Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32016H2124

    Recomandarea (UE) 2016/2124 a Comisiei din 30 noiembrie 2016 privind armonizarea domeniului de aplicare și a condițiilor aplicabile licențelor generale de transfer pentru destinatarii autorizați, astfel cum se menționează la articolul 9 din Directiva 2009/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului [notificată cu numărul C(2016) 7728]

    C/2016/7728

    JO L 329, 3.12.2016, p. 105–108 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reco/2016/2124/oj

    3.12.2016   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 329/105


    RECOMANDAREA (UE) 2016/2124 A COMISIEI

    din 30 noiembrie 2016

    privind armonizarea domeniului de aplicare și a condițiilor aplicabile licențelor generale de transfer pentru destinatarii autorizați, astfel cum se menționează la articolul 9 din Directiva 2009/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului

    [notificată cu numărul C(2016) 7728]

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 292,

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu articolul 5 din Directiva 2009/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1), statele membre sunt obligate să publice cel puțin patru licențe generale de transfer.

    (2)

    Licențele generale de transfer reprezintă un element-cheie al sistemului simplificat de acordare a licențelor introdus prin Directiva 2009/43/CE.

    (3)

    Diferențele în ceea ce privește domeniul de aplicare al licențelor generale de transfer publicate de statele membre din punct de vedere al produselor din domeniul apărării reglementate și condițiile divergente aplicate transferurilor acestor produse ar putea îngreuna punerea în aplicare a Directivei 2009/43/CE și realizarea obiectivului său de simplificare. Armonizarea domeniului de aplicare și a condițiilor aplicabile transferurilor efectuate în temeiul licențelor generale de transfer publicate de statele membre constituie elemente importante pentru a asigura atractivitatea și utilizarea respectivelor licențe.

    (4)

    Reprezentanții statelor membre în cadrul comitetului înființat în temeiul articolului 14 din Directiva 2009/43/CE au sugerat că armonizarea domeniului de aplicare și a condițiilor aplicabile transferurilor efectuate în temeiul licențelor generale de transfer publicate de statele membre ar putea fi realizată prin adoptarea unei recomandări a Comisiei.

    (5)

    Orientările definite în prezenta recomandare constituie rezultatul negocierilor cu statele membre privind armonizarea domeniului de aplicare și a condițiilor aplicabile transferurilor efectuate în temeiul licențelor generale de transfer pentru destinatarii care au fost autorizați în conformitate cu articolul 9 din Directiva 2009/43/CE („LGT-DA”).

    (6)

    Prezenta recomandare este considerată drept bază pentru LGT-DA ale statelor membre. Produsele din domeniul apărării enumerate la punctul 1.1 din prezenta recomandare reprezintă o listă minimă și neexhaustivă a produselor pentru care statele membre permit transferul în cadrul LGT-DA din țara lor. Aceasta înseamnă că LGT-DA publicate de un stat membru pot permite, de asemenea, transferul de alte produse din domeniul apărării incluse în anexa la Directiva 2009/43/CE care nu sunt enumerate în prezenta recomandare.

    (7)

    Statele membre reamintesc că sunt obligate prin angajamentele asumate în temeiul legislației europene, cum ar fi Poziția comună 2008/944/CFSP a Consiliului (2), și prin angajamentele internaționale în domeniul controlului exporturilor.

    (8)

    Prezenta recomandare se aplică listei comune a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare, astfel cum este prevăzută în anexa la Directiva 2009/43/CE. Prezenta recomandare va fi actualizată atunci când va fi necesar pentru a reflecta viitoarele actualizări ale listei comune a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare,

    ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE:

    1.   LICENȚELE GENERALE DE TRANSFER PENTRU DESTINATARII AUTORIZAȚI ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 9 ALINEATUL (2) DIN DIRECTIVA 2009/43/CE

    1.1.   Produsele din domeniul apărării care sunt eligibile pentru transfer în temeiul licenței generale de transfer pentru destinatarii autorizați, astfel cum se menționează la articolul 9 din Directiva 2009/43/CE

    Următoarele categorii cu subpuncte din lista cu produse militare („ML”) reprezintă o subclasă a listei cu produse din domeniul apărării, astfel cum figurează în anexa la Directiva 2009/43/CE. Licența generală de transfer pentru destinatarii autorizați, astfel cum se menționează la articolul 9 din această directivă („LGT-DA”) permite, cel puțin, transferul produselor din domeniul apărării menționate la categoriile ML de mai jos. Statele membre pot alege să includă mai multe categorii ML cu produse din domeniul apărării corespunzătoare în LGT-DA din țara lor.

    Lista minimă de categorii ML care trebuie acoperită:

    ML 6. Toate mărfurile sunt incluse, cu excepția următoarelor:

    Vehicule complete

    Șasiuri și turele

    Echipamente și componente excluse din alte categorii din cadrul aceleiași licențe generale de transfer.

    ML 9. Toate mărfurile, cu excepția următoarelor:

    Nave și submarine complete

    Dispozitive de detecție subacvatică și componente special concepute pentru acestea

    Sisteme de propulsie independentă de aer pentru submarine și componente special concepute pentru acestea

    Corpuri de nave complete

    Contraacțiune

    Echipamente și componente excluse din alte categorii din cadrul aceleiași licențe generale de transfer.

