Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018R2025

    Regulamentul (UE) 2018/2025 al Consiliului din 17 decembrie 2018 de stabilire, pentru anii 2019 și 2020, a posibilităților de pescuit pentru navele Uniunii în ceea ce privește anumite stocuri de pești de adâncime

    ST/14418/2018/INIT

    JO L 325, 20.12.2018, p. 7–17 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 01/07/2019

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/2025/oj

    20.12.2018   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 325/7


    REGULAMENTUL (UE) 2018/2025 AL CONSILIULUI

    din 17 decembrie 2018

    de stabilire, pentru anii 2019 și 2020, a posibilităților de pescuit pentru navele Uniunii în ceea ce privește anumite stocuri de pești de adâncime

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    întrucât:

    (1)

    Articolul 43 alineatul (3) din tratat prevede adoptarea de către Consiliu, la propunerea Comisiei, a măsurilor privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit.

    (2)

    Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) prevede adoptarea unor măsuri de conservare, ținând seama de avizele științifice, tehnice și economice disponibile, inclusiv, după caz, de rapoartele elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP).

    (3)

    Consiliului îi revine obligația de a adopta măsuri privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit, inclusiv anumite condiții legate funcțional de acestea, după caz. Posibilitățile de pescuit ar trebui să fie astfel distribuite între statele membre încât să se asigure fiecărui stat membru o anumită stabilitate a activităților de pescuit pentru fiecare stoc sau zonă de pescuit și să se țină cont, în mod adecvat, de obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

    (4)

    Capturile totale admisibile (TAC) ar trebui stabilite pe baza avizelor științifice disponibile, ținând seama de aspectele biologice și socioeconomice și asigurând totodată un tratament echitabil al sectoarelor de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate în cadrul consultărilor cu părțile interesate, în special consiliile consultative vizate.

    (5)

    Atunci când o TAC aferentă unui stoc este alocată unui singur stat membru, este oportun ca respectivul stat membru să fie abilitat, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din tratat, să stabilească nivelul acesteia. Ar trebui să se adopte dispoziții prin care să se garanteze că, atunci când stabilește nivelul unei capturi totale admisibile, statul membru în cauză acționează în deplină conformitate cu principiile și normele PCP.

    (6)

    Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (2) a introdus condiții suplimentare pentru gestionarea de la an la an a TAC-urilor, inclusiv, la articolele 3 și 4 din respectivul regulament, dispoziții privind flexibilitatea pentru TAC-urile de precauție și analitice. În temeiul articolului 2 din regulamentul respectiv, la stabilirea TAC-urilor, Consiliul decide cu privire la stocurile pentru care nu se aplică articolul 3 sau 4 din respectivul regulament, în special în funcție de starea biologică a stocurilor. Mai recent, prin articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, a fost introdus încă un mecanism de flexibilitate de la an la an pentru toate stocurile care fac obiectul obligației de debarcare. Prin urmare, pentru a se evita o flexibilitate excesivă, care ar submina principiul exploatării raționale și responsabile a resurselor biologice marine, ar împiedica realizarea obiectivelor PCP și ar duce la deteriorarea stării biologice a stocurilor, ar trebui să se prevadă ca articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 să se aplice TAC-urilor analitice numai atunci când nu este utilizată flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

    (7)

    Obligația de debarcare menționată la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 este introdusă pentru fiecare activitate de pescuit în parte. În regiunile vizate de prezentul regulament, toate speciile care fac obiectul unor limite de captură trebuie debarcate începând de la 1 ianuarie 2019. Articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede că, atunci când se introduce o obligație de debarcare pentru un stoc de pește, posibilitățile de pescuit se stabilesc ținându-se cont de trecerea de la stabilirea posibilităților de pescuit pentru a reflecta debarcările la stabilirea posibilităților de pescuit pentru a reflecta capturile. Cu toate acestea, se acordă anumite derogări de la obligația de debarcare în conformitate cu articolul 15 alineatele (4)-(7) din regulamentul menționat. Pe baza recomandărilor comune transmise de statele membre și în conformitate cu articolul 15 din regulamentul menționat, Comisia a adoptat o serie de regulamente delegate de stabilire a unor planuri specifice privind capturile aruncate înapoi în mare aplicabile pentru o perioadă inițială de maximum trei ani ce poate fi prelungită cu încă trei ani, pentru a pune în aplicare obligația de debarcare.

