EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32021D2206

Decizia (UE) 2021/2206 a Consiliului din 9 decembrie 2021 de autorizare a statelor membre să accepte, în interesul Uniunii Europene, aderarea Jamaicăi la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii

ST/11957/2021/INIT

JO L 446, 14.12.2021, p. 40–41 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2021/2206/oj

14.12.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 446/40


DECIZIA (UE) 2021/2206 A CONSILIULUI

din 9 decembrie 2021

de autorizare a statelor membre să accepte, în interesul Uniunii Europene, aderarea Jamaicăi la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (3), coroborat cu articolul 218 alineatul (6) paragraful al doilea litera (b),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau a reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale deplasării sau reținerii ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care aceștia își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea.

(3)

Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980, prin participarea alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul care aderă și statele contractante care vor fi declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția menționată și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat care aderă.

(9)

Conform Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene (3), declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 24 februarie 2017, Jamaica și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Jamaica la 1 mai 2017.

(11)

O evaluare a situației din Jamaica a condus la concluzia că statele membre sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Jamaicăi în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(12)

Prin urmare, statele membre ar trebui să fie autorizate să își depună declarațiile de acceptare a aderării Jamaicăi, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii.

(13)

Irlanda are obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și, prin urmare, participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Statele membre sunt autorizate să accepte aderarea Jamaicăi la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii.

(2)   Statele membre depun cel târziu până la 10 decembrie 2022 o declarație de acceptare a aderării Jamaicăi la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, formulată după cum urmează:

„[Denumirea completă a STATULUI MEMBRU] declară că acceptă aderarea Jamaicăi la Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în conformitate cu Decizia (UE) 2021/2206 a Consiliului.”

(3)   Statele membre informează Consiliul și Comisia cu privire la depunerea declarațiilor lor de acceptare a aderării Jamaicăi și îi notifică Comisiei textul respectivelor declarații în termen de două luni de la depunerea acestora.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie se aplică în conformitate cu tratatele.

Adoptată la Bruxelles, 9 decembrie 2021.

Pentru Consiliu

Președintele

A. HOJS


(1)  Avizul din 25 noiembrie 2021 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 338, 23.12.2003, p. 1).

(3)  ECLI:EU:C:2014:2303.


Top