    ML 10. Toate mărfurile, cu excepția următoarelor:

    Aeronavă completă

    UAV complete și componente special concepute sau modificate pentru UAV

    Fuzelaj pentru aeronave de luptă și elicoptere de luptă

    Motoare pentru aeronave de luptă

    Echipamente și componente excluse din alte categorii din cadrul aceleiași licențe generale de transfer.

    ML 11. Subpunctul (a). Numai mărfurile următoare:

    Echipamente de ghidare și navigație, cu excepția sistemelor pentru MANPADS sau astfel cum sunt definite de MTCR I

    Sisteme automate de comandă și control.

    ML 13. Subpunctele (c) și (d).

    ML 15. Subpunctele (b), (c) și (d).

    ML 16. Toate mărfurile, cu excepția următoarelor:

    Mărfuri legate de MANPADS

    Orice produse legate de mărfurile al căror export nu este permis în cadrul aceleiași licențe generale de transfer.

    ML 17. Subpunctele (a), (b), (d), (e), (j), (k), (l), (m), (n), (o) și (p). Toate mărfurile, cu excepția următoarelor:

    Subpunctul (n): Modelele de test sunt excluse în cazul în care sunt concepute special pentru dezvoltarea produselor specificate la ML4, 6, 9 sau 10, precum și componentele special concepute pentru aceste modele de test.

    ML 21. Subpunctul (a). Numai următoarele mărfuri și numai în cazul în care sunt autorizate la alte categorii din cadrul aceleiași licențe generale:

    (a)

    „Software” special conceput sau modificat pentru oricare din următoarele:

    1.

    1.Funcționarea sau întreținerea echipamentelor care figurează în anexa la Directiva 2009/43/CE.

    (b)

    „Software” specific, altul decât cel specificat la ML21.a., după cum urmează:

    1.

    „software” special conceput pentru utilizări militare și special conceput pentru modelarea, simularea sau evaluarea sistemelor de arme militare;

    4.

    „software” special conceput pentru utilizări militare și special conceput pentru aplicații de comandă, comunicații, control și informații (C3I) sau de comandă, comunicații, control, computer și informații (C4I).

    ML 22. Subpunctul (a). Toate tehnologiile, cu excepția celor necesare pentru dezvoltare și producție și doar dacă sunt autorizate la alte categorii în cadrul aceleiași licențe generale de transfer.

    1.2.   Condiții care trebuie să fie încorporate în licența generală de transfer pentru destinatarii autorizați

    Următoarea listă de condiții nu este exhaustivă. Cu toate acestea, alte condiții adăugate de un stat membru la o LGT-DA nu trebuie să intre în contradicție sau să afecteze condițiile enumerate mai jos.

    Validitate geografică: Spațiul Economic European (UE 28 + Islanda și Norvegia (3)).

    Retransferurile în interiorul SEE sunt permise fără controale ex ante; se poate impune numai raportarea ex post.

    Reexportul: statele membre autorizează scutirea de orice restricții la export în una dintre sau în ambele situații următoare:

    pentru componentele integrate în conformitate cu obiectivul articolului 4 alineatul (8) din Directiva 2009/43/CE;

    în cazul în care utilizatorul final este situat în următoarele țări: Australia, Canada, Japonia, Noua Zeelandă, Elveția, Liechtenstein și Statele Unite ale Americii.

    În ambele cazuri de reexport, autoritatea națională competentă din statul membru de origine poate solicita furnizorului o declarație de utilizare care să fie furnizată de destinatarul certificat în conformitate cu articolul 9 din Directiva 2009/43/CE.

    În vederea verificării ex post în temeiul LGT-DA, statele membre ar trebui să se asigure că furnizorii raportează utilizarea LGT-DA în conformitate cu cerințele minime de raportare prevăzute la articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2009/43/CE.

    2.   ACȚIUNE SUBSECVENTĂ

    Statele membre sunt invitate să pună în aplicare prezenta recomandare până la 1 iulie 2017 cel târziu.

    Statele membre sunt încurajate să informeze Comisia cu privire la măsurile pe care le-au întreprins pentru a transpune în practică prezenta recomandare.

    3.   DESTINATARI

    Prezenta recomandare se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 30 noiembrie 2016.

    Pentru Comisie

    Elżbieta BIEŃKOWSKA

    Membru al Comisiei


    (1)  Directiva 2009/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 de simplificare a clauzelor și condițiilor de transfer al produselor din domeniul apărării în interiorul Comunității (JO L 146, 10.6.2009, p. 1).

    (2)  Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului din 8 decembrie 2008 de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar (JO L 335, 13.12.2008, p. 99).

    (3)  Decizia nr. 111/2013 a Comitetului mixt al SEE din 14 iunie 2013 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări și certificare) la Acordul privind SEE (JO L 318, 28.11.2013, p. 12), care a încorporat Directiva 2009/43/CE în acordul SEE, a inclus un text de adaptare explicit: „Prezenta directivă nu se aplică Principatului Liechtenstein”.


    Top