This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32020D1548
Political and Security Committee Decision (CFSP) 2020/1548 of 13 October 2020 on the appointment of the Head of Mission of the European Union Border Assistance Mission for the Rafah Crossing Point (EU BAM Rafah) (EU BAM Rafah/2/2020)
Decizia (PESC) 2020/1548 a Comitetului politic și de securitate din 13 octombrie 2020 privind numirea șefului Misiunii de asistență la frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah) (EU BAM Rafah/2/2020)
Decizia (PESC) 2020/1548 a Comitetului politic și de securitate din 13 octombrie 2020 privind numirea șefului Misiunii de asistență la frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah) (EU BAM Rafah/2/2020)
JO L 354, 26.10.2020, pp. 5–6
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
No longer in force, Date of end of validity: 30/06/2021
|
26.10.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 354/5 |
DECIZIA (PESC) 2020/1548 A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE
din 13 octombrie 2020
privind numirea șefului Misiunii de asistență la frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah) (EU BAM Rafah/2/2020)
COMITETUL POLITIC ȘI DE SECURITATE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 38 al treilea paragraf,
având în vedere Acțiunea comună 2005/889/PESC a Consiliului din 25 noiembrie 2005 privind instituirea Misiunii de Asistență la Frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah) (1), în special articolul 10 alineatul (1),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
|
(1) |
În temeiul articolului 10 alineatul (1) din Acțiunea comună 2005/889/PESC, Comitetul politic și de securitate (COPS) este autorizat, în conformitate cu articolul 38 din tratat, să adopte deciziile relevante în scopul exercitării controlului politic și a conducerii strategice a Misiunii de asistență la frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah), inclusiv decizia de numire a șefului misiunii. |
|
(2) |
La 8 decembrie 2017, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2017/2430 a Comitetului politic și de securitate (2), numindu-l pe domnul Günther FREISLEBEN în calitatea de șef al misiunii EU BAM Rafah pentru perioada cuprinsă între 4 decembrie 2017 și 30 iunie 2018. |
|
(3) |
Mandatul domnului Günther FREISLEBEN în calitate de șef al misiunii EU BAM Rafah a fost prelungit în mod regulat, cel mai recent până la 30 octombrie 2020 prin Decizia (PESC) 2020/1011 a Comitetului politic și de securitate (3). |
|
(4) |
La 30 iunie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/955 (4) de modificare a Acțiunii comune 2005/889/PESC și de prelungire a duratei EU BAM Rafah până la 30 iunie 2021. |
|
(5) |
La 8 octombrie 2020, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a propus numirea domnului Mihai-Florin BULGARIU în calitatea de șef al misiunii EU BAM Rafah, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Domnul Mihai-Florin BULGARIU este numit în calitatea de șef al Misiunii de asistență la frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah) pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2020 și 30 iunie 2021.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Se aplică de la 1 noiembrie 2020.
Adoptată la Bruxelles, 13 octombrie 2020.
Pentru Comitetul politic și de securitate
Președintele
S. FROM-EMMESBERGER
(1) JO L 327, 14.12.2005, p. 28.
(2) Decizia (PESC) 2017/2430 a Comitetului politic și de securitate din 8 decembrie 2017 privind numirea șefului Misiunii de Asistență la Frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah) (EU BAM Rafah/2/2017) (JO L 344, 23.12.2017, p. 9).
(3) Decizia (PESC) 2020/1011 a Comitetului politic și de securitate din 2 iulie 2020 de prelungire a mandatului șefului Misiunii de Asistență la Frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah) (EU BAM Rafah/1/2020) (JO L 224, 13.7.2020, p. 9).
(4) Decizia (PESC) 2020/955 a Consiliului din 30 iunie 2020 de modificare a Acțiunii comune 2005/889/PESC privind instituirea Misiunii de Asistență la Frontieră a Uniunii Europene pentru punctul de trecere Rafah (EU BAM Rafah) (JO L 212, 3.7.2020, p. 18).