    (8)

    Posibilitățile de pescuit ar trebui să fie în conformitate cu acordurile și principiile internaționale, cum ar fi Acordul din 1995 al Organizației Națiunilor Unite cu privire la conservarea și gestionarea stocurilor transzonale și a stocurilor de pești cu migrare extinsă (3) și principiile detaliate de gestionare prevăzute de Orientările internaționale din 2008 pentru gestionarea pescuitului de adâncime în marea liberă formulate de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, în care se prevede, de exemplu, că o autoritate de reglementare ar trebui să fie mai precaută atunci când informațiile sunt incerte, nefiabile sau inadecvate. Absența informațiilor științifice adecvate nu ar trebui invocată ca motiv pentru amânarea sau neadoptarea măsurilor de conservare și gestionare.

    (9)

    TAC și cotele Uniunii pentru sabie neagră în apele Uniunii și apele internaționale din zonele 5, 6, 7 și 12 ar trebui stabilite ținând seama de faptul că există capturi ale țărilor terțe din stocul respectiv și că Uniunea ar trebui să dispună de posibilități de pescuit care corespund cotei de capturi istorice din stocul respectiv.

    (10)

    Având în vedere avizul Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) referitor la o reducere a posibilităților de pescuit, combinată cu gradul ridicat de utilizare a cotei și pe baza introducerii obligației de debarcare în integralitatea ei în 2019, nu ar trebui să fie permis pescuitul direcționat pentru speciile de beryx din subzonele 3-10, 12 și 14 (Marea Nordului, apele de nord și sud-vest) iar TAC ar trebui stabilită numai pentru capturile accidentale.

    (11)

    Conform avizului emis de ICES, observații la bord limitate indică faptul că procentul de grenadier a fost mai mic de 1 % din capturile raportate de grenadier de piatră. Pe baza acestor considerente, ICES consideră că nu ar trebui să existe pescuit direcționat de grenadier și că capturile accidentale ar trebui să fie calculate în raport cu TAC pentru grenadierul de piatră, în vederea minimizării posibilelor declarații eronate cu privire la specii. ICES arată că există diferențe considerabile, de peste un ordin de mărime (de zece ori mai mare), între proporțiile relative de grenadier de piatră și de grenadier raportate în debarcările oficiale și capturile observate și anchetele științifice din zonele în care pescuitul de grenadier se desfășoară în prezent. Există foarte puține date disponibile privind această specie, iar unele dintre datele de debarcare raportate sunt considerate de către ICES a fi declarații eronate cu privire la specii. În consecință, nu este posibil să se instituie un istoric precis al capturilor de grenadier. Prin urmare, orice capturi accidentale de grenadier ar trebui limitate la 1 % din cota de grenadier de piatră a fiecărui stat membru și scăzute din cota respectivă, în conformitate cu avizele științifice. Dacă grenadierul este considerat doar o captură accidentală la pescuitul de grenadier de piatră și aparține aceleiași TAC, nu vor mai exista raportări eronate.

    (12)

    Având în vedere avizul ICES, este oportun ca TAC pentru pagelul argintiu în subzonele 6, 7 și 8 (apele de nord-vest) să fie menținută drept TAC numai de capturi accidentale.

    (13)

    În zonele Comitetului pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului (CECAF) și ale Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) relevante, care se învecinează cu subzona ICES 9, se realizează capturi de pagel argintiu. Având în vedere că datele ICES sunt incomplete pentru aceste subzone limitrofe, domeniul de aplicare al TAC ar trebui să rămână limitat la subzona ICES 9. Cu toate acestea, pentru a garanta că deciziile de gestionare au la bază cele mai bune informații disponibile, s-au introdus dispoziții pentru raportarea datelor pentru aceste zone adiacente.

    (14)

    Pentru pagelul argintiu din subzona ICES 10 nu există avize ICES pentru 2020. Cu toate acestea, ar trebui să fie stabilite posibilități de pescuit atât pentru 2019, cât și pentru 2020. Este posibil ca o modificare adecvată a posibilităților de pescuit stabilite prin prezentul regulament să fie necesară atunci când avizele științifice sunt emise pentru 2020.

