Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017D1565

Decizia (UE) 2017/1565 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 septembrie 2017 privind acordarea unei asistențe macrofinanciare Republicii Moldova

JO L 242, 20.9.2017, p. 14–21 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2017/1565/oj

20.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 242/14


DECIZIA (UE) 2017/1565 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 13 septembrie 2017

privind acordarea unei asistențe macrofinanciare Republicii Moldova

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 212 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1)

Relațiile dintre Uniunea Europeană (denumită în continuare „Uniunea”) și Republica Moldova continuă să se dezvolte în cadrul politicii europene de vecinătate (PEV) și al Parteneriatului estic. Republica Moldova a aderat la Parteneriatul estic în 2009, acțiune urmată de negocierea unui Acord de asociere între Uniune și Republica Moldova. Acest acord (2) (denumit în continuare „Acordul de asociere”), care include introducerea treptată a unei zone de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (DCFTA), a fost semnat la 27 iunie 2014 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.

(2)

Economia Republicii Moldova a fost afectată considerabil de instabilitatea politică existentă în perioada dintre alegerile din noiembrie 2014 și ianuarie 2016, precum și de un scandal de fraudă bancară, de activitatea economică scăzută din regiune și de interdicțiile la importuri impuse de Rusia. Această situație a contribuit la apariția unei recesiuni, a unui deficit tot mai mare al balanței comerciale și a unei scăderi semnificative a rezervelor valutare în ultimul an.

(3)

În urma numirii la începutul anului 2016 a unui nou guvern și a unui nou guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, autoritățile au dat dovadă de un angajament reînnoit de a avansa cu reformele politice necesare și de a găsi soluții la provocările legate de guvernanța țării în sectorul financiar și în domeniul gestionării finanțelor publice.

(4)

În sprijinul noii căi de reforme, a fost convenită o foaie de parcurs pentru reformele prioritare între Uniune și Republica Moldova în conformitate cu concluziile Consiliului Afaceri Externe din 15 februarie 2016. Republica Moldova a înregistrat progrese substanțiale în ceea ce privește punerea în aplicare a acestei foi de parcurs.

(5)

Într-un context de tranziție politică și de dificultăți economice, autoritățile din Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional (FMI) au convenit, în iulie 2016, un program pe trei ani privind o facilitate extinsă de credit și un mecanism de finanțare extinsă (ECF/EFF) în cuantum de 178,7 milioane USD. Respectivul program a fost aprobat de Consiliul FMI la 7 noiembrie 2016. În cadrul acestui program convenit cu FMI, autoritățile din Republica Moldova trebuie să facă îmbunătățiri rapide ale guvernanței și supravegherii în sectorul financiar, să consolideze politicile pentru a asigura stabilitatea macroeconomică și financiară și să încurajeze o creștere durabilă și favorabilă incluziunii.

(6)

Având în vedere înrăutățirea situației și a perspectivelor economice, Republica Moldova a solicitat asistență macrofinanciară suplimentară din partea Uniunii în august 2015 și și-a reiterat cererea în martie 2016.

(7)

Alocarea orientativă din partea Uniunii pentru Republica Moldova în cadrul Instrumentului european de vecinătate (IEV) este de 610-746 de milioane EUR, inclusiv sprijin bugetar și asistență tehnică. Cu toate acestea, plățile aferente sprijinului bugetar din partea Uniunii au fost suspendate la începutul anului 2015, iar reluarea lor a fost condiționată de aprobarea unui nou program al FMI și de îndeplinirea tuturor condițiilor pentru sprijin bugetar.

(8)

Având în vedere că Republica Moldova este o țară care face obiectul PEV, ea ar trebui să fie considerată eligibilă pentru a beneficia de asistență macrofinanciară din partea Uniunii.

(9)

Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să fie un instrument financiar excepțional de sprijin necondiționat și fără o alocare specială pentru balanța de plăți, care vizează satisfacerea necesităților imediate de finanțare externă ale beneficiarului și ar trebui să stea la baza punerii în aplicare a unui program de politică care să conțină măsuri ferme imediate de ajustare și de reformă structurală, menite să îmbunătățească poziția pe termen scurt a balanței de plăți.

