EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018D1802

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1802 a Consiliului din 19 noiembrie 2018 privind lansarea schimbului automatizat de date în ceea ce privește datele dactiloscopice în Croația

ST/11284/2018/INIT

JO L 296, 22.11.2018, p. 33–34 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2018/1802/oj

22.11.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 296/33


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1802 A CONSILIULUI

din 19 noiembrie 2018

privind lansarea schimbului automatizat de date în ceea ce privește datele dactiloscopice în Croația

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere (1), în special articolul 33,

având în vedere avizul Parlamentului European (2),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (2) din Decizia 2008/615/JAI, transmiterea datelor cu caracter personal reglementată de respectiva decizie nu poate avea loc decât după ce dispozițiile generale privind protecția datelor prevăzute la capitolul 6 din decizia menționată au fost puse în aplicare în dreptul intern aplicabil pe teritoriile statelor membre implicate în această transmitere.

(2)

Articolul 20 din Decizia 2008/616/JAI a Consiliului (3) prevede că verificarea îndeplinirii condiției menționate în considerentul (1) în ceea ce privește schimbul automatizat de date în conformitate cu capitolul 2 din Decizia 2008/615/JAI se face pe baza unui raport de evaluare bazat pe un chestionar, o vizită de evaluare și un test-pilot.

(3)

În conformitate cu capitolul 4 punctul 1.1 din anexa la Decizia 2008/616/JAI, chestionarul elaborat de grupul de lucru competent al Consiliului se aplică fiecăruia dintre schimburile automatizate de date și trebuie să fie completat de un stat membru de îndată ce acesta consideră că îndeplinește condițiile pentru schimbul de date din categoria de date relevantă.

(4)

Croația a completat chestionarul privind protecția datelor și chestionarul referitor la schimbul de date dactiloscopice.

(5)

Croația a derulat cu succes un test-pilot împreună cu Lituania și cu Slovacia.

(6)

A fost efectuată o vizită de evaluare în Croația, iar echipa de evaluare lituaniană/slovacă a elaborat un raport privind vizita de evaluare respectivă, care a fost transmis grupului de lucru competent al Consiliului.

(7)

A fost prezentat Consiliului un raport de evaluare global, care sintetizează rezultatele chestionarului, ale vizitei de evaluare și ale testului-pilot referitor la schimbul de date dactiloscopice.

(8)

La16 iulie 2018, Consiliul, luând act de acordul tuturor statelor membre cărora le revin obligații în temeiul Deciziei 2008/615/JAI, a ajuns la concluzia că Croația a pus în aplicare pe deplin dispozițiile generale privind protecția datelor prevăzute la capitolul 6 din Decizia 2008/615/JAI.

(9)

Prin urmare, în scopul căutării automatizate a datelor dactiloscopice, Croația ar trebui să aibă dreptul de a primi și furniza date cu caracter personal în temeiul articolului 9 din Decizia 2008/615/JAI.

(10)

Articolul 33 din Decizia 2008/615/JAI conferă Consiliului competențe de executare pentru a adopta măsurile necesare pentru punerea în aplicare a deciziei respective, în special în ceea ce privește primirea și transmiterea datelor cu caracter personal reglementate de respectiva decizie.

(11)

Întrucât condițiile și procedura pentru începerea exercitării acestor competențe de executare au fost întrunite, ar trebui adoptată o decizie de punere în aplicare privind lansarea schimbului automatizat de date în ceea ce privește datele dactiloscopice în Croația, pentru a permite respectivului stat membru să primească și să transmită date cu caracter personal în temeiul articolului 9 din Decizia 2008/615/JAI.

(12)

Danemarcei, Irlandei și Regatului Unit le revin obligații în temeiul Deciziei 2008/615/JAI și, prin urmare, participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii care pune în aplicare Decizia 2008/615/JAI,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În scopul căutării automatizate a datelor dactiloscopice, Croația are dreptul de a primi și furniza date cu caracter personal în temeiul articolului 9 din Decizia 2008/615/JAI începând cu 23 noiembrie 2018.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta decizie se aplică în conformitate cu tratatele.

Adoptată la Bruxelles, 19 noiembrie 2018.

Pentru Consiliu

Președintele

E. KÖSTINGER


(1)  JO L 210, 6.8.2008, p. 1.

(2)  Avizul din 24 octombrie 2018 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  Decizia 2008/616/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere (JO L 210, 6.8.2008, p. 12).


Top