(1)   Prezentul regulament stabilește normele în temeiul cărora un stat membru recunoaște și execută pe teritoriul său ordine de indisponibilizare și ordine de confiscare emise de un alt stat membru în cadrul unei proceduri în materie penală.

(2)   Prezentul regulament nu are ca efect modificarea obligației de a respecta drepturile fundamentale și principiile juridice fundamentale, consfințite la articolul 6 din TUE.

(3)   Autoritățile emitente se asigură că principiile necesității și proporționalității sunt respectate atunci când sunt emise ordine de indisponibilizare sau ordine de confiscare.

(4)   Prezentul regulament nu se aplică ordinelor de indisponibilizare și ordinelor de confiscare emise în cadrul unei proceduri civile sau administrative.

(1)   Un ordin de indisponibilizare sau un ordin de confiscare se execută fără verificarea dublei incriminări a faptelor care generează astfel de ordine, dacă aceste fapte se sancționează în statul emitent cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată maximă de cel puțin trei ani și constituie una sau mai multe dintre următoarele infracțiuni, în temeiul legislației statului emitent:

(2)   Pentru alte infracțiuni decât cele menționate la alineatul (1), statul de executare poate condiționa recunoașterea și executarea unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare de încadrarea faptelor care conduc la emiterea ordinului de indisponibilizare sau a ordinului de confiscare ca infracțiune în temeiul legislației statului de executare, oricare ar fi elementele sale constitutive și calificarea sa în legislația statului emitent.

(1)   Un ordin de indisponibilizare se transmite printr-un certificat de indisponibilizare. Autoritatea emitentă transmite certificatul de indisponibilizare, prevăzut la articolul 6, direct autorității de executare sau, dacă este cazul, autorității centrale menționate la articolul 24 alineatul (2), prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă și în condiții care să permită autorității de executare să stabilească autenticitatea certificatului de indisponibilizare.

(2)   Statele membre pot să formuleze o declarație în care să precizeze că, atunci când le este transmis un certificat de indisponibilizare în vederea recunoașterii și a executării unui ordin de indisponibilizare, autoritatea emitentă trebuie să transmită, împreună cu certificatul de indisponibilizare, ordinul de indisponibilizare original sau o copie legalizată a acestuia. Cu toate acestea, numai certificatul de indisponibilizare trebuie tradus, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2).

(3)   Statele membre pot să formuleze declarația menționată la alineatul (2) înainte de data aplicării prezentului regulament sau la o dată ulterioară. Statele membre pot retrage o astfel de declarație în orice moment. Statele membre informează Comisia în momentul în care formulează sau retrag o astfel de declarație. Comisia pune astfel de informațiile la dispoziția tuturor statelor membre și a RJE.

(4)   În ceea ce privește un ordin de indisponibilizare referitor la o sumă de bani, în cazul în care autoritatea emitentă are motive rezonabile să creadă că persoana împotriva căreia a fost emis ordinul deține proprietatea asupra bunurilor sau veniturilor într-un stat membru, transmite certificatul de indisponibilizare statului membru respectiv.

(5)   În ceea ce privește un ordin de indisponibilizare referitor la bunuri specifice, în cazul în care are motive rezonabile să creadă că bunurile se găsesc într-un stat membru, autoritatea emitentă transmite certificatul de indisponibilizare statului membru respectiv.

(6)   Certificatul de indisponibilizare:

(7)   Autoritatea emitentă informează autoritatea de executare dacă are cunoștință de existența unor persoane afectate. De asemenea, autoritatea emitentă furnizează la cerere autorității de executare orice informație relevantă pentru orice pretenție pe care astfel de persoane afectate ar putea să le aibă în legătură cu bunurile, inclusiv orice informație care permite identificarea persoanelor respective.

(8)   În cazul în care, în ciuda informației puse la dispoziție în conformitate cu articolul 24 alineatul (3), autoritatea de executare competentă nu este cunoscută autorității emitente, autoritatea emitentă face toate demersurile necesare, inclusiv prin punctele de contact ale RJE, pentru a determina autoritatea care este competentă pentru recunoașterea și executarea ordinului de indisponibilizare.

(9)   În cazul în care autoritatea din statul de executare care primește un certificat de indisponibilizare nu are competența de a recunoaște ordinul de indisponibilizare sau de a lua măsurile necesare pentru executarea sa, autoritatea respectivă transmite imediat certificatul de indisponibilizare autorității de executare competente din statul membru respectiv și informează în consecință autoritatea emitentă.

(1)   Un certificat de indisponibilizare se transmite în temeiul articolului 4 unui singur stat de executare o dată, cu excepția cazului în care se aplică condițiile menționate la alineatul (2) sau (3) de la prezentul articol.

(2)   În cazul în care un ordin de indisponibilizare se referă la anumite bunuri, certificatul de indisponibilizare poate fi transmis simultan mai multor state de executare în cazul în care:

(3)   În cazul în care un ordin de indisponibilizare se referă la o sumă de bani, certificatul de indisponibilizare poate fi transmis simultan mai multor state de executare, în cazul în care autoritatea emitentă consideră că există o necesitate anume în acest sens, în special în cazul în care este probabil ca valoarea estimată a bunurilor care pot fi indisponibilizate în statul emitent și în orice stat de executare în parte să nu fie suficientă pentru indisponibilizarea sumei totale prevăzute în ordinul de indisponibilizare.

