Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32022D0706

    Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/706 a Comisiei din 5 mai 2022 de stabilire a normelor de aplicare a Deciziei nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește criteriile și procedurile pentru recunoașterea angajamentelor de lungă durată și a contribuțiilor extraordinare aduse mecanismului de protecție civilă al Uniunii [notificată cu numărul C(2022) 2884] (Text cu relevanță pentru SEE)

    C/2022/2884

    JO L 132, 6.5.2022, p. 102–106 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2022/706/oj

    6.5.2022   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 132/102


    DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/706 A COMISIEI

    din 5 mai 2022

    de stabilire a normelor de aplicare a Deciziei nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește criteriile și procedurile pentru recunoașterea angajamentelor de lungă durată și a contribuțiilor extraordinare aduse mecanismului de protecție civilă al Uniunii

    [notificată cu numărul C(2022) 2884]

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii (1), în special articolul 32 alineatul (1) litera (hb),

    întrucât:

    (1)

    Pentru a recunoaște și a onora angajamentele de lungă durată și contribuțiile extraordinare aduse mecanismului de protecție civilă al Uniunii („mecanismul Uniunii”), Decizia nr. 1313/2013/UE prevede posibilitatea Comisiei de a acorda medalii beneficiarilor relevanți.

    (2)

    Pentru a acorda astfel de medalii în temeiul mecanismului Uniunii („medalii UCPM”), Comisia ar trebui să stabilească criteriile și procedurile pentru recunoașterea angajamentelor de lungă durată și a contribuțiilor extraordinare aduse mecanismului Uniunii.

    (3)

    Având în vedere abordarea transsectorială a asistenței furnizate prin intermediul mecanismului Uniunii, ar trebui acordate medalii UCPM cetățenilor Uniunii și ai țărilor terțe, inclusiv personalului de protecție civilă, personalului responsabil de gestionarea dezastrelor, personalului militar al statelor membre sau personalului altor autorități sau organisme relevante pentru contribuțiile aduse mecanismului Uniunii. Medaliile UCPM pot fi acordate persoanelor fizice sau modulelor, inclusiv echipelor de intervenție, echipelor de asistență tehnică și de sprijin („TAST”) și altor capacități de răspuns înregistrate în sistemul comun de comunicare și informare în caz de urgență („CECIS”).

    (4)

    Pentru a acoperi activitățile din întregul ciclu de gestionare a dezastrelor, domeniul de aplicare material în ceea ce privește recunoașterea și onorarea angajamentelor de lungă durată și contribuțiile extraordinare aduse mecanismului Uniunii ar trebui să cuprindă acțiuni de prevenire, pregătire și răspuns.

    (5)

    În conformitate cu articolul 20a alineatul (3) din Decizia nr. 1313/2013/UE, Comisia ar trebui să acorde două tipuri de medalii UCPM: o medalie pentru angajamente de lungă durată și o medalie pentru contribuții extraordinare. Prin urmare, este necesar să se definească criteriile de eligibilitate pentru acordarea fiecărui tip de medalie.

    (6)

    Întrucât medaliile UCPM au fost introduse în mecanismul Uniunii prin Decizia (UE) 2019/420 a Parlamentului European și a Consiliului (2), perioada care trebuie luată în considerare pentru stabilirea eligibilității potențialilor beneficiari ai medaliilor UCPM ar trebui stabilită ținând seama de data adoptării acesteia, și anume 21 martie 2019.

    (7)

    Comisia și statele membre ar trebui să aibă dreptul de a nominaliza potențialii beneficiari. Pentru a evalua beneficiarii potențiali, orice astfel de nominalizări ar trebui să fie evaluate de un comitet de acordare a medaliilor care ar trebui să fie format din reprezentanți ai Comisiei. Comitetul de acordare a medaliilor ar trebui să se reunească pentru a face recomandări Comisiei în vederea luării unei decizii cu privire la medaliile UCPM.

    (8)

    Pentru a aduce un omagiu beneficiarilor în mod corespunzător, medaliile UCPM ar trebui să fie decernate în cadrul unei ceremonii oficiale, cum ar fi Forumul european pentru protecție civilă sau alte ceremonii oficiale organizate ad-hoc.

    (9)

    Pentru a asigura incluziunea și a promova egalitatea, ar trebui să se țină seama de echilibrul de gen și de distribuția geografică atunci când se decide cu privire la acordarea medaliilor UCPM.

