție), al hodoud (crime împotriva lui Dumnezeu) și al ta’zirat (crime împotriva statului) și de a semna aceste pedepse. Printre acestea se numără sentințe prin care s-a dispus pedeapsa cu moartea, flagelări și amputări. În acest context, a semnat personal numeroase sentințe constând în pedeapsa cu moartea, încălcând astfel standardele internaționale, inclusiv lapidări, execuții prin spânzurare, execuții ale unor minori, precum și execuții publice, cum ar fi cele în cazul cărora deținuții au fost spânzurați de poduri în fața unor mulțimi de mii de oameni. Prin urmare, a contribuit la un număr ridicat de execuții. A permis, de asemenea, sentințe constând în pedepse corporale, precum amputări și picurarea de acid în ochii condamnatului. De la preluarea funcției de către Sadeq Larijani, numărul arestărilor arbitrare ale deținuților politici, ale apărătorilor drepturilor omului și ale membrilor minorităților a crescut în mod semnificativ. Sadeq Larijani este de asemenea responsabil de eșecurile sistematice din procesele judiciare iraniene de a respecta dreptul la un proces echitabil.

    23.3.2012

    69.

    MORTAZAVI Seyyed Solat

    Locul nașterii: Farsan, Tchar Mahal-o-Bakhtiari (Sud) – (Iran)

    Data nașterii: 1967

    Sexul: masculin

    Din 5 septembrie 2021, vicepreședinte pentru afaceri executive al Iranului și șef al Biroului prezidențial. Șef al filialei imobiliare a Fundației Mostazafan, care a fost condusă direct de Liderul Suprem Khamenei, din 16 septembrie 2019 până în septembrie 2021. Până în noiembrie 2019, director al sucursalei din Teheran a Fundației Astan Qods Razavi. Fost primar al celui de al doilea oraș ca mărime din Iran, Mashad, în care au loc cu regularitate execuții publice. Fost ministru adjunct al internelor însărcinat cu afacerile politice, numit în 2009. În această calitate, a fost responsabil pentru conducerea represiunii împotriva persoanelor care s-au exprimat în apărarea drepturilor lor legitime, inclusiv a libertății de exprimare. Numit ulterior șef al Comitetului Electoral Iranian pentru alegerile parlamentare din 2012 și pentru alegerile prezidențiale din 2013.

    23.3.2012

    74.

    REZVANMA-NESH Ali

    Sexul: masculin

    Procuror adjunct în provincia Karaj, regiunea Alborz, în perioada 2010-2016. Responsabil de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv de implicare în executarea unui minor.

    23.3.2012

    79.

    RASHIDI AGHDAM, Ali Ashraf

    Sexul: masculin

    Director adjunct pentru sănătate, corecție și educație în penitenciarele din Teheran. Fost comandant al închisorii Evin (2012-2015). În perioada în care a ocupat această funcție, condițiile carcerale s-au deteriorat și rapoartele au indicat o intensificare a relelor tratamente aplicate deținuților. În octombrie 2012, nouă deținuți-femei au intrat în greva foamei pentru a protesta împotriva încălcării drepturilor lor și a tratamentului violent aplicat de gardienii închisorii.

    12.3.2013

    80.

    KIASATI Morteza

    Sexul: masculin

    Judecător la secția 54 a Tribunalului Revoluționar din Teheran și la secția 4 a Tribunalului Revoluționar Ahwaz; a pronunțat condamnări la moarte în cazul a patru prizonieri politici arabi: Taha Heidarian, Abbas Heidarian, Abd al-Rahman Heidarian (trei frați) și Ali Sharifi. Aceștia au fost arestați, torturați și spânzurați fără respectarea garanțiilor procedurale. Aceste cauze și lipsa respectării garanțiilor procedurale au fost evidențiate într-un raport din 13 septembrie 2012 al raportorului special al ONU privind drepturile omului în Iran, în raportul Secretarului General al ONU privind Iranul din 22 august 2012.

    12.3.2013

    83.

    JAFARI Asadollah

    Sexul: masculin

    Actualul procuror general al Ispahanului. În această calitate, a ordonat reacții violente împotriva protestatarilor care au ieșit pe stradă în noiembrie 2021 pentru a protesta împotriva penuriei de apă. Potrivit unor relatări, Jafari a anunțat formarea unui birou special pentru anchetarea protestatarilor arestați.

    În fosta calitate de procuror al provinciei Mazandaran, Jafari a recomandat impunerea pedepsei cu moartea în cazurile de a căror urmărire s-a ocupat, ceea ce a condus la numeroase execuții, inclusiv execuții publice și în circumstanțe în care impunerea pedepsei cu moartea contravine drepturilor omului recunoscute la nivel internațional, inclusiv deoarece este o pedeapsă disproporționată și excesivă. De asemenea, Jafari a fost responsabil de arestări ilegale și încălcări ale drepturilor deținuților Baha'i de la arestul inițial la menținerea lor în celule de izolare în Centrul de detenție al serviciului de informații.

    12.3.2013

    95.

    VASEGHI Leyla (alias: VASEQI Layla, VASEGHI Leila, VASEGHI Layla)

    Locul nașterii: Sari, provincia Mazandaran (Iran)

    Data nașterii: 1352 (calendarul Hijri iranian), 1972 sau 1973 (calendarul gregorian)

    Sex: feminin

    Funcție: Fost guvernator al Shahr-e Qods și șefa Consiliului de securitate a orașului

    În calitate de guvernator al Shahr-e Qods și de șefă a Consiliului de securitate al orașului din septembrie 2019 până în noiembrie 2021, Leyla Vaseghi a ordonat poliției și altor forțe armate să recurgă la mijloace letale în timpul protestelor din noiembrie 2019, provocând moartea sau rănirea unor protestatari și a altor civili neînarmați. În calitate de guvernator al Shahr-e Qods și de șefă a Consiliului de securitate a orașului, Leyla Vaseghi poartă răspunderea pentru încălcări grave ale drepturilor omului în Iran.

    12.4.2021”


    Top