(1)   În vederea transmiterii unui ordin de indisponibilizare, autoritatea emitentă completează certificatul de indisponibilizare prevăzut în anexa I, îl semnează și îi certifică conținutul ca fiind exact și corect.

(2)   Autoritatea emitentă transmite autorității de executare o traducere a certificatului de indisponibilizare într-o limbă oficială a statului de executare sau în orice altă limbă pe care statul de executare o acceptă în conformitate cu alineatul (3).

(3)   Orice stat membru poate indica, în orice moment, într-o declarație depusă la Comisie, că acceptă traduceri ale certificatelor de indisponibilizare într-una sau mai multe limbi oficiale ale Uniunii, altele decât limba oficială sau limbile oficiale ale respectivului stat membru. Comisia pune declarațiile la dispoziția statelor membre și a RJE.

(1)   Autoritatea de executare recunoaște un ordin de indisponibilizare transmis în conformitate cu articolul 4 și ia măsurile necesare pentru executarea sa în aceeași manieră ca în cazul unui ordin emis la nivel intern de o autoritate a statului de executare, cu excepția cazului în care respectiva autoritate de executare invocă unul dintre motivele de nerecunoaștere și de neexecutare prevăzute la articolul 8 sau unul dintre motivele de amânare prevăzute la articolul 10.

(2)   Autoritatea de executare trimite autorității emitente un raport cu privire la executarea ordinului de indisponibilizare, inclusiv o descriere a bunurilor indisponibilizate și, atunci când este posibil, cuprinzând o estimare a valorii bunurilor. Raportarea respectivă se realizează utilizând orice mijloace care permit obținerea unei înregistrări scrise, fără întârzieri nejustificate odată ce autoritatea de executare este informată că ordinul de indisponibilizare a fost executat.

(1)   Autoritatea de executare poate hotărî să nu recunoască și să nu execute un ordin de indisponibilizare numai dacă:

(2)   În oricare dintre cazurile menționate la alineatul (1), înainte de a hotărî nerecunoașterea sau neexecutarea ordinului de indisponibilizare în întregime sau parțial, autoritatea de executare se consultă cu autoritatea emitentă, prin orice mijloc adecvat și solicită autorității emitente, dacă este oportun, să îi furnizeze fără întârziere orice informație necesară.

(3)   Orice decizie de nerecunoaștere sau de neexecutare a ordinului de indisponibilizare se pronunță fără întârziere și se notifică imediat autorității emitente prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(4)   În cazul în care autoritatea de executare a recunoscut un ordin de indisponibilizare, însă constată pe parcursul executării acestuia că se aplică unul dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare, aceasta contactează imediat autoritatea emitentă, prin orice mijloc adecvat pentru a discuta care sunt măsurile adecvate care trebuie luate. Pe acest temei, autoritatea de executare poate decide retragerea ordinului de indisponibilizare. În cazul în care în urma unor astfel de discuții nu se ajunge la nicio soluție, autoritatea de executare poate decide să oprească executarea ordinului de indisponibilizare.

(1)   După ce a primit certificatul de indisponibilizare, autoritatea de executare pronunță o hotărâre privind recunoașterea și executarea ordinului de indisponibilizare și execută ordinul respectiv fără întârziere, cu aceeași rapiditate și cu același grad de prioritate ca într-un caz intern similar.

(2)   În cazul în care autoritatea emitentă a indicat în certificatul de indisponibilizare că executarea ordinului de indisponibilizare trebuie să se desfășoare la o anumită dată, autoritatea de executare ține seama de acest fapt în cea mai mare măsură posibilă. În cazul în care autoritatea emitentă a indicat faptul că este necesară coordonarea între statele membre implicate, autoritatea de executare și autoritatea emitentă se coordonează între ele pentru a stabili data de executare a ordinului de indisponibilizare. În cazul în care nu se poate ajunge la un acord, autoritatea de executare hotărăște data de executare a ordinului de indisponibilizare, ținând seama în cea mai mare măsură posibilă de interesele autorității emitente.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (5), în cazul în care autoritatea emitentă a indicat în certificatul de indisponibilizare că se impune indisponibilizarea imediată, fie pentru că există motive legitime să se considere că bunurile în cauză vor fi îndepărtate sau distruse într-un viitor apropiat, fie pentru orice nevoi de investigare sau procedurale în statul emitent, autoritatea de executare hotărăște cu privire la recunoașterea ordinului de indisponibilizare în cel mult 48 de ore de la primirea acestuia de către autoritatea de executare. În termen de cel mult 48 de ore de la pronunțarea unei astfel de hotărâri, autoritatea de executare ia măsurile concrete necesare pentru executarea ordinului.

(4)   Autoritatea de executare comunică autorității emitente fără întârziere și prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă hotărârea de recunoaștere și de executare a ordinului de indisponibilizare.

