(1)   Produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul:

(2)   Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum.

(3)   În sensul prezentei directive, „eliberare pentru consum” are unul dintre următoarele înțelesuri:

(4)   Momentul ieșirii dintr-un regim suspensiv de accize menționate la alineatul (3) litera (a) este considerat a fi:

(5)   Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parțială, a produselor accizabile aflate sub regim suspensiv de accize, ca urmare a unui caz fortuit ori de forță majoră sau ca o consecință a unei autorizații de a distruge produsele din partea autorităților competente din statul membru, nu sunt considerate ca eliberare pentru consum.

(6)   În sensul prezentei directive, produsele sunt considerate distruse total sau pierdute iremediabil atunci când devin inutilizabile ca produse accizabile.

(7)   Pierderea parțială care are loc din cauza naturii produselor, în cursul unei deplasări în regim suspensiv de accize între statele membre nu este considerată drept eliberare pentru consum în măsura în care valoarea pierderii se situează sub pragul comun de pierdere parțială pentru respectivele produse accizabile, cu excepția cazului în care un stat membru are motive rezonabile să suspecteze o fraudă sau o neregulă. Acea parte dintr-o pierdere parțială care depășește pragul comun de pierdere parțială pentru respectivele produse accizabile este considerată drept eliberare pentru consum.

(8)   Statele membre pot stabili propriile norme pentru tratarea pierderilor parțiale în regim suspensiv de accize care nu intră sub incidența alineatului (7).

(9)   Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parțială, a produselor accizabile menționată la alineatul (5) este dovedită într-un mod considerat satisfăcător de autoritățile competente din statul membru în care a avut loc distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parțială, sau, în cazul în care nu este posibil să se determine unde a avut loc, de cele din statul membru în care aceasta a fost constatată.

În cazul în care distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parțială, a produselor accizabile este stabilită, garanția depusă în conformitate cu articolul 17 se eliberează, integral sau parțial, după caz, la prezentarea unor dovezi corespunzătoare.

(10)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 51 care să stabilească pragurile comune ale pierderilor parțiale menționate la prezentul articol alineatul (7) și la articolul 45 alineatul (2) având în vedere, printre altele, natura produselor, caracteristicile fizice și chimice ale produselor, temperatura ambiantă în timpul deplasării, distanța de deplasare sau timpul consumat în timpul deplasării, precizând produsele accizabile, pragul comun de pierdere parțială corespunzător ca procent din cantitatea totală, precum și alte aspecte relevante legate de transportul produselor.

În absența unor praguri comune de pierdere parțială, statele membre continuă să aplice dispozițiile naționale.

(1)   Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile este:

(2)   Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeași acciză, acestea sunt obligate să plătească în solidar respectiva acciză.

(1)   Atunci când s-a produs o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize care a dus la eliberarea pentru consum a acestora în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) litera (a), eliberarea pentru consum are loc pe teritoriul statului membru în care s-a produs neregula.

(2)   În cazul în care, pe parcursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, a fost depistată o neregulă care a dus la eliberarea pentru consum a acestora în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) litera (a) și nu este posibil să se determine unde s-a produs neregula, se consideră că aceasta s-a produs pe teritoriul statului membru și la momentul în care aceasta a fost depistată.

(3)   În situațiile menționate la alineatele (1) și (2), autoritățile competente din statul membru în care produsele au fost eliberate pentru consum sau în care se consideră că au fost eliberate pentru consum informează autoritățile competente din statul membru de expediție.

(4)   În cazul în care produsele accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize nu au ajuns la destinație și pe parcursul deplasării nu a fost depistată nicio neregulă care să ducă la eliberarea pentru consum a acestor produse, în temeiul articolului 6 alineatul (3) litera (a), se consideră că neregula s-a produs în statul membru de expediție în momentul începerii deplasării, cu excepția cazului în care, în termen de patru luni de la începerea deplasării, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1), se furnizează dovada încheierii acesteia sau a locului în care a fost comisă neregula, într-un mod considerat satisfăcător de autoritățile competente din statul membru de expediție, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2).

În cazul în care persoana care a constituit garanția prevăzută la articolul 17 nu a avut sau nu a putut să aibă cunoștință de faptul că produsele nu au ajuns la destinație, acesteia i se acordă un termen de o lună de la comunicarea acestei informații de către autoritățile competente din statul membru de expediție pentru a se permite respectivei persoane să aducă dovada încheierii deplasării, în conformitate cu articolul 19 alineatul (2), sau a locului comiterii neregulii.

(5)   În cazurile menționate la alineatele (2) și (4), dacă statul membru în care s-a comis efectiv neregula este identificat în termen de trei ani de la data începerii deplasării, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1), se aplică alineatul (1).

Autoritățile competente din statul membru în care s-a comis neregula informează în acest sens autoritățile competente din statul membru în care au fost percepute accizele, care restituie sau remit accizele în momentul furnizării probei perceperii accizelor în celălalt stat membru.

(6)   În sensul prezentului articol, „neregulă” înseamnă o situație apărută în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, diferită de aceea prevăzută la articolul 6 alineatele (5) și (6), din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat conform articolului 19 alineatul (2).

(1)   Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor dacă sunt destinate utilizării:

(2)   Scutirile sunt supuse condițiilor și limitelor stabilite de statul membru gazdă. Statele membre pot acorda scutirea printr-o restituire de accize.

(1)   Produsele accizabile care se deplasează de pe teritoriul unui stat membru către teritoriul unui alt stat membru în regim suspensiv de accize și care fac obiectul scutirii menționate la articolul 11 alineatul (1) sunt însoțite de un certificat de scutire. Certificatul de scutire indică natura și cantitatea produselor accizabile care trebuie livrate, valoarea produselor și identitatea destinatarului scutit, precum și statul membru gazdă care certifică scutirea.

(2)   Statele membre pot utiliza certificatul de scutire menționat la alineatul (1) pentru a acoperi și alte domenii de impozitare indirectă și pentru a se asigura că certificatul de scutire este compatibil cu condițiile și limitările prevăzute pentru acordarea scutirilor în dreptul lor intern.

