Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32020R1643

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1643 al Comisiei din 5 noiembrie 2020 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește perioadele de aprobare ale substanțelor active fosfură de calciu, benzoat de denatoniu, haloxifop-P, imidacloprid, pencicuron și zeta-cipermetrin (Text cu relevanță pentru SEE)

C/2020/7588

JO L 370, 6.11.2020, p. 18–20 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2020/1643/oj

6.11.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 370/18


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1643 AL COMISIEI

din 5 noiembrie 2020

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește perioadele de aprobare ale substanțelor active fosfură de calciu, benzoat de denatoniu, haloxifop-P, imidacloprid, pencicuron și zeta-cipermetrin

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 17 primul paragraf,

întrucât:

(1)

Partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (2) stabilește substanțele active considerate a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009.

(2)

Perioadele de aprobare ale substanțelor active fosfură de calciu și benzoat de denatoniu au fost prelungite de la 31 august 2019 până la 31 august 2022, iar perioada de aprobare a substanței active imidacloprid a fost prelungită de la 31 iulie 2019 până la 31 iulie 2022 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/195 al Comisiei (3).

(3)

Perioada de aprobare a substanței active zeta-cipermetrin a fost prelungită de la 30 noiembrie 2019 la 30 noiembrie 2021 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/555 al Comisiei (4).

(4)

Perioada de aprobare a substanței active pencicuron a fost prelungită de la 31 mai 2021 la 31 mai 2024 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1266 al Comisiei (5).

(5)

Perioada de aprobare a substanței active haloxifop-P a fost prelungită de la 31 decembrie 2020 la 31 decembrie 2023 prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/670 al Comisiei (6).

(6)

Cererile de reînnoire a aprobării substanțelor active vizate au fost depuse în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (7). Cu toate acestea, pentru substanțele active fosfură de calciu, benzoat de denatoniu, haloxifop-P, imidacloprid, pencicuron și zeta-cipermetrin, solicitanții au confirmat că nu mai doresc să continue cu procedura de reînnoire a aprobării.

(7)

Având în vedere obiectivul articolului 17 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, nu se mai justifică prelungirile perioadelor de aprobare ale respectivelor substanțe active, prevăzute în Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2017/195, (UE) 2017/555, (UE) 2018/1266 și (UE) 2018/670. Prin urmare, este oportun să se prevadă că aprobările haloxifop-P și pencicuron expiră la datele la care acestea ar expira fără prelungire. Pentru substanțele active fosfură de calciu, benzoat de denatoniu, imidacloprid și zeta-cipermetrin, datele de expirare, înainte de prelungire, au fost în 2019. Prin urmare, data de expirare a aprobărilor acestor substanțe active trebuie stabilită cât mai curând posibil, acordându-se totodată suficient timp statelor membre să retragă autorizațiile produselor de protecție a plantelor care conțin aceste substanțe.

(8)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 trebuie modificat în consecință.

(9)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 noiembrie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 309, 24.11.2009, p. 1.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active aprobate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/195 al Comisiei din 3 februarie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a mai multor substanțe active enumerate în partea B a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 686/2012 (AIR IV program de reînnoire) (JO L 31, 4.2.2017, p. 21).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/555 al Comisiei din 24 martie 2017 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a mai multor substanțe active enumerate în partea B a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 686/2012 (programul de reînnoire AIR IV) (JO L 80, 25.3.2017, p. 1).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1266 al Comisiei din 20 septembrie 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active 1-decanol, 6-benziladenină, sulfat de aluminiu, azadiractină, bupirimat, carboxin, cletodim, cicloxidim, dazomet, diclofop, ditianon, dodină, fenazaquin, fluometuron, flutriafol, hexitiazox, himexazol, acid indolil butiric, isoxaben, polisulfură de calciu, metaldehidă, paclobutrazol, pencicuron, sintofen, tau-fluvalinat și tebufenozid (JO L 238, 21.9.2018, p. 81).

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/670 al Comisiei din 30 aprilie 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare ale substanțelor active bromuconazol, buprofezin, haloxifop-P și napropamid (JO L 113, 3.5.2018, p. 1).

(7)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei din 18 septembrie 2012 de stabilire a dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru substanțele active, prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (JO L 252, 19.9.2012, p. 26).


ANEXĂ

Partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică după cum urmează:

1.

În a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, la rândul 216, „Imidacloprid”, data se înlocuiește cu „1 decembrie 2020”.

2.

În a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, la rândul 226, „Benzoat de denatoniu”, data se înlocuiește cu „1 decembrie 2020”.

3.

În a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, la rândul 261, „Fosfură de calciu”, data se înlocuiește cu „1 decembrie 2020”.

4.

În a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, la rândul 281, „Zeta-cipermetrin”, data se înlocuiește cu „1 decembrie 2020”.

5.

În a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, la rândul 309, „Haloxifop-P”, data se înlocuiește cu „31 decembrie 2020”.

6.

În a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, la rândul 349, „Pencicuron”, data se înlocuiește cu „31 mai 2021”.


Top