(5)   Dacă nu poate respecta într-un caz specific termenele prevăzute la alineatul (3), autoritatea de executare informează imediat autoritatea emitentă, prin orice mijloc, indicând motivele pentru care nu a fost posibilă respectarea termenelor respective, și se consultă cu autoritatea emitentă cu privire la un calendar adecvat pentru recunoașterea sau executarea ordinului de indisponibilizare.

(6)   Expirarea termenelor prevăzute la alineatul (3) nu exonerează autoritatea de executare de obligația de a pronunța imediat o hotărâre privind recunoașterea și executarea ordinului de indisponibilizare și de a executa acest ordin fără întârziere.

(1)   Autoritatea de executare poate amâna executarea unui ordin de indisponibilizare transmis în conformitate cu articolul 4:

(2)   Autoritatea de executare prezintă autorității emitente imediat și prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă un raport privind amânarea executării ordinului, indicând motivele amânării și, dacă este posibil, durata estimativă a amânării.

(3)   De îndată ce motivele amânării încetează să existe, autoritatea de executare ia imediat măsurile necesare pentru executarea ordinului și informează în acest sens autoritatea emitentă prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(1)   În cursul executării unui ordin de indisponibilizare, autoritatea emitentă și autoritatea de executare țin seama în mod corespunzător de confidențialitatea investigației în contextul căreia a fost emis ordinul.

(2)   Mai puțin în măsura în care este necesar pentru executarea ordinului de indisponibilizare, autoritatea de executare garantează confidențialitatea faptelor și a elementelor de fond ale ordinului de indisponibilizare, în conformitate cu dreptul său intern. Fără a se aduce atingere alineatului (3) din prezentul articol, de îndată ce ordinul de indisponibilizare a fost executat, autoritatea de executare informează persoanele afectate cu privire la acest lucru în conformitate cu articolul 32.

(3)   Pentru a proteja investigațiile în desfășurare, autoritatea emitentă poate solicita autorității de executare să amâne informarea persoanelor afectate cu privire la executarea ordinului de indisponibilizare, în conformitate cu articolul 32. De îndată ce nu mai este necesar să se amâne informarea persoanelor afectate pentru a proteja investigațiile în desfășurare, autoritatea emitentă informează în acest sens autoritatea de executare, astfel încât autoritatea de executare să poată informa persoanele afectate cu privire la executarea ordinului de indisponibilizare, în conformitate cu articolul 32.

(4)   În cazul în care nu poate respecta obligațiile de confidențialitate în sensul prezentului articol, autoritatea de executare notifică imediat acest lucru autorității emitente și, dacă este posibil, înainte de executarea ordinului de indisponibilizare.

(1)   Bunurile care fac obiectul unui ordin de indisponibilizare rămân indisponibilizate în statul de executare până când autoritatea competentă a statului respectiv răspunde definitiv unui ordin de confiscare transmis în conformitate cu articolul 14 sau până când autoritatea emitentă informează autoritatea de executare cu privire la orice hotărâre sau măsură în temeiul căreia ordinul nu mai este executoriu sau este retras, în conformitate cu articolul 27 alineatul (1).

(2)   Ținând cont de circumstanțele cazului, autoritatea de executare poate prezenta o cerere motivată autorității emitente pentru a limita perioada în care bunurile urmează a fi indisponibilizate. O astfel de cerere, inclusiv eventualele informații justificative relevante, se transmite prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă, în condiții care să permită autorității emitente să stabilească autenticitatea cererii. Atunci când examinează o astfel de cerere, autoritatea emitentă ține seama de toate interesele, inclusiv de cele ale autorității de executare. Autoritatea emitentă răspunde cât mai curând posibil la cerere. În cazul în care autoritatea emitentă nu este de acord cu limitarea, aceasta informează autoritatea de executare cu privire la motivele sale. În acest caz, bunurile rămân indisponibilizate în conformitate cu alineatul (1). În cazul în care autoritatea emitentă nu răspunde în termen de șase săptămâni de la primirea cererii, autoritatea de executare nu mai este obligată să execute ordinul de indisponibilizare.

(1)   Atunci când consideră că este imposibil să execute un ordin de indisponibilizare, autoritatea de executare notifică acest lucru autorității emitente fără întârziere.

(2)   Autoritatea de executare, după caz, se consultă cu autoritatea emitentă înainte de a-i transmite notificarea în conformitate cu alineatul (1).

(3)   Neexecutarea unui ordin de indisponibilizare în conformitate cu prezentul articol poate fi justificată numai în cazul în care bunurile:

(4)   În ceea ce privește situațiile menționate la alineatul (3) literele (b), (d) și (e), în cazul în care dobândește ulterior informații care îi permit să localizeze bunurile, autoritatea de executare poate executa ordinul de indisponibilizare fără a fi necesară transmiterea unui nou certificat de indisponibilizare, cu condiția ca autoritatea de executare, înainte de a executa ordinul de indisponibilizare, să verifice împreună cu autoritatea emitentă faptul că ordinul de indisponibilizare este încă valabil.

