EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32019D1598

Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1598 a Comisiei din 26 septembrie 2019 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/638 de stabilire a unor măsuri de urgență pentru prevenirea introducerii și răspândirii în Uniunea Europeană a organismului dăunător Spodoptera frugiperda (Smith) [notificată cu numărul C(2019) 6818]

C/2019/6818

JO L 248, 27.9.2019, p. 86–87 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 11/06/2023; abrogare implicită prin 32023R1134

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2019/1598/oj

27.9.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/86


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1598 A COMISIEI

din 26 septembrie 2019

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/638 de stabilire a unor măsuri de urgență pentru prevenirea introducerii și răspândirii în Uniunea Europeană a organismului dăunător Spodoptera frugiperda (Smith)

[notificată cu numărul C(2019) 6818]

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (1), în special articolul 16 alineatul (3) teza a treia,

întrucât:

(1)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/638 a Comisiei (2) stabilește măsuri de urgență pentru a preveni introducerea și răspândirea în Uniune a organismului dăunător Spodoptera frugiperda (Smith) (denumit în continuare „organismul specificat”), care este inclus în partea A secțiunea I litera (a) punctul 22 din anexa I la Directiva 2000/29/CE ca organism dăunător a cărui apariție nu a fost constatată în Uniune.

(2)

De la adoptarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/638, organismul specificat a fost introdus în Asia, unde continuă să se răspândească. Având în vedere răspândirea sa rapidă, sfera de aplicare geografică specificată în Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/638 ar trebui extinsă pentru a include toate țările terțe, întrucât nu există nicio certitudine în ceea ce privește răspândirea organismului în cauză la nivel mondial.

(3)

Având în vedere ritmul răspândirii organismului specificat, data expirării măsurilor de urgență ar trebui amânată până la 30 iunie 2021 pentru a permite reexaminarea acestora înainte de data respectivă.

(4)

Prezenta decizie ar trebui să se aplice de la 1 octombrie 2019 pentru a permite organismelor oficiale responsabile, operatorilor profesioniști și țărilor terțe să se adapteze la aceste cerințe.

(5)

Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/638 ar trebui modificată în consecință.

(6)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/638 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

«plantele specificate» înseamnă fructele de Capsicum L., Momordica L., Solanum aethiopicum L., Solanum macrocarpon L. și Solanum melongena L., precum și plantele, altele decât polenul viu, culturile de țesuturi de plante, semințele și boabele, de Zea mays L. provenind din țări terțe, altele decât Elveția;”.

2.

Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„Prezenta decizie se aplică până la 30 iunie 2021.”

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 octombrie 2019.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 26 septembrie 2019.

Pentru Comisie

Vytenis ANDRIUKAITIS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 169, 10.7.2000, p. 1.

(2)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/638 a Comisiei din 23 aprilie 2018 de stabilire a unor măsuri de urgență pentru prevenirea introducerii și răspândirii în Uniunea Europeană a organismului dăunător Spodoptera frugiperda (Smith) (JO L 105, 25.4.2018, p. 31).


Top