Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32022D1199

    Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1199 a Comisiei din 11 iulie 2022 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/76 în ceea ce privește standardele armonizate pentru ascensoarele cu cale înclinată și de rectificare a deciziei respective în ceea ce privește standardele armonizate pentru cablurile de oțel (Text cu relevanță pentru SEE)

    C/2022/4864

    JO L 185, 12.7.2022, p. 133–137 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2022/1199/oj

    12.7.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 185/133


    DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1199 A COMISIEI

    din 11 iulie 2022

    de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/76 în ceea ce privește standardele armonizate pentru ascensoarele cu cale înclinată și de rectificare a deciziei respective în ceea ce privește standardele armonizate pentru cablurile de oțel

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1), în special articolul 10 alineatul (6),

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu articolul 14 din Directiva 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2), ascensoarele și componentele de siguranță pentru ascensoare care sunt conforme cu standardele armonizate sau cu părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale în materie de sănătate și siguranță prevăzute în anexa I la directiva respectivă și vizate de acele standarde sau părți ale acestora.

    (2)

    Prin Decizia de punere în aplicare C(2016) 5884 a Comisiei (3), Comisia a înaintat o cerere Comitetului European de Standardizare (CEN) (denumită în continuare „cererea”) pentru elaborarea și revizuirea standardelor armonizate în sprijinul Directivei 2014/33/UE. În special, CEN a fost invitat să revizuiască standardele armonizate existente pentru a se asigura că acestea continuă să reflecte stadiul actual al tehnologiei general recunoscut pentru a îndeplini cerințele esențiale în materie de sănătate și siguranță prevăzute în anexa I la Directiva 2014/33/UE și, după caz, cerințele esențiale de sănătate și siguranță prevăzute în anexa I la Directiva 2006/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), menționate la punctul 1.1 din anexa I la Directiva 2014/33/UE.

    (3)

    Pe baza cererii, CEN a revizuit standardul armonizat EN 81-22:2014, a cărui referință a fost publicată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 a Comisiei (5). Revizuirea a fost efectuată pentru a adapta standardul respectiv la cadrul juridic al Directivei 2014/33/UE și pentru a spori securitatea și claritatea juridică prin furnizarea unor informații mai precise în anexa ZA și prin introducerea unor referințe normative la zi. Acest lucru a dus la adoptarea standardului armonizat EN 81-22:2021 privind regulile de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor pentru transportul persoanelor și materialelor, cu cale înclinată. Ca urmare a revizuirii nu au fost aduse modificări tehnice substanțiale standardului armonizat EN 81-22:2014.

    (4)

    Comisia, împreună cu CEN, a evaluat dacă standardul armonizat EN 81-22:2021 este în conformitate cu cererea.

    (5)

    Standardul armonizat EN 81-22:2021 satisface cerințele esențiale în materie de sănătate și siguranță pe care urmărește să le acopere și care sunt stabilite în Directiva 2014/33/UE. Prin urmare, este adecvat să se publice referința acestui standard armonizat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    (6)

    Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 conține referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Directivei 2014/33/UE.

    (7)

    Pentru a se asigura faptul că referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Directivei 2014/33/UE sunt enumerate într-un singur act, referințele standardului armonizat EN 81-22:2021 trebuie incluse în Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76.

    (8)

    Standardul armonizat EN 81-22:2021 înlocuiește standardul armonizat EN 81-22:2014. Prin urmare, este necesar să se retragă referința standardului armonizat EN 81-22:2014 din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, standardul armonizat EN 81-22:2014 trebuie eliminat din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76.

    (9)

    Referințele standardelor armonizate EN 12385-3:2004+A1:2008, EN 12385-5:2002 și EN 13411-7:2006+A1:2008 privind cablurile de oțel sunt în prezent publicate în Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76. Cu toate acestea, cablurile de oțel nu sunt componente de siguranță pentru ascensoare, astfel cum se menționează la articolul 1 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2014/33/UE și, prin urmare, standardele armonizate respective nu pot crea o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale în materie de sănătate și siguranță prevăzute în directiva respectivă. Prin urmare, este necesar să se rectifice Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 prin eliminarea referințelor respective din anexa I la decizia respectivă.

    (10)

    Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 trebuie modificată și rectificată în consecință.

    (11)

    Pentru a acorda producătorilor suficient timp să se pregătească pentru aplicarea standardului armonizat EN 81-22:2021, este necesar să se amâne retragerea referinței standardului armonizat EN 81-22:2014.

    (12)

    Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 se modifică în conformitate cu anexa I la prezenta decizie.

    Articolul 2

    Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 se rectifică în conformitate cu anexa II la prezenta decizie.

    Articolul 3

    Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Punctul 1 din anexa I se aplică de la 12 ianuarie 2024.

    Adoptată la Bruxelles, 11 iulie 2022.

    Pentru Comisie

    Președinta

    Ursula VON DER LEYEN


    (1)  JO L 316, 14.11.2012, p. 12.

    (2)  Directiva 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 de armonizare a legislațiilor statelor membre referitoare la ascensoare și la componentele de siguranță pentru ascensoare (JO L 96, 29.3.2014, p. 251).

    (3)  Decizia de punere în aplicare C(2016) 5884 a Comisiei din 21 septembrie 2016 privind o cerere de standardizare adresată Comitetului European de Standardizare referitor la ascensoare și la componentele de siguranță pentru ascensoare în sprijinul Directivei 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

    (4)  Directiva 2006/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind echipamentele tehnice și de modificare a Directivei 95/16/CE (JO L 157, 9.6.2006, p. 24).

    (5)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 a Comisiei din 26 ianuarie 2021 privind standardele armonizate pentru ascensoare și componentele de siguranță pentru ascensoare elaborate în sprijinul Directivei 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 27, 27.1.2021, p. 20).


    ANEXA I

    Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 se modifică după cum urmează:

    1.

    Rubrica 3 se elimină.

    2.

    Se inserează următoarea rubrică 3a:

    „3a.

    EN 81-22:2021

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Ascensoare pentru transportul persoanelor și materialelor. Partea 22: Ascensoare pentru transportul persoanelor și materialelor, cu cale înclinată.”


    ANEXA II

    În anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76, rubricile 13, 14 și 16 se elimină.


    Top