(3)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare prin care se stabilește modelul care trebuie utilizat pentru certificatul de scutire. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 52 alineatul (2).

(4)   Procedura prevăzută la articolele 20‐27 nu se aplică deplasărilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate forțelor armate menționate la articolul 11 alineatul (1) litera (d), dacă acestea sunt reglementate de un regim care se întemeiază direct pe Tratatul Atlanticului de Nord.

Cu toate acestea, statele membre pot decide ca procedura prevăzută la articolele 20‐27 să fie utilizată pentru aceste deplasări care au loc exclusiv în cadrul teritoriului lor sau, în baza unui acord cu statele membre în cauză, între teritoriile acestora.

(1)   Statele membre pot scuti de la plata accizelor produsele accizabile furnizate de magazinele duty-free, transportate în bagajul personal al călătorilor care se deplasează pe cale aeriană sau maritimă către un teritoriu terț sau către o țară terță.

(2)   Produsele furnizate la bordul unei aeronave sau al unei nave pe parcursul călătoriei pe cale aeriană sau maritimă către un teritoriu terț sau către o țară terță fac obiectul aceluiași tratament ca produsele furnizate de magazinele duty-free.

(3)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru garantarea faptului că scutirile prevăzute la alineatele (1) și (2) se aplică în așa fel încât să se prevină orice posibilitate de fraudă, evaziune sau abuz.

(4)   În sensul prezentului articol, se aplică următoarele definiții:

(1)   Produsele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize între următoarele locuri din interiorul teritoriului Uniunii, inclusiv via o țară terță sau un teritoriu terț:

În sensul prezentului articol, „locul de import” înseamnă locul unde produsele sunt puse în liberă circulație, în conformitate cu articolul 201 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013.

(2)   Cu excepția cazului în care importul are loc în interiorul unui antrepozit fiscal, produsele accizabile pot fi deplasate de la locul importului în regim suspensiv de accize doar dacă următoarele sunt furnizate, de către declarant sau de către orice persoană implicată direct sau indirect în îndeplinirea formalităților vamale în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, autorităților competente ale statului membru de import:

(3)   Statele membre pot dispune ca dovada menționată la alineatul (2) litera (c) să fie prezentată autorităților competente numai la cerere.

(4)   Prin derogare de la alineatul (1) litera (a) punctele (i) și (ii) și de la alineatul (1) litera (b), statul membru de destinație poate, în condițiile stabilite de el însuși, să permită deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize către un loc de livrare directă situat pe teritoriul său, în cazul în care locul respectiv a fost indicat de antrepozitarul autorizat din statul membru de destinație sau de destinatarul înregistrat altul decât un destinatar înregistrat care deține o autorizație limitată în conformitate cu articolul 18 alineatul (3).

Respectivul antrepozitar autorizat sau destinatar înregistrat are responsabilitatea de a depune raportul de primire menționat la articolul 24 alineatul (1).

(5)   Alineatele (1), (2) și (4) se aplică, de asemenea, deplasărilor de produse accizabile cu taxe zero care nu au fost eliberate pentru consum.

(1)   În condițiile stabilite de autoritățile competente din statul membru de expediție, acestea impun ca riscurile inerente deplasării în regim suspensiv de accize să fie acoperite printr-o garanție, depusă de antrepozitarul autorizat expeditor sau de expeditorul înregistrat.

(2)   Nu se solicită nicio garanție pentru deplasările de produse energetice prin conducte fixe, cu excepția cazului în care există circumstanțe justificate în mod corespunzător.

(3)   Prin derogare de la alineatul (1), autoritățile competente din statul membru de expediție, în condițiile stabilite de acestea, pot permite ca garanția prevăzută la alineatul (1) să fie depusă de transportator, de proprietarul produselor accizabile, de destinatar sau, în comun, de două sau mai multe dintre respectivele persoane sau dintre persoanele menționate la alineatul (1).

(4)   Garanția este valabilă pe întreg teritoriul Uniunii.

(5)   Statul membru de expediție poate deroga de la obligația de depunere a garanției pentru următoarele deplasări de produse accizabile în regim suspensiv de accize:

(6)   Statele membre stabilesc normele detaliate care reglementează furnizarea și valabilitatea unei garanții.

(1)   Un destinatar înregistrat nu are dreptul de a produce, de a transforma, de a deține, de a depozita sau de a expedia produse accizabile în regim suspensiv de accize.

(2)   Un destinatar înregistrat trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

(3)   În cazul unui destinatar înregistrat care primește doar ocazional produse accizabile, autorizația prevăzută la articolul 3 punctul 9 se limitează la o anumită cantitate de produse accizabile, la un singur expeditor și la o anumită perioadă de timp. Statele membre pot limita autorizația la o singură deplasare.

(1)   Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize începe:

(2)   Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize se încheie:

(1)   O deplasare de produse accizabile este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize doar dacă este însoțită de un document administrativ electronic procesat în conformitate cu alineatele (2) și (3).

(2)   În sensul alineatului (1) de la prezentul articol, expeditorul depune un proiect de document administrativ electronic la autoritățile competente din statul membru de expediție, prin intermediul sistemului informatizat menționat la articolul 1 din Decizia (UE) 2020/263 („sistemul informatizat”).

(3)   Autoritățile competente din statul membru de expediție efectuează o verificare electronică a datelor furnizate în proiectul de document administrativ electronic.

În cazul în care respectivele date nu sunt corecte, expeditorul este informat fără întârziere.

În cazul în care respectivele date sunt corecte, autoritățile competente din statul membru de expediție îi atribuie documentului un cod de referință administrativ unic și îl comunică expeditorului.

(4)   În cazurile menționate la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii) și (iv), la articolul 16 alineatul (1) litera (b) și la articolul 16 alineatul (4), autoritățile competente din statul membru de expediție înaintează fără întârziere documentul administrativ electronic autorităților competente din statul membru de destinație, care îl transmit destinatarului, în cazul în care destinatarul este un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat.