(5)   În pofida alineatului (3), în cazul în care autoritatea emitentă a indicat că pot fi indisponibilizate bunuri de o valoare echivalentă, autoritatea de executare nu este obligată să execute ordinul de indisponibilizare dacă se manifestă una dintre circumstanțele prevăzute la alineatul (3) și dacă nu există bunuri de valoare echivalentă care să poată fi indisponibilizate.

(1)   Un ordin de confiscare se transmite prin intermediul unui certificat de confiscare. Autoritatea emitentă transmite certificatul de confiscare prevăzut la articolul 17 direct autorității de executare sau, dacă este cazul, autorității centrale menționate la articolul 24 alineatul (2), prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă în condiții care să permită autorității de executare să stabilească autenticitatea certificatului de confiscare.

(2)   Statele membre pot să facă o declarație în care să precizeze că, atunci când le este transmis un certificat de confiscare în vederea recunoașterii și a executării unui ordin de confiscare, autoritatea emitentă urmează să transmită ordinul de confiscare original sau o copie legalizată a acestuia împreună cu certificatul de confiscare. Cu toate acestea, numai certificatul de confiscare trebuie să fie tradus, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2).

(3)   Statele membre pot să formuleze declarația menționată la alineatul (2) înainte de data aplicării prezentului regulament sau la o dată ulterioară. Statele membre pot retrage o astfel de declarație în orice moment. Statele membre informează Comisia în momentul în care fac sau retrag o astfel de declarație. Comisia pune astfel de informațiile la dispoziția tuturor statelor membre și a RJE.

(4)   În ceea ce privește un ordin de confiscare referitor la o sumă de bani, în cazul în care autoritatea emitentă are motive rezonabile să considere că persoana împotriva căreia a fost emis ordinul de confiscare deține proprietatea asupra bunurilor sau veniturilor într-un stat membru, aceasta transmite certificatul de confiscare respectivului stat membru.

(5)   În ceea ce privește un ordin de confiscare referitor la anumite bunuri, în cazul în care autoritatea emitentă are motive rezonabile să considere că bunurile respective se găsesc într-un stat membru, aceasta transmite certificatul de confiscare respectivului stat membru.

(6)   Autoritatea emitentă informează autoritatea de executare dacă are cunoștință de existența unor persoane afectate. De asemenea, autoritatea emitentă furnizează la cerere autorității de executare orice informație relevantă pentru orice pretenție pe care astfel de persoane afectate ar putea să o aibă în legătură cu bunurile, inclusiv orice informație care permite identificarea persoanelor respective.

(7)   În cazul în care, în pofida informațiilor puse la dispoziție în conformitate cu articolul 24 alineatul (3), autoritatea de executare competentă nu este cunoscută autorității emitente, autoritatea emitentă face toate demersurile necesare, inclusiv prin punctele de contact ale RJE, pentru a determina autoritatea care este competentă pentru recunoașterea și executarea ordinului de confiscare.

(8)   În cazul în care autoritatea din statul de executare care primește un certificat de confiscare nu are competența de a recunoaște ordinul de confiscare sau de a lua măsurile necesare pentru executarea sa, această autoritate transmite imediat certificatul de confiscare autorității de executare competente din statul său membru și informează în consecință autoritatea emitentă.

(1)   Un certificat de confiscare nu se transmite, în temeiul articolului 14, decât unui singur stat de executare o dată, cu excepția cazului în care se aplică alineatul (2) sau (3) de la prezentul articol.

(2)   În cazul în care un ordin de confiscare se referă la anumite bunuri, certificatul de confiscare poate fi transmis simultan mai multor state de executare în cazul în care:

(3)   În cazul în care un ordin de confiscare se referă la o sumă de bani, certificatul de confiscare poate fi transmis simultan mai multor state de executare în cazul în care autoritatea emitentă consideră că există o necesitate anume pentru a se proceda în acest sens, în special atunci când:

(1)   Transmiterea unui ordin de confiscare în conformitate cu articolele 14 și 15 nu limitează dreptul statului emitent de a executa ordinul.

(2)   Valoarea totală care rezultă din executarea unui ordin de confiscare care privește o sumă de bani nu depășește suma maximă specificată în ordinul de confiscare, indiferent dacă ordinul a fost transmis către unul sau mai multe state de executare.

(3)   Autoritatea emitentă informează imediat autoritatea de executare, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, în cazul în care:

În cazul în care se aplică litera (a) de la primul paragraf, autoritatea emitentă informează autoritatea de executare cât mai curând posibil atunci când riscul menționat la dispoziția respectivă nu mai există.

(1)   În vederea transmiterii ordinului de confiscare, autoritatea emitentă completează certificatul de confiscare prevăzut în anexa II, îl semnează și îi certifică conținutul ca fiind exact și corect.

(2)   Autoritatea emitentă comunică autorității de executare o traducere a certificatului de confiscare într-o limbă oficială a statului de executare sau în orice altă limbă pe care statul de executare o acceptă în conformitate cu alineatul (3).

(3)   Orice stat membru poate indica, în orice moment, într-o declarație depusă la Comisie că acceptă traduceri ale certificatului de confiscare într-una sau mai multe alte limbi oficiale ale Uniunii, altele decât limba oficială sau limbile oficiale ale respectivului stat membru. Comisia pune declarațiile la dispoziția statelor membre și a RJE.