(10)

Având în vedere că în Republica Moldova există încă un deficit rezidual semnificativ de finanțare externă pentru balanța de plăți, în plus față de resursele furnizate de FMI și de alte instituții multilaterale, se consideră că asistența macrofinanciară pe care Uniunea ar urma să o furnizeze Republicii Moldova este un răspuns adecvat, în actualele circumstanțe excepționale, la solicitarea Republicii Moldova de sprijin pentru stabilizarea economică, alături de programul FMI. Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar sprijini stabilizarea economică și agenda reformelor structurale din Republica Moldova, completând resursele puse la dispoziție în cadrul acordului financiar cu FMI.

(11)

Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să aibă drept scop sprijinirea restabilirii unei situații de finanțare externă sustenabile pentru Republica Moldova, contribuind la o mai mare stabilitate politică și macroeconomică a țării, la consolidarea guvernanței economice și financiare, inclusiv la investigarea amănunțită și orientată spre rezultate a fraudelor bancare, la buna guvernanță energetică și la independența de factori politici a sistemului judiciar.

(12)

Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să meargă mână în mână cu executarea plăților aferente operațiunilor de sprijin bugetar în temeiul IEV.

(13)

Stabilirea cuantumului asistenței macrofinanciare din partea Uniunii se bazează pe o evaluare cantitativă completă a nevoilor de finanțare externă reziduale ale Republicii Moldova și ține cont de capacitatea acesteia de autofinanțare prin resurse proprii, în special de rezervele internaționale pe care le are la dispoziție. Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să completeze programele și resursele furnizate de FMI și de Banca Mondială. Stabilirea cuantumului asistenței ia în considerare, de asemenea, contribuțiile financiare preconizate din partea donatorilor multilaterali și necesitatea de a asigura o repartizare echitabilă a sarcinii între Uniune și alți donatori, precum și aplicarea anterioară a celorlalte instrumente de finanțare externă ale Uniunii în Republica Moldova și valoarea adăugată a implicării Uniunii în general.

(14)

Luând în considerare nevoile de finanțare externă reziduale ale Republicii Moldova, nivelul dezvoltării sale economice, măsurat în funcție de venitul și de rata sărăciei pe cap de locuitor, capacitatea sa de autofinanțare, în special rezervele internaționale de care dispune, și capacitatea sa de rambursare, stabilită pe baza unei analize de sustenabilitate a datoriei, o parte din asistență ar trebui furnizată sub formă de granturi.

(15)

Comisia ar trebui să garanteze faptul că asistența macrofinanciară din partea Uniunii este conformă, din punct de vedere juridic și al conținutului, cu principiile și obiectivele esențiale ale diferitelor domenii de acțiune externă, cu măsurile luate în domeniile respective și cu alte politici relevante ale Uniunii.

(16)

Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să sprijine politica externă a Uniunii față de Republica Moldova. Serviciile Comisiei și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) ar trebui să lucreze în strânsă colaborare pe parcursul operațiunii de asistență macrofinanciară pentru a coordona și a asigura coerența acțiunilor de politică externă ale Uniunii.

(17)

Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să susțină angajamentul Republicii Moldova față de valorile pe care le are în comun cu Uniunea, printre care democrația, statul de drept, buna guvernanță, un corp al funcționarilor publici responsabil, transparent și bazat pe merit, un sistem judiciar independent, respectarea drepturilor omului, libertatea, independența și pluralismul mass-mediei, dezvoltarea durabilă și reducerea sărăciei, precum și angajamentul său față de principiile privind schimburile comerciale deschise, echitabile și bazate pe norme.

(18)

O condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii și pentru plata fiecăreia dintre cele trei tranșe ar trebui să fie ca Republica Moldova să respecte mecanismele democratice reale – printre care un sistem parlamentar pluripartit – și statul de drept și să garanteze respectarea drepturilor omului. În plus, obiectivele specifice ale asistenței macrofinanciare din partea Uniunii ar trebui să consolideze eficiența, transparența și responsabilitatea sistemelor de gestionare a finanțelor publice, să asigure combaterea efectivă a corupției și a spălării banilor, să consolideze guvernanța și supravegherea sectorului financiar și bancar în Republica Moldova, să îmbunătățească guvernanța sectorului energetic și să promoveze reformele structurale având ca scop sprijinirea creșterii economice durabile și favorabile incluziunii, crearea de locuri de muncă, un bun climat de afaceri și consolidarea bugetară. Asistența macrofinanciară din partea Uniunii acordată Republicii Moldova ar trebui, de asemenea, să includă măsuri care să sprijine punerea în aplicare a Acordului de asociere, inclusiv DCFTA. Pentru a garanta faptul că aceste obiective specifice pot fi evaluate în mod adecvat, este necesar ca ele să fie formulate într-un mod verificabil și măsurabil. Atât îndeplinirea condiției prealabile, cât și realizarea obiectivelor respective ar trebui monitorizate periodic de către Comisie și SEAE. În cazul în care condiția prealabilă și obiectivele nu sunt îndeplinite sau în cazul în care obiectivele și principiile prevăzute de Acordul de asociere sunt, în general, ignorate, Comisia ar trebui să suspende temporar sau să anuleze plata asistenței macrofinanciare din partea Uniunii.

(19)

Pentru a se asigura că interesele financiare ale Uniunii în legătură cu asistența macrofinanciară din partea Uniunii sunt protejate în mod eficient, Republica Moldova ar trebui să pună în aplicare măsuri corespunzătoare privind prevenirea și combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte nereguli legate de această asistență. Republica Moldova ar trebui să informeze în mod periodic Comisia cu privire la punerea în aplicare a asistenței macrofinanciare, comunicând, în acest context, toate informațiile relevante și garantând respectarea deplină a normelor financiare ale Uniunii. În plus, ar trebui să se adopte dispoziții care să prevadă efectuarea de verificări de către Comisie și de audituri de către Curtea de Conturi Europeană.

(20)

Punerea la dispoziție a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii nu aduce atingere competențelor Parlamentului European și ale Consiliului (în calitate de autoritate bugetară).

(21)

Cuantumul asistenței macrofinanciare acordate sub formă de granturi și cuantumurile provizioanelor necesare pentru asistența macrofinanciară acordată sub formă de împrumuturi ar trebui să corespundă creditelor bugetare prevăzute în cadrul financiar multianual.

(22)

Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui gestionată de către Comisie. Pentru a garanta că Parlamentul European și Consiliul pot să urmărească punerea în aplicare a prezentei decizii, Comisia ar trebui să le informeze periodic cu privire la evoluțiile legate de asistență și să le furnizeze documentele relevante.

(23)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei decizii, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (3).

(24)

Asistența macrofinanciară din partea Uniunii ar trebui să facă obiectul unor condiții ce urmează a fi consemnate într-un memorandum de înțelegere. Astfel de condiții ar trebui să fie legate de plata fiecăreia dintre cele trei tranșe. Pentru a se asigura condiții de punere în aplicare uniforme și din motive de eficiență, Comisia ar trebui să fie abilitată să negocieze astfel de condiții cu autoritățile din Republica Moldova, sub supravegherea comitetului reprezentanților statelor membre, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. În conformitate cu regulamentul respectiv, procedura de consultare ar trebui să se aplice, ca regulă generală, tuturor cazurilor care nu sunt prevăzute în regulamentul respectiv. Având în vedere impactul potențial important al asistenței de peste 90 de milioane EUR, este adecvat să se utilizeze procedura de examinare pentru operațiunile care depășesc acest prag. Luând în considerare cuantumul asistenței macrofinanciare din partea Uniunii acordate Republicii Moldova, pentru adoptarea memorandumului de înțelegere și pentru orice reducere, suspendare sau anulare a asistenței ar trebui să se aplice procedura de examinare,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Uniunea pune la dispoziția Republicii Moldova asistență macrofinanciară cu un cuantum maxim de 100 de milioane EUR (denumită în continuare „asistența macrofinanciară din partea Uniunii”), cu scopul de a sprijini stabilizarea economică a Republicii Moldova și o agendă consistentă de reforme. Din cuantumul maxim menționat, cel mult 60 de milioane EUR se furnizează sub formă de împrumuturi și cel mult 40 de milioane EUR sub formă de granturi. Punerea la dispoziție a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii este condiționată de aprobarea de către Parlamentul European și de către Consiliu a bugetului Uniunii pentru anul relevant. Asistența va contribui la acoperirea nevoilor Republicii Moldova legate de balanța de plăți, astfel cum au fost identificate în programul FMI.

