Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R1091

Regulamentul delegat (UE) 2017/1091 al Comisiei din 10 aprilie 2017 de modificare a anexei la Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista de substanțe care pot fi adăugate la preparatele pe bază de cereale și alimentele pentru copii, precum și la alimentele destinate unor scopuri medicale speciale (Text cu relevanță pentru SEE. )

C/2017/2255

JO L 158, 21.6.2017, pp. 5–7 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2017/1091/oj

21.6.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 158/5


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2017/1091 AL COMISIEI

din 10 aprilie 2017

de modificare a anexei la Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista de substanțe care pot fi adăugate la preparatele pe bază de cereale și alimentele pentru copii, precum și la alimentele destinate unor scopuri medicale speciale

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 609/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, alimentele destinate unor scopuri medicale speciale și înlocuitorii unei diete totale pentru controlul greutății și de abrogare a Directivei 92/52/CEE a Consiliului, a Directivelor 96/8/CE, 1999/21/CE, 2006/125/CE și 2006/141/CE ale Comisiei, a Directivei 2009/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 41/2009 și (CE) nr. 953/2009 ale Comisiei (1), în special articolul 16,

întrucât:

(1)

Anexa la Regulamentul (UE) nr. 609/2013 stabilește o listă a Uniunii cuprinzând substanțele care pot fi adăugate la una sau mai multe categorii de alimente menționate la articolul 1 alineatul (1). În conformitate cu articolul 22 din regulamentul respectiv, anexa Uniunii se aplică de la data aplicării actelor delegate în cauză, adoptate în temeiul articolului 11 din același regulament. Lista Uniunii poate fi modificată în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 16 din regulamentul respectiv.

(2)

În avizul său din 6 ianuarie 2006 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (autoritatea) a concluzionat că utilizarea bisglicinatului feros, ca sursă de fier, în alimentele destinate publicului larg, în suplimentele alimentare și în produsele alimentare dietetice, inclusiv în alimentele destinate sugarilor și copiilor de vârstă mică, nu prezintă nicio problemă de siguranță.

(3)

Bisglicinatul feros nu a fost inclus în anexa la Regulamentul (UE) nr. 609/2013 pentru utilizarea, ca sursă de fier, în preparatele pe bază de cereale și în alimentele pentru copii, în așteptarea revizuirii normelor aplicabile acestor produse. Întrucât această revizuire presupune evaluări științifice suplimentare care sunt în curs de derulare și nu vor fi finalizate pe termen scurt, nu este adecvat, în lumina bunelor practici administrative, să se întârzie și mai mult actualizarea listei Uniunii în ceea ce privește includerea bisglicinatului feros, ca sursă de fier în preparatele pe bază de cereale și în alimentele pentru copii.

(4)

În urma unei cereri primite, Comisia a solicitat autorității să furnizeze un aviz privind siguranța și biodisponibilitatea oligozaharidelor de calciu fosforil (POs-Ca ®), ca sursă de calciu, adăugate în scopuri nutriționale alimentelor, suplimentelor alimentare și alimentelor destinate unor scopuri medicale speciale. În avizul său din 26 aprilie 2016 (3), autoritatea a concluzionat că nu există probleme de siguranță legate de utilizarea acestei substanțe pentru categoriile de alimente menționate, dacă sunt respectate anumite condiții detaliate în aviz. Autoritatea a menționat că această substanță ar avea o contribuție majoră la nivelul global al consumului mediu zilnic de calciu.

(5)

Prin urmare, anexa la Regulamentul (UE) nr. 609/2013 ar trebui modificată în consecință.

(6)

Părțile interesate au fost consultate, iar observațiile lor au fost luate în considerare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul (UE) nr. 609/2013 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 10 aprilie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 181, 29.6.2013, p. 35.

(2)  Grupul AFC al EFSA (Grupul științific al EFSA pentru aditivi alimentari, arome, adjuvanți tehnologici și materiale în contact cu produsele alimentare), Aviz privind bisglicinatul feros ca sursă de fier destinat utilizării la fabricarea produselor alimentare și în suplimentele alimentare, EFSA Journal (2006) 299, 1-17.

(3)  Grupul ANS al EFSA (Grupul EFSA pentru aditivi alimentari și surse nutritive adăugate în alimente), 2016, Aviz științific privind oligozaharidele de calciu fosforil (POs-Ca ®) ca sursă de calciu, adăugate în scopuri nutriționale alimentelor, suplimentelor alimentare și alimentelor destinate unor scopuri medicale speciale, EFSA Journal 2016;14(6):4488.


ANEXĂ

Anexa la Regulamentul (UE) nr. 609/2013 se modifică după cum urmează:

(a)

La substanța „Calciu”, se introduce următoarea rubrică după rubrica pentru „L-pidolat de calciu”:

„oligozaharide de calciu fosforil

 

 

X”.

 

(b)

La substanța „Fier”, rubrica „bisglicinat feros” se înlocuiește cu următorul text:

„bisglicinat feros

X

X

X

X”.


Top