Dacă produsele accizabile sunt destinate unui antrepozitar autorizat din statul membru de expediție, autoritățile competente din statul membru în cauză înaintează în mod direct respectivului antrepozitar autorizat documentul administrativ electronic.

(5)   Expeditorul furnizează persoanei care însoțește produsele accizabile sau, în cazul în care produsele nu sunt însoțite de o astfel de persoană, transportatorului codul de referință administrativ unic. Persoana care însoțește produsele accizabile sau transportatorul furnizează respectivul cod autorităților competente oricând este solicitat, pe întreaga durată a deplasării în regim suspensiv de accize. Cu toate acestea, după caz, autoritățile competente pot solicita un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic sau orice alt document comercial.

(6)   Expeditorul poate anula documentul administrativ electronic prin intermediul sistemului informatizat, atâta timp cât deplasarea nu a început încă în sensul articolului 19 alineatul (1).

(7)   În cursul unei deplasări în regim suspensiv de accize, expeditorul poate schimba destinația sau destinatarul produselor accizabile, prin intermediul sistemului informatizat, într-una dintre destinațiile menționate la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctul (i), (ii), (iii) sau (v) sau, dacă este cazul, la articolul 16 alineatul (4). În acest scop, expeditorul prezintă un proiect de document electronic de modificare a destinației autorităților competente din statul membru de expediție, prin intermediul sistemului informatizat.

(1)   În cazurile menționate la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctele (iii) și (v), autoritățile competente din statul membru de expediție înaintează documentul administrativ electronic autorităților competente din statul membru în care este depusă declarația de export în temeiul articolului 221 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 („statul membru de export”), dacă statul membru în cauză este altul decât statul membru de expediție.

(2)   Declarantul furnizează autorităților competente ale statului membru de export codul de referință administrativ unic care indică produsele accizabile menționate în declarația de export.

(3)   Autoritățile competente din statul membru de export verifică, înainte de acordarea liberului de vamă pentru exportul mărfurilor, dacă datele din documentul administrativ electronic corespund celor din declarația de export.

(4)   În cazul în care există neconcordanțe între documentul administrativ electronic și declarația de export, autoritățile competente din statul membru de export înștiințează autoritățile competente din statul membru de expediție prin intermediul sistemului informatizat.

(5)   În cazul în care mărfurile nu mai urmează să fie scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii, autoritățile competente din statul membru de export trimit o notificare în acest sens autorităților competente din statul membru de expediție prin intermediul sistemului informatizat de îndată ce iau cunoștință de faptul că mărfurile nu vor mai fi scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii. Autoritățile competente din statul membru de expediție transmit de îndată notificarea expeditorului. La primirea notificării, expeditorul anulează documentul administrativ electronic, astfel cum se prevede la articolul 20 alineatul (6), sau modifică destinația mărfurilor, astfel cum se prevede la articolul 20 alineatul (7), după caz.

(1)   În cazul deplasării produselor energetice în regim suspensiv de accize, pe cale maritimă sau pe căi navigabile interioare, către un destinatar care nu este cunoscut cu siguranță în momentul în care expeditorul depune proiectul de document administrativ electronic prevăzut la articolul 20 alineatul (2), autoritățile competente din statul membru de expediție pot autoriza expeditorul să omită includerea în documentul în cauză a datelor privind destinatarul.

(2)   Imediat ce datele privind destinatarul sunt cunoscute și cel târziu în momentul încheierii deplasării, expeditorul transmite datele autorităților competente din statul membru de expediție, utilizând procedura menționată la articolul 20 alineatul (7).

(3)   Prezentul articol nu se aplică deplasărilor menționate la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctele (iii) și (v).

(1)   Autoritățile competente din statul membru de expediție pot permite, în condițiile stabilite de statul membru în cauză, ca expeditorul să divizeze o deplasare de produse energetice în regim suspensiv de accize în două sau mai multe deplasări, cu condiția îndeplinirii următoarelor condiții:

(2)   Statele membre informează Comisia dacă permit divizarea deplasărilor în interiorul teritoriului lor și în ce condiții. Comisia transmite aceste informații celorlalte state membre.

(1)   La primirea de produse accizabile în oricare dintre destinațiile menționate la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctul (i), (ii) sau (iv) sau la articolul 16 alineatul (4), destinatarul depune pe lângă autoritățile statului membru de destinație fără întârziere și în termen de cinci zile lucrătoare de la încheierea deplasării, cu excepția cazurilor pe deplin justificate în fața autorităților competente, un raport privind primirea acestora, prin intermediul sistemului informatizat.

(2)   Autoritățile competente din statul membru de destinație stabilesc modalitățile de trimitere a raportului de primire a produselor de către destinatarii menționați la articolul 11 alineatul (1).

(3)   Autoritățile competente din statul membru de destinație efectuează o verificare electronică a datelor furnizate în raportul de primire.

În cazul în care datele nu sunt corecte, destinatarul este notificat fără întârziere.

În cazul în care datele sunt corecte, autoritățile competente din statul membru de destinație îi oferă destinatarului o confirmare a înregistrării raportului de primire și transmit confirmarea autorităților competente din statul membru de expediție.

(4)   Autoritățile competente din statul membru de expediție înaintează raportul de primire expeditorului. În cazul în care locul de expediție și cel de destinație se află în același stat membru, autoritățile competente din statul membru în cauză înaintează direct expeditorului raportul de primire.

(1)   În situațiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) și, după caz, la articolul 16 alineatul (1) litera (b) din prezenta directivă, este întocmit un raport de export de către autoritățile competente din statul membru de export, pe baza informațiilor referitoare la ieșirea mărfurilor pe care le-au primit de la biroul vamal de ieșire în temeiul articolului 329 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447, sau de către biroul unde se realizează formalitățile pentru ieșirea mărfurilor de pe teritoriul vamal, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (2) din prezenta directivă, prin care se atestă faptul că produsele accizabile au părăsit teritoriul Uniunii, utilizându-se sistemul informatizat.

