Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R2001

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2001 al Comisiei din 8 noiembrie 2017 de aprobare a propan-1-olului ca substanță activă existentă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 1, 2 și 4 (Text cu relevanță pentru SEE. )

    C/2017/7362

    JO L 290, 9.11.2017, p. 1–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2017/2001/oj

    9.11.2017   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 290/1


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/2001 AL COMISIEI

    din 8 noiembrie 2017

    de aprobare a propan-1-olului ca substanță activă existentă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 1, 2 și 4

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (1), în special articolul 89 alineatul (1) al treilea paragraf,

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2) stabilește o listă de substanțe active existente care trebuie evaluate în vederea unei eventuale aprobări pentru utilizarea în produse biocide. Această listă include propan-1-olul.

    (2)

    Propan-1-olul a fost evaluat în vederea utilizării în produse din tipul de produs 1 (produse biocide destinate igienei umane), din tipul de produs 2 (dezinfectante și algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale) și din tipul de produs 4 (dezinfectanți pentru suprafețele în contact cu produsele alimentare sau hrana pentru animale), astfel cum sunt descrise în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

    (3)

    Germania a fost desemnată autoritate competentă responsabilă de evaluare și a transmis rapoartele de evaluare împreună cu recomandările sale la 18 iulie 2016.

    (4)

    În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, avizele Agenției Europene pentru Produse Chimice au fost formulate la 27 aprilie 2017 de către Comitetul pentru produse biocide, ținându-se seama de concluziile autorității competente responsabile cu evaluarea.

    (5)

    Potrivit respectivelor avize, este de așteptat ca produsele biocide aparținând tipurilor de produs 1, 2 și 4 care conțin propan-1-ol să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 19 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții privind utilizarea lor.

    (6)

    Prin urmare, este oportun să se aprobe utilizarea propan-1-olului în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 1, 2 și 4, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții.

    (7)

    Ar trebui ca, înainte de aprobarea unei substanțe active, să se acorde o perioadă de timp rezonabilă, pentru a se permite părților interesate să adopte măsurile pregătitoare necesare pentru îndeplinirea noilor cerințe.

    (8)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Propan-1-olul se aprobă pentru a fi utilizat ca substanță activă în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 1, 2 și 4, sub rezerva respectării specificațiilor și a condițiilor prevăzute în anexă.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 8 noiembrie 2017.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Jean-Claude JUNCKER


    (1)  JO L 167, 27.6.2012, p. 1.

    (2)  Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 294, 10.10.2014, p. 1).


    ANEXĂ

    Denumire comună

    Denumire IUPAC

    Numere de identificare

    Gradul minim de puritate a substanței active (1)

    Data aprobării

    Data de expirare a aprobării

    Tip de produs

    Condiții specifice

    Propan-1-ol

    Denumire IUPAC:

    Propan-1-ol

    Nr. CE: 200-746-9

    Nr. CAS: 71-23-8

    ≥ 995 g/kg

    1 mai 2019

    30 aprilie 2029

    1

    Autorizarea produselor biocide este supusă următoarelor condiții:

    1.

    În cadrul evaluării produsului se acordă o atenție deosebită expunerilor, riscurilor și eficacității legate de orice utilizare ce face obiectul unei cereri de autorizare, dar care nu sunt abordate în evaluarea efectuată la nivelul Uniunii cu privire la nivelul riscurilor prezentate de substanța activă.

    2.

    Având în vedere riscurile identificate pentru utilizările evaluate, în cadrul evaluării produsului se acordă o atenție deosebită utilizatorilor profesionali.

    2

    Autorizarea produselor biocide este supusă următoarelor condiții:

    În cadrul evaluării produsului se acordă o atenție deosebită expunerilor, riscurilor și eficacității legate de orice utilizare ce face obiectul unei cereri de autorizare, dar care nu sunt abordate în evaluarea efectuată la nivelul Uniunii cu privire la nivelul riscurilor prezentate de substanța activă.

    4

    Autorizarea produselor biocide este supusă următoarelor condiții:

    1.

    În cadrul evaluării produsului se acordă o atenție deosebită expunerilor, riscurilor și eficacității legate de orice utilizare ce face obiectul unei cereri de autorizare, dar care nu sunt abordate în evaluarea efectuată la nivelul Uniunii cu privire la nivelul riscurilor prezentate de substanța activă.

    2.

    Având în vedere riscurile identificate pentru utilizările evaluate, în cadrul evaluării produsului se acordă o atenție deosebită utilizatorilor profesionali.

    3.

    Pentru produsele care pot lăsa reziduuri în alimente sau în hrana pentru animale, se verifică necesitatea de a stabili noi limite maxime de reziduuri (LMR) sau de a le modifica pe cele existente, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 470/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (2) sau cu Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (3), și se iau măsuri adecvate de diminuare a riscurilor pentru a se garanta că LMR aplicabile nu sunt depășite.


    (1)  Puritatea indicată în această coloană este gradul minim de puritate a substanței active evaluate. Substanța activă din produsul introdus pe piață poate avea o puritate egală sau diferită dacă s-a demonstrat, din punct de vedere tehnic, echivalența ei cu substanța activă evaluată.

    (2)  Regulamentul (CE) nr. 470/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 de stabilire a procedurilor comunitare în vederea stabilirii limitelor de reziduuri ale substanțelor farmacologic active din alimentele de origine animală, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2377/90 al Consiliului și de modificare a Directivei 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 152, 16.6.2009, p. 11).

    (3)  Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (JO L 70, 16.3.2005, p. 1).


    Top