Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R0636

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/636 al Comisiei din 30 martie 2017 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

C/2017/2247

JO L 91, 5.4.2017, pp. 4–6 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2017/636/oj

5.4.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 91/4


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/636 AL COMISIEI

din 30 martie 2017

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul respectivelor reguli generale, ar trebui ca mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă să fie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor prezentate în coloana 3 a tabelului respectiv.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a tabelului menționat.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 martie 2017.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Stephen QUEST

Director general

Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală


(1)   JO L 269, 10.10.2013, p. 1.

(2)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare (cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

O pereche de catarame utilizate ca mecanism de blocare a centurilor de siguranță. Fiecare cataramă constă într-un mecanism de blocare din metal, o carcasă din material plastic, o bandă textilă, elemente de legătură metalice și un senzor electric care generează un semnal sonor atunci când centurile de siguranță ale vehiculului ar trebui să fie cuplate, dar nu sunt cuplate.

Compoziția totală a produsului, în procente de greutate, este următoarea: 56 % oțel nealiat, 21 % plastic, 13 % materiale textile și 10 % alte materiale.

Acesta este un element al ansamblului centurii de siguranță utilizat, de exemplu, pentru scaunele unui autovehicul.

A se vedea imaginea (*1).

8308 90 00

Clasificarea se stabilește pe baza regulii generale 1, a regulii generale 3 litera (b), a regulii generale 4 și a regulii generale 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 3 la secțiunea XV, precum și pe baza textului codurilor NC 8308 și 8308 90 00 .

Produsul are caracteristicile obiective ale unei catarame întrucât funcționează ca un mecanism de blocare.

Clasificarea la poziția 8301 ca mecanism de blocare din metale comune este exclusă, deoarece produsul nu este un dispozitiv de închidere care funcționează cu o cheie sau controlat de o combinație de litere sau cifre și nici un mecanism de blocare acționat electric (a se vedea, de asemenea, Notele explicative la Sistemul armonizat aferent poziției 8301 ).

Clasificarea la poziția 8302 ca decorațiuni, articole de feronerie și articole similare, din metale comune, pentru caroserii este exclusă, întrucât articolul nu este o parte a caroseriei autovehiculului, ci o parte a ansamblului centurii de siguranță.

Clasificarea la poziția 8708 ca parte a centurii de siguranță este, de asemenea, exclusă, deoarece această poziție include doar centuri de siguranță ale vehiculelor de la pozițiile 8701 -8705 , nu și părți ale acestora.

Clasificarea la subpoziția 8708 21 ca centuri de siguranță incomplete este, de asemenea, exclusă deoarece produsul reprezintă doar unul dintre elementele unei centuri de siguranță complete (formată din cinci părți principale: catarame, retractoare, ancore, chingi și cleme de fixare) și, prin urmare, nu are, conform prezentării, caracterul esențial al unui articol complet sau finit.

Produsul nu poate fi clasificat, pe baza propriilor caracteristici și proprietăți obiective, la o anumită poziție, dar, cu toate acestea, prin caracteristicile și prin proprietățile sale obiective este cel mai apropiat de cataramele de la poziția 8308 . Prin urmare, produsul trebuie clasificat la codul NC 8308 90 00 drept catarame din metale comune.

Image 1


(*1)  Imaginea are un caracter strict informativ.


Top