(2)   În cazurile menționate la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctul (v), este întocmit un raport de export de către autoritățile competente ale statului membru de export pe baza informațiilor pe care le-au primit de la biroul vamal de ieșire în temeiul articolului 329 alineatul (5) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447.

(3)   Autoritățile competente din statul membru de export efectuează o verificare electronică a integralității datelor pe baza cărora urmează să se întocmească raportul de export în conformitate cu alineatele (1) și (2). După verificarea respectivelor date și în cazul în care statul membru de expediție este diferit de statul membru de export, autoritățile competente din statul membru de export transmit raportul de export autorităților competente din statele membre de expediție.

Autoritățile competente din statul membru de expediție înaintează raportul de export expeditorului.

(1)   Prin derogare de la prevederile articolului 20 alineatul (1), în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în statul membru de expediție, expeditorul poate începe o deplasare de produse accizabile în regim suspensiv de accize, în următoarele condiții:

Statul membru de expediție poate solicita, de asemenea, expeditorului o copie a documentului menționat la primul paragraf litera (a), verificarea, de către statul membru de expediție, a datelor conținute de copia respectivă și, în cazurile în care indisponibilitatea sistemului informatizat este imputabilă expeditorului, informații corespunzătoare cu privire la motivele acestei indisponibilități înainte de începerea deplasării.

(2)   De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil, expeditorul prezintă un proiect de document administrativ electronic în conformitate cu articolul 20 alineatul (2).

De îndată ce datele cuprinse în proiectul de document administrativ electronic sunt verificate în conformitate cu articolul 20 alineatul (3), dacă respectivele date sunt corecte, acest document înlocuiește documentul de rezervă menționat la alineatul (1) primul paragraf litera (a) din prezentul articol. Articolul 20 alineatul (4), articolul 21 alineatul (1) și articolele 24 și 25 se aplică mutatis mutandis.

(3)   O copie a documentului de rezervă menționat la alineatul (1) primul paragraf litera (a) se păstrează de expeditor în evidențele sale.

(4)   În cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în statul membru de expediție, expeditorul poate modifica destinația mărfurilor astfel cum se menționează la articolul 20 alineatul (7) sau poate diviza deplasarea produselor energetice astfel cum se menționează la articolul 23 și comunică respectivele informații autorităților competente ale statului membru de expediție prin intermediul unor mijloace alternative de comunicare. În acest scop, expeditorul în cauză informează autoritățile competente din statul membru de expediție înaintea modificării destinației sau a divizării deplasării. Alineatele (2) și (3) se aplică mutatis mutandis.

(5)   În cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în statul membru de expediție, în cazurile menționate la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctele (iii) și (v), expeditorul furnizează declarantului o copie a documentului de rezervă menționat la alineatul (1) primul paragraf litera (a).

Declarantul furnizează autorităților competente ale statului membru de export o copie a respectivului document de rezervă, al cărui conținut trebuie să corespundă produselor accizabile declarate în declarația de export, sau codul unic de identificare al documentului de rezervă.

(1)   În cazul în care, în situațiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii) și (iv), la articolul 16 alineatul (1) litera (b) și la articolul 16 alineatul (4), raportul de primire prevăzut la articolul 24 alineatul (1) nu poate fi prezentat la încheierea deplasării produselor accizabile în termenul prevăzut la respectivul articol fie deoarece sistemul informatizat nu este disponibil în statul membru de destinație, fie deoarece, în situația menționată la articolul 26 alineatul (1), nu au fost încă îndeplinite procedurile prevăzute la articolul 26 alineatul (2), destinatarul prezintă autorităților competente din statul membru de destinație cu excepția cazurilor pe deplin justificate, un document de rezervă care conține același date ca raportul de primire și care atestă încheierea deplasării.

Cu excepția cazului în care destinatarul poate prezenta, în scurt timp, prin intermediul sistemului informatizat, raportul de primire astfel cum se prevede la articolul 24 alineatul (1) sau cu excepția cazurilor pe deplin justificate, autoritățile competente din statul membru de destinație trimit o copie a documentului de rezervă menționat la primul paragraf autorităților competente din statul membru de expediție, care îl transmit expeditorului sau îl pun la dispoziția acestuia. De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil în statul membru de destinație sau de îndată ce procedurile prevăzute la articolul 26 alineatul (2) sunt îndeplinite, destinatarul prezintă un raport de primire, în conformitate cu articolul 24 alineatul (1). Articolul 24 alineatele (3) și (4) se aplică mutatis mutandis.

(2)   În cazul în care, în situațiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) sau (v), raportul de export prevăzut la articolul 25 alineatele (1) și (2) sau notificarea că produsele nu vor mai fi scoase de pe teritoriul Uniunii prevăzută la articolul 21 alineatul (5) nu se poate întocmi la încheierea deplasării produselor accizabile fie deoarece sistemul informatizat nu este disponibil în statul membru de export, fie deoarece, în situația menționată la articolul 26 alineatul (1), nu au fost încă îndeplinite procedurile prevăzute la articolul 26 alineatul (2), autoritățile competente din statul membru de export trimit autorităților competente din statul membru de expediție un document care conține același date ca raportul de export sau ca notificarea și care atestă încheierea deplasării sau faptul că produsele nu vor mai fi scoase de pe teritoriul Uniunii, cu excepția cazului în care raportul de export sau notificarea se poate întocmi în scurt timp, prin intermediul sistemului informatizat, sau în cazuri pe deplin justificate.

Autoritățile competente din statul membru de expediție transmit sau pun la dispoziția expeditorului o copie a documentului menționat la primul paragraf.

De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil în statul membru de export sau de îndată ce procedurile prevăzute la articolul 26 alineatul (2) sunt îndeplinite, autoritățile competente din statul membru de export trimit un raport de export în conformitate cu articolul 25 alineatele (1) și (2) sau notificarea prevăzută la articolul 21 alineatul (5). Articolul 25 alineatul (3) se aplică mutatis mutandis.