(1)   Autoritatea de executare recunoaște un ordin de confiscare transmis în conformitate cu articolul 14 și ia măsurile necesare executării sale, în același mod ca în cazul unui ordin de confiscare intern emis de o autoritate din statul de executare, cu excepția cazului în care autoritatea de executare invocă unul dintre motivele de nerecunoaștere și de neexecutare prevăzute la articolul 19 sau unul dintre motivele de amânare prevăzute la articolul 21.

(2)   În cazul în care un ordin de confiscare are ca obiect un bun specific, autoritatea emitentă și autoritatea de executare pot să stabilească, în cazul în care acest lucru este prevăzut în legislația statului emitent, că măsura de confiscare în statul de executare se poate îndeplini prin confiscarea unei sume de bani care să corespundă valorii bunului care urma să fie confiscat.

(3)   În cazul în care un ordin de confiscare are ca obiect o sumă de bani iar autoritatea de executare nu poate obține plata acestei sume, aceasta execută ordinul de confiscare în conformitate cu alineatul (1) asupra oricărui bun disponibil în acest scop. Dacă este necesar, autoritatea de executare transformă suma care urmează să fie confiscată în moneda statului de executare, la cursul de schimb curent al monedei euro, astfel cum este publicat în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, la data emiterii ordinului de confiscare.

(4)   Orice parte a sumei recuperate în temeiul ordinului de confiscare în orice stat, altul decât statul de executare, este dedusă integral din suma care urmează să fie confiscată în statul de executare.

(5)   În cazul în care autoritatea emitentă a emis un ordin de confiscare, dar nu a emis un ordin de indisponibilizare, autoritatea de executare poate decide, în cadrul măsurilor prevăzute la alineatul (1), indisponibilizarea bunurile vizate, în conformitate cu dreptul său intern, în vederea executării ulterioare a ordinului de confiscare. În acest caz, autoritatea de executare informează fără întârziere autoritatea emitentă, și, dacă este posibil, înainte de indisponibilizarea bunurilor vizate.

(6)   De îndată ce s-a încheiat executarea ordinului de confiscare, autoritatea de executare informează autoritatea emitentă prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă cu privire la rezultatele executării.

(1)   Autoritatea de executare poate hotărî să nu recunoască sau să nu execute un ordin de confiscare numai dacă:

(2)   În oricare dintre cazurile menționate la alineatul (1), înainte de a hotărî nerecunoașterea sau neexecutarea ordinului de confiscare în întregime sau parțial, autoritatea de executare se consultă cu autoritatea emitentă, prin orice mijloc adecvat și solicită autorității emitente, dacă este oportun, să îi furnizeze fără întârziere orice informație necesară.

(3)   Orice hotărâre de nerecunoaștere sau de neexecutare a ordinului de confiscare se pronunță fără întârziere și se notifică imediat autorității emitente, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(1)   Autoritatea de executare pronunță hotărârea de recunoaștere și executare a ordinului de confiscare fără întârziere și, fără a aduce atingere alineatului (4), în termen de cel mult 45 de zile de la primirea certificatului de confiscare.

(2)   Autoritatea de executare comunică autorității emitente fără întârziere și prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă hotărârea privind recunoașterea și executarea ordinului de confiscare.

(3)   Cu excepția cazului în care există motive de amânare în temeiul articolului 21, autoritatea de executare ia măsurile concrete necesare pentru a executa fără întârziere ordinul de confiscare, cel puțin cu aceeași rapiditate și același grad de prioritate ca în cazul unui ordin de confiscare similar la nivel intern.

(4)   Dacă nu poate respecta într-un anumit caz termenul prevăzut la alineatul (1), autoritatea de executare informează fără întârziere autoritatea emitentă, prin orice mijloace, indicând motivele pentru care nu a fost posibilă respectarea termenului respectiv, și se consultă cu autoritatea emitentă cu privire la calendarul adecvat pentru recunoașterea și executarea ordinului de confiscare.

(5)   Expirarea termenelor menționate la alineatul (1) nu exonerează autoritatea de executare de obligația de a lua o hotărâre de recunoaștere și executare a ordinului de confiscare și de a executa acest ordin fără întârziere.

(1)   Autoritatea de executare poate amâna recunoașterea sau executarea unui ordin de confiscare transmis în conformitate cu articolul 14:

(2)   În pofida articolului 18 alineatul (5), pe întreaga perioadă în care executarea ordinului de confiscare este amânată, autoritatea competentă a statului de executare ia toate măsurile pe care le-ar lua într-un caz intern similar pentru a evita o situație în care bunul să nu mai fie disponibil în scopul executării ordinului de confiscare.

(3)   Autoritatea de executare prezintă autorității emitente fără întârziere și prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă un raport privind amânarea executării ordinului de confiscare, indicând motivele amânării și, dacă este posibil, durata estimativă a amânării.

(4)   De îndată ce motivele amânării încetează să existe, autoritatea de executare ia fără întârziere măsurile necesare pentru executarea ordinului de confiscare și informează în acest sens autoritatea emitentă, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(1)   Atunci când consideră că este imposibil să execute un ordin de confiscare, autoritatea de executare notifică acest lucru autorității emitente fără întârziere.