    (10)

    Pentru a asigura transparența, Comisia ar trebui să țină un registru al medaliilor UCPM acordate.

    (11)

    Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru protecție civilă menționat la articolul 33 alineatul (1) din Decizia nr. 1313/2013/UE,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Obiect

    Prezenta decizie stabilește criteriile și procedurile de acordare a medaliilor în temeiul mecanismului de protecție civilă al Uniunii („medalii UCPM”) pentru a recunoaște și a onora angajamentele de lungă durată și contribuțiile extraordinare aduse mecanismului de protecție civilă al Uniunii („mecanismul Uniunii”).

    Articolul 2

    Definiții

    În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții:

    1.

    „persoană cu o bună conduită” înseamnă o persoană care nu are condamnări penale anterioare;

    2.

    „curaj de excepție” înseamnă curajul excepțional sau rezistența curajoasă care depășește așteptările, atunci când este dovedit(ă) în acțiune;

    3.

    „realizare meritorie extraordinară” înseamnă o realizare de nivel foarte ridicat, care depășește ceea ce este obișnuit sau curent.

    Articolul 3

    Tipuri de medalii UCPM

    (1)   Comisia acordă următoarele două tipuri de medalii UCPM:

    (a)

    medalii pentru angajamente de lungă durată;

    (b)

    medalii pentru contribuții extraordinare.

    (2)   Beneficiarii medaliilor nu au dreptul la niciun beneficiu financiar.

    (3)   Fiecare tip de medalie UCPM se acordă doar o singură dată aceleiași persoane fizice și acelorași module, echipe de intervenție, TAST și alte capacități de răspuns. Acestea pot fi acordate postum.

    Articolul 4

    Eligibilitate

    (1)   Medaliile UCPM pot fi acordate următoarelor persoane fizice pentru contribuția adusă mecanismului Uniunii:

    (a)

    membri ai personalului de protecție civilă și ai personalului responsabil de gestionarea dezastrelor din statele membre sau din statele participante la mecanismul Uniunii;

    (b)

    membri ai altor autorități, entități sau organisme care contribuie la acțiunile din cadrul mecanismului Uniunii;

    (c)

    cetățeni ai Uniunii sau ai unor țări terțe.

    Aceste persoane fizice trebuie să aibă o bună conduită.

    (2)   De asemenea, medaliile UCPM pot fi acordate următoarelor entități pentru contribuția adusă mecanismului Uniunii:

    (a)

    modulelor stabilite în conformitate cu Decizia nr. 1313/2013/UE;

    (b)

    echipelor de intervenție, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (4) din Decizia de punere în aplicare 2014/762/UE a Comisiei (3);

    (c)

    echipelor de asistență tehnică și de sprijin („TAST”), astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (5) din Decizia de punere în aplicare 2014/762/UE;

    (d)

    altor capacități de răspuns menționate la articolul 9 alineatul (4) din Decizia nr. 1313/2013/UE.

    Aceste entități trebuie să fie înregistrate în sistemul comun de comunicare și informare în caz de urgență (CECIS).

    (3)   Personalul Uniunii care intră sub incidența Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii, prevăzut în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (4), nu este eligibil pentru acordarea medaliilor UCPM.

    Articolul 5

    Perioada de eligibilitate

    Perioada de eligibilitate pentru acordarea medaliilor UCPM începe la 21 martie 2019.

    Articolul 6

    Medalia pentru angajamente de lungă durată

    Medalia UCPM pentru angajamente de lungă durată poate fi acordată beneficiarilor eligibili menționați la articolul 4 alineatele (1) și (2) care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

    (a)

    au fost trimiși de cel puțin trei ori în operațiuni de răspuns în cadrul mecanismului Uniunii;

    (b)

    au demonstrat un angajament profesional de lungă durată față de acțiunile de prevenire sau de pregătire din cadrul mecanismului Uniunii. Perioadele de timp dedicate unor astfel de acțiuni de către beneficiarii eligibili în cauză sunt considerate drept o recunoaștere a angajamentului lor.

