This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32017R0195
Commission Implementing Regulation (EU) 2017/195 of 3 February 2017 amending Implementing Regulation (EU) No 540/2011 as regards the extension of the approval periods of several active substances listed in Part B of the Annex to Implementing Regulation (EU) No 686/2012 (AIR IV renewal programme) (Text with EEA relevance. )
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/195 al Comisiei din 3 februarie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a mai multor substanțe active enumerate în partea B a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 686/2012 (AIR IV program de reînnoire) (Text cu relevanță pentru SEE. )
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/195 al Comisiei din 3 februarie 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a mai multor substanțe active enumerate în partea B a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 686/2012 (AIR IV program de reînnoire) (Text cu relevanță pentru SEE. )
C/2017/0512
JO L 31, 4.2.2017, p. 21–24
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
4.2.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 31/21 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/195 AL COMISIEI
din 3 februarie 2017
de modificare a Regulamentului (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a mai multor substanțe active enumerate în partea B a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 686/2012 (AIR IV program de reînnoire)
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 17 primul paragraf,
întrucât:
(1) |
Partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (2) stabilește substanțele active considerate a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009. Partea B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 stabilește substanțele active aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009. |
(2) |
Cererile de reînnoire a aprobării acestor substanțe active incluse în prezentul regulament au fost prezentate în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (3). Cu toate acestea, aprobarea substanțelor respective poate expira, din motive independente de solicitant, înainte de a se lua o decizie privind reînnoirea aprobării lor. Prin urmare, este necesar să se prelungească perioadele lor de aprobare în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. |
(3) |
Având în vedere timpul și resursele necesare pentru finalizarea evaluării cererilor de reînnoire a aprobărilor pentru un număr mare de substanțe active ale căror aprobări vor expira între 2019 și 2021, Decizia de punere în aplicare C(2016)6104 a Comisiei (4) a stabilit un program de lucru implicând gruparea substanțelor active similare și stabilirea de priorități în funcție de preocupările legate de siguranța pentru sănătatea oamenilor și a animalelor sau pentru mediu, astfel cum se prevede la articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. |
(4) |
Substanțele despre care se presupune ca prezintă un risc mic ar trebui să constituie o prioritate în conformitate cu Decizia de punere în aplicare C(2016) 6104. Aprobarea substanțelor respective ar trebui, prin urmare, să fie prelungită cu o perioadă cât mai scurtă posibil. Ținând cont de distribuția responsabilităților și a sarcinilor între statele membre care acționează ca raportori și coraportori și de resursele disponibile necesare pentru evaluarea și luarea deciziilor, perioada respectivă ar trebui să fie de un an pentru substanțele active sulfat de amoniu și aluminiu, silicat de aluminiu, făină de sânge, carbonat de calciu, dioxid carbon, extract de arbore de ceai, reziduuri de la distilarea grăsimilor, acizii grași C7 – C20, extract de usturoi, acid giberelic, giberelin, proteine hidrolizate, sulfat de fier, kieselgur (diatomit), pulbere reziduală de piper supus extracției (PRPE), uleiuri vegetale/ulei de rapiță, hidrogenocarbonat de potasiu, nisip de cuarț, ulei de pește, insectifug după miros de origine animală sau vegetală/grăsime de oaie, insectifug după miros de origine animală sau vegetală/ulei brut de tal, insectifug după miros de origine animală sau vegetală/smoală ulei de tal, silicat de aluminiu și sodiu, feromoni de lepidoptere cu catenă liniară și uree. |
(5) |
Pentru substanțele active care nu intră în categoriile prioritare în Decizia de punere în aplicare C(2016)6104, perioada de aprobare ar trebui să fie prelungită cu doi sau trei ani, ținând seama de data de expirare actuală, de faptul că, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012, dosarul suplimentar pentru o substanță activă se depune cel târziu cu 30 de luni înainte de expirarea aprobării, de necesitatea de a asigura o distribuție echilibrată a responsabilităților și a sarcinilor între statele membre care acționează ca raportori și coraportori și de resursele disponibile necesare pentru evaluarea și luarea deciziilor. Prin urmare, este oportun să se prelungească perioadele de aprobare pentru bifentrin, cimoxanil și metazaclor cu doi ani, iar cele pentru substanțele active ester metilic al acidului 2,5-diclorbenzoic, acid acetic, aclonifen, fosfură de aluminiu, fosfură de calciu, carbură de calciu, benzoat de denatoniu, dodemorf, etilenă, imidacloprid, fosfură de magneziu, metamitron, uleiuri vegetale/uleiul de lămâiță, uleiuri vegetale/ulei de cuișoare, uleiuri vegetale/ulei de mentă verde, piretrine și sulcotrion cu trei ani. |
(6) |
Având în vedere scopul articolului 17 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, în ceea ce privește cazurile în care nu se depune un dosar suplimentar în conformitate cu dispozițiile Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 cel târziu cu 30 de luni înainte de data de expirare respectivă stabilită în anexa la prezentul regulament, Comisia va stabili data de expirare ca fiind data prevăzută înainte de intrarea în vigoare a prezentul regulament sau cea mai apropiată dată ulterioară acesteia. |
(7) |
Având în vedere scopul articolului 17 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, în cazul în care Comisia va adopta un regulament care prevede că aprobarea unei substanțe active menționate în anexa la prezentul regulament nu este reînnoită deoarece nu sunt îndeplinite criteriile de aprobare, Comisia va stabili ca dată de expirare fie data prevăzută înainte de prezentul regulament, fie data intrării în vigoare a regulamentului care prevede că aprobarea substanței active nu este reînnoită, fiind aplicată data care survine mai târziu. În ceea ce privește cazurile în care Comisia va adopta un regulament privind reînnoirea aprobării unei substanțe active menționate în anexa la prezentul regulament, Comisia va depune eforturi pentru a stabili, în funcție de circumstanțe, cea mai timpurie dată posibilă de punere în aplicare. |
(8) |
Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificat în consecință. |
(9) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 3 februarie 2017.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 309, 24.11.2009, p. 1.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active aprobate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei din 18 septembrie 2012 de stabilire a dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de reînnoire pentru substanțele active, prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (JO L 252, 19.9.2012, p. 26).
(4) Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 28 septembrie 2016 privind stabilirea unui program de lucru pentru evaluarea cererilor de reînnoire a aprobărilor substanțelor active care expiră în 2019, 2020 și 2021, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (JO C 357, 29.9.2016, p. 9).
ANEXĂ
Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică după cum urmează:
A. |
Partea A se modifică după cum urmează:
|
B. |
În partea B, în a șasea coloană, „Expirarea aprobării”, la rândul 23, „Bifentrin”, data se înlocuiește cu „31 iulie 2021”. |