(2)   Înainte de a notifica acest lucru autorității emitente în conformitate cu alineatul (1), autoritatea de executare se consultă, după caz, cu autoritatea emitentă, ținând seama și de posibilitățile prevăzute la articolul 18 alineatul (2) sau (3).

(3)   Neexecutarea unui ordin de confiscare în temeiul prezentului articol poate fi justificată numai în cazul în care bunurile:

(4)   În ceea ce privește situațiile menționate la alineatul (3) literele (b), (d) și (e), în cazul în care obține ulterior informații care îi permit să localizeze bunurile, autoritatea de executare poate executa ordinul de confiscare fără să fie necesară transmiterea unui nou certificat de confiscare, cu condiția ca, înainte de a executa ordinul de confiscare, autoritatea de executare să verifice împreună cu autoritatea emitentă faptul că ordinul de confiscare este încă valabil.

(5)   În pofida alineatului (3), în cazul în care autoritatea emitentă a indicat că pot fi confiscate bunuri de o valoare echivalentă, autoritatea de executare nu trebuie să execute ordinul de confiscare dacă una dintre circumstanțele prevăzute la alineatul (3) este valabilă și dacă nu există bunuri de valoare echivalentă care să poată fi confiscate.

(1)   Executarea ordinului de indisponibilizare sau a ordinului de confiscare este reglementată de legislația statului de executare, iar autoritățile acestuia sunt singurele autorități competente să hotărască procedurile de executare a acestuia și să stabilească toate măsurile aferente.

(2)   Un ordin de indisponibilizare sau un ordin de confiscare emis împotriva unei persoane juridice este executat chiar dacă statul de executare nu recunoaște principiul răspunderii penale a persoanelor juridice.

(3)   În pofida articolului 18 alineatele (2) și (3), statul de executare nu poate să impună, fără consimțământul statului emitent, măsuri alternative ordinului de indisponibilizare transmis în temeiul articolului 4 sau ordinului de confiscare transmis în temeiul articolului 14.

(1)   Până la 19 decembrie 2020, fiecare stat membru informează Comisia cu privire la autoritatea sau autoritățile definite la articolul 2 punctele 8 și 9 care sunt competente în temeiul legislației sale, în cazul în care respectivul stat membru este stat emitent sau stat de executare.

(2)   În cazul în care structura sistemului său juridic impune aceasta, fiecare stat membru poate desemna una sau mai multe autorități centrale responsabile pentru procedura administrativă de transmitere și primire a certificatelor de indisponibilizare și a certificatelor de confiscare și pentru sprijinirea autorităților competente. Fiecare stat membru informează Comisia cu privire la orice astfel de autoritate pe care o desemnează.

(3)   Comisia pune informațiile primite în temeiul prezentului articol la dispoziția tuturor statelor membre și a RJE.

(1)   Dacă este necesar, autoritatea emitentă și autoritatea de executare se consultă reciproc fără întârziere, în vederea asigurării unei aplicări eficiente a prezentului regulament, utilizând orice mijloc de comunicare adecvat.

(2)   Toate comunicările, inclusiv cele destinate să trateze dificultățile legate de transmiterea sau autentificarea oricărui document necesar pentru executarea ordinului de indisponibilizare sau a ordinului de confiscare, se efectuează direct între autoritatea emitentă și autoritatea de executare, iar în cazul în care statul membru a desemnat o autoritate centrală în conformitate cu articolul 24 alineatul (2), se efectuează, după caz, cu implicarea autorității centrale respective.

(1)   În cazul în care autoritatea de executare primește două sau mai multe ordine de indisponibilizare sau ordine de confiscare din state membre diferite împotriva aceleiași persoane, iar persoana respectivă nu dispune de suficiente bunuri în statul de executare pentru a satisface toate ordinele, sau în cazul în care autoritatea de executare primește două sau mai multe ordine de indisponibilizare sau ordine de confiscare pentru același bun specific, autoritatea de executare hotărăște care dintre ordine este executat în conformitate cu legislația statului de executare, fără a aduce atingere posibilității de a amâna executarea unui ordin de confiscare în conformitate cu articolul 21.

(2)   La pronunțarea hotărârii sale, autoritatea de executare acordă, dacă este posibil, prioritate intereselor victimelor. De asemenea, aceasta ține seama de toate celelalte circumstanțe relevante, inclusiv următoarele:

(1)   Autoritatea emitentă retrage, fără întârziere, ordinul de indisponibilizare sau ordinul de confiscare atunci când ordinul de indisponibilizare sau ordinul de confiscare nu mai este executoriu sau nu mai este valabil.

(2)   Autoritatea emitentă informează imediat autoritatea de executare, prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, cu privire la retragerea unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare, precum și cu privire la orice hotărâre sau măsură care determină retragerea unui ordin de indisponibilizare sau unui ordin de confiscare.

(3)   În măsura în care executarea nu s-a încheiat, autoritatea de executare încetează executarea ordinului de indisponibilizare sau a ordinului de confiscare de îndată ce a fost informată de către autoritatea emitentă în conformitate cu alineatul (2). Autoritatea de executare transmite statului emitent, fără întârziere și prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă, confirmarea privind încetarea.