    (15)

    Având în vedere nivelul scăzut și faptul că nu au loc activități de pescuit direcționat, nu ar mai trebui să se stabilească o TAC pentru sabia neagră în subzonele ICES 1-4 (Marea Nordului și Skagerrak).

    (16)

    Nu ar mai trebui să se stabilească TAC-uri pentru grenadierul de piatră în subzonele ICES 1, 2 și 4 (Marea Nordului) și merlucius (Ling american) în subzonele ICES 1-10, 12 și 14. Avizele ICES stabilesc că lipsa TAC-urilor nu ar genera niciun risc sau ar genera un risc scăzut de exploatare nesustenabilă.

    (17)

    ICES recomandă să nu se mai realizeze capturi de pion portocaliu până în 2020. Este necesar să se interzică pescuitul, reținerea la bord, transbordarea și debarcarea speciei menționate, deoarece stocul este epuizat și nu se reface. ICES arată că nu a existat pescuit direcționat de pion portocaliu realizat de Uniune în Atlanticul de Nord-Est din 2010.

    (18)

    ICES recomandă ca mortalitatea prin pescuit a rechinilor de adâncime să fie redusă la minimum și să nu fie permise activitățile de pescuit direcționat. Rechinii de adâncime sunt specii cu durată lungă de viață și rate scăzute de reproducere și au ajuns rapid să fie exploatați excesiv. Prin urmare, posibilitățile de pescuit pentru astfel de specii ar trebui restricționate complet printr-o interdicție generală de pescuit pentru speciile respective. Cu toate acestea, pescuitul de adâncime artizanal direcționat de sabie neagră care utilizează paragate conduce inevitabil la capturi accidentale de rechini de adâncime, care sunt în prezent aruncate înapoi în mare moarte. Paragatele sunt recunoscute ca unelte de pescuit selective în astfel de activități de pescuit. Cu toate acestea, chiar și cu acest instrument, capturile accidentale de rechini de adâncime s-au dovedit inevitabile. Prin urmare, ar trebui menținută o TAC restrictivă pentru capturile accidentale inevitabile din aceste specii în pescuitul direcționat de sabie neagră care utilizează paragate. Statele membre în cauză ar trebui să elaboreze măsuri regionale de gestionare pentru pescuitul de sabie neagră cu scopul de a reduce capturile accidentale de rechini de adâncime. În plus, statele membre ar trebui să stabilească măsuri specifice privind colectarea datelor pentru rechini de adâncime, pentru a asigura faptul că stocurilor respective sunt monitorizate îndeaproape. Stabilirea unor cote ale Uniunii de capturi accidentale de rechini de adâncime în apele Uniunii și în apele internaționale din subzonele ICES 5-9, în apele Uniunii și apele internaționale din subzona ICES 10, precum și în apele Uniunii din zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2 se aplică fără a aduce atingere principiului stabilității relative în ceea ce privește prezența rechinilor de adâncime în respectivele zone.

    (19)

    Pentru a se evita întreruperea activităților de pescuit și pentru a se asigura pescarilor din Uniune mijloace de existență, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2019. Pentru a permite statelor membre să asigure aplicarea în timp util a prezentului regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Obiect

    Prezentul regulament stabilește, pentru 2019 și 2020, posibilitățile anuale de pescuit pentru navele Uniunii, în ceea ce privește stocurile de pește din anumite specii de adâncime, în apele Uniunii și în anumite ape din afara Uniunii supuse unor limitări ale capturilor.

    Articolul 2

    Definiții

    (1)   În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile de la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. În plus, se aplică următoarele definiții:

    (a)

    „captură totală admisibilă (TAC)” înseamnă:

    (i)

    în cadrul activităților de pescuit care fac obiectul derogării de la obligația de debarcare menționată la articolul 15 alineatele (4)-(7) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, cantitatea de pește care poate fi debarcată anual din fiecare stoc;

    (ii)

    în cadrul tuturor celorlalte activități de pescuit, cantitatea de pește care poate fi capturată anual din fiecare stoc;

    (b)

    „cotă” înseamnă o proporție din TAC alocată Uniunii sau unui stat membru;

    (c)

    „ape internaționale” înseamnă apele care nu se află sub suveranitatea sau jurisdicția vreunui stat;

    (d)

    „evaluare analitică” înseamnă o evaluare cantitativă a tendințelor unui anumit stoc, bazată pe date privind biologia și exploatarea stocului și despre care s-a stabilit, printr-o analiză științifică, că are o calitate suficientă pentru a furniza avize științifice privind opțiunile în materie de capturi viitoare.