(1)   Fără a aduce atingere articolului 27, raportul de primire prevăzut la articolul 24 alineatul (1) sau raportul de export prevăzut la articolul 25 alineatele (1) și (2) constituie dovada faptului că deplasarea produselor accizabile s-a încheiat în conformitate cu articolul 19 alineatul (2).

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), în absența unui raport de primire sau a unui raport de export din alte motive decât cele menționate la articolul 27, se poate de asemenea furniza, o dovadă alternativă a încheierii deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize, în conformitate cu alineatele (3) și (4).

(3)   În cazurile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii) și (iv), la articolul 16 alineatul (1) litera (b) și la articolul 16 alineatul (4), dovada alternativă a încheierii deplasării poate fi furnizată printr-o viză a autorităților competente din statul membru de destinație, pe baza unor dovezi corespunzătoare, care să indice că produsele accizabile au ajuns la destinație.

Un document de rezervă menționat la articolul 26 alineatul (1) litera (a) constituie o dovadă corespunzătoare.

(4)   În cazurile menționate la articolul 16 alineatul (1) litera (a) punctul (iii) sau (v), pentru a stabili dacă produsele accizabile aflate în situațiile enunțate la alineatul (2) au fost scoase de pe teritoriul Uniunii, autoritățile competente din statul membru de expediție:

(5)   În momentul în care autoritățile competente din statul membru de expediție au admis dovezile corespunzătoare, acestea închid deplasarea în sistemul informatizat.

(1)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 51 prin care să se stabilească structura și conținutul documentelor administrative electronice schimbate prin intermediul sistemului informatizat în sensul articolelor 20‐25, precum și structura și conținutul documentelor de rezervă menționate la articolele 26 și 27 în contextul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize.

(2)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare de stabilire a normelor și a procedurilor pentru schimbul de documente administrative electronice în contextul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize, precum și a normelor și a procedurilor de utilizare a documentelor de rezervă menționate la articolele 26 și 27. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 52 alineatul (2).

(3)   Fiecare stat membru stabilește situațiile în care sistemul informatizat poate fi considerat indisponibil și prevede normele și procedurile care trebuie urmate în respectivele situații, în sensul articolelor 26 și 27 și în conformitate cu acestea.

(1)   Accizele pentru produsele accizabile achiziționate de o persoană particulară pentru uzul său propriu și transportate personal de respectiva persoană particulară de pe teritoriul unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru sunt exigibile numai în statul membru în care se achiziționează produsele accizabile.

(2)   Pentru a stabili dacă produsele accizabile menționate la alineatul (1) sunt destinate uzului propriu al unei persoane particulare, statele membre iau în considerare cel puțin următoarele elemente:

(3)   În scopul aplicării alineatului (2) litera (e), statele membre pot stabili niveluri orientative, exclusiv ca element doveditor. Aceste niveluri orientative nu pot fi mai mici decât:

(4)   Statele membre pot prevedea, de asemenea, că accizele sunt exigibile în statul membru în care are loc consumul pentru achiziționarea de uleiuri minerale eliberate deja pentru consum într-un alt stat membru, dacă aceste produse sunt transportate cu ajutorul unor mijloace de transport atipice de către o persoană particulară sau în numele unei persoane particulare.

În sensul prezentului alineat, „mijloace de transport atipice” înseamnă transportul de combustibili în alte recipiente decât rezervoarele vehiculelor sau în canistre adecvate pentru combustibili și transportul de produse lichide pentru încălzire în alte recipiente decât în camioane-cisternă folosite în numele unor agenți economici.

(1)   În cazul în care produsele accizabile care au fost eliberate pentru consum într-un stat membru sunt deplasate către teritoriul unui alt stat membru pentru a fi livrate acolo în scopuri comerciale sau pentru a fi utilizate acolo, produsele în cauză sunt supuse accizelor în statul membru de destinație.

În cadrul domeniului de aplicare al regimului prevăzut în prezenta secțiune, produsele accizabile pot fi deplasate numai de la un expeditor certificat către un destinatar certificat.

(2)   În sensul prezentului articol, produsele accizabile se consideră „livrate în scopuri comerciale” în cazurile în care au fost eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru, au fost deplasate din respectivul stat membru către teritoriul unui alt stat membru și sunt livrate fie către o altă persoană decât o persoană particulară, fie către o persoană particulară, dacă deplasarea nu face obiectul articolului 32 sau al articolului 44. Totuși, produsele accizabile nu se consideră a fi livrate în scopuri comerciale în cazurile în care sunt transportate de respectiva persoană particulară pentru uz propriu atunci când sunt deplasate de pe teritoriul celuilalt stat membru.

(3)   Deplasarea produselor accizabile în temeiul prezentului articol începe în momentul în care produsele accizabile părăsesc localurile expeditorului certificat sau orice loc situat în statul membru de expediție, care este notificat autorităților competente din statul membru de expediție înaintea începerii deplasării.

(4)   Deplasarea produselor accizabile în temeiul prezentului articol se încheie în momentul în care destinatarul certificat a recepționat produsele accizabile la localurile sale sau în orice loc situat în statul membru de destinație, care este notificat autorităților competente din statul membru de destinație înaintea începerii deplasării.

(5)   Condițiile de exigibilitate și nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile în statul membru de destinație.

(1)   Destinatarului certificat îi revine obligația de a plăti acciza, care devine exigibilă atunci când mărfurile au fost livrate către statul membru de destinație, cu excepția cazului în care în cursul deplasării apare o neregulă în temeiul articolului 46.

(2)   În cazul lipsei înregistrării sau a certificării uneia sau a tuturor persoanelor implicate în deplasare, acestor persoane le va reveni, de asemenea, obligația de a plăti acciza.

(3)   Produsele accizabile deținute la bordul unei nave sau al unei aeronave care efectuează traversări sau zboruri între teritoriile a două state membre, dar care nu sunt disponibile pentru vânzare în momentul în care nava sau aeronava se află pe teritoriul unuia dintre statele membre, nu sunt supuse accizelor în statul membru respectiv.