(2)   Pentru a finanța componenta de împrumut a asistenței macrofinanciare a Uniunii, Comisia este împuternicită, în numele Uniunii, să împrumute fondurile necesare de pe piețele de capital sau de la instituții financiare și să le împrumute mai departe Republicii Moldova. Împrumuturile au o scadență medie de maximum 15 ani.

(3)   Punerea la dispoziție a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii este gestionată de Comisie, în conformitate cu acordurile sau înțelegerile încheiate între FMI și Republica Moldova și cu principiile și obiectivele-cheie ale reformelor economice stabilite în Acordul de asociere UE-Moldova, inclusiv DCFTA, convenit în cadrul PEV.

Comisia informează periodic Parlamentul European și Consiliul în legătură cu evoluția asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, inclusiv în legătură cu plățile din aceasta, și furnizează acestor instituții documentele relevante în timp util.

(4)   Asistența macrofinanciară din partea Uniunii se acordă pentru o perioadă de doi ani și jumătate începând cu prima zi de la intrarea în vigoare a memorandumului de înțelegere menționat la articolul 3 alineatul (1).

(5)   În cazul în care nevoile de finanțare ale Republicii Moldova se reduc în mod semnificativ în perioada de plată a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii comparativ cu proiecțiile inițiale, Comisia, hotărând în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 7 alineatul (2), reduce cuantumul asistenței, o suspendă sau o anulează.

Articolul 2

(1)   O condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii este ca Republica Moldova să respecte mecanismele democratice reale – printre care un sistem parlamentar pluripartit – și statul de drept și să garanteze respectarea drepturilor omului.

(2)   Comisia și SEAE monitorizează îndeplinirea condiției prealabile stabilite la alineatul (1) pe parcursul întregului ciclu de viață al asistenței macrofinanciare din partea Uniunii.

(3)   Alineatele (1) și (2) de la prezentul articol se aplică în conformitate cu Decizia 2010/427/UE a Consiliului (4).

Articolul 3

(1)   Comisia, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 7 alineatul (2), convine cu autoritățile din Republica Moldova asupra unor condiții financiare și de politică economică clar definite, axate pe reforme structurale și pe finanțe publice solide, în funcție de care urmează să fie acordată asistența macrofinanciară din partea Uniunii și care urmează să fie stabilite într-un memorandum de înțelegere (denumit în continuare „memorandumul de înțelegere”), care cuprinde un calendar pentru îndeplinirea condițiilor respective. Condițiile financiare și de politică economică prevăzute în memorandumul de înțelegere sunt coerente cu acordurile sau înțelegerile menționate la articolul 1 alineatul (3), inclusiv cu programele de reformă structurală și de ajustare macroeconomică implementate de Republica Moldova cu sprijinul FMI.

(2)   Condițiile menționate la alineatul (1) vizează, în special, creșterea eficienței, a transparenței și a responsabilității sistemelor de gestionare a finanțelor publice din Republica Moldova, inclusiv în ceea ce privește utilizarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. Progresele înregistrate cu privire la deschiderea reciprocă a piețelor, dezvoltarea schimburilor comerciale echitabile și bazate pe norme, precum și alte priorități în contextul politicii externe a Uniunii sunt, și ele, luate în considerare în mod corespunzător în momentul elaborării măsurilor de politică. Progresele înregistrate pentru realizarea obiectivelor respective sunt monitorizate periodic de către Comisie.

(3)   Condițiile financiare detaliate ale asistenței macrofinanciare din partea Uniunii se stabilesc într-un acord de împrumut și într-un acord de grant care urmează a fi încheiate între Comisie și autoritățile din Republica Moldova.

(4)   Comisia verifică periodic îndeplinirea în continuare a condițiilor menționate la articolul 4 alineatul (3), inclusiv conformitatea politicilor economice ale Republicii Moldova cu obiectivele asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. În cadrul acestor verificări, Comisia acționează în strânsă coordonare cu FMI și Banca Mondială și, dacă este necesar, cu Parlamentul European și Consiliul.