    (2)   În înțelesul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții ale zonelor:

    (a)

    zonele ICES (International Council for the Exploration of the Sea – Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime) sunt ariile geografice specificate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (4);

    (b)

    zonele CECAF (Committee for Eastern Central Atlantic Fisheries – Comitetul pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului) sunt ariile geografice specificate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 216/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

    Articolul 3

    TAC-uri și alocări

    TAC-urile pentru speciile de adâncime capturate de navele Uniunii în apele Uniunii sau în anumite ape din afara Uniunii, alocarea acestor TAC-uri statelor membre și, după caz, condițiile legate de acestea din punct de vedere funcțional sunt stabilite în anexă.

    Articolul 4

    TAC-uri care trebuie stabilite de statele membre

    (1)   TAC pentru sabie neagră în zona CECAF 34.1.2 este stabilită de Portugalia.

    (2)   TAC stabilită de Portugalia trebuie:

    (a)

    să respecte principiile și normele politicii comune în domeniul pescuitului, în special principiul exploatării sustenabile a stocului; și

    (b)

    să conducă:

    (i)

    dacă este disponibilă o evaluare analitică, la exploatarea stocului în conformitate cu producția maximă sustenabilă începând cu 2019, cu o probabilitate cât mai ridicată cu putință; sau

    (ii)

    dacă nu este disponibilă o evaluare analitică sau dacă ea este incompletă, la exploatarea stocului în conformitate cu abordarea precaută a gestionării pescuitului.

    (3)   Până la data de 15 martie a fiecărui an de aplicare a prezentului regulament, Portugalia prezintă Comisiei următoarele informații:

    (a)

    TAC adoptată;

    (b)

    datele colectate și evaluate de Portugalia pe care se bazează TAC adoptată;

    (c)

    detaliile privind modul în care TAC adoptată respectă alineatul (2).

    Articolul 5

    Dispoziții speciale privind alocarea posibilităților de pescuit

    (1)   Alocarea posibilităților de pescuit între statele membre, stabilită în prezentul regulament, nu aduce atingere:

    (a)

    schimburilor efectuate în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

    (b)

    deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (6);

    (c)

    realocărilor efectuate în temeiul articolului 12 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului (7);

    (d)

    debarcărilor suplimentare autorizate în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și al articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

    (e)

    cantităților retrase în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și cu articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

    (f)

    deducerilor efectuate în conformitate cu articolele 105, 106 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

    (2)   Stocurile care fac obiectul TAC-urilor de precauție sau analitice sunt identificate în anexa la prezentul regulament în scopul gestionării de la an la an a TAC-urilor și a cotelor de pescuit prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 847/96.

    (3)   Cu excepția unor prevederi contrare cuprinse în anexa la prezentul regulament, articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se aplică stocurilor care fac obiectul unor TAC-uri de precauție, în timp ce articolul 3 alineatele (2) și (3) și articolul 4 din regulamentul respectiv se aplică stocurilor care fac obiectul unor TAC-uri analitice.

    (4)   Articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică în cazul în care un stat membru utilizează flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

    Articolul 6

    Condiții privind debarcarea capturilor și a capturilor accidentale

    Capturile care nu fac obiectul obligației de debarcare instituite prin articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 sunt reținute la bord sau debarcate numai dacă:

    (a)

    au fost efectuate de nave care arborează pavilionul unui stat membru care deține o cotă, iar această cotă nu este epuizată; sau

    (b)

    constau într-o fracțiune a unei cote a Uniunii care nu a fost alocată sub formă de cote între statele membre, iar această cotă a Uniunii nu a fost epuizată.

    Articolul 7

    Interdicții

    (1)   Se interzice navelor de pescuit din Uniune să pescuiască pionul portocaliu (Hoplostethus atlanticus) în apele Uniunii și în apele internaționale din subzonele ICES 1-10, 12 și 14, precum și să rețină la bord, să transbordeze sau să debarce pion portocaliu capturat în zona respectivă.