(1)   O deplasare de produse accizabile este considerată ca respectând cerințele în temeiul prezentei secțiuni numai dacă este însoțită de un document administrativ simplificat electronic prelucrat în conformitate cu articolul 36.

(2)   Destinatarul certificat în temeiul articolului 34 alineatul (1) se conformează tuturor următoarelor cerințe:

(3)   Prin derogare de la alineatul (2) litera (a), autoritățile competente din statul membru de destinație pot, în condițiile stabilite de acestea, să permită ca garanția să fie depusă de transportator, de proprietarul produselor accizabile, de expeditorul certificat sau, în comun, de orice combinație a două sau mai multe dintre aceste persoane cu sau fără destinatarul certificat.

(4)   Garanția menționată la alineatul (2) litera (a) este valabilă pe întreg teritoriul Uniunii.

(5)   Statele membre stabilesc normele detaliate care reglementează furnizarea și valabilitatea unei garanții.

(6)   Un antrepozitar autorizat sau un expeditor înregistrat poate acționa drept expeditor certificat în sensul prezentei secțiuni după ce a informat autoritățile competente din statul membru de expediție.

(7)   Un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat poate acționa drept destinatar certificat în sensul prezentei secțiuni după ce a informat autoritățile competente din statul membru de destinație.

(8)   În cazul unui expeditor certificat sau al unui destinatar certificat care trimite sau primește produse accizabile doar ocazional, certificarea menționată la articolul 3 punctele 12 și 13 se limitează la o anumită cantitate de produse accizabile, la un singur expeditor sau destinatar, precum și la o perioadă de timp clar delimitată. Statele membre pot limita certificarea la o singură deplasare. O astfel de certificare temporară poate, de asemenea, în pofida cerințelor de la articolul 3 punctele 12 și 13, să fie acordată persoanelor particulare care acționează în calitate de expeditori sau destinatari atunci când produsele accizabile sunt livrate în scopuri comerciale în temeiul articolului 33 alineatul (2).

(1)   În cazul în care produsele accizabile sunt deplasate în temeiul prezentei secțiuni, expeditorul certificat prezintă un proiect de document administrativ simplificat electronic autorităților competente din statul membru de expediție, prin intermediul sistemului informatizat.

(2)   Autoritățile competente din statul membru de expediție efectuează o verificare electronică a datelor furnizate în proiectul de document administrativ simplificat electronic.

În cazul în care datele respective nu sunt corecte, expeditorul certificat este informat în acest sens fără întârziere.

În cazul în care datele respective sunt corecte, autoritățile competente din statul membru de expediție îi atribuie documentului un cod de referință administrativ simplificat unic, pe care îl comunică expeditorului certificat.

(3)   Autoritățile competente din statul membru de expediție înaintează de îndată documentul administrativ simplificat electronic autorităților competente din statul membru de destinație, care îl transmit la rândul lor destinatarului certificat.

(4)   Expeditorul certificat furnizează persoanei care însoțește produsele accizabile sau, în cazul în care produsele nu sunt însoțite de o astfel de persoană, transportatorului codul de referință administrativ simplificat unic. Persoana care însoțește produsele accizabile sau transportatorul furnizează acest cod autorităților competente oricând este solicitat pe întreaga durată a deplasării.

(5)   În cursul unei deplasări a produselor accizabile în temeiul prezentei secțiuni, expeditorul certificat poate, prin intermediul sistemului informatizat, modifica destinația la un alt loc de livrare în același stat membru, care este operat de același destinatar certificat, sau înapoi la locul de expediere. În acest scop, expeditorul certificat prezintă un proiect de document electronic de modificare a destinației autorităților competente din statul membru de expediție, prin intermediul sistemului informatizat.

(1)   La primirea produselor accizabile, destinatarul certificat depune la autoritățile statului membru de destinație, fără întârziere și în termen de cinci zile lucrătoare de la încheierea deplasării, cu excepția cazurilor pe deplin justificate în fața autorităților competente, un raport privind primirea acestora, prin intermediul sistemului informatizat.

(2)   Autoritățile competente din statul membru de destinație efectuează o verificare electronică a datelor furnizate în raportul de primire.

În cazul în care datele respective nu sunt corecte, destinatarul certificat este informat în acest sens fără întârziere.

În cazul în care respectivele date sunt corecte, autoritățile competente din statul membru de destinație îi oferă destinatarului certificat o confirmare a înregistrării raportului de primire, pe care îl transmit autorităților competente din statul membru de expediție.

Raportul de primire se consideră a fi o dovadă suficientă că destinatarul certificat a îndeplinit toate formalitățile necesare și că a plătit, dacă este cazul și cu excepția cazului în care produsele accizabile sunt scutite de la plata accizelor, accizele datorate către statul membru de destinație, sau urmează un regim suspensiv de accize în conformitate cu capitolul III.

(3)   Autoritățile competente din statul membru de expediție înaintează raportul de primire expeditorului certificat.

(4)   Accizele plătite în statul membru de expediție se rambursează, la cerere și pe baza raportului de primire menționat la alineatul (1).

(1)   Prin derogare de la dispozițiile articolului 36, în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în statul membru de expediție, expeditorul certificat poate începe o deplasare de produse accizabile, în următoarele condiții:

Statul membru de expediție poate solicita expeditorului certificat o copie a documentului menționat la primul paragraf litera (a), verificarea, de către statul membru de expediție, a datelor conținute de copia respectivă și, în cazurile în care indisponibilitatea sistemului informatizat este imputabilă expeditorului certificat, informații corespunzătoare cu privire la motivele acestei indisponibilități înainte de începerea deplasării.

(2)   De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil, expeditorul certificat prezintă un proiect de document administrativ simplificat electronic, în conformitate cu articolul 36 alineatul (1).

De îndată ce datele cuprinse în proiectul de document administrativ simplificat electronic sunt verificate în conformitate cu articolul 36 alineatul (2), dacă respectivele date sunt corecte, acest document înlocuiește documentul de rezervă menționat la alineatul (1) primul paragraf litera (a) din prezentul articol. Articolul 36 alineatul (3) și articolul 37 se aplică mutatis mutandis.