Articolul 4

(1)   Sub rezerva condițiilor menționate la alineatul (3), asistența macrofinanciară din partea Uniunii este pusă la dispoziție de către Comisie în trei tranșe, fiecare tranșă conținând o componentă de împrumut și una de grant. Mărimea fiecărei tranșe este stabilită în memorandumul de înțelegere.

(2)   Cuantumurile asistenței macrofinanciare din partea Uniunii oferite sub formă de împrumuturi sunt furnizate, dacă este cazul, în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 480/2009 al Consiliului (5).

(3)   Comisia decide punerea la dispoziție a tranșelor cu condiția îndeplinirii tuturor condițiilor următoare:

(a)

condiția prealabilă prevăzută la articolul 2;

(b)

o implementare continuă și satisfăcătoare a unui program de politică ce conține măsuri ferme de ajustare și de reformă structurală, sprijinite de un mecanism de creditare al FMI fără caracter prudențial; și

(c)

implementarea satisfăcătoare a condițiilor financiare și de politică economică convenite în memorandumul de înțelegere.

(4)   Eliberarea celei de a doua tranșe nu are loc, în principiu, mai devreme de trei luni de la punerea la dispoziție a primei tranșe. Eliberarea celei de a treia tranșe nu are loc, în principiu, mai devreme de trei luni de la punerea la dispoziție a celei de a doua tranșe.

(5)   În cazul în care condițiile de la alineatul (3) nu sunt îndeplinite, Comisia suspendă temporar sau anulează plata asistenței macrofinanciare din partea Uniunii. În astfel de cazuri, Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la motivele respectivei suspendări sau anulări.

(6)   Asistența macrofinanciară din partea Uniunii este vărsată Băncii Naționale a Republicii Moldova. Sub rezerva dispozițiilor stabilite în memorandumul de înțelegere, inclusiv a confirmării nevoilor reziduale de finanțare bugetară, fondurile Uniunii pot fi transferate Ministerului de Finanțe al Republicii Moldova în calitate de beneficiar final.

Articolul 5

(1)   Operațiunile de contractare și de acordare a împrumutului legate de componenta de împrumut a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii se efectuează în euro, utilizând aceeași dată a valutei, și nu implică, pentru Uniune, transformarea scadenței și nici expunerea acesteia la riscuri legate de cursul de schimb sau de rata dobânzii sau la vreun alt tip de risc comercial.

(2)   În cazul în care condițiile permit acest lucru și la solicitarea Republicii Moldova, Comisia poate lua măsurile necesare pentru a asigura includerea în termenii și condițiile de acordare a împrumutului a unei clauze de rambursare anticipată, precum și corelarea acestei clauze cu o clauză corespondentă în termenii și condițiile operațiunilor de contractare a împrumutului.

(3)   Dacă circumstanțele permit îmbunătățirea ratei dobânzii împrumutului și dacă Republica Moldova solicită acest lucru, Comisia poate decide refinanțarea integrală sau parțială a împrumuturilor sale contractate inițiale sau poate restructura condițiile financiare aferente. Operațiunile de refinanțare sau restructurare se efectuează în conformitate cu alineatele (1) și (4) și nu au ca efect prelungirea termenului de scadență al împrumuturilor contractate în cauză sau majorarea cuantumului capitalului restant la data refinanțării sau restructurării.

(4)   Toate costurile înregistrate de Uniune în legătură cu operațiunile de contractare și de acordare a împrumutului prevăzute în prezenta decizie vor fi suportate de Republica Moldova.

(5)   Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la evoluția operațiunilor menționate la alineatele (2) și (3).

Articolul 6

(1)   Asistența macrofinanciară din partea Uniunii este pusă în aplicare în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și cu Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei (7).

(2)   Punerea în aplicare a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii face obiectul unei gestiuni directe.

