EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018R1462

Regulamentul (UE) 2018/1462 al Comisiei din 28 septembrie 2018 de modificare a anexei la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește specificațiile pentru anumiți esteri de sorbitan (E 491 Monostearat de sorbitan, E 492 Tristearat de sorbitan și E 495 Monopalmitat de sorbitan) (Text cu relevanță pentru SEE.)

C/2018/6185

JO L 245, 1.10.2018, p. 6–8 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1462/oj

1.10.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 245/6


REGULAMENTUL (UE) 2018/1462 AL COMISIEI

din 28 septembrie 2018

de modificare a anexei la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește specificațiile pentru anumiți esteri de sorbitan (E 491 Monostearat de sorbitan, E 492 Tristearat de sorbitan și E 495 Monopalmitat de sorbitan)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari (1), în special articolul 14,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 de instituire a unei proceduri comune de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare (2), în special articolul 7 alineatul (5),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei (3) stabilește specificațiile pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008.

(2)

Specificațiile respective pot fi actualizate în conformitate cu procedura comună menționată la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri.

(3)

La 14 octombrie 2014, a fost depusă o cerere de modificare a specificațiilor privind aditivii alimentari monostearat de sorbitan (E 491), tristearat de sorbitan (E 492) și monopalmitat de sorbitan (E 495). Cererea a fost pusă la dispoziția statelor membre în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008.

(4)

Specificațiile actuale ale Uniunii stabilesc un interval de temperaturi de congelare (un parametru de identificare) pentru monostearatul de sorbitan (E 491), tristearatul de sorbitan (E 492) și monopalmitatul de sorbitan (E 495).

(5)

Solicitantul solicită eliminarea, din specificațiile Uniunii, a trimiterii la intervalul de congelare ca metodă de identificare a monostearatului de sorbitan (E 491), a tristearatului de sorbitan (E 492) și a monopalmitatului de sorbitan (E 495), având în vedere că, în absența unei metodologii clare și comune, aceasta nu este o metodă optimă de identificare.

(6)

În avizul său din 5 mai 2017 (4), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că modificarea specificațiilor în ceea ce privește eliminarea parametrului „interval de congelare” pentru identificarea monostearatului de sorbitan (E 491), a tristearatului de sorbitan (E 492) și a monopalmitatului de sorbitan (E 495), astfel cum propune solicitantul, nu ar reprezenta o problemă de siguranță.

(7)

Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că eliminarea intervalului de congelare din specificațiile Uniunii ar determina o caracterizare mai redusă a diferiților esteri de sorbitan ai acizilor grași saturați și că acest parametru de identificare ar putea fi înlocuit cu un altul. Autoritatea a remarcat faptul că, dintre toate metodele analitice disponibile, analiza prin cromatografie în fază gazoasă pare să ofere rezultatele cele mai precise și fiabile și că este potrivită pentru efectuarea de controale alimentare.

(8)

Prin urmare, este oportun să se modifice specificațiile Uniunii privind eliminarea „intervalului de congelare” ca parametru de identificare pentru aditivii alimentari monostearat de sorbitan (E 491), tristearat de sorbitan (E 492) și monopalmitat de sorbitan (E 495) și să se înlocuiască cu „Test de identificare – prin indice de aciditate, indice de iod, cromatografie în fază gazoasă”.

(9)

Prin urmare, anexa la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 ar trebui modificată în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 28 septembrie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 354, 31.12.2008, p. 16.

(2)  JO L 354, 31.12.2008, p. 1.

(3)  Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei din 9 martie 2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 83, 22.3.2012, p. 1).

(4)  Grupul ANS al EFSA (Grupul EFSA pentru aditivi alimentari și surse nutritive adăugate în alimente), 2017. Aviz științific privind reevaluarea monostearatului de sorbitan (E 491), a tristearatului de sorbitan (E 492), a monolauratului de sorbitan (E 493), a monooleatului de sorbitan (E 494) și a monopalmitatului de sorbitan (E 495) atunci când sunt utilizați ca aditivi alimentari. EFSA Journal 2017;15(5):4788, p. 56 https://doi.org/10.2903/j.efsa.2017.4788


ANEXĂ

Anexa la Regulamentul (UE) nr. 231/2012 se modifică după cum urmează:

1.

În rubrica referitoare la aditivul alimentar E 491 Monostearat de sorbitan, specificația în ceea ce privește parametrul „Interval de congelare” se înlocuiește cu:

„Test de identificare

Prin indice de aciditate, indice de iod (nu mai mult de 4), cromatografie în fază gazoasă”

2.

În rubrica referitoare la aditivul alimentar E 492 Tristearat de sorbitan, specificația în ceea ce privește parametrul „Interval de congelare” se înlocuiește cu:

„Test de identificare

Prin indice de aciditate, indice de iod (nu mai mult de 4), cromatografie în fază gazoasă”

3.

În rubrica referitoare la aditivul alimentar E 495 Monopalmitat de sorbitan, specificația în ceea ce privește parametrul „Interval de congelare” se înlocuiește cu:

„Test de identificare

Prin indice de aciditate, indice de iod (nu mai mult de 4), cromatografie în fază gazoasă”


Top