(3)   O copie a documentului de rezervă menționat la alineatul (1) primul paragraf litera (a) se păstrează de către expeditorul certificat în evidențele sale.

(4)   În cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în statul membru de expediție, expeditorul certificat poate modifica destinația mărfurilor astfel cum se menționează la articolul 36 alineatul (5) și comunică această informație autorităților competente ale statului membru de expediție prin intermediul unor mijloace alternative de comunicare. Expeditorul certificat informează autoritățile competente din statul membru de expediție înainte de a modifica destinația. Alineatele (2) și (3) din prezentul articol se aplică mutatis mutandis.

(1)   În pofida dispozițiilor de la articolul 39, raportul de primire prevăzut la articolul 37 alineatul (1) constituie dovada faptului că produsele accizabile au fost livrate destinatarului certificat.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), în absența unui raport de primire din alte motive decât cele menționate la articolul 39, se poate furniza o dovadă alternativă a livrării produselor accizabile printr-o viză a autorităților competente din statul membru de destinație, pe baza unor dovezi corespunzătoare, care să ateste că produsele accizabile expediate au ajuns la destinație.

Documentul de rezervă menționat la articolul 39 primul paragraf constituie o dovadă corespunzătoare în sensul primului paragraf din prezentul alineat.

(3)   În cazul în care viza autorităților competente din statul membru de destinație a fost acceptată de autoritățile competente ale statului membru de expediție, aceasta este considerată a constitui o dovadă suficientă a faptului că destinatarul certificat a îndeplinit toate formalitățile necesare și că a efectuat toate plățile accizelor datorate în statul membru de destinație.

(1)   În cazul în care produsele accizabile deja eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru sunt deplasate către o destinație de pe teritoriul acelui stat membru prin traversarea teritoriului altui stat membru, se aplică următoarele cerințe:

(2)   În cazul în care produsele accizabile se deplasează în mod frecvent și regulat în condițiile prevăzute la alineatul (1), statele membre în cauză pot, de comun acord, în condițiile stabilite de acestea, să simplifice cerințele specificate la alineatul (1).

(1)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 51 prin care să se stabilească structura și conținutul documentelor administrative electronice schimbate prin intermediul sistemului informatizat în sensul articolelor 36 și 37, precum și structura și conținutul documentelor de rezervă menționate la articolele 38, 39 și 41 în contextul deplasării produselor accizabile în temeiul prezentei secțiuni.

(2)   Comisia este împuternicită să adopte acte de punere în aplicare de stabilire a normelor și a procedurilor care trebuie urmate pentru schimbul de documente administrative electronice schimbate prin intermediul sistemului informatizat în sensul articolelor 36 și 37, precum și a normelor și a procedurilor de utilizare a documentelor de rezervă menționate la articolele 38, 39 și 40 în contextul deplasării produselor accizabile în temeiul prezentei secțiuni. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 52.

(1)   Produsele accizabile deja eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru, achiziționate de către o persoană, alta decât un antrepozitar autorizat, un destinatar înregistrat sau un destinatar certificat, care este stabilită în alt stat membru și care nu exercită o activitate economică independentă, și expediate sau transportate către teritoriul unui alt stat membru direct sau indirect de către un expeditor care desfășoară o activitate economică independentă sau în numele acestuia, sunt supuse accizelor în statul membru de destinație.

(2)   În cazul menționat la alineatul (1), accizele devin exigibile în statul membru de destinație în momentul livrării produselor accizabile. Condițiile de exigibilitate și nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile.

Accizele se plătesc în conformitate cu procedura stabilită de statul membru de destinație.

(3)   Persoana plătitoare de accize în statul membru de destinație este expeditorul.

Cu toate acestea, statul membru de destinație poate permite expeditorului să numească un reprezentant fiscal, stabilit în statul membru de destinație drept persoana căreia îi revine obligația de a plăti acciza. Reprezentantul fiscal trebuie să fie autorizat de autoritățile competente din statul membru respectiv. Statele membre pot prevedea că, în cazurile în care expeditorul sau reprezentantul fiscal nu a respectat dispozițiile alineatului (4) litera (a), persoana căreia îi revine obligația de a plăti acciza este destinatarul produselor accizabile.

(4)   Expeditorul sau reprezentantul fiscal îndeplinește următoarele cerințe:

Statele membre interesate pot, în condiții stabilite de comun acord, să simplifice cerințele pe baza unor acorduri bilaterale sau multilaterale.

(5)   În cazul menționat la alineatul (1), accizele percepute în primul stat membru se restituie, la solicitarea expeditorului, dacă expeditorul sau reprezentantul fiscal a urmat procedurile stabilite la alineatul (4).

(6)   Statele membre pot stabili norme specifice pentru aplicarea alineatelor (1)-(5) în cazul produselor accizabile care fac obiectul unor reglementări naționale speciale de distribuție.

(1)   În situațiile prevăzute la articolul 33 alineatul (1) și la articolul 44 alineatul (1), în cazul distrugerii totale sau al pierderii iremediabile a produselor accizabile în cursul transportului lor pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care au fost eliberate pentru consum, ca urmare a unui caz fortuit ori de forță majoră sau ca o consecință a autorizării distrugerii mărfurilor de către autoritățile competente din statul membru în cauză, accizele nu sunt exigibile în acel stat membru.

În sensul prezentei directive, produsele sunt considerate distruse total sau pierdute iremediabil atunci când devin inutilizabile ca produse accizabile.

(2)   În cazul pierderii parțiale din cauza naturii mărfurilor care are loc în timpul transportului acestora pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care au fost eliberate pentru consum, accizele nu sunt exigibile în acel stat membru atunci când valoarea pierderii se încadrează în pragul comun de pierdere parțială pentru respectivele produse accizabile prevăzut în conformitate cu articolul 6 alineatul (9), cu excepția cazului în care un stat membru are motive rezonabile să suspecteze o fraudă sau o neregulă.

