Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32022D2331

    Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2331 a Consiliului din 25 noiembrie 2022 privind numirea președintelui și a unui membru cu normă întreagă în cadrul Comitetului unic de rezoluție

    ST/14620/2022/INIT

    JO L 308, 29.11.2022, p. 16–17 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2022/2331/oj

    29.11.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 308/16


    DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/2331 A CONSILIULUI

    din 25 noiembrie 2022

    privind numirea președintelui și a unui membru cu normă întreagă în cadrul Comitetului unic de rezoluție

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (1), în special articolul 56 alineatul (6),

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    având în vedere aprobarea Parlamentului European,

    întrucât:

    (1)

    La 28 septembrie 2022, după audierea Comitetului unic de rezoluție (denumit în continuare „comitetul”), reunit în sesiune plenară, Comisia a adoptat liste scurte de candidați pentru numirea președintelui și a unui membru cu normă întreagă în cadrul comitetului și le-a transmis Parlamentului European.

    (2)

    Consiliul a fost, de asemenea, informat în legătură cu listele scurte de candidați transmise Parlamentului European.

    (3)

    În temeiul articolului 56 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014, mandatul președintelui și al membrilor comitetului este de cinci ani.

    (4)

    La 12 octombrie 2022, Comisia a adoptat o propunere de numire a dlui Dominique LABOUREIX în funcția de președinte al comitetului, precum și a dnei Tuija TAOS în calitatea de membru cu normă întreagă a comitetului și a transmis propunerea Parlamentului European spre aprobare.

    (5)

    Parlamentul European a aprobat această propunere la 10 noiembrie 2022,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    (1)   Următoarea persoană este numită în funcția de președinte al Comitetului unic de rezoluție, pentru un mandat de cinci ani începând cu 9 ianuarie 2023:

    Dl Dominique LABOUREIX.

    (2)   Următoarea persoană este numită în calitatea de membru cu normă întreagă al Comitetului unic de rezoluție, pentru un mandat de cinci ani începând cu 22 martie 2023:

    Dna Tuija TAOS.

    Articolul 2

    Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Adoptată la Bruxelles, 25 noiembrie 2022.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    J. SÍKELA


    (1)   JO L 225, 30.7.2014, p. 1.


    Top