(3)   Acordul de împrumut și acordul de grant care urmează a fi convenite cu autoritățile din Republica Moldova conțin dispoziții care:

(a)

asigură faptul că Republica Moldova verifică periodic dacă finanțarea acordată din bugetul Uniunii a fost utilizată în mod corect, adoptă măsurile corespunzătoare de prevenire a neregulilor și a fraudei și, atunci când este necesar, deschide acțiuni în justiție pentru recuperarea oricăror fonduri furnizate în temeiul prezentei decizii care au fost deturnate;

(b)

asigură protecția intereselor financiare ale Uniunii, prevăzând îndeosebi măsuri specifice pentru prevenirea și combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte nereguli care afectează asistența macrofinanciară din partea Uniunii, în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului (8), cu Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului (9) și cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10);

(c)

autorizează în mod expres Comisia, inclusiv Oficiul European de Luptă Antifraudă, sau reprezentanții acesteia să efectueze verificări, inclusiv verificări și inspecții la fața locului;

(d)

autorizează în mod expres Comisia și Curtea de Conturi să efectueze audituri atât în timpul, cât și după perioada de disponibilitate a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, inclusiv audituri ale documentelor și audituri la fața locului, cum ar fi evaluările operaționale;

(e)

asigură faptul că Uniunea are dreptul la rambursarea anticipată a împrumutului și/sau la rambursarea integrală a grantului atunci când s-a stabilit că, în ceea ce privește gestionarea asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, Republica Moldova s-a angajat într-un act de fraudă sau corupție sau într-o altă activitate ilegală care prejudiciază interesele financiare ale Uniunii.

(4)   Înainte de punerea în aplicare a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii, Comisia evaluează, prin intermediul unei evaluări operaționale, soliditatea mecanismelor financiare ale Republicii Moldova, procedurile administrative și mecanismele interne și externe de control care sunt relevante pentru această asistență.

Articolul 7

(1)   Comisia este asistată de un comitet. Comitetul respectiv este un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 8

(1)   Până la data de 30 iunie a fiecărui an, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentei decizii în anul anterior, inclusiv o evaluare a punerii în aplicare. Raportul:

(a)

examinează progresele înregistrate în punerea în aplicare a asistenței macrofinanciare din partea Uniunii;

(b)

evaluează situația și perspectivele economice ale Republicii Moldova, precum și progresele înregistrate în punerea în aplicare a măsurilor de politică menționate la articolul 3 alineatul (1);

(c)

indică legătura dintre condițiile de politică economică prevăzute în memorandumul de înțelegere, performanțele economice și bugetare ale Republicii Moldova la acea dată și deciziile Comisiei de a pune la dispoziție tranșele asistenței macrofinanciare din partea Uniunii.

(2)   În cel mult doi ani de la expirarea perioadei de disponibilitate menționate la articolul 1 alineatul (4), Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare ex post, care evaluează rezultatele și eficiența asistenței macrofinanciare din partea Uniunii deja acordate și măsura în care aceasta a contribuit la obiectivele asistenței.

Articolul 9

Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Strasbourg, 13 septembrie 2017.

Pentru Parlamentul European

Președintele

A. TAJANI

Pentru Consiliu

Președintele

M. MAASIKAS


(1)  Poziția Parlamentului European din 4 iulie 2017 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 17 iulie 2017.

(2)  Acord de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (JO L 260, 30.8.2014, p. 4).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(4)  Decizia 2010/427/UE a Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (JO L 201, 3.8.2010, p. 30).

(5)  Regulamentul (CE, Euratom) nr. 480/2009 al Consiliului din 25 mai 2009 privind constituirea Fondului de garantare pentru acțiuni externe (JO L 145, 10.6.2009, p. 10).

(6)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).

(7)  Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1).

(8)  Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, 23.12.1995, p. 1).

(9)  Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri (JO L 292, 15.11.1996, p. 2).

(10)  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1).


Declarație comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei

Având în vedere inițiativele legate de modificările aduse sistemului electoral din Republica Moldova, Parlamentul European, Consiliul și Comisia subliniază că o condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare este ca țara beneficiară să respecte mecanismele democratice reale, printre care un sistem parlamentar pluripartit, și statul de drept, și să garanteze respectarea drepturilor omului. Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă monitorizează îndeplinirea acestei condiții prealabile pe parcursul întregului ciclu de viață al asistenței macrofinanciare din partea Uniunii și, astfel, vor acorda atenție maximă luării în considerare a recomandărilor formulate de partenerii internaționali relevanți (în special Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR) de către autoritățile din Republica Moldova.


Top