    (2)   Se interzice navelor de pescuit din Uniune să pescuiască rechini de adâncime în subzonele ICES 5-9, în apele Uniunii și apele internaționale din subzona ICES 10, în apele internaționale din subzona ICES 12, precum și în apele Uniunii din zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2, precum și reținerea la bord, transbordarea, relocalizarea sau debarcarea rechinilor de adâncime capturați în aceste zone, cu excepția cazurilor în care se aplică TAC pentru capturile accidentale în pescuitul de sabie neagră care utilizează paragate, astfel cum figurează în anexă.

    Articolul 8

    Transmiterea datelor

    Atunci când, în conformitate cu articolele 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre transmit Comisiei date privind debarcările cantităților de stocuri capturate, ele utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa la prezentul regulament.

    Articolul 9

    Intrare în vigoare

    Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Se aplică de la 1 ianuarie 2019.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 17 decembrie 2018.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    E. KÖSTINGER


    (1)  Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).

    (2)  Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit (JO L 115, 9.5.1996, p. 3).

    (3)  Acordul pentru aplicarea prevederilor Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării din 10 decembrie 1982 în legătură cu conservarea și gestionarea populațiilor transzonale și a stocurilor de pești mari migratori (JO L 189, 3.7.1998, p. 16).

    (4)  Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind comunicarea datelor statistice referitoare la capturile nominale de către statele membre care practică pescuitul în Atlanticul de Nord-Est (JO L 87, 31.3.2009, p. 70).

    (5)  Regulamentul (CE) nr. 216/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind transmiterea statisticilor cu privire la capturile nominale de către statele membre care pescuiesc în alte zone decât Atlanticul de Nord (JO L 87, 31.3.2009, p. 1).

    (6)  Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).

    (7)  Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind gestionarea sustenabilă a flotelor de pescuit externe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (JO L 347, 28.12.2017, p. 81).


    ANEXĂ

    Trimiterile la zonele de pescuit sunt trimiteri la zonele ICES, dacă nu se specifică altfel.

    PARTEA 1

    Definiția speciilor și a grupurilor de specii

    1.

    În lista care figurează în partea 2 a prezentei anexe, stocurile de pești sunt enumerate în ordinea alfabetică a denumirilor latine ale speciilor. Cu toate acestea, rechinii de adâncime sunt menționați la începutul listei. În înțelesul prezentului regulament, tabelul comparativ de mai jos stabilește corespondența dintre denumirile comune și denumirile în limba latină:

    Denumirea comună

    Codul alfa-3

    Denumirea științifică

    Sabie neagră

    BSF

    Aphanopus carbo

    Specii de beryx

    ALF

    Beryx spp.

    Grenadier de piatră

    RNG

    Coryphaenoides rupestris

    Grenadier

    RHG

    Macrourus berglax

    Pagel argintiu

    SBR

    Pagellus bogaraveo

    2.

    În înțelesul prezentului regulament, termenul „rechini de adâncime” se referă la speciile enumerate în lista de mai jos:

    Denumirea comună

    Codul alfa-3

    Denumirea științifică

    Rechin-pisică de adâncime

    API

    Apristurus spp.

    Rechin-șopârlă

    HXC

    Chlamydoselachus anguineus

    Sagri

    CWO

    Centrophorus spp.

    Rechin portughez

    CYO

    Centroscymnus coelolepis

    Rechin negru

    CYP

    Centroscymnus crepidater

    Câine-de-mare negru

    CFB

    Centroscyllium fabricii

    Câine de mare abisal

    DCA

    Deania calcea

    Rechin focă

    SCK

    Dalatias licha

    Marele rechin lanternă

    ETR

    Etmopterus princeps

    Sagri negru

    ETX

    Etmopterus spinax

    Galeus murinus

    GAM

    Galeus murinus

    Hexanchus griseus

    SBL

    Hexanchus griseus

    Oxynotus paradoxus

    OXN

    Oxynotus paradoxus

    Scymnodon ringens

    SYR

    Scymnodon ringens

    Rechin de Groenlanda

    GSK

    Somniosus microcephalus

    PARTEA 2

    Posibilități de pescuit anuale (în tone de greutate în viu)

    Specia:

    Rechini de adâncime

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 5, 6, 7, 8 și 9

    (DWS/56789-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Uniune

    7 (1)