(3)   Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parțială, a produselor accizabile menționată la alineatul (1) este dovedită într-un mod considerat satisfăcător de autoritățile competente din statul membru în care a avut loc distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parțială, sau, în cazul în care nu este posibil să se determine unde a avut loc, de cele din statul membru în care aceasta a fost constatată.

În cazul în care distrugerea totală sau pierderea iremediabilă, totală sau parțială, a produselor accizabile este stabilită, garanția depusă în conformitate cu articolul 35 alineatul (2) litera (a) sau cu articolul 44 alineatul (4) litera (a) se eliberează, integral sau parțial, după caz, la prezentarea unor dovezi corespunzătoare.

(1)   Atunci când s-a comis o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile, în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) sau cu articolul 44 alineatul (1), pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum, acestea sunt supuse accizelor, iar accizele sunt exigibile în statul membru în care s-a comis neregula.

(2)   Atunci când s-a constatat o neregulă în cursul unei deplasări a produselor accizabile, în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) sau cu articolul 44 alineatul (1), pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care produsele au fost eliberate pentru consum și nu este posibil să se determine locul în care s-a comis neregula, se consideră că aceasta s-a comis în statul membru în care a fost constatată, iar accizele sunt exigibile în acest stat membru.

Cu toate acestea, dacă statul membru pe teritoriul căruia s-a comis efectiv neregula este identificat în termen de trei ani de la data achiziționării produselor accizabile, se aplică dispozițiile de la alineatul (1).

(3)   Accizele sunt datorate de persoana care a garantat plata acestora în conformitate cu articolul 35 alineatul (2) litera (a) sau cu articolul 44 alineatul (4) litera (a) și de orice persoană care a participat la neregulă. Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeași acciză, acestea sunt obligate să plătească în solidar respectiva acciză.

Autoritățile competente din statul membru în care produsele accizabile au fost eliberate pentru consum restituie sau remit, la cerere, accizele după perceperea acestora în statul membru în care a fost comisă sau constatată neregula. Autoritățile competente din statul membru de destinație eliberează garanția depusă în temeiul articolului 35 alineatul (2) litera (a) sau în temeiul articolului 44 alineatul (4) litera (a).

(4)   În sensul prezentului articol, „neregulă” înseamnă o situație apărută în cursul unei deplasări de produse accizabile în temeiul articolului 33 alineatul (1) sau al articolului 44 alineatul (1), care nu face obiectul articolului 45, din cauza căreia o deplasare sau un segment dintr-o deplasare a unor produse accizabile nu s-a încheiat în mod corespunzător.

(5)   Orice lipsă a înregistrării sau certificării uneia sau a tuturor persoanelor implicate în deplasare care contravine articolului 33 alineatul (1) sau articolului 44 alineatul (4) litera (a) sau orice nerespectare a dispozițiilor articolului 35 alineatul (1) se consideră a fi o neregulă. Se aplică alineatele (1)‐(4) în mod corespunzător, cu excepția cazului în care destinatarul are obligația de a plăti accizele în conformitate cu articolul 44 alineatul (3) ultima teză.

(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 6 alineatul (2), statele membre pot impune ca produsele accizabile să poarte marcaje fiscale sau marcaje naționale de identificare utilizate în scopuri fiscale în momentul eliberării pentru consum pe propriul teritoriu sau, în cazurile prevăzute la articolul 33 alineatul (1) și la articolul 44 alineatul (1), în momentul în care intră pe propriul teritoriu.

(2)   Orice stat membru care impune utilizarea de marcaje fiscale sau marcaje naționale de identificare în sensul alineatului (1) este obligat să le pună la dispoziția antrepozitarilor autorizați din celelalte state membre. Cu toate acestea, fiecare stat membru poate impune ca marcajele fiscale să fie puse la dispoziția unui reprezentant fiscal autorizat de autoritățile competente din statul membru în cauză.

(3)   Fără a aduce atingere dispozițiilor adoptate în scopul aplicării adecvate a prezentului articol și în scopul prevenirii oricărei fraude, evaziuni sau abuz, statele membre se asigură că marcajele prevăzute la alineatul (1) nu creează obstacole în calea liberei circulații a produselor accizabile.

În momentul în care asemenea marcaje fiscale sau marcaje naționale de identificare sunt aplicate pe produsele accizabile, orice sumă plătită sau depusă ca garanție în vederea obținerii marcajelor în cauză, cu excepția cheltuielilor aferente emiterii, se restituie, se remite sau se eliberează de către statul membru care le-a emis, dacă accizele au devenit exigibile și au fost percepute în alt stat membru.

Cu toate acestea, statul membru care a emis marcajele respective poate condiționa restituirea, remiterea sau eliberarea sumei plătite sau depuse ca garanție de prezentarea dovezii că acestea au fost eliminate sau distruse, într-un mod considerat satisfăcător de autoritățile competente.

(4)   Marcajele fiscale sau marcajele naționale de identificare, astfel cum sunt prevăzute la alineatul (1), sunt valabile în statul membru emitent. Cu toate acestea, pot exista acorduri de recunoaștere reciprocă a acestor marcaje între statele membre.

(1)   Statele membre pot scuti micii producători de vin de obligațiile prevăzute la articolele 14‐31, precum și de alte obligații privind deplasarea și monitorizarea produselor accizabile. În cazul în care micii producători în cauză realizează ei înșiși tranzacții în interiorul Uniunii, aceștia informează autoritățile competente și respectă cerințele stabilite prin Regulamentul delegat (UE) 2018/273 al Comisiei (16).

(2)   În cazul în care micii producători de vin sunt scutiți de respectarea cerințelor în conformitate cu alineatul (1), destinatarul informează autoritățile competente din statul membru de destinație cu privire la livrările de vin primite, prin intermediul documentului solicitat în temeiul Regulamentului delegat (UE) 2018/273 sau printr-o trimitere la acesta.

(3)   În sensul prezentului articol, „mic producător” înseamnă un producător care produce în medie mai puțin de 1 000 hl de vin pe an vitivinicol, pe baza producției anuale medii a ultimilor trei ani vitivinicoli consecutivi, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2018/273.