EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32021R2036
Commission Regulation (EU) 2021/2036 of 19 November 2021 amending Regulation (EC) No 1126/2008 adopting certain international accounting standards in accordance with Regulation (EC) No 1606/2002 of the European Parliament and of the Council as regards International Financial Reporting Standard 17 (Text with EEA relevance)
Regulamentul (UE) 2021/2036 al Comisiei din 19 noiembrie 2021 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 17 (Text cu relevanță pentru SEE)
Regulamentul (UE) 2021/2036 al Comisiei din 19 noiembrie 2021 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 17 (Text cu relevanță pentru SEE)
C/2021/8224
JO L 416, 23.11.2021, p. 3–79
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
No longer in force, Date of end of validity: 15/10/2023; abrogare implicită prin 32023R1803
23.11.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 416/3 |
REGULAMENTUL (UE) 2021/2036 AL COMISIEI
din 19 noiembrie 2021
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 17
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (1), în special articolul 3 alineatul (1),
întrucât:
(1) |
Prin Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 al Comisiei (2) au fost adoptate anumite standarde internaționale de contabilitate și interpretări existente la 15 octombrie 2008. |
(2) |
La 18 mai 2017, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) a publicat Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 17 Contracte de asigurare, iar la 25 iunie 2020, amendamente la IFRS 17 („IFRS 17”). |
(3) |
Adoptarea IFRS 17 antrenează modificări ale următoarelor standarde sau interpretări ale standardelor: IFRS 1 Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, IFRS 3 Combinări de întreprinderi, IFRS 5 Active imobilizate deținute în vederea vânzării și activități întrerupte, IFRS 7 Instrumente financiare: informații de furnizat, IFRS 9 Instrumente financiare, IFRS 15 Venituri din contractele cu clienții, Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 1 Prezentarea situațiilor financiare, IAS 7 Situația fluxurilor de trezorerie, IAS 16 Imobilizări corporale, IAS 19 Beneficiile angajaților, IAS 28 Investiții în entitățile asociate și în asocierile în participație, IAS 32 Instrumente financiare: prezentare, IAS 36 Deprecierea activelor, IAS 37 Provizioane, datorii contingente și active contingente, IAS 38 Imobilizări necorporale, IAS 40 Investiții imobiliare și Interpretarea Comitetului pentru interpretarea standardelor SIC-27 Evaluarea fondului economic al tranzacțiilor care implică forma legală a unui contract de leasing. |
(4) |
IFRS 17 oferă o abordare cuprinzătoare a contabilizării contractelor de asigurare. Obiectivul IFRS 17 este de a asigura faptul că o societate prezintă în situațiile sale financiare informații relevante care să reprezinte contractele de asigurare cu fidelitate. Informațiile respective le oferă utilizatorilor de situații financiare o bază solidă pentru a evalua efectul contractelor de asigurare asupra poziției financiare, a performanței financiare și a fluxurilor de trezorerie ale societății. |
(5) |
IFRS 17 se aplică contractelor de asigurare, contractelor de reasigurare, precum și contractelor de investiții cu particularități de participare discreționară. Există în Uniune numeroase contracte diferite de asigurare de viață și de economii de viață, cu o datorie totală care reprezintă, conform celor mai bune estimări, aproximativ 5,9 mii de miliarde EUR (excluzând contractele unit-linked). În mai multe state membre, unele dintre aceste contracte au particularități de participare directă și discreționară, care permit partajarea riscurilor și a fluxurilor de trezorerie între generații diferite de deținători de polițe de asigurare. |
(6) |
Într-o serie de state membre, contractele de asigurare de viață sunt și ele gestionate pe mai multe generații pentru a reduce expunerea la riscurile de rată a dobânzii și de longevitate și au un portofoliu specific de active-suport pentru datoria asociată contractelor de asigurare, însă aceste contracte nu au particularități de participare directă, astfel cum sunt definite în IFRS 17. În cazul în care îndeplinesc cerințele Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și după aprobarea de către autoritățile de supraveghere a asigurărilor, unele dintre contractele respective pot aplica prima de echilibrare pentru calcularea ratei Solvabilitate II. |
(7) |
Uniunea poate adopta IFRS 17, astfel cum a fost publicat de IASB, numai dacă îndeplinește criteriile pentru adoptare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002. |
(8) |
În avizul său cu privire la aprobare, Grupul Consultativ European pentru Raportare Financiară (EFRAG) a concluzionat că IFRS 17 îndeplinește criteriile pentru adoptare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002. Cu toate acestea, EFRAG nu a ajuns la un consens cu privire la măsura în care gruparea în cohorte anuale a contractelor mutualizate intergenerațional și a contractelor corelate cu fluxuri de trezorerie îndeplinește criteriile tehnice de aprobare sau este favorabilă interesului public european. Acest lucru este în concordanță cu opiniile exprimate de părțile interesate în legătură cu avizul EFRAG privind aprobarea, precum și cu opiniile exprimate de experții din statele membre în cadrul Comitetului de reglementare contabilă. |
(9) |
Societățile din Uniune ar trebui să poată aplica IFRS 17, astfel cum a fost publicat de IASB, pentru a facilita cotarea în țări terțe sau pentru a răspunde așteptărilor investitorilor la nivel mondial. |
(10) |
Cu toate acestea, cerința privind cohorta anuală ca unitate de cont pentru grupurile de contracte de asigurare și de investiții nu reflectă întotdeauna modelul de afaceri și nici caracteristicile juridice și contractuale ale contractelor mutualizate intergenerațional și ale contractelor corelate cu fluxuri de trezorerie menționate la considerentele 5 și 6. Contractele respective reprezintă peste 70 % din totalul datoriei asociate contractelor de asigurare de viață din Uniune. Aplicarea cerinței privind cohorta anuală în cazul acestor contracte nu are întotdeauna un raport costuri-beneficii favorabil. |
(11) |
Având în vedere că IFRS se aplică în contextul pieței de capital mondiale, abaterile de la IFRS ar trebui să se limiteze la circumstanțe excepționale și să aibă un domeniu de aplicare restrâns. |
(12) |
Prin urmare, fără a aduce atingere definiției grupului de contracte de asigurare prevăzute în apendicele A la anexa la prezentul regulament, societățile din Uniune ar trebui să aibă opțiunea de a excepta contractele mutualizate intergenerațional și contractele corelate cu fluxuri de trezorerie de la cerința privind cohorta anuală prevăzută în IFRS 17. |
(13) |
Investitorii ar trebui să poată înțelege dacă o societate a aplicat exceptarea de la cerința privind cohorta anuală pentru grupurile de contracte. Prin urmare, în conformitate cu Standardul Internațional de Contabilitate 1 Prezentarea situațiilor financiare, o societate ar trebui să prezinte, în notele la situațiile sale financiare, utilizarea acestei exceptări ca politică contabilă semnificativă și să furnizeze alte informații explicative, cum ar fi portofoliile pentru care a aplicat exceptarea. Acest lucru nu ar trebui să implice o evaluare cantitativă a impactului utilizării exceptării opționale de la cerința privind cohorta anuală. |
(14) |
Până la 31 decembrie 2027, Comisia ar trebui să revizuiască exceptarea contractelor mutualizate intergenerațional și a contractelor corelate cu fluxuri de trezorerie de la cerința privind cohorta anuală, ținând seama de revizuirea IASB ulterioară punerii în aplicare a IFRS 17. |
(15) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 ar trebui modificat în consecință. |
(16) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de reglementare contabilă, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 se modifică după cum urmează:
(a) |
Se introduce Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 17 Contracte de asigurare, în conformitate cu anexa la prezentul regulament; |
(b) |
IFRS 1 Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, IFRS 3 Combinări de întreprinderi, IFRS 5 Active imobilizate deținute în vederea vânzării și activități întrerupte, IFRS 7 Instrumente financiare: informații de furnizat, IFRS 9 Instrumente financiare, IFRS 15 Venituri din contractele cu clienții, Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 1 Prezentarea situațiilor financiare, IAS 7 Situația fluxurilor de trezorerie, IAS 16 Imobilizări corporale, IAS 19 Beneficiile angajaților, IAS 28 Investiții în entitățile asociate și în asocierile în participație, IAS 32 Instrumente financiare: prezentare, IAS 36 Deprecierea activelor, IAS 37 Provizioane, datorii contingente și active contingente, IAS 38 Imobilizări necorporale, IAS 40 Investiții imobiliare și Interpretarea Comitetului pentru interpretarea standardelor SIC-27 Evaluarea fondului economic al tranzacțiilor care implică forma legală a unui contract de leasing se modifică în conformitate cu IFRS 17, astfel cum este prevăzut în anexa la prezentul regulament. |
Articolul 2
(1) Fiecare societate aplică modificarea menționată la articolul 1 cel târziu de la data începerii primului său exercițiu financiar care debutează la 1 ianuarie 2023 sau ulterior acestei date.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), o societate poate alege să nu aplice cerința prevăzută la punctul 22 din anexa la prezentul regulament în cazul:
(a) |
grupurilor de contracte de asigurare cu particularități de participare directă și grupurilor de contracte de investiții cu particularități de participare discreționară, astfel cum sunt definite în apendicele A la anexa la prezentul regulament, și cu fluxuri de trezorerie care afectează sau sunt afectate de fluxurile de trezorerie destinate deținătorilor de polițe de asigurare din alte contracte, astfel cum se prevede la punctele B67 și B68 din apendicele B la anexa menționată; |
(b) |
grupurilor de contracte de asigurare care sunt gestionate pe mai multe generații de contracte și care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 77b din Directiva 2009/138/CE și au fost aprobate de autoritățile de supraveghere pentru aplicarea primei de echilibrare. |
În cazul în care nu aplică cerința prevăzută la punctul 22 din anexa la prezentul regulament în conformitate cu alineatul (2) litera (a) sau (b), o societate trebuie, în conformitate cu Standardul Internațional de Contabilitate 1 Prezentarea situațiilor financiare, să prezinte acest lucru în note ca politică contabilă semnificativă și să furnizeze alte informații explicative, cum ar fi portofoliile pentru care societatea respectivă a aplicat această exceptare.
Articolul 3
Până la 31 decembrie 2027, Comisia reexaminează exceptarea opțională prevăzută la articolul 2 alineatul (2) și propune, dacă este cazul, modificarea sau încetarea exceptării respective.
Articolul 4
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 19 noiembrie 2021.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 243, 11.9.2002, p. 1.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 al Comisiei din 3 noiembrie 2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 320, 29.11.2008, p. 1).
(3) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
ANEXĂ
IFRS 17 Contracte de asigurare
Standardul Internațional de Raportare Financiară 17
Contracte de asigurare
OBIECTIV
1. |
IFRS 17 Contracte de asigurare stabilește principiile privind recunoașterea, evaluarea, prezentarea și divulgarea de informații despre contractele de asigurare din domeniul de aplicare al standardului. Obiectivul IFRS 17 este acela de a asigura faptul că o entitate prezintă informații relevante care să reprezinte respectivele contracte cu fidelitate. Aceste informații oferă utilizatorilor de situații financiare o bază pentru a evalua efectul contractelor de asigurare asupra poziției financiare, a performanței financiare și a fluxurilor de trezorerie ale entității. |
2. |
Atunci când aplică IFRS 17, o entitate trebuie să aibă în vedere drepturile și obligațiile sale esențiale, indiferent dacă acestea decurg dintr-un contract, o lege sau o reglementare. Un contract reprezintă un acord între două sau mai multe părți care creează drepturi și obligații exercitabile. Exercitarea drepturilor și obligațiilor dintr-un contract este o problemă de drept. Contractele pot fi scrise, verbale sau tacite ca urmare a practicilor obișnuite de afaceri ale unei entități. Termenii contractuali includ toți termenii dintr-un contract, expliciți și impliciți, însă o entitate nu ia în considerare termenii care nu au substanță comercială (și anume, nu au un efect sesizabil asupra economiei contractului). Termenii impliciți dintr-un contract includ termenii prevăzuți prin legi sau reglementare. Practicile și procesele pentru stabilirea contractelor cu clienții variază între diferite jurisdicții, industrii și entități. În plus, ele ar putea varia în cadrul unei entități (de exemplu, ele pot depinde de categoria de clienți sau de natura bunurilor sau serviciilor promise). |
DOMENIU DE APLICARE
3. |
O entitate trebuie să aplice standardul IFRS 17 pentru:
|
4. |
Toate trimiterile din IFRS 17 la contracte de asigurare se aplică, de asemenea, pentru:
|
5. |
Toate trimiterile din IFRS 17 la contracte de asigurare emise se aplică, de asemenea, pentru contractele de asigurare dobândite de către entitate în cadrul unui transfer de contracte de asigurare sau al unei combinări de întreprinderi, altele decât contractele de reasigurare deținute. |
6. |
Apendicele A definește un contract de asigurare, iar punctele B2-B30 din apendicele B prezintă îndrumări privind definiția unui contract de asigurare. |
7. |
O entitate nu aplică standardul IFRS 17 pentru:
|
8. |
Unele contracte îndeplinesc definiția unui contract de asigurare, însă scopul lor primar constă în furnizarea de servicii contra unui tarif fix. O entitate poate opta pentru aplicarea IFRS 15, în locul IFRS 17, pentru astfel de contracte pe care le emite dacă și numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute. Entitatea poate opta în acest sens pentru fiecare contract în parte, însă alegerea pentru fiecare contract este irevocabilă. Condițiile sunt:
|
8A |
Unele contracte îndeplinesc definiția unui contract de asigurare, însă limitează despăgubirea pentru evenimentele asigurate la suma necesară altfel pentru stingerea obligației deținătorului poliței de asigurare generate de contract (de exemplu, împrumuturi care prevăd renunțări în caz de deces). O entitate trebuie să aleagă să aplice fie IFRS 17, fie IFRS 9 pentru astfel de contracte pe care le emite, exceptând cazul în care contractele respective sunt excluse din domeniul de aplicare al IFRS 17 în conformitate cu punctul 7. Entitatea trebuie să opteze în acest sens pentru fiecare portofoliu de contracte de asigurare în parte, iar alegerea pentru fiecare portofoliu este irevocabilă. |
Combinarea contractelor de asigurare
9. |
Un set sau o serie de contracte de asigurare având aceeași contraparte sau o contraparte afiliată pot genera, sau pot fi desemnate să genereze, un efect comercial general. Pentru a raporta substanța unor astfel de contracte, poate fi necesar ca setul sau seria de contracte să fie tratate în ansamblul lor. De exemplu, în cazul în care drepturile sau obligațiile cuprinse într-un singur contract nu fac altceva decât să infirme în totalitate drepturile sau obligațiile dintr-un alt contract încheiat în același timp cu aceeași contraparte, efectul combinat constă în faptul că nu există drepturi sau obligații. |
Separarea componentelor dintr-un contract de asigurare (punctele B31-B35)
10. |
Un contract de asigurare poate conține una sau mai multe componente care ar intra în domeniul de aplicare al altui standard în cazul în care acestea ar fi contracte separate. De exemplu, un contract de asigurare poate include o componentă de investiții sau o componentă pentru alte servicii decât serviciile contractuale de asigurare (sau ambele). O entitate trebuie să aplice punctele 11-13 pentru a identifica și a contabiliza elementele contractului. |
11. |
O entitate trebuie:
|
12. |
După aplicarea punctului 11 pentru a separa orice fluxuri de trezorerie aferente instrumentelor derivate încorporate și componentelor de investiții distincte, o entitate trebuie să separe de contractul-gazdă de asigurare orice promisiune de transferare a unor bunuri sau servicii distincte, altele decât serviciile contractuale de asigurare, către un deținător de poliță de asigurare, prin aplicarea punctului 7 din IFRS 15. Entitatea trebuie să contabilizeze astfel de promisiuni prin aplicarea standardului IFRS 15. Atunci când aplică punctul 7 din IFRS 15 pentru a separa promisiunea, entitatea trebuie să aplice punctele B33-B35 din IFRS 17 și, la recunoașterea inițială, trebuie:
|
13. |
După aplicarea dispozițiilor de la punctele 11-12, o entitate trebuie să aplice IFRS 17 tuturor componentelor rămase din contractul-gazdă de asigurare. În continuare, toate trimiterile din IFRS 17 la instrumente derivate încorporate se referă la instrumentele derivate care nu au fost separate de contractul-gazdă de asigurare și toate trimiterile la componente de investiții se referă la componente de investiții care nu au fost separate de contractul-gazdă de asigurare (cu excepția trimiterilor de la punctele B31-B32). |
NIVELUL DE AGREGARE A CONTRACTELOR DE ASIGURARE
14. |
O entitate trebuie să identifice portofoliile contractelor de asigurare. Un portofoliu cuprinde contractele expuse unor riscuri similare și gestionate împreună. Ar fi de așteptat ca acele contracte care sunt aferente unei linii de produse să implice riscuri similare și, prin urmare, ar fi de așteptat să se încadreze în același portofoliu în cazul în care sunt gestionate împreună. Nu ar fi de așteptat ca acele contracte care sunt aferente unor linii de produse diferite (de exemplu, anuitățile fixe cu primă unică comparativ cu produsele obișnuite de asigurare de viață) să implice riscuri similare și, prin urmare, ar fi de așteptat să fie în portofolii diferite. |
15. |
Punctele 16-24 se aplică în cazul contractelor de asigurare emise. Cerințele privind nivelul de agregare a contractelor de reasigurare deținute sunt stabilite la punctul 61. |
16. |
O entitate trebuie să împartă un portofoliu de contracte de asigurare emise cel puțin:
|
17. |
În cazul în care o entitate deține informații rezonabile și justificabile pentru a concluziona că un set de contracte vor fi toate în același grup prin aplicarea punctului 16, aceasta poate să evalueze setul de contracte pentru a stabili dacă contractele sunt oneroase (a se vedea punctul 47) și să evalueze setul de contracte pentru a stabili dacă respectivele contracte nu au o posibilitate semnificativă de a deveni oneroase ulterior (a se vedea punctul 19). În cazul în care o entitate nu deține informații rezonabile și justificabile pentru a concluziona că un set de contracte vor fi toate în același grup, aceasta trebuie să stabilească grupul din care fac parte contractele luând în considerare contractele individuale. |
18. |
Pentru contractele emise în cazul cărora o entitate aplică abordarea bazată pe alocarea primelor (a se vedea punctele 53-59), aceasta trebuie să presupună că niciun contract din portofoliu nu este oneros la recunoașterea inițială, cu excepția cazului în care există date și circumstanțe care indică altfel. O entitate trebuie să evalueze dacă acele contracte care nu sunt oneroase la recunoașterea inițială nu au o posibilitate semnificativă de a deveni oneroase ulterior prin analizarea probabilității apariției de modificări la nivelul datelor și circumstanțelor aplicabile. |
19. |
Pentru contractele emise în cazul cărora o entitate nu aplică abordarea bazată pe alocarea primelor (a se vedea punctele 53-54), entitatea trebuie să evalueze dacă în cazul contractelor care nu sunt oneroase la recunoașterea inițială nu există o posibilitate semnificativă de a deveni oneroase:
|
20. |
În cazul în care, prin aplicarea punctelor 14-19, contractele dintr-un portofoliu ar intra în grupuri diferite doar pentru că legea sau reglementarea constrânge în mod specific capacitatea practică a entității de a stabili un preț sau un nivel diferit de beneficii pentru deținătorii polițelor de asigurare având caracteristici diferite, entitatea poate să includă aceste contracte în același grup. Entitatea nu poate aplica prezentul punct, prin analogie, altor elemente. |
21. |
Unei entități i se permite să realizeze o subdivizare a grupurilor descrise la punctul 16. Spre exemplu, o entitate poate alege să împartă portofoliile în:
|
22. |
O entitate nu poate include în cadrul aceluiași grup contracte emise la un interval mai mare de un an. Pentru a realiza acest lucru, entitatea trebuie, dacă este cazul, să împartă în continuare grupurile descrise la punctele 16-21. |
23. |
Un grup de contracte de asigurare cuprinde un singur contract dacă acesta este rezultatul aplicării punctelor 14-22. |
24. |
O entitate trebuie să aplice cerințele privind recunoașterea și evaluarea din IFRS 17 în cazul grupurilor de contracte stabilite prin aplicarea punctelor 14-23. O entitate trebuie să constituie grupurile la recunoașterea inițială și să adauge contracte grupurilor prin aplicarea punctului 28. Entitatea nu trebuie să reevalueze componența grupurilor ulterior. Pentru a evalua un grup de contracte, o entitate poate estima fluxurile de trezorerie pentru executare la un nivel de agregare mai ridicat decât grupul sau portofoliul, cu condiția ca entitatea să poată include fluxurile de trezorerie adecvate pentru executare în evaluarea grupului, prin aplicarea punctului 32 litera (a), a punctului 40 litera (a) subpunctul (i) și a punctului 40 litera (b), prin repartizarea unor astfel de estimări la grupuri de contracte. |
RECUNOAȘTERE
25. |
O entitate trebuie să recunoască un grup de contracte de asigurare pe care le emite de la data care survine prima dintre următoarele:
|
26. |
În cazul în care nu există o dată scadentă contractuală, prima plată din partea deținătorului poliței de asigurare este considerată a fi scadentă atunci când aceasta este primită. O entitate trebuie să stabilească dacă există contracte care formează un grup de contracte oneroase prin aplicarea punctului 16, înainte de aceea dintre datele prevăzute la punctul 25 literele (a) și (b) care survine prima, în cazul în care există fapte și circumstanțe care indică existența unui astfel de grup. |
27. |
[Eliminat] |
28. |
Atunci când recunoaște un grup de contracte de asigurare într-o perioadă de raportare, o entitate trebuie să includă numai contractele care îndeplinesc individual unul dintre criteriile prevăzute la punctul 25 și trebuie să facă estimări pentru ratele de actualizare la data recunoașterii inițiale (a se vedea punctul B73) și unitățile de acoperire prevăzute în perioada de raportare (a se vedea punctul B119). O entitate poate include mai multe contracte în grup după sfârșitul unei perioade de raportare, cu respectarea dispozițiilor de la punctele 14-22. O entitate trebuie să adauge un contract în grup în perioada de raportare în care respectivul contract îndeplinește unul dintre criteriile prevăzute la punctul 25. Aceasta poate determina schimbări în ceea ce privește stabilirea ratelor de actualizare la data recunoașterii inițiale prin aplicarea punctului B73. O entitate trebuie să aplice ratele revizuite de la începutul perioadei de raportare în care contractele noi sunt adăugate în grup. |
Fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări (punctele B35A-B35D)
28A |
O entitate trebuie să repartizeze fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări grupurilor de contracte de asigurare utilizând o metodă sistematică și rațională, prin aplicarea punctelor B35A-B35B, cu excepția cazului în care aceasta alege să le recunoască drept cheltuieli, prin aplicarea punctului 59 litera (a). |
28B |
O entitate care nu aplică punctul 59 litera (a) trebuie să recunoască drept activ fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări plătite (sau fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări pentru care a fost recunoscută o datorie prin aplicarea unui alt standard IFRS) înainte de recunoașterea grupului conex de contracte de asigurare. O entitate trebuie să recunoască un astfel de activ pentru fiecare grup conex de contracte de asigurare. |
28C |
O entitate trebuie să derecunoască un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări în cazul în care fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări sunt incluse în evaluarea grupului conex de contracte de asigurare, prin aplicarea punctului 38 litera (c) subpunctul (i) sau a punctului 55 litera (a) subpunctul (iii). |