    7 (1)

     

     

    TAC

    7 (1)

    7 (1)

     

    TAC de precauție

    Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


    Specia:

    Rechini de adâncime

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 10

    (DWS/10-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Portugalia

    7 (2)

    7 (2)

     

     

    Uniune

    7 (2)

    7 (2)

     

     

    TAC

    7 (2)

    7 (2)

     

    TAC de precauție

    Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


    Specia:

    Rechini de adâncime

    Zona:

    apele Uniunii din zonele CECAF 34.1.1, 34.1.2 și 34.2

    (DWS/F3412C)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Uniune

    7 (3)

    7 (3)

     

     

    TAC

    7 (3)

    7 (3)

     

    TAC de precauție

    Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


    Specia:

    Sabie neagră

    Aphanopus carbo

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 5, 6, 7 și 12

    (BSF/56712-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Germania

    28

    28

     

     

    Estonia

    14

    14

     

     

    Irlanda

    71

    71

     

     

    Spania

    140

    140

     

     

    Franța

    1 976

    1 976

     

     

    Letonia

    92

    92

     

     

    Lituania

    1

    1

     

     

    Polonia

    1

    1

     

     

    Regatul Unit

    140

    140

     

     

    Altele

    7 (4)

    7 (4)

     

     

    Uniune

    2 470

    2 470

     

     

    TAC

    2 470

    2 470

     

    TAC de precauție


    Specia:

    Sabie neagră

    Aphanopus carbo

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 8, 9 și 10

    (BSF/8910-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Spania

    9

    9

     

     

    Franța

    22

    22

     

     

    Portugalia

    2 801

    2 801

     

     

    Uniune

    2 832

    2 832

     

     

    TAC

    2 832

    2 832

     

    TAC de precauție


    Specia:

    Sabie neagră

    Aphanopus carbo

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din zona CECAF 34.1.2

    (BSF/C3412-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Portugalia

    Urmează să se stabilească

    Urmează să se stabilească

     

     

    Uniune

    Urmează să se stabilească (5)

    Urmează să se stabilească (5)

     

     

    TAC

    Urmează să se stabilească (5)

    Urmează să se stabilească (5)

     

    TAC de precauție

    Se aplică articolul 4 din prezentul regulament.


    Specia:

    Specii de beryx

    Beryx spp.

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 12 și 14

    (ALF/3X14-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Irlanda

    8 (6)

    8 (6)

     

     

    Spania

    57 (6)

    57 (6)

     

     

    Franța

    15 (6)

    15 (6)

     

     

    Portugalia

    164 (6)

    164 (6)

     

     

    Regatul Unit

    8 (6)

    8 (6)

     

     

    Uniune

    252 (6)

    252 (6)

     

     

    TAC

    252 (6)

    252 (6)

     

    TAC de precauție


    Specia:

    Grenadier de piatră

    Coryphaenoides rupestris

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 3

    (RNG/03-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Danemarca

    48 (7)  (8)

    48 (7)  (8)

     

     

    Germania

    0 (7)  (8)

    0 (7)  (8)

     

     

    Suedia

    2 (7)  (8)

    2 (7)  (8)

     

     

    Uniune

    50 (7)  (8)

    50 (7)  (8)

     

     

    TAC

    50 (7)  (8)

    50 (7)  (8)

     

    TAC de precauție


    Specia:

    Grenadier de piatră

    Coryphaenoides rupestris

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 5b, 6 și 7

    (RNG/5B67-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Germania

    5 (9)  (10)

    5 (9)  (10)

     

     

    Estonia

    37 (9)  (10)

    37 (9)  (10)

     

     

    Irlanda

    166 (9)  (10)

    166 (9)  (10)

     

     

    Spania

    41 (9)  (10)

    41 (9)  (10)

     

     

    Franța

    2 108  (9)  (10)

    2 108  (9)  (10)

     

     

    Lituania

    48 (9)  (10)

    48 (9)  (10)

     

     

    Polonia

    24 (9)  (10)

    24 (9)  (10)

     

     

    Regatul Unit

    124 (9)  (10)

    124 (9)  (10)

     

     

    Altele

    5 (9)  (10)  (11)

    5 (9)  (10)  (11)

     

     

    Uniune

    2 558  (9)  (10)

    2 558  (9)  (10)