(1)   Gestionarea bunurilor indisponibilizate și a celor confiscate este reglementată de dreptul statului de executare.

(2)   Statul de executare gestionează bunurile indisponibilizate sau cele confiscate cu scopul de a preveni deprecierea valorii acestora. În acest scop, statul de executare are posibilitatea, cu respectarea articolului 10 din Directiva 2014/42/UE, de a vinde sau transfera bunurile indisponibilizate.

(3)   Bunurile indisponibilizate și banii obținuți după vânzarea acestor bunuri în conformitate cu alineatul (2) rămân în statul de executare până la transmiterea certificatului de confiscare și executarea ordinului de confiscare, fără a aduce atingere posibilității de a se restitui bunurile în temeiul articolului 29.

(4)   Statul de executare nu are obligația de a vinde sau de a restitui anumite bunuri care fac obiectul ordinului de confiscare dacă aceste bunuri constituie obiecte culturale, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2014/60/UE a Parlamentului European și a Consiliului (18). Prezentul regulament nu aduce atingere obligației de a restitui obiectele culturale în conformitate cu directiva respectivă.

(1)   În cazul în care autoritatea emitentă sau o altă autoritate competentă din statul emitent a pronunțat o hotărâre, în conformitate cu dreptul său intern, de restituire a bunurilor indisponibilizate în favoarea victimei, autoritatea emitentă include informații despre această hotărâre în certificatul de indisponibilizare, sau comunică informații referitoare la hotărârea respectivă autorității de executare într-o etapă ulterioară.

(2)   În cazul în care autoritatea de executare a fost informată referitor la o hotărâre de restituire în favoarea victimei a bunurilor indisponibilizate menționată la alineatul (1), aceasta ia măsurile necesare pentru a se asigura că, dacă bunurile respective au fost indisponibilizate, acestea sunt restituite cât mai curând posibil victimei, în conformitate cu normele de procedură ale statului de executare, dacă este necesar prin intermediul statului emitent, cu condiția ca:

Autoritatea de executare informează autoritatea emitentă în cazul în care bunul este transferat direct victimei.

(3)   Atunci când autoritatea de executare nu este convinsă că au fost îndeplinite condițiile de la alineatul (2), aceasta consultă fără întârziere autoritatea emitentă, prin orice mijloace adecvate, în vederea găsirii unei soluții. În cazul în care nu se poate găsi o soluție, autoritatea de executare poate hotărî să nu restituie victimei bunurile indisponibilizate.

(1)   În cazul în care autoritatea emitentă sau o altă autoritate competentă din statul emitent a pronunțat o hotărâre, în conformitate cu dreptul său intern, fie de restituire a bunurilor confiscate în favoarea victimei, fie de despăgubire a victimei, autoritatea emitentă include informații despre această hotărâre în certificatul de confiscare, sau comunică într-o etapă ulterioară informații referitoare la hotărârea respectivă autorității de executare.

(2)   În cazul în care autoritatea de executare a fost informată referitor la o hotărâre de restituire a bunurilor confiscate în favoarea victimei, astfel cum este menționată la alineatul (1), aceasta ia măsurile necesare pentru a se asigura că, dacă bunurile respective au fost confiscate, acestea sunt restituite cât mai curând posibil victimei, dacă este necesar prin intermediul statului emitent. Autoritatea de executare informează autoritatea emitentă în cazul în care bunul este transferat direct victimei.

(3)   În cazul în care autoritatea de executare nu poate să restituie bunul victimei în conformitate cu alineatul (2), dar s-au obținut bani ca urmare a executării unui ordin de confiscare în legătură cu bunul respectiv, suma corespunzătoare se transferă victimei în temeiul obligației de restituire, atunci când este necesar prin intermediul statului emitent. Autoritatea de executare informează autoritatea emitentă în cazul în care bunul este transferat direct victimei. Orice bunuri rămase se înstrăinează în conformitate cu alineatul (7).

(4)   În cazul în care autoritatea de executare a fost informată referitor la o hotărâre de despăgubire a victimei, astfel cum este menționată la alineatul (1), și s-au obținut bani ca urmare a executării unui ordin de confiscare, suma corespunzătoare, în măsura în care nu depășește suma indicată în certificat, este transferată victimei în temeiul obligației de despăgubire, după caz prin intermediul statului emitent. Autoritatea de executare informează autoritatea emitentă în cazul în care bunul este transferat direct victimei. Orice bunuri rămase se înstrăinează în conformitate cu alineatul (7).

(5)   În cazul în care în statul emitent sunt în desfășurare proceduri de restituire sau de despăgubire a victimei, autoritatea emitentă informează autoritatea de executare în consecință. Statul de executare se abține de la înstrăinarea bunurilor confiscate până în momentul în care informațiile privind hotărârea de restituire a bunurilor sau de despăgubire a victimei au fost comunicate autorității de executare, chiar și în cazurile în care ordinul de confiscare a fost deja executat.