28D |
În cazul în care se aplică punctul 28, o entitate trebuie să aplice punctele 28B-28C în conformitate cu punctul B35C. |
28E |
La sfârșitul fiecărei perioade de raportare, o entitate trebuie să evalueze posibilitatea de recuperare a unui activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări în cazul în care există fapte și circumstanțe care indică posibila depreciere a activului respectiv (a se vedea punctul B35D). În cazul în care entitatea identifică o pierdere din depreciere, aceasta trebuie să ajusteze valoarea contabilă a activului respectiv și să recunoască pierderea din depreciere în contul de profit sau pierdere. |
28F |
O entitate trebuie să recunoască la profit sau pierdere o reluare a unei părți sau a întregii pierderi din depreciere recunoscute anterior prin aplicarea punctului 28E și să majoreze valoarea contabilă a activului respectiv, în măsura în care condițiile de depreciere nu mai există sau s-au îmbunătățit. |
EVALUARE (PUNCTELE B36-B119F)
29. |
O entitate trebuie să aplice punctele 30-52 pentru toate grupurile de contracte de asigurare care intră sub incidența standardului IFRS 17, cu următoarele excepții:
|
30. |
Atunci când aplică IAS 21 Efectele variației cursurilor de schimb valutar unui grup de contracte de asigurare care generează fluxuri de trezorerie în valută, o entitate trebuie să trateze grupul de contracte, inclusiv marja de servicii contractuale, ca fiind un element monetar. |
31. |
În situațiile financiare ale unei entități care emite contracte de asigurare, fluxurile de trezorerie pentru executare nu pot reflecta riscul de neîndeplinire a obligațiilor al entității respective (riscul de neîndeplinire a obligațiilor este definit în IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă). |
Evaluarea la recunoașterea inițială (punctele B36-B95F)
32. |
La recunoașterea inițială, o entitate trebuie să evalueze un grup de contracte de asigurare la valoarea totală a:
|
Estimările fluxurilor de trezorerie viitoare (punctele B36-B71)
33. |
O entitate trebuie să includă în evaluarea unui grup de contracte de asigurare toate fluxurile de trezorerie viitoare în limitele fiecărui contract din cadrul grupului (a se vedea punctul 34). Atunci când aplică punctul 24, o entitate poate să estimeze viitoarele fluxuri de trezorerie la un nivel mai ridicat de agregare și apoi să repartizeze fluxurile de trezorerie pentru executare rezultante fiecărui grup de contracte. Estimările fluxurilor de trezorerie viitoare trebuie:
|
34. |
Fluxurile de trezorerie se încadrează în limitele unui contract de asigurare dacă acestea rezultă din drepturi și obligații semnificative care există în perioada de raportare în care entitatea poate obliga deținătorul poliței de asigurare să plătească primele de asigurare sau în care entitatea are o obligație semnificativă de a presta servicii contractuale de asigurare deținătorului poliței de asigurare (a se vedea punctele B61-B71). O obligație semnificativă de prestare de servicii contractuale de asigurare ia sfârșit atunci când:
|
35. |
O entitate nu poate recunoaște drept datorie sau drept activ nicio sumă legată de prime sau cereri de despăgubire preconizate ce nu intră în limitele contractului de asigurare. Astfel de sume se referă la contractele de asigurare viitoare. |
Ratele de actualizare (a se vedea punctele B72-B85)
36. |
O entitate ajustează estimările fluxurilor de trezorerie viitoare pentru a reflecta valoarea-timp a banilor și riscurile financiare aferente fluxurilor de trezorerie respective în măsura în care riscurile financiare nu sunt incluse în estimările fluxurilor de trezorerie. Ratele de actualizate aplicate estimărilor fluxurilor de trezorerie viitoare descrise la punctul 33 trebuie:
|
Ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar (punctele B86-B92)
37. |
O entitate trebuie să ajusteze estimarea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare pentru a reflecta compensația pe care entitatea o solicită pentru faptul că suportă incertitudinea cu privire la valoarea și plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie, care decurge din riscul nefinanciar. |
Marja de servicii contractuale
38. |
Marja de servicii contractuale este o componentă a activului sau a datoriei pentru grupul de contracte de asigurare care reprezintă profitul necâștigat pe care entitatea îl va recunoaște întrucât prestează servicii contractuale de asigurare în viitor. O entitate trebuie să evalueze marja de servicii contractuale la recunoașterea inițială a unui grup de contracte de asigurare la o valoare care, cu excepția cazului în care se aplică punctul 47 (privind contractele oneroase) sau punctul B123A [privind veniturile din asigurări legate de punctul 38 litera (c) subpunctul (ii)], nu determină realizarea de venituri sau cheltuieli care decurg din:
|
39. |
Pentru contractele de asigurare dobândite în cadrul unui transfer de contracte de asigurare sau al unei combinări de întreprinderi care intră sub incidența IFRS 3, o entitate trebuie să aplice punctul 38 în conformitate cu punctele B93-B95F. |
Evaluarea ulterioară
40. |
Valoarea contabilă a unui grup de contracte de asigurare la finalul fiecărei perioade de raportare va fi suma dintre:
|
41. |
O entitate trebuie să recunoască veniturile și cheltuielile aferente următoarelor modificări aduse valorii contabile a datoriei pentru acoperirea rămasă:
|
42. |
O entitate trebuie să recunoască veniturile și cheltuielile aferente următoarelor modificări aduse valorii contabile a datoriei pentru cheltuielile cu daunele:
|
Marja de servicii contractuale (punctele B96-B119B)
43. |
Marja de servicii contractuale la sfârșitul perioadei de raportare reprezintă profitul din cadrul grupului de contracte de asigurare care nu a fost încă recunoscut în contul de profit sau pierdere deoarece se referă la serviciul viitor care urmează să fie prestat în baza contractelor de la nivelul grupului. |
44. |
Pentru contractele de asigurare fără particularități de participare directă, valoarea contabilă a marjei de servicii contractuale a unui grup de contracte la finalul perioadei de raportare este egală cu valoarea contabilă la începutul perioadei de raportare ajustată pentru:
|
45. |
Pentru contractele de asigurare cu particularități de participare directă (a se vedea punctele B101-B118), valoarea contabilă a marjei de servicii contractuale a unui grup de contracte la finalul perioadei de raportare este egală cu valoarea contabilă la începutul perioadei de raportare ajustată cu sumele specificate la subpunctele (a)-(e) de mai jos. O entitate nu este obligată să identifice aceste ajustări separat. În schimb, pentru o parte sau pentru toate ajustările poate fi stabilită o sumă combinată. Ajustările sunt:
|
46. |
Unele modificări survenite la nivelul marjei de servicii contractuale compensează modificările survenite la nivelul fluxurilor de trezorerie pentru executare aferente datoriei pentru acoperirea rămasă, ceea ce nu determină nicio modificare a valorii contabile totale a datoriei pentru acoperirea rămasă. În măsura în care modificările survenite la nivelul marjei de servicii contractuale nu compensează modificările de la nivelul fluxurilor de trezorerie pentru executare aferente datoriei pentru acoperirea rămasă, o entitate trebuie să recunoască venituri și cheltuieli pentru modificări, prin aplicarea dispozițiilor punctului 41. |
Contractele oneroase
47. |
Un contract de asigurare este oneros la data recunoașterii inițiale în cazul în care fluxurile de trezorerie pentru executare alocate contractului, orice fluxuri de trezorerie recunoscute anterior pentru achiziții de asigurări și orice fluxuri de trezorerie care decurg din contract la data recunoașterii inițiale constituie în total o ieșire netă de fluxuri de trezorerie. Prin aplicarea punctului 16 litera (a), o entitate trebuie să grupeze astfel de contracte separat de contractele care nu sunt oneroase. În măsura în care se aplică punctul 17, o entitate poate identifica grupul de contracte oneroase prin evaluarea unui set de contracte, nu a contractelor individuale. O entitate trebuie să recunoască o pierdere în contul de profit sau pierdere pentru ieșirea netă de fluxuri de trezorerie pentru grupul de contracte oneroase, în urma căreia valoarea contabilă a datoriei pentru grup este egală cu fluxurile de trezorerie pentru executare și marja de servicii contractuale aferente grupului este egală cu zero. |
48. |
Un grup de contracte de asigurare devine oneros (sau mai oneros) la evaluarea ulterioară în cazul în care următoarele valori depășesc valoarea contabilă a marjei de servicii contractuale:
Prin aplicarea punctului 44 litera (c) subpunctul (i), a punctului 45 litera (b) subpunctul (ii) și a punctului 45 litera (c) subpunctul (ii), o entitate trebuie să recunoască o pierdere în contul de profit sau pierdere la nivelul excedentului respectiv. |
49. |
O entitate trebuie să stabilească (sau să majoreze) o componentă de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă în cazul unui grup oneros, descriind pierderile recunoscute prin aplicarea punctelor 47-48. Componenta de pierdere stabilește sumele care sunt prezentate în contul de profit sau pierdere ca reluări ale pierderilor aferente grupurilor oneroase și, în consecință, sunt excluse din calculul veniturilor obținute din asigurări. |
50. |
După ce o entitate a recunoscut o pierdere aferentă unui grup de contracte de asigurare oneroase, aceasta repartizează:
|
51. |
Modificările ulterioare survenite la nivelul fluxurilor de trezorerie pentru executare aferente datoriei pentru acoperirea rămasă, care urmează să fie repartizate prin aplicarea punctului 50 litera (a), sunt:
|
52. |
În urma repartizării sistematice prevăzute la punctul 50 litera (a), sumele totale repartizate pentru componenta de pierdere în conformitate cu punctele 48-50 sunt egale cu zero până la sfârșitul perioadei de acoperire a unui grup de contracte. |
Abordarea bazată pe alocarea primelor
53. |
O entitate poate simplifica evaluarea unui grup de contracte de asigurare utilizând abordarea bazată pe alocarea primelor prevăzută la punctele 55-59 dacă și numai dacă, la constituirea grupului:
|
54. |
Criteriul de la punctul 53 litera (a) nu este îndeplinit dacă, la constituirea grupului, o entitate preconizează o variabilitate semnificativă la nivelul fluxurilor de trezorerie pentru executare, care ar afecta evaluarea datoriei pentru acoperirea rămasă în perioada dinaintea cheltuielilor cu daunele. Variabilitatea fluxurilor de trezorerie pentru executare crește, spre exemplu, odată cu:
|
55. |
Atunci când aplică abordarea bazată pe alocarea primelor, o entitate trebuie să evalueze datoria pentru acoperirea rămasă, după cum urmează:
|
56. |
În cazul în care contractele de asigurare din grup au o componentă de finanțare semnificativă, o entitate trebuie să ajusteze valoarea contabilă a datoriei pentru acoperirea rămasă pentru a reflecta valoarea-timp a banilor și efectul riscului financiar folosind ratele de actualizare prevăzute la punctul 36, astfel cum au fost stabilite la recunoașterea inițială. Entitatea nu trebuie să ajusteze valoarea contabilă a datoriei pentru acoperirea rămasă pentru a reflecta valoarea-timp a banilor și efectul riscului financiar dacă, la recunoașterea inițială, entitatea estimează că intervalul de timp dintre momentul prestării fiecărei părți a serviciilor și data scadentă a primelor aferente este de cel mult un an. |
57. |
În cazul în care, în orice moment în perioada de acoperire, există fapte și circumstanțe care indică faptul că un grup de contracte de asigurare prezintă caracter oneros, o entitate trebuie să calculeze diferența între:
|
58. |
În măsura în care fluxurile de trezorerie pentru executare descrise la punctul 57 litera (b) depășesc valoarea contabilă descrisă la punctul 57 litera (a), entitatea trebuie să recunoască o pierdere în contul de profit sau pierdere și să majoreze datoria pentru acoperirea rămasă. |
59. |
Atunci când aplică abordarea bazată pe alocarea primelor, o entitate:
|
Contractele de reasigurare deținute
60. |
Cerințele din IFRS 17 sunt modificate pentru contractele de reasigurare deținute, astfel cum se prevede la punctele 61-70A. |
61. |
O entitate trebuie să împartă portofoliile de contracte de reasigurare deținute prin aplicarea punctelor 14-24, cu excepția faptului că trimiterile la contractele oneroase de la punctele respective sunt înlocuite cu o trimitere la contractele din care rezultă un câștig net la recunoașterea inițială. Pentru unele contracte de reasigurare deținute, în urma aplicării punctelor 14-24, va rezulta un grup care cuprinde un singur contract. |
Recunoaștere
62. |
În locul aplicării punctului 25, o entitate trebuie să recunoască un grup de contracte de reasigurare deținute de la data care survine prima dintre:
|
62A |
Fără a aduce atingere punctului 62 litera (a), o entitate trebuie să amâne recunoașterea unui grup de contracte de reasigurare deținute care asigură o acoperire proporțională până la data recunoașterii inițiale a oricărui contract de asigurare suport, în cazul în care acea dată survine mai târziu decât începutul perioadei de acoperire a grupului de contracte de reasigurare deținute. |
Evaluare
63. |
La aplicarea cerințelor de evaluare de la punctele 32-36 pentru contractele de reasigurare deținute, în măsura în care contractele suport ale acestora sunt evaluate tot prin aplicarea punctelor respective, entitatea recurge la ipoteze consecvente pentru a evalua estimările valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare pentru grupul de contracte de reasigurare deținute și estimările valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare pentru grupul (grupurile) de contracte de asigurare suport. În plus, entitatea trebuie să includă în estimările valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare pentru grupul de contracte de reasigurare deținute efectul oricărui risc de neîndeplinire a obligațiilor de către emitentul contractului de reasigurare, inclusiv efectele garanțiilor reale și ale pierderilor rezultate din litigii. |
64. |
În locul aplicării punctului 37, o entitate trebuie să stabilească ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar, astfel încât aceasta să reprezinte valoarea riscului transferat de către deținătorul grupului de contracte de reasigurare emitentului acestor contracte. |
65. |
Cerințele de la punctul 38, care se referă la stabilirea marjei de servicii contractuale la recunoașterea inițială, sunt modificate pentru a reflecta faptul că, pentru un grup de contracte de reasigurare deținute, nu există niciun profit necâștigat, ci costuri nete sau câștiguri nete din cumpărarea reasigurării. Astfel, cu excepția cazului în care se aplică punctul 65A, la recunoaștere inițială, entitatea trebuie să recunoască orice cost net sau câștig net rezultat din cumpărarea grupului de contracte de reasigurare deținute ca marjă de servicii contractuale evaluată la o valoare egală cu suma:
|
65A |
În cazul în care costurile nete aferente cumpărării acoperirii de reasigurare se referă la evenimente care s-au produs înainte de cumpărarea grupului de contracte de reasigurare deținute, fără a aduce atingere cerințelor de la punctul B5, entitatea trebuie să recunoască imediat un astfel de cost în contul de profit sau pierdere drept cheltuială. |
66. |
În locul aplicării punctului 44, o entitate trebuie să evalueze marja de servicii contractuale la sfârșitul perioadei de raportare în cazul unui grup de contracte de reasigurare deținute ca valoare contabilă stabilită la începutul perioadei de raportare, ajustată pentru:
|
66A |
O entitate trebuie să ajusteze marja de servicii contractuale aferentă unui grup de contracte de reasigurare deținute și, prin urmare, să recunoască venituri, atunci când entitatea recunoaște o pierdere la recunoașterea inițială a unui grup oneros de contracte de asigurare suport sau la adăugarea unor contracte de asigurare suport oneroase în cadrul unui grup (a se vedea punctele B119C-B119E). |
66B |
O entitate trebuie să stabilească (sau să ajusteze) o componentă de recuperare a pierderilor aferentă activului pentru acoperirea rămasă în legătură cu un grup de contracte de reasigurare deținute, care să descrie recuperarea pierderilor recunoscute prin aplicarea punctului 66 litera (c) subpunctele (i)-(ii) și a punctului 66A. Componenta de recuperare a pierderilor stabilește sumele prezentate în contul de profit sau pierdere ca reluări ale recuperărilor pierderilor aferente contractelor de reasigurare deținute și, prin urmare, excluse de la alocarea primelor plătite reasigurătorului (a se vedea punctul B119F). |
67. |
Modificările survenite la nivelul fluxurilor de trezorerie pentru executare ca urmare a modificărilor de la nivelul riscului de neîndeplinire a obligațiilor de către emitentul unui contract de reasigurare deținut nu sunt legate de servicii viitoare și nu ajustează marja de servicii contractuale. |
68. |
Contractele de reasigurare deținute nu pot fi oneroase. În consecință, cerințele de la punctele 47-52 nu se aplică. |
Abordarea bazată pe alocarea primelor în cazul contractelor de reasigurare deținute
69. |
O entitate poate recurge la abordarea bazată pe alocarea primelor, care este prevăzută la punctele 55-56 și 59 (adaptată pentru a reflecta particularitățile contractelor de reasigurare deținute care diferă de contractele de asigurare emise, de exemplu generarea de cheltuieli sau reducerea cheltuielilor, mai degrabă decât a veniturilor), pentru a simplifica evaluarea unui grup de contracte de reasigurare deținute dacă, la constituirea grupului:
|
70. |
O entitate nu poate îndeplini condiția de la punctul 69 litera (a) dacă, la constituirea grupului, o entitate preconizează o variabilitate semnificativă la nivelul fluxurilor de trezorerie pentru executare care ar afecta evaluarea activelor pentru acoperirea rămasă în perioada dinaintea cheltuielilor cu daunele. Variabilitatea fluxurilor de trezorerie pentru executare crește, spre exemplu, odată cu:
|
70A |
În cazul în care o entitate evaluează un grup de contracte de reasigurare deținute aplicând abordarea bazată pe alocarea primelor, entitatea respectivă trebuie să aplice punctul 66A prin ajustarea valorii contabile a activului pentru acoperirea rămasă, în locul ajustării marjei de servicii contractuale. |
Contractele de investiții cu particularități de participare discreționară
71. |
Un contract de investiții cu particularități de participare discreționară nu implică un transfer al riscului de asigurare semnificativ. În consecință, cerințele IFRS 17 pentru contractele de asigurare sunt modificate pentru contractele de investiții cu particularități de participare discreționară, după cum urmează:
|
MODIFICARE ȘI DERECUNOAȘTERE
Modificarea unui contract de asigurare
72. |
În cazul în care sunt modificați termenii unui contract de asigurare, de exemplu de comun acord între părțile la contract sau ca urmare a unei modificări de reglementare, o entitate trebuie să derecunoască contractul inițial și să recunoască contractul modificat ca fiind unul nou, aplicând IFRS 17 sau alte standarde aplicabile, dacă și numai dacă este îndeplinită oricare dintre condițiile prevăzute la literele (a)-(c). Exercitarea unui drept inclus în termenii unui contract nu constituie o modificare. Condițiile sunt acelea că:
|
73. |
În cazul în care o modificare a contractului nu îndeplinește niciuna dintre condițiile de la punctul 72, entitatea tratează modificările survenite la nivelul fluxurilor de trezorerie din cauza modificării drept schimbări la nivelul estimărilor fluxurilor de trezorerie pentru executare prin aplicarea punctelor 40-52. |
Derecunoaștere
74. |
O entitate trebuie să derecunoască un contract de asigurare atunci și doar atunci când:
|
75. |
Atunci când obligațiile unui contract de asigurare sunt stinse, entitatea nu mai este expusă riscurilor și, prin urmare, nu mai trebuie să transfere resurse economice pentru a îndeplini condițiile contractului de asigurare. De exemplu, atunci când o entitate achiziționează produse de reasigurare, aceasta trebuie să derecunoască contractul (contractele) de asigurare suport atunci și numai atunci când obligațiile contractului (contractelor) de asigurare suport sunt stinse. |
76. |
O entitate derecunoaște un contract de asigurare dintr-un grup de contracte prin aplicarea următoarelor cerințe din IFRS 17:
|
77. |
Atunci când o entitate derecunoaște un contract de asigurare deoarece transferă contractul unui terț sau derecunoaște un contract de asigurare și recunoaște un nou contract prin aplicarea punctului 72, în locul aplicării punctului 76 litera (b), entitatea trebuie:
|
PREZENTARE ÎN SITUAȚIA POZIȚIEI FINANCIARE
78. |
O entitate trebuie să prezinte separat, în situația poziției financiare, valoarea contabilă a portofoliilor de:
|
79. |
O entitate trebuie să includă orice active pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări recunoscute prin aplicarea punctului 28B în valoarea contabilă a portofoliilor conexe de contracte de asigurare emise, precum și orice active sau datorii pentru fluxurile de trezorerie aferente portofoliilor de contracte de reasigurare deținute [a se vedea punctul 65 litera (b)] în valoarea contabilă a portofoliilor de contracte de reasigurare deținute. |
RECUNOAȘTERE ȘI PREZENTARE ÎN SITUAȚIA (SITUAȚIILE) PERFORMANȚEI FINANCIARE (PUNCTELE B120-B136)
80. |
La aplicarea punctelor 41 și 42, o entitate trebuie să dezagrege valorile recunoscute în situația (situațiile) profitului sau pierderii și a (ale) altor elemente ale rezultatului global [denumită (denumite) în continuare situația (situațiile) performanței financiare] în:
|
81. |
O entitate nu este obligată să dezagrege modificarea de la nivelul ajustării în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar între rezultatul serviciilor de asigurare și venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor. În cazul în care o entitate nu realizează o astfel de dezagregare, aceasta trebuie să includă întreaga modificare produsă la nivelul ajustării în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar în rezultatul serviciilor de asigurare. |
82. |
O entitate trebuie să prezinte veniturile sau cheltuielile din contractele de reasigurare deținute separat de cheltuielile sau veniturile din contractele de asigurare emise. |
Rezultatul serviciului de asigurare
83. |
O entitate trebuie să prezinte în contul de profit sau pierdere veniturile din asigurări provenind din grupurile de contracte de asigurare emise. Veniturile din asigurări trebuie să exprime furnizarea de servicii care rezultă din grupul de contracte de asigurare la o valoare care să reflecte contraprestația la care entitatea se așteaptă să aibă dreptul în schimbul serviciilor respective. Punctele B120-B127 specifică modul în care o entitate evaluează veniturile din asigurări. |
84. |
O entitate trebuie să prezinte în contul de profit sau pierdere cheltuielile aferente serviciilor de asigurare care rezultă dintr-un grup de contracte de asigurare emise, care includ cheltuielile cu daunele (excluzând rambursările componentelor de investiții), alte cheltuieli realizate cu serviciile de asigurare și alte sume descrise la punctul 103 litera (b). |
85. |
Veniturile din asigurări și cheltuielile aferente serviciilor de asigurare prezentate în contul de profit sau pierdere trebuie să excludă orice componente de investiții. O entitate nu trebuie să prezinte informații despre prime în contul de profit sau pierdere dacă informațiile respective nu corespund cu punctul 83. |
86. |
O entitate poate prezenta veniturile sau cheltuielile aferente unui grup de contracte de reasigurare deținute (a se vedea punctele 60-70A), altele decât veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor, ca valoare unică; sau o entitate poate prezenta separat sumele recuperate de la reasigurător și o repartizare a primelor plătite care, împreună, constituie o valoare netă egală cu valoarea unică respectivă. Dacă o entitate prezintă separat sumele recuperate de la reasigurător și o repartizare a primelor plătite, aceasta trebuie:
|
Venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor (a se vedea punctele B128-B136)
87. |
Veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor cuprind modificarea produsă la nivelul valorii contabile a grupului de contracte de asigurare care rezultă din:
|
87A |
O entitate trebuie să aplice:
|
88. |
Atunci când aplică punctul 87A litera (b), cu excepția cazului în care se aplică punctul 89, o entitate trebuie să facă o alegere de politică contabilă între:
|
89. |
Atunci când aplică punctul 87A litera (b), pentru contractele de asigurare cu particularități de participare directă pentru care entitatea deține elementele suport, o entitate trebuie să facă o alegere de politică contabilă între:
|
90. |
În cazul în care o entitate alege politica contabilă prevăzută la punctul 88 litera (b) sau la punctul 89 litera (b), aceasta include în alte elemente ale rezultatului global diferența dintre veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor evaluate pe baza dispozițiilor de la punctele respective și veniturile sau cheltuielile financiare totale aferente asigurărilor pentru respectiva perioadă. |
91. |
În cazul în care o entitate transferă un grup de contracte de asigurare sau derecunoaște un contract de asigurare prin aplicarea punctului 77:
|
92. |
Punctul 30 impune unei entități să considere un contract de asigurare drept un element monetar în temeiul IAS 21 cu scopul de a converti elementele de schimb valutar în moneda funcțională a entității. O entitate include diferențele de curs valutar aferente modificărilor valorii contabile a grupurilor de contracte de asigurare în contul de profit sau pierdere, cu excepția cazului în care acestea se referă la modificările valorii contabile a grupurilor de contracte de asigurare incluse în alte elemente ale rezultatului global prin aplicarea punctului 90, în acest caz ele trebuind să fie incluse în alte elemente ale rezultatului global. |
PREZENTAREA INFORMAȚIILOR
93. |
Obiectivul cerințelor de prezentare a informațiilor este ca o entitate să prezinte informații în notele explicative care, împreună cu informațiile furnizate în situația poziției financiare, situația (situațiile) performanței financiare și situația fluxurilor de trezorerie, să ofere o bază pentru utilizatorii situațiilor financiare pentru a evalua efectul pe care îl au contractele care intră sub incidența IFRS 17 asupra poziției financiare, a performanței financiare și a fluxurilor de trezorerie ale entității. Pentru a îndeplini acest obiectiv, o entitate trebuie să prezinte informații calitative și cantitative cu privire la:
|
94. |
O entitate trebuie să analizeze nivelul de detaliu necesar pentru a îndeplini obiectivul prezentării de informații și nivelul de atenție pe care trebuie să îl acorde fiecăreia dintre diferitele cerințe. În cazul în care informațiile furnizate prin aplicarea punctelor 97-132 nu sunt suficiente pentru a îndeplini obiectivul de la punctul 93, o entitate trebuie să prezinte informațiile suplimentare necesare pentru îndeplinirea obiectivului respectiv. |
95. |
O entitate trebuie să prezinte informații agregate sau dezagregate, astfel încât să nu obstrucționeze informațiile utile, fie prin includerea unui număr mare de detalii nesemnificative, fie prin agregarea elementelor care au caracteristici diferite. |
96. |
Punctele 29-31 din IAS 1 prezintă cerințele referitoare la pragul de semnificație și la agregarea informațiilor. Exemple de baze de agregare care ar putea fi adecvate pentru informațiile prezentate cu privire la contractele de asigurare sunt:
|
Explicarea valorilor recunoscute
97. |
Dintre informațiile a căror prezentare se impune potrivit punctelor 98-109A, numai cele de la punctele 98-100, 102-103, 105-105B și 109A se aplică în cazul contractelor pentru care se utilizează abordarea bazată pe alocarea primelor. Dacă o entitate recurge la abordarea bazată pe alocarea primelor, aceasta trebuie să prezinte, de asemenea:
|
98. |
O entitate trebuie să prezinte reconcilieri care să arate cum s-a schimbat valoarea contabilă netă a contractelor care intră sub incidența IFRS 17 în respectiva perioadă din cauza fluxurilor de trezorerie, precum și a veniturilor și a cheltuielilor recunoscute în situația (situațiile) performanței financiare. Reconcilieri separate trebuie să fie prezentate pentru contractele de asigurare emise și contractele de reasigurare deținute. O entitate trebuie să adapteze cerințele de la punctele 100-109 pentru a reflecta particularitățile contractelor de reasigurare deținute care diferă de contractele de asigurare emise; de exemplu, generarea de cheltuieli sau reducerea cheltuielilor, mai degrabă decât a veniturilor. |
99. |
O entitate trebuie să furnizeze informații suficiente în prezentarea reconcilierilor pentru a permite utilizatorilor situațiilor financiare să identifice modificările din fluxurile de trezorerie și sumele care sunt recunoscute în situația (situațiile) performanței financiare. Pentru a respecta această cerință, o entitate trebuie:
|
100. |
O entitate trebuie să prezinte reconcilieri de la soldurile de deschidere la cele de închidere, separat pentru fiecare dintre următoarele:
|
101. |
Pentru alte contracte de asigurare decât cele în cazul cărora a fost aplicată abordarea bazată pe alocarea primelor descrisă la punctele 53-59 sau 69-70A, o entitate trebuie să prezinte, de asemenea, reconcilieri de la soldul de deschidere până la soldul de închidere, separat pentru fiecare dintre următoarele elemente:
|
102. |
Obiectivul reconcilierilor de la punctele 100-101 este de a furniza diferite tipuri de informații despre rezultatul serviciilor de asigurare. |
103. |
O entitate trebuie să prezinte separat, în reconcilierile prevăzute la punctul 100, fiecare dintre următoarele valori aferente serviciilor, dacă este cazul:
|
104. |
O entitate trebuie să prezinte separat, în reconcilierile prevăzute la punctul 101, fiecare dintre următoarele valori aferente serviciilor, dacă este cazul:
|
105. |
Pentru a încheia reconcilierile de la punctele 100-101, o entitate trebuie să prezinte, de asemenea, separat fiecare dintre următoarele sume care nu sunt legate de servicii prestate în respectiva perioadă, dacă este cazul:
|
105A |
O entitate trebuie să prezinte o reconciliere de la soldul de deschidere la soldul de închidere al activelor pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări, recunoscute prin aplicarea punctului 28B. O entitate trebuie să prezinte informații agregate pentru reconcilierea efectuată la un nivel care să corespundă celui al reconcilierii contractelor de asigurare, prin aplicarea punctului 98. |
105B |
O entitate trebuie să prezinte separat în cadrul reconcilierii prevăzute la punctul 105A orice pierderi din depreciere și reluări de pierderi din depreciere recunoscute prin aplicarea punctelor 28E-28F. |
106. |
Pentru contractele de asigurare emise, altele decât cele în cazul cărora a fost aplicată abordarea bazată pe alocarea primelor descrisă la punctele 53-59, o entitate trebuie să prezinte o analiză a veniturilor din asigurări recunoscute în respectiva perioadă, cuprinzând:
|
107. |
Pentru alte contracte de asigurare decât cele pentru care a fost aplicată abordarea bazată pe alocarea primelor descrisă la punctele 53-59 sau 69-70A, o entitate trebuie să prezinte efectul asupra situației poziției financiare separat pentru contractele de asigurare emise și contractele de reasigurare deținute care sunt recunoscute inițial în respectiva perioadă, indicând efectul acestora, la recunoașterea inițială, asupra:
|
108. |
În informațiile a căror prezentare este impusă prin punctul 107, o entitate trebuie să prezinte separat sumele aferente:
|
109. |
Pentru alte contracte de asigurare decât cele pentru care a fost aplicată abordarea bazată pe alocarea primelor descrisă la punctele 53-59 sau 69-70A, o entitate trebuie să prezinte informații cu privire la momentul în care preconizează că va recunoaște marja de servicii contractuale rămase la sfârșitul perioadei de raportare în contul de profit sau pierdere, de natură cantitativă, în intervale de timp adecvate. Astfel de informații trebuie să fie prezentate separat pentru contractele de asigurare emise și contractele de reasigurare deținute. |
109A |
O entitate trebuie să prezinte informații de natură cantitativă, în intervale de timp adecvate, cu privire la momentul în care preconizează că va derecunoaște un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări, prin aplicarea punctului 28C. |
Venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor
110. |
O entitate trebuie să prezinte și să explice valoarea totală a veniturilor sau a cheltuielilor financiare aferente asigurărilor din perioada de raportare. În mod specific, o entitate trebuie să explice relația dintre veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor și rentabilitatea activelor sale ca urmare a investițiilor, pentru a permite utilizatorilor situațiilor sale financiare să evalueze sursele veniturilor și cheltuielilor financiare recunoscute în contul de profit sau pierdere, precum și ale altor elemente ale rezultatului global. |
111. |
În cazul contractelor cu particularități de participare directă, entitatea trebuie să descrie componența elementelor suport și să prezinte valoarea lor justă. |
112. |
În cazul contractelor cu particularități de participare directă, în cazul în care o entitate alege să nu ajusteze marja de servicii contractuale pentru unele schimbări produse la nivelul fluxurilor de trezorerie pentru executare, prin aplicarea punctului B115, aceasta trebuie să prezinte efectul acestei opțiuni asupra ajustării marjei de servicii contractuale în perioada curentă. |
113. |
În cazul contractelor cu particularități de participare directă, dacă o entitate modifică baza de dezagregare a veniturilor sau a cheltuielilor financiare aferente asigurărilor între contul de profit sau pierdere și alte elemente ale rezultatului global, prin aplicarea punctului B135, aceasta trebuie să prezinte, în perioada în care s-a produs schimbarea abordării:
|
Sume la data tranziției
114. |
O entitate trebuie să prezinte informații care să le permită utilizatorilor situațiilor financiare să identifice efectul grupurilor de contracte de asigurare evaluate la data tranziției, prin aplicarea abordării retrospective modificate (a se vedea punctele C6-C19A) sau a abordării bazate pe valoarea justă (a se vedea punctele C20-C24B), asupra marjei de servicii contractuale și a veniturilor din asigurări din perioadele ulterioare. Prin urmare, o entitate trebuie să prezinte reconcilierea marjei de servicii contractuale, prin aplicarea punctului 101 litera (c), și valoarea veniturilor din asigurări, prin aplicarea punctului 103 litera (a), separat pentru:
|
115. |
Pentru toate perioadele în care prezentarea de informații se realizează prin aplicarea punctului 114 litera (a) sau a punctului 114 litera (b), pentru a le permite utilizatorilor situațiilor financiare să înțeleagă natura și semnificația metodelor utilizate și a raționamentelor aplicate la stabilirea sumelor la data tranziției, o entitate trebuie să explice modul în care a stabilit evaluarea contractelor de asigurare la data tranziției. |
116. |
O entitate care alege să dezagrege veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor între contul de profit sau pierdere și alte elemente ale rezultatului global aplică punctul C18 litera (b), punctul C19 litera (b), punctul C24 litera (b) și punctul C24 litera (c) pentru a stabili diferența cumulată dintre veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor care ar fi fost recunoscute în contul de profit sau pierdere și veniturile sau cheltuielile financiare totale aferente asigurărilor la data tranziției pentru grupuri de contracte de asigurare în cazul cărora se aplică dezagregarea. Pentru toate perioadele în care există sumele stabilite prin aplicarea acestor puncte, entitatea trebuie să prezinte o reconciliere de la soldul inițial la soldul final al sumelor cumulative incluse în alte elemente ale rezultatului global pentru active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aferente grupurilor de contracte de asigurare. Reconcilierea trebuie să includă, de exemplu, câștigurile sau pierderile recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în respectiva perioadă și câștigurile sau pierderile recunoscute anterior în alte elemente ale rezultatului global din perioadele anterioare, reclasificate în respectiva perioadă în profit sau pierdere. |
Raționamente semnificative la aplicarea IFRS 17
117. |
O entitate trebuie să prezinte raționamentele semnificative și schimbările aduse raționamentelor utilizate la aplicarea IFRS 17. În mod specific, o entitate trebuie să prezinte datele de intrare, ipotezele și tehnicile de estimare folosite, inclusiv:
|
118. |
În cazul în care, la aplicarea punctului 88 litera (b) sau a punctului 89 litera (b), o entitate alege să dezagrege veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor în sume prezentate în contul de profit sau pierdere și sume prezentate în alte elemente ale rezultatului global, entitatea trebuie să prezinte o explicație cu privire la metodele utilizate pentru a stabili veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor recunoscute în contul de profit sau pierdere. |
119. |
O entitate trebuie să prezinte informații despre nivelul de încredere utilizat pentru a stabili ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar. În cazul în care o entitate utilizează o altă tehnică decât tehnica de stabilire a nivelului de încredere pentru determinarea ajustării în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar, aceasta trebuie să prezinte informații cu privire la tehnica utilizată și nivelul de încredere corespunzător rezultatelor tehnicii respective. |
120. |
O entitate trebuie să prezinte, de asemenea, informații despre curba randamentelor (sau seria de curbe ale randamentelor) utilizată pentru a actualiza fluxurile de trezorerie care nu variază în funcție de randamentul elementelor suport, prin aplicarea punctului 36. Atunci când o entitate prezintă aceste informații în mod cumulat pentru o serie de grupuri de contracte de asigurare, acestea trebuie să fie prezentate sub forma unor medii ponderate sau a unor intervale relativ reduse. |
Natura și amploarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17
121. |
O entitate trebuie să prezinte informații care să le permită utilizatorilor situațiilor sale financiare să evalueze natura, valoarea, plasarea în timp și gradul de incertitudine al fluxurilor de trezorerie viitoare care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. Punctele 122-132 conțin cerințe legate de prezentarea de informații care ar fi necesare, în mod normal, pentru a îndeplini această cerință. |
122. |
Aceste informații care trebuie prezentate trebuie să fie axate pe riscurile legate de asigurări și riscurile financiare care decurg din contractele de asigurare, precum și pe modul în care acestea au fost gestionate. Riscurile financiare includ, de regulă, riscul de credit, riscul de lichiditate și riscul de piață, dar fără a se limita la acestea. |
123. |
În cazul în care informațiile prezentate cu privire la expunerea unei entități la risc la sfârșitul perioadei de raportare nu sunt reprezentative pentru expunerea acesteia la risc în respectiva perioadă, entitatea trebuie să declare acest lucru, motivul pentru care expunerea la sfârșitul perioadei nu este reprezentativă, precum și informații suplimentare care să fie reprezentative pentru expunerea sa la risc în respectiva perioadă. |
124. |
Pentru fiecare tip de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17, o entitate trebuie să prezinte:
|
125. |
Pentru fiecare tip de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17, o entitate trebuie să prezinte:
|
126. |
O entitate trebuie să prezinte informații despre efectul cadrelor de reglementare în care își desfășoară activitatea; de exemplu, cerințele minime de capital sau garanțiile impuse privind rata dobânzii. În cazul în care o entitate aplică punctul 20 atunci când stabilește grupurile de contracte de asigurare cărora li se aplică cerințele privind recunoașterea și evaluarea din IFRS 17, entitatea trebuie să specifice acest lucru. |
Toate tipurile de risc – concentrări ale riscurilor
127. |
O entitate trebuie să prezinte informații cu privire la concentrările riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17, inclusiv o descriere a modului în care entitatea determină concentrările și o descriere a caracteristicilor comune care identifică fiecare concentrare (de exemplu, tipul evenimentului asigurat, industria, zona geografică sau moneda). Concentrările riscurilor financiare pot să apară, de exemplu, din garanții privind rata dobânzii care intră în vigoare la același nivel pentru un număr mare de contracte. Concentrările riscurilor financiare ar putea să apară, de asemenea, din concentrări ale riscurilor nefinanciare; de exemplu, dacă o entitate oferă întreprinderilor farmaceutice protecție împotriva răspunderii pentru produsele cu defect și deține, de asemenea, investiții în întreprinderile respective. |
Riscul de asigurare și riscul de piață – analiza sensibilității
128. |
O entitate trebuie să prezinte informații cu privire la sensibilitățile la schimbările produse la nivelul variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. Pentru a respecta această cerință, o entitate trebuie să prezinte:
|
129. |
Dacă o entitate elaborează o analiză a sensibilității care prezintă modul în care sunt afectate sumele, altele decât cele menționate la punctul 128 litera (a), de modificările de la nivelul variabilelor de risc și utilizează respectiva analiză pentru a gestiona riscurile care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17, aceasta poate utiliza analiza respectivă a sensibilității în locul analizei prevăzute la punctul 128 litera (a). De asemenea, entitatea trebuie să prezinte:
|
Riscul de asigurare – evoluția cererilor de despăgubire
130. |
O entitate trebuie să prezinte cererile de despăgubire efective comparativ cu estimările anterioare ale valorii neactualizate a acestor cereri (adică evoluția cererilor de despăgubire). Informațiile prezentate privind evoluția cererilor de despăgubire trebuie să înceapă cu data la care a apărut cea mai veche (cele mai vechi) cerere (cereri) de despăgubire semnificativă (semnificative) și în legătură cu care există încă incertitudini referitoare la valoarea și plasarea în timp a sumelor plătite pentru daune la sfârșitul perioadei de raportare; nu se impune însă obligația ca prezentarea de informații să înceapă cu mai mult de 10 ani înainte de încheierea perioadei de raportare. Entitatea nu este obligată să prezinte informații privind evoluția cererilor de despăgubire în privința cărora incertitudinile legate de valoarea și plasarea în timp a plăților aferente cererilor de despăgubire sunt rezolvate, de regulă, în termen de un an. O entitate trebuie să reconcilieze informațiile prezentate privind evoluția cererilor de despăgubire cu valoarea contabilă agregată a grupurilor de contracte de asigurare pe care entitatea o prezintă prin aplicarea punctului 100 litera (c). |
Riscul de credit – alte informații
131. |
Pentru riscul de credit care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17, o entitate trebuie să prezinte:
|
Riscul de lichiditate – alte informații
132. |
Pentru riscul de lichiditate care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17, o entitate trebuie să prezinte:
|
Apendicele A
Termeni definiți
Prezentul apendice este parte integrantă a IFRS 17 Contracte de asigurare.
marjă de servicii contractuale |
O componentă a valorii contabile a activului sau a datoriei pentru un grup de contracte de asigurare care reprezintă profitul necâștigat pe care entitatea îl va recunoaște întrucât prestează servicii contractuale de asigurare în baza contractelor de asigurare din cadrul grupului. |
||||||||||||
perioadă de acoperire |
Perioada în care entitatea prestează serviciile contractuale de asigurare. Această perioadă include serviciile contractuale de asigurare care se referă la toate primele din cadrul contractului de asigurare. |
||||||||||||
ajustare bazată pe experiență |
O diferență între:
|
||||||||||||
risc financiar |
Riscul unei posibile modificări viitoare a uneia sau a mai multora dintre următoarele variabile specificate: rată a dobânzii, preț al unui instrument financiar, preț al unui bun de consum, rată de schimb valutar, indice de preț sau de rată, rating sau indice de credit ori a altei variabile, numai dacă, în cazul unei variabile nefinanciare, variabila nu este specifică unei părți contractante. |
||||||||||||
fluxuri de trezorerie pentru executare |
O estimare explicită, imparțială și ponderată cu probabilitățile (de exemplu, valoarea preconizată) a valorii actualizate a viitoarelor ieșiri de fluxuri de trezorerie minus valoarea actualizată a viitoarelor fluxuri de trezorerie de intrare care vor apărea pe măsură ce entitatea îndeplinește contracte de asigurare, inclusiv o ajustare în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar. |
||||||||||||
grup de contracte de asigurare |
O serie de contracte de asigurare rezultate în urma divizării unui portofoliu de contracte de asigurare cel puțin în contracte emise în termen de cel mult un an și care, la recunoașterea inițială:
|
||||||||||||
fluxuri de trezorerie aferente achiziției de asigurări |
Fluxurile de trezorerie care provin din costurile de vânzare, de subscriere și de demarare a unui grup de contracte de asigurare (emise sau preconizate a fi emise) care pot fi atribuite în mod direct portofoliului de contracte de asigurare căruia îi aparține grupul. Astfel de fluxuri de trezorerie includ fluxurile de trezorerie care nu pot fi atribuite în mod direct unor contracte individuale sau unor grupuri de contracte de asigurare din portofoliu. |
||||||||||||
contract de asigurare |
Un contract în temeiul căruia o parte (emitentul) acceptă un risc de asigurare semnificativ din partea celeilalte părți (deținătorul poliței de asigurare) prin faptul că este de acord să despăgubească deținătorul poliței de asigurare în cazul în care un eveniment viitor incert specificat (evenimentul asigurat) are un efect nefavorabil asupra deținătorului poliței de asigurare. |
||||||||||||
servicii contractuale de asigurare |
Următoarele servicii pe care o entitate le furnizează deținătorului unei polițe de asigurare în cadrul unui contract de asigurare:
|
||||||||||||
contract de asigurare cu particularități de participare directă |
Un contract de asigurare pentru care, la începutul contractului:
|
||||||||||||
contract de asigurare fără particularități de participare directă |
Un contract de asigurare care nu este un contract de asigurare cu particularități de participare directă. |
||||||||||||
risc de asigurare |
Un risc, altul decât riscul financiar, transferat de la deținătorul unui contract către emitent. |
||||||||||||
eveniment asigurat |
Un eveniment viitor incert care este acoperit de un contract de asigurare ce creează un risc de asigurare. |
||||||||||||
componentă de investiții |
Sumele pe care o entitate trebuie să le ramburseze în temeiul unui contract de asigurare unui deținător al poliței de asigurare în toate circumstanțele, indiferent dacă se produce un eveniment asigurat. |
||||||||||||
contract de investiții cu particularități de participare discreționară |
Un instrument financiar care conferă unui anumit investitor dreptul contractual de a primi, în plus față de o sumă care nu este supusă puterii de apreciere a emitentului, sume suplimentare:
|
||||||||||||
datorie pentru cheltuielile cu daunele |
Obligația unei entități:
|
||||||||||||
datorie pentru acoperirea rămasă |
Obligația unei entități:
|
||||||||||||
deținător al poliței de asigurare |
O parte căreia îi revine dreptul la despăgubire în baza unui contract de asigurare dacă se produce un eveniment asigurat. |
||||||||||||
portofoliu de contracte de asigurare |
Contracte de asigurare expuse unor riscuri similare și gestionate împreună. |
||||||||||||
contract de reasigurare |
Un contract de asigurare emis de către o entitate (reasigurătorul) pentru a despăgubi o altă entitate pentru cererile de despăgubire care rezultă din unul sau mai multe contracte de asigurare emise de către cealaltă entitate de asigurare (contracte suport). |
||||||||||||
ajustare în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar |
Despăgubirea pe care o entitate o solicită pentru faptul că suportă incertitudinea cu privire la valoarea și plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie aferentă riscurilor nefinanciare pe durata executării contractelor de asigurare de către entitate. |
||||||||||||
elemente suport |
Elementele care determină unele dintre sumele plătibile unui deținător de poliță de asigurare. Elementele suport pot include orice elemente; de exemplu, un portofoliu de referință de active, activele nete ale entității sau un anumit subset de active nete ale entității. |
Apendicele B
Îndrumări de aplicare
Prezentul apendice este parte integrantă a IFRS 17 Contracte de asigurare.