     

     

    TAC

    2 558  (9)  (10)

    2 558  (9)  (10)

     

    TAC de precauție


    Specia:

    Grenadier de piatră

    Coryphaenoides rupestris

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 8, 9, 10, 12 și 14

    (RNG/8X14-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Germania

    15 (12)  (13)

    15 (12)  (13)

     

     

    Irlanda

    3 (12)  (13)

    3 (12)  (13)

     

     

    Spania

    1 638  (12)  (13)

    1 638  (12)  (13)

     

     

    Franța

    76 (12)  (13)

    76 (12)  (13)

     

     

    Letonia

    26 (12)  (13)

    26 (12)  (13)

     

     

    Lituania

    3 (12)  (13)

    3 (12)  (13)

     

     

    Polonia

    513 (12)  (13)

    513 (12)  (13)

     

     

    Regatul Unit

    7 (12)  (13)

    7 (12)  (13)

     

     

    Uniune

    2 281  (12)  (13)

    2 281  (12)  (13)

     

     

    TAC

    2 281  (12)  (13)

    2 281  (12)  (13)

     

    TAC de precauție


    Specia:

    Pagel argintiu

    Pagellus bogaraveo

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 6, 7 și 8

    (SBR/678-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Irlanda

    3 (14)

    3 (14)

     

     

    Spania

    94 (14)

    84 (14)

     

     

    Franța

    5 (14)

    4 (14)

     

     

    Regatul Unit

    12 (14)

    11 (14)

     

     

    Altele

    3 (14)

    3 (14)

     

     

    Uniune

    117 (14)

    105 (14)

     

     

    TAC

    117 (14)

    105 (14)

     

    TAC de precauție


    Specia:

    Pagel argintiu

    Pagellus bogaraveo

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 9 (15)

    (SBR/9-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Spania

    117

    117

     

     

    Portugalia

    32

    32

     

     

    Uniune

    149

    149

     

     

    TAC

    149

    149

     

    TAC de precauție


    Specia:

    Pagel argintiu

    Pagellus bogaraveo

    Zona:

    apele Uniunii și apele internaționale din 10

    (SBR/10-)

    Anul

    2019

    2020

     

     

    Spania

    5

    5

     

     

    Portugalia

    566

    566

     

     

    Regatul Unit

    5

    5

     

     

    Uniune

    576

    576

     

     

    TAC

    576

    576

     

    TAC de precauție

    (1)  Exclusiv pentru capturi accidentale în pescuitul de sabie neagră care utilizează paragate. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

    (2)  Exclusiv pentru capturi accidentale în pescuitul de sabie neagră care utilizează paragate. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

    (3)  Exclusiv pentru capturi accidentale în pescuitul de sabie neagră care utilizează paragate. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

    (4)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

    (5)  Stabilită la o cantitate identică cu cota pentru Portugalia.

    (6)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

    (7)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei cote.

    (8)  Nu este permis pescuitul direcționat de grenadier. Capturile accidentale de grenadier (RHG/03-) se deduc din această cotă. Acestea nu pot depăși 1 % din cotă.

    (9)  În apele Uniunii și în apele internaționale din zonele 8, 9, 10, 12 și 14 se poate pescui maximum 10 % din fiecare cotă (RNG/*8X14- pentru grenadierul de piatră; RHG/*8X14- pentru capturi accidentale de grenadier)

    (10)  Nu este permis pescuitul direcționat de grenadier. Capturile accidentale de grenadier (RHG/5B67-) se deduc din această cotă. Acestea nu pot depăși 1 % din cotă.

    (11)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat.

    (12)  În apele Uniunii și în apele internaționale din zonele 5b, 6 și 7 se poate pescui maximum 10 % din fiecare cotă (RNG/*5B67- pentru grenadierul de piatră; RHG/*5B67- pentru capturi accidentale de grenadier).

    (13)  Nu este permis pescuitul direcționat de grenadier. Capturile accidentale de grenadier (RHG/8X14-) se deduc din această cotă. Acestea nu pot depăși 1 % din cotă.

    (14)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

    (15)  Cu toate acestea, se raportează capturile în zona CGPM 37.1.1 (SBR/F3711). Cu toate acestea, se raportează capturile în zona CECAF 34.1.11 (SBR/F34111).


    Top