    Articolul 7

    Medalia pentru contribuții extraordinare

    Medalia UCPM pentru contribuții extraordinare poate fi acordată beneficiarilor eligibili menționați la articolul 4 alineatele (1) și (2) care îndeplinesc una dintre următoarele condiții:

    (a)

    au demonstrat un act de curaj de excepție, au avut o realizare meritorie extraordinară sau au desfășurat o activitate care depășește ceea ce se poate aștepta în mod rezonabil în cursul unei operațiuni de răspuns în cadrul mecanismului Uniunii;

    (b)

    au contribuit prin intermediul unei realizări meritorii extraordinare la dezvoltarea mecanismului Uniunii în general.

    Articolul 8

    Nominalizare

    (1)   Comisia și statele membre pot prezenta Comitetului de acordare a medaliilor nominalizări în vederea acordării:

    (a)

    medaliilor UCPM pentru angajamente de lungă durată pe baza criteriilor prevăzute la articolul 6;

    (b)

    medaliilor UCPM pentru contribuții extraordinare pe baza criteriilor prevăzute la articolul 7.

    (2)   Comisia, prin intermediul Centrului de coordonare a răspunsului la situații de urgență, revizuiește periodic nominalizările și raportează Comitetului de acordare a medaliilor atunci când sunt îndeplinite criteriile menționate la articolul 6.

    Articolul 9

    Comitetul de acordare a medaliilor și decizia de acordare a medaliilor

    (1)   Se instituie un comitet de acordare a medaliilor care examinează nominalizările prezentate de Comisie sau de statele membre în conformitate cu articolul 8 și face recomandări Comisiei cu privire la acordarea medaliilor UCPM.

    (2)   Comitetul de acordare a medaliilor este format din trei reprezentanți ai Comisiei.

    (3)   Comisia convoacă Comitetul de acordare a medaliilor cu cel puțin o lună înainte de organizarea oricărei ceremonii menționate la articolul 11 alineatul (1).

    Comitetul de acordare a medaliilor ține seama de echilibrul de gen și de distribuția geografică atunci când decide cu privire la acordarea medaliilor UCPM.

    Articolul 10

    Revocarea și renunțarea la medaliile UCPM acordate

    (1)   Comisia revocă orice medalie UCPM acordată în cazul unei condamnări penale sau al oricărei acțiuni dezonorante sau care ar putea prejudicia interesele Uniunii.

    (2)   Beneficiarii își rezervă dreptul de a renunța la medalia UCPM acordată.

    Articolul 11

    Ceremonia de decernare a medaliilor UCPM

    (1)   Medaliile UCPM se decernează în cadrul Forumului european pentru protecție civilă sau, după caz, în cadrul unor ceremonii oficiale organizate ad-hoc.

    (2)   Medaliile UCPM sunt înmânate beneficiarilor sau reprezentanților acestora de către un reprezentant al Comisiei.

    (3)   În cazul în care beneficiarul medaliei UCPM este un modul, o echipă de intervenție, o TAST sau o altă capacitate de răspuns, medalia UCPM este înmânată șefului de echipă sau reprezentantului acestuia care o primește în numele modulului, al echipei de intervenție, al TAST sau altei capacități de răspuns respective.

    Articolul 12

    Design și registrul public online

    (1)   Comisia stabilește designul și modelul medaliilor UCPM.

    (2)   Comisia ține un registru public online al beneficiarilor medaliilor UCPM.

    Articolul 13

    Purtarea medaliilor UCPM

    Purtarea medaliilor UCPM este reglementată de prevederile relevante ale statului din care face parte beneficiarul.

    Articolul 14

    Destinatari

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 5 mai 2022.

    Pentru Comisie

    Janez LENARČIČ

    Membru al Comisiei


    (1)   JO L 347, 20.12.2013, p. 924.

    (2)  Decizia (UE) 2019/420 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 martie 2019 de modificare a Deciziei nr. 1313/2013/UE privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii (JO L 77 I, 20.3.2019, p. 1).

    (3)  Decizia de punere în aplicare 2014/762/UE a Comisiei din 16 octombrie 2014 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Deciziei nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii și de abrogare a Deciziilor 2004/277/CE, Euratom și 2007/606/CE, Euratom ale Comisiei (JO L 320, 6.11.2014, p. 1).

    (4)  Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor comunități și de instituire a unor măsuri speciale tranzitorii aplicabile funcționarilor Comisiei (JO L 56, 4.3.1968, p. 1).


    Top