(6)   Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(5), alte bunuri decât sumele de bani obținute în urma executării ordinului de confiscare se înstrăinează în conformitate cu următoarele dispoziții:

(7)   Cu excepția cazului în care ordinul de confiscare este însoțit de o hotărâre de restituire a bunurilor în favoarea victimei sau de despăgubire a victimei în conformitate cu alineatele (1)-(5), ori în absența unui acord contrar între statele membre implicate, statul de executare dispune de banii obținuți ca urmare a executării unui ordin de confiscare după cum urmează:

(1)   Fiecare stat membru suportă propriile sale costuri rezultate din punerea în aplicare a prezentului regulament, fără a aduce atingere dispozițiilor referitoare la înstrăinarea bunurilor confiscate, prevăzute la articolul 28.

(2)   Autoritatea de executare poate transmite o propunere autorității emitente privind suportarea în comun a costurilor atunci când, fie înainte, fie după executarea unui ordin de indisponibilizare sau a unui ordin de confiscare, se constată că executarea ordinului implică costuri ridicate sau excepționale.

Astfel de propuneri sunt însoțite de o defalcare detaliată a costurilor implicate realizată de către autoritatea de executare. Ca urmare a unei astfel de propuneri, autoritatea emitentă și autoritatea de executare se consultă reciproc. După caz, Eurojust poate facilita aceste consultări.

Consultările, sau cel puțin rezultatul acestora, se înregistrează prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.

(1)   Fără a aduce atingere articolului 11, după executarea unui ordin de indisponibilizare sau în urma hotărârii de a recunoaște și a executa un ordin de confiscare, autoritatea de executare informează, în măsura în care acest lucru este posibil, fără întârziere persoanele afectate cunoscute cu privire la această executare și hotărâre, în conformitate cu procedurile prevăzute de dreptul său intern.

(2)   Informațiile care trebuie furnizate în conformitate cu alineatul (1) menționează denumirea autorității și căile de atac disponibile în temeiul legislației statului de executare. Informațiile menționează de asemenea, cel puțin în mod succint, motivele care stau la baza ordinului.

(3)   Dacă este necesar, autoritatea de executare poate solicita autorității emitente asistență în îndeplinirea atribuțiilor menționate la alineatul (1).

(1)   Persoanele afectate au dreptul la căi de atac efective în statul de executare împotriva hotărârii privind recunoașterea și executarea ordinelor de indisponibilizare în conformitate cu articolul 7 și a ordinelor de confiscare în conformitate cu articolul 18. Dreptul la o cale de atac se invocă în fața unei instanțe competente din statul de executare în conformitate cu legislația sa. În ceea ce privește ordinele de confiscare, invocarea unei căi de atac ar putea avea efect suspensiv în cazul în care legislația statului de executare prevede acest lucru.

(2)   Motivele de fond care au condus la emiterea ordinului de indisponibilizare sau a ordinului de confiscare nu pot fi contestate în fața unei instanțe a statului de executare.

(3)   Autoritatea competentă a statului emitent este informată cu privire la orice cale de atac invocată în conformitate cu alineatul (1).

(4)   Prezentul articol nu aduce atingere aplicării, în statul emitent, a unor garanții și căi de atac în conformitate cu articolul 8 din Directiva 2014/42/UE.

(1)   Atunci când statul de executare este responsabil, în temeiul legislației sale, pentru prejudicii aduse unei persoane afectate ca urmare a executării unui ordin de indisponibilizare care i-a fost transmis în temeiul articolului 4 sau a unui ordin de confiscare care i-a fost transmis în temeiul articolului 14, statul emitent rambursează statului de executare orice despăgubiri plătite persoanei afectate. Cu toate acestea, dacă statul emitent poate demonstra statului de executare că prejudiciul sau oricare parte a acestuia s-a datorat exclusiv acțiunii statului de executare, statul emitent și statul de executare convin asupra sumei care urmează să fie rambursată.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere legislației statelor membre privind cererile de despăgubire a prejudiciilor formulate de persoane fizice sau juridice.

(1)   Statele membre culeg periodic statistici cuprinzătoare din partea autorităților relevante. Statele membre conservă aceste statistici și le transmit anual Comisiei. Statisticile respective includ, în plus față de informațiile prevăzute la articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2014/42/UE, numărul ordinelor de indisponibilizare și al ordinelor de confiscare primite de un stat membru de la alte state membre care au fost recunoscute și executate și al celor cărora li s-a refuzat recunoașterea și executarea.

(2)   Statele membre trimit de asemenea anual Comisiei următoarele statistici, în cazul în care sunt disponibile la nivel central în statul membru vizat:

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 36 se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată de la 19 decembrie 2020.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 36 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în respectiva decizie. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 36 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul n au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea actului respectiv către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

(1)   Prezentul regulament se aplică certificatelor de indisponibilizare și certificatelor de confiscare transmise începând cu 19 decembrie 2020.

(2)   Până la executarea finală a ordinului de indisponibilizare sau a ordinului de confiscare, certificatele de indisponibilizare și certificatele de confiscare transmise înainte de 19 decembrie 2020 continuă să fie reglementate, între statele membre pentru care prezentul regulament este obligatoriu, de Deciziile-cadru 2003/577/JAI și 2006/783/JAI.