B1
Prezentul apendice oferă îndrumări cu privire la următoarele:
(a) |
definiția unui contract de asigurare (a se vedea punctele B2-B30); |
(b) |
separarea componentelor dintr-un contract de asigurare (punctele B31-B35); |
(ba) |
activul pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări (a se vedea punctele B35A-B35D); |
(c) |
evaluarea (a se vedea punctele B36-B119F); |
(d) |
veniturile din asigurări (a se vedea punctele B120-B127); |
(e) |
veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor (a se vedea punctele B128-B136); și |
(f) |
situațiile financiare interimare (a se vedea punctul B137). |
DEFINIȚIA UNUI CONTRACT DE ASIGURARE (APENDICELE A)
B2 |
Această secțiune oferă îndrumări privind definiția unui contract de asigurare, astfel cum este menționată în apendicele A. Aceasta tratează următoarele chestiuni:
|
Evenimente viitoare incerte
B3 |
Incertitudinea (sau riscul) constituie esența unui contract de asigurare. În consecință, cel puțin una dintre următoarele situații este incertă la încheierea unui contract de asigurare:
|
B4 |
În unele contracte de asigurare, evenimentul asigurat este reprezentat de constatarea unei pierderi în cursul perioadei contractului, chiar dacă pierderea respectivă rezultă dintr-un eveniment care s-a produs înaintea încheierii contractului. În alte contracte de asigurare, evenimentul asigurat este un eveniment care se produce pe durata contractului, chiar dacă pierderea rezultată este descoperită după sfârșitul perioadei de valabilitate a contractului. |
B5 |
Unele contracte de asigurare acoperă evenimente care s-au produs deja, dar al căror efect financiar este încă incert. Un exemplu în acest sens îl reprezintă contractele de asigurare care oferă acoperire de asigurare împotriva unei evoluții nefavorabile a unui eveniment care s-a produs deja. În astfel de contracte, evenimentul asigurat este reprezentat de stabilirea costului final al acelor cereri de despăgubire. |
Plățile în natură
B6 |
Unele contracte de asigurare impun sau permit ca plățile să fie făcute în natură. În astfel de cazuri, entitatea furnizează bunuri sau servicii deținătorului poliței de asigurare pentru a stinge obligația entității de a despăgubi respectivul deținător al poliței de asigurare pentru evenimentele asigurate. Un exemplu este cazul în care entitatea înlocuiește un articol furat, în loc să îl despăgubească pe deținătorul poliței de asigurare pentru valoarea prejudiciului. Un alt exemplu este atunci când o entitate folosește propriile spitale și propriul personal medical pentru a furniza serviciile medicale acoperite de contractul de asigurare. Astfel de contracte sunt contracte de asigurare, chiar dacă cererile de despăgubire sunt soluționate în natură. Contractele de servicii cu tarif fix care îndeplinesc condițiile prevăzute la punctul 8 sunt, de asemenea, contracte de asigurare, însă, în aplicarea punctului 8, o entitate poate alege să le contabilizeze aplicând fie IFRS 17, fie IFRS 15 Venituri din contractele cu clienții. |
Deosebirea dintre riscul de asigurare și alte riscuri
B7 |
Definiția unui contract de asigurare prevede că una dintre părți acceptă un risc de asigurare semnificativ din partea celeilalte părți. IFRS 17 definește riscul de asigurare ca fiind „un risc, altul decât riscul financiar, transferat de la deținătorul unui contract către emitent”. Un contract care expune emitentul unui risc financiar fără un risc de asigurare semnificativ nu este un contract de asigurare. |
B8 |
Definiția riscului financiar inclusă în apendicele A se referă la variabile financiare și nefinanciare. Printre exemplele de variabile nefinanciare care nu sunt specifice unei părți la contract se numără un indice de pierderi cauzate de cutremure într-o anumită regiune sau temperaturi într-un anumit oraș. Riscul financiar exclude riscul aferent unor variabile nefinanciare care sunt specifice unei părți contractante, cum ar fi faptul că are sau nu loc un incendiu care afectează sau distruge un activ al acelei părți. Mai mult decât atât, riscul producerii de modificări la nivelul valorii juste a unui activ nefinanciar nu este un risc financiar dacă valoarea justă reflectă modificările prețurilor de pe piață pentru astfel de active (adică o variabilă financiară) și starea unui activ nefinanciar specific deținut de o parte contractantă (adică o variabilă nefinanciară). De exemplu, dacă o garanție a valorii reziduale a unui anumit autovehicul pentru care deținătorul poliței de asigurare are un interes asigurabil expune garantul unui risc de producere a unor modificări la nivelul stării fizice a autovehiculului, acel risc este un risc de asigurare, nu un risc financiar. |
B9 |
Unele contracte expun emitentul și la un risc financiar, nu numai la un risc de asigurare semnificativ. De exemplu, multe contracte de asigurare de viață garantează o rată minimă de rentabilitate pentru deținătorii poliței de asigurare, generând un risc financiar și, în același timp, promit beneficii în caz de deces, care pot depăși în mod semnificativ soldul contului deținătorului poliței de asigurare, generând un risc de asigurare sub forma riscului de deces. Astfel de contracte sunt contracte de asigurare. |
B10 |
În temeiul unor contracte, un eveniment asigurat declanșează plata unei sume legate de un indice de preț. Astfel de contracte sunt contracte de asigurare cu condiția ca plata care depinde de evenimentul asigurat să poată fi semnificativă. De exemplu, o anuitate viageră corelată cu un indice al costului de trai transferă riscul de asigurare, deoarece plata este declanșată de un eveniment viitor incert, și anume supraviețuirea persoanei care primește anuitatea. Legătura cu indicele de preț este un instrument derivat, însă acesta transferă totodată riscul de asigurare, deoarece numărul de plăți căruia i se aplică indicele depinde de supraviețuirea beneficiarului anuității. Atunci când transferul rezultant al riscului de asigurare este semnificativ, instrumentul derivat corespunde definiției unui contract de asigurare, caz în care acesta nu trebuie separat de contractul-gazdă [a se vedea punctul 11 litera (a)]. |
B11 |
Riscul de asigurare este riscul pe care entitatea îl acceptă din partea deținătorului poliței de asigurare. Aceasta înseamnă că entitatea trebuie să accepte, din partea deținătorului poliței de asigurare, un risc la care deținătorul poliței de asigurare era expus deja. Orice risc nou generat de contract pentru entitate sau pentru deținătorul poliței de asigurare nu este un risc de asigurare. |
B12 |
Definiția unui contract de asigurare se referă la un efect nefavorabil asupra deținătorului poliței de asigurare. Această definiție nu limitează plata făcută de către entitate la o sumă egală cu impactul financiar al evenimentului nefavorabil. De exemplu, definiția include acoperirea de asigurare „nou pentru vechi”, prin care deținătorului poliței de asigurare i se plătește o sumă care permite înlocuirea unui activ uzat și deteriorat cu unul nou. În mod similar, definiția nu limitează plata efectuată în baza unui contract de asigurare de viață la pierderea financiară suferită de către rudele decedatului, și nici nu exclude contractele care prevăd plata unor sume prestabilite pentru a cuantifica pierderea cauzată de un deces sau de un accident. |
B13 |
Unele contracte prevăd efectuarea unei plăți în cazul în care are loc un eveniment viitor incert specificat, dar nu prevăd ca o condiție prealabilă pentru plată un efect nefavorabil asupra deținătorului poliței de asigurare. Acest tip de contract nu este un contract de asigurare, chiar dacă deținătorul îl folosește pentru a atenua o expunere suport la risc. De exemplu, în cazul în care deținătorul folosește un instrument derivat pentru a acoperi împotriva riscurilor o variabilă-suport financiară sau nefinanciară care este corelată cu fluxurile de trezorerie ce rezultă dintr-un activ al entității, instrumentul derivat nu este un contract de asigurare, deoarece plata nu este condiționată de faptul că deținătorul este afectat de o reducere a fluxurilor de trezorerie ce rezultă din activ. Definiția unui contract de asigurare se referă la un eveniment viitor incert pentru care un efect nefavorabil asupra deținătorului poliței este o condiție contractuală prealabilă pentru plată. O condiție contractuală prealabilă nu îi impune entității să investigheze dacă evenimentul a generat efectiv un efect nefavorabil, dar îi permite entității să refuze plata dacă nu este convinsă că evenimentul a generat într-adevăr un efect nefavorabil. |
B14 |
Riscul de reziliere sau de persistență (riscul ca deținătorul poliței de asigurare să anuleze contractul mai devreme sau mai târziu decât a estimat emitentul la stabilirea prețului contractului) nu este un risc de asigurare, deoarece variabilitatea rezultantă în ceea ce privește plata efectuată către deținătorul poliței de asigurare nu depinde de un eveniment viitor incert care are un efect nefavorabil asupra respectivului deținător. În mod similar, riscul de cheltuieli (de exemplu, riscul unor creșteri neașteptate ale costurilor administrative aferente administrării unui contract, nu ale costurilor asociate evenimentelor asigurate) nu este un risc de asigurare, deoarece o creștere neașteptată a unor astfel de cheltuieli nu afectează negativ deținătorul poliței de asigurare. |
B15 |
Prin urmare, un contract care expune entitatea riscului de reziliere, riscului de persistență sau riscului de cheltuieli nu este un contract de asigurare decât dacă acesta expune entitatea și unui risc de asigurare semnificativ. Cu toate acestea, dacă entitatea își atenuează riscul utilizând un al doilea contract pentru a transfera o parte din riscul de neasigurare unei alte părți, al doilea contract expune cealaltă parte unui risc de asigurare. |
B16 |
O entitate poate accepta un risc de asigurare semnificativ de la deținătorul poliței de asigurare numai dacă entitatea este separată de respectivul deținător. În cazul unei entități mutuale, aceasta acceptă riscul de la fiecare deținător de poliță și cumulează acel risc. Chiar dacă deținătorii poliței de asigurare suportă colectiv respectivul risc cumulat, întrucât aceștia dețin interesul rezidual în entitate, entitatea mutuală este o entitate separată care a acceptat riscul. |
Riscul de asigurare semnificativ
B17 |
Un contract este un contract de asigurare numai dacă transferă un risc de asigurare semnificativ. Punctele B7-B16 tratează riscul de asigurare. Punctele B18-B23 tratează evaluarea faptului dacă riscul de asigurare este sau nu semnificativ. |
B18 |
Riscul de asigurare este semnificativ dacă și numai dacă un eveniment asigurat ar putea determina emitentul să plătească sume suplimentare semnificative în orice scenariu unic, excluzând scenariile lipsite de substanță comercială (adică cele care nu au un efect sesizabil asupra economiei tranzacției). Dacă un eveniment asigurat ar putea însemna că ar trebui plătite sume suplimentare semnificative în orice scenariu care are substanță comercială, condiția din teza anterioară poate fi îndeplinită chiar dacă evenimentul asigurat este extrem de improbabil sau chiar dacă valoarea actualizată preconizată (adică ponderată cu probabilitățile) a fluxurilor de trezorerie contingente constituie o mică parte din valoarea actualizată preconizată a fluxurilor de trezorerie rămase din contractul de asigurare. |
B19 |
În plus, un contract transferă un risc de asigurare semnificativ doar în cazul unui scenariu care are substanță comercială în care emitentul are posibilitatea unei pierderi pe baza valorii actualizate. Cu toate acestea, chiar dacă un contract de reasigurare nu expune emitentul posibilității unei pierderi semnificative, se consideră că respectivul contract transferă un risc de asigurare semnificativ dacă transferă reasigurătorului cea mai mare parte a riscurilor de asigurare legate de părțile reasigurate ale contractelor de asigurare suport. |
B20 |
Sumele suplimentare descrise la punctul B18 sunt stabilite pe baza valorii actualizate. În cazul în care un contract de asigurare prevede plata în cazul unui eveniment cu o plasare în timp incertă, iar plata nu este ajustată la valoarea-timp a banilor, pot exista scenarii în care valoarea actualizată a plății crește, chiar dacă valoarea sa nominală este fixă. Un exemplu în acest sens este asigurarea prin care se prevede o compensație fixă în caz de deces, atunci când are loc decesul deținătorului poliței de asigurare, fără dată de expirare a acoperirii (denumită deseori „asigurare pe toată durata vieții pentru o sumă fixă”). Este sigur că deținătorul poliței de asigurare va deceda, însă data decesului este incertă. Plățile pot fi efectuate atunci când un deținător al unei polițe de asigurare decedează mai devreme decât s-a preconizat. Întrucât aceste plăți nu sunt ajustate la valoarea-timp a banilor, ar putea exista un risc de asigurare semnificativ, chiar dacă nu există o pierdere globală pentru portofoliul de contracte. În mod similar, termenii contractuali care întârzie rambursarea în timp util a asiguratului pot elimina riscul de asigurare semnificativ. O entitate trebuie să utilizeze ratele de actualizare prevăzute la punctul 36 pentru a stabili valoarea actualizată a sumelor suplimentare. |
B21 |
Sumele suplimentare descrise la punctul B18 se referă la valoarea actualizată a sumelor care le depășesc pe cele care ar fi trebuit plătite dacă nu ar fi avut loc niciun eveniment asigurat (cu excepția scenariilor care sunt lipsite de substanță comercială). Aceste sume suplimentare includ costurile cu tratarea cererilor de despăgubire și cu evaluarea acestora, dar exclud:
|
B22 |
O entitate trebuie să evalueze cât de semnificativ este riscul de asigurare pentru fiecare contract în parte. În consecință, riscul de asigurare poate fi semnificativ chiar dacă există o probabilitate minimă de pierderi semnificative pentru un portofoliu sau un grup de contracte. |
B23 |
Din punctele B18-B22 rezultă că, dacă printr-un contract se plătește o compensație în caz de deces, care depășește valoarea plătibilă în caz de supraviețuire, contractul este un contract de asigurare, în afară de cazul în care compensația în caz de deces nu este semnificativă (evaluată mai degrabă în raport cu contractul, decât cu întregul portofoliu de contracte). Așa cum s-a menționat la punctul B21 litera (b), renunțarea în caz de deces la taxele pentru anulare sau răscumpărare nu este inclusă în această evaluare dacă respectiva renunțare nu despăgubește deținătorul poliței pentru un risc preexistent. În mod similar, un contract de anuitate prin care se plătesc sume regulate pentru restul vieții deținătorului poliței este un contract de asigurare, în afară de cazul în care plățile viagere agregate sunt nesemnificative. |
Modificări ale nivelului riscului de asigurare
B24 |
În cazul unor contracte, transferul riscului de asigurare către emitent se realizează după o anumită perioadă de timp. Un exemplu ar fi un contract care asigură o anumită rentabilitate a unei investiții și care include opțiunea ca deținătorul poliței să folosească veniturile din investiție la scadență pentru a cumpăra o anuitate viageră la aceleași rate pe care le percepe entitatea de la alți beneficiari noi de anuități la momentul în care deținătorul poliței de asigurare exercită opțiunea respectivă. Un astfel de contract nu transferă riscul de asigurare către emitent decât după exercitarea opțiunii, deoarece entitatea rămâne liberă să fixeze valoarea anuității pe o bază care să reflecte riscul de asigurare transferat către entitate la momentul respectiv. În consecință, fluxurile de trezorerie care ar apărea la exercitarea opțiunii nu se încadrează în limita contractului și, înainte de exercitare, nu există fluxuri de trezorerie de asigurare în limitele contractului. Cu toate acestea, în cazul în care contractul specifică ratele anuității (sau o altă bază decât ratele pieței pentru stabilirea acestora), contractul transferă emitentului riscul de asigurare, deoarece acesta este expus riscului ca aceste rate ale anuității să fie nefavorabile emitentului, atunci când deținătorul poliței de asigurare își exercită opțiunea. În acest caz, fluxurile de trezorerie care ar apărea în cazul exercitării opțiunii se află în limitele contractului. |
B25 |
Un contract care îndeplinește definiția unui contract de asigurare rămâne un contract de asigurare până când toate drepturile și obligațiile sunt stinse (adică sunt achitate, sunt anulate sau expiră), cu excepția cazului în care contractul este derecunoscut prin aplicarea punctelor 74-77 din cauza unei modificări aduse contractului. |
Exemple de contracte de asigurare
B26 |
În continuare sunt oferite exemple de contracte care sunt contracte de asigurare dacă transferul de risc de asigurare este semnificativ:
|
B27 |
În continuare sunt oferite exemple de elemente care nu sunt contracte de asigurare:
|
B28 |
O entitate trebuie să aplice alte standarde aplicabile, cum ar fi IFRS 9 și IFRS 15, în cazul contractelor descrise la punctul B27. |
B29 |
Garanțiile legate de credite și contractele de asigurare de credit abordate la punctul B27 litera (f) pot lua diverse forme juridice, precum o garanție, unele tipuri de acreditive, un contract de neexecutare a creditului sau un contract de asigurare. Aceste contracte sunt contracte de asigurare în cazul în care impun emitentului să efectueze anumite plăți pentru a despăgubi deținătorul pentru o pierdere pe care acesta o suportă din cauza faptului că un anumit debitor nu își îndeplinește obligația de plată la scadență față de deținătorul poliței de asigurare prin aplicarea termenilor inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie. Astfel de contracte de asigurare sunt excluse însă din domeniul de aplicare al IFRS 17, cu excepția cazului în care emitentul a declarat anterior în mod explicit că el consideră contractele respective drept contracte de asigurare și a utilizat contabilitatea aplicabilă contractelor de asigurare [a se vedea punctul 7 litera (e)]. |
B30 |
Garanțiile legate de credite și contractele de asigurare de credit care impun plata, chiar dacă deținătorul poliței de asigurare nu a înregistrat o pierdere ca urmare a faptului că debitorul nu a reușit să efectueze plățile la scadență, nu intră sub incidența IFRS 17, deoarece acestea nu transferă un risc de asigurare semnificativ. Astfel de contracte le includ pe cele care impun plata:
|
SEPARAREA COMPONENTELOR DINTR-UN CONTRACT DE ASIGURARE (PUNCTELE 10-13)
Componentele de investiții [punctul 11 litera (b)]
B31 |
Punctul 11 litera (b) impune unei entități să separe o componentă de investiții distinctă de contractul-gazdă de asigurare. O componentă de investiții este distinctă dacă și numai dacă sunt îndeplinite ambele condiții de mai jos:
|
B32 |
O componentă de investiții și o componentă de asigurare sunt în mare măsură intercorelate dacă și numai dacă:
|
Promisiuni de transferare a unor bunuri sau servicii distincte, altele decât serviciile contractuale de asigurare (a se vedea punctul 12)
B33 |
Punctul 12 impune unei entități să separe de un contract de asigurare o promisiune de a transfera bunuri sau servicii distincte, altele decât serviciile contractuale de asigurare, unui deținător de poliță de asigurare. În scopul separării, o entitate nu poate lua în considerare activitățile pe care o entitate trebuie să le desfășoare pentru a executa un contract, cu excepția cazului în care entitatea transferă un bun sau un serviciu, altul decât serviciile contractuale de asigurare, deținătorului poliței de asigurare pe măsură ce se desfășoară respectivele activități. De exemplu, o entitate poate fi nevoită să execute diferite sarcini administrative pentru a încheia un contract. Îndeplinirea acestor sarcini nu transferă un serviciu deținătorului poliței de asigurare pe măsura îndeplinirii acestora. |
B34 |
Un bun sau un serviciu, altul decât un serviciu contractual de asigurare, care este promis unui deținător al unei polițe de asigurare este distinct în cazul în care respectivul deținător poate beneficia de bunul sau serviciul în cauză fie ca atare, fie în combinație cu alte resurse disponibile imediat deținătorului poliței de asigurare. Resursele imediat disponibile constituie bunuri sau servicii vândute separat (de către entitate sau de către o altă entitate) sau resurse pe care le are deja deținătorul poliței (din partea entității sau din alte tranzacții sau evenimente). |
B35 |
Un bun sau un serviciu, altul decât un serviciu contractual de asigurare, care este promis deținătorului poliței de asigurare nu este distinct în cazul în care:
|
FLUXURILE DE TREZORERIE AFERENTE ACHIZIȚIEI DE ASIGURĂRI (A SE VEDEA PUNCTELE 28A-28F)
B35A |
În vederea aplicării punctului 28A, o entitate trebuie să utilizeze o metodă sistematică și rațională pentru a repartiza:
|
B35B |
La finalul fiecărei perioade de raportare, o entitate trebuie să revizuiască sumele repartizate astfel cum se precizează la punctul B35A pentru a reflecta orice modificări ale ipotezelor care determină datele de intrare aferente metodei de repartizare utilizate. O entitate nu poate să modifice sumele repartizate unui grup de contracte de asigurare ulterior adăugării tuturor contractelor la grup (a se vedea punctul B35C). |
B35C |
O entitate ar putea adăuga contracte de asigurare unui grup de contracte de asigurare în mai multe perioade de raportare (a se vedea punctul 28). În astfel de circumstanțe, o entitate trebuie să derecunoască partea unui activ pentru fluxuri de trezorerie aferente achiziției de asigurări care se referă la contractele de asigurare adăugate grupului în perioada respectivă și să continue să recunoască un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări, în măsura în care activul respectiv se referă la contractele de asigurare preconizate a fi adăugate grupului într-o perioadă de raportare viitoare. |
B35D |
În vederea aplicării punctului 28E:
|
EVALUARE (PUNCTELE 29-71)
Estimările fluxurilor de trezorerie viitoare (punctele 33-35)
B36 |
Prezenta secțiune abordează:
|
Utilizarea imparțială a tuturor informațiilor rezonabile și justificabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate [a se vedea punctul 33 litera (a)]
B37 |
Obiectivul estimării viitoarelor fluxuri de trezorerie este acela de a stabili valoarea preconizată sau media ponderată cu probabilitățile a întregii serii de rezultate posibile, luând în considerare toate informațiile rezonabile și justificabile disponibile la data raportării fără costuri sau eforturi nejustificate. Informațiile rezonabile și justificabile disponibile la data raportării fără costuri sau eforturi nejustificate includ informațiile despre evenimente trecute și condiții actuale, precum și previziuni ale condițiilor viitoare (a se vedea punctul B41). Informațiile disponibile în sistemele informatice proprii ale unei entități sunt considerate a fi disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate. |
B38 |
Punctul de plecare pentru o estimare a fluxurilor de trezorerie îl constituie o gamă de scenarii care reflectă întreaga serie de rezultate posibile. Fiecare scenariu specifică valoarea și plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie pentru un anumit rezultat, precum și probabilitatea acelui rezultat. Fluxurile de trezorerie provenite din fiecare scenariu sunt actualizate și ponderate cu probabilitatea estimată a rezultatului respectiv pentru a obține o valoare actualizată preconizată. Prin urmare, obiectivul nu este acela de a obține cel mai probabil rezultat sau un rezultat foarte probabil pentru fluxurile de trezorerie viitoare. |
B39 |
Atunci când se analizează întreaga serie de rezultate posibile, obiectivul este de a include în mod imparțial toate informațiile rezonabile și justificabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate, nu de a identifica fiecare scenariu posibil. În practică, elaborarea de scenarii explicite nu este necesară dacă estimarea rezultată concordă cu obiectivul de evaluare privind analizarea tuturor informațiilor rezonabile și justificabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate atunci când se stabilește media. De exemplu, dacă o entitate estimează că distribuția rezultatelor sub aspectul probabilității este în mare parte în concordanță cu o distribuție sub aspectul probabilității care poate fi descrisă complet cu un număr redus de parametri, va fi suficient să se estimeze numărul mai mic de parametri. În mod similar, în unele cazuri, o modelare relativ simplă poate oferi un răspuns într-un interval acceptabil de precizie, fără a fi nevoie de multe simulări detaliate. Cu toate acestea, în unele cazuri, fluxurile de trezorerie pot fi determinate de factori complecși pe care se bazează acestea și pot răspunde într-un mod nelinear la schimbările produse la nivelul condițiilor economice. Acest lucru se poate întâmpla dacă, de exemplu, fluxurile de trezorerie reflectă o serie de opțiuni intercorelate implicite sau explicite. În astfel de cazuri, este probabil să fie necesară o modelare stocastică mai sofisticată pentru a îndeplini obiectivul evaluării. |
B40 |
Scenariile elaborate includ estimări imparțiale ale probabilității unor pierderi cauzate de catastrofe în cadrul contractelor existente. Aceste scenarii exclud orice posibile cereri de despăgubire care decurg din posibile contracte viitoare. |
B41 |
O entitate trebuie să estimeze probabilitățile și valoarea plăților viitoare în baza contractelor existente pe baza informațiilor obținute, care includ:
|
Variabilele pieței și variabilele fără legătură cu piața
B42 |
IFRS 17 identifică două tipuri de variabile:
|
B43 |
Variabilele pieței vor genera, în general, un risc financiar (de exemplu, rate ale dobânzii observabile), iar variabilele fără legătură cu piața vor genera, de regulă, un risc nefinanciar (de exemplu, ratele mortalității). Însă, nu va fi întotdeauna cazul. De exemplu, ar putea exista ipoteze legate de riscuri financiare, pentru care variabilele nu pot fi observate pe piețe și nici nu sunt corelate în mod direct cu piețele (de exemplu, rate ale dobânzii care nu pot fi observate pe piețe și nici nu sunt corelate în mod direct cu piețele). |
Variabilele pieței [punctul 33 litera (b)]
B44 |
Estimarea variabilelor pieței trebuie să fie în concordanță cu prețurile observabile pe piață la data evaluării. O entitate trebuie să valorifice la maximum datele de intrare observabile și să nu înlocuiască datele observabile pe piață cu propriile estimări, cu excepția cazului descris la punctul 79 din IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă. În conformitate cu IFRS 13, dacă trebuie să fie derivate variabile (de exemplu, din cauza faptului că nu există variabile observabile pe piață), acestea trebuie să fie în concordanță, în măsura posibilității, cu variabilele observabile pe piață. |
B45 |
Prețurile de pe piață îmbină o serie de opinii despre posibilele rezultate viitoare și reflectă, de asemenea, preferințele în materie de risc ale participanților de pe piață. În consecință, acestea nu constituie o prognoză unică a rezultatelor viitoare. În cazul în care rezultatul efectiv diferă de prețul anterior al pieței, aceasta nu înseamnă că prețul pieței a fost „greșit”. |
B46 |
O aplicabilitate importantă a variabilelor pieței este noțiunea unui activ replicat sau a unui portofoliu de active replicat. Un activ replicat este un activ ale cărui fluxuri de trezorerie se potrivesc perfect, în toate scenariile, cu fluxurile de trezorerie contractuale aferente unui grup de contracte de asigurare în ceea ce privește valoarea, plasarea în timp și incertitudinea. În unele cazuri, un activ replicat poate exista în cazul unora dintre fluxurile de trezorerie generate de un grup de contracte de asigurare. Valoarea justă a activului respectiv reflectă atât valoarea actualizată preconizată a fluxurilor de trezorerie aferente activului, cât și riscurile asociate fluxurilor de trezorerie în cauză. În cazul în care există un portofoliu de active replicat pentru unele fluxuri de trezorerie generate de un grup de contracte de asigurare, entitatea poate utiliza valoarea justă a acelor active pentru a evalua fluxurile de trezorerie pentru executare relevante, în locul estimării explicite a fluxurilor de trezorerie și a ratei de actualizare. |
B47 |
IFRS 17 nu impune unei entități să utilizeze o tehnică de replicare a portofoliului. Cu toate acestea, în cazul în care există un activ sau un portofoliu replicat pentru unele fluxuri de trezorerie care decurg din contractele de asigurare și o entitate alege să utilizeze o altă tehnică, entitatea se asigură că ar fi puțin probabil ca tehnica de replicare a portofoliului să conducă la o evaluare semnificativ diferită a fluxurilor de trezorerie respective. |
B48 |
Tehnicile, altele decât tehnica de replicare a portofoliului, cum ar fi tehnicile de modelare stocastică, pot fi mai sigure sau mai ușor de pus în aplicare în cazul în care există relații de interdependență semnificative între fluxurile de trezorerie, care variază în funcție de randamentul activelor și al altor fluxuri de trezorerie. Trebuie să se facă apel la propriul raționament pentru a stabili tehnica ce îndeplinește cel mai bine obiectivul de asigurare a coerenței cu variabilele observabile ale pieței în condiții specifice. În special, tehnica utilizată trebuie să conducă la o evaluare a oricăror opțiuni și garanții incluse în contractele de asigurare, care să fie în concordanță cu prețurile observabile pe piață (dacă există) pentru astfel de opțiuni și garanții. |
Variabilele care nu au legătură cu piața
B49 |
Estimările variabilelor care nu au legătură cu piața trebuie să reflecte toate dovezile rezonabile și justificabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate, atât la nivel extern, cât și la nivel intern. |
B50 |
Datele externe fără legătură cu piața (de exemplu, statistici privind mortalitatea la nivel național) pot fi mai mult sau mai puțin relevante decât datele interne (de exemplu, statisticile interne privind mortalitatea), în funcție de circumstanțe. De exemplu, o entitate care emite contracte de asigurare de viață nu trebuie să se bazeze exclusiv pe statistici privind mortalitatea la nivel național, ci trebuie să ia în considerare toate celelalte surse de informații interne și externe rezonabile și justificabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate atunci când elaborează estimări imparțiale ale probabilităților pentru scenariile de mortalitate aferente contractelor sale de asigurare. În procesul de elaborare a acestor probabilități, o entitate trebuie să acorde mai multă importanță informațiilor mai convingătoare. De exemplu:
|
B51 |
Probabilitățile estimate pentru variabilele care nu au legătură cu piața nu trebuie să contrazică variabilele observabile ale pieței. De exemplu, probabilitățile estimate pentru scenarii viitoare ale ratei inflației trebuie să fie cât se poate de consecvente cu probabilitățile asociate ratelor dobânzii de pe piață. |
B52 |
În anumite cazuri, o entitate poate ajunge la concluzia că variabilele pieței fluctuează independent de variabilele care nu au legătură cu piața. În acest caz, entitatea trebuie să analizeze scenariile care reflectă seria de rezultate pentru variabilele care nu au legătură cu piața, fiecare scenariu utilizând aceeași valoare observată a variabilei pieței. |
B53 |
În alte cazuri, variabilele pieței și cele care nu au legătură cu piața pot fi corelate. De exemplu, pot exista dovezi ale faptului că ratele de reziliere (o variabilă fără legătură cu piața) sunt corelate cu ratele dobânzii (o variabilă a pieței). În mod similar, ar putea exista dovezi că nivelurile cererilor de despăgubire pentru locuințe sau asigurarea autovehiculului sunt corelate cu ciclurile economice și, prin urmare, cu ratele dobânzii și cheltuielile. Entitatea se asigură că probabilitățile pentru scenarii și ajustările în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar care se referă la variabilele pieței sunt în concordanță cu prețurile observate pe piață care depind de respectivele variabile ale pieței. |
Utilizarea estimărilor actuale [punctul 33 litera (c)]
B54 |
Atunci când estimează fiecare scenariu privind fluxurile de trezorerie și probabilitatea acestuia, o entitate trebuie să utilizeze toate informațiile rezonabile și justificabile care sunt disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate. O entitate trebuie să revizuiască estimările pe care le-a făcut la sfârșitul perioadei de raportare anterioare și să le actualizeze. Atunci când face acest lucru, o entitate trebuie să analizeze dacă:
|
B55 |
Probabilitatea atribuită fiecărui scenariu trebuie să reflecte condițiile existente la sfârșitul perioadei de raportare. În consecință, prin aplicarea IAS 10 Evenimente ulterioare perioadei de raportare, un eveniment care s-a produs după sfârșitul perioadei de raportare care soluționează o incertitudine existentă la sfârșitul perioadei de raportare nu face dovada condițiilor care existau la acea dată. De exemplu, ar putea exista o probabilitate de 20 % la sfârșitul perioadei de raportare a producerii unei furtuni puternice în ultimele șase luni ale unui contract de asigurare. După sfârșitul perioadei de raportare, dar înainte să se autorizeze publicarea situațiilor financiare, se produce o furtună puternică. Fluxurile de trezorerie pentru executare din cadrul contractului respectiv nu reflectă furtuna despre care, privind retrospectiv, se știe că s-a produs. În schimb, fluxurile de trezorerie care au fost incluse în evaluare includ probabilitatea evidentă de 20 % la sfârșitul perioadei de raportare (prin aplicarea IAS 10 fiind prezentate informații cu privire la faptul că, după sfârșitul perioadei de raportare, s-a produs un eveniment care nu determină ajustări). |
B56 |
Estimările curente ale fluxurilor de trezorerie preconizate nu sunt neapărat identice cu cea mai recentă experiență efectivă. De exemplu, să presupunem că experiența mortalității în perioada de raportare a fost cu 20 % mai rea decât experiența anterioară a mortalității și așteptările anterioare privind experiența mortalității. Există mai mulți factori care ar fi putut produce schimbarea bruscă de experiență, inclusiv:
|
B57 |
O entitate trebuie să analizeze motivele schimbării experienței și să dezvolte noi estimări ale fluxurilor de trezorerie și ale probabilităților în lumina celei mai recente experiențe, a experienței anterioare și a altor informații. Rezultatul pentru exemplul de la punctul B56 ar fi, de regulă, acela că valoarea actualizată estimată a compensațiilor în caz de deces se schimbă, însă nu chiar în proporție de 20 %. În exemplul de la punctul B56, dacă rata mortalității continuă să fie semnificativ mai mare decât estimările anterioare din motive care sunt prevăzute a continua să existe, probabilitatea estimată atribuită scenariilor de mortalitate ridicată va crește. |
B58 |
Estimarea variabilelor care nu au legătură cu piața trebuie să conțină informații cu privire la nivelul actual al evenimentelor asigurate, precum și informații cu privire la tendințe. De exemplu, ratele mortalității au scăzut în mod constant de-a lungul unor perioade lungi de timp în multe țări. Determinarea fluxurilor de trezorerie pentru executare reflectă probabilitățile atribuite fiecărui scenariu posibil de evoluție a situației, luând în considerare toate informațiile rezonabile și justificabile care sunt disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate. |
B59 |
De asemenea, în cazul în care fluxurile de trezorerie alocate unui grup de contracte de asigurare sunt sensibile la inflație, stabilirea fluxurilor de trezorerie pentru executare trebuie să reflecte estimările actuale ale posibilelor rate ale inflației viitoare. Întrucât este probabil ca ratele inflației să fie corelate cu ratele dobânzii, evaluarea fluxurilor de trezorerie pentru executare trebuie să reflecte probabilitățile aferente fiecărui scenariu de inflație într-un mod care să fie consecvent cu probabilitățile legate de ratele dobânzii de pe piață utilizate pentru estimarea ratei de actualizare (a se vedea punctul B51). |
B60 |
Atunci când estimează fluxurile de trezorerie, o entitate trebuie să ia în considerare așteptările actuale legate de evenimente viitoare care ar putea afecta aceste fluxuri de trezorerie. Entitatea trebuie să elaboreze scenarii ale fluxurilor de trezorerie care să reflecte aceste evenimente viitoare, precum și estimări imparțiale ale probabilității fiecărui scenariu. Cu toate acestea, o entitate nu trebuie să țină cont de așteptările actuale legate de modificări viitoare ale legislației care ar determina modificarea sau achitarea obligației actuale sau crearea de noi obligații în baza contractului de asigurare existent până când modificarea legislativă nu este adoptată în mare măsură (substantively enacted). |
Fluxuri de trezorerie care se încadrează în limitele contractului (punctul 34)
B61 |
Estimările fluxurilor de trezorerie din cadrul unui scenariu trebuie să includă toate fluxurile de trezorerie care intră sub incidența unui contract existent și niciun alt flux de trezorerie. O entitate trebuie să aplice punctul 2 pentru a stabili limitele unui contract existent. |
B62 |
Multe contracte de asigurare prezintă particularități care le permit deținătorilor de polițe de asigurare să ia măsuri care modifică valoarea, plasarea în timp, natura sau incertitudinea sumelor pe care le vor primi. Astfel de particularități includ opțiuni de reînnoire a contractului, opțiuni de răscumpărare, opțiuni de conversie și opțiuni de încetare a plății primelor, beneficiile prevăzute în contracte fiind în continuare primite. Evaluarea unui grup de contracte de asigurare trebuie să reflecte, pe baza preconizării valorilor, estimările actuale ale entității cu privire la modul în care deținătorii poliței de asigurare din grup își vor exercita opțiunile disponibile, iar ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar trebuie să reflecte estimările actuale ale entității cu privire la modul în care comportamentul real al deținătorilor poliței de asigurare poate diferi de comportamentul preconizat. Această cerință de a stabili valoarea preconizată se aplică indiferent de numărul de contracte din cadrul unui grup; de exemplu, aceasta se aplică chiar și în cazul în care grupul cuprinde un singur contract. Astfel, evaluarea unui grup de contracte de asigurare nu trebuie să presupună o probabilitate de 100 % cu privire la faptul că deținătorii poliței de asigurare:
|
B63 |
Atunci când un emitent al unui contract de asigurare este obligat prin contract să reînnoiască sau să continue contractul în alt mod, acesta trebuie să aplice punctul 34 pentru a evalua dacă primele și fluxurile de trezorerie aferente care decurg din contractul reînnoit sunt în limita contractului inițial. |
B64 |
Punctul 34 se referă la capacitatea practică a unei entități de a stabili un preț la o dată viitoare (o dată a reînnoirii) care să reflecte pe deplin riscurile din contract începând cu acea dată. O entitate are această capacitate practică în absența unor constrângeri care împiedică entitatea să stabilească același preț pe care l-ar stabili pentru un nou contract având aceleași caracteristici ca și contractul existent emis la data respectivă sau dacă aceasta poate modifica beneficiile pentru a fi în concordanță cu prețul pe care îl va percepe. În mod similar, o entitate are capacitatea practică de a stabili un preț atunci când aceasta poate stabili un nou preț pentru un contract existent, astfel încât prețul să reflecte schimbarea globală a riscurilor dintr-un portofoliu de contracte de asigurare, chiar dacă prețul stabilit pentru fiecare deținător al poliței de asigurare nu reflectă modificarea riscului asociat respectivului deținător al poliței de asigurare. Atunci când evaluează dacă o entitate are capacitatea practică de a stabili un preț care să reflecte pe deplin riscurile din contract sau din portofoliu, aceasta trebuie să ia în considerare toate riscurile pe care le-ar lua în considerare atunci când subscrie la contracte echivalente la data reînnoirii pentru serviciul rămas. Atunci când stabilește estimările fluxurilor de trezorerie viitoare la sfârșitul unei perioade de raportare, o entitate trebuie să reevalueze limitele unui contract de asigurare pentru a include efectul modificărilor produse la nivelul circumstanțelor asupra drepturilor și obligațiilor de fond ale entității. |
B65 |
Fluxurile de trezorerie încadrate în limita unui contract de asigurare sunt cele care sunt legate în mod direct de executarea contractului, inclusiv fluxurile de trezorerie asupra cărora entitatea are putere de apreciere în ceea ce privește cuantumul sau plasarea în timp. Fluxurile de trezorerie încadrate în limitele contractului includ:
|
B66 |
Următoarele fluxuri de trezorerie nu sunt incluse în estimarea fluxurilor de trezorerie care vor apărea pe măsură ce entitatea execută un contract de asigurare existent:
|
B66A |
Înainte de recunoașterea unui grup de contracte de asigurare, este posibil ca o entitate să trebuiască să recunoască un activ sau o datorie pentru fluxuri de trezorerie aferente grupului de contracte de asigurare, altele decât fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări, fie ca urmare a survenirii fluxurilor de trezorerie în cauză, fie ca urmare a aplicării cerințelor unui alt standard IFRS. Fluxurile de trezorerie sunt aferente grupului de contracte de asigurare dacă fluxurile de trezorerie respective ar fi fost incluse în fluxurile de trezorerie pentru executare la data recunoașterii inițiale a grupului, în cazul în care ar fi fost plătite sau încasate după acea dată. În vederea aplicării punctului 38 litera (c) subpunctul (ii), o entitate trebuie să derecunoască un astfel de activ sau o astfel de datorie în măsura în care acesta sau aceasta nu ar fi recunoscut(ă) separat de grupul de contracte de asigurare, dacă fluxul de trezorerie sau aplicarea standardului IFRS ar surveni la data recunoașterii inițiale a grupului de contracte de asigurare. |
Contracte cu fluxuri de trezorerie care afectează sau sunt afectate de fluxurile de trezorerie destinate deținătorilor de polițe de asigurare din alte contracte
B67 |
Unele contracte de asigurare afectează fluxurile de trezorerie destinate deținătorilor de polițe de asigurare din alte contracte, impunând:
|
B68 |
Uneori, astfel de contracte vor afecta fluxurile de trezorerie destinate deținătorilor de polițe de asigurare din contractele din alte grupuri. Fluxurile de trezorerie pentru executare ale fiecărui grup reflectă măsura în care contractele din grup determină afectarea entității de fluxurile de trezorerie preconizate, indiferent dacă acestea sunt destinate deținătorilor de polițe de asigurare din grupul respectiv sau deținătorilor de polițe de asigurare din alt grup. Prin urmare, fluxurile de trezorerie pentru executare pentru un grup:
|
B69 |
De exemplu, în măsura în care plățile către deținătorii de polițe de asigurare dintr-un anumit grup sunt reduse de la o cotă din randamentul elementelor suport echivalentă cu 350 de unități monetare la 250 de unități monetare din cauza unor plăți ale unei sume garantate deținătorilor unei polițe de asigurare dintr-un alt grup, fluxurile de trezorerie pentru executare din primul grup includ plata a 100 de unități monetare (adică vor fi în valoare de 350 de unități monetare), iar fluxurile de trezorerie pentru executare ale celui de al doilea grup ar exclude 100 de unități monetare din suma garantată. |
B70 |
Se poate recurge la diferite abordări practice pentru a stabili fluxurile de trezorerie pentru executare ale grupurilor de contracte care afectează sau sunt afectate de fluxurile de trezorerie destinate deținătorilor de polițe de asigurare din contracte din alte grupuri. În unele cazuri, o entitate poate fi în măsură să identifice schimbări ale elementelor suport și schimbarea rezultantă a fluxurilor de trezorerie doar la un nivel mai ridicat de agregare decât grupurile. În astfel de cazuri, entitatea trebuie să distribuie efectul modificării elementelor suport fiecărui astfel de grup în mod sistematic și rațional. |
B71 |
După ce s-au prevăzut toate serviciile contractuale de asigurare pentru contractele dintr-un grup, este posibil ca fluxurile de trezorerie pentru executare să includă totuși plăți preconizate a fi efectuate către deținătorii polițelor de asigurare actuali din alte grupuri sau către deținătorii polițelor de asigurare viitori. O entitate nu este obligată să continue să distribuie astfel de fluxuri de trezorerie pentru executare unor grupuri specifice, însă poate să recunoască, în schimb, și să evalueze o datorie aferentă unor astfel de fluxuri de trezorerie aferente tuturor grupurilor. |
Rate de actualizare (punctul 36)
B72 |
O entitate trebuie să utilizeze următoarele rate de actualizare atunci când aplică IFRS 17:
|
B73 |
Pentru a stabili ratele de actualizare la data recunoașterii inițiale a unui grup de contracte descrise la punctul B72 literele (b)-(e), o entitate poate utiliza rate de actualizare a căror medie este ponderată în perioada în care sunt emise contractele din grup, care, prin aplicarea punctului 22, nu poate depăși un an. |
B74 |
Estimarea ratelor de actualizare trebuie să fie în concordanță cu alte estimări folosite la evaluarea contractelor de asigurare, pentru a se evita dubla contabilizare sau omisiunile; de exemplu:
|
B75 |
Punctul B74 litera (b) prevede că fluxurile de trezorerie care variază în funcție de randamentul elementelor suport trebuie să fie actualizate utilizând rate care să reflecte această variabilitate sau să fie ajustate pentru a ține seama de efectul variabilității respective și actualizate la o rată care să reflecte ajustarea efectuată. Variabilitatea este un factor relevant, indiferent dacă aceasta apare din cauza unor termeni contractuali sau deoarece entitatea exercită puteri discreționare și indiferent dacă entitatea deține elementele suport. |
B76 |
Fluxurile de trezorerie care variază în funcție de randamentul elementelor suport cu randament variabil, dar care sunt acoperite de o garanție de profit minim, nu variază doar în funcție de randamentul elementelor suport, chiar și atunci când suma garantată este mai mică decât randamentul preconizat al elementelor suport. Prin urmare, o entitate trebuie să ajusteze rata care reflectă variabilitatea profiturilor din elementele suport pentru a ține seama de efectul garanției, chiar și atunci când suma garantată este mai mică decât profiturile preconizate din elementele suport. |
B77 |
IFRS 17 nu impune unei entități să împartă fluxurile de trezorerie estimate între cele care variază în funcție de randamentul elementelor suport și cele care nu variază în funcție de acest randament. În cazul în care o entitate nu împarte fluxurile de trezorerie estimate în acest fel, entitatea trebuie să aplice rate de actualizare adecvate pentru fluxurile de trezorerie estimate în ansamblu; de exemplu, utilizând tehnicile de modelare stocastică sau tehnicile de evaluare neutre din punctul de vedere al riscurilor. |
B78 |
Ratele de actualizare trebuie să includă doar factorii relevanți, cum ar fi factorii care decurg din valoarea-timp a banilor, caracteristicile fluxurilor de trezorerie și caracteristicile de lichiditate ale contractelor de asigurare. Este posibil ca astfel de rate de actualizare să nu fie direct observabile pe piață. Prin urmare, atunci când ratele observabile pe piață pentru un instrument având aceleași caracteristici nu sunt disponibile sau ratele observabile pe piață pentru instrumente similare sunt disponibile, dar nu identifică separat factorii care fac deosebirea între instrument și contractele de asigurare, o entitate trebuie să estimeze valorile corespunzătoare. IFRS 17 nu impune o anumită tehnică de estimare pentru stabilirea ratelor de actualizare. Atunci când aplică o tehnică de estimare, o entitate trebuie:
|
B79 |
În cazul fluxurilor de trezorerie aferente contractelor de asigurare care nu variază în funcție de randamentul elementelor suport, rata de actualizare trebuie să reflecte curba randamentului în moneda corespunzătoare pentru instrumentele care expun deținătorul la riscul de credit zero sau neglijabil, ajustată pentru a reflecta caracteristicile de lichiditate ale grupului de contracte de asigurare. Această ajustare trebuie să reflecte diferența dintre caracteristicile de lichiditate ale grupului de contracte de asigurare și caracteristicile de lichiditate ale activelor utilizate pentru determinarea curbei randamentului. Curbele randamentului reflectă activele tranzacționate pe piețele active, pe care deținătorul le poate vinde, de regulă, imediat și în orice moment, fără a suporta costuri semnificative. În schimb, în baza anumitor contracte de asigurare, entitatea nu poate fi obligată să efectueze plăți înainte de producerea evenimentelor asigurate sau înainte de datele specificate în contracte. |
B80 |
Prin urmare, pentru fluxurile de trezorerie aferente contractelor de asigurare care nu variază în funcție de randamentul elementelor suport, o entitate poate determina ratele de actualizare prin ajustarea unei curbe a randamentului lichidă, fără riscuri, pentru a reflecta diferențele dintre caracteristicile de lichiditate ale instrumentelor financiare care stau la baza ratelor observate pe piață și caracteristicile de lichiditate ale contractelor de asigurare (abordare ascendentă). |
B81 |
Alternativ, o entitate poate stabili ratele de actualizare adecvate pentru contractele de asigurare pe baza unei curbe a randamentului care să reflecte ratele curente ale rentabilității de pe piață în mod implicit într-o evaluare la valoarea justă a unui portofoliu de active de referință (o abordare descendentă). O entitate trebuie să ajusteze această curbă a randamentului pentru a elimina orice factori care nu sunt relevanți pentru contractele de asigurare, însă nu este obligată să ajusteze curba randamentului pentru a ține cont de diferențele dintre caracteristicile de lichiditate ale contractelor de asigurare și portofoliul de referință. |
B82 |
Atunci când estimează curba randamentului descrisă la punctul B81:
|
B83 |
Atunci când ajustează curba randamentului, o entitate trebuie să ajusteze ratele de piață observate în cadrul tranzacțiilor recente cu instrumente care au caracteristici similare în ceea ce privește fluctuațiile factorilor de piață începând cu data tranzacției și să ajusteze ratele de piață observate pentru a reflecta gradul de disimilitudine dintre instrumentul evaluat și instrumentul pentru care sunt observabile prețuri de tranzacție. Pentru fluxurile de trezorerie aferente contractelor de asigurare care nu variază în funcție de randamentul activelor din portofoliul de referință, aceste ajustări includ:
|
B84 |
În principiu, pentru fluxurile de trezorerie aferente contractelor de asigurare care nu variază în funcție de randamentul activelor din portofoliul de referință, ar trebui să existe o singură curbă a randamentului nelichidă, fără risc, care să elimine toate incertitudinile referitoare la valoarea și plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie. Cu toate acestea, în practică, abordarea descendentă și cea ascendentă pot genera curbe ale randamentului diferite, chiar în aceeași monedă. Acest lucru este determinat de limitările inerente în ceea ce privește estimarea ajustărilor efectuate în cadrul fiecărei abordări, precum și de o posibilă lipsă de ajustare pentru diferite caracteristici de lichiditate în abordarea descendentă. O entitate nu este obligată să reconcilieze rata de actualizare determinată în cadrul abordării alese de ea cu rata de actualizare care ar fi fost stabilită în cadrul celeilalte abordări. |
B85 |
IFRS 17 nu prevede restricții privind portofoliul de referință al activelor utilizate la aplicarea punctului B81. Cu toate acestea, ar fi necesare mai puține ajustări pentru a elimina factori care nu sunt relevanți pentru contractele de asigurare atunci când portofoliul de referință al activelor are caracteristici similare. De exemplu, dacă fluxurile de trezorerie aferente contractelor de asigurare nu variază în funcție de randamentul elementelor suport, ar fi necesare mai puține ajustări în cazul în care o entitate a utilizat ca punct de plecare instrumente de datorie, nu instrumente de capital. În cazul instrumentelor de datorie, obiectivul ar fi să se elimine din totalul randamentului obligațiunilor efectul riscului de credit și alți factori care nu sunt relevanți pentru contractele de asigurare. O modalitate de estimare a efectului riscului de credit este de a utiliza prețul de piață al unui instrument derivat de credit ca punct de referință. |
Ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar (punctul 37)
B86 |
Ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar se referă la riscul care decurge din contracte de asigurare, altul decât riscul financiar. Riscul financiar este inclus în estimările fluxurilor de trezorerie viitoare sau în rata de actualizare folosită pentru ajustarea fluxurilor de trezorerie. Riscurile acoperite de ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar sunt riscul de asigurare și alte riscuri nefinanciare, cum ar fi riscul de reziliere și riscul de cheltuieli (a se vedea punctul B14). |
B87 |
Ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar pentru contractele de asigurare evaluează despăgubirea de care entitatea ar avea nevoie pentru a fi indiferentă între:
De exemplu, ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar ar evalua despăgubirea de care entitatea ar avea nevoie pentru a o face indiferentă între îndeplinirea unei datorii care, din cauza riscului nefinanciar, are o probabilitate de 50 % de a fi de 90 de unități monetare și o probabilitate de 50 % de a fi de 110 unități monetare și îndeplinirea unei datorii fixate la 100 de unități monetare. Prin urmare, ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar transmite utilizatorilor situațiilor financiare informații cu privire la suma percepută de către entitate pentru incertitudinea care rezultă din riscul nefinanciar cu privire la valoarea și plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie. |
B88 |
Datorită faptului că ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar reflectă despăgubirea de care ar avea nevoie entitatea pentru a suporta riscul nefinanciar generat de suma incertă și plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie, ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar reflectă, de asemenea:
|
B89 |
Scopul ajustării în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar este de a evalua efectul incertitudinii fluxurilor de trezorerie asociate contractelor de asigurare, altul decât incertitudinea asociată riscului financiar. În consecință, ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar trebuie să reflecte toate riscurile nefinanciare asociate contractelor de asigurare. Aceasta nu trebuie să reflecte riscurile care nu rezultă din contracte de asigurare, cum ar fi riscul operațional general. |
B90 |
Ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar trebuie să fie inclusă în evaluare în mod explicit. Ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar este separată, din punct de vedere conceptual, de estimările fluxurilor de trezorerie viitoare și de ratele de actualizare care ajustează aceste fluxuri de trezorerie. Entitatea nu trebuie să realizeze o dublă contabilizare a ajustării în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar, de exemplu, prin includerea și a ajustării în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar în mod implicit, atunci când stabilește estimările fluxurilor de trezorerie viitoare sau ratele de actualizare. Ratele de actualizare care sunt prezentate în conformitate cu punctul 120 nu trebuie să includă ajustări implicite în cazul riscului nefinanciar. |
B91 |
IFRS 17 nu specifică tehnica (tehnicile) de estimare utilizată (utilizate) pentru a stabili ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar. Cu toate acestea, pentru a reflecta despăgubirea de care entitatea ar avea nevoie pentru a suporta riscul nefinanciar, ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar trebuie să aibă următoarele caracteristici:
|
B92 |
O entitate trebuie să aplice raționamente atunci când stabilește o tehnică de estimare adecvată pentru ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar. Atunci când aplică un astfel de raționament, o entitate trebuie să analizeze, de asemenea, dacă tehnica asigură o prezentare concisă și informativă, astfel încât utilizatorii situațiilor financiare să poată compara activitatea entității cu activitatea desfășurată de alte entități. Punctul 119 impune unei entități care utilizează o altă tehnică decât cea de stabilire a nivelului de încredere pentru determinarea ajustării în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar să prezinte informații cu privire la tehnica utilizată și nivelul de încredere corespunzător rezultatelor tehnicii respective. |
Recunoașterea inițială a transferurilor contractelor de asigurare și a combinărilor de întreprinderi (punctul 39)
B93 |
Atunci când o entitate dobândește contracte de asigurare emise sau contracte de reasigurare deținute în cadrul unui transfer de contracte de asigurare care nu constituie o activitate comercială sau în cadrul unei combinări de întreprinderi care intră sub incidența IFRS 3, entitatea trebuie să aplice punctele 14-24 pentru a identifica grupurile de contracte dobândite, ca și când ar fi încheiat contractele la data tranzacției. |
B94 |
O entitate trebuie să utilizeze contraprestația primită sau plătită pentru contracte ca substituent pentru primele primite. Contraprestația primită sau plătită pentru contracte exclude contraprestația primită sau plătită pentru orice alte active și datorii dobândite în cadrul aceleiași tranzacții. Într-o combinare de întreprinderi care intră sub incidența IFRS 3, contraprestația primită sau plătită este valoarea justă a contractelor la acea dată. Atunci când stabilește respectiva valoare justă, o entitate nu trebuie să aplice punctul 47 din IFRS 13 (cu privire la caracteristicile cererii). |
B95 |
Cu excepția cazului în care se aplică abordarea privind alocarea primelor în cazul datoriei pentru acoperirea rămasă de la punctele 55-59 și 69-70A, la recunoașterea inițială, marja de servicii contractuale se calculează prin aplicarea punctului 38 pentru contractele de asigurare dobândite emise și a punctului 65 pentru contractele de reasigurare dobândite deținute folosind contraprestația primită sau plătită pentru contracte ca substituent pentru primele încasate sau plătite la data recunoașterii inițiale. |
B95A |
În cazul în care contractele de asigurare dobândite emise sunt oneroase, prin aplicarea punctului 47, entitatea trebuie să recunoască excedentul de fluxuri de trezorerie pentru executare față de contraprestația plătită sau primită ca parte a fondului comercial sau a câștigului realizat în urma unei cumpărări în condiții avantajoase, pentru contractele dobândite într-o combinare de întreprinderi care intră sub incidența IFRS 3, sau ca o pierdere în contul de profit sau pierdere, pentru contractele dobândite în cadrul unui transfer. Entitatea trebuie să stabilească o componentă de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă pentru acel excedent și să aplice punctele 49-52 pentru a aloca modificările ulterioare aduse fluxurilor de trezorerie ale respectivei componente de pierdere. |
B95B |
Pentru un grup de contracte de reasigurare deținute cărora li se aplică punctele 66A-66B, o entitate trebuie să determine componenta de recuperare a pierderilor aferentă activului pentru acoperirea rămasă la data tranzacției înmulțind:
|
B95C |
Entitatea trebuie să recunoască valoarea componentei de recuperare a pierderilor determinată prin aplicarea punctului B95B ca parte a fondului comercial sau a câștigului realizat în urma unei cumpărări în condiții avantajoase, pentru contractele de reasigurare deținute pe care le-a dobândit într-o combinare de întreprinderi care intră sub incidența IFRS 3, sau ca venit în contul de profit sau pierdere, pentru contractele dobândite în cadrul unui transfer. |
B95D |
Prin aplicarea punctelor 14-22, la data tranzacției, o entitate ar putea include într-un grup oneros de contracte de asigurare atât contracte de asigurare oneroase care sunt acoperite printr-un grup de contracte de reasigurare deținute, cât și contracte oneroase care nu sunt acoperite prin grupul de contracte de reasigurare deținute. În vederea aplicării punctului B95B în aceste situații, o entitate trebuie să utilizeze o bază sistematică și rațională de repartizare pentru a determina partea din componenta de pierdere aferentă grupului de contracte de asigurare care se referă la contractele de asigurare acoperite prin grupul de contracte de reasigurare deținute. |
Activul pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări
B95E |
Atunci când o entitate dobândește contracte de asigurare emise în cadrul unui transfer de contracte de asigurare care nu constituie o activitate comercială sau în cadrul unei combinări de întreprinderi care intră sub incidența IFRS 3, entitatea respectivă trebuie să recunoască un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări la valoarea justă de la data tranzacției în legătură cu drepturile de a obține:
|
B95F |
La data tranzacției, valoarea niciunui activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări nu trebuie inclusă în evaluarea grupului de contracte de asigurare dobândit, prin aplicarea punctelor B93-B95A. |
Modificări ale valorii contabile a marjei de servicii contractuale pentru contractele de asigurare fără particularități de participare directă (punctul 44)
B96 |
În ceea ce privește contractele de asigurare fără particularități de participare directă, punctul 44 litera (c) impune o ajustare a marjei de servicii contractuale a unui grup de contracte de asigurare în cazul modificărilor aduse fluxurilor de trezorerie pentru executare care sunt legate de servicii viitoare. Aceste modificări includ:
|
B97 |
O entitate nu trebuie să ajusteze marja de servicii contractuale pentru un grup de contracte de asigurare fără particularități de participare directă în cazul următoarelor modificări aduse fluxurilor de trezorerie pentru executare, deoarece acestea nu se referă la servicii viitoare:
|
B98 |
Termenii unor contracte de asigurare fără particularități de participare directă oferă unei entități o marjă de apreciere în ceea ce privește fluxurile de trezorerie care trebuie plătite deținătorilor de polițe de asigurare. O modificare produsă la nivelul fluxurilor de trezorerie discreționare este considerată ca fiind legată de servicii viitoare și ajustează în consecință marja de servicii contractuale. Pentru a stabili modalitatea de identificare a unei modificări produse la nivelul fluxurilor de trezorerie discreționare, o entitate trebuie să precizeze la începutul contractului pe ce bază se așteaptă să își stabilească angajamentul în cadrul contractului; de exemplu, pe baza unei rate fixe a dobânzii sau pe baza profiturilor care variază în funcție de randamentul specificat al activelor. |
B99 |
O entitate trebuie să utilizeze această specificație pentru a face deosebirea între efectul modificărilor de la nivelul ipotezelor care se referă la riscul financiar asupra angajamentului respectiv (care nu ajustează marja de servicii contractuale) și efectul modificărilor discreționare asupra respectivului angajament (care ajustează marja de servicii contractuale). |
B100 |
Dacă o entitate nu poate specifica, la începutul contractului, ce angajament consideră că are în temeiul contractului și ce consideră ca fiind discreționar, aceasta trebuie să considere că angajamentul său este profitul implicit în estimarea fluxurilor de trezorerie pentru executare la începutul contractului, actualizate pentru a reflecta ipotezele curente care se referă la riscul financiar. |
Modificări ale valorii contabile a marjei de servicii contractuale pentru contractele de asigurare cu particularități de participare directă (punctul 45)
B101 |
Contractele de asigurare cu particularități de participare directă sunt contracte de asigurare care sunt în esență contracte de servicii legate de investiții, în cadrul cărora o entitate promite să obțină un randament al investiției pe baza elementelor suport. Prin urmare, acestea sunt definite ca fiind contracte de asigurare pentru care:
|
B102 |
O entitate trebuie să evalueze dacă sunt îndeplinite condițiile de la punctul B101 pe baza așteptărilor sale la începutul contractului și nu trebuie să reevalueze condițiile ulterior, cu excepția cazului în care contractul este modificat, prin aplicarea punctului 72. |
B103 |
În măsura în care contractele de asigurare dintr-un grup afectează fluxurile de trezorerie destinate deținătorilor de polițe de asigurare din contracte din alte grupuri (a se vedea punctele B67-B71), o entitate trebuie să evalueze dacă sunt îndeplinite condițiile de la punctul B101, luând în considerare fluxurile de trezorerie pe care entitatea se așteaptă să le plătească deținătorilor de polițe de asigurare stabiliți prin aplicarea punctelor B68-B70. |
B104 |
Condițiile de la punctul B101 asigură faptul că acele contracte de asigurare cu particularități de participare directă sunt contracte în cadrul cărora obligația entității față de deținătorul poliței de asigurare este diferența netă dintre:
|
B105 |
O cotă menționată la punctul B101 litera (a) nu exclude existența unei marje de apreciere din partea entității de a varia sumele plătite deținătorului poliței de asigurare. Cu toate acestea, legătura cu elementele suport trebuie să fie aplicabilă (a se vedea punctul 2). |
B106 |
Rezerva de elemente suport menționată la punctul B101 litera (a) poate include orice elemente, de exemplu, un portofoliu de referință de active, activele nete ale entității sau un anumit subset de active nete ale entității, atât timp cât acestea sunt identificate în mod clar în contract. Nu este necesar ca o entitate să dețină rezerva identificată de elemente suport. Cu toate acestea, o rezervă de elemente suport identificată în mod clar nu există atunci când:
|
B107 |
Punctul B101 litera (b) prevede ca entitatea să preconizeze faptul că o cotă substanțială din rata de rentabilitate la valoarea justă a elementelor suport va fi plătită deținătorului poliței de asigurare, iar punctul B101 litera (c) prevede că entitatea preconizează faptul că o proporție substanțială din orice modificare a sumelor care trebuie plătite deținătorului poliței de asigurare variază în funcție de modificarea valorii juste a elementelor suport. O entitate trebuie:
|
B108 |
De exemplu, dacă entitatea preconizează că va plăti o cotă substanțială din rata de rentabilitate la valoarea justă a elementelor suport, sub rezerva unei garanții de profit minim, vor exista scenarii în care:
Evaluarea de către entitate a variabilității prevăzute la punctul B101 litera (c) pentru acest exemplu va reflecta media ponderată cu probabilitățile la valoarea actualizată a tuturor acestor scenarii. |
B109 |
Contractele de reasigurare emise și contractele de reasigurare deținute nu pot fi contracte de asigurare cu particularități de participare directă în sensul IFRS 17. |
B110 |
În cazul contractelor de asigurare cu particularități de participare directă, marja de servicii contractuale este ajustată pentru a reflecta caracterul variabil al taxei. Prin urmare, modificările valorilor prevăzute la punctul B104 sunt tratate conform dispozițiilor de la punctele B111-B114. |
B111 |
Modificările aduse obligației de a plăti deținătorului poliței de asigurare o sumă egală cu valoarea justă a elementelor suport [punctul B104 litera (a)] nu se referă la servicii viitoare și nu ajustează marja de servicii contractuale. |
B112 |
Modificările aduse sumei aferente cotei entității din valoarea justă a elementelor suport [punctul B104 litera (b) subpunctul (i)] se referă la servicii viitoare și determină ajustarea marjei de servicii contractuale, prin aplicarea punctului 45 litera (b). |
B113 |
Modificările fluxurilor de trezorerie pentru executare care nu variază în funcție de randamentul elementelor suport [punctul B104 litera (b) subpunctul (ii)] cuprind:
|
B114 |
O entitate nu este obligată să identifice ajustări ale marjei de servicii contractuale prevăzute la punctele B112 și B113 în mod separat. În schimb, pentru unele ajustări sau pentru toate ajustările poate fi stabilită o sumă combinată. |
Atenuarea riscului
B115 |
În măsura în care o entitate îndeplinește condițiile de la punctul B116, aceasta poate alege să nu recunoască o modificare a marjei de servicii contractuale pentru a reflecta unele sau toate modificările efectului valorii-timp a banilor și al riscului financiar asupra:
|
B116 |
Pentru a aplica dispozițiile de la punctul B115, o entitate trebuie să aibă un obiectiv și o strategie de administrare a riscurilor documentate anterior în vederea atenuării riscului financiar, astfel cum se descrie la punctul B115. La aplicarea respectivului obiectiv și a respectivei strategii:
|
B117 |
Entitatea trebuie să stabilească, în mod consecvent și în fiecare perioadă de raportare, fluxurile de trezorerie pentru executare dintr-un grup căruia i se aplică punctul B115. |
B117A |
În cazul în care entitatea atenuează efectul riscului financiar utilizând instrumente derivate sau instrumente financiare nederivate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, aceasta trebuie să includă veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor pentru respectiva perioadă care decurg din aplicarea punctului B115 în contul de profit sau pierdere. În cazul în care entitatea atenuează efectul riscului financiar utilizând contracte de reasigurare deținute, aceasta trebuie să aplice pentru prezentarea veniturilor sau a cheltuielilor financiare aferente asigurărilor care decurg din aplicarea punctului B115 aceeași politică contabilă pe care o aplică în cazul contractelor de reasigurare deținute, prin aplicarea punctelor 88 și 90. |
B118 |
Dacă vreuna dintre condițiile de la punctul B116 nu mai este îndeplinită, o entitate trebuie să înceteze aplicarea punctului B115 începând de la data respectivă. Entitatea nu trebuie să facă nicio ajustare pe baza modificărilor recunoscute anterior în contul de profit sau pierdere. |
Recunoașterea marjei de servicii contractuale în contul de profit sau pierdere
B119 |
O sumă din marja de servicii contractuale pentru un grup de contracte de asigurare este recunoscută în contul de profit sau pierdere în fiecare perioadă pentru a reflecta serviciile contractuale de asigurare prestate în cadrul grupului de contracte de asigurare din perioada respectivă [a se vedea punctul 44 litera (e), punctul 45 litera (e) și punctul 66 litera (e)]. Suma este stabilită prin:
|
B119A |
În vederea aplicării punctului B119, perioada aferentă prestării serviciului legat de randamentul investițiilor sau a serviciului legat de investiții se încheie la sau înainte de data plății tuturor sumelor datorate deținătorilor curenți ai polițelor de asigurare în legătură cu serviciile respective, fără a se ține seama de plățile către deținătorii viitori ai polițelor de asigurare incluse în fluxurile de trezorerie pentru executare prin aplicarea punctului B68. |
B119B |
Contractele de asigurare fără particularități de participare directă pot prevedea un serviciu legat de randamentul investițiilor dacă și numai dacă:
|
Contracte de reasigurare deținute – recunoașterea recuperării pierderilor aferente contractelor de asigurare suport (punctele 66A-66B)
B119C |
Punctul 66A se aplică dacă și numai dacă respectivul contract de reasigurare deținut este încheiat înainte de sau în același timp cu recunoașterea contractelor de asigurare suport oneroase. |
B119D |
În vederea aplicării punctului 66A, o entitate trebuie să determine ajustarea aferentă marjei de servicii contractuale a unui grup de contracte de reasigurare deținute și venitul care rezultă din aceasta înmulțind:
|
B119E |
Prin aplicarea punctelor 14-22, o entitate ar putea include într-un grup oneros de contracte de asigurare atât contracte de asigurare oneroase care sunt acoperite de un grup de contracte de reasigurare deținute, cât și contracte de asigurare oneroase care nu sunt acoperite de grupul de contracte de reasigurare deținute. În vederea aplicării punctului 66 litera(c) subpunctele (i)-(ii) și a punctului 66A în aceste situații, entitatea trebuie să aplice o metodă sistematică și rațională de repartizare pentru a stabili partea din pierderile recunoscute ca fiind rezultate din grupul de contracte de asigurare care se referă la contractele de asigurare acoperite de grupul de contracte de reasigurare deținute. |
B119F |
După ce a stabilit o componentă de recuperare a pierderilor prin aplicarea punctului 66B, o entitate trebuie să ajusteze componenta de recuperare a pierderilor pentru a reflecta modificările la nivelul componentei de pierdere aferente unui grup oneros de contracte de asigurare suport (a se vedea punctele 50-52). Valoarea contabilă a componentei de recuperare a pierderilor nu trebuie să depășească partea din valoarea contabilă a componentei de pierdere aferente grupului oneros de contracte de asigurare suport, pe care entitatea preconizează că o va recupera din grupul de contracte de reasigurare deținute. |
VENITURI DIN ASIGURĂRI (PUNCTELE 83 ȘI 85)
B120 |
Valoarea totală a veniturilor din asigurări pentru un grup de contracte de asigurare constituie contraprestația contractelor, adică valoarea primelor plătite entității:
|
B121 |
Punctul 83 impune ca valoarea veniturilor din asigurări recunoscute într-o perioadă să ilustreze transferul serviciilor promise la o valoare care reflectă contraprestația la care entitatea preconizează că are dreptul în schimbul serviciilor respective. Contraprestația totală a unui grup de contracte include următoarele sume:
|
B122 |
Veniturile din asigurări pentru o perioadă care se referă la sumele descrise la punctul B121 litera (a) se stabilesc în conformitate cu punctele B123-B124. Veniturile din asigurări pentru o perioadă care se referă la sumele descrise la punctul B121 litera (b) se stabilesc în conformitate cu punctul B125. |
B123 |
Aplicând IFRS 15, atunci când o entitate furnizează servicii, aceasta derecunoaște obligația de executare pentru serviciile respective și recunoaște venituri. În mod consecvent, aplicând IFRS 17, atunci când o entitate furnizează servicii în decursul unei perioade, aceasta reduce datoria pentru acoperirea rămasă pentru serviciile prestate și recunoaște veniturile din asigurări. Reducerea datoriei pentru acoperirea rămasă care generează venituri din asigurări exclude modificările datoriei care nu se referă la servicii preconizate a fi acoperite de contraprestația primită de entitate. Aceste modificări sunt:
|
B123A |
În măsura în care o entitate derecunoaște un activ pentru alte fluxuri de trezorerie decât fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări la data recunoașterii inițiale a unui grup de contracte de asigurare [a se vedea punctul 38 litera (c) subpunctul (ii) și punctul B66A], aceasta trebuie să recunoască venituri din asigurări și cheltuieli cu asigurările pentru valoarea derecunoscută la data respectivă. |
B124 |
În consecință, veniturile din asigurări pentru respectiva perioadă pot fi analizate, de asemenea, ca total al modificărilor în ceea ce privește datoria pentru acoperirea rămasă în perioada respectivă, care se referă la servicii pentru care entitatea se așteaptă să primească în schimb o contravaloare. Aceste modificări sunt:
|
B125 |
O entitate trebuie să stabilească venituri din asigurări legate de fluxuri de trezorerie aferente achiziției de asigurări prin repartizarea părții din primele legate de recuperarea respectivelor fluxuri de trezorerie pentru fiecare perioadă de raportare în mod sistematic în funcție de trecerea timpului. O entitate trebuie să recunoască aceeași sumă drept cheltuieli cu servicii de asigurare. |
B126 |
Atunci când o entitate aplică abordarea bazată pe alocarea primelor prevăzută la punctele 55-58, veniturile din asigurări pentru respectiva perioadă constituie valoarea încasărilor estimate din prime (excluzând orice componentă de investiție și ajustate pentru a reflecta valoarea-timp a banilor și efectul riscului financiar, după caz, prin aplicarea punctului 56) alocate pentru perioada respectivă. Entitatea trebuie să aloce încasările estimate din prime pentru fiecare perioadă aferentă serviciilor contractuale de asigurare:
|
B127 |
O entitate trebuie să modifice baza de alocare între punctul B126 literele (a) și (b), după caz, dacă se modifică datele și circumstanțele. |
VENITURI SAU CHELTUIELI FINANCIARE AFERENTE ASIGURĂRILOR (PUNCTELE 87-92)
B128 |
Punctul 87 impune unei entități să includă în veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor efectul valorii-timp a banilor și al riscului financiar, precum și modificările acestora. În sensul IFRS 17:
|
B129 |
Punctele 88-89 impun unei entități să aleagă o politică contabilă și să se decidă în ceea ce privește dezagregarea veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor în respectiva perioadă între contul de profit sau pierdere și alte elemente ale rezultatului global. O entitate trebuie să aplice portofoliilor de contracte de asigurare politica contabilă pe care a ales-o. Atunci când evaluează politica contabilă adecvată pentru un portofoliu de contracte de asigurare, prin aplicarea punctului 13 din IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile și erori, entitatea trebuie să ia în considerare, pentru fiecare portofoliu, activele pe care le deține și modul de contabilizare a acestor active. |
B130 |
Dacă se aplică punctul 88 litera (b), o entitate trebuie să includă în contul de profit sau pierdere o sumă stabilită prin repartizarea sistematică a veniturilor sau cheltuielilor financiare totale preconizate pe durata grupului de contracte de asigurare. În acest context, alocarea sistematică este o alocare a veniturilor sau cheltuielilor financiare totale preconizate ale unui grup de contracte de asigurare pe durata grupului, care:
|
B131 |
În ceea ce privește grupurile de contracte de asigurare pentru care modificările ipotezelor care se referă la riscul financiar nu au un efect substanțial asupra sumelor plătite deținătorului poliței de asigurare, alocarea sistematică este determinată utilizând ratele de actualizare specificate la punctul B72 litera (e) subpunctul (i). |
B132 |
În ceea ce privește grupurile de contracte de asigurare pentru care modificările ipotezelor care se referă la riscul financiar au un efect substanțial asupra sumelor plătite deținătorilor de polițe de asigurare:
|
B133 |
Atunci când aplică abordarea bazată pe alocarea primelor pentru contractele de asigurare descrise la punctele 53-59, o entitate poate fi obligată sau poate alege să reducă datoria pentru cheltuielile cu daunele. În astfel de cazuri, aceasta poate alege să dezagrege veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor prin aplicarea punctului 88 litera (b). Dacă optează pentru acest lucru, entitatea trebuie să stabilească veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor în contul de profit sau pierdere folosind rata de actualizare specificată la punctul B72 litera (e) subpunctul (iii). |
B134 |
Punctul 89 se aplică în cazul în care o entitate, fie că alege, fie că i se impune, deține elementele suport pentru contracte de asigurare cu particularități de participare directă. Dacă o entitate alege să dezagrege veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor prin aplicarea punctului 89 litera (b), aceasta trebuie să includă în contul de profit sau pierdere veniturile sau cheltuielile care corespund exact veniturilor sau cheltuielilor incluse în contul de profit sau pierdere pentru elementele suport, rezultând o valoare netă a elementelor prezentate separat egală cu zero. |
B135 |
O entitate se poate califica pentru a face alegerea de politică contabilă prevăzută la punctul 89 în unele perioade, dar nu în altele, din cauza unei modificări legate de deținerea elementelor suport. Dacă ar surveni o astfel de modificare, alegerea politicii contabile disponibile entității s-ar schimba de la cea prevăzută la punctul 88 la cea prevăzută la punctul 89 sau invers. Prin urmare, o entitate își poate modifica politica contabilă, trecând de la cea prevăzută la punctul 88 litera (b) la cea prevăzută la punctul 89 litera (b). Atunci când efectuează o astfel de modificare, o entitate trebuie:
|
B136 |
Atunci când aplică punctul B135 litera (a), o entitate nu trebuie să recalculeze valoarea cumulată inclusă anterior în alte elemente ale rezultatului global ca și când noua dezagregare s-a aplicat dintotdeauna; iar ipotezele folosite pentru reclasificare în perioadele viitoare nu se actualizează după data modificării. |
EFECTUL ESTIMĂRILOR CONTABILE REALIZATE ÎN SITUAȚIILE FINANCIARE INTERIMARE
B137 |
În cazul în care o entitate întocmește situații financiare interimare prin aplicarea IAS 34 Raportarea financiară interimară, aceasta trebuie să aleagă o politică contabilă, decizând dacă să modifice tratamentul estimărilor contabile realizate în situațiile financiare interimare precedente atunci când aplică IFRS 17 în situațiile financiare interimare ulterioare și în perioada de raportare anuală. Entitatea trebuie să aplice politica contabilă pe care a ales-o tuturor grupurilor de contracte de asigurare pe care le emite, precum și grupurilor de contracte de reasigurare pe care le deține. |
(1) UM reprezintă unitatea monetară.
Apendicele C
Data intrării în vigoare și tranziția
Prezentul apendice este parte integrantă a IFRS 17 Contracte de asigurare.
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
C1 |
O entitate trebuie să aplice IFRS 17 pentru perioadele de raportare anuală care încep la 1 ianuarie 2023 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 17 mai devreme, entitatea trebuie să prezinte informații despre acest fapt. Se permite aplicarea anterior acestei date în cazul entităților care aplică IFRS 9 Instrumente financiare la data aplicării inițiale a IFRS 17 sau anterior acestei date. |
C2 |
În sensul cerințelor privind tranziția de la punctele C1 și C3-C33:
|
TRANZIȚIA
C3 |
Cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil sau se aplică punctul C5A, o entitate trebuie să aplice IFRS 17 retroactiv, sub rezerva următoarelor aspecte:
|
C4 |
Pentru a aplica retroactiv IFRS 17, o entitate trebuie, la data tranziției:
|
C5 |
Dacă și numai dacă nu este posibil să aplice punctul C3 pentru un grup de contracte de asigurare, o entitate trebuie să aplice următoarele abordări în locul dispozițiilor de la punctul C4 litera (a):
|
C5A |
Fără a aduce atingere punctului C5, o entitate poate alege să aplice abordarea bazată pe valoarea justă de la punctele C20-C24B pentru un grup de contracte de asigurare cu particularități de participare directă în legătură cu care ar putea aplica IFRS 17 retroactiv dacă și numai dacă:
|
C5B |
Dacă și numai dacă nu este posibil să aplice punctul C4 litera (aa) în legătură cu un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări, o entitate trebuie să aplice următoarele abordări în vederea evaluării activului pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări:
|
Abordarea retrospectivă modificată
C6 |
Obiectivul abordării retrospective modificate este de a obține rezultatul cel mai apropiat posibil de aplicarea retrospectivă utilizând informații rezonabile și justificabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate. În consecință, atunci când aplică această abordare, o entitate trebuie:
|
C7 |
Punctele C9-C19A stabilesc modificările permise în ceea ce privește aplicarea retrospectivă în următoarele domenii:
|
C8 |
În vederea realizării obiectivului abordării retrospective modificate, unei entități i se permite să utilizeze fiecare modificare de la punctele C9-C19A numai în măsura în care aceasta nu deține informații rezonabile și justificabile pentru a aplica o abordare retrospectivă. |
Evaluări la începutul contractului sau la recunoașterea inițială
C9 |
În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să stabilească următoarele chestiuni pe baza informațiilor disponibile la data tranziției:
|
C9A |
În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să clasifice drept datorie pentru cheltuielile cu daunele o datorie aferentă soluționării cererilor de despăgubire survenite înainte de dobândirea unui contract de asigurare în cadrul unui transfer de contracte de asigurare care nu constituie o activitate comercială sau în cadrul unei combinări de întreprinderi care intră sub incidența IFRS 3. |
C10 |
În măsura permisă de punctul C8, o entitate nu trebuie să aplice punctul 22 pentru a împărți grupurile în grupuri care nu includ contracte emise la un interval mai mare de un an. |
Stabilirea marjei de servicii contractuale sau a componentei de pierdere pentru grupuri de contracte de asigurare fără particularități de participare directă
C11 |
În măsura permisă de punctul C8, pentru contractele fără particularități de participare directă, o entitate trebuie să stabilească marja de servicii contractuale sau componenta de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă (a se vedea punctele 49-52) la data tranziției, prin aplicarea punctelor C12-C16C. |
C12 |
În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să estimeze fluxurile de trezorerie viitoare la data recunoașterii inițiale a unui grup de contracte de asigurare ca fiind valoarea fluxurilor de trezorerie viitoare la dată tranziției [sau la o dată anterioară, dacă fluxurile de trezorerie viitoare la acea dată anterioară pot fi stabilite retrospectiv, prin aplicarea punctului C4 litera (a)], ajustate la valoarea fluxurilor de trezorerie despre care se știe că au fost realizate între data recunoașterii inițiale a unui grup de contracte de asigurare și data tranziției (sau o dată anterioară). Fluxurile de trezorerie despre care se știe că au fost realizate includ fluxurile de trezorerie rezultate din contracte a căror valabilitate a încetat înainte de data tranziției. |
C13 |
În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să stabilească ratele de actualizare care au fost aplicate la data recunoașterii inițiale a unui grup de contracte de asigurare (sau ulterior):
|
C14 |
În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să stabilească ajustarea în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar la data recunoașterii inițiale a unui grup de contracte de asigurare (sau ulterior) prin ajustarea ajustării în funcție de risc în cazul riscului nefinanciar la data tranziției în funcție de eliberarea de risc preconizată înainte de data tranziției. Eliberarea de risc preconizată se stabilește prin raportare la eliberarea de risc în cazul contractelor de asigurare similare pe care entitatea le emite la data tranziției. |
C14A |
Atunci când aplică punctul B137, o entitate poate alege să nu modifice tratamentul estimărilor contabile realizate în situațiile financiare interimare anterioare. În măsura permisă de punctul C8, respectiva entitate trebuie să stabilească marja de servicii contractuale sau componenta de pierdere la data tranziției ca și cum nu ar fi întocmit situații financiare interimare înainte de data tranziției. |
C14B |
În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să utilizeze aceeași metodă sistematică și rațională pe care entitatea preconizează că o va utiliza după data tranziției atunci când aplică punctul 28A pentru a repartiza orice fluxuri de trezorerie aferente achiziției de asigurări plătite (sau pentru care a fost recunoscută o datorie prin aplicarea unui alt standard IFRS) înainte de data tranziției (excluzând orice valoare aferentă contractelor de asigurare a căror valabilitate a încetat înainte de data tranziției):
|
C14C |
Fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări plătite înainte de data tranziției care sunt repartizate unui grup de contracte de asigurare recunoscute la data tranziției determină ajustarea marjei de servicii contractuale a acelui grup, în măsura în care contractele de asigurare preconizate a fi incluse în grupul în cauză au fost recunoscute la data respectivă (a se vedea punctele 28C și B35C). Alte fluxuri de trezorerie aferente achiziției de asigurări plătite înainte de data tranziției, inclusiv cele repartizate unui grup de contracte de asigurare preconizate a fi recunoscute după data tranziției, sunt recunoscute ca activ, prin aplicarea punctului 28B. |
C14D |
În cazul în care o entitate nu deține informații rezonabile și justificabile în vederea aplicării punctului C14B, entitatea trebuie să stabilească următoarele sume ca fiind egale cu zero la data tranziției:
|
C15 |
Dacă, aplicând punctele C12-C14D, rezultă o marjă de servicii contractuale la data recunoașterii inițiale, pentru a determina marja de servicii contractuale la data tranziției, o entitate trebuie:
|
C16 |
Dacă, aplicând punctele C12-C14D, rezultă o componentă de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă la data recunoașterii inițiale, o entitate trebuie să stabilească orice sume alocate componentei de pierdere înainte de data tranziției aplicând punctele C12-C14D și utilizând o bază de alocare sistematică. |
C16A |
Pentru un grup de contracte de reasigurare deținute, care oferă acoperire pentru un grup oneros de contracte de asigurare și care a fost constituit înainte de sau la aceeași dată la care au fost emise contractele de asigurare, o entitate trebuie să stabilească o componentă de recuperare a pierderilor aferentă activului pentru acoperirea rămasă la data tranziției (a se vedea punctele 66A-66B). În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să stabilească respectiva componentă de recuperare a pierderilor înmulțind:
|
C16B |
Prin aplicarea punctelor 14-22, la data tranziției, o entitate ar putea include într-un grup oneros de contracte de asigurare atât contracte de asigurare oneroase care sunt acoperite de un grup de contracte de reasigurare deținute, cât și contracte de asigurare oneroase care nu sunt acoperite de grupul de contracte de reasigurare deținute. În vederea aplicării punctului C16A în aceste situații, o entitate trebuie să utilizeze o bază de repartizare sistematică și rațională pentru a stabili partea din componenta de pierdere aferentă grupului de contracte de asigurare care se referă la contractele de asigurare acoperite de grupul de contracte de reasigurare deținute. |
C16C |
În cazul în care o entitate nu deține informații rezonabile și justificabile în vederea aplicării punctului C16A, entitatea nu trebuie să identifice o componentă de recuperare a pierderilor pentru grupul de contracte de reasigurare deținute. |
Stabilirea marjei de servicii contractuale sau a componentei de pierdere pentru grupuri de contracte de asigurare cu particularități de participare directă
C17 |
În măsura permisă de punctul C8, pentru contractele cu particularități de participare directă, o entitate trebuie să stabilească marja de servicii contractuale sau componenta de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă la data tranziției ca:
|
C17A |
În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să aplice punctele C14B-C14D pentru a recunoaște un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări și orice ajustare a marjei de servicii contractuale a unui grup de contracte de asigurare cu particularități de participare directă pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări [a se vedea punctul C17 litera (c) subpunctul (iv)]. |
Venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor
C18 |
Pentru grupurile de contracte de asigurare care, prin aplicarea punctului C10, includ contracte emise la un interval mai mare de un an:
|
C19 |
Pentru grupurile de contracte de asigurare care nu includ contracte emise la un interval mai mare de un an:
|
C19A |
Atunci când aplică punctul B137, o entitate poate alege să nu modifice tratamentul estimărilor contabile realizate în situațiile financiare interimare anterioare. În măsura permisă de punctul C8, respectiva entitate trebuie să stabilească sumele legate de veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor la data tranziției ca și cum nu ar fi întocmit situații financiare interimare înainte de data tranziției. |
Abordarea bazată pe valoarea justă
C20 |
În vederea aplicării abordării bazate pe valoarea justă, o entitate trebuie să stabilească marja de servicii contractuale sau componenta de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă la data tranziției ca fiind diferența dintre valoarea justă a unui grup de contracte de asigurare la acea dată și fluxurile de trezorerie pentru executare evaluate la acea dată. Atunci când stabilește respectiva valoare justă, o entitate nu trebuie să aplice punctul 47 din IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă (cu privire la caracteristicile cererii). |
C20A |
Pentru un grup de contracte de reasigurare deținute în legătură cu care se aplică punctele 66A-66B (fără a fi necesară îndeplinirea condiției prevăzute la punctul B119C), o entitate va stabili componenta de recuperare a pierderilor aferentă activului pentru acoperirea rămasă la data tranziției înmulțind:
|
C20B |
Prin aplicarea punctelor 14-22, la data tranziției o entitate ar putea include într-un grup oneros de contracte de asigurare atât contracte de asigurare oneroase care sunt acoperite de un grup de contracte de reasigurare deținute, cât și contracte de asigurare oneroase care nu sunt acoperite de grupul de contracte de reasigurare deținute. În vederea aplicării punctului C20A în aceste situații, o entitate trebuie să utilizeze o bază sistematică și rațională de repartizare pentru a stabili partea din componenta de pierdere aferentă grupului de contracte de asigurare care se referă la contractele de asigurare acoperite de grupul de contracte de reasigurare deținute. |
C21 |
Atunci când aplică abordarea bazată pe valoarea justă, o entitate poate aplica punctul C22 pentru a stabili:
|
C22 |
O entitate poate alege să stabilească aspectele de la punctul C21 utilizând:
|
C22A |
Atunci când aplică abordarea bazată pe valoarea justă, o entitate poate alege să clasifice drept o datorie pentru cheltuielile cu daunele o datorie aferentă soluționării cererilor de despăgubire survenite înainte de dobândirea unui contract de asigurare în cadrul unui transfer de contracte de asigurare care nu constituie o activitate comercială sau în cadrul unei combinări de întreprinderi care intră sub incidența IFRS 3. |
C23 |
Atunci când aplică abordarea bazată pe valoarea justă, o entitate nu este obligată să aplice punctul 22 și poate include într-un grup contracte emise la un interval mai mare de un an. O entitate trebuie să împartă grupurile în grupuri care includ numai contracte emise în decurs de un an (sau mai puțin) numai dacă are informații rezonabile și justificabile pentru a face împărțirea. Indiferent dacă o entitate aplică punctul 22, acesteia i se permite să stabilească ratele de actualizare la data recunoașterii inițiale a unui grup prevăzut la punctul B72 litera (b)-litera (e) subpunctul (ii) și ratele de actualizare la data cheltuielilor cu daunele prevăzute la punctul B72 litera (e) subpunctul (iii) la data tranziției, nu la data recunoașterii inițiale sau a cheltuielilor cu daunele. |
C24 |
Atunci când aplică abordarea bazată pe valoarea justă, dacă o entitate alege să dezagrege venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor între contul de profit sau pierdere și alte elemente ale rezultatului global, este permis să se stabilească valoarea cumulată a veniturilor sau a cheltuielilor financiare aferente asigurărilor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global la dată tranziției:
|
Activul pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări
C24A |
Atunci când aplică abordarea bazată pe valoarea justă în cazul unui activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări [a se vedea punctul C5B litera (b)], la data tranziției, o entitate trebuie să stabilească un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări la o valoare egală cu fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări pe care entitatea le-ar suporta la data tranziției în legătură cu drepturile de a obține:
|
C24B |
La data tranziției, entitatea va exclude din evaluarea oricăror grupuri de contracte de asigurare valoarea oricărui activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări. |
Informații comparative
C25 |
Fără a se aduce atingere trimiterii la perioada de raportare anuală imediat anterioară datei aplicării inițiale prevăzute la punctul C2 litera (b), o entitate poate prezenta, de asemenea, informații comparative ajustate prin aplicarea IFRS 17 pentru orice perioadă anterioară prezentată, dar nu este obligată să facă acest lucru. Dacă o entitate prezintă informații comparative ajustate pentru orice perioadă anterioară, trimiterea la „începutul perioadei de raportare anuală imediat anterioară datei aplicării inițiale” de la punctul C2 litera (b) se interpretează ca fiind „începutul celei mai îndepărtate perioade comparative ajustate prezentate”. |
C26 |
O entitate nu are obligația de a prezenta informațiile prevăzute la punctele 93-132 pentru nicio perioadă prezentată înainte de începutul perioadei de raportare anuală imediat anterioară datei aplicării inițiale. |
C27 |
Dacă o entitate prezintă informații comparative și alte informații neajustate pentru orice perioadă anterioară, aceasta trebuie să identifice în mod clar informațiile care nu au fost ajustate, să declare că au fost pregătite pe baze diferite și să explice aceste baze. |
C28 |
O entitate nu trebuie să prezinte informații nepublicate anterior în legătură cu evoluția cheltuielilor cu daunele care au apărut mai devreme de cinci ani înainte de sfârșitul perioadei de raportare anuală în care aceasta aplică pentru prima dată IFRS 17. Însă, în cazul în care o entitate nu prezintă informațiile respective, entitatea trebuie să menționeze acest lucru. |
Reîncadrarea activelor financiare
C29 |
La data aplicării inițiale a IFRS 17, o entitate care a aplicat IFRS 9 pentru perioadele de raportare anuală înainte de aplicarea inițială a IFRS 17:
|
C30 |
O entitate trebuie să aplice punctul C29 pe baza faptelor și a circumstanțelor care există la data aplicării inițiale a IFRS 17. O entitate trebuie să aplice retrospectiv respectivele încadrări și clasificări. În acest sens, entitatea trebuie să aplice dispozițiile relevante privind tranziția prevăzute de IFRS 9. Data aplicării inițiale în acest scop se consideră a fi data aplicării inițiale a IFRS 17. |
C31 |
O entitate care aplică punctul C29 nu este obligată să retrateze perioade anterioare pentru a reflecta astfel de modificări la nivelul încadrărilor sau al clasificărilor. Entitatea poate să retrateze perioade anterioare doar dacă acest lucru este posibil fără a se recurge la o perspectivă retrospectivă. Dacă o entitate retratează perioade anterioare, situațiile financiare retratate trebuie să reflecte toate cerințele IFRS 9 pentru respectivele active financiare afectate. Dacă o entitate nu retratează perioade anterioare, aceasta trebuie să recunoască, în rezultatul reportat de deschidere (sau altă componentă de capitaluri proprii, după caz) la data aplicării inițiale, orice diferență dintre:
|
C32 |
Atunci când o entitate aplică punctul C29, aceasta trebuie să prezinte în respectiva perioadă de raportare anuală pentru respectivele active financiare pe clase:
|
C33 |
Atunci când o entitate aplică punctul C29, aceasta trebuie să prezinte în respectiva perioadă de raportare anuală informații calitative care să permită utilizatorilor situațiilor financiare să înțeleagă:
|
RETRAGEREA ALTOR STANDARDE IFRS
C34 |
IFRS 17 înlocuiește IFRS 4 Contracte de asigurare, astfel cum a fost modificat în 2020. |
Apendicele D
Modificări aduse altor standarde IFRS
În prezentul apendice sunt prezentate modificările aduse altor standarde, care sunt o consecință a publicării de către Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate a standardului IFRS 17 Contracte de asigurare. O entitate trebuie să aplice aceste modificări atunci când aplică IFRS 17.
Unei entități nu i se permite să aplice IFRS 17 înainte de a aplica IFRS 9 Instrumente financiare și IFRS 15 Venituri din contracte cu clienții (a se vedea punctul C1). În consecință, cu excepția cazului în care se prevede altfel, modificările din prezentul apendice sunt prezentate pe baza textului standardelor care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2017, astfel cum au fost modificate prin IFRS 9 și IFRS 15.
IFRS 1 Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară
Se adaugă punctul 39AE.
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
39AE |
În IFRS 17 Contracte de asigurare, publicat în mai 2017, s-au modificat punctele B1 și D1, s-au eliminat titlul dinaintea punctului D4 și punctul D4 și, după punctul B12, s-au adăugat un titlu și punctul B13. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective atunci când aplică IFRS 17.
În apendicele B, se modifică punctul B1. După punctul B12, se adaugă un titlu și punctul B13. |
Apendicele B
Excepții de la aplicarea retroactivă a altor IFRS-uri
…
B1 |
O entitate trebuie să aplice următoarele excepții:
… |
Contracte de asigurare
B13 |
O entitate trebuie să aplice dispozițiile privind tranziția de la punctele C1-C24 și C28 din apendicele C la IFRS 17 pentru contracte care intră sub incidența IFRS 17. Trimiterile la aceste puncte din IFRS 17 la data tranziției sunt interpretate ca fiind trimiteri la data tranziției către IFRS-uri.
În apendicele D, se modifică punctul D1, iar punctul D4 și titlul aferent acestuia se elimină. |
Apendicele D
Derogări de la alte IFRS-uri
…
D1 |
O entitate poate alege să utilizeze una sau mai multe dintre derogările care urmează:
|
D4 |
[Eliminat] |
IFRS 3 Combinări de întreprinderi
Punctele 17, 20, 21 și 35 se modifică. După punctul 31 se adaugă un titlu și punctul 31A. Se adaugă punctul 64N.
Încadrarea sau clasificarea activelor identificabile dobândite și a datoriilor asumate într-o combinare de întreprinderi
…
17. |
Prezentul IFRS prevede o excepție de la principiul prevăzut la punctul 15:
Dobânditorul trebuie să clasifice aceste contracte pe baza termenilor contractuali și a altor factori la începutul contractului (sau, dacă termenii contractuali au fost modificați de așa natură încât să se schimbe și clasificarea acestuia, la data acelei modificări, care ar putea fi data achiziției). … |
Principiul de evaluare
…
20. |
Punctele 24-31A precizează tipurile de active și de datorii identificabile care cuprind elemente pentru care prezentul IFRS prevede excepții limitate de la principiul de evaluare. |
Excepții de la principiile de recunoaștere sau evaluare
21. |
Prezentul IFRS prevede excepții limitate de la principiile sale de recunoaștere și evaluare. Punctele 22-31A specifică atât elementele particulare pentru care sunt prevăzute excepții, cât și natura acestor excepții. Dobânditorul trebuie să contabilizeze aceste elemente prin aplicarea cerințelor de la punctele 22-31A, ceea ce va avea drept rezultat faptul că unele elemente sunt:
… |
Contracte de asigurare
31A |
Dobânditorul trebuie să evalueze un grup de contracte care intră sub incidența IFRS 17 Contracte de asigurare dobândite în cadrul unei combinări de întreprinderi și orice active pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziției de asigurări, astfel cum sunt definite în IFRS 17, ca activ sau datorie în conformitate cu punctele 39 și B93-B95F din IFRS 17, la data achiziției.
… |
Cumpărări în condiții avantajoase
…
35. |
O cumpărare în condiții avantajoase poate avea loc, de exemplu, într-o combinare de întreprinderi care constituie o vânzare forțată în cadrul căreia vânzătorul acționează sub efectul unei constrângeri. Cu toate acestea, excepțiile de recunoaștere sau de evaluare pentru anumite elemente prezentate la punctele 22-31A pot, de asemenea, avea drept rezultat recunoașterea unui câștig (sau o modificare a valorii unui câștig recunoscut) în cadrul unei cumpărări în condiții avantajoase.
… |
Data intrării în vigoare
…
64N |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, au fost modificate punctele 17, 20, 21, 35 și B63 și, după punctul 31, au fost adăugate un titlu și punctul 31A. Prin Amendamentele la IFRS 17, publicate în iunie 2020, s-a modificat punctul 31A. O entitate trebuie să aplice modificările aduse punctului 17 combinărilor de întreprinderi cu o dată a achiziției ulterioară datei aplicării inițiale a IFRS 17. O entitate trebuie să aplice celelalte modificări atunci când aplică IFRS 17.
În apendicele B, se modifică punctul B63. |
ALTE IFRS-URI CARE OFERĂ ÎNDRUMĂRI PRIVIND EVALUAREA ȘI CONTABILIZAREA ULTERIOARĂ (APLICAREA PUNCTULUI 54)
B63 |
Exemple de alte IFRS-uri care oferă îndrumări privind evaluarea și contabilizarea ulterioară a activelor achiziționate și a datoriilor asumate sau suportate în cadrul unei combinări de întreprinderi:
|
IFRS 5 Active imobilizate deținute în vederea vânzării și activități întrerupte
Se modifică punctul 5. Se adaugă punctul 44M.
DOMENIU DE APLICARE
…
5. |
Prevederile prezentului IFRS [notă de subsol omisă] privind evaluarea nu se aplică următoarelor active, care fac obiectul IFRS-urilor enumerate, fie că sunt active individuale, fie că fac parte dintr-un grup destinat cedării:
... |
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
44M |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-a modificat punctul 5. O entitate trebuie să aplice modificarea respectivă atunci când aplică IFRS 17. |
IFRS 7 Instrumente financiare: informații de furnizat
Se modifică punctele 3, 8 și 29. Se elimină punctul 30. Se adaugă punctul 44DD.
DOMENIU DE APLICARE
3. |
Prezentul IFRS trebuie aplicat de toate entitățile pentru toate tipurile de instrumente financiare, cu excepția:
|
Categorii de active financiare și de datorii financiare
8. |
Valorile contabile ale fiecăreia dintre următoarele categorii, astfel cum sunt precizate în IFRS 9, trebuie prezentate fie în situația poziției financiare, fie în note:
|
Valoarea justă
…
29. |
Nu trebuie furnizate informații privind valoarea justă:
|
30. |
[Eliminat]
... |
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ȘI TRANZIȚIA
…
44DD |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-au modificat punctele 3, 8 și 29 și a fost eliminat punctul 30.Prin Amendamentele la IFRS 17, publicate în iunie 2020, s-a modificat din nou punctul 3O entitate trebuie să aplice amendamentele respective atunci când aplică IFRS 17. |
IFRS 9 Instrumente financiare
Se modifică punctul 2.1. Se adaugă punctele 3.3.5 și 7.1.6.
Capitolul 2 Domeniu de aplicare
2.1. |
Prezentul standard trebuie să fie aplicat de toate entitățile pentru toate tipurile de instrumente financiare, cu excepția:
... |
(e) |
drepturilor și obligațiilor decurgând dintr-un contract de asigurare, astfel cum este definit în IFRS 17 Contracte de asigurare, sau dintr-un contract de investiții cu particularități de participare discreționară care intră sub incidența IFRS 17. Cu toate acestea, prezentul standard se aplică:
|
(f) |
... |
...
3.3. DERECUNOAȘTEREA DATORIILOR FINANCIARE
…
3.3.5. |
Unele entități operează, pe plan intern sau extern, un fond de investiții care oferă investitorilor beneficii generate de unitățile fondului și recunosc datorii financiare pentru sumele care urmează să fie plătite acestor investitori. În mod similar, unele entități emit grupuri de contracte de asigurare cu particularități de participare directă și entitățile respective dețin elementele suport. Unele astfel de fonduri sau elemente suport includ o datorie financiară a entității (de exemplu, o obligațiune corporativă emisă). În pofida celorlalte cerințe din prezentul standard pentru derecunoașterea datoriilor financiare, o entitate poate alege să nu își derecunoască datoria financiară care este inclusă într-un astfel de fond sau care este un element suport atunci și numai atunci când entitatea își răscumpără datoria financiară în acest scop. În schimb, entitatea poate alege să continue să contabilizeze acel instrument ca o datorie financiară și să contabilizeze instrumentul răscumpărat ca și când acesta ar fi un activ financiar și să îl evalueze la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu prezentul standard. Alegerea este irevocabilă și este efectuată pentru fiecare instrument în parte. În scopul acestei alegeri, contractele de asigurare includ contractele de investiții cu particularități de participare discreționară.(A se vedea IFRS 17 pentru termenii utilizați în prezentul paragraf, care sunt definiți în standardul menționat.)
... |
Capitolul 7 Data intrării în vigoare și tranziția
7.1. DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
7.1.6. |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-au modificat punctele 2.1, B2.1, B2.4, B2.5 și B4.1.30 și s-a adăugat punctul 3.3.5. Prin Amendamentele la IFRS 17, publicate în iunie 2020, s-a modificat din nou punctul 2.1 și s-au adăugat punctele 7.2.36-7.2.42. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective atunci când aplică IFRS 17.
În apendicele B, se modifică punctele B2.1, B2.4, B2.5 și B4.1.30. |
7.2. TRANZIȚIA
...
Tranziția la IFRS 17, astfel cum a fost modificat în iunie 2020
7.2.36. |
O entitate trebuie să aplice amendamentele la IFRS 9 prin intermediul IFRS 17, astfel cum a fost modificat în iunie 2020, retroactiv, în conformitate cu IAS 8, cu excepția situațiilor prevăzute la punctele 7.2.37-7.2.42. |
7.2.37. |
O entitate care aplică pentru prima dată IFRS 17, astfel cum a fost modificat în iunie 2020, odată cu aplicarea pentru prima dată a prezentului standard trebuie să aplice punctele 7.2.1-7.2.28 în locul punctelor 7.2.38-7.2.42. |
7.2.38. |
O entitate care aplică pentru prima dată IFRS 17, astfel cum a fost modificat în iunie 2020, după ce a aplicat pentru prima dată prezentul standard trebuie să aplice punctele 7.2.39-7.2.42. Entitatea trebuie să aplice, de asemenea, celelalte dispoziții tranzitorii din prezentul standard care sunt necesare pentru aplicarea acestor amendamente. În acest scop, trimiterile la data aplicării inițiale se interpretează ca trimiteri la începutul perioadei de raportare în care entitatea aplică pentru prima dată aceste amendamente (data aplicării inițiale a acestor amendamente). |
7.2.39. |
În ceea ce privește desemnarea unei datorii financiare ca fiind evaluată la valoarea justă prin profit sau pierdere, o entitate:
O astfel de desemnare și revocare trebuie făcută pe baza faptelor și circumstanțelor care existau la data aplicării inițiale a acestor amendamente. Această clasificare trebuie aplicată retroactiv. |
7.2.40. |
O entitate nu este obligată să retrateze perioadele anterioare pentru a reflecta aplicarea acestor amendamente. Entitatea poate să retrateze perioadele anterioare numai dacă este posibil să facă acest lucru fără a se recurge la o perspectivă retrospectivă. Dacă o entitate retratează perioade anterioare, situațiile financiare retratate trebuie să reflecte toate cerințele din prezentul standard pentru respectivele instrumente financiare afectate. Dacă o entitate nu retratează perioadele anterioare, aceasta trebuie să recunoască orice diferență între valoarea contabilă anterioară și valoarea contabilă de la începutul perioadei de raportare anuale care cuprinde data aplicării inițiale a acestor amendamente în rezultatul reportat de deschidere (sau în altă componentă a capitalurilor proprii, după caz) al perioadei de raportare anuale care cuprinde data aplicării inițiale a acestor amendamente. |
7.2.41. |
În perioada de raportare care include data aplicării inițiale a acestor amendamente, o entitate nu este obligată să prezinte informațiile cantitative prevăzute la punctul 28 litera (f) din IAS 8. |
7.2.42. |
În perioada de raportare care include data aplicării inițiale a acestor amendamente, entitatea trebuie să prezinte următoarele informații valabile la respectiva dată a aplicării inițiale pentru fiecare clasă de active financiare și de datorii financiare care au fost afectate de aceste amendamente:
|
DOMENIU DE APLICARE (CAPITOLUL 2)
B2.1 |
Anumite contracte prevăd o plată bazată pe variabile climatice, geologice sau pe alte variabile fizice. (Cele bazate pe variabile climatice sunt denumite uneori „instrumente derivate climatice”.) În cazul în care aceste contracte nu intră sub incidența IFRS 17 Contracte de asigurare, acestea intră sub incidența prezentului standard.
… |
B2.4 |
Prezentul standard se aplică activelor financiare și datoriilor financiare ale asigurătorilor, altele decât drepturile și obligațiile pe care le exclude punctul 2.1 litera (e), deoarece acestea rezultă din contracte care intră sub incidența IFRS 17. |
B2.5 |
Contractele de garanție financiară pot lua diverse forme juridice, precum o garanție, unele tipuri de acreditive, un contract de neexecutare a creditului sau un contract de asigurare. Tratamentul lor contabil nu depinde de forma lor juridică. În continuare sunt prezentate exemple de tratament adecvat [a se vedea punctul 2.1 litera (e)]:
|
Desemnarea elimină sau reduce în mod semnificativ o necorelare contabilă
…
B4.1.30 |
Următoarele exemple arată când ar putea fi îndeplinită această condiție. În toate cazurile, o entitate poate utiliza această condiție pentru a desemna activele financiare sau datoriile financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere numai dacă respectă principiul prevăzut la punctul 4.1.5 sau la punctul 4.2.2 litera (a):
|
IFRS 15 Venituri din contracte cu clienții
Se modifică punctul 5
DOMENIU DE APLICARE
5. |
O entitate trebuie să aplice prezentul standard tuturor contractelor cu clienții, cu excepția următoarelor:
În apendicele C, se adaugă punctul C1C. |
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
C1C |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-a modificat punctul 5. O entitate trebuie să aplice modificarea respectivă atunci când aplică IFRS 17. |
IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare
Se modifică punctele 7, 54 și 82. Se adaugă punctul 139R.
DEFINIȚII
7. |
...
Alte elemente ale rezultatului global cuprind elemente de venituri și cheltuieli (inclusiv ajustări din reclasificare) care nu sunt recunoscute în contul de profit sau pierdere, astfel cum se impune sau se permite de către alte IFRS-uri. Componentele altor elemente ale rezultatului global includ:
... |
Informații care trebuie prezentate în situația poziției financiare
54. |
Situația poziției financiare trebuie să cuprindă elemente-rânduri care prezintă următoarele valori:
|
Informații care trebuie prezentate în secțiunea de profit sau pierdere ori în contul de profit sau pierdere
82. |
Pe lângă elementele prevăzute în alte IFRS-uri, secțiunea de profit sau pierdere ori contul de profit sau pierdere trebuie să includă elemente-rânduri care prezintă următoarele valori pentru respectiva perioadă:
|
TRANZIȚIA ȘI DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
139R |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-au modificat punctele 7, 54 și 82. Prin Amendamentele la IFRS 17, publicate în iunie 2020, s-a modificat din nou punctul 54. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective atunci când aplică IFRS 17.
... |
IAS 7 Situația aferentă fluxurilor de trezorerie
Se modifică punctul 14. Se adaugă punctul 61.
Activități de exploatare
...
14. |
Fluxurile de trezorerie din activități de exploatare sunt derivate, în primul rând, din principalele activități producătoare de venit ale entității. Prin urmare, acestea rezultă în general din tranzacții și alte evenimente care sunt luate în considerare la stabilirea profitului sau a pierderii. Exemple de fluxuri de trezorerie din activități de exploatare:
|
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
61. |
În IFRS 17 Contracte de asigurare, publicat în mai 2017, s-a modificat punctul 14. O entitate trebuie să aplice modificarea respectivă atunci când aplică IFRS 17. |
IAS 16 Imobilizări corporale
Se adaugă punctele 29A, 29B și 81M.
EVALUARE DUPĂ RECUNOAȘTERE
…
29A |
Unele entități operează, pe plan intern sau extern, un fond de investiții care oferă investitorilor beneficii generate de unitățile fondului. În mod similar, unele entități emit grupuri de contracte de asigurare cu particularități de participare directă și dețin elementele suport. Unele astfel de fonduri sau elemente suport includ o proprietate imobiliară utilizată de posesor. Entitatea aplică IAS 16 pentru proprietățile imobiliare utilizate de posesor care sunt incluse într-un astfel de fond sau sunt elemente suport. În pofida punctului 29, entitatea poate să aleagă să evalueze astfel de proprietăți utilizând modelul bazat pe valoarea justă, în conformitate cu IAS 40.În scopul acestei alegeri, contractele de asigurare includ contractele de investiții cu particularități de participare discreționară.(A se vedea IFRS 17 Contracte de asigurare pentru termenii utilizați în prezentul paragraf, care sunt definiți în standardul menționat). |
29B |
O entitate trebuie să trateze o proprietate imobiliară utilizată de posesor evaluată utilizând modelul bazat pe valoarea justă atunci când aplică dispozițiile de la punctul 29A ca o clasă separată de imobilizări corporale.
... |
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
81M |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-au adăugat punctele 29A și 29B. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective atunci când aplică IFRS 17. |
IAS 19 Beneficiile angajaților
Se modifică nota de subsol de la punctul 8. Se adaugă punctul 178.
O poliță de asigurare restrictivă nu este neapărat un contract de asigurare, așa cum este definit în IFRS 17 Contracte de asigurare.
...
TRANZIȚIA ȘI DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
178. |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-a modificat nota de subsol de la punctul 8. O entitate trebuie să aplice modificarea respectivă atunci când aplică IFRS 17. |
IAS 28 Investiții în entitățile asociate și în asocierile în participație
Se modifică punctul 18. Se adaugă punctul 45F.
Derogări de la aplicarea metodei punerii în echivalență
…
18. |
Atunci când o investiție într-o entitate asociată sau o asociere în participație este deținută de sau este deținută în mod indirect prin intermediul unei entități care este o organizație cu capital de risc sau un fond mutual, un fond de investiții și entități similare care includ fonduri de asigurare cu componentă de investiții, entitatea poate alege să evalueze investiția respectivă la valoarea justă prin profit sau pierdere, în conformitate cu IFRS 9. Un exemplu de fond de asigurare cu componentă de investiții este un fond deținut de o entitate ca element suport pentru un grup de contracte de asigurare cu particularități de participare directă. În scopul acestei alegeri, contractele de asigurare includ contractele de investiții cu particularități de participare discreționară. O entitate trebuie să efectueze această alegere separat pentru fiecare entitate asociată sau asociere în participație, la recunoașterea inițială a entității asociate sau a asocierii în participație.(A se vedea IFRS 17 Contracte de asigurare pentru termenii utilizați în prezentul paragraf, care sunt definiți în standardul menționat.)
... |
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ȘI TRANZIȚIA
…
45F |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-a modificat punctul 18. O entitate trebuie să aplice modificarea respectivă atunci când aplică IFRS 17. |
IAS 32 Instrumente financiare: prezentare
Se modifică punctul 4. Se adaugă punctele 33A și 97T.
DOMENIU DE APLICARE
4. |
Prezentul standard trebuie să fie aplicat de toate entitățile pentru toate tipurile de instrumente financiare, cu excepția:
|
Acțiuni de trezorerie (a se vedea, de asemenea, punctul AG36)
…
33A |
Unele entități operează, pe plan intern sau extern, un fond de investiții care oferă investitorilor beneficii generate de unitățile fondului și recunosc datorii financiare pentru sumele care urmează să fie plătite acestor investitori. În mod similar, unele entități emit grupuri de contracte de asigurare cu particularități de participare directă și entitățile respective dețin elementele suport. Unele astfel de fonduri sau elemente suport includ acțiunile de trezorerie ale entității. În pofida punctului 33, o entitate poate alege să nu deducă din capitalurile proprii o acțiune de trezorerie care este inclusă într-un astfel de fond sau care este un element suport atunci și numai atunci când o entitate își răscumpără propriile instrumente de capital în acest scop. În schimb, entitatea poate alege să continue să contabilizeze respectiva acțiune de trezorerie drept capital propriu și să contabilizeze instrumentul răscumpărat ca și când instrumentul ar fi un activ financiar și să îl evalueze la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9.Alegerea este irevocabilă și este efectuată pentru fiecare instrument în parte. În scopul acestei alegeri, contractele de asigurare includ contractele de investiții cu particularități de participare discreționară.(A se vedea IFRS 17 pentru termenii utilizați în prezentul paragraf, care sunt definiți în standardul menționat.)
... |
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE ȘI TRANZIȚIA
…
97T |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-au modificat punctele 4, AG8 și AG36 și s-a adăugat punctul 33A. Prin Amendamentele la IFRS 17, publicate în iunie 2020, s-a modificat din nou punctul 4. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective atunci când aplică IFRS 17.
În Ghidul de aplicare, se modifică punctul AG8. |
Active financiare și datorii financiare
…
AG8 |
Capacitatea de a exercita un drept contractual sau cerința de a satisface o obligație contractuală poate fi absolută sau poate fi contingentă apariției unui eveniment viitor. De exemplu, o garanție financiară este un drept contractual al creditorului de a primi numerar din partea garantului și o obligație contractuală corespunzătoare a garantului de a plăti creditorului dacă debitorul nu-și respectă obligația de plată. Dreptul contractual și obligația contractuală există ca urmare a unei tranzacții sau a unui eveniment anterior (ipoteza unei garanții), chiar dacă atât capacitatea creditorului de a-și exercita dreptul, cât și cerința aplicabilă garantului de a fi obligat să acționeze sunt ambele contingente unui act de nerespectare a obligațiilor de către debitor. Dreptul contingent și obligația contingentă corespund definiției unui activ financiar și a unei datorii financiare, chiar dacă astfel de active și datorii nu sunt întotdeauna recunoscute în situațiile financiare. Unele dintre aceste drepturi și obligații contingente pot fi contracte care intră sub incidența IFRS 17. |
IAS 36 Deprecierea activelor
Se modifică punctul 2. Se adaugă punctul 140N.
DOMENIU DE APLICARE
2. |
Prezentul standard trebuie aplicat la contabilizarea deprecierii tuturor activelor, altele decât:
|
DISPOZIȚII PRIVIND TRANZIȚIA ȘI DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
140N |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-a modificat punctul 2. Prin Amendamentele la IFRS 17, publicate în iunie 2020, s-a modificat din nou punctul 2. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective atunci când aplică IFRS 17. |
IAS 37 Provizioane, datorii contingente și active contingente
Se modifică punctul 5. Se adaugă punctul 103.
DOMENIU DE APLICARE
...
5. |
În cazul în care un anumit tip de provizion, activ contingent sau datorie contingentă intră sub incidența unui alt standard, o entitate aplică standardul în cauză, și nu prezentul standard. De exemplu, anumite tipuri de provizioane fac obiectul standardelor privind:
|
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
...
103. |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-a modificat punctul 5. O entitate trebuie să aplice modificarea respectivă atunci când aplică IFRS 17. |
IAS 38 Imobilizări necorporale
Se modifică punctul 3. Se adaugă punctul 130M.
DOMENIU DE APLICARE
…
3. |
Dacă un alt standard prescrie contabilizarea unui tip specific de imobilizări necorporale, o entitate aplică standardul respectiv, și nu prezentul standard. De exemplu, prezentul standard nu se aplică în cazul:
|
DISPOZIȚII PRIVIND TRANZIȚIA ȘI DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
130M |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-a modificat punctul 3. Prin Amendamentele la IFRS 17, publicate în iunie 2020, s-a modificat din nou punctul 3. O entitate trebuie să aplice amendamentele respective atunci când aplică IFRS 17. |
IAS 40 Investiții imobiliare
Se modifică punctul 32B. Se adaugă punctul 85H.
Politica contabilă
…
32B |
Unele entități operează, pe plan intern sau extern, un fond de investiții care oferă investitorilor beneficii generate de unitățile fondului. În mod similar, unele entități emit contracte de asigurare cu particularități de participare directă, în cazul cărora elementele suport includ investiții imobiliare. Exclusiv în sensul punctelor 32A-32B, contractele de asigurare includ contractele de investiții cu particularități de participare discreționară. Punctul 32A nu permite unei entități să evalueze proprietatea deținută de către fond (sau o proprietate care este element suport) parțial la nivel de cost și parțial la valoarea justă.(A se vedea IFRS 17 Contracte de asigurare pentru termenii utilizați în prezentul paragraf, care sunt definiți în standardul menționat.)
... |
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
85H |
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-a modificat punctul 32B. O entitate trebuie să aplice modificarea respectivă atunci când aplică IFRS 17. |
SIC-27 Evaluarea fondului economic al tranzacțiilor care implică forma legală a unui contract de leasing
Se modifică punctul privind referințele.
REFERINȚE
...
IFRS 17 Contracte de asigurare
...
Se modifică punctul 7
CONSENS
…
7. |
Alte obligații ale unui acord, inclusiv orice garanții oferite și obligații suportate în cazul unei rezilieri anticipate a acordului, trebuie să fie contabilizate conform IAS 37, IFRS 9 sau IFRS 17, în funcție de termenii acordului.
Se modifică punctul privind data intrării în vigoare. |
DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE
…
În IFRS 17, publicat în mai 2017, s-a modificat punctul 7. O entitate trebuie să aplice modificarea respectivă atunci când aplică IFRS 17.