Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32020R0349

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/349 al Comisiei din 2 martie 2020 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1916 în ceea ce privește condițiile de exploatare din anumite zone urbane sau interurbane

C/2020/1121

JO L 63, 3.3.2020, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2020/349/oj

3.3.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 63/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/349 AL COMISIEI

din 2 martie 2020

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1916 în ceea ce privește condițiile de exploatare din anumite zone urbane sau interurbane

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional (1), în special articolul 8b alineatul (4),

întrucât:

(1)

În urma adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1916 al Comisiei (2), s-a constatat că, în ceea ce privește condițiile de exploatare din anumite zone urbane sau interurbane, dispozițiile acestuia nu erau în conformitate cu articolul 8b alineatul (3) din Directiva 96/53/CE.

(2)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1916 trebuie modificat în consecință.

(3)

Prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în regim de urgență în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 10i alineatul (2) din Directiva 96/53/CE,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1916

La articolul 3, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Statele membre pot interzice circulația vehiculelor sau a ansamblurilor de vehicule echipate cu dispozitive aflate în poziție de utilizare, ținând seama de caracteristicile speciale ale zonelor urbane sau interurbane în care limita de viteză este mai mică sau egală cu 50 km/h și în unde există probabilitatea să fie prezenți participanți la trafic vulnerabili.”

Articolul 2

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 2 martie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 235, 17.9.1996, p. 59.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1916 al Comisiei din 15 noiembrie 2019 de stabilire a dispozițiilor detaliate în ceea ce privește utilizarea dispozitivelor aerodinamice montate în spate în temeiul Directivei 96/53/CE a Consiliului (JO L 297, 18